Cristian 26.07.2005 - 13.08.2005
Buna ziua tuturor mamicilor de ingeri. Ma numesc Daniela din Bucuresti si sunt si eu o mamica de INGER. Mi-e foarte greu sa povestesc, desi au trecut aproape 3 ani... inca nu mi-am revenit si nici nu cred ca o sa-mi revin vreodata... Era cel mai frumos Craciun, Mosu' ne adusese o veste minunata... eram insarcinata. La prima ecografie mi s-a spus clar ca vom avea gemeni... era o bucurie dubla, nu va pot spune ce-am simtit, era o minune... desi mai avem un baietel, Alex, care atunci avea 4 ani si jumatate. Ne si gandeam ce minunat e sa ai 3 copii la numai 25 ani, eram in culmea fericirii, si eu si sotul meu... Eram insarcinata in 5 luni cand am fost sa fac 3D-ul... acolo mi s-a spus ca vom avea o pereche de gemeni perfect sanatosi... era un miracol pentru noi... Alex, baietelul cel mare, stia tot... ii spusesem si cum sunt pozitionati in burtica (fratiorul in stanga si surioara in dreapta). In fiecare dimineata, primul lucru pe care il facea, venea sa-si pupe fratiorii. Cand primea el cate ceva, impartea totul cu mine (ca sa pape si fratiorii),l e spunea poezii, le canta... el le-a ales numele (Claudia si Cristian)... a fost o perioada minunata... pana cand... in seara de 25 iulie 2005 am ajuns de urgenta la spital, spunandu-mi-se ca voi naste prematur... eram speriata, nu mai stiam nimic de mine, ma rugam de doctori sa faca tot ce e posibil sa-mi ajute copiii, nu ma mai interesa nimic de mine... de la ora 22.00 pana dimineata la 4.55 am trecut prin clipe groaznice... s-a nascut fetita si auzind-o tipand am avut o secunda de liniste sufleteasca... dupa 10 minute s-a nascut si baietelul; dupa ce l-am auzit si pe el tipand, am lesinat... Cand m-am trezit, toti erau in jurul meu spunandu-mi ca totul va fi bine... Dupa cateva minute am fugit sa-mi vad minunatiile, care erau atat de mici, incat am facut un soc, aveau doar 1.600 grame fiecare... au urmat aproape 2 saptamani de calvar pentru noi, cu Alex vrand sa-i vada, sa-i pupe... parca am avut o presimtire ca se va intampla o nenorocire si nu l-am dus la ei. Pe data de 12 august mi s-a spus ca totul este bine acum, ca sunt in afara oricarui pericol, nu mai trebuie sa asteptam decat sa mai ia in greutate... offffff. Seara, cand am fost la ei, baietelul era tot galben, au incercat medicii tot ce era posibil, dar in dimineata zilei de 13 august au trebuit sa-l deconecteze de la aparate... NU EXISTA O SUFERINTA MAI MARE... si acum aud piuitul acela cumplit de la aparat cand i s-a oprit inimioara... nu se poate explica in cuvinte o asemenea durere. Exact in acelasi moment s-a trezit si fetita din somn si a inceput sa planga... Pentru ea m-am controlat, atat cat am putut... Va dati seama ce povara imensa a cazut pe mine, fiind nevoita sa mai stau in acel spital inca 1 luna si jumatate, sa vad acel incubator,a ceeasi camera...?....INGROZITOR!!!!
La botez, in timpul slujbei, am inceput sa plang uitandu-ma la Claudia cat era de cuminte in bratele nasei, iar Ingerasul meu, Cristian, nu mai aparea ca sa fie crestinat si el... OFFF!!! De asta am sa ma simt vinovata toata viata... ca in acea noapte, stiind ca-l vom pierde, nu am chemat un preot, macar atat puteam face pentru el... A trait doar 18 zile ...
Pe 26 iulie, Claudia implineste 3 anisori... ar fi trebuit sa fie o dubla sarbatoare, dar sunt fericita pentru ca stiu sigur ca de acolo, de sus, INGERASUL NOSTRU CRISTIAN NE PAZESTE SI NE VA FI ALATURI TOT TIMPUL.
"TE IUBIM MULT, CRISTIAN... ALEX, CLAUDIA, MAMI SI TATI NU TE VOR UITA NICIOADATA!!!"
Vreau si eu un sfat de la voi, mamicilor de ingeri... Alex nu stie ce s-a intamplat, i-am spus ca au vazut gresit medicii, ca nu erau doi copilasi in burtica... OARE AM PROCEDAT BINE? TREBUIA SA-I SPUNEM?
Va multumesc si va pup dulce pe toti cei care ati trecut printr-o asemenea suferinta ingrozitoare... FITI TARI MAMICILOR, INGERASII NOSTRI SUNT LANGA NOI SI AU GRIJA DE NOI!!!
Noi, parintii ingerasului Cristian : Daniela si Catalin Cojocaru
(Bucuresti)
Mergi sus