Alina Rodica Chetrariu 27.02.1985 - 24.06.2007
In 24 iunie s-a implinit un an de cand comoara vietii noastre, Alina a plecat in lumea ingerilor. D-zeu mi-a daruit-o si a ocrotit-o la nastere cand nu i s-au dat sanse sa traiasca, am nascut-o intr-o vineri, pe 27.02.1985, la 7 luni, avand 1700gr, dar a crescut mare, frumoasa si sanatoasa. Dar... apoi mi-a luat-o la 22 de ani, pe neasteptate.
Totul a inceput in 06.04. 2007 si s-a terminat duminica 24.06.2007 ora 22:30. A fost o moarte neanuntata, despre a carei poveste s-a scris intr-un ziar local. S-a stins din viata rapid si aproape inexplicabil.
La inceputul lunii aprilie 2007 a inceput cosmarul: a inceput sa simta intepaturi in zona ficatului, a prezentat icter pe tot corpul, iar in urma investigatiilor si analizelor efectuate in tara si in Ungaria, la Szeged, s-a banuit ca sufera de hepatita autoimuna, afectiune ce necesita in ultima instanta, transplant hepatic. Am fost indrumati catre Spitalul Fundeni pentru o precizare clara a diagnosticului si inceperea tratamentului .
Am asteptat 3 saptamani pana sa ajungem la Bucuresti, timp in care boala a evoluat. Pana la urma ne-am suit in tren si nu am mai asteptat programarea. Am ajuns la spital in 18.06.2007 si s-a inceput tratamentul cu cortizon pentru afectiunea ei, diagnostic confirmat ulterior. Dar dupa 3 zile fiica mea a facut, se pare, o reactie adversa la ceva... cortizon, plasma... iar in seara zilei de 22.06.2007 a intrat in coma. Nu avea sa-si mai revina niciodata ...
Duminica 24.06.2007 la ora 22:30 inima ei buna si generoasa a incetat sa mai bata. Eam in stare de soc, imi venea sa urlu de durere si disperare, sa plang pana voi muri si eu, nu-mi venea sa cred ca fiica mea scumpa nu mai este. Cateva secunde hotaratoare : atat a fost hotarul dintre viata si moarte. Inainte cu cateva minute isi revenise, am intrebat-o cum se simte mi-a spus ,,lasa mami, ca-mi trece". Au fost ultimele ei cuvinte, fiindca nu si-a mai revenit niciodata. A murit fara a mai apuca sa-si ia un ultim ramas bun de la cei dragi.
A plecat suparata : pe suferinta ei, pe doctori, pe mine care am dus-o in acel spital sperand s-o salvez, dar care s-a dovedit a fi un spital unde faptul ca traiesti sau mori lasa indiferent pe oricine.
Poate asa a fost destinul fetei mele, dar, pana voi inchide ochii, voi ramane la convingerea ca nu s-a facut totul pentru salvarea ei. Abia acum imi dau seama ca de la inceput nu i s-a dat nici o sansa de salvare in aceasta tara, ca nimeni nu s-a implicat cu adevarat, ca avea o reala sansa in strainatate, sansa de care ni s-a spus dupa moartea ei...
Si avea doar 22 de ani . Era studenta in anul 3 la filologie, sectia romana-engleza, a fost o eleva si studenta eminenta, un exemplu de modestie, bun-simt. Avea atatea visuri si sperante...
Desi a trecut un an de cand am pierdut-o, nici acum nu-mi vine sa cred ca este adevarat, durerea din suflet este la fel de mare, golul pe care l-a lasat Alina este la fel de imens...
De aceea va rog sa ma iertati pentru povestea mea prea lunga. Poate ca dand glas durerii o sa reusesc sa trec cumva prin ea.
Voi, mame de ingeri, stiu ca ma puteti intelege, cunoasteti glasul durerii mele si va mai rog sa ma primiti printre voi, iar rugaciunile noastre sa ajunga la sufletele pure ale ingerasilor nostri.
O plang parintii:
Rodica , Constantin si fratele Alin :
Mergi sus