Paula Adina 26.01.1988 - 06.08.2004
V-am citit si eu mesajele si sufletul meu plange incontinu citindu-va povestile.
Sunt si eu mama a 3 ingeri. Primul meu ingeras a avut “grija de mine si m-a crescut” timp de 16 ani si jumatate si probabil in momentul in care a crezut ca ma pot descurca singura a plecat ACASA, in ceruri, in zi de sarbatoare : 06.08.2004 ora 12:50, de "Schimbarea la Fata". De ce spun ca ea ma crescut pe mine? Pentru ca atunci cand PAULA a venit pe lume eram si eu foarte tanara, aveam 21 de ani si fericirea de a o tine in brate era nemarginita. De aceea spun ca am crescut si am invatat impreuna ce e viata, ne completam reciproc si in ultimii anii nici nu mai trebuia sa comunicam prin cuvinte , era indeajuns sa ne uitam una la alta si sa ne minunam cum de ne ghicim gandurile, dar…. a venit momentul in care fata mea frumoasa, desteapta si cuminte (cum imi placea mie sa o alint) ne-a parasit in mai putin de o saptamana… doctorii (fiindca a trecut prin mana mai multor doctorii) o tratau de o banala raceala in timp ce o bacterie mortala (dar care daca ar fi fost descoperita in primele 4 zile se putea trata) isi facea de cap . Cu toate ca au trecut 4 ani de atunci, nu am cuvinte sa va descriu durerea ce o simt in suflet si faptul ca ea e in mintea, sufletul si visele mele ora de ora.
Ana si Stefan 21.04.2008 - 21.04.2008
Am incercat sa ma ridic de jos si merg mai departe cu speranta in suflet ca sufletul unui alt copilas… sau chiar ea va vrea sa coboare din ceruri si noi ii fim parinti.
Si, dupa multe incercari nereusite, in iarna anului trecut a aparut minunea care credeam ca o sa lumineze din nou viata. In urma unui FIV am trait bucuria vestii de a fi insarcinata din nou. Bucuria a fost dubla deoarece 2 copilasi, un baietel STEFAN si o fetita ANA, isi anuntau venirea pe lume. Nu pot sa va descriu euforia si fericirea pe care am trait-o timp de 26 de saptamani. Copilasii erau perfecti, cresteau frumos, sanatosi si jucausi, parca traiam un vis care… s-a prabusit in cateva ore… D-zeu a ales din nou si in Sfanta Zi de Florii mi-a luat copilasii la EL. Au trait doar 2 ore, dar simt multumirea ca i-am vazut si i-am auzit pret de cateva clipe.
Dupa doua saptamanii am revenit la serviciu, dar durerea sufleteasca si dorul de ei este din ce in ce mai mare, mai ales ca toata lumea (familie, prieteni, colegi) se comporta ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic, ca si cum Stefan si Ana nu ar fi existat si asta ma doare cel mai tare. Toti se bazeaza pe faptul ca eu sunt… tare si ca o sa ma descurc si de aceasta data si nimanui nu-i place cand plang si imi arat suferinta, imi spun ca era prea frumos sa fie adevarat si sa ma bucur ca eu sunt sanatoasa (fizic). Cum pot sa fac asta cand sufleul meu e impartit in 3 si cuvintele VA IUBESC le rostesc in gand tot la cateva secunde. Sunt convinsa ca ingerasii mei ma aud si ca ma imbratiseaza de acolo de sus si NU vreau sa sa ma las doborata de viata asta pamanteasca .
Acum astept. Poate Bunul D-zeu se va indura de mine si ma va lasa sa imi imbratisez copilul si altfel decat in vis.
Steluta, mamica de 3 ingerasi : Paula si ingerasii gemeni Stefan si Ana
(Sibiu)
Mergi sus