Daria-Andreea,ingerasul meu (3.02.2009)

[cristina neamtu]

.

[Bianca]

Offfff, draga Cristina ......cat de trista este si povestea ta....si atat de recenta....Imi pare nespus de rau... ....... dar ma bucur ca ai ascultat-o pe Amelia si ca ai avut curajul sa intri aici, atat de curand si sa ne impartasesti durerea ta, pentru ca, vei vedea, ca te va ajuta....Nu asa de mult si nu atat de repede, precum mi-as dori dar, vei fi primita cu multa compasiune, intelegere si caldura, care incet, incet, iti vor da putere sa depasesti aceasta prima perioada, atat de grea... atat de grea.....

Imi pare rau ca nu te-au lasat sa-ti vezi fetita...Pe micuta Daria-Andreea....Este o mentalitate a cadrelor medicale (si nu numai)din Romania, pe care, ma voi stradui din rasputeri sa o schimb,fiind complet gresita..... Dar tu sa nu-ti faci nicio vina din cauza asta...sau din alte motive....desi, poate vei avea tendinta aceasta....e normal.....asa cum multe stari pe care le vei avea, sunt normale intr-o asemenea stare de soc.....Le vei recunoaste in povestile tuturor Mamelor de Ingeri.......

Nu am sa-ti dau acum alte sfaturi decat acela, de a parcurge articolele de pe sit-ul EMMA, care si ele te vor ajuta sa intelegi starile prin care treci acum...Roaga-l si pe sotul tau, sa faca acelasi lucru...e important pentru relatia voastra.... Articolele despre care vorbesc, le gasiti pe:
http://www.organizatiaemma.ro/suport/mame
http://www.organizatiaemma.ro/suport/tati
http://www.organizatiaemma.ro/suport/cuplu
http://www.organizatiaemma.ro/suport/pierderea

Si mai roaga-i si pe apropiatii tai, sa citeasca si ei, ce e postat pe: http://www.organizatiaemma.ro/suport/apropiati , ca sa inteleaga macar un pic, prin ce treceti si sa va poata oferi sprijinul emotional de care aveti nevoie...

.....As vrea sa pot fi langa tine, sa te strang in brate si sa plang impreuna cu tine.....

Te cu multa compasiune si iti trimit un buchet de , pentru ingerasul tau, Daria-Andreea

[Marinela]

Draga Cristina,
Dor pana si literele pe care le bat acum din tastatura! Ma doare durerea ta, a familiei tale! Stii ca nu esti singura in suferinta asta, nu-i asa? iti sunt si ei alaturi, dar poate nu indraznesc. Nu ii alunga, draga mea! Vorbeste cu ei , plangi impreuna cu ei! Plangi pentru micuta Daria, pt ca acum poti, ai lacrimile de care ai nevoie!
Sa iti spun ca si eu am trecut prin asta? Ce folos? Acum te simti singura, cu toata durerea lumii asupra ta!
Cu cine sa te certi? Pe cine sa invinovatesti? Crezi ca te-ar alina? Daca poti afla cauza, asta da, ar fi cel mai bun lucru pe care l-ai putea face acum.
Te rog, concentreaza-te asupra ta si asupra sotului tau! E foarte usor acum sa dezvolti o depresie, din care, mai apoi, sa iesi foarte greu. Si sotul tau si-a pierdut fetita, si parintii vostri, nepotica. Micul vostru ingeras. Trebuie sa va stati alaturi, acum mai mult ca niciodata. Revino-ti, pt ca iti trebuie multa putere de acum incolo, fie si doar pentru a putea intelege ce s-a intamplat.
Iarta-ma, as fi vrut sa nu fii aici, cu noi. Dar esti. Urla, mazgaleste ceva pe foile astea, nu te gandi ca superi pe cineva! Strange pumnii, striga daca nu mai poti, dar lasa-te iubita, lasa-te stransa la piept. Ai pierdut-o pe Daria aici pe pamant, iti este alaturi de acolo de sus! Nu te pierde si pe tine, nu ii pierde pe cei dragi! citeste-i sotului tau ce scrii, daca vrea sa afle, poate tu exprimi mai bine gandurile amandurora. Daca el zambeste cand te vede, inseamna ca e mai intelept.
Te iubesc. Si pe Daria.

[mama_indoliata]

Draga Cristina,

Imi pare rau ca si tu ai devenit mamica de inger , de ce Dumnezeu ne-a ales pe noi sa ducem asa o povara grea probabil ca nu vom stii niciodata , de ce ne-a luat inapoi darul divin pe care l-am primit si care a fost cea mai mare bucurie aici pe pamant doar el stie ,va trebui sa invatam sa traim cu aceasta durere pana in ziua cand ne vom intalni din nou cu cei plecati mult prea devreme dintre noi ,e atat de greu dorul e in fiecare zi tot mai mare ,iar intrebarea DE CE? ne va rasuna mereu in minte ,dar puterile noastre sunt limitate ,la fel si intelegerea noastra ,nu ne ramane decat sa credem si sa ne punem toata nadejdea noastra in Dumnezeu ,chiar si atunci cand nu intelegem caile lui ,atunci cand durerea e mai puternica decat noi ,daor el ne ramane .
Aici vei gasi sprijin ,intelegere si mangaiere aici vrei putea plange in voie ingerasul tau alaturi de alte mame care au invatat ce inseamna durerea si suferinta dar cu toate acestea sufletul lor a ramas frumos si stiu sa ajute si alte mame ca impreuna sa faca durerea mai suportabila .
Ma rog pentru ingerul tau Daria-Andreea ca Dumnezeu sa o mangaie si sa o tina la pieptul sau in locul tau mama iubitoare , iar tie sa-ti dea linistea si sa-ti intareasca credinta si intr-o zi Daria si Dumnezeu sa-ti trimita un alt ingeras care sa-ti fie alaturi aici pe pamant si sa-ti aline suferinta .
Mama ingerasului Roxana

[Ralukut]

Draga Cristina, am citit povestea ta pe copilul.ro, de fapt am dat din intamplare de inceputul ei, apoi am vazut ce au scris fetele de-acolo si m-am ingrozit inca o data .
In fiecare zi mai apare o mamica de ingeras si povestile sunt cutremuratoare.
Intrebarea asta "de ce ni se intamlpa noua?", ai vazut ca nu trebuie s-o mai pui, pt. ca li se intampla atator oameni ca mi-e teama cand aud de o nastere sa nu se termine rau.
In aceste momente nu pot sa spun decat un sincer si din suflet "imi pare rau".
Toate fetele de aici te vor "adopta" imediat si te vor cuprinde intr-o imbratisare calda pt. a mai lua putin macar din durerea ta.
Sfatul meu e sa intri aici si sa scrii de cate ori vei simti nevoia, pt. ca fetele astea poseda o empatie extraordinara, trecand peste propriile suferinte, te vor imbarbata si vor gasi mereu un cuvant de alinare.
Unele din ele au reusit sa treaca de etapa cea mai grea (timpul vindeca cate putin, indiferent ce crezi acum) si iti vor impartasi din sentimentele si framantarile lor, care sunt izbitor de asemanatoare. Alte fete sunt la inceput ca si tine, dar sprijinindu-va una pe alta veti merge mai departe si veti lega prietenii extraordinare.
De ce vorbesc la persoana a treia? Eu nu sunt mama de inger, dar asta nu inseamna ca nu voi fi aici daca vei avea nevoie de un umar, pt. tine sau alte fete, insa nu am trait sentimentele cumplite pe care le incercati voi, ci doar punandu-ma in locul vostru imi "permit" sa va scriu cate ceva.
Iti doresc sa nu-ti pierzi credinta in Dumnezeu si El iti va aduce, poate nu maine sau poimaine, dar intr-o zi un pic de alinare si liniste si impacare.
pentru Daria-Andreea

[ioana72manuela]

sincer draga Cristina nu stiu cu ce sa incep si nu stiu cu ce as putea continua.Cuvintele sint de prisos durerea e enorm de grea,intrebarile fara raspuns sint multe.E greu de acceptat ideea ca nu mai e eu cel putin au trecut aproape 10 luni si nu este zi,ora sau minut sa nu ma gindesc la el sa nu-mi pun tot felul de intrebari dar stiu ca degeaba.As vrea din tot sufletul sa iti pot alina din durere dar in primele zile doar plinsul ti-e cel mai bun prieten apoi urmeaza cei din jurul tau.Oricum sintem alaturi de tine incercam cit putem sa te sprijinim moral sa nu cazi in prapastia intunecata a deznadejdii.Citind unde ai scris ca mincai ciocolata ca sa o stimulezi mi-am amintit ca si eu in noaptea in care nu a mai miscat Darius mincam alune si salata de fructe,atunci cind mincam asa ceva misca mult dar in aceea noapte nu.Sint atit de asemanatoare dramele noastre a mamelor de ingeri si atit de dureroase si tare mult mi-as dori sa nu mai treaca nimeni prin asa ceva.

[Liliana]

Deschid calculatorul, ma conectez la net si intru pe Forumul EMMA dupa o absenta de cateva zile. Si raman fara grai. Inca o mamica de ingeras si-a scris povestea aici...
Nu se poate... nu pot sa cred...

Cristina, nici nu stiu ce sa spun... imi pare atat de rau...
Ai intrat intr-o lume noua… O lume in care va trebui sa inveti sa traiesti de acum inainte. Trebuie. Vei putea si tu face asta, chiar daca acum iti pare cumplit de greu.

Vei varsa lacrimi amare, vei cauta mult timp raspunsuri la multe intrebari, vei cauta in orice om un vinovat, pentru orice vina... pentru orice vorba, rostita sau nerostita... vei da vina pe Dumnezeu, pe lume, pe tine insati... apoi vei obosi si mai apoi vei incepe sa prinzi puteri... Fetita ta, Daria Andreea, iti va fi aproape si te va ajuta, te va indruma, iti va arata calea ta cea noua in viata ta cea noua...

Va fi greu, Cristina, draga mea, dar nu imposibil. Il ai alaturi de tine pe sotul tau.
El stie, intuieste, simte. El te va sprijini. Tu il vei sprijini pe el. Va aveti unul pe altul pentru a infrunta aceasta furtuna a vietilor voastre. Si alaturi de voi vor fi toti parintii de ingerasi de aici. Sunt parinti care stiu foarte bine ce-i in sufletul vostru si care va vor primi in inimile lor calde incercate de viata prin aceeasi drama cumplita: pierderea copilasului drag. Va asteptam aici… pe amandoi… oricand… ori de cate ori veti simti nevoia…

Aici, pe Forumul EMMA, noi am construit jurnalul unor vieti, ale unor dureri, ale parintilor si ingerasilor deopotriva, dar si ale unor inceputuri de cicatrizari ale acestor rani adanci ale sufletelor. Este locul in care durerea se impleteste cu speranta, tristetea cu licariri de zambet, lacrimile cu multumiri si cu sentimente de recunostinta.

Aici, in acest loc in care azi ai poposit, Cristina, noi te primim cu bratele deschise si, alaturi de tine, il primim si pe sotul tau.
Oricand veti dori sa o intalniti pe micuta voastra Daria Andreea, copilasul prezent in gandurile voastre, in sperantele voastre pierdute azi, dar care vor renaste maine... o veti putea face trecand o punte a amintirilor si sperantelor, deschizand o pagina ce-i poarta numele de azi aici http://www.organizatiaemma.ro/node/397

Imi pare atat de rau, Cristina… imi pare atat de rau…

Liliana

[cristina neamtu]

.

[amelia_pitik]

Scumpa mea,ma bucur k ai intrat aici si te-ai mai descarcat..
Dupa cum ti-am mai zis vorbeste despre ce s-a intamplat,daca ai ocazia sa tii un bebelus in brate fa-o..te vei simti mult mai bine...Eu asa am facut,la doar cateva zile dupa inmormantarea lui bubu am tinut o fetita cu doar 2 sapt mai mare k ea,am luat-o in brate,am plans am pupat-o..
Ceea ce e ff ciudat e faptul k dr nu vor sa iti arate copilul,indiferent cum e e copilul tau.nici noua nu ne-au aratat-o pe bubu,au zis k cu ce ma incalzeste ca o cad,ca ce vreau sa imi ramana acea imagine imprimata in minte..Ar fi bine daca or sa v-o dea pe Daria k sa o putei ingropa,sa aveti un locusor unde sa ii aprindeti o lumanare,sa vb cu ea,sa va rugati..
Tre sa fi tare sa mergi mai departe desi e f greu...in leg cu intoarcerea la servici gandeste-te bine daca nu ai chef sa dai explicatii la mine,daca ti=e greu sa stai cu copii,mai stai aksa du-te knd te smti intr-adevar pregatita!!!!!
Te imbratisez,si ai grija de tine!!
Daria si Raisa se joaca impreuna!

[dorina_miru]

Draga Cristina,nimic din ce simti nu e anormal sau la ne-la locul sau,fiecare trece printr-un anumit proces suferinta-negare-revolta-durere,apoi incet-incet acceptare-resemnare si un dor care nu inceteaza niciodata,dor de puiul tau vazut sau nevazut,tinut sau netinut in brate,durerea exista si odata cu trecerea timpului vei invata sa traiesti cu ea si vei evolua spiritual,asta-i singurul lucru bun din experienta asta oribila...Sint cu totul alaturi de tine,cu ani buni inainte de-a o pierde pe Miruna am pirdut o sarcina si am suferit cumplit,imi amintesc si-acum de senzatia de gol pe care o aveam in pintece,parca nu mai aveam organe interne,si cum imi doream sa-mi simt din nou bebelusul inauntru,e cumplit,dar sa stii ca ai marele noroc de-a avea un sot intelegator care e alaturi de tine,te sprijina si te protejeaza,bineinteles ca nu-i place sa te vada cum suferi,gindeste-te ca si el a pierdut un copil,si pentru un barbat e mai greu pentru ca ei trebuie sa para cei tari,ei rareori isi permit sa plinga,tine-l stins linga tine,impartaseste-i din sentimentele tale daca accepta,pentru ca sa stii ca astfel de dureri pot indeparta sau chiar desparti un cuplu,si e tare pacat...Iti doresc ca Dumnezeu sa-ti dea putere sa poti trece peste ce e mai greu,iar Dariei-Andreea,multe si ...Te imbratisez cu drag,Dorina-Cristina,mama ingerasului Miruna-Andreea

[nicoleta]

Buna, Cristina draga!
Sper din tot sufletul ca vizita aici, in familia E.M.M.A. sa iti aduca acea portie de liniste de care ai nevoie si acel optimism care sa te poarte spre vise mari a caror indeplinire sa o simti cat mai curand.
Sti...soarta noastra, a pamantenilor ne este fixata inca inainte de a ne naste noi, iar aceasta soarta noi nu o putem schimba, doar ca ii putem da culoare si parfum, draga mea.
Poti sa te bucuri de tot ce e bine si frumos in jurul tau, poti sa faci bine celor care au nevoie de asta, poti trai frumos iubind si zambind.
Primeste te rog pentru sufletul tau frumos.
Te pupacesc pupaceste cu pupici pupaciosi, sperand ca ei vor aseza zambete pe obrajorii tai.
Numai bine, Dumnezeu sa te ajute!
Cu drag, Nicoleta!

[Ralukut]

Draga mea, imi pot imagina doar cat de greu e. Tu ai vrea acum sa plangi, sa zaci, sa te lase toti in pace.
Dar vreau sa-ti spun ca eforturile sotului tau de a-ti distrage putin atentia sunt justificate si ar putea da rezultate.
Eu in urma cu 19 ani, cand am suferit o pierdere enorma (dar incomparabila cu a ta) nu mai puteam nici sa zambesc de complezenta, nici sa vorbesc, sa mananc, vroiam doar sa stau intr-un colt pana mor.
Si unul dintre prietenii mei, nemaisuportand aceasta stare a mea, m-a fortat pur si simplu sa-mi schimb atitudinea. A tras de mine, m-a obligat sa ies, sa vorbesc, sa rad...intai am facut-o de forma, apoi incet incet zambetul si rasul fortat de pe fata mea s-a transmis si in interior si am reinceput sa traiesc.
Si acum plang la fel, cand ma gandesc, cand imi amintesc, dar atunci am reusit sa depasesc mai usor momentul.
Nici nu mai stiu exact cu ce argumente m-a convins, dar a functionat.
E in regula sa plangi, sa te gandesti la ea, dar nu intra in cercul vicios al durerii. Eu una am constatat ca din ce plangeam mai tare, d'aia ma durea mai mult si ma innecam in lacrimi la fiecare cuvant.
Suntem toate alaturi de tine, te imbratisez cu drag!

[corina_andrusca]

OFFFFFFFFF , Doamne, inca o mamica de ...............CRISTINA ,sint cu sufletul si cu gindul alaturi de tine , IMI PARE FF RAU pt. tine, pt pierderea micutei DARIA-ANDREEA ,nu stiu , nu prea am cuvinte cind citesc despre asa ceva ,ca-mi vine-n minte acele momente de groaza ,de durere si de neputinta , si dau navala toate acele intrebari ......DE CE ????? SI cauti disperata pretutindeni la oricine un raspuns, ceva care sa-ti aline durerea sfisietoare pe care o simti............
IMI PARE ATIT DE RAU ca trebuie sa treci si tu prin asa ceva, atit as vrea sa pot sa fac ceva cu aceasta durere nemiloasa care te sfisie cu fiecare clipa care trece.............dar nu pot, nu stiu ce si cum sa fac sa dispara.........as vrea sa pun in locul ei resemnarea si linistea aceea de -- parca nu s-ar fi intimplat nimic -- , dar nu se poate ........aceasta resemnare o sa vina mult mai tirziu cred........iar durerea nu va disparea , doar se va minimaliza in timp, atit, pt. ca-ti raminre dorul de copilul tau..........si alaturi este sora lui --DUREREA--
IARTA-MA ca nu prea stiu cum sa te consolez, dar acum in aceste zile nu prea am nici eu cuvinte.........ca alaltaieri pe 7 a fost ziua de nastere a ingerasului meu ANDREI ---IMPLINEA 1 ANISOR , dar nici eu nu-l mai am , a zburat la DD pe 16--11--2008 , si de-asta sint si eu putin in ceata si fara cuvinte si intimplarea ta ma socat si mai mult de cit eram eu........................
ITI sunt alaturi cu tot sufletul meu si cu gindul , si ma lui D-ZEU si MAICII SF. pt. ta iubita DARIA-ANDREEA , si aprind luminarele pt. odihna sufletelului EI gingas .......
IAR pt. tine draga mea CRISTINA te calduros si ma rog pt. linistea si pacea sufletului tau atit de-ndurerat si greu incercat de soarta.........pt tine multe si multa iti doresc sanatate maxima si putere sa treci peste drama vietii voastre, sa ai multa credinta in cel de sus si EL te va ajuta in momentele cele mai grele si-ti va da intr-o buna zii darul pe care tocmai ti l-a luat ......sint alaturi de voi fam. indurerata....
''''''' Corina , mama ingerasului ANDREI NANU '''''''

[Marinela]

Draga Cristina,
Niciodata nu suntem pregatite(iti) pentru o pierdere de felul acesta. Dimpotriva, ar trebui sa avem la dispozitie noua luni sa ne obisnuim cu bebe care se pregateste, la fel de temator ca noi, sa ni se alature.

Dar uneori se intampla altfel si totul devine tragedie. De ce sa te simti rusinata, doar nu ai ales tu sa fie asa? Cine sa te arate cu degetul? Acum tu singura augmentezi reactiile celorlalti. Nimeni nu ia in deradere asa ceva, poate cate unul are o remarca mai prost inspirata, dar nu pot sa cred, nu vreau sa cred ca ar fi cineva care sa minimalizeze disparitia Dariei. Daca e asa, le doresc doar sa se puna o clipa in pielea ta...

Ca sufletelele isi aleg parintii... greu de spus. Cred ca nici noi nu ne alegem copiii si nici ei pe noi. Cateodata ma simt atat de frumoasa (iar tu cu siguranta esti), incat ar trebui ca toti copiii de pe pamant sa fie ai mei. Sunt doar zicale care sa te ajute sa treci peste durerea asta.

Ramai frumoasa sufleteste si ai sa vezi cati copilasi cu sufletul curat vor fi in jurul tau. Nu te incrancena si uita-te cu drag si cu normalitate la micutii din preajma ta. Nu trebuie sa "infrunti" nimic, doar incearca sa accepti ceea ce s-a intamplat si intrebarilor celor mici vei sti cu siguranta ce sa le raspunzi. Va fi ceva de moment, poate un suras la amintirea Dariei, poate o lacrima. Nu trebuie sa fii eroina. Iubeste-ti sotul, caci il simt valoros si te iubeste.
"Concentreaza-te" asupra vietii... La inceput e greu. Ia-o in usor, indreapta-te asupra lucrurilor de zi cu zi, inventeaza lucruri marunte, plimbari, discutii.

Noi suntem aici si te imbratisam din suflet

[Angela]

Draga Cristina,
....nici nu stiu cum sa exprim in cuvinte ceea ce simt de fiecare data cand citesc inca o "poveste" cu ingerasi....pe de o parte retraiesc "acele" momente si asta ma infioara...atunci chiar stiu...simt....ceea ce simti tu,mamica de ingeras in aceste momente...sa-ti spun ca-mi pare rau....oare nu e prea putin? Sincer, imi pare rau! As vrea sa iti pot oferi o care sa inlocuiasca miile de cuvinte inutile....iar pentru ingerasa ta preaiubita Daria-Andreea.... si
Dumnezeu sa-ti dea puterea fiecarui pas de a merge mai departe! Nu va fi usor....dar ....iata noi suntem aici,o familie de suflet gata sa-ti ofere macar un strop de alinare!
Cat despre reintoarcerea la copilasii de la scoala....te inteleg perfect. Si eu sunt invatatoare. Eu am mers la scoala pana la 30 de sapt.de sarcina. Bebele meu a crescut la mine in burtica inconjurat de glasuri de copii. Cand ma gandeam cu cat drag il vor primi pentru prima data in clasa....offfffffffffff......si n-a fost sa fie. Intoarcerea mea la scoala a coincis cu pomana de 6 saptamani. Asa l-au cunoscut elevii mei pe ingerasul meu Calin Gabriel. A fost atat de greu. Atat de greu. Dar....am facut si acel pas....am plans inconjurata de 25 de suflete. Au plans cu mine. Apoi....incet incet...am reusit sa le vorbesc despre ingerasul meu si am revarsat asupra lor toata dragostea ce se cuibarise in inima mea. ....Nu va fi usor,dar vei gasi puterea...cumva....undeva....candva....
Te Angela,mami de ingeras jucaus Calin Gabriel

[cristina neamtu]

.

[cristina neamtu]

'

[Bianca]

Draga Cristina , mesajul tau arata ca si tu esti si puternica si inteleapta....ca, in ciuda durerii si a disperarii, ai reusit sa vezi totul si dintr-o alta perspectiva...Este minunat faptul ca tu si sotul tau suneti atat de uniti si ca ai stiut sa-i vorbesti astfel incat sa nu se simta nici el pierdut...... Barbatii isi exteriorizeaza rar sentimentele, cu atat mai mult cand este vorba de o astfel de durere... Dar din ce ai scris aici, reiese ca te iubeste mult si ca incearca in felul lui, sa te ajute sa depasesti perioada asta.....Acum mai trebuie doar sa invatati...o noua limba....noi pasi de dans.....

Daca nu vrei sa-l impovarezi cu tristetea ta dar si pentru binele sufletului tau, incearca sa tii un fel de jurnal al durerii, in care sa scrii in fiecare zi, chiar si doar un rand, despre cum te simti in ziua respectiva, ce ganduri te-au bantuit, ce sentimente ai avut...si vei vedea mai tarziu, cum a evoluat in timp,vindecarea ta... Acel sentiment de rusine despre care ai pomenit, l-am avut si eu.....si multe alte mamici de ingeri....Imi amintesc si acum ca imi era groaza sa ies pe strada si chiar daca apropiatii imi spuneau ca nu am de ce, nu puteam scapa de acest sentiment....Cu timpul insa, si mai ales dupa ce am citit cateva carti scrise de si despre alte mame care au pierdut un copil (la vremea aia nu exista un asemenea forum....), rusinea s-a mai estompat..desi uneori reapare...

La fel si sentimentul de vina...care reiese din mesajul tau.....Nu isi are rostul dar...e acolo... Se va estompa si el...... Toate starile astea sunt normale....acorda-ti timp sa le depasesti....citeste acele articole....te vor ajuta sa intelegi cum decurge procesul de vindecare sau "travaliul de doliu", cum este numit de psihologi....

Vei vedea ca peste un an....cand(daca) vei mai intra aici pe forum si ii vei raspunde unei mamici de inger nou-venita, ii vei spune ce ti-am spus eu acum si celelalte mamici, care am fost acolo unde esti tu acum, iar acum, dupa un an-doi, am ajuns deja intr-o etapa in care privim altfel lucrurile....Nu ca am fi uitat...asta nu se poate..doar ca am invatat niste lectii spirituale extrem de dureroase dar...in cele din urma...benefice...

Cat despre copiii de la scoala....cu siguranta iti va fi greu sa fii printre ei ....dar pana la toamna vreau sa cred ca iti vei mai intrema putin sufletul ....

Cauta insa, desi ti-ai luat concediu, sa nu te izolezi...stiu ca asta ii doresti acum dar nu este cea mai buna solutie......A fugi de durere nu inseamna a scapa de ea...... Confruntarea ei poate fi extrem de dureroasa dar efectul de "exorcizare" este, ulterior absolut benefic.... Important mai este si sa nu ramai ancorata in durere...
Cand esti acasa, singura, umple-ti timpul si mintea cu ceva care sa te oblige sa te concentrezi: fa ordine in acte, sorteaza hainele, cartile in biblioteca... sau du-te la gimnastica...... chiar daca nu-ti vine...impune-ti si te va ajuta...... Eu, cand am ajuns acasa, nu am putut sa zac si sa jelesc, pentru ca tocmai ne mutam si am fost obligata sa ma ocup de impachetat si despachetat...ei bine, desi atunci eram furioasa ca nu pot sa plang in liniste, acum imi dau seama ca asta a fost salvarea mea.....

Am scris mult....poate te-am plictisit dar ma doare durerea ta si daca nu te pot lua in brate, incerc sa te fac sa simti, macar prin scris, cat de mult imi doresc sa te ajut sa te ridici si sa-ti duci crucea q=(( ....Sper sa gasesti o cale lina de vindecare...noi te vom sprijinim cat vom putea si vom onora memoria micutei voastre, Daria-Andreea, asa cum merita....

Te imbratisez cu multa compasiune.......

[Cami_Vic]

Draga Cristina,

Imi pare rau ca a trebuit sa ni te alturi noua, imi pare rau pentru Dariuta voastra...
Am citit povestea ta si ma regasesc in cuvintele tale...
Stiu cit e de greu sa accepti ce s-a intimplat si sa traiesti cu durerea pierderii copilului pe care l-ai dorit atit de mult...

Totul e inca atit de recent si e nevoie de timp pentru a "te ridica"... timp pentru a plinge, timp pentru a exprima tot ce simti, timp pentru a-ti striga furia, timp pentru a incerca sa intelegi ce s-a intimplat... uneori gasim raspunsuri, alteori nu neaparat... si trebuie sa invatam cu timpul sa acceptam plecarea copiilor nostri si sa ne reconstruim incet... noi ca mame, apoi ca si cuplu...

Ma bucur mult ca il ai aproape pe sotul tau, ca va sprijiniti unul pe altul si ca reusiti sa comunicati. E foarte important sa discutati despre ceea ce simtiti, sa nu lasati tacerea si neintelegerile sa va indeparteze. E normal sa nu reactionam la fel, si trebuie multa rabdare si intelepciune pentru a traversa impreuna aceasta grea incercare.
Si eu m-am lovit la un moment dat de acest decalaj dintre noi... sotului meu ii era greu sa inteleaga de ce continuam sa pling, de ce petreceam atit de mult timp in fata calculatorului... ar fi vrut sa imi revin mai repede, sa ma gindesc la viitor... insa pentru mine era prea devreme.
Fiecare are insa ritmul lui si mai ales calea lui proprie spre vindecare. Si intelegind asta, trebuie sa avem rabdare unul cu celalalt.

Gasesti aici citeva puncte de vedere despre cum am traversat ca si cuplu aceasta grea incercare (poate ai citit deja...):
viewtopic.php?f=13&t=8

Iti doresc putere multa, si sa stii ca nu esti singura... sintem aici, pentru tine, pentru toate mamele de ingeri...
Te imbratisez cu drag,