"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
Buna, Ma numesc Anastasia si sunt din RM,ma bucur ca este o astfel de organizatie si am putut sa intru in cercul vostru. Multumesc.Acum aproximativ 4 luni mai exact pe 24 martie am nascut si eu ingeras mort.Am fost cu o zi inainte la medic la control la 35 de saptamini , dar din pacate neau dat cea mai dureroasa veste.Afost prima sarcina eram fericita ca voi avea un copil ,imi inchipuiam deja clipele dupa nastere cum voi avea grija de ea . Din momentul ce am aflat ca am in burta o fiinta moarte imi era frica sa privesc spre viitor.Cind am nascut medicul ma intrebat daca vreau sa o vad de la inceput am refuzat , am vazut-o si cum am vazut-o asa o s-o pastrez in memoria mea.Nu pot nici acum sa ma resemnez cu ceea ce sa intimplat .Dar din pacate medicii nu mau incurajat din contra miau spus "nici nu se stie daca o sa poti sa mai ai copii".Astept cu nerabdare sa treca timpul sa ma tratez si sa pot macar un copil sa aduc pe lume , de altfel nu cred sa rezist.Ma simt atit de slabita am nevoia sa fac ceva sa nu am atita durere in suflet ,dar multumesc ca vam gasit cu voi o sa incerc sa depasesc aceste momente
mamica de ingeras ARIANA si sunt alaturi de tine cu tot sufletul pt ca noi mamele de ingerasi suferim cu aceeasi intensitate pt pierderea puiutilor nostri si ne intelegem cel mai bine durerea.... Aici in familia EMMA vei gasi mamici minunate care ori de cate ori iti va fi greu ele vor Fi alaturi de tine cu o vorba buna si chiar cu o imbratisare... I mi pare atat de rau cand mai apare o noua mamica de ingeras ....... sunt alaturi de tine ori de cate ori vei dori sa vorbim despre micutele noastre minuni care s au ridicat la cer cam in aceeasi perioada.... ZBOR LIN PRINTRE STELE ARIANA
Anastasia bun venit in familia parintilor de ingeri, te cu drag si regret nespus pierderea ingerasei tale Ariana.
Pierderea suferita de tine este atat de recenta si durerea atat de mare. Sigur aici vei gasi alinare si un strop de liniste, iar cel mai important este ca vei fi inteleasa. Acum simti ca numai tu ai trecut prin aceasta durere cumplita, ca doar tie ti s-a intamplat asta. Vei vedea ca nu esti singura, noi suntem alaturi de tine oricand vei avea nevoie.
Pentru ca esti noua pe forum te indrum sa ciesti cateva articole care sa te ajute sa accepti si sa inveti cum sa traiesti dupa pierderea Arianei http://www.organizatiaemma.ro/suport/mame partenerului tau ii poti citi articolele de aici http://www.organizatiaemma.ro/suport/tati si el sufera in tacere din pacate pentru ca societatea ne-a invatat barbatii sa nu planga, pentru ca asta ar fi semn de slabiciune, ceea ce nu este adevarat, celor apropiati tie le poti trimite articolele de aici http://www.organizatiaemma.ro/suport/apropiati pentru ca ei au nevoie sa invete cum sa fie alaturi de voi fara sa va raneasca.
Ma bucur ca ai gasit puterea sa impartasesti cu noi durerea ta, ca ne-ai facut cunostinta cu Ariana. Voi fi alaturi de tine mereu
Zbor lin ingerasa mica Ariana
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha
Draga Anastasia, ma bucur tare mult ca ai gasit acest forum ... imi pare tare rau ca a trebuit sa o faci ... vei vedea ca aici nu este o simpla plimbare pe net ci o adevarata familie, o familie care te va intampina cu bratele deschise si te va intelege si iti va fi alaturi neconditionat Numele ingerasei tale ARIANA ... imi este atat de drag Zbor lin printre ingerasa scumpa
Te , Anastasia! Imi pare foarte rau ca esti si tu mamica de inger, dar ma bucur ca ai gasit puterea sa ne vorbesti despre Ingerasul tau Ariana . Iti spun bun venit in mijlocul nostru, in locul acesta special in care putem sa vorbim cu si despre ingerasii nostri fara teama de a fi judecati. Sunt alaturi de tine si, de cate ori simti nevoia sa vorbesti sau sa primesti o calda, sa iti amintesti ca nu esti singura. Zbor lin, micuta Ariana, printre norisori si !
Ma bucur ca ti-ai gasit curajul sa scri povestea micutei Ariana....asa cum iti spuneam in mesajul privat, aici, lumea, mamici, tatici si sustinatori...te vor intelege, te vor sprijini atunci cand vei avea nevoie, se va gasi mereu o vorba de alinare pentru sufletul tau indurerat..... Imi pare rau sa aflu ca si tu, ca si noi de altfel, ai trebuit sa treci printr-o asemenea pierdere ...este atat de dureros si de nedrept, insa uite ca viata ne pune la incercare.
Priveste catre Ceruri, Ariana e acolo, un frumos, iubit de Dumnezeu, protejat de ingerasii nostri, intr-o lume mai buna, fara lacrimi si dureri......acestea din urma ne revin noua, din pacate
Te draga mea si pentru micuta Ariana trimit catre Inaltimi si
"Te iubesc si te voi iubi toata viata, iar daca si dupa moarte oamenii iubesc, atunci te voi iubi pentru totdeauna!" D.Alighieri "Learn from yesterday, live for today, hope for tomorrow." ........my precious child.......
Draga Anastasia, cu durere in suflet iti spun bine ai venit printre noi parintii de ingeri care ne-am intalnit aici in marea familie a organizatiei E.M.M.A. As vrea sa te imbratisez tare si sa-ti spun ca-mi pare rau, pentru ingerasul tau care nu a putut sa reziste aici langa mami si a trebuit sa se ridice la ceruri. Aici draga mea, noi iti suntem alaturi si iti intelegem durerea deoarece majoritatea dintre noi am trecut prin aceste clipe groaznice. Ori de cate ori simti nevoia sa plangi, sa spui ce ai pe suflet si doresti sa fii inteleasa , vino aici printre noi si vei gasi alinare, vei invata alaturi de noi sa traiesti cu aceasta durere care nu trece niciodata. Te imbratisez cu mare drag si pentru ingerasul tau o si zbor lin printre
Dacă priveliştea cerului albastru te umple de bucurie, dacă un petic de iarbă răsărit pe câmpie poate să îţi atragă atenţia, dacă lucrurile simple din natură au un mesaj pe care-l poţi înţelege, bucură-te căci ingerasul tau este langa tine...
ITI DORESC WEEKEND PLACUT ATATURI DE CEI DRAGI!!!!
mic si gingas..pentru tine..un in care am pus multa dragoste si ganduri bune sa-ti fie zborul lin printre stelute
Anastasia, draga mea, lasa-ma sa te si sa-ti urez Bun venit in lumea noastra - lumea parintilor de ingeri.
Ma bucur ca ne-ai descoperit, desi m-as fi bucurat mult mai mult daca ne-ai fi cunoascut in cu totul alte imprejurari. Imi pare rau ca si tu esti mamica de , imi pare rau ca si tu ai cunoscut si cunosti acesta mare durere a pierderii propriului copilas.
Aici, alaturi de noi, vei gasi sprijin, intelegere si suport emotional..
Multe draga mea, iar printesei Ariana ii trimit un cos mareee de colorate.
Corina - mamica ingerasului IUSTIN si a comorii vietii mele- Bogdan
draga mamica de ingeras, treci prin momente cumplite si imi pare nespus de rau durerea este imensa dar cu timpul putem incerca sa o acceptam va ramane intotdeauna un loc gol in sufletele noastre indiferent de cee ce spun sau fac cei din jur. gandeste-te insa ca ai un inger in ceruri care este numai al vostru si care va vegheaza de acolo de sus si o sa va ajute sa va indepliniti visul........nu orice femeie are asa ceva ci doar o mamica puternica cu un suflet mare......... imi pare nespus de rau ca treci prin asta......plange-ti dureea cat ai nevoie pentru ca te ajuta sa accepti ceea ce s-a intamplat......incet timpul va aseza lucrurile....... la mine astazi se implineste un an decand ingerul meu nu mai este cu mie si n pot sa uit si nu vreau sa uit si ii voi pastra vesnic un loc un sufletul meu desi nu l-am vazut niciodata...........pastreaza vie amintirea ingerului tau frumos pentru ca ai avut onoarea sa o vezi cat de frumoasa era........acum stii cum arata ingerul tau pazitor! te cu drag Anastasia, zbor lin ingeras iubit Ariana
mamica unui baietel minunat, de cinci anisori, pe nume Vlad, a unui ingeras care a stat in burtica la mami doar 6 saptamini si a unui ingeras mai micut dar pe care ii vom iubi toata viata http://www.organizatiaemma.ro/node/638
Draga Anastasia,te primesc si eu cu multa caldura in aceasta familie unde toata lumea te primeste la fel.Aici gasesti intelegere si incurajari atunci cind ai nevoie de ele. Sa nu iti pierzi niciodata credinta si sa nu lasi durerea sa invinga iubirea ce o porti fetitei tale,sa nu lasi indiferenta si incapacitatea de intelegere a celor din jurul tau sa te doboare. Tu trebuie sa stii ca Arianei ii este mult mai bine acolo sus,nu-i lipseste nimic si nu va cunoaste niciodata durerea,ea va fi vesnic fericita. Pt Ariana,multe si
Anastasia regret nespus pierderea micutei Ariana ... Imi caut cuvintele si nu le gasesc ... am trait cu teama ca fetita mea ar putea muri in burtica din cauza trombofiliei si de fiecare data cand citesc o poveste in care bebe moare in burtica simt cum sufletul meu se mi-ar place sa pot sa fac mai mult pentru tine ... insa mi-e imposibil ... pot doar sa iti spun ca aici totul va fi mai usor si aici nu te vei simti singura. Multa putere in continuare si zbor lin Ariana
Paula mamica GABRIELEI fetita cerului 27.04-09.05.2010 Te vom iubi mereu, esti primul nostru puiut http://ingerasulgabriela.blogspot.com/ NATALIA 30.03.2012 LAURA 27.09.2014
Te draga Anastasia, imi pare tare rau de pierderea micutei tale Ariana , este greu , durerea este mare dar aici alaturi de noi mamicile de ingerasi o sa poti sa mergi mai departe. Sunt mamici extraordinare care inteleg durerea noastra, spun asta ca si eu sunt o mamica mai noua si am priomit multe vorbe bune si imbratisari in momente grele din viata mea. Este greu dar trebuie sa mergem inainte , sa ne gandim ca ingerasii nostri sunt langa DD si sunt bine si noi trebuie sa ne pentru ei. Te pup si ai grija de tine Pentru ARIANA zbor lin printre su multe multe
Anastasia lasa-ma sa te imbratisez. Sunt alaturi de tine si plang pentru durerea ta. Nu-ti pierde niciodata sperata. Lupta pana la capat. Zbor lin micuta Ariana.
Anastasia speram ca esti mai linistita suntem aici intreaga echipa E.M.M.A. si asteptam vesti ... nu esti singura ... nu vei fi niciodata. Zbor lin Ariana
Paula mamica GABRIELEI fetita cerului 27.04-09.05.2010 Te vom iubi mereu, esti primul nostru puiut http://ingerasulgabriela.blogspot.com/ NATALIA 30.03.2012 LAURA 27.09.2014