heidi scrie:Va multumesc mult de tot, este extraordinar sa pot sa sper ca intr-o zi o sa gasesc iar fericirea si bucuria de a trai. Cand s-a intamplat .... noi nu ne hotarasem inca asupra unui nume, aveam o idee, dar nu o decizie, vroiam sa fie perfect, ca el... ceva dulce si frumos. E foarte greu... sa vorbesc despre el, cred ca e prea devreme sa fiu impacata in vreun fel cu ce s-a intamplat. Am citit tot ce am gasit pe site si m-a ajutat mult. Ma lupt cat pot cu tristetea, vreau sa-mi revin... pentru sotul meu si vreau sa raman iar insarcinata. Si nu ar fi corect pentru al doilea copilas al nostru sa fiu cu el in burtica si sa plang dupa primul... sarcina ar trebui sa fie o imensa fericire, de aceea ma straduiesc sa-mi revin cat mai repede, fizic si mai ales psihic. Nu mai stiu nici eu, in perioada asta am sentimente contradictorii, cand plang, cand sunt increzatoare, dar cand sunt increzatoare ma simt vinovata ca nu plang... e tot o nebunie si uneori mi-e teama pentru sanatatea mea in conditiile in care sunt atat de la pamant...ma rog la Dumnezeu sa ma tina in viata si sanatoasa, nu vreau sa-mi las sotul singur si nu vreau sa plec de aici inainte de a fi avut bucuria de a-mi naste si creste copilasii. Stiu ca la un moment dat o sa fiu bine, dar pana atunci trebuie sa ma lupt cu mine insumi, cu supararea, disperarea, sa ies la liman.