Ce faci...dupa?

[Marinela]

Dragele mele, sunt o mama de ingerasi? Nu m-am gandit niciodata inainte. Gandeam doar ca sunt cea care nu va fi niciodata mama, ca sunt aceea care nu e in stare sa fie mama pana la capat, caria nu i se va adresa vreodata acest apelativ. V-am gasit pe voi si nu m-am mai gandit altfel de atunci incoace la puiii mei altfel decat ca la ingerasii pe care care nu am apucat sa-i strang in brate. Sa-i iubesc pana la capat, da, fara indoiala, dar asta a ramas undeva ascuns adanc in fiinta mea.
Am pierdut cinci sarcini, patru dintre ele la patru luni si jumatate, practic in luna a cincea. Spun intotdeauna ca am pierdut sarcini, nu copii. N-ar pricepe multi. Si e mai putin apasator pentru cei din jur, pt ca nu multi sunt dispusi sa mai arate interes, ca sa nu zic compasiune, pt o persoana care, din capul locului, are toate premisele sa fie nefericita. Pe scurt, desi niciodata subiectul asta n-o sa fie scurt, prima sarcina am pierdut-o fara nici un semn prevestitor, dupa care am facut tratament pt toxoplasmoza si pt listerioza. Degeaba. Ajunsesem sa le spun eu doctorilor, "fiti atent, la patru luni jumate o sa pierd sarcina". Ma luau drept inchipuita, obsedata, starea mea si analizele erau perfecte si cu toate astea, nenorocirea se intampla de fiecare data. La acelasi termen.
In timpul ultimei sarcini, ca sa imi distrag atentia de la ceea ce se intampla in burtica mea si sa nu cultiv cumva o obsesie, m-am apucat sa scriu "o carte", in care am pus toata dragostea pentru sotul meu si in care povesteam un alt capitol nefericit din viata noastra, cu ceva talent la scris pe care se pare ca l-as avea. Munceam la asta mai multe ore pe zi, simteam ca ma dezvolt, eram creativa, impartaseam din ceea ce scrisesem prietenilor si li se parea extraordinar. Prietena mea cea mai buna de la vremea aceea, practic prietena mea din copilarie, ma incuraja pe ambele planuri, atat in ceea ce priveste scrisul, cat in bunul mers al sarcinii. In patru luni, cartea a fost gata, citita si rascitita, corectata, lucrasem la ea cu daruire. Eram in armonie totala si cu bebelusul din burtica mea, despre care simteam ca e fetita, intr-atat ma simteam de mult in acord cu ea. Cartea a fost gata, dar fetita mea n-a avut rabdare mai mult de o saptamana in plus fata de fratiorii ei dinainte. Patru luni si trei saptamani. Ar fi trebuit sa o cheme Teodora, "darul lui Dumnezeu"
Pe patul spitalului, imi sunam nenorocita prietena de suflet. A plans impreuna cu mine. Dupa trei zile, ma externam, pe picioarele mele si ma miram ca Dumnezeu nu m-a stigmatizat intr-un mod irevocabil, terifiant, in asa fel incat sa fi ramas ceva vizibil asupra mea din durerea pe care o incercam.
Am continuat sa traiesc, sa ma minunez de copiii altora, sa incerc sa ma invat sa traiesc cu tragedia mea.
Am plecat din tara, sa incerc sa castig mai multi bani, in vederea unor investigatii ulterioare mai specializate. Am muncit pana la a uita de mine, banii oricum nu mi-au rasplatit efortul, m-am intors acasa si mi-am regasit fosta prietena transformata. Acum e ca si cand n-ar fi exista niciodata pt mine. Gresit, a existat, nu pot nega, iertati-ma nu va pot povesti, doar ca s-a purtat intr-un fel care mi-a anulat toata existenta anterioara si care m-a facut sa cred cu nu mai am nimic din ceea ce am avut inainte sau, mai mult decat atat, ca n-am avut si noi voi avea vreodata.
Si atunci ma intreb, ce e real, ce e palpabil din ceea ce credem noi ca valoreaza, daca atat cat ai pocni din degete, totul poate avea o alta turnura, o alta semnificatie?
Acum sunt de aproape doi ani in Bucuresti. Cartea pe care am scris-o e arhivata undeva in calculator, imi face rau s-o recitesc...Si nu fac altceva decat sa muncesc, sperand ca, macar in felul asta, imi voi ingropa obsesiile, tradarile, inselarile... De orice fel ar fi ele...

[dorina_miru]

Din pacate ,oricit ar fi de dureros,tot ce ai de facut dupa este...sa mergi inainte,asa cum poti sau cum te mina viata...Imi pare tare rau pentru pierderile tale,inclusiv pe cea a prietenei tale ,dar sa stii ca aici vei gasi o multime de prietene care te vor intelege si consola sincer,pentru ca durerea ta este si a lor si le e mult mai usor s-o inteleaga...Cu prietenie,Dorina-Cristina,mama ingerasului Miruna-Andreea

[corina_andrusca]

OFFFFFFFFFFFF , BUNA MARINELA ,scumpa mamicuta de dragalasi, im pare ff rau pt. toate aceste pierderi ale tele, ale scumpilor si multdoritilor tai ingerasi.........
Imi pare rau ca trebuie sa ne cunoastem intr-o asemenea situatie.........., dar totusi iti zic BINE-AI VENIT in marea noastra fam. E.M.M.A., IARTA-MA dar nu prea-mi gasesc cuvintele ..............Sper ca alaturi de noi sa potri sa prinzi mai multa putere si credinta in D-zeu., si sa mergi inainte cu fruntea sus....cu toate ca stiu cit de greu este si cit de tare doare........dar sa stii ca noi aici ne-avem una pe alta si incercam sa ne sprijinim si sa ne ajutam asa cum si cit putem, si sa ajutam si alte mame nu numai de ingeri sa schimbam ceva in tara asta, sa facem ceva cu acest sistem nenorocit, cu toata aceasta biricratie si indiferenta din partea cadrelor medicale si nu numai, pt. a nu se mai pierde si alte suflete de copii nevinovati..........Sa stii ca eu,[ noi toate ] sintem alaturi de tine cu sufletul si cu gindul orocind ai nevoie.......Imi pare rau pt. intimplarea pierderea celei mai vechi prietene a ta, de fapt pt. distantarea ei de atit de mult si de inexplicabil acest comportamernt rece al ei...........Cred ca majoritatea celor care trecem prin asemenea traume- pierderea pruncilor - , la un momendat cei pe care ii consideram prieteni adevarati, ne parasesc axact cind ar trebui sa ne ramina cit mai aproape de sufletul nostru, dar in astfel de situatii nu-i de ajuns ca ne-am pierdut copii, dar trebuie sa facem o asa numita [ curatenie ,sau reevaluare ] a celor din jurul nostru.....si iara doare pt. observam ca in asemenea momente de izbeliste foarte putini ii mai putem numii prieteni...........Sper ca aici, alaturi de noi, sa te poti simtii putin mai usurata de toata aceasta mare durere a ta, si sa nu eziti sa intrii si sa acrii ori de cite ori simti ca sufletul ti-e incarcat si impovarat de durere si de dorul de tai.......
Uita-te catre cer si zimbeste-le, si vb. cu ei , si spune-le cit ii iubesti si cit iti e de dor de EI, pt. ca EI, te asculta, te vad si-ti vor raspunde asa cum numai EI stiu ,in felul lor atit de special ,de-acolo de sus din Imparatia lui D-ZEU.....
MARINELA DRAGA MEA , primeste te rog acest mare brat de din partea mea pt. frumosul tau suflet greu incercat de soarta, si te cu multa caldura in suflet, Domnul sa-i odihneasca-n pace pe ingerasii tai iubiti, si sa ne lui D-zeu pt. sufletelele lor, si sa le inchinam multa lumina si frumoase fl parfumate precum sufletele lor....
TE dulce si sint mereu aici pt. a-ti alina durerea si suferinta asa si atit cit pot, si eu,tot o mama de ---ANDREI----.
''''''' Corina , mama ingerasului ANDREI NANU '''''''

[Cami_Vic]

Draga Marinela,

Am citit mesajul tau, l-am "auzit" ca pe un strigat de durere si de revolta. Revolta impotriva unui destin care se incapatineaza sa te loveasca din nou de cite ori te ridici si indraznesti sa speri din nou... 5 sarcini -pentru cei din jur, 5 sufletele iubite si nevinovate - pentru tine ca mama, din nefericire 5 ingerasi, asa cum ne place noua sa le spunem copiilor nostri plecati mult prea devreme... Gindul ca exista o lume "dincolo" si ca lor le e bine acum ne mai alina putin din durere...

Chiar nu stiu ce as putea sa iti spun... iti doresti atit de mult sa devii mama, iti doresc din toata inima ca data viitoare sa fie totul bine pina la capat.
Trebuie sa existe o explicatie medicala la tot ce ti s-a intimplat pina acum... Poate medicii care te-au urmarit pina acum nu au cautat suficient... Poate daca gasesti un medic cu experienta in sarcini cu probleme...
Imi pot doar imagina dezamagirea si durerea dupa pierderea puiutilor tai... Ai reusit sa o iei de la capat de fiecare data, uneori cei apropiati ti-au fost alaturi, alteori ai fost dezamagita... Ni se intimpla tuturor...

Nu stiu ce sa spun despre prietena ta... a reusit sa iti ofere tot sprijinul atunci cind ai avut nevoie, ti-a fost alaturi in momentele acelea difficile... poate s-a intimplat ceva in viata ei si de aceea ai gasit-o atit de schimbata.
Si eu sint plecata din tara de citiva ani buni, insa am reusit sa pastrez citeva prietenii adevarate cu persoane foarte dragi mie ramase in tara... nu cred ca distanta sau lipsa comunicarii pe o anumita perioada indeparteaza total oamenii... daca nu ne vedem sau nu ne auzim citeva saptamini la rind, cind reusim sa vorbim din nou e ca si cum ne-am fi vazut cu o zi inainte... (Ma refer la cele citeva persoane care imi sint intr-adevar apropiate)
Dar am avut si eu dezamagiri, persoane dragi care n-au stiut cum sa imi fie alaturi...

Iti doresc sa iti gasesti linistea, sa regasesti caldura adevaratei prietenii de odinioara - in prietena ta de atunci (daca mai e vreo sansa), sau nu neaparat...

Te imbratisez cu drag,

[Marinela]

Dragele mele, numele meu este Marinela, nu Mirela, nu Marilena, si nu fac obiectia asta din snobism, ci daca tot avem o identitate, e bine sa ne-o pastram si...s- o aparam, nu? Pentru ca aici, printre voi se invata cel mai bine ca fiecare dintre noi este unic si irepetabil, ca fiecare graunte din noi ne este dat ca o minune, pentru o singura data.
Va spun asta si pentru ca suntem noi cele care trebuie sa ne reconsideram, sa ne cunoastem cel mai bine si sa ne autoapreciem. Daca o vom face noi, o vor face si ceilalti (sau cel putin asa se spune prin carti, pe la tv...)
Am citit pe apucate cateva din povestile voastre, am plans cu voi, m-am bucurat acolo unde era cazul. Si m-a surprins solidaritatea de care dati dovada. Raspunsurile voastre prompte au facut pt mine cat poate n-au facut a celor apropiati, pt ca pe cei apropiati ii tin departe de framantarile mele. Poate pt a-i proteja. Nu ca pe voi as vrea sa va impovarez. Nu vreau sa par de gheata. Am citit despre suferinta si despre ritualuri. Dar si perioada de doliu, cea de un an, de obicei, e data tocmai ca sa ai timpul necesar sa te repui pe picioare, sa te regasesti.
Daca putem face ceva mai mult, e sa le ascultam pe cele (cei) care au nevoie si sa daruim ceea ce avem frumos. Sa nu pierdem mai mult decat am pierdut deja.
V-am scris voua mai putin pt a pune in vizor atitudinea prietenei mele, asta e alta poveste, ci pt a va fi alaturi, pt ca simt ca, intr-un fel sau altul, va apartin.
Va iubesc, Marinela

[Liliana]

Imi vine greu sa-ti spun “Bine ai venit, Marinela”… caci, se intelege, nu dintr-o stare de “bine” ai poposit aici, pe acest Forum…
Totusi aceasta este intampinarea noastra fiind cu gandul spre folosul pe care il vei trage din prezenta ta aici.
Esti binevenita si primita aici cu drag, caci, da, iata, si tu apartii acestei comunitati a parintilor de ingerasi… din pacate…
Esti insa un suflet puternic, intelept. Nu te cunosc… dar din cuvintele tale iese la suprafata o inteleapta (nu resemnata!) acceptare a vietii asa cum ti-a fost data…
Este nu doar trist, e dureros, ca inca nu ti s-a implinit rostul tau atat de dorit pe acest pamant : acela de a fi mama.
Cinci incercari, cinci copilasi plecati, cinci ingerasi in ceruri, cinci randuri de lacrimi…
Nu exista consolare… doar acceptare…

As vrea sa te invit intr-un loc dedicat tuturor ingerasilor.
Este un loc in care noi le evocam popasul lor prin lumea noastra si trecerea lor in lumea lui Dumnezeu.
Este un mod de comemorare, este un loc de intalnire, de plangere, de lumina, de ragaz…
Te invit spre acest loc pentru ca acum exista aici si pentru ingerasii tai un coltisor numai al lor .
Deschide aceasta usa http://www.organizatiaemma.ro/node/394
si vei gasi o poveste care pe noi ne-a emotionat si care ti-a deschis calea catre inima si sufletul nostru…

Cuvantul tau nu este unul obisnuit… este Cuvant ales… el sugereaza… evoca… traieste… Este Cuvant cu har… si este nevoie de el… caci este Cuvantul lui Dumnezeu.
Il poti folosi cu efecte terapeutice, ca balsam de suflete, ca licoare de viata vie…
Pentru tine si pentru cei care se hranesc din efectul binefacator al iubirii Cuvantului.
Sunt sigura ca ma intelegi.

Esti aici. Ramai. Apartii acestui loc de acum.
Nu intamplator ai deschis aceasta usa….

Bine ai venit, Marinela…. pentru tine si pentru toti parintii de ingerasi care vor primi Cuvantul tau…

Cu mult drag, Liliana

[nicoleta]

Buna, Marinela draga!
Offffffff...........trist!!!
Trista poveste au creionat cuvintele tale...grea incercare ti-a daruit soarta...regret si imi pare nespus de rau.
Te imbratisez, Marinela draga si te sfatuiesc sa privesti cu mare atentie in jurul tau, ca sigur Cerul ti-a daruit si frumos pe langa aceste incercari dureroase, ...important e sa fi foarte atenta si sa crezi in frumos si bine, caci ele exista, chiar mai aproape decat crezi.
Ori de cate ori vei dori sa fi inteleasa, scrie aici cateva cuvinte, ...aici vei simti cum starea de bine este la ea acasa.
Te pupacesc pupaceste cu pupici pupaciosi, ai mare mare grija de tine.
Pentru sufletul tau atat de frumos
Cu mare drag, Nicoleta!

[Marinela]

Dragele mele, e ceva timp de cand nu m-am lasat coplesita atat de amaraciunea mea pana intr-atat incat sa ma... expun in felul acesta. Pana acum credeam ca suferinta se duce cu decenta si cu modestie in tine insati, ca e dovada de slabiciune sa arati ca esti inconvoiat de neputinta. Asa am fost, poate educati. Si-apoi, nici cei din jur nu te incurajeaza.
Aici am spus astazi la pranz "Ma doare", asa in neant, spre mine, ca-n oglinda, incruntata si incrancenata, furioasa si neputincioasa si dupa aceea v-am auzit pe voi.
A trecut vreme de cand nu spun mare lucru despre mine, continuand sa fiu calma, dreapta, civilizata (pt ca e mare lucru sa fii civilizat, daca intelegeti ce vreau sa spun), zambitoare si, de ce nu, draguta. Cateodata ma mai deconspir, involuntar.
Dar ceilalti vor atatea de la mine...
Cica as fi in stare!
Si daca nu sunt?
Daca acesta-i adevarul?

[nicoleta]

Buna, din nou!
Marinela draga, sa sti ca educatia comunista a facut ca unii oameni sa creada ca cei care isi spun pasul, sau isi striga durerea, sunt slabi. Plus, evenimentele traite, aprecierea de care ai avut parte in anii traiti, sunt si alti factori, insa comunismul a ascuns mereu uratul si raul, tocmai de aceea nu a putut fi tratat. Ar fi multe aspecte de discutat in ceea ce priveste lupta omului cu necazul si durerea, insa pana una alta, invata sa te bucuri de tot ce primesti frumos sau bun de la viata, astfel vei fi mereu fericita.
Dimpotriva, draga mea, toate studiile efectuate au demonstrat ca tocmai oamenii puternici si mai ales cei care cred ca au o valoare in aceasta lume, au puterea de a vorbi despre probleme sau necazuri.
Te imbratisez si iti doresc o noapte lina.
Cu mare drag, Nicoleta!

[Liliana]

„Incruntata si incrancenata, furioasa si neputincioasa”...

Poate ca asa incepe uneori calea spre impacare, Marinela...
Nu este usor. Important este sa fii sincera cu tine insati. Nu neaparat cu noi, cu oglinda, cu neantul, cu lumea din jurul tau care te vrea, asa cum stim, asa cum ne aratam si noi in lumea noastra. Uneori este necesar sa porti aceasta masca. Este acel scut de aparare cand nu vrei si nu poti sau n-ai cui sa-i spui durerea astfel incat s-o inteleaga, sa o simta.
Durerea sau bucuria, in egala masura. Caci, da, nici bucuria nu mai putem uneori s-o impartasim cu cei din jur din varii motive, cu atat mai putin durerea.

Nu te simti in vreun fel vinovata ca exista asteptari carora poate nu le poti da raspuns. Uneori asteptarile fata de tine sunt expresia unor proprii neputinte ale celor ce le formuleaza, tot atat cat sunt, in egala masura, expresia admiratiei fata de potentialul tau de a raspunde acestora.

Nu te simti in vreun fel obligata sa raspunzi asteptarilor cuiva neaparat.
Simpla acceptare a mastii de zi cu zi, aceea care ne arata lumii civilizati si drepti, ne impovareaza suficient de mult cat sa simtim obligatia impusa a acestui raspuns la asteptari oricand, in orice imprejurare. Dar exista o limita intotdeauna. Este limita pe care fiecare dintre noi o stabilim.

Ai dreptul sa plangi, sa intorci spatele, sa revii, sa zambesti, sa fii furioasa, sa fii nedreapta, sa uiti si sa ierti, sa ceri iertare...
Sunt sentimente si atitudini care sunt nascute din furtuna sufletului tau acoperita cu aparenta calmului de zi cu zi. Din furtuna durerii pe care azi ne-ai impartasit-o. A durerii care taie adanc, care ustura in tacere, pe ascuns. Care tisneste la lumina intr-o secunda si care, dupa ce s-a deconspirat, se ascunde cu smerenie si cu timiditate.

Toate acesta iti sunt permise, caci nimeni nu are reguli pentru un suflet in suferinta.
Nici pentru cel inflacarat de bucurie nu sunt reguli, cum ar putea fi in acest hotar al durerii?

[Marinela]

Draga Liliana, draga Nicoleta, dragele mele, ati gasit atata timp si forta sa gasiti cuvintele astea frumoase... Sunt pentru mine, le simt, va simt alaturi. Liliana, ce sa zic, poarta pe care mi-ai deschis-o m-a surprins si m-a incantat. Parca ati fi toate psihologi, literati sau "maicute" cu har. Dar sunteti Oameni, Femei si de acolo va vine harul. M-am trezit cu gandul la voi si la lumea asta care ar putea fi ata de minunata, de n-ar fi uneori cruda...
Va iubesc

[veronicamincu]

buna Marinela draga
acum am citit si eu povestea ta . Doamne 5 sarcini pierdute ,5 ingerasi plecati prea devreme din aceasta lume si inca o mamica cu sufletul plin de durere,inca sunt socata si nu imi vine sa cred nu stiu ce sa iti spun....
te admir pentru faptul ca nu ai cedat si ai incercat de fiecare data ...si ma rog la DD sa iti dea putere si sa iti indeplineasca cea mai frumoasa dorinta si anume aceea de a fi mama...ma rog si pentru cei 5 ingerasi ai tai care sunt alaturi de tine si te vad si te iubesc....
ma bucur ca ai avut curajul si ti ai scris povestea aici pe forum unde sigur vei gasi intelegere si prietenii adevarate.
te imbratisez cu mult drag si te pupacesc din departare iar pentru ingerasii tai

[Cami_Vic]

Draga Liliana...
cuvintele adresate Marinelei, si care ni se potrivesc tuturor, sint atit de pline de intelepciune... Ai perfecta dreptate, intelegi si reusesti sa exprimi atit de bine cele mai subtile trairi ale noastre... avalansa de sentimente, lupta de zi cu zi - cu noi insine pentru a ne ridica, cu cei din jur care de cele mai multe ori nu pot sa inteleaga...
Intr-adevar, sintem nevoiti uneori sa ne ascundem, sa facem eforturi pentru a ascunde ceea ce simtim... nu stiu daca o facem pentru a-i proteja pe ceilalti sau pentru a ne proteja noi insine, pentru ca stim ca nu vor intelege sau pentru ca e oarecum mai usor... Acum avem acest locsor unde putem exprima in cuvinte orice sentiment, orice gind ascuns fara ca cineva sa ne judece...
Aici micutii nostrii capata identitate, aici ii facem sa existe mai intii, pentru ca apoi, in timp, sa acceptam plecarea lor. Asa e, acceptarea e singura noastra cale pentru a ne "impaca" oarecum cu destinul. Si asta cere timp...

Francezii cind vorbesc despre doliu au o expresie... "travail de deuil" - "munca de doliu". Si cred ca nu e intimplatoare aceasta asociere... E o adevarata munca, o lupta de zi cu zi pe care cel care pierde pe cineva drag trebuie sa o duca. Acel carusel de sentimente, cu suisuri si coborisuri, cu zile de calm si zile de "mai putin bine".

Sint intru totul de acord cu tine Marinela cind spui ca e nevoie de un an. Privind acum in urma, dupa un an si ceva, imi dau seama cit a fost de greu, si cite s-au schimbat (cit m-am schimbat eu, si poate cite am invatat...) de la acel oribil 13-14 decembrie 2007.
Intr-adevar tine de noi "sa nu pierdem mai mult decit ce am pierdut deja", sa facem tot posibilul sa "ne agatam" de ce putem, sa nu ne lasam doboriti de destin si sa gasim o cale de a umple acel gol si de a reinvata sa zimbim, atit cit se poate, cu sau fara masca...

Ma alatur Lilianei si am sa iti spun ca esti o femeie puternica, inteleapta, si imi pare bine ca ti-ai deschis sufletul si ni te-ai alaturat...

Va imbratisez cu mare drag,

[amelia_pitik]

Marinela,povestea ta e plina de durere si tristete...citeam cu sufletul la gura cu gandul k poate totusi nu s-a intamplat nimic rau...dar,de multe ori nu e cum am vrea noi sa se termine.
Prietenii...crede-ma k nici nu mai stiu ce inseamna...eram inconjurata de prieteni,dar pana la un moment dat...pana cand bubu s-a dus sus la ingerasi..de atunci toti ma evita si parac au disparut in neant... Nu regret pt k fetele de aici,si din alta parte mi-au fst alaturi ..mi-au dat un umar pe care sa plang cand am avut nevoie..m-au incurajat cand simteam k nu mai am putere sa ma ridic..

E greu,dar tre sa mergem mai departe!!

[Marinela]

Draga Codruta,
De-acum deja zambesc cand vad cum ati reactionat la problema numelui meu... Scuzele nu isi au rostul!!! Voiam doar sa semnalez o problema de identitate, de la voi, din randurile voastre invatata, dreptul la nume !
O sa ne auzim mai degraba maine dimineata. Prefer sa stiu ca micuta Mara te "sacaie" frumos, decat sa stiu ca esti perfect atenta la toate caracterele de pe tastatura ca sa ai o ortografie buna.
O sa iti povestesc mai multe, sigur.
Draga Cami, multumesc pentru tot.

[Liliana]

Marinela, eu sunt aici, printre voi, nefiind mama de inger. Sunt aici pentru voi pentru ca simt acest imbold, aceasta nevoie: sa va fiu alaturi.

Pot spune ca si eu, ca fiecare om, am avut momentele mele de furie, de frustrare, de revolta, de incrancenare in viata (si inca le mai am uneori).
Evident, motivele mele erau, de departe, total nesemnificative in comparatie cu motivele durerii voastre, insa eu le acordam atunci intreaga importanta a momentului, consumand enorm de multa energie.

In timp am invatat ca uneori este mai indicat calmul si acceptarea faptului implinit.
Uneori lucrurile se intampla intr-un mod de neinteles pentru noi si asta ne arunca dintr-o zona a linistii si sigurantei intr-o zona a panicii, a reactivitatii exacerbate, a dezechilibrului intre dimensiunile faptului consumat si puterea noastra de a schimba ceva in sensul dorit de noi.

Am invatat de la voi, parintii de ingerasi, ca tot ce cuprinde viata voastra a capatat alte dimensiuni si alte valente dupa pierderea copilasilor. Perspectiva voastra s-a modificat mai mult sau mai putin, iar dreptul la revolta, furie si incrancenare a devenit, in mod implicit, necesar a fi exprimat.

Poate ca, spre deosebire de alte locuri si alte conjuncturi, aici, Marinela, esti mai bine inteleasa cand aceste stari se manisfesta, cand au loc refulari ale durerii ascunse, pastrata in adanc, nestiuta si nerostita, nemarturisita. Aceste stari ale neputintei cu cat sunt mai adanc ingropate in seiful sufletului cu atat mai tumultos se revarsa la un moment dat peste masca purtata in fata lumii. Pentru ca ele acumuleza mereu si mereu intrebari fara raspuns, sentimente si trairi neexprimate, iar presiunea lor pe fragilitatea sufletului marcat de durere genereaza o durere din ce in ce mai crunta, mai inversunata.

De aceea Bianca a ales aceasta cale pentru sustinerea parintilor de ingerasi: vorbind despre durerea ei se ofera exemplu in fata tuturor celor ce au cunoscut aceasta durere. Fondand Organizatia EMMA si construind acest site, cu acest Forum, Bianca a oferit tuturor posibilitatea exprimarii acestor stari, si, astfel, reducerii presiunii durerii asupra sufletelor incercate de aceste drame.

Spunand “Ma doare” in neant si primind apoi ecoul acestui strigat din partea acestor mame de ingeri care ti-au raspuns pe acest Forum speram sa ti se usureze, cat de putin, greutatea de pe inima ta.
Te incurajam sa scrii despre gandurile care te chinuie, despre starile care te rascolesc, despre neincrederea in cei din jur, dar si despre speranta nepierduta inca, despre lumina care te sustine si te ghideaza pe drumul tau.

Liliana

[nicoleta]

Buna, Marinela draga!
Iti doresc sa ai parte de un sfarsit de saptamana minunat, asa cum ti-l doresti tu, iar soarele sa fie gazda sufletului tau.
Te imbratisez si sa nu crezi cumva ca trebuie sa scri aici des, sau la un anumit interval de timp, tu sa scri atunci cand simti, scumpo.
Daca vei simti ca asternand aici ganduri care te framanta, te vei simti mai usurata sufleteste, atunci noi cu mare drag asteptam cuvintele tale si te vom intelege ...si vom respecta toate parerile si suferintele tale.
Iti daruiesc, un brat mare de pentru ca lumina sufletului tau sa fie rasplatita asa cum se cuvine.
Esti un suflet frumos si iti doresc din toata inima sa ai parte de multe bucurii, iar oamenii din jurul tau sa te aprecieze cel putin atat cat te apreciez eu.
Pupici pupaciosi vin iute-iute spre obrajorii tai sa ii acopere cu zambete calde.
Cu mare drag, ...eu.
No!...si iar o portie de pupici pupaciosi, ...ca asa vreau eu...no!!!

[Marinela]

Dragele mele,
Azi dimineata mi-am adunat fortele si v-am scris detaliat istoricul intamplarilor prin care am trecut, modul in care am pierdut bebelusii. Am revazut sitautiile pe rand si vi le-am prezentat. Erau date conjuncturale, emotionale si, oarecum, medicale. Asa mi se parea cinstit fata de voi. A durat destul de mult si nu mi-a fost usor.
Surpriza mea este, insa, ca mesajul nu a fost postat. Se intampla sa apara mai tarziu?
Toata ziua am stat cu sufletul la gura si am din ce in ce mai putine sperante ca va aparea.
Daca nu, eu raman, oricum aceeasi pentru voi.
Va imbratisez.

[Liliana]

Marinela, daca ai conceput textul direct in caseta de mesaj pentru forum si daca, asa cum ai spus, ti-a luat destul de mult timp pana l-ai scris, atunci acesta s-ar putea sa fie motivul pentru care n-a aparut mesajul tau (m-am confruntat si eu o data cu aceasta situatie): cred ca exista un timp limita de scriere a mesajului dupa care, daca nu ai dat comanda de postare pe forum, se inchide aceasta fereastra de raspuns si, practic, duce la stergerea textului pe care il continea.
De cand am patit si eu asta mi-am luat masuri de precautie si imi editez textul de raspuns intr-un fisier word. Atunci, dupa ce am constatat ca tot ceea ce scrisesem, toate gandurile, toate cuvintele atent alese, toate formularile cu grija puse in pagina s-au topit ca si cum n-ar fi fost, am fost foarte necajita. Timpul consumat, sentimentele si emotiile transpuse in scris mi le-am simtit furate de un sistem tehnic, electronic, insensibil la tot efortul meu si la intentiile mele pozitive.
Dar nu mai aveam ce face. Totul fusese sters... pierdut.
Si, cum stiu ca nimic nu este intamplator, mi-am spus atunci ca, poate, ceva din ceea ce scrisesem nu trebuia scris. Nu asa. Nu atunci. Si am renuntat sa mai scriu acel mesaj.
Dupa un timp l-am scris din nou, dar cu alte cuvinte...
A fost mai bine...

Deci, cred ca acesta a fost motivul : ai depasit limita de timp necesara formularii unui raspuns asa cum este, probabil, setata in cadrul sistemului informatic care sta la baza functionarii forumului.
Liliana