29 oct 2009- cu doua zile inainte sa devin sotia celui mai minunat barbat, mi-am luat inima in dinti si am facut un test de sarcina .Aveam banuieli de ceva timp, dar am vrut sa-mi tin viitorul sot in suspans si sa ii dau vestea cea mare in ziua nuntii.Am inceput sa plang de fericire cand am vazut 2 liniute, nu-mi venea sa cred ca mi se intampla mie. Bineinteles ca nu am mai putut sa ma abtin pana pe 31 oct si i-am dat vestea imediat.Dupa nunta, am facut analizele de sange- nu au iesit prea bune, mi-au dat un tratament cu fier si calciu,am fost si la primul control ginecologic din viata mea - sarcina evolua foarte bine ,aveam 12 saptamani ,urma sa merg si la primul eco sa imi vad puiutul.Pe 23 decembrie am avut niste sangerari , nu eram eu prea documentata in domeniu, nu stiam mai nimic despre sarcini- dar stiam ca nu e bine sa sangerezi .Mi-am sunat medicul si mi-a spus sa ma duc a doua zi (24 dec) la spital sa ma vada.Toata noaptea am avut dureri,sangerarile nu se opreau abia asteptam sa se faca dimineata sa ma duc la spital.Insa, pe la 4-5 dimineata a inceput o hemoragie puternica ,am chemat ambulanta si m-am dus la urgenta.Verdictul-am pierdut sarcina, trebuia sa fiu chiuretata.



Pe 14 iulie 2010 ,cand ar fi trebuit sa se nasca puiutul meu ,soarele a rasarit din nou pe strada mea , am facut un test de sarcina - 2 liniute, tremuram de emotie si de bucurie.A fost o sarcina usoara, fara probleme,am trait cele mai frumoase momente din viata noastra, am mers impreuna cu sotul la eco,l-am vazut si la 3 D,era baietel ,in fiecare luna ii puneam alt nume , ne faceam planuri, stabilisem ce atributii o sa aiba fiecare cand o sa vina ,cand vedeam alti bebelusi tremuram de emotie ,abia asteptam sa il tinem in brate pe al nostru.Pe 7 martie 2011 -ora 22:00 mi s-a rupt apa, ne-am dus la urgenta.DPN era 21 martie, dar am crezut ca baietelu meu vrea sa imi faca cel mai frumos cadou de ziua mamei.Nici nu aveam geanta pregatita, eram asa emotionati, am chemat ambulanta si ne-am dus la spital.La urgenta i-am spus doameni doctor ca ne-a luat prin surprindere, ca trebuia sa vina mai tarziu.Mi-a spus ca am 39 saptamani si ca nu e nicio problema.Insa , cand am vrut sa ii ascultam inimioara, se auzeau doar matzele mele.L-a trimis pe sot sa ii cumpere niste baterii pentru aparat, crezand ca nu mai sunt bune ale ei.A pus baterii noi ,la fel.Am vazut-o ca s-a schimbat la fata si am simtit ca ceva nu e in regula.Ne-a spus ca nu aude inimioara si spera sa nu fie mort.Ne-a trimis la sectia de ginecologie , mi-au facut eco ,nu au mai putut sa faca nimic,nu ii mai batea inimioara,baietelu nostru era mort.Eu parca nu realizam ce se intampla, si speram ca dupa ce se naste ,o sa se mai poata face ceva pentru el.Am stat toata noaptea in perfuzii,iar de ziua mamei am nascut natural un baietel mort .


Odihniti-va in pace, iubitii mei ingerasi!

