"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
O replica stupida pe care am auzit-o de nenumarate ori in ultimele 40 de zile: „Asa a fost sa fie!”. E o replica pe care eu si sotul meu o dam, zeflemitor, unor persoane care se gandesc ca ne consoleaza cu replici de genul "Sunteti tineri, faceti altii...", "Ce sa va fac daca v-au trebuit copii...", "Decat sa fie cu probleme mai bine asa..." Mai bine tacere, indiferenta, decat ineptii. Dupa sarbatorile de iarna a venit si vestea cea mare: eram insarcinata. Prima sarcina, primul copil, prima nepoata, prima stranepoata, prima ... Ne-am bucurat de 6 luni jumatate de sarcina doar... 6 luni cu emotii, dureri, analize, tratamente, dar cu o bucurie imensa in suflet si pe chip am trecut peste toate. Vorbeam cu ea in fiecare seara, iar tati o gadila la talpi si era asa bucuros ca ii raspunde. Cand am aflat sigur ca e fetita, dupa amniocenteza, i-am gasit si numele perfect: Ana Sofia. Sofia, pentru ca am vrut un copil intelept, care sa stie sa aleaga ceea ce e mai bine pentru el...cat adevar s-a dovedit a fi in semnificatia numelui. A fost inteleapta si a ales o lume mai buna, probabil. Cu 2 zile inainte de a se declansa nasterea am alergat intr-un suflet la spital doar ca sa ii ascult inimioara batand. Burta mi se intarea atat de mult incat nu reuseam sa o mai simt pe Sofi miscand. D-na dr ne-a linistit si ne-a zis ca totul e in regula, sa nu ne mai facem atatea griji. Si totusi...dupa 2 zile, pe 20 iunie, la 2 noaptea, m-am trezit pentru a lua o pastiluta cu progesteron (le luam la 8 ore). Dupa jumatate de ora m-am trezit cu palpitatii si cu febra. Ne-am urcat in masina si ne-am dus fulger la spital. Medicul de garda m-a urcat pe masa de consultatii si de acolo a inceput tot cosmarul. La consultatie mi s-au rupt membranele, dar nu asta era problema majora, ci ca lichidul avea culoarea verde-maronie, ceea ce indica o infectie urata. N-au avut ce sa mai faca, incepusera si contractii neregulate, febra nu ceda, iar lichidul curgea continuu. Am intrat in sala de operatii abia la pranz, cand s-a eliberat o sala la insistentele d-nei dr. Ana Sofia s-a nascut la 12:30, avand doar 1100 g si 32 cm. Era prea mica dar totusi a supravietuit... doar 3 zile pentru ca infectia ajunsese de la mine la ea. Au botezat-o in aceeasi zi. Nu am putut sa o iau in brate decat dupa ce nu mai era. Era atat de mica si de frumoasa...perfecta. Exact cum mi-am dorit. I-am mangaiat pielea fina, nasucul micut, gurita rozalie si nu ma puteam abtine sa o intreb unde pleaca, de ce ne lasa, de ce , de ce... Dupa autopsie, tati i-a cumparat rochita alba de ingeras. A asezat-o intr-un sicriu micut in loc de patut si am dus-o la cimitir in loc sa o ducem acasa. Am realizat ca totul s-a terminat abia cand am vazut pamantul acoperind-o. Si s-a asternut o liniste grea in sufletul meu... Mi-a luat ore sa scriu aceste randuri. M-am oprit de nenumarate ori pentru ca lacrimile nu ma lasau sa vad tastele. Plang in hohote si nu inteleg de ce.. de ce s-a intamplat asa ceva, ce am facut atat de rau incat sa primesc pedeapsa cea mai mare care o poate primi o femeie. Ce lectie atat de importanta vrea D-zeu sa ne invete incat a lasat sa se intample asa ceva? Se spune ca timp de 40 de zile sufletul ramane pe pamant si se plimba prin toate locurile pe unde a fost cat a trait. Sofi s-a plimbat mult in burtica, deci a avut treaba nu gluma. Astazi probabil urca la Doamne-Doamne si de acolo ne priveste si are grija de noi. Dumnezeu sa o odihneasca! Condoleante tuturor celor de aici si multa putere sa mergeti mai departe!
Ionela cu durere in suflet iti spun bun venit in familia parintilor de ingeri, bun venit alaturi de oameni care au invatat sa respecte aceasta durere fara margini. Regret nespus pierderea ingerasei tale Ana Sofia. Regret ca tu si sotul tau a trebuit sa cunoasteti aceasta durere care in acest moment pare fara sfarsit. Aici nu vei fi singura, vom fi alaturi de tine si iti vom mangaia sufletul indurerat.
Pacat ca cei din jur nu inteleg durerea voastra, cel mai tare m-a durut replica "Ce sa va fac daca v-au trebuit copii..." o astfel de replica am primit si eu...'' ei da mare branza ati facut si voi....un copil.....'' si doare cum nu se poate mai rau. Pentru cei care nu inteleg te rog sa le trimiti acest link http://www.organizatiaemma.ro/suport/apropiati ca sa invete cum sa iti fie aproape fara sa te raneasca, sa invete sa-ti respecte durerea, sa invete sa respecte memoria fetitei tale dragi Ana Sofia.
Se spun multe in popor si poate si in biserici insa eu iti spun asa....Ana Sofia va fi langa tine mereu, va trai prin tine si sotul tau, se va hrani cu dragostea ce i-o purtati. Este prima voastra fetita si asa va ramane, nimeni nu poate schima asta. Unde esti tu este si ea.
Multa putere si alinare sa iti aduca DD in suflet. Zbor lin micuta ingearasa, zbor lin Ana Sofia
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha
Offf! Ionela, sunt si eu langa tine si te ! Mai mult nu pot ... ma doare sufletul sa cunosc un alt ingeras. Stiu cum e sa intrabi mereu "de ce" iar raspunsul sa nu vina. Sofia va fi mereu langa tine nu doar 40 de zile. Zbor lin ingerasa micuta! Stelele sa straluceasca mai cu foc in seara asta pentru tine!
Va multumesc mult pentru gandurile bune. Am plans de multe ori citind povestile ingerasilor vostri, nevenindu-mi sa cred cat de cruda e viata cu niste suflete atat de pure. Sa aveti o noapte cu cer plin de stele, iar visele voastre sa va poarte usor printre ele!
Ionela, draga mea iti spun si eu un dureros bun venit in familia noastra! Ce iti pot spune pentru ati alina un pic din durerea ta? Doar un simplu, dar din inima "imi pare rau", tare rau Mi se rupe sufletul cand vad ca alta mamica ni se alatura si alt ingerasi pleaca spre cer alaturi de ingerasii nostri.....
Probabil ca fetita ta, Ana Sofia a fost foarte inteleapta si a ales sa plece intr-o lume mai buna. Vei vedea ca odata cu trecerea timpului ea va evolua spiritual si-ti va da si tie din intelepciunea ei. Vei simti cum minunea ta mica iti va calauzii pasi, iti va umple inima de iubire si iti va da putere sa mergi mai departe.
Curaj si putere mamica iubitoare!
lumi, mamica ingerasului ROMINA IOANA , a baietelului RICCARDO ANDREI si a micutei RENATA
Ionela durerea e mare ,e nefiresc de mare cum si sa-ti ingropi copilul e in nefirescul timpului dar....Dumnezeu poate avea nevoie de un inger perfect si stia ca voi , parintii Sofiei sunteti atat de buni incat o sa o iubiti pentru eternitate iar iubirea ce i-o purtati Sofiei o sa se raspandeasca asupra tuturor.Parintii de ingeri sunt speciali, sunt alesi doar aceia care au capacitatea sa iubeasca neconditionat chiar daca traiesc pe pamant si cu sufletul in cer. Sunt zile cand durerea ne copleseste si plangem continuu , vor veni zile de negare dar si zile cu crampee de fericire caci fericirea deplina nu va mai fi nicicand si in toate zilele noi suntem toate impreuna aici caci ne leaga aceiasi durere . Te iar micutei Ana Sofia zbor lin spre stelele sclipitoare.
Drum lin printre stele micuta Sofi, Raiul s-a inbogatit cu tine, dar sufletele parintilor tale au ramas goale pentru totdeauna. Si nimeni si nimic nu le va umple. Sunt alaturi de voi cu sufletul. Cu totii cei de aici cunoastem aceasta durere care parca nu se sfarseste niciodata. Doar ca, unii cu altii sau mai bine spus unii de la altii imprumutam curajul de a infrunta aceasta durere. Ne brazdam drumul care parca s-a sfasit..... Suntem ca o familie. Mi -as fi dorit sa nu fie cazul sa te intampin ca Mama de Inger.... dar suntem prea mici in fata Divinitatii, nu putem alege.
Alina, mamica lui Luca - Ingerul sufletului meu din cer si a Marutei -aici pa pamant.
Multumesc mult pentru cuvintele frumoase si "potrivite", daca putem spune asa. E ciudat cum persoane din jurul meu, parinti de inger, iti spun aceleasi lucruri ca si cei care nu iti inteleg suferinta cu adevarat. Probabil trecerea timpului le-a impietrit suferinta si, stiindu-mi povestea, nu au vrut sa isi rascoleasca sufletul. Pe acest site insa se gasesc cuvinte de alinare, chiar daca nimic nu poate sterge durerea. Am citit povestile ingerasilor vostri, m-am regasit in ele si ma gandeam eu ce as putea sa spun acestor mamici de inger... inca nu imi gasesc cuvintele. Doar lacrimi imi curg, iar cuvintele nu vor sa iasa. Nimic nu mi se pare potrivit. Doar timpul cred ca imi va reda "glasul". De aceea va trimit si ganduri bune!
In primul rand am sa iti spun Bine ai venit printre parintii de ingeri cu regretul ca ai cunoscut si tu aceasta durere sfasietoare. voastre cele mai frumoase Ionela acum din biroul meu a iesit o mama de inger ... asa cum spui si tu ... parintii de ingeri care nu vor sau nu pot sa isi deschida sufletul devin reci, inchisi ... chiar ea mi-a spus ca a devenit asa dupa moartea Cristinei, fetitei ei ... important este sa ne ascultam sufletul si sa facem NOI asa cum simtim ca ne e noua mai bine. Cu siguranta ti se va spune, nu mai citi, nu mai scrie, nu mai povesti ... tu da frau liber sentimentelor tale si vei vedea ca iti va fi tie mai bine, acel bine al nostru al parintilor de ingeri. Iti doresc multa putere in continaure si zbor lin Ana Sofia care de azi va vegheaza si va ocroteste de sus ... pana acum a strabatut lumea asta in care a trait. Te cu drag mamica de ingeras si vreau sa sti ca nu mai esti singura ...
Paula mamica GABRIELEI fetita cerului 27.04-09.05.2010 Te vom iubi mereu, esti primul nostru puiut http://ingerasulgabriela.blogspot.com/ NATALIA 30.03.2012 LAURA 27.09.2014
Draga mea, iti inteleg durerea si stiu prin ce treci cand intrebi si te intrebi"de ce tu?", " de ce noi?" si...nimeni nu-ti raspune.inainte sa intru in aceasta mare familie, ajunsesem sa fiu egoista cred, sa fiu rea poate cand ma gandeam la mamici sau la viitoare mamici, aveam impresia ca eu sunt singura mamica din lume, careia i-a fost luat puiutul de la san,...dar am ajuns aici si am citit atatea povesti, si am prins putere, curaj sa merg mai departe, sa fiu tare pentru ingerasul meu, pt tati, pt mine...ca intr-o buna zi sa mi se umple macar o parte din golul ce-l am in suflet, sa venim trei de la maternitate...la cateva sapt dupa ce am nascut, am vb cu un preot, ce pot face, cum ne putem ruga pt ingerasul nostru, dat fiind ca nu a fost botezat...si ne-a zis ca ne putem ruga oricand pt el, dar sa ne rugam cu zambetul pe buze si nu cu tristete in suflet...inca nu am reusit lucrul asta, inca nu pot sa ma rog pt el,fara sa plang, fara sa ma doara sufletul, fara sa ma intreb de ce...sper sa putem intr-o zi sa zambim din tot sufletul ...sper sa gasesti puterea sa-ti deschizi sufletul cand ai nevoie, sa poti vb cu noi despre ce te doare, caci te intelegem cel mai bine. ai grija de tine, fii tare, fii puternica si rezista...pentru asta von fi rasplatite...intr-o buna zi...te imbratisez cu drag si te pup si multi zambarici pt toti ingerasii nostri
Te , Ionela! Imi pare rau ca fetita ta a plecat in cer, imi pare rau ca esti si tu mamica de Ingeras... . Iti spun un trist "bun venit" in familia E..M.M.A.. Ma bucur ca ti-ai facut curaj sa ne povestesti despre micuta Ana Sofia, pentru ca acum nu mai esti singura in durerea ta, suntem cu totii alaturi de tine. Aici poti oricand sa vorbesti cu sau despre Ana Sofia, fara sa fii judecata. Suntem aici pentru tine, cu bratele si inimile deschise, sa impartim lacrimile si durerea, sa invatam din nou sa zambim si pasim impreuna mai departe.
Of, Lanna, imi pare rau pt bebitza al tau. Curios, si mie mi s-a spus sa nu mai plang si sa ma gandesc la Sofi zambind. De atunci ma tot gandesc cum as putea? Ma uit la pozele cu ea cu duiosie, dar cu o mare si adanca tristete in suflet si lacrimi imense in ochi. Ca si la tine, cred ca nu e ink timpul. Poate mai tarziu... desi ma indoiesc. Zilele acestea parca au fost si mai incarcate pentru mine...ne pregatim pentru pomenirea de 40 de zile...sambata va fi o zi lunga. Fiind botezata i-am facut tot felul de slujbe, pomeniri si toate alea...ca la un om mare:) Dar fiind bebelusha m-am gandit k totusi o pomana la copii e mai bine primita, asa ca de 40 de zile ii vom face la o casa de copii cu probleme mentale. Va fi dureros tare sa vad copilasii, mi se rupe sufletul cand ii vad cu probleme, chinuindu-se...dar mereu imi spun k ei sunt niste luptatori. Cand eram in spital cu Sofi mi s-a spus k e mai bine sa plece, ca va ramane cu sechele tot restul vietii. Am fost foarte furioasa pe ei (doctori, apropiati..), nici acum nu inteleg cum de pot unii gandi asa. Era a noastra si le-am fi dus pe toate bucurosi dar..."Asa a fost sa fie" Va si va multumesc k ma ascultati. Imi prinde tare bine sa am cu cine discuta si sa fiu inteleasa asa bine. pentru INGERASHII NOSTRI
Astazi am fi implinit 2 luni ... Ingerii sa te inconjoare si sa iti cante "La multi ani!" caci mami nu mai are glas de atatea lacrimi... Te iubesc si mi-e tare dor de tine, scumpa mea!
nu am cuvinte de consolare....nu mai stiu ce sa i spun unei mamici care este in aceeasi situatie ca a mea.....numai ca micuta mea de doar 750 gr a trait 6 luni 6 zile....am avuto 1 luna acasa si totusi DD ne a luato...la noi au trecut 4 luni de la plecarea ei ....dar durerea este aceeasi poate chiar mai mare....pot sa ti spun doar ca ti inteleg durerea si sunt alaturi de tine pt micuta Sofia zbor lin