adriana gabriela scrie:Tudor Darius Toma, bebe drag si mult dorit
sunt mama de inger, sunteti parinti de inger, asa cum ne zic toti,dar nimeni nu ne intelege durerea, vroiam un bebe care sa ne implineasca viata, care sa ne faca sa credem ca mai e bunatate si bucurie in viata,
ne-am cunoscut in 2009, iar in septembrie 2011, ne-am casatorit, iar vestea ca vom fi parinti ne-a umplut de bucurie.
sarcina a decurs normal si bine, bine pe care pana in ultima clipa nu am crezut ca se v-a transforma in tragedie, au fost 8 luni pline de speranta, de povesti, de visuri, nu am avut tensiune, nu am avut scurgeri si sangerari si totusi am pierdut lichid care care i-a fost fatal bebelusului, medicul la 7 luni mi-a zis ca pierd lichid dar sa nu ma ingrijorez, ca sunt bine si pana in 11 aprilie cand am fost din nou la control si atunci a zis ca nu e bine si ca trebuie cezariana, ca bebe nu se oxigeneaza destul,dar nici atunci nu m-a operat imediat deoarece conform statisticii avem 72 de ore, doamne nu suntem statistici, suntem mame, suntem carne si oase, regret si ma invinovatesc ca nu am insistat sa ma opereze in ziua aia, nu in vinerea mare, da copilul meu Tudor s-a nascut vineri in 13 si a murit chiar de pasti, rugamintile noastre au intalnit porti inchise, majoritatea ne zic ca Dumnezeu avea nevoie de ingeri, iar daca a suferit atat deoarece nu putea sa respire singur, ca era bolnavior, D-zeu l-a luat la el.
eu, noi, il vroiam cu noi, era bebele nostru drag, e atat de pustiu in camera, bratele le simtim inutile, doamne ce obrajori calzi si catifelati avea cand l-am pupat dupa nastere, nu o sa-i mai pup niciodata, nu e corect, nu e cinstit, simt ca ma prabusesc in gol, sotul meu sufera enorm, dar se tine tare pentru mine, de ce? de ce trebuie sa moara bebelasii? de ce e atata indiferenta, superficialitate in a fi tratata? medicul de ce atunci cand a vazut ca pierd lichid nu m-a operat la 7 luni, Tudor avea 2,300, era maricel, putea sa supravietuiasca, la 8 luni avea 3,150 si 51 de cm, avea un nasuc mic si putin in vant, gurita mica cu buze rosii, doamne ce bebe frumos era, de ce a trebuit sa moara? de ce?
e atata tacere, tristete si invinuiri in aceasta familie,medicii chiar nu stiu ca indiferenta si superficialitatea provoaca atatea tragedii?
ma opresc pentru ca numai pot continua acum, sa fim tari, dar cum, cum?
catalina manda scrie:Draga Adriana,imi pare atat de rau..........stiu cum e si as da orice sa nu stiu,sa nu sufar dupa Lara mea mica si frumoasa.Si ea s-a nascut tot pe 13 vineri,dar ianuarie,tot 8 luni aveam si eu.In fiecare zi ma intreb aceleasi lucruri:de ce mor copiii inaintea parintilor?
Ma intreb cum ar fi aratat acum,cu cine semana,cum o alintam oare?Eu nu am vazut-o,cu toate k a trait 1 sapt in coma,dar circumstantele au facut ca eu sa nu o vad.Mi-as da jumatate din viata acum sa o fi strans in brate,sa-i fi pupat obrajii,sa o strang la piept,sa imi iau la revedere.Ma chinuie faptul k nu am vazut-o,ma doare
Acum,dupa 5 luni fara ea,e asa de greu,parca mai greu k la inceput,dorul e atat de mare incat devine insuportabil uneori.
Sunt alaturi de tine si te .
Niciodata nu o ne fie bine fara copilasii nostrii,asta o stiu sigur,dar trebuie sa mergem mai departe pt cei de langa noi.
adriana gabriela scrie:adriana gabriela scrie:Tudor Darius Toma, bebe drag si mult dorit
sunt mama de inger, sunteti parinti de inger, asa cum ne zic toti,dar nimeni nu ne intelege durerea, vroiam un bebe care sa ne implineasca viata, care sa ne faca sa credem ca mai e bunatate si bucurie in viata,
ne-am cunoscut in 2009, iar in septembrie 2011, ne-am casatorit, iar vestea ca vom fi parinti ne-a umplut de bucurie.
sarcina a decurs normal si bine, bine pe care pana in ultima clipa nu am crezut ca se v-a transforma in tragedie, au fost 8 luni pline de speranta, de povesti, de visuri, nu am avut tensiune, nu am avut scurgeri si sangerari si totusi am pierdut lichid care care i-a fost fatal bebelusului, medicul la 7 luni mi-a zis ca pierd lichid dar sa nu ma ingrijorez, ca sunt bine si pana in 11 aprilie cand am fost din nou la control si atunci a zis ca nu e bine si ca trebuie cezariana, ca bebe nu se oxigeneaza destul,dar nici atunci nu m-a operat imediat deoarece conform statisticii avem 72 de ore, doamne nu suntem statistici, suntem mame, suntem carne si oase, regret si ma invinovatesc ca nu am insistat sa ma opereze in ziua aia, nu in vinerea mare, da copilul meu Tudor s-a nascut vineri in 13 si a murit chiar de pasti, rugamintile noastre au intalnit porti inchise, majoritatea ne zic ca Dumnezeu avea nevoie de ingeri, iar daca a suferit atat deoarece nu putea sa respire singur, ca era bolnavior, D-zeu l-a luat la el.
eu, noi, il vroiam cu noi, era bebele nostru drag, e atat de pustiu in camera, bratele le simtim inutile, doamne ce obrajori calzi si catifelati avea cand l-am pupat dupa nastere, nu o sa-i mai pup niciodata, nu e corect, nu e cinstit, simt ca ma prabusesc in gol, sotul meu sufera enorm, dar se tine tare pentru mine, de ce? de ce trebuie sa moara bebelasii? de ce e atata indiferenta, superficialitate in a fi tratata? medicul de ce atunci cand a vazut ca pierd lichid nu m-a operat la 7 luni, Tudor avea 2,300, era maricel, putea sa supravietuiasca, la 8 luni avea 3,150 si 51 de cm, avea un nasuc mic si putin in vant, gurita mica cu buze rosii, doamne ce bebe frumos era, de ce a trebuit sa moara? de ce?
e atata tacere, tristete si invinuiri in aceasta familie,medicii chiar nu stiu ca indiferenta si superficialitatea provoaca atatea tragedii?
ma opresc pentru ca numai pot continua acum, sa fim tari, dar cum, cum?
azi 13 iunie , bebele nostru drag, Tudor Darius Toma ar fi implinit 2 luni, doua luni care ar fi trebuit sa fie pline de bucurie, de zambete, de pupicuri pe obrajori, obrajorii aceia catifelati si calzi pe care i-am pupat asa putin, soarta, divinitatea au hotarat altfel: lacrimi, durere sfasietoare, intrebari si dor etern.
te iubim si te vom iubi mereu, cat vom trai locul tau in inima parintilor tai v-a fi vesnic.