te rog sa ma ierti bebe pentru ca am fost asa naiva si am crezut ca daca esti in burtica esti ferit de toate rele, nu pot sa nu ma invinovatesc, ma tot intreb daca nu am gresit eu cu ceva, pentru ca din ziua plecarii tale spre cer eu nu mai cred in nimic, nici macar in mine, tot astept sa ma trezesc din acest cosmar si sa-ti vad chipul frumos.
intr-o noapte cand nu am putut dormii,(sunt multe nopti si vor mai fi) gandurile acestea au fost si vor fi mereu pentru tine Tudor Darius Toma, si numele tau reiese cuvantul "dor" si 'dar', am primit in "dar un dor" etern.
Ganduri dedicate copilului nostru iubit, Tudor Darius Toma
Te-am dorit si te-am asteptat,
Ai sosit si ne-am bucurat,
Copil drag,
Acasa te-am asteptat, dar Cerul ni te-a luat
Bratele goale ni le-a lasat,
Lacrimi amare am varsat
Inima ne-a indurerat
Dorul etern ne-a inconjurat
Credinta mi-a spulberat.
...De ce, iubit ingeras?

In parcul etern
Te-am asezat,
Pe obrajori te-am sarutat
Cu flori frumoase te-am inconjurat
Parintii tai s-au intristat.

De ce, iubit ingeras?
Ni se spune ca doar celor puternici, Dumnezeu le da sa traiasca o asemenea tragedie, eu/noi nu vroiam sa fiu puternica si cu un ingeras, mai bine slaba cu un copilas care zambindu-mi sa ma faca sa lupt si sa cred ca lumea e buna.
Taticul tau, Tudor, nu am sa uit niciodata cat de bucuros si fericit a fost cand a aflat de tine, cum a sarutat ecografia, cum te mangaia si iti povestea si tu ii raspundeai dand din picioruse, ce nerabdator era sa te tina in brate si sa te plimbe prin parc, dar destinul a hotarat: parc etern, lacrimi, durere si un ingeras scump de care ne va fi mereu dor si pe care-l vom iubii atata cat inima ne v-a bate.
Tudor Darius Toma, bebe drag si mult dorit
sunt mama de inger, sunteti parinti de inger, asa cum ne zic toti,dar nimeni nu ne intelege durerea, vroiam un bebe care sa ne implineasca viata, care sa ne faca sa credem ca mai e bunatate si bucurie in viata,
ne-am cunoscut in 2009, iar in septembrie 2011, ne-am casatorit, iar vestea ca vom fi parinti ne-a umplut de bucurie.
sarcina a decurs normal si bine, bine pe care pana in ultima clipa nu am crezut ca se v-a transforma in tragedie, au fost 8 luni pline de speranta, de povesti, de visuri, nu am avut tensiune, nu am avut scurgeri si sangerari si totusi am pierdut lichid care care i-a fost fatal bebelusului, medicul la 7 luni mi-a zis ca pierd lichid dar sa nu ma ingrijorez, ca sunt bine si pana in 11 aprilie cand am fost din nou la control si atunci a zis ca nu e bine si ca trebuie cezariana, ca bebe nu se oxigeneaza destul,dar nici atunci nu m-a operat imediat deoarece conform statisticii avem 72 de ore, doamne nu suntem statistici, suntem mame, suntem carne si oase, regret si ma invinovatesc ca nu am insistat sa ma opereze in ziua aia, nu in vinerea mare, da copilul meu Tudor s-a nascut vineri in 13 si a murit chiar de pasti, rugamintile noastre au intalnit porti inchise, majoritatea ne zic ca Dumnezeu avea nevoie de ingeri, iar daca a suferit atat deoarece nu putea sa respire singur, ca era bolnavior, D-zeu l-a luat la el.
eu, noi, il vroiam cu noi, era bebele nostru drag, e atat de pustiu in camera, bratele le simtim inutile, doamne ce obrajori calzi si catifelati avea cand l-am pupat dupa nastere, nu o sa-i mai pup niciodata, nu e corect, nu e cinstit, simt ca ma prabusesc in gol, sotul meu sufera enorm, dar se tine tare pentru mine, de ce? de ce trebuie sa moara bebelasii? de ce e atata indiferenta, superficialitate in a fi tratata? medicul de ce atunci cand a vazut ca pierd lichid nu m-a operat la 7 luni, Tudor avea 2,300, era maricel, putea sa supravietuiasca, la 8 luni avea 3,150 si 51 de cm, avea un nasuc mic si putin in vant, gurita mica cu buze rosii, doamne ce bebe frumos era, de ce a trebuit sa moara? de ce?
e atata tacere, tristete si invinuiri in aceasta familie,medicii chiar nu stiu ca indiferenta si superficialitatea provoaca atatea tragedii?
ma opresc pentru ca numai pot continua acum, sa fim tari, dar cum, cum?