Nu ne-a mai ramas nimic...nimic, decat lacrimile...

[boicea-gheata-mihaela]

Povestea ingerasului nostru a inceput cu mult timp inainte sa ma gandesc ca voi mai avea un copil...
Ma numesc Mihaela si am 26 de ani. Nu de mult am divortat de tatal fetitei mele si puteam sa jur ca nu ma voi mai casatori si nici ca voi mai avea inca un bebe. La cateva luni dupa divort l-am intalnit pe actualul meu sot. Din cauza distantei ne-am mutat impreuna repede...zicea ca nu va putea sa mai doarma fara fetita mea de 3 ani, pe nume Maria Miruna. O iubeste ingrozitor de mult, cum nici nu speram vreodata si Miruna ii spune tata inca de asta vara... La 3 luni de cand ne-am vazut intaia oara mi-a intarziat menstruatia...eram stupefiati. Foloseam anticonceptionale locale si chiar ne feream de o sarcina...mai ales eu, care nu vroiam sa imi mai cresc un copil fara tata. Fusese o alarma falsa, dar stiam deja ce vom avea de facut daca avea sa se intample cu adevarat: avort! Luna urmatoare menstruatia inceta sa apara...banuiam ca tot despre o dereglare este vorba. Dar curand au inceput sa se simta primele semne de sarcina asa ca am facut un test...a iesit pozitiv. Iubitul meu era in culmea fericirii dar eu eram ingrijorata ca poate nu e cel mai bun lucru sa pastrez acest copil. Cand i-am spus ca as vrea sa nu fiu insarcinata mi-a raspuns ca e doar decizia mea, doar ca eu nu aveam puterea sa trec printr-un avort, nu as fi putut sa imi omor cu buna stiinta pruncul din mine. Dupa primele greturi i-am zis iubitului meu ca ne vom creste impreuna si cel de-al doilea copilas; pe Miruna o considera de la inceputul relatiei, fetita lui.
Ne bucuram impreuna de miracolul ce crestea la mine in burtica si eram in culmea fericirii cand se mai implinea cate o saptamana. Imi faceam constiincioasa analizele si imi luam vitaminele in fiecare dimineata. Iubitul meu ma menaja si ma incuraja mereu, ii simteam iubirea si aprecierea mai mult ca niciodata, cu toate ca eu eram un pachet de nervi. Nu aveam bani de ecografii lunare sau de morfologii, speram ca este totul in regula si ne consolam ca de fiecare data mie imi iesau ok toate analizele. La prima ecografie nu m-a putut insotii, dar au fost alaturi de mine mama si fetita mea. M-am linistit cand medicul mi-a spus ca bebe este in regula si mi-a fost indiferent cand a presupus ca voi mai avea o fetita, noi dorindu-ne mult un baietel...
Timpul trecea greu pentru mine, eram atat de nerebdatoare sa imi tin puiutul in brate! si iubitul meu, cata rabdare a avut sa creasca putin bebe ca sa il poata macar auzi cum misca in burtica! Stateau seara, si el si fetita mea, cu urechile lipite de burtica si vorbeau cu bebe...ii spuneau Cleo.
Am hotarat sa ne casatorim. Asa ca am inceput pregatirile si totodata a inceput si stresul. Am trecut relativ usor prin toate pt ca am primit ajutor de la toti cei apropiati. A venit si ziua mult asteptata:14 feb 2012!!! Ne-am prezentat emotionati in fata oficiantului starii civile. Am spus amandoi DA si dupa ce ne-am semnat bebe a dat din picioare... Si petrecerea a fost una reusita si deloc obositoare pt mine sau pt bebe... A doua zi bebe s-a trezit ca de obicei cand a sunat telefonul. A fost activ si chiar eram fericita alaturi de sotul meu. A treia zi cand a sunat telefonul la 6:00 l-am simtit pe bebe foarte bine si chiar m-am mirat ca acum dadea si din maini si din pcioare cu o forta pe care nu o mai simtisem pana atunci. Am plecat la cumparaturi in ziua aceea si am cumparat o pereche de botosei de bebe drept cadou de valentne's pt sotul meu iar seara, ajunsa acasa m-am intins si asteptam sa imi simt odorul de fetita din burtica...nimic... In ziua urmatoare am stat cu atentia sporita pe burtica...nimic, nicio miscare... parca a mea fetita era sparata pe mine ca ma plimbasem cam multicel in ziua precedenta... A venit si ziua de sambata...am plecat spre casa parintilor mei sa o luam inapoi acasa pe Miruna care statuse acolo inca de dupa actele noastre. Pe drum i-am spus sotului meu ca imi e teama ca s-a intamplat ceva cu Cleutza nostra pt ca nu am mai simtit-o miscand inca de joi dimineata. El mi-a zambit ingrijorat si mi-a spus ca e doar mai puturoasa zilele astea..."doar nu o sa ni se intample tocmai noua..."
Am vb si cu mama mea si ramasese hotarat ca luni sa merg la un control, dar nu am mai apucat... Duminica dimineata am vazut primele pete de sange pe lenjeria intima. Ne-am imbracat grabiti si am fugit la urgenta. Initial mi-au spus sa nu ma ingrijorez, apoi mi-au pus un mic aparat pe burta sa ii asulte inima puiutului...Nimic! Mi-au spus ca poate din cauza grasimii nu se aude... Deja nu mai credeam si presimteam ca ma apropii de o prapastie. In drum spre ecograf i-am zambit sotului meu.
M-am intins cuminte iar d-na doctor a inceput ecografia... Nu putam vedea mai nimic in afara de conturul capsorului... Cand i-am vazut ochii mirati si l-a chemat pe colegul dansei mi-am dat seama... Lacrimile erau prea putine. As fi vrut sa strig ca nu poate fi adevarat. Apoi m-au luat la intrebari: am facut eco? le-am raspuns ca da... Dar morfologia? Le-am spus ca nu mi-am permis nici macar una...
Nu mai stiu ce s-a intamplat si ce mi-au mai spus, nu mai auzeam si nu mai simteam nimic. M-au pus sa mai astept pe hol, eu plangeam intr-una... Nu stiu cum am ajuns inapoi in urgenta si l-am reintalnit pe sotul meu. Cuvintele erau de prisos. Plangeam imbratisati ca doi copii si acum constientizam si durerea lui... Urma sa fie primul lui nascut... Primul lui copilas... Trebuia sa fie tata cu adevarat si sa se bucure de dragalasenia unui nou nascut, a unui bebelus... Acum toate astea erau vise neindeplinite...
Cand la recomandarile asistentei l-am trimis sa imi cumpere vata i-am vazut fata...era distrus, abia il mai recunosteam...niciodata nu il vazusem asa, apoi l-am auzit dupa ce a iesit din spital...urla!!! Atunci m-a durut si mai tare...
M-au internat. Nu aveam nimic pregatit, nici papuci, nici macar servetele sa imi sterg lacrimile... Ajunsi in salon am inceput sa ne linistim si sa punem cap la cap ceea ce ni se spusese. S-a presupus ca bebe ar avea o malformatie si de aici si decesul. Dar facusem un eco! Degeaba, nu facusem morfologia! Ne simteam vinovati ca nu ne-am permis financiar sa face si acea analiza, dar era deja prea tarziu. Ni s-a explicat ce se va intampla, urma sa mi se induca starea de travalui si in urma contractiilor sa imi expulzez bebelusul mort, iar finalul era un chiuretaj.
Durerea fizica ce am simtit-o in noaptea de 19 spre 20 feb era infima cu cea care o resimteam adanc in inima. Macar acum aveam un motiv sa tip, puteam invinovati durerea ce se resimtea in urma contractiilor. Asteptam sa se termine cosmarul ca sa vad daca nu cumva este doar un vis.
Contractiile erau dureroase si parca interminabile, doar ca puiutul meu nu vroia sa isi paraseasca micul culcus in care era protejat, si sincer nici eu nu imi doream. Vroiam sa il pot pastra in mine, sa stiu ca este acolo, protejat de toate relele.
Tot personalul medical care se invartea pe langa mine ma priveau ciudat. nu intelegeam de ce...Apoi mi-am adus aminte de o discutie intre doua fete cu privire la geamurile inchise din saloane... le demontasera manerele...au avut candva un caz in care mama s-a aruncat de la etajul 7.
Abia pe la 3:50 s-a terminat cosmarul. Mi-am simtit puiutul alunecand in jos. Atunci s-a oprit tot, si durere fizica si lacrimi... parca si timpul statea in loc. Imi doream sa ma ridic si sa il iau in brate, sa il sarut si sa nu ii mai dau niciodata drumul de la piept... dar am fost o lasa, m-am temut sa nu fiu privita ca o nebuna si sa fiu trimisa la un spital de nebuni.
A venit un medic si l-a scos complet i-ar eu l-am intrebat: "fetita, nu-i asa?" "Nu" imi raspunde, "e baietel!" S-a sfarsit lumea pt mine! imi dorisem atat de mult un fratior pt Miruna...
Mi l-au luat inainte sa il vad, i-am zarit doar spatele mic si capsorul firav. Mi-as fi dat viata atunci doar baietelul meu sa traiasca. L-au cantarit, 900 de grame. Uimita de greutatea ingerasului meu o asistenta m-a intrebat in timp ce d-na doctor ma chiureta : "cate saptamani aveai?" 25!!! M-a privit cu mila si a plecat.
Vroiam sa imi sun sotul si sa ii spun ca s-a terminat...visul nostru frumos se incheiase!
Urmatoarele 2 zile am ramas in spital pt tratament. Copilasul nostru a fost trimis la necropsie dar nu s-a aflat cauza decesului deoarece era in stare avansata de descompunere, mi-au spus. Apoi l-au dus la crematoriu si l-au incinerat. Imi spusesera ca asta e procedura. Mi-a trecut prin cap sa il iau acasa si sa il inmormantez dar mi-am adus aminte de urletele sfasietoare ale sotului meu si mi-am zis ca macar el sa nu il vada asa, poate durerea ar fi mai mica.
Nu imi mai zicea nimeni nimic, oricat de mult ii rugam sa imi spuna ce s-a intamplat... dadeau din umeri. Ma resemnasem cu gandul ca nu voi afla niciodata ce anume ii curmase viata ingerasului nostru.
Abia in ziua externarii am inteles ce anume zbuciumase multa lume... Pe fisa de iesire din spital statea scris negru pe alb : CORDON OMBILICAL INNODAT!!!!!!!
Acum as vrea macar sa stiu ca nu l-a durut, ca nu a suferit...macar el sa nu fi simtit durere, pt ca noi acum in loc sa ii cumparam lumanare pt botez cumparam candele ca sa avem la ce plange... pt ca nu ne-a ramas nimic, nimic, decat lacrimile!


Odihneste-te in pace ingerasul nostru iubit! Mami si tati te iubesc si nu te vor uita niciodata! Intr-o zi ne vom intalni si mami iti promite ca te va lua in brate si nu iti va mai da drumul niciodata!

[alina_mama_lui_luca]

Offf...Imi pare tare rau pentru ce vi s-a intamplat draga mamica de ingeras. Nu sunt cuvinte in lumea aceasta care sa stearga durerea pe care o ai in suflet. . Primeste de la mine o si permite-mi sa iti ofer un umar pe care sa plangi atunci cand tristetea te doboara. Sunt trista si plang alaturi de tine. Vreau sa stii ca nu esti singura si ori de cate ori vei dori sa plangi vom fi aici sa iti mai stergem o lacrima. Putere multa sa va dea DD. Ingeras mic zbor lin printre

[Kami]

Mihaela te si imi pare rau, nespus de rau. Inca o poveste trista, inca un sfirsit dureros.
Sper ca Dumnezeu sa-ti dea puterea si linistea sufleteasca, de care ai mare nevoie in aceste momente, si sa-ti aline durerea cit se poate.
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace pe micutul tau ingeras. Un ingeras printre ingerasii nostri.

[boicea-gheata-mihaela]

va multumesc mult pentru gandurile bune si pentru incurajari. te simti mai bine cand stii ca durerea din suflet iti este impartasita. va multumesc mult...

[Angela-Ema]

Draga Mihaela, imi pare rau pentru ca baietelul tau a plecat la cer ......imi pare nespus de rau! Regret ca a trebuit sa cunosti si tu durerea aceasta cumplita .
Te imbratisez si iti spun cu tristete in suflet bun venit in familia parintilor de ingeri, din partea intregii echipe E.M.M.A.!
Ma bucur ca ti-ai facut curaj sa ne scrii despre Ingerasul tau si ca ai venit aici, intre noi, unde vei gasi intelegere si sper ca si putina alinare.

Este extrem de recenta pierderea voastra si durerea este acum coplesitoare. Nimic din ce ti-as putea spune nu iti poate alunga durerea, dar te indrum sa citesti de pe site-ul E.M.M.A. cateva articole care sper sa te (sa va) ajute:
- http://www.organizatiaemma.ro/suport/mame te va ajuta sa gasesti putere;
- sotului tau ii poti arata articolele de aici http://www.organizatiaemma.ro/suport/tati
- pentru parintii vostri, pentru ca si a bunicilor este durerea http://www.organizatiaemma.ro/node/526
- apropiatilor tai, familiei, colegilor de serviciu le poti trimite un mail cu acest link http://www.organizatiaemma.ro/suport/apropiati, pentru ca de aici sa invete cum sa respecte durerea prin care treceti si cum sa nu va raneasca.

Multa putere in continuare, Mihaela si nu uita ca de acum inainte nu o sa mai fii singura, pentru ca vom fi cu totii alaturi de tine. Aici este un loc special, in care putem sa vorbim oricand cu sau despre ingerasii nostri dragi.

Mii de si pentru Ingerasul vostru din cer!
Zbor lin, Cleo, zbor lin si lumina vesnica!

[boicea-gheata-mihaela]

buna dimineata
multumesc pt primire
doar ce a plecat preotul de la mine... mi-a citit ceva... nu am inteles tot, eram departe cu gandul...undeva aproape de ingerasul meu. dar din ce a citit el am retinut ceva de genul:"iart-o Doamne pt ca si-a ucis cu stiinta sau nestiinta pruncul zamaslit in dansa..."!!!! am ramas socata!!! preotul stia ca a fost vb de un accident si nu de un avort provocat. mai mult decat atat, e destul de tanar, nu imi pot imagina ca se gandeste ca am facut eu ceva ca sa scap de bebe, mai ales la 25 de sapt cate aveam!!! da, i s-a atras atentia sotului meu ca am facut asa ceva!!!
in fine! nu mai am putere nici sa fiu furioasa, asa ca ma las pagubasa. mi-a mai spus ca la 40 de zile trebuie sa ma duc la biserica ca sa imi citeasca rugaciunile, cele pt mama doar, pt ca cele pt bebe nu are cui sa i le citeasca. macar a fost dragut si mi-a explicat cat a putut el mai finut, incercand sa nu ma faca sa sufar pt ca eu deja hohoteam de plans.
acum tre sa imi fac datoria de mamica, s-a trezit mirunica
o zi buna! va pupam

[Angela-Ema]

Of, Doamne, din nou aceeasi fraza!
Nu, draga mea, nu asa gandeste, el doar recita ''o poezie'' care, din pacate, contine si acest vers....
Daca ar sta sa se gandeasca la ce spun si cui, cu siguranta nu l-ar mai citi. Stiu ca e greu, dar nu o lua personal. Nu era pentru tine acel rand.....
Ce se citeste acolo este facut sa acopere toate cazurile (inclusiv avort voit) si cine citeste ar trebui sa aleaga de acolo doar ce trebuie si cand trebuie. Din pacate multi nu o fac.
Sunt foarte multe mamici care au auzit asta de la preoti....acesta este sistemul.....si asta este ''poezia''.
Eu nu am auzit aceasta fraza pt ca din fericire, nici acum nu-mi dau seama de unde am avut atata putere, am reusit sa aducem un preot sa o boteze inainte de...., dar am auzit ca datorita pacatelor pe care le-am facut in viata asta a murit....ca precis am facut ceva de m-a pedepsit Dumnezeu. De atunci am mai mers la biserica, dar nu m-am mai dus la nici un preot. Nu spun ca nu ma voi mai duce niciodata, dar....deocamdata nu mai vreau.
Te mai rog o data, nu lua personal acea fraza, este doar un sablon, nimic mai mult.
Te imbratisez cu drag!

[boicea-gheata-mihaela]

ai dreptate...
pana sa raman insarcinata a doua oara aveam mari dubii in privinta existentei lui D-zeu si dupa ce am descoperit ca testul de sarcina este pozitiv m-am gandit ca mi-a dat un semn ca e ceva acolo sus. acum, dupa ce m-am trezit un pic din cosmar, caut informatii despre sfintii care imi protejeaza ingerasulsi icoane si ma documentez despre ce trebuie facut si despre cum trebuie sa procedez... daca pana acum mai scapam o masina de spalat sau un lucrat duminica de acum nici nu mai imi trece prin cap sa mai fac asta. si chiar abia astept sa treaca postul ca sa putem merge sa ne cununam in biserica. as vrea sa imi pot lua toate masurile de siguranta ca sa nu se mai intample ce s-a intamplat, dar stiu ca este imposibil
pupici

[ametzita]

offf...draga mea mihaela.....
cat de cruda e viata cu unii.....stiu, doare...noi ne plangem puisorii si unele "mame"...isi nasc pruncii si ii leapada...in cel mai fericit caz prin spitale....altele...prin scari de bloc....pe minus cateva grade.....este ingrozitor sa acceptam si sa intelegem de ce???noi l-am dorit atat de mult si nu am avut parte de el...iar ele...ele nu i-au dorit..i-au primit pe tava si...i-au aruncat mai rau decat pe niste obiecte....mi-e greu sa accept asta....
dar....nu putem schimba nimic....din pacate...
vreau sa te sustin, sa te incurajez, sa-ti dau putere, sa iti spun ca ......trebuie sa acceptam situatia, desi e greu, ingerasii nostri au un loc in sufletul nostru pe care nimeni nu-l poate ocupa si.....ii vom iubi mai mult decat orice pe lume...ei au nevoie de noi sa fim puternice, lucide, sa zambim privind cerul...soarele...luna.....sa ne gandim la ei cu zambetul pe buze....asadar, scumpa mama de ingeras....te-ai alaturat noua...desi nu ne-am fi dorit asta....nu in acest mod....
iar...referitor la fraza preotului....este scris in carte asa...doar ca, preotul meu a fost putin cu bun simt si mi-a spus......cand citesc rugaciunea, sa spun "fara voia mea"....si asta m-a ajutat sa inteleg altfel acea fraza.....te imbratisez cu drag si...nu ezita sa scrii de cate ori te mti singura, trista...neajutorata....

[boicea-gheata-mihaela]

iti multumesc mult pt cuvintele adresate...
este intr-adevar greu... ieri cel putin a fost cumplit... dar azi ma simt ceva mai bine. am fost sa imi schimb buletinul, asa ca a trebuit sa ma machez, numai de asta nu imi ardea...
afisam un zambet larg dar sufletul imi plangea... la starea civila sau cum s-o numi biroul acela, fetita mea s-a jucat cu un bebe de un an si ceva... si m-a intrebat:"mami, de ce nu mai vine vladutz?"... parca a cazut cerul pe mine! i-am explicat ca nu mai poate sa vina acum si ca el vrea sa mai astepte, sa o mai lase pe ea sa creasca putin ca sa ma poata ajuta pe mine la treaba... e greu... asa de greu... imi e teama ca o iau razna... si imi e asa de mila de fetita mea cand tip la ea si nu ma pot controla... ma gandesc sa o trimit la bunici cateva zile, dar imi e groaza sa ma gandesc ca sunt nopti in care va trebui sa dorm singura, pt ca sotul intra de noapte...
va multumesc inca o data tuturor pt cuvintele voastre

[boicea-gheata-mihaela]

dragul meu ingeras,
azi am mai aprins o lumanare...una din miile pe care probabil ti le voi aprinde pana ne vom intalni.
inca ma sper ca intr-o dimineata ma voi trezi si cosmarul asta se va fi terminat...doar ca mai trece o zi, si inca una, si inca una... si incep sa realizez ca orice as face nu te voi mai simti zbenguindu-te fericit in burtica nici daca pun muzica aceea pe care o ascultai nu de mult.
surioara ta ma intreaba de tine si mi se rupe sufletul ca nu mai stiu ce sa ii spun. abia astepta sa aiba un fratior si atunci cand noi te credeam fetita ea zicea ca nu, esti baietel...
degeaba imi zic cei din jur ca tre sa uit... CUM SA UIT?????? CE SA UIT??? CA AM UN COPIL????
ce mult as da sa stiu ca nu te-a durut si ca esti in siguranta... vreau sa imi urlu durerea!!! si vreau sa nu ma mai judece nimeni.
te rog sa zambesti si sa ne astepti cuminte...
acum ma duc pt ca tatal si surioara ta au nevoie de mine.
te iubesc mult ingeras, te iubesc mult

[Loredana M]

Buna Mihaela..te imbratisez strans..poate asa iti mai iau un pic din durere...
Imi pare asa rau ca esti si tu una din mamicile de ingeras..
Nu stiu ce as putea sa iti spun ca sa te incurajez,dar iti spun atat ca cei din jurul tau care iti spun sa uiti gresesc...n-ai cum sa uiti ...doar sa inveti sa traiesti cu aceasta durere..
Eu vorbesc deschis cu toti cei ce ma intreaba daca am copii ..le spun da .am 2 dar sunt ingerasi alaturi de D-zeu...uni ma intreaba ce s-a intamplat alti inchid subiectul..la inceput mi-a fost greu sa vorbesc dar cu fiecare persoana cu care am vorbit mi-am racorit sufletul,iar daca incurajari''lasa esti tanara..etc..'' le raspundeam frumos''ai frati? ...ei bine crezi ca daca fratele tau moare il va inlocui cineva sau il vei uita?'' ...si asa ii faceam sa inteleaga ca nu pot uita si nici un alt copil nu ii va inlocui pe David sau Alexandra...
Te imbratisez strans ...ai grija de sufletul tau si pentru ingerasul tau ai putea sa iti faci un loc al tau in care sa pui ingerasi ..lumanarele..fa tot ce iti alina sufletul fara sa ti cont de cei din jur,nu au cum sa intelega daca nu au trecut prin asa ceva..

[boicea-gheata-mihaela]

multumesc din suflet pt vb tale lilylore... as vrea sa iti citesc povestea. si inca ceva, am vazut ca ai postat si id tau de fb, pot sa te adaug in lista?

[Loredana M]

draga Mihaela eu sunt Lili mama lui Loredana si bunica ingerasilor David si Alexandra (noi postam amandoua cu acelasi ID,dar cu timpul te obisnuiesti si vei intelege cand scriu eu si cand scrie Lore)
in primul rand vreau sa stii ca sunt cu gandul la tine si vreau sa-ti ofer o calda pentru ati mai usura din durere,
-povestea ingerasilor nostri o poti citi aici
viewtopic.php?t=326
,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,
apoi vreau sa-ti spun ca sigur o poti adauga in lista pe lore cu adresa de fb pentru ca vei vedea noi avem multi prieteni pe fb din aceasta mare familie EMMA pentru ca doar noi cei care am trecut prin asa ceva ne putem intelege si sunt sigura ca doar aici gasim sprijin si intelegere,mai ales pentru Loredana care este departe de casa aceasta organizatie si aceste dragi mamici de ingerasi au fost ca un pansament in momentele dificile si aici ne putem plange durerea si suntem sigure ca nimeni nu ne va judeca si nostrii nu vor fi uitati niciodata.
multa putere draga mea si o calda

,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,
liliana-bunica de ingerasi David si Alexandra

[boicea-gheata-mihaela]

cuvintele dvs m-au facut sa zambesc... va multumesc!
am zis-o si o repet: daca nu aveam sprijinul prietenilor virtuali clacam de la inceput... fiecare mesaj si fiecare cuvant imi da forta sa merg mai departe si sa invat sa imi controlez furia si amaraciunea.
chiar acum ma voi apuca de citit si imediat dupa o voi adauga pe loredana in lista de prieteni.

[corina_odolean]

Da, draga mea, asa este..aici suntem o mareee , maree familie, mereu alaturi unii pentru altii, mereu pregatiti cu cate o pentru fiecare mamica care isi plange puiul.

te si eu cu mare drag si-ti spun sincer ca imi pare rau pentru ingerasul tau drag, imi pare rau ca suferi, ca simti acea durere care ne macina sufletul, imi pare rau ca inca mai sunt persoane care " arunca " cu vorbe fara sa gandeasca, vorbe care mai mult dor decat sa faca bine..

Eu una, ori de cate ori vreau sa vorbesc cu ingerasul meu, fara sa fiu judecat, vin aici ..in acesta familie minunata, familia E.M.M.A ( pansament pentru suflet - cum imi place mie sa spun).
Te asteptam si pe tine, ori de cate ori simti nevoia , sa vii aici, in acesta lume a ingerasilor iubiti.

te inca o data, pe tine si pe fetita ta draga, iar tau drag ii trimit in dar un cos maree de colorate..

[boicea-gheata-mihaela]

iti multumesc corina si tie pt vorbele frumoase si incurajatoare...
aici invat sa le fac fata celor care nu inteleg sau nu vor sa inteleaga suferinta unui parinte care isi pierde copilasul, chiar daca nu a putut sa se bucure de existenta lui. multi imi spun ca nu era totusi un copil... dar ce era??? pt mine nu exista diferenta intre vladut si miruna! si daca acum cateva zile taceam neavand curajul sa le spun nimic, acum ii infunt si ii pun sa se gandeasca cat de mult ar suferi ei fara copii sau fratii lor...
ieri seara am vb cu o fata, artist tatuator, si am hotarat ca peste o luna, cand se va intoarce din germania, o sa imi faca un tatuaj. doua aripioare de ingeras si initialele numelor pe care urma sa le poarte vladut.
va pup cu mare drag. o zi buna!

[corina_odolean]

Buna dimineata draga mea…

Este gata cafelutza..

Si am si o mareeee, mareeee....

Iti doresc un 1 Martie fericit si un inceput de primavara minunat...




Pentru Vladut un cos maree de

[boicea-gheata-mihaela]

cat m-am chinuit si eu sa pun o poza in dimineata asta...
iti multumesc pt cafea... eu o sa ma rezum doar la a ciugulii din biscuiti
corina, unde pot citi povestea voastra? inca nu m-am obisnuit cu forumul
te pup