Vestea a venit ca un soc , eram atat de fericiti eu si sotul meu ca se apropie momentul ...
dar...inimioara lui bebe nu mai batea...am fost trimisi imediat la urgenta , eu tot speram ca aparatul sa fi avut o defectiune ceva si totul sa fie in regula.In urgenta am asteptat vreo 10-15 min sa ni se faca formele , cele mai lungi minute din viata mea ,gandul meu era ca se va putea face ceva si bebe se va naste in acea zi...bine ,sanatos...mintea incepuse sa o ia razna , refuzam sa cred ca este real ce mi se intampla....ma ciupeam sa ma trezesc din acel cosmar...Nu s-a mai putut face nimic ,decat sa asteptam ,doctorii imi spuneau ca prioritatea lor sunt eu...si tot timpul aceleasi clisee ,'' ca sunt tanara , viata merge inainte , voi mai avea si alti bebei''...Nici acum nu stim ce s-a intamplat defapt , dupa 8 zile de chin , in conditiile in care in cele 38 de saptamani nu au fost probleme , cel putin nesemnalate de medic, toate erau bune si frumoase si noi il asetptam pe Luca Andrei...Medicii au ridicat din umerii uimiti de dosarelul plin de investigatii , n ecografii , dublu test , triplu test...ca si completare ,din pct lor de vedere , statistic vorbind sunt 1 caz la 5000 , si cel mai probabil ar fi fost o tromboza , in conditiile in care nu am avut nici o problema cu o sapt in urma , m-am simtit perfect , si cel mai dureros ...am confundat contractiile cu miscarile lui...ultima la 5 dimineata , sambata 9 iulie...in ziua in care am mers la ecograf...bebele nu se intorsese cu caputzul in jos , discutasem cu medicul de cezariana...
Am fost internata intr-un salon cu 2 paturi la reanimare impreuna cu o doamna insarcinata in 6 luni cu probleme, de 3 ori pe zi era ascultata la ecograf ,am rugat-o si eu pe asistenta sa ma asculte la ecograf tot sperand la o minune , la o bataie de inimioara...insa ...NIMIC...LINISTE,doar durere , multa durere...
Duminica . 10 iulie , ora 12.20 , dupa 3 ore de durere , ajutata de ingeras , am nascut natural un baietel , Luca Andrei de 2,900...insa....fara sa ii bata inmioara, iubitu lu mama , el mi-a dat putere, el m-a ajutat de acolo de sus, numai la el m-am gandit tot timpul...Dupa durere , f multa durere , numai durere...
Medicul care ne-a supravegheat de la 6 saptamani ne-a parasit , cu toate ca fusese de acord sa ne asiste la nastere , indiferent de ora si de zi ,a dat bir cu fugitii...
Abia dupa ce am nascut , l-am vazut pe bebe infasurat cu cordonul de 2 ori in jurul gatului, lucru de care nu stiam , nu fusesem anuntati...toate erau bune si frumoase , noi il asteptam ...
Nu am vrut sa lasam lucrurile in mana celor din spital , am angajat un expert extern pt a asista la necropsie , pt a afla exact ce s-a intamplat, pt linistea noastra , pt sufletelul lui , ca mami si tati au facut tot ce le sta in putinta sa afle adevarul intr-un sistem de sanatate distrus de lipsuri si de incompetenta... ce s-a intamplat cu noi pt ei era ceva normal , chiar al 3 caz in aceea saptamana...diagnosticul fusese puse deja , TROMBOZA , un cheag de sange , neoficial , chiar din data de 9 iulie , cand am ajuns la spital...(din 9 iulie pana pe 11 iulie , mereu auzeam plasete de bebe , orice sunet din natura , ciripit de pasari, mieunat de pisic , zi si noapte le auzeam ca plansete de bebe)...
Viata nu are pret , viata merge inainte , dar nu la fel ....Adevarat , suntem tineri , dar ....de ce ????Doctorul care ne-a supravegheat pe sarcina , ca si consolare , sau culpa a lui ne-a zis ca dc faceam cezariana la 37 exista riscul sa nu supravietuiasca , dar exista totodata sansa sa traiasca , cat de mica , nu conta ...era sansa lui bebe, era decizia noastra...Nu am fost lasati sa putem lua aceasta decizie , nu am fost instiintati de eventuale riscuri ...nu ...nu ...si nu...
vesnica si mii de 
Luca Andrei va este alaturi mereu.
lumina pt micul ingeras 
