Mama a 2 ingeri: Natalia si Ana Maria

[d_pitica]

Dumnezeu îţi dă, câteodată, o palmă atunci când te aştepţi mai puţin. De ce?. Această întrebare mi-am pus-o mereu. Nu ştiu şi nu cred că o să aflu vreodată.
Am ramas gravida in urma unui FIV reusit, dupa o inseminare ratata, la clinica POLISANO, cu 2 fete: Natalia si Ana Maria, copii pe care ne-am dorit cu ardoare si pentru care ne pregatisem sa le oferim totul. Nu ne-am gandit ca ce le lipseau era sanatatea.
De parca nu ne lipsea faptul ca eram nenorociti de veste ca ne numaram printre putinele cupluri infertile( sotul probleme cu spermatozoizii iar eu cu chisturi), m-am trezit din cauza tratamentului de stimulare cu hiperstimulare ovariana - mi-a rezultat 25 de ovocite in urma tratamentului) cu diferite complicatii ( ascita- un fel de punga cu lichid in jurul uterului pe care a trebuit sa mi-l scoata cei de la clinica POLISANO printr-un procedeu numit paracenteza care in mod normal se face cu anestezia dar datorita sarcinii mi lau facut pe viu) motiv pentru care am stat la pat pe toata perioada sarcinii. Greturile au inceput dupa problema cu ascita atat de mari incat in 2-3 sapt am dat 10 kg jos. In luna 4 aveam 49 de kg iar la 24 de sapt 55 de kg, numa burta era de mine. Pana aici a fost bn, ce nu faceam pt fetele mele.
Problema a aparut la 22 sapt cand in urma unui control obisnuit, dr gine a observat ca am colul deschis (fara niciun simptom: contractii, sangerari....). M-a operat de urgenta, apoi am stat o sapt in spital sub observatie, dupa care m-a externat cu recomandarea sa stau in pat pana la 28 de sapt apoi sa vin la un control
N-a durat o sapt de stat acasa, ca la 24 de sapt simtind o usturime am fost iar la un control: diagnosticul-dilatare de col uterin ( cedase operatia facuta de ei). M-i l-au cusut iar si m-au tinut in spital pana am nascut, mai exact inca 2 sapt caci la 26 de sapt aveam sa nasc.
Martea era totul ok, colul inchis cu o lungime de 2 cm iar a doua zi dimineata m-am trezit ca sangeram: eram dilatata 5 cm.
A doua zi, pe 28 aprilie, ora 11:00 si 11:05 am nascut fetitele; eram fericita ca respirau chiar daca erau fragile (700 si 740gr) si mai ales ca in acea zi era ziua de nastere a nepotelei mele pe care am botezat-o. Imi si vedeam fetele sarbatorindu-si ziua de nastere alaturi de verisoara ei si pe soacra in culmea fericirii ( mai ales ca dupa 3 feciori isi dorea nespus fete).
A doua zi m-am apucat de muls pentru a-mi pregati sanii de 2 bebelasi.
N-a fost sa fie... duminica pe 1 mai la ora 13.00 m-au intrebat daca vreau sa o botez pe Ana Maria ca nu se simte bine, la ora 16.18 s-a stins. N-am putut sa plang, o aveam inca pe Natalia pentru care nu trebuia sa intru in depresie pentru a nu-mi pierde laptele asa ca m-am consolat cu ideea ca o s-o plang mai tarziu cand n-o sa afecteze laptele pe Natalia.
Ma bucuram cand dr imi ziceau sa-i aduc 1 ml de lapte Nataliei, cand o vedeam ca pe zi ce trece pielea ii devenea tot mai inchisa, cand incepuse sa respire singura, cand deschidea ochii si dadea din manutele ei asa de mici. Desi era interzis cu telefoane mobile l-am luat totusi si iam facut o poza pt a o vedea si cand nu eram langa ea, mai ales ca Anei Mariei nu-i facusem decat o poza in prima zi, lucru pe care-l regret acum, chiar daca n-o sa uit ochii aceia micuti ca ai sotului ( de cate ori ma uit la sotul meu cand doarme o vad pe Ana Maria)
Trecuse 13 zile in care desi avusese unele probleme minore si specifice pentru varsta ei, promitea.
Cand am mers miercuri dimineata cu laptele dr ma astepta sa-mi zica cumplita veste: facuse stop cardiac seara. Mi-au dat un costum steril si m-au lasat sa bag mainile in incubator s-o mangai, eram cea mai bucuroasa mama de pe lume, sa-i simt pielea ei catifelata. Mi-am dat seama apoi de ce ma lasase sa o ating. Erau rezervati in ce privesc sansele ei dar sperau. Speram si eu si ma rugam la DD sa n-o mai chinuie; se pare ca mi-a ascultat ruga: joi dimineata pe 12 mai la 7:00 a facut al doilea stop iar la 10:00 al treilea, la ora 11.15 s-a stins.
Am 28 de ani si suferinta cat mai multe vieti, lacrimile imi vin rar, cred ca le-am suprimat prea mult cand a murit Ana Maria. N-am putut sa plang asa cum imi doream, poate de teama sa nu cad in depresie, sa nu-mi doresc sa merg alaturi de ele, poate pentru ca sotul era mai nenorocit decat mine, poate ca in jurul meu toata lumea plangea si nu doream sa-mi vada nenorocirea din sufletul meu.
Le-am inmormantat cu gandul ca am unde sa merg sa le plang; a trecut o luna si n-am putut sa-mi fac curaj sa merg la ele. Vad cimitirul de la geam si ma gandesc ca DD mi-a ascultat ruga, nu se mai chinuiesc dar CHINUL MEU? Cine mi-l alina? Am 2 ingeri trimisi la D-zeu. De ce oare?
Cand ies in oras si ma intalnesc cu tigancile care stau cu copilul in brate sa le dau "50 de bani sa le dea lapte la cel mic" imi vine sa le zic sa mi-l deie mie.
De ce da Dzeu celor care nu stiu sa si-i pretuiasca?
Le astepta o mama si un tata care nu-si doreau altceva decat sa le ia acasa si sa le iubeasca, sa le rasfate cum nu se putea mai mult. Acum camera lor e goala.

[Loredana M]

...
OFFF....
Desi stiu aceasta durere ..niciodata nu stiu ce anume as putea sa ii spun unei noi mamici de ingeras...
Te imbratisez cu mult drag si iti spun ca imi pare rau pt pierderea voastra..este o durere asa mare cand iti doresti copii si ...
Offf...ma rog pt sufletul vostru si al ingerasilor tai...
Aici vei avea parte de intelegere si sustinere...aici memoria Nataliei si a Anei Maria va fi vie....
Multa putere ...si pt ingerase multe ....

[DeliaMaria]

Draga mamica de ingerasi,

Plag si acum dupa citirea bucuriei transformata in tragedie:(
Cuvintele nu alina durerea, stim asta, dar imi pare tare rau pentru suferinta voastra, eu am invatat ca trebuie sa traiesc cu aceasta durere, si ai sa vezi ca cu timpul si tu vei realiza, si mai stiu ca lacrimile ma ajutau sa imi infrang durerea..chiar si acuma dupa un an de cand ingerasul meu a plecat la Ceruri.
Dumnezeu sa te aiva in paza, sa te mangaie si sa-ti daruiasca putere!!!

Recent, la iesirea dintr-un market, statea o mamica cu o fetita de 18 luni, la cersit , in Ro ar fi mai normal, dar in State, mai rar, mai ales unde locuiesc eu...nu mi-a trebuit mult timp sa realizez de unde e, am intrebat-o si da, este din Romania, are 20 de ani si o fetita de 18 luni, neingrijite si fara locuinta etc, au ajuns aici prin Mexic . ....Fara sa stau pe ganduri i-am dat nr de telefon si i-am spus sa ma sune, incerc sa o ajut cu unele bunuri, mancare si haine pt fetita...si asa ma gandeam si eu....Dumnezeu da si celor care nu au posibilitatea cresterii unui copil, insa noi nu avem voie sa punem intrebare "de ce" , si asta e cea care doare cel mai tare

Multa putere si credinta!
Doamne ajuta!

[MIHAELA 76]

[Angela-Ema]

Te strans, Dorina. Imi pare rau pentru pierderea fetitelor tale. Stiu ce inseamna sa iti doresti copilasi si sa nu poti sa faci (sa stii ca sunt extrem de multe cupluri infertile si printre ele m-am numarat si eu cu sotul meu dupa ce mi-am pierdut fetita). Stiu ce inseamna sa faci FIV.....stiu. Mi s-a rupt sufletul citind povestea Ingeraselor tale . Stiu ca nici un cuvant nu te poate alina, ca nu pot sa-ti iau durerea, desi as vrea......pot doar sa fiu langa tine, sa plang impreuna cu tine si sa ma rog la DD sa-ti dea putere.
Pentru tale Natalia si Ana Maria, si lumanarele aprinse. Zbor lin, fetite frumoase ale cerului, printre ingeri si stele! Zbor lin Natalia! Zbor lin, Ana-Maria!

[corina_odolean]

Draga mea, lasa-ma sa te si sa-ti spun ca-mi pare rau pentru pierderea fetitelor tale, imi pare rau ca si tu faci parte din randul mamelor care si-au pierdut ceea ce aveau mai drag..

Aici alaturi de noi, vei gasi sprijin , intelegere, ajutor pentru tine, sotul tau dar si pentru cei apropiati tie....

Te inca o data, iar printeselor tale Natalia si Ana Maria le trimit un cos mareee de

[marwana]

Ce poti spune unei mame care abia si-a pierdut fetitele dragi? Cum sa ii alini durerea, offf cat de bine ar fi sa existe o reteta pentru asta.

Regret nespus pierderea fetitelor tale Natalia si Ana Maria. Te cu drag si sunt alaturi de tine. Aici in aceasta familie mare, familia parintilor de ingeri cu siguranta vei fi inteleasa pentru ca noi cei de aici impartasim aceiasi durere fara margini.

Am invatat aici...sa nu las durerea sa fie mai mare decat iubirea pentru copilasul meu drag, asta sa-ti aduca si tie liniste si alinare, iubirea ce o porti fetitelor tale scumpe.

Zbor lin micuta ingerasa Natalia, zbor lin
Zbor lin micuta ingerasa Ana Maria, zbor lin

[ingerasulGabriela]

Dorina regret nespus pierderea Nataliei si Anei Maria ... privesc in gol si retraiesc o parte din ceea ce am avut la randul meu parte ... ma regasesc in multe aspecte si simt cum lumea mea se mai prabuseste o data ... ca de fiecare data cand un prematur merge la cer as fi fost atat de fericita sa pot sa te cunosc in alte imprejurari ... regret ca ne cunoastem in astfel de imprejurari, insa iti spun din inima Bine ai venit in familia E.M.M.A. locul in care suferinta noastra, a parintilor de ingeri, este mai usor de suportat. Sper sa fie si pentru tine un ajutor aceasta organizatie cum a fost pentru mine. Zbor lin Natalia si Ana Maria

[d_pitica]

multumesc pentru gandurile bune, inseamna mult pentru mine m-ai ales ca persoanele din jurul meu nu deschid acest subiect delicat de teama sa nu ma intristeze sau pt ca nu stiu ce sa spuna
as dori , daca stiti pe cineva din alba sa-mi zice-ti si mie
as dori sa intru si eu intr-un grup din alba daca exista, pt a impartasi cu alte mame de ingeri suferinta si pt a vedea cum au trecut mai departe
eu am inceput serviciul si tare mi-e frica ca intr-un moment de slabiciune sa-mi doresc sa ma alatur ingeraselor mele, sa pun capat acestei suferinte..
pentru mine viata mi se pare ca nu mai are niciun sens (sunt sigura ca asa se intampla la toate mamele de ingeri), numai iubirea sotului meu ma mai tine la liman, dar el ori s-a impacat cu ideea ori s-a inchis in el ca nu deschide subiectul. ma vede ca plang , ma imbratiseaza dar ....
lucrez in armata, unde am contact cu armele si in plus o am si pe mama care are un sir intreg de tentative de sinucidere cu medicamente( cel mai curand unul cand eram gravida in martie) plus un coleg de serviciu care s-a spanzurat.
va rog sa ma invatati cum sa trec cu bine peste aceasta suferinta

[corina_odolean]

Draga mea, cred ca suntem multe care ne-am gandit la asta dupa pierderea nostrii..

Nu esti singura..., noi suntem aici...te si sper ca mea sa-ti faca bine in aceasta zi insorita de vara..

Nu stiu daca ai reusit sa citesti cateva din articolele de aici...

Pentru tine iti recomand sa urmezi urmatorul link : http://www.organizatiaemma.ro/suport/mame

Cat despre sotul tau...majoritatea barbatilor nostrii au reactionat asa la inceput..parca refuza sa vorbeasca despre ceea ce s-a intamplat...se inchid in ei de teama ca sa nu ne faca noua mai mult rau..

Pentru el recomand urmatorul articol : http://www.organizatiaemma.ro/suport/tati

Este greu, gandeste-te ca tale nu doresc sa te vada ca-ti faci vre-un rau...

Stii, una din mamicile de aici..o mamica draga mie a avut un vis din care cred ca multe putem invata... viewtopic.php?f=36&t=1648 ( aici gasesti povestea care sper eu te va face sa nu te mai gandesti la acele idei..

Te tareee, tareee, sper ca sfaturile mele sa-ti faca bine, iar tale sa vegheze mereu asupra ta .

[Cami_Vic]

Offf draga Dorina,
imi pare atit de rau sa te intimpin aici, imi pare rau pentru fetitele tale
Le-ati dorit atit de mult si aveati atita dragoste sa le oferiti...

Din pacate viata e nedreapta... unii au parte de incercari, si nu avem de ales decit sa le ducem pe toate cum stim mai bine.
Din pacate solutii miracol nu exista... insa noi sintem toate aici sa iti fim alaturi, sa te ascultam atunci cind simti nevoia sa vorbesti, sa fim linga tine atunci cind plingi sau cind iti vine sa strigi... Nu esti singura!
Iti intelegem durerea si vom incerca sa te sprijinim atit cit ne sta in putinta.

Eu cind l-am pierdut pe Victor m-am refugiat mult in fata calculatorului...
Am citit povestile altor mamici ca mine, am scris mult, am comunicat...
Daca uneori cei din jur nu sunt pregatiti sau nu sunt dispusi sa te asculte (Aici: http://www.organizatiaemma.ro/forum/viewtopic.php?f=26&t=1691 gasesti o poezie frumoasa adresata celor apropiati ), printre mamicile de ingeri vei gasi cu siguranta un umar pe care sa te sprijini.

Vor veni zile mai grele, altele mai usoare, dar timpul va vindeca incet sufletul tau atit de greu incercat. Plinge atunci cind simti nevoia, lacrimile te vor linisti.
Nu stiu daca e o solutie, sau pur si simplu o filozofie de viata ... eu ma fortez atunci cind mi-e greu sa vad jumatatea plina a paharului... sa ma agat de cea mai mica urma de speranta. Ma gindeam atunci ca il am alaturi pe sotul meu, ca putem incerca din nou...si azi sintem in sfiorsit impliniti, avem un baietel de doi anisori.
Locul lui Victor nu il poate lua nimeni, oricit timp ar trece si oriciti copii ai avea n-ai cum sa uiti...

Ma rog sa iti dea D-zeu putere sa te ridici, sa iti gasesti linistea, iar micutelor Natalia si Ana Maria - zbor lin si lumina vesnica...
Cu drag,

[RODICUTZA]

ti-am citit poveste si plang da plang pentru noi toti cei care ne dorim copii si dumnezeu nii ia la el plang pentru ca stiu ce simti aceleasi ganduri le am si eu cand vad un copil abandonat sau mamele care nu au grija de copii lor si eu sunt disperata ca nu reusesc sa am un copil si cand lam avut dd mi la luat dar totusi desi am 36 ani inca mai sper .dute la ingerasii tai la cimitir dule o flkoare si vb cu ei eu asa fac ma duc vorbesc cu el si sa stii ca ma intorc de la cimitir mult mai linistita si cu putere de viata asta e sfatul meu care ti-l dau sa nu te superi pe mine multi pupici mamica de ingerasi si dumnezeu sa-ti dea puterea de a merge innainte .iar la ingerasii tai zbor lin printre stele

[DeliaMaria]

Draga mamicuta,

Am sa copy/paste ceea ce am scris anul trecut, la cateva zile dupe ce ne-am pierdut ingerasul:

In Ceruri, Dumnezeu si un ingeras povesteau:
Ingerasul: Doamne, sunt pregatit sa plec in lumea pamanteasca.
Dumnezeu deschide " Mommy book"= cartea cu poze cu mamici.
I : UIte, aceasta vreau sa fie mamica mea!
Dumnezeu: Aaa, nu pot face asta. Copilul acestei mame...nu va trai pe pamant, el se va intoarce la Mine. Imi pare rau, dar nu se poate.
I: te rog, te rog Doamne, aceasta vreau sa fie mamica mea si pentru ea as face orice...chiar mi-as da si viata!!!!

Dumnezeu le randuie toate asa cum crede EL, chiar daca pentru noi e dureros sa intelegem.
La fel si sotul meu, desi s-a inchis in el si era evident ca e alaturi de mine, prefera sa nu mai vorbim despre aceasta tragedie la inceput. Timpul a trecut, un an de atunci, si rana se atenueaza.....la scurt timp dupa pierderea sarcinii am revenit in tara in vacanta si vizita la o manastire frumoasa, o oaza de liniste, m-a ajutat ENORM!

Curaj si putere!!!!

[marwana]

Dorina , din pacate in Alba nu avem voluntari, nu ii alegem noi, primul pas pentru asta trebuie sa vina din partea celor ce vor sa ne sustina, noi apoi ii ajutam si ii indrumam cu tot ce ne sta in putere, ne-am dori sa avem in fiecare oras din tara sucursale insa asta mai dureaza.
Insa tu trebuie sa stii ca nu esti singura, noi iti suntem alaturi, gandurile ce le ai acum le-am avut si noi, insa am gasit puterea sa nu dam curs lor....sa nu recurgem la gesturi extreme. Cum? ajutate de mamicile de pe forum. Tu pentru ca lucrezi intr-un mediu care iti ofera multe posibilitati de a face un act necugetat si pentru ca noi inca nu avem voluntari in orasul tau este bine sa mergi sa vorbesti cu cineva de specialitate. Te poate ajuta.

Din pacate te inteleg atat de bine cu privire la mama ta, mama mea a avut 4 tentative de suicid intr-un singur an, cand am ajuns la capatul puterii i-am dat niste sugestii care sa o ajute sa-si duca planul la indeplinire si s-a linistit. Sunt ani buni de cand nu a mai incercat nimic.

Sotul tau sufera si el, cu siguranta ca si pe el il doare numai ca vezi tu...parintii de baieti si apoi societatea i-a invatat ca ei nu au dreptul sa planga, sa-si arate durerea sau cat sufera. De mici li s-a spus '' esti baiat mare, baietii nu plang''....si ei asta au priceput, orice s-ar intampla nu plang, nu arata. Total gresit. Nu il forta cu nmic, este bine ca atunci cand te vede plangand te imbratiseaza, asta spune ca ii pasa, ca te iubeste si ca impreuna veti merge mai departe cu aceasta durere.

Eu cand m-am gandit sa plec langa fetita mea am vazut chipul sotului meu, un chip distrus de durere de a-si fi pierdut copilul si femeia iubita. L-am vazut cum nu mai avea grija de el, nu mai manca si bea incontinuu. Nu am vrut sa fiu eu cea care il distruge definitiv asa ca m-am oprit o clipa si mi-am spus ca pentru el merita sa traiesc. Si azi traiesc datorita lui si familiei E.M.M.A. care in timp m-a ajutat sa vad dincolo de durere, m-a ajutat sa dau un sens pierderii mele.

Daca simti ca nu mai poti, intra pe forum si scriele fetitelor tale, vorbeste cu ele ca si cum ar fi langa tine.

[ingerasulGabriela]

Cred ca mai mult sau mai putin aproape fiecare dintre noi ne-am gandit ca viata noastra nu isi mai are rostul ... Incercam sa explic, in mai multe ocazii, celor care nu au trait drama pierderii unui copil ca as zice ca in special perioada imediat urmatoare pierderii unui copil e ca un soi de nebunie, cand nu judeci, nu gandesti ... cand simti un gol si un soi de amorteala ...
La foarte scurt timp dupa ce dna dr a declarat decesul fetitei mi-am sunat sotul cu gandul sa il anunt, iar apoi nu stiam ce sa fac, dar tot ce imi trecea prin cap ca o placa stricata "nu mai are sens sa traiesc" sunandu-l sa ii spun a inceput sa planga ... intr-un plans sfasietor care m-a trezit la realitate ... pentru ca stiam ca el pentru nimic in lume nu ar plange in public, si atunci era in autobus sa vina la noi ... atunci am realizat ca daca s-ar intampla ceva si cu mine el ar fi terminat. Apoi de fiecare data cand simteam ca viata nu isi are sensul ma gandeam la el si la faptul ca daca imi iau viata nu am sa imi revad niciodata fetita, pe cand daca voi trai cat mai "frumos" am sanse sa imi petrec eternitatea alaturi de ea.
Foarte mult m-a ajutat organizatia E.M.M.A. vorbind pe forum, chiar daca la inceput a fost mai greu, plangeam ore in sir citind povestile altor mamici, dar apoi a fost un loc in care sufletul meu indurerat isi gasea linistea. Nici la noi in oras nu era o alta mamica de ingeras cu care sa pot vorbi, acum insa am organizat ceva si eu aici ... si imi face mare placere.
De asemenea cand simteam ca totul se prabuseste cu mine ma duceam la cimitir ... acolo plangeam, radeam, ma descarcam vorbindu-i si am simtit in timp cum acel loc ... rece si trist .. greu de suportat ... a devenit un loc in care ma duc trista si ma intorc linistita.

Cat despre tine cred ca ar fi foarte important sa apelezi la un psiholog care sa te ajute sa accepti pierderea Nataliei si Anei Maria Pe de alta parte vorbeste deschis cu sotul tau sau cu cineva foarte apropiat care te poate ajuta nu iti pierde increderea, scrie-ne si mereu va fi cineva care sa te ajute ... nu esti singura.
Zbor lin tale iubite.

[georgeta74]

Buna Dorina. Da-mi voie sa te imbratisez draga mamica.
Cu siguranta toate am avut ganduri negre imediat dupa pierdere. Fie ca l-am invinuit pe Dumnezeu, fie ca nu ne-am mai dorit sa traim, fiecare din noi ne-am manifestat furia intr-un anumit fel.
Eu am ajuns la psihiatru dupa ce mi-am pierdut fetita pentru ca eram depresiva.
Asa cum a zis si Paula, mergi la un psiholog, ai nevoie de asta.
Impreuna cu noi care iti vom fi aproape, te va ajuta sa depasesti momentele critice.
Zbor lin Natalia si Ana Maria.

[corina_odolean]

Dorina, draga mea , ce mai faci?
Cum te mai simti...

Am trecut sa te sa-ti spun inca odata ca nu esti singurica..

Noi suntem aici alaturi de tine si durerea ta.

Te taree, tareee, iar printeselor tale le trimit un cos mare de

[d_pitica]

multumesc pentru sfaturi si pentru incurajari
incerc, pas cu pas, sa revin la mottoul meu de viata:
O lupta-i viata, deci te lupta
Cu dragoste de ea cu dor.
Cat priveste un psiholog, am decis sa merg marti la psihologul de la serv si sa incerc sa ma descarc.
sper sa ma asculte si sa-mi de-a o solutie profesionista
zbor lin fetitele mele

[livia]

mamica de ingerasi Natalia si Ana Maria.stiu ce simti si prin ce treci ...stiu cum este sa nasti un puiut da 750 gr......stiu ce inseamna sa ti pierzi puiutul scump si dorit.. plang de cand am pierduto fara incetare .....cum as putea sa te incurajez cand si eu sunt daramata...vreau doar sa sti ca sunt alaturi de tine cu tot sufletul
zbor lin mici ingerase