ingerasul meu Eduard Marian

[alexandra_edy]

buna!numele meu este andra...imi pare rau ca ma aflu pe acest site...dar totodata imi pare bine ca sunt aici,alaturi de voi,cele care ati trecut prin aceeasi suferinta si trauma ca si a mea...
povestea mea,defapt a ingerasului meu Eduard a inceput intr-o frumoasa si calduroasa zi de 26 August 2008,cand am facut un test de sarcina si rezultatul a fost POZITIV...eram in culmea fericirii,dar totodata si in culmea disperarii...poate ca va intrebati,de ce?...pentru ca era o sarcina neplanificata si aveam doar 17 ani... ...aveam o relatie stabila cu prietenul meu si ne puteam creste copilasul...prietenul meu a fost de acord sa pastram copilasul...a fost chiar fericit la gandul ca va avea un "soricel",cum il numea el...dar...mai era drama cu parintii mei...oare cum vor reactiona cand vor afla?...si..intr-o zi de marti,la o saptamana dupa aflarea vestii,mi-am luat inima in dinti si le-am spus...dar...desi eram ferm convinsa ca vor accepta sarcina mea,rezultatul a fost chiar devastator...mi-au dat 2 optiuni:fie fac avort,fie plec de-acasa unde vad cu ochii... oare ce sa fac?...posibilitati sa plec cu prietenul meu nu aveam deoarece el nu este din orasul Sibiu,de unde sunt eu...si statea cu chirie aici...dupa multe rugaminti fierbinti si tot felul de tertipuri pentru a putea smulge de la ei mult-doritul rezultat afirmativ...dar din pacate,acest rezultat a intarziat sa apara...si am fost obligata sa fac avort...in fine...a venit si ziua cea mai neagra din viata mea...am fost cu mama la avort...in timpul avortului am simtit ca se rupe o bucatica din mine...am simtit ca imi rupe cineva sufletul...am plans pe tot parcursul interventiei...imi doream sa mor odata cu el...am terminat in sfarsit...si am ajuns acasa...2 zile nu m-am ridicat din pat...dar nu era cea mai mare durerea trupeasca cat era cea sufleteasca...durerea ca mi-am omorat propriul copilas...copil pe care mi-l doream...va rog sa ma credeti ca scriu aceste randuri cu lacrimi in ochi...si cu sufletul inlacrimat...mi-e atat de greu sa ma gandesc la copilasul meu fara sa nu plang...sunt aproape 7 luni de cand am facut avort...si inca nu mi-am revenit...am avut mare noroc cu prietenul meu care m-a ajutat mereu si mi-a fost alaturi...pe mama nici nu a interesat-o soarta mea...desi a facut si ea 2 avorturi...simteam de multe ori nevoia de a vorbi cu ea...dar niciodata nu m-a ascultat...inca il mai visez pe copilul meu si ma gandesc cu nostalgie ca va veni ziua de 2 mai cand urma sa se nasca Eduard al meu...raza mea de soare...doar el a fost singurul care mi-a dat putere sa merg mai departe...am incercat de 2 ori sa ma sinucid...dar nu a funcionat si atunci mi-am dat seama ca copilasul meu ma vrea pe pamant sa ii planga si lui cineva amintirea... ....pllang de fiecare data cand ma gandesc la el...am scris aceasta poveste a ingerasului meu sperand sa nu se mai intample ceea ce mi s-a intamplat mie...sper ca mamele care vor sa isi oblige fetele sa faca avort sa isi mai revizuiasca inca o data decizia si sa nu le oblige...pentru ca in sufletele ftelor lor va ramane un gol inimaginabil si nu o sa primeasca iertare niciodata pentru asta...eu una nu pot sa imi iert parintii pentru ceea ce au facut mai ales ca mama a trecut si ea prin drama aceasta...sper ca nu v-am plictisit si va pup

nu in ultimul rand vreau sa iti multumesc Bianca pentru infiintarea acestui forum si pentru ca ne-ai dat ocazia sa ne plangem copii intr-un loc unde primim intelegere si sprijin



Andra ,mamica lui Eduard Marian

[steluta]

Draga mea Andra

Doamne...cat de mult tin deja la tine...
Iti multumesc ca ai avut curajul sa apari pe forum...o sa vezi, una cate una, mamicile or sa-ti scrie si te vor incuraja...asa cum numai o mama de inger stie sa o faca.
Nu uita ...aici pe taramul EMMA , vei gasi tot ceea ce ai nevoie...compasiune, iubire, armonie si intelegere si toate acestea iti vor fi oferite neconditionat.
Si stii tu pe mine ma gasesti oricand...aici si in Sibiu

Te imbratisez si iti daruiesc o iar tau Eduard Marian multe
Steluta

[Bianca_C]

Ceau, draga Andra.......am citit povestea ta....si a lui Eduard, caruia nu i s-a dat dreptul sa se nasca si sa creasca frumos, decizia nu ti-a apartinut si ai fost nevoita sa faci acel avort. Nu vreau sa stiu cum e cand cineva te forteaza sa faci ceva, nu stiu cum e sa simti ca proprii parinti sa te puna sa alegi intre "a face un avort" sau "a pleca unde vezi cu ochii"....s-a ales prima varianta, te cred ca ti-l doreai din suflet, un "soricel", si Eduard astazi e langa ingerasii nostri, acolo sus in ceruri, nici el nu te condamna si nici eu. Nu o sa te puna nimeni la zid, ba din contra, aici o sa gasesti o alinare, o sa simti cum multe mamici o sa-ti fie alaturi, chiar si de departe, stim ce inseamna, traim toate cu aceiasi durere in suflet.
Ma bucur ca ti-ai facut curaj si ca ai pus intr-un text, cuvinte care ti-au provocat plans si amintiri.
Te imbratisez si iti doresc tot bine si gandeste-te ca Eduard e printre ingeri, si ingerii sunt buni.
Bianca C

[veronicamincu]

buna draga Andra
e greu si doare cand o mama isi pierde copilasul.si eu am fost mai mult sau mai putin obligata sa fac intrerupere de sarcina ce-i drept nu de parinti am fost obligata ci de doctorii care mi au spus ca ingerasul meu nu va trai pana la termenul de nastere.......
mi a fost greu sa iau aceasta decizie ...inca nu m am iertat si nici nu cred ca mi o voi ierta vreodata ...
ma gandesc tot timpul la ea orice as face si oriunde as fi...mi e greu sa nu ma gandesc la ea...mie greu sa stiu ca nu poti vorbi cu mama ta despre gandurile tale si durerea ta
multe si pentru Eduard iar tie iti trimit pupici si o imbratisare calda din departare

[Liliana]

Andra, papusa draga, nici nu stiu cum sa incep...
Imi este cu atat mai greu cu cat ma simt undeva la mijlocul povestii...
Am inteles ca in urma cu 7 luni, cand aveai 17 ani, ai trecut prin aceasta trista experienta.
Sunt atat de intristata de modul cum ti-a fost scris sa intri in viata de adult...
Stii, daca socotim anii, as putea fi mama ta. De altfel, am doua fete cu putin mai mari decat tine si de aceea imi este foarte greu sa-ti spun ce simt.

In primul rand nici o tanara, nici o femeie, nici un om pe lumea asta nu trebuie sa fie obligat sa treaca printr-o astfel de experienta. Avortul impus din exterior (de parinti, de familie, de mediul de viata, etc.) este deosebit de traumatizant. O dovada prezenta esti chiar tu. Aceasta solutie de a "iesi" dintr-o astfel de situatie "neplanificata" este cea mai cumplita solutie pentru sufletul femeii in cauza daca i se impune in mod agresiv, peste vointa ei - asa cum s-a intamplat in cazul tau.

Imi pare tare rau ca parintii tai nu au inteles cat de implicata erai tu in relatia cu prietenul tau si, mai ales cat de implicata sufleteste erai tu fata de cel ce urma sa fie copilul vostru.
Cu siguranta mama ta a privit lucrurile NUMAI din perspectiva protectionista, avand un rationament din care au fost excluse cu desavarsire dorintele tale, sentimentele tale, planurile tale pentru viitor... Grija excesiva pentru propriul copil poate impinge uneori un parinte sa ia si astfel de decizii. Este regretabil, desigur.

Sunt mama si stiu ce inseamna teama pentru fiecare pas pe care il face propriul copil in afara "cuibului" in care a crescut. Unii parinti nu se pot obisnui cu gandul ca si proprii lor copii cresc mari, ca trebuie sa-si ia zborul, ca trebuie sa-si traiasca propriile experiente, sa aiba propriile succese sau sa invete din propriile greseli.
Mai devreme sau mai tarziu acest "zbor din cuibul" parental tot se produce. Iata insa ca sunt situatii nefericite in care parintii incearca sa taie aripile copilului devenit adult.
Tu, la cei 17-18 ani ai tai, esti si copil, dar esti si adult. Este cea mai frumoasa varsta. Din pacate, in loc sa ai si cele mai frumoase amintiri din aceasta perioada (asa cum puteau sa fie cele cu nasterea unui copilas - care era dorit chiar daca s-a intamplat sa apara "neplanificat) tu vei avea din acesti ani amintiri dureroase si intunecate.

Nu numai pierderea copilului doare. Doare si absenta intelegerii din partea propriei mame, a propriilor parinti. Decizia de a avea un copil, chiar si la o varsta atat de frageda, chiar si in conditiile unor lipsuri si fara perspective, trebuia sa fie numai a ta. In egala masura, decizia de a renunta la o sarcina, indiferent de motive, tot in responsabilitatea ta trebuia sa fie. Mama ta ar fi trebui sa stea mult, mult, mult de vorba cu tine... cu rabdare... cu intelegere... cu caldura.... sa cautati solutii impreuna... sa va consultati impreuna... sa despicati firul in patru impreuna... Ar fi trebui sa-ti spuna parerea ei, sa te sfatuiasca pe baza experientei ei de-o viata, pe baza iubirii de mama, si pe baza tuturor datelor concrete care tin de viata voastra de zi cu zi. Insa a lua o decizie in locul tau, pentru viata ta, impotriva vointei tale, iata unde a dus... un suflet ranit... o relatie mama-fiica deteriorata...

Dar, Andra, totusi, nu trebuie sa o judeci atat de dur nici pe mama ta... Crede-ma...
Iubirea de mama poate fi uneori atat de mare incat se manifesta unilateral...de genul "stiu eu ce este mai bine pentru tine"... O stiu si eu... Si orice mama o stie... O vei sti si tu...
Insa modul acesta de a pune problema se poate aplica doar pana la o anumita varsta a copilului, dupa care doar prin colaborare si multa diplomatie poate fi indrumat un copil pe o cale pe care parintele sa-l stie in siguranta.
Mama ta sigur a incercat ca prin aceasta decizie sa te protejeze de un viitor pe care ea nu ti-l dorea, pe care ea il vedea a fi "gresit". Ti-a impus insa o decizie care mai rau ti-a facut. Si imi pare tare rau ca suferi... Imi pare tare rau ca ceea ce ar fi putut fi un vis frumos s-a transformat intr-o poveste trista cu un ingeras : Eduard Marian...

Iarta-ma, papusa, daca te-am tulburat cu atatea ganduri... Poate le-am scris si pentru mine, nu doar pentru tine... Sa stii ca este tare greu sa fii mama...uneori...
Cand copilul creste si te temi pentru fiecare pas pe care-l face... nu mai stii ce sa faci uneori ca parinte... cum sa il inveti pe copilul tau... cum sa-l protejezi... cum sa-l aperi... cum sa-l faci sa inteleaga care este calea lui...

Cu povestea ta m-ai tulburat si pe mine... Am simtit nevoia sa-ti spun aceste lucruri ca si cum le-as fi spus fetelor mele... Desi lor le spun frecvent toate acestea...insa parca niciodata nu-i destul ca o mama sa vorbeasca deschis cu copilul ei...
Papusa mea draga, esti aici ca intr-o familie...
Si chiar daca nu-ti sunt mama, as fi vrut sa-ti fiu , inainte -pentru a te feri de o astfel de experienta, acum - pentru a fi langa tine si a te sustine sa treci mai usor prin ea, maine - pentru a te ajuta sa refaci din cioburile sparte ale tineretii un viitor intreg, sanatos, plin cu bucurii si impliniri.
Te imbratisez cu drag, ca o mama,
Liliana,

[nicoleta]

Buna, Andra draga!
Trist, ...tare trist.....trist rau....
Ne doare, scumpa noastra, ....pe cei carora ne pasa....
Ne doare inima si sufletul, copacii si florile, casa si imbracamintea, ...totul doare dupa ce afli despre asa o suferinta.
Te imbratisez cu multa caldura, regretanda ca nu sunt langa tine ca sa te tin in brate si sa te inveselesc, fentand pentru cateva clipa soarta cruda.
Milioane de pentru tot frumosul care te defineste, zana de ciocolata dulce si buna, ce esti tu.
Te pupacesc pupaceste cu pupici pupaciosi.
Micutului tau ingeras, rugaciuni si multa lumina.
Numai bine, Dumenzeu sa te ocroteasca, iar E.M.M.A. sa iti fie alinarea si linistea.
Cu mare mare drag, Nicoleta!

[alexandra_edy]

buna dimineata!
va multumesc pentru cuvinetele frumoase pe care mi le-ati spus...deja simt ca am intrat intr-o mare familie...intr-o familie in care sunt apreciata pentru ceea ce sunt,nu pentru ce as fi fost...intr-o familie in care nu sunt judecata si in care imi pot plange durerea asa cum trebuie...sunt uimita canta suferinta este pe acest site,dar totusi,cata bunatate...e uimitor cum poate o femeie sa duca in spate atata suferinta,si totusi,inca sa poata sa mai ofere si altora un umar pe care sa planga....nu am cuvinte sa iti multumesc Simona,ca m-ai directionat catre forum sa imi scriu povestea....nu as fi vrut sa ma aflu aici,cu aceasta poveste...dar asa a fost sa fie....micutul meu Eduard nu mai este...sunt atat de dezamagita de soarta...de viata...as fi vrut sa imi strang copilasul in brate,macar o data,sa il sarut...sa ii spun ca il iubesc...desi nu l-am vazut il iubesc...il iubesc pentru ca era parte din mine...avea viata din viata mea....si ma rog pentru el sa ii fie bine acolo unde este...e ingerasul meu,si nici inca 10 copii nu o sa ii "fure" dragostea pe care o am in suflet pentru el...o sa mai urmeze,probabil copii...dar niciunul nu o sa fie cum a fost el...a fost primul meu copilas...
cu ce am gresit? am gresit ca l-am creat?....a fost facut din dragoste...desi multa lume ar putea spune"ce dragoste la 17 ani?"...exista o dragoste...exact aceeasi dragoste care ne-a facut sa ramanem impreuna 1 an si jumatatea aproape...dar,cel mai multe ne uneste dragostea,sau mai bine zis durerea,pentru micutul nostru Eduard...
....va multumesc inca o data pentru cuvintele pe care mi le-ati adresat

va imbratisez cu drag si multi multi pentru voi,iar pentru ingerasii vostri multe

[Liliana]

Draga mea Andra, papusa scumpa, anii tai sunt cei mai frumosi din viata si imi pare atat de rau ca in acesti ani ti-a fost data aceasta suferinta...
In acesti ani iubirea e pura, e nevinovata, este doar sentiment curat, fara influentele atat de ciudate ale vietii. Iar a concepe un copil din iubire curata nu poate fi o greseala. Nicidecum.

Stiu prea bine ce inseamna a fi mama la o varsta atat de timpurie. Stiu prea bine ce inflacarare cuprinde sufletul cand implinirea completa a iubirii este data de copilul mult dorit. In mesajul anterior iti spuneam ca as putea sa-ti fiu mama, dar crede-ma, la fel de bine as putea sa-ti fiu si sora... o sora mai mare... Pentru ca am devenit mama cand nu aveam mult peste varsta ta de acum. Am trait sentimentele maternitatii la varsta cand inca nici eu, cum nici tu acum, nu ma despartisem de copilarie deplin. De aceea spuneam ca ma simt undeva la mijlocul povestii: iti inteleg foarte bine sentimentele tale, traindu-le si eu cand aveam varsta ta (aprox.) , dar incerc sa vad si din perspectiva de mama a unor fete care au varsta ta (aprox.). N-am cunoscut experienta ta, dar maturizarea se produce mai repede cand intri pe fagasul vietii de adult. Iar maternitatea face parte din aceasta zona a vietii. De aici copilaria devine trecut.

Viata este foarte complicata si tocmai de aceea nu este bine sa-i judecam pe cei din jurul nostru. Niciodata nu putem cunoaste toate informatiile care sa ne dea dreptul sa facem aprecieri si sa luam decizii. Cu atat mai mult cand este vorba de sentimente.
In cazul tau, din pacate, altii au luat decizii in locul tau, ti le-au impus, iar sufletul ti-a fost ravasit de durere.

Sper ca prin prezenta ta aici, printre alte mamici care si-au pierdut copilasii, sa prinzi puteri, sa-ti tamaduiesti sufletul, sa redevii increzatoare in fortele tale, in sentimentele tale, in viitorul tau si sa iti recastigi zambetul pe chip... un chip minunat de copil, un chip minunat de femeie... si, la momentul potrivit, un chip minunat de mama... vei sti cand a venit momentul acela... Dumnezeu te va ajuta. Ai incredere in El, cere-i ajutorul, lasa-te imbratisata de iubirea Lui si te va indruma.

Noi, aici, te vom sprijini si iti vom fi aproape. Vom fi toate pentru tine : mame, surori, prietene, confidente. Cum vei dori tu. Cum vei avea tu nevoie.
Pentru moment, am pregatit pentru Eduard Marian un balonas alb care ii poarta numele, precum si o pagina noua in albumul EMMA http://www.organizatiaemma.ro/node/434
Totodata, i-am inscris numele in calendarul EMMA pentru a-l comemora cum se cuvine.
http://www.organizatiaemma.ro/node/417

Te imbratisez cu drag ca o mama, te strang in brate tare-tare ca o sora si te sarut pe ambii obraji ca o buna prietena
Liliana

[alexandra_edy]

multumesc liliana pentru tot ce faci pentru mine si pentru ingerasul meu Eduard...va multumesc fetelor pentru sustinere si pentru implicare!...nu am speram ca o sa gasesc aici,atata alinare din partea unor fiinte care au pierdut la randul lor pe cineva drag si ne aflam toate aici,pentru a ne plange copilasii plecati prematur ACASA...
codruta am incercat si varianta aceea deoarece sora prietenului meu este infertila si nu poate avea copii...dar parintii mei au refuzat categoric si aceasta varianta...am incercat tot ce era posibil...


multumesc inca o data pentru sustinere...


Cu drag,va sarut si va trimit multe buchete de !

Andra,mamica ingerasului EDUARD MARIAN!

[corina_andrusca]

Buna ALEXANDRA
Scumpa mea imi pare sincer f rau pt. pierderea propriului copilas , in asemenea circumstante .........
Foarte putin ma regasesc si eu in povestea ta, cu toate ca daca-mi vei citi si tu mie povestea , te vei intreba ; pai cum ?
Cind aveam 19 ani, am ramas si eu insarcinata cu cel pe care il iubeam din tot sufletul meu, dar din motive asemanatoare ca ale tale , in cazul meu am luat de una singura aceasta hotarire , sa-mi omor propriul copil , deoarece parintii nostrii nu erau deacord cu relatia noastra , si nici unde sa locuim nu aveam , si nici serviciul nu era atit de sigur pe cit sa ne putem permite sa aducem pe lume un copilas , cu toate ca mi l-am dorit f mult , si mereu regret ceea ce am facut, si ma gindesc ca poate acel copilas nevinovat d-zeu mi l-a trimis atunci pt. ca poate atunci era momentul sa am un copil de la d-zeu, si era si fructul unei mari iubiri................iar mai tirziu cind mi-am dorit cu adevarat sa am un copil , avind o fam , si tot ce trebuia, d-zeu mi-a mai dat un copilas......pe ANDREI care l-am dorit din tot sufletul, si l-am iubit mai mult decit viata mea ,dar d-zeu a vazut cit mi-e de drag acest frumos baietel --ANDREI , mi l-a dat d-zeu , dar el avea de fapt alte planuri cu baietelul meu .............mi l-a dat bolnavior , mi l-a lasat timp de 9 luni -9 zile - 11 ore - 20 minute , dupa care mi l-a luat..............ia dat aripi de ingeras si l-a chemat la el in ceruri , lasindupa cu o durere fara margini , si-un dor neimplinit........... ...............
Iar acum stau si ma gindesc si ma la d-zeu pt. sufletele ingerasilor mei , si mereu ma gindesc si regret enorm, ca l-am suparat pe d-zeu refuzindu-i un sufletel de copil , si mai apoi cind mi-am dorit enorm un copilas, d-zeu m-a pedepsit luindumi-l kiar el pe baietelul meu frumos , cuminte cu cei mai frumosi ochi albastrii................pe ANDREIUT...
Te rog sa ma ierti ca am scris atit, dar m-am regasit putin si in povestea ta ............
Nu pot decit sa-ti spun ca-mi pare f rau ca trebuie sa treci si tu prin asa ceva , si sa te virtual dorindu-ti multa sanatate , putere si liniste sufleteasca , scumpa mea ALEXANDRA....................
IAR pt. ingerasul tau EDUARD-MARIAN multa lumina , si intr-u linistea si odihna sufletelului LUI gingas...............

'''''''Corina , mama ingerasului ANDREI NANU '''''''

[Bianca]

Draga Andra ....ma doare sufletul pentru sufletelul tau indurerat..... e tare trista povestea ta.... e atat de nedrept......e atat de neinteles ca ai fost obligata tocmai de parinti, sa renunti la puiul tau.....
Nu stiu daca te ajuta, daca iti spun ca poate ai fost aleasa, sa ti se intample asta.....Afirm acest lucru pentru ca putine sunt cele care vorbesc despre asta, ori tu, impartasindu-ti experienta, ai putea ajuta la schimbarea mentalitatii celor care gandesc precum parintii tai.....Intamplarea face (sau poate nu!) ca, de curand, am fost contactata de o asociatie care lupta impotriva unor astfel de situatii si cauta persoane care sunt dispuse sa isi spuna povestea (numele ramanand confidential), tocmai din dorinta de a atrage atentia dar si un semnal de alarma! Pentru ca multa lume nu realizeaza inca, ce impact poate avea pe termen lung, o asemenea decizie! Daca doresti sa participi si tu la acest proiect, spune-mi, si te pun in legatura cu asociatia respectiva! Nu este nicio obligatie... M-am hotarat sa-ti propun acest lucru gandindu-ma ca, implicandu-te in proiectul lor, poate vei capata sentimentul ca ai facut ceva in memoria micutului tau, Eduard si ca plecarea lui, a avut un scop...... si asa, sa-ti fie mai usor....

Imi pare rau ca la varsta ta ai trecut deja prin atata durere... dar sper sa fi devenit mai puternica in urma acestor incercari si sa regasesti bucuria de a descoperi frumosul vietii...

O pentru tine si un brat de pentru ingerasul tau, Eduard Marian

[camelia73]

draga andra,am citit povestea ta,m-a intristat modul cum a reactionat mama ta,eu am 36 ani ,am un "puiut"de 16 ani si sunt mamica unui ingeras de 3 saptamani.Mereu am stat de vorba cu fetita mea,am pregatit-o pt viata,i-am explicat ca la varsta ei daca are un prieten se va ajunge la un moment dat "mai daparte"in relatia lor si am rugat-o mereu sa se protejeze pt ca e prea mica sa aiba un bebe acum,dar mi-am pus mereu intrebarea cum as reactiona daca ar ramane insarcinata si va spun cu mana pe inima ca as lasa copilul sa traiasca ,l-as lua pe numele meu si cand va fi pe picioarele ei i-as reda copilul.As lua decizia asta pt ca am trecut si eu prin ce ai trecut tu,la 19 ani am ramas insarcinata si parintii m-au obligat sa fac avort cand am refuzat (dupa o noapte de certuri si chiar cateva palme"parintesti"),am plecat de acasa doar cu hainele de pe mine.am avut noroc cu prietenul meu(acum sotul meu) si parintii lui care m-au primit si au acceptat copilul.am nascut in 1993 fetita,de atunci eu nu am mai ramas insarcinata niciodata pana anul trecut ,si in fiecare zi ii multumeam lui Dumnezeu pt ca mi-a dat putere sa imi infrunt parintii si nu am facut avort atunci pt altfel acum nu aveam nici un copil.Esta pacat ca uneori parintii uita ca si ei au fost tineri si ei au facut nebunii sau greseli si datoria unui parinte este sa isi sprijine copilul la bine si la greu neconditionat.Pe mine nici acum nu m-au iertat pt ce am facut atunci,ma doare inca pt ca le simt lipsa.Suferinta ta este mult mai mare ai pierdut un sufletel drag ,un ingeras si atitudinea parintilor te face sa suferi;dar sa stii ca oricand vei gasi aici un prieten,un sprijin.te imbratisez cu drag,ma ierti dar pt mine esti ca si copilul meu(fiind apropiate de varsta)un suflet nevinovat care care a cunoscut suferinta prea devreme

[alexandra_edy]

iti multumesc camelia pentru sustinere...asa este...eu nu am sa imi pot ierta niciodata parintii pentru ceea ce au facut...eu nu am avut posibilitatea sa plec impreuna cu prietenul meu deoarece nu aveam unde sta...a fost si este inca,foarte greu pentru mine sa trec peste asta...desi ei sunt parintii mei,si el era copilul meu...multa lume ar zice ca sunt nebuna dar nu sunt...pe el il iubesc mai presus de oricine...nu stiu cum nu le-am parut rau de ceea ce au facut pentru ca eu zic ca totusi sunt copilul lor...ma intristeaza faptul ca am fost nevoita sa renunt la copil pentru ei...desi sunt parintii mei...eu nu am avut nici posibilitatea de a pleca cu prietenul meu deoarece eram minora si el,fiind major intra la corupere de minori si mi-ar fi fost si mai greu...si fara copilas,si fara el care era cat de cat sprijinul meu,si este....
te pup si iti multumesc pentru sustinere si sfaturi...

[alexandra_edy]

of dragele mele...a trecut ziua de 1 iunie...groaznic a fost pentru mine faptul ca eu nici macar nu am putut sa imi strang copilasul la piept...as fi vrut macar o bombonica sa-i fi dat...a fost ziua lor...a copilasilor...a fost si ziua lui...a copilasului meu...iar eu...eu in loc sai dau dulciuri...i-am aprins o lumanarica pentru sufletelul lui...mi-a fost atata de greu...de urat...of doane cat mi-e de greu...uneori ma intreb oare de ce nu ma ia dumnezeu la el,sa stau langa copilasul meu??...sa il strang si eu in brate sa simta si el caldura materna...sa il strang macar o data in brate si sa il sarut...si-apoi nu-mi pasa ce s-ar intampla cu mine....doar atata...oare cer prea mult? oare el nu avea dreptul de a se naste ca toti ceilalti?...
....nu stiu cat o sa mai suport ca au trecut 8 luni de zile si eu nu imi pot reveni...cat as fi vrut sa mor odata cu el...sa fiu macar acolo impreuna cu el....daca pe pamant s-au opus altii....acolo nu s-ar mai fi opus nimeni...dragul meu...acum...daca mai era...avea 1 luna de cand s-a nascut...dar....se pare ca viata nu iarta...sau mai bine zis...oamenii nu iarta...si din cauza rautatii unor persoane,s-a stins un sufletel...un mic ingeras care sunt sigura ca ar fi facut viata frumoasa multor persoane si nu ar fi ingreunat-o,cum zic altii...
....mi-e dor de el...cand vad cate o mama cu copilasul in brate sau in burtica imi vine sa mor stiind ca eu nu il voi putea tine in brate pe Eduard,micutul meu....niciodata....
oare de ce e asa de nedreapta viata?cu ce am gresit de am primit asa o lovitura?...desi ar fi trebuit sa zic...ce am facut eu atat de bun ca sa il primesc in dar pe bebe meu mic,Eduard?...dar nu pot...pentru ca desi l-em primit nu m-am putut bucura de zambetul si de surasul lui...si nici nu ma voi putea cat voi trai pe pamant...nu stiu ce sa mai zic....sunt atat de dezamagita de viata....

[Loredana M]

offffff.....
Azi am citit povestea ta....este ...nu am cuvinte.....
E foarte dureros ceea ce ti s-a intamplat...
Nu fi trista cand vezi mamici cu copii....sau copii mici...bucurate de zambetul lor...este cel mai frumos si sincer lucru de pe acest pamant ''zambetul unui copil''...
Si eu am facut candva mai demult un avort...este drept ptr ca am luat eu aceasta hotarare...dar si acum ma mai gandesc ''oare ce a fost??'' cum ar fi fost??....si acum ma gandesc ca poate daca nu luam acea decizie atunci...nu as fi fost poate acum mamica de ingeras....dar.....
Stiu ca Eduard te iubeste si stiu ca te intelege si nu te condamna.....
Aici e locul unde poti plange fara a fi judecata si unde esti inteleasa.....
E greu...e fffff greu....durerea nu va trece niciodata...
Te pupic si te imbratisez cu drag
Loredana

[Daniela Ginju]

Draga Andra,
am citit povestea ta cu lacrimi in ochi si iti inteleg durerea si cel mai tare doare cand mam ta care ar fi trebuit sa fie cea mai apropiata de tine a fost impotriva ta in acele momente.Este dureros si nu doresc nimanui sa mai treaca printr-o asemenea situatie.
Sunt cu sufletul alaturi de tine si ma bucur ca ai gasit curajul de a spune povestea ta aici unde suntem majoritatea mame de ingeri si intelegem prin ceea ce treci.
Imi doresc sa-ti gasesti puterea de a merge mai departe cu aceasta greutate in suflet, imi doresc sa ai parte de un copilas al tau atunci cand te simti pregatita deoarece atunci acea fiinta mica iti va alina sufletul si te vei simti mai implinita .
Draga mea , te imbratisez cu drag si multa sanatate si putere iti doresc.
si multe

[Bianca_C]

Draga mea
Uite-ma aici, gandindu-ma la tine.....incercand sa fiu langa tine, sa-ti mangai putin sufletul care iti plange....nu stiu cum sa te ajut, dar iti trimit o imbratisare din suflet
Si iti doresc tot binele din lume, liniste sufleteasca si incearca sa ai coloana vertebrala si cuvintele la tine atunci cand trebuie.....sa poti sa ramai puternica si frumoasa, asa cum esti acum, nu lasa nimic sa te doboare sau sa te necajeasca....ramai TU!!!
Te imbratisez din tot sufletul meu.....
Gandeste-te zi de zi ca zambetul face bine
All my love
Bia

[marwana]

Scumpa de tine, e trist cand altii decid in locul tau, tu trebuie de acum sa fii puternica, pentru tine in primul rand, pentru ingerasul tau Eduard Marian si pentru prietenul tau la care tii mult din cate am citit, trebuie sa fiti tari amandoi si TU niciodata sa nu te mai gandesti sa ti faci rau ca asta nu te ajuta.Ai incredere in bunul Dzeu si totul va fi bine, cand va fi timpul vei primi un alt ingeras. Mii de imbratisari calde pentru tine, pentru ingerasul tau care acum se joaca cu ingerasii nostri

[alexandra_edy]

va multumesc pentru mesajele de incurajare...e trist...stiu ca ingerasului meu Eduard poate,ii e mai bine acolo,in lumea lor,acolo unde nu este rautate ci numai bunatate si fericire....dar,totusi imi e foarte dor de el...a fost minunea mea...minunea care s-a intamplat sa vina cand nu ma asteptam...nu credeam in minuni pana sa il am pe el...acum cred,cu toata forta inimi in minuni...un copilas e cea mai sfanta si minunata minune din toate cate exista...un copil,aduce numai bucurie cu el...desi nu a fost planificat,a fost o binecuvantare pentru mine...dar se pare ca pentru altii nu a fost...mi-a fost greu sa renunt la el...pentru ca a fost sange din sangele meu si carne din carnea mea...era la mine...miracolul vietii....va pup