Am trecut printr-o sarcina care sa oprit in evolutie la 8 saptamani iar eu am aflat abia la 12
am stat o luna cu copilasul mort pt ca nu am stiut). Povestea e cam asa :
M-am trezit dimineata si aveam o pata mare si maro pe chilotei, am mers la baie tremurand ca varga si a inceput sa curga, in secunda aia am zis ca mor, am sunat medicul care mi-a zis sa nu risc sa plec la Bucuresti si sa merg la noi (Pitesti) la urgenta, a venit sotul meu si ma dus la spital, acolo am dat peste o bruta de medic care a inceput sa ma ia la intrebari : Esti maritata? De cat timp? Cati ani ai? Unde erai cand sa intamplat? Sigur? in timp ce-mi facea control. Cand a terminat eu bineinteles eram cu ochii cat cepele de plans si de frica si l-am intrebat daca e bine iar el mi-a raspuns cu un ranjet tampit pe fata "nu e bine deloc". Era vineri (24.04.2009) si mi-a facut internare pentru ca pana luni cica nu aveau medic ecografist in spital. Plangeam in salon de numa-numa si ii spuneam sotului ca trebuia sa ma duca la Bucuresti cu orice pret si ma auzit asistenta care mi-a zis ca din cea vazut ea e grav,daca am medic la Bucuresti sa nu mai stau, mi-a facut ea niste injectii care a zis ca-mi opresc sangerarea si un calmant. Sotul a mers sa imi ceara externarea si sa certat cu dr care refuza sa-mi dea drumul acasa, a semnat sotul si am plecat la Bucuresti.Domnul dr nu era dar si-a pus colegii sa ma ia in primire si primul lucru cand am intrat in spital a fost sa ma bage la ecograf unde am primit vestea. De acolo mi sa cam taiat filmul pt ca nu stiu cum am iesit,ce am facut,ce am vb pana a doua zi cand a venit dr la mine si mi-a explicat tot. Eram deja de vineri de la pranz, dupa zeci de analize, la perfuzii si antibiotic. Nu o sa uit niciodata vorbele dr-lui atunci "Da colac zilei de ieri, daca ramaneai la Pitesti nu mai aveau cui sa faca ecograf luni, erai la un pas de septicemie, puteai sa mori!" Abia marti dupa amiaza sa riscat sa-mi faca chiuretaj, avea de ales din 2 rele (sa ma lase cu bb in burtica inca 2-3 zile pana se strangea infectia bine sau sa ma chiureteze cu riscul sa apara mici complicatii), atunci a ales-o pe cea mai putin rea si Bunul Dumnezeu ma ajutat si eu am scapat cu bine, din pacate fara un bebic, puiutul care visam sa-mi schimbe viata, Ii multumesc si acum ca sunt bine si ca mi-a dat altul in schimb, pe 21.02.2011 am nascut un puiut care mi-a dat puterea sa zambesc
Am uitat sa spun ca dupa ce am pierdut sarcina, la vreo 2-3 saptamani, am visat o fetita care ma strangea in brate, ma pupa si isi cerea scuze ca a stat asa mult plecata de langa mine dar ca acum nu mai pleaca nicaieri, asta e motivul pt care cred ca era o frumusete de fetita, blonduta si cu parul carlionti ca micuta din vis!
Va multumesc ca aveti rabdarea sa imi "ascultati" povestea si bineinteles va multumesc ca existati!
Ana-Maria, mama de ingerasa si a unui baietel minunat, de un an si trei luni. Denis-Gabriel
calda pt tine si micutului tau 
, 
:*:*:*
.
