Superficialitate sau ghinion? Copil nascut mort...

[nicoleta]

Buna, Brenda draga!
Scumpa mea, trauma este extrem de mare, ar fi bine sa o vada un medic de specialitate. Nu va jucati cu timpul, pentru ca pentru ea, acum, cand rana sufletului si a mintii este inca sangeranda, acum este important sa fie ajutata.
Eu sper sa fi fost doar un vis mai trist care sa o fi speriat asa tare, dar voi, cei apropiati ei, rugati si un medic sa o ajute.
Te imbratisez si incercati sa fiti voi mai vioi cand sunteti cu ea, povestiti intr-una, zambiti, mai spuneti si cate o gluma, ...offf, aveti mare mare grija de sufletelul ei.
Cu mare drag, pupici pupaciosi de la Nicoleta!

[Cami_Vic]

Draga Brenda,

Ralucai ii e fooaaarte greu acum...
In primele zile abia incepem sa realizam ce s-a intimplat... Una din primele reactii este negarea (eu nu puteam sa cred cind ni s-a spus ca bebe nu mai traieste), si este o reactie de autoaparare inconstienta... Realitatea ne loveste apoi, golul si socul e atit de mare, incit e posibil sa apara astfel de reactii.
Un medic ar putea sa ii dea eventual niste calmante slabe care sa o ajute sa doarma si sa se linisteasca...

E foarte bine ca cei dragi ii sint aproape, si ca nu e lasata singura.
Stiu ca eu in primele zile vroiam pe de o parte sa vad "lume", pe de alta parte vroiam sa ramin singura, insa parca mai ciuda imi era pe cei care ne evitau...cei care se comportau (de teama, din respect pt noi, sau pt ca nu stiau cum e mai bine...) ca si cum nimic nu s-ar fi intimplat.
Am primit prin posta sau e-mail o multime de mesaje de la prieteni care ne incurajau, si desi plingeam de fiecare data, sa stii ca m-au uns la suflet... Uneori un mesaj scris e poate o modalitate de exprimare mai usoara... Incurajeaza-i pe prietenii care nu pot merge sa o vada sa ii scrie macar... va citi mai tirziu, dar sa stii ca pe mine m-a ajutat si asta.

Cit despre recuperarea fizica... Desi am nascut pe cale naturala, a durat aproape doua luni pina mi-am revenit complet. Epiziotomia chiar daca nu a fost f mare si n-au fost complicatii, a durat mai mult decit credeam eu pina am putut iesi si sa stau in picioare mai mult timp. Deci trebuie rabdare multa, si sa fie inconjurata de cei dragi... Timpul trece greu cind esti imobilizat la pat..

Fiecare dintre noi reactioneaza diferit in functie de personalitate, de experienta de viata, de multi alti factori... Din pacate retete miracol nu exista, putem doar sa te ajutam cu sugestii, spunind ce ne-a fost noua de folos...
Poate intr-o zi Raluca ni se va alatura noua, si daca o va face sint convinsa ca ii va face bine. Dar nu trebuie grabita...

Va imbratisez cu drag si sint cu tot sufletul alaturi de Raluca,
Cami.

[brendamitran]

Astazi i-a scos firele.Una din doctoritele care au asistat la nastere.I-a spus ca e mai bine sa astepte in jur de 6 luni pentru o noua sarcina,sa nu se grabeasca.Si sa nu recurga la sedative,mai bine sa mearga pe astea din plante.
Am fost si i-am luat de la plafar niste tablete din plante si m-a sfatuit doamna de acolo sa bea mult,mult ceai de sunatoare,cica e antidepresiv foarte bun.
In rest......rabdare.....multa rabdare!

[brendamitran]

Da,am luat niste tablete care contin sunatoare,levantica si inca vreo doua plante,de la Dacia-Plant.

Sper sa fie bune!

[Ralukut]

Sedativ PC e homeopat,pe mine m-a linistit mult cand am avut niste probleme cu insomnii, agitatie, stres, etc.

[brendamitran]

Da,au inteles si ei ca mai devreme de 6 luni nu prea e bine.
In alta ordine de idei....hmmmmm.....nu stiu daca problemele tale au aparut de la "graba" cu care ai facut copiii.In general,o sarcina improspateaza organismul,am avut o colega care a nascut 3 copii la rand,la diferenta de 1 an si jumatate fiecare.....deci......

Oricum,multumesc pentru sprijinul vostru,o sa le spun cu siguranta despre voi.
Si daca mai aveti si alte sfaturi,le astept cu placere.

[Liliana]

Brenda, am citit povestea dureroasa a surorii tale si a pierderii micutului Andrei.
Regret din suflet ca si familia voastra trebuie sa treaca prin aceasta grea incercare in locul unei mari bucurii care ar fi trebuit sa fie nasterea bebelusului.

Aici, in acest loc numit EMMA, te-ai convins deja ca mamele de ingeri sunt primite cu foarte multa caldura, intelegere, compasiune si cu foarta multa afectiune. Aici, unde, din pacate, este locul de intalnire al atator parinti de ingerasi, o vom astepta cu drag si pe sora ta cand va pregatita, cand va simti ca poate vorbi despre puiul ei pierdut.
O asteptam s-o strangem in brate, sa-i mangaiem sufletul, sa-i spunem ca aici sunt oameni care o inteleg, care stiu ce-i in inima ei sfasiata de mama si care o pot ajuta sa-si gaseasca un pic din echilibrul sufletesc zdruncinat de pierderea suferita.

Pentru inceput, cand se va simti in stare, indrum-o sa citeasca mesajele de aici. Ii vor face bine. Toate mamicile de ingerasi au marturisit aceasta. Dupa un timp, cand va recastiga un strop din linistea pierduta, va simti nevoia sa vorbeasca despre chinul ei, despre Andrei, iar aici noi vom veni intotdeauna in intampinarea ei pentru a o asculta si pentru a-i oferi sprijinul emotional de care are atat de multa nevoie. Se va convinge ca nu este singura in aceasta suferinta si ca, alaturi de propria ei familie care o sustine, mai sunt si alte suflete lovite de aceasta durere a pierderii copilasului, sunt inimi care doresc sa-i fie aproape si s-o ajute.

Noi am pregatit pentru micutul Andrei un loc special pentru el aici, pe site, in zona “Ingerasii nostrii” http://www.organizatiaemma.ro/node/391
Este un coltisor in care amintirea lui va ramane vesnica, evocata tuturor, un mod de comemorare a sufletelului sau plecat din lumea noastra prea repede… mult prea repede…
Daca sora ta, Raluca, va putea sa deschida aceasta “usa” va gasi cuvintele tale prin care povestea copilasului ei drag, Andrei, ne-a fost facuta cunoscuta noua si tuturor celor ce o vor citi, ramanand aprinsa astfel lumanarea de vesnica pomenire pe acest site, in acest simbolic altar al ingerasilor pierduti numit E.M.M.A.

Va imbratisez pe amandoua: pe tine, Brenda, si pe sora ta, Raluca
Cu mult drag si cu multa compasiune
Liliana
Voluntar in Organizatia E.M.M.A. fara a fi mamica de ingeras

[brendamitran]

Multumesc mult!........Fara cuvinte!.....

[marcel]

Buna, Brenda, eu sint taticul lui Andrei si deabia acum am vazut prin ce a trecut sora ta, impreuna cu tine, regretele si cuvintele, precum vezi si sti nu sint de ajuns, sint putine, sint mici si de prisos, ce vreau sa-ti spun e ca, la fel ca si voi si noi ne-am lovit de aceeasi profesori doctori universitari, mari destepti, intelepti, ursuzi si nepasatori, care pentru ei, noi nu insemnam decit, un simplu client care vrea sa-si cumpere sanatatea, sau mai rau sintem urmatorul cobai care pe deasupra, le mai dam si spaga grasa, ca sa ne trateze, binenteles cu indiferenta, caci oricum si oricit le-am da tot nu le e indeajuns.............asa e la noi, dar eu si sotia mea, impreuna cu fiul nostru Andrei, am fost in Spania, unde am vazut, poate nu ma crezi, o armata de doctori, dar crede-ma, toti erau simpli doctori, de la primul si pina la seful echipei de transplant( care facea la fiecare 2 luni specializare in America), erau simpli doctori, sublinez, acolo, tot ce conta era VIATA si dupa ce le spuneai ce te doare, te trimiteau insotit la analize si dupa aceea vorbeau si-ti spuneau despre ce ai si incepeau tratamentul, iar cind ii intrebai cit costa sau cum platesti te trimiteau la biroul facturare, iar cind ajungeai acolo iti cerea numarul de asigurare de sanatate,atit, crede-ma, e real, se intimpla pe pamint, dar nu la noi, in Madrid, unde, citeam in presa locala, 6 spitale din Spania,in 2 saptamini facusera un "maraton" de 600 de transplanturi,iti vine sa crezi, ei bine la ei se poate, la ei nimeni nu intreaba cit costa, la ei totul se face pentru viata, pentru om, asta inseamna juramintul lui Hypocrat, asta inseamna sa fi doctor acolo..................la noi e alta lume, indiferenta, egoista ,pentru care nu conteaza decit propiul ego, astia sintem noi, suferim singuri si incepem sa strigam doar atunci cind nu mai putem, dar si atunci nu facem nimic, decit ne lamentam si nu avem curajul sa aratam cu degetul,.................vreau sa cred ca nu singurul care vrea schimbe situatia asta, pentru ca ce se intimpla nu este normal, am ajuns, sa fim in fata altora niste fiinte mici si insignifiante, ei fiind mari DOCENTI, atotstiutori, in fata carora n-ai niciun cuvint de spus, pentru mine e prea mult, mi-a ajuns, vreau sa sti si tu si sa afli ca nu esti singura care vezi si care strigi, dar eu cred ca numai NOI ii putem schimba, asa cum tot numai NOI, i-am si invatat sa primeasca spaga si atitea titluri de profesori sau nu stiu mai ce, asta iti spun ridicate si fi tare si sustine-o si pe sora ta, ca are mare nevoie de sprijin,eu stiu cum e sa fi singur, viata e lupta, dar fa in asa fel sa fi invingatoare, fi tare.

[brendamitran]

Marcel,in cazul nostru,nimeni nu a acceptat nici un ban,poate data fiind situatia,nu stiu ce sa spun,caci de la celelalte gravide,sora mea a vazut ca asistentele primeau.
Nici medicilor nu le-am dat nimic,dar asta nu inseamna ca nu ai dreptate in ceea ce spui.
Asa este,desi se incearca timid sa se schimbe cate ceva in sistemul medical,din pacate,la noi inca domneste banul si spaga.
E o mentalitate mostenita si nu stiu cand Dumnezeu se va schimba sau daca se va schimba....

[hera22]

Ce pot sa mai spun acum... cuvintele sunt de prisos. Si eu am trecut printr-o situatie asemanatoare, doar ca eu cand m-am internat cu contractii la 34 de sapt, copilul inca traia, iar dupa 3 zile de chin inimioara lui a incetat sa mai bata. M-au tinut in perfuzii si dupa cum am mai scris pe forum, nu mi s-a rasp la nici o intrebare. Parca eram invizibila...si tot asa nimeni nu avea voie sa ma vada...eram singura si ingrozita,iar cand au venit intr-un final sa ma vada cineva eu eram dilatata 6 si bebe era deja mort. Nu stiu ce sa cred acum, dar o mare parte din vina o au si acei medici care nu se implica asa cum trebuie in astfel de situatii. Imi pare tare rau pt sora ta. Este o pierdere enorma si o inteleg perfect, mai ales ca si eu am avut o sarcina apr perfecta si fara probleme. Nici nu stiu ce sa mai zic acum. Am retrait acele clipe groaznice cand am citit povestea voastra si crede-ma ca sunt alaturi de voi cu sufletul si cu gandul si ma rog pentru sufletul ingerasului vostru...

[Oana]

Si eu ma intreb de ce am fost programata pentru cezariana in saptamana 32 de sarcina, desi medicul stia ca bebelusul este prea mic. A decedat a treia zui dupa nasterea in urma unui stop cardiorespirator, iar noi, parintii, in incercarea de a ne raspunde unor intrebari, am fost trimisi ca mingiile de ping pong, de la medicul ginecolog, la medicul neonantolog.

[nicoleta]

Buna, Brenda scumpa!
Draga mea, ...sti...acum tot ce conteaza este ca mamica sa fie bine, iar voi la fel, si...sa fiti cat mai mult alaturi de ea.
Oricum, ai toata admiratia mea, pentru tot frumosul care te defineste, pentru ca iti pasa in primul rand de tanara mamica, dar si de noi, ...esti o dragalasa!
Si astfel sufletul meu imi sopteste sa iti trimit un brat de ca sa iti inveseleasc putin aceasta seara.
Fie ca saptamana care incepe maine sa iti aduca noutati frumoase, vesti bune de la mamica indurerata, fie ca ea sa isi revina repede si fizic si psihic.
Te pupacesc, draga mea si ai mare grija de voi.
Cu drag, Nicoleta!

[brendamitran]

Multumesc mult!
Multe flori si voua,le meritati din plin!

[Bianca]

Draga Brenda , ...asa cum am scris deja, fiecare are propria cale si propriul ritm de vindecare....cum insa, din pacate, nu exista, la propriu, pansament pentru suflet, sper ca macar gandurile si cuvintele calde si pline de compasiune, transmise de noi, care am simtit ceea ce simte sora ta acum, sa ii aline macar un pic, durerea atroce..... La fel cum sper, ca, impartasindu-ne modul in care am depasit acele prime ore, zile, saptamani...cele mai grele..., sa-i oferim sorei tale, nu sfaturi ci....cativa "colaci" de salvare, de care sa se agate.... ma refer la ce am facut sau nu, in acele zile, si ne-a ajutat....
Eu, de exemplu, nu am acceptat sa iau calmante, decat in primele doua zile, cand eram in spital...practic am luat jumatate din doza prescrisa de medici, fiindu-mi teama sa nu devin dependenta si realizand ca nu asta era solutia...Pe de alta parte, nu am vrut sa fiu "ametita"...vroiam sa constientizez totul...vroiam sa inteleg ce mi se intampla...dar, in acelasi timp, vroiam parca sa ma autopedepsesc, pentru faptul ca nu am stiut..nu am putut sa o salvez......si a mai fost ceva......vazandu-le, imi incoltise un plan...faceam provizii de pastile......pentru a le lua pe toate odata.....la un moment...pe care incercam sa-l planific..... a lipsit foarte putin sa fac acel gest.... M-a impiedicat tocmai faptul ca aveam nevoie de timp, pentru a lasa totul in ordine, pe mi mult planuri..... Si exact acest timp in care incepusem sa fac ordine....m-a distras si m-a impiedicat sa finalizez ...marele plan.... In acea perioada, ne-am mutat intr-o casa noua si a trebuit sa impachetez si apoi sa despachetez cutii, peste cutii...in casa si pe langa ea, roiau inca muncitorii, care mai aveau de finisat tot felul de lucrari, ceea ce ma impiedica sa stau si sa jelesc....era Luca, fata de care, ma fortam sa par senina....da, stiu....sora ta nu are un Luca.....ceea ce mi se pare si mai greu.....mult mai greu.............................
Dar ce vreau sa spun este faptul ca activitatea poate fi un medicament foarte bun...pe langa ceaiurile calmante, care sunt binevenite.... Aranjarea actelor, a maruntisurilor din casa, renovarea casei sau a unei incaperi....orice activitate care tine mintea ocupata...sportul in grup....doar sa nu fie singura...... Si, tot cum am mai spus, cartile.....pe mine, cartile, m-au ajutat foarte mult......... A durat cateva luni pana am facut rost de acele carti....timp in care am rascolit internetul, cautand raspunsuri........timp, in care, functionam mecanic si .....cu masca pe fata: ma comportam asa cum se asteptau cei din jurul meu sa ma comport.....ca si cum, totul a reintrat in normal ....nu uita ca, fiind o persoana publica, eram mult mai expusa, greutatea "mastii" fiind cu atat mai mare....probabil ca tocmai fortandu-ma sa fac toate astea, am reusit sa tot aman acel...plan.....pana am dat un nou sens, pierderii, durerii si dorului care ma sufocau...... In curand se fac doi ani de cand am pierdut-o pe Emma mea....si nu pot spune ca am depasit complet....dar am castigat abilitatea de a-mi reveni mult mai repede, atunci cand ma coplesesc iar durerea si dorul..... Timpul nu vindeca neaparat, in sensul adevarat al cuvantului....timpul slefuieste....timpul amorteste..... .....timpul ne invata sa traim...altfel..... intr-o alta dimensiune.....
Sora ta are nevoie de timp...si de intelegere....
Ai grija de ea....ai grija de tine....
, cu drag...

[brendamitran]

Da,Bianca,se pare ca exista multe asemanari intre voi....
Nici ea nu a vrut calmante,tocmai pentru a nu deveni dependenta.Incearca din rasputeri sa redevina cea de dinainte.
Mi-a spus zilele trecute ca gandurile sunt cele mai greu de suportat.....ca e convinsa ca va trece peste asta,dar pana va trece.....

Iar astazi spunea ca ar vrea sa ne ia suferinta tuturor,sa o doara numai pe ea.....in momentul in care noi i-am spus ca daca am putea,am lua noi suferinta ei,ca pe ea sa n-o mai doara nimic.

Deocamdata,isi vor permite o mica "terapie",plecand intr-o vacanta de o saptamana in Italia.Chiar in seara asta au plecat sa cumpere bilete de avion,ar vrea sa plece joi sau vineri. Ei cred ca le va face bine lucrul acesta.

In rest.....viata merge inainte!

[brendamitran]

Ah,si sa nu uit: pentru tine,Bianca:

[Bianca]

.... o plecare s-ar putea sa le prinda bine, desi, gandurile o vor urmari, si daca ar merge la celalalt capat al pamantului....Eu i-as fi sfatuit sa mearga undeva la soare...la caldura.....se stie ce efect benefic are soarele asupra psihicului..... Dar si pastele sunt bune ....chiar se recomanda ca in perioada de depresie, sa mananci spaghetti, avand nu stiu ce in componenta lor, care asigura buna dispozitie.....de aceea sunt supranumite si "hormonii fericirii" ... Off, ce sa mai spun si eu...incerc sa smulg un zambet.....desi ce-am scris despre spaghetti, este adevarat!

Indiferent unde vor merge, sper din tot sufletul sa gaseasca un pic de alinare.....Doamne ajuta!

ah, si sa nu uit : Multumesc pentru flori ...

[brendamitran]

Cu multa placere!
Si am aflat acum cateva minute ca maine este ziua ta!
La multi ani! Si multa,multa santate! Si sa te bucuri de tot ce poate fi frumos pe lumea asta!