Ana Irina, un nou ingeras

[Doina]

In 24 decembrie 2010 la ora 11.05 s-a nascut, dupa multe ore de chin, fetita mea scumpa Ana Irina.Nu pot sa uit acele clipe, am simtit ca sunt intr-un vis si dupa ce a plans destul de incet...mi-au dat-o in brate.
Era atat de aproape de fata mea ca mi-am dat silinta sa ma uit la fata ei scumpa...era calduta si se foia un pic...mi-am zis in minte ca seamana foarte tare cu sotul meu, am fost uimita ca a deschis ochisorii si apoi mi-au luat-o.
Tot ce am simtit atunci as putea descrie in foarte multe cuvinte si asta deoarece nici un cuvant nu poate descrie fericirea care m-a cuprins.
Au plecat repede cu ea si dupa ce am fost cusuta a intrat si sotul meu si mi-a zis ca a vazut-o (atunci a reusit sa-i faca si o poza...noroc ca a intrebat cine este si cand i-au spus le-a oprit pe moase).
Am nascut in 24 decembrie pe fetita noastra scumpa, a venit sa vesteasca nasterea Domnului.
In dupa masa acelei zile mi-au zis ca nu mi-o pot aduce in salon pt ca are ceva. In acea clipa am simtit ceva aproape ireal, un sentiment de soc si parca mi s-a luat rasuflarea desi nu stiam inca exact ce se intamplase eu am avut o stare ciudata.
L-am sunat pe sotul meu si din acele momente am mers la sectia de neonatologie cat de des ma lasau.
Stateam putin si ma uitam la Ana si uneori ii spuneam pe nume, ii spuneam incet ca sa nu deranjam Ana...Ana...Ana... si ea deschidea ochii....cred ca simtea ca mamica ei e acolo cu ea. Am insistat sa intre si sotul meu s-o vada pt ca stiam cat de important ar fi si pt el si pe Ana sa se cunoasca, sa se simta. Atunci l-au lasat si pe el si i-a facut cu mobilul a doua poza cand dormea dragutica si scumpa. Avem doua poze cu Ana Irina si nenumarate imagini in memoria noastra.
Desi ne anuntasera ca este stabila din senin sotul meu a venit cu propunerea s-o botezam. Am botezat-o in 25 dupa masa si i-am pus numele Ana Irina si eu am plans pe tot parcursul rugaciunilor.

Ne-am mai linistit...dar in acea seara mi-au zis ca nu mai poate respira singura, ca se simte mai rau. Cum se simte mai rau daca acum era bine si stabila? eram la neonatologie si am auzit alarma aparatului care era pus langa patutul ei.L-am sunat pe sotul meu seara tarziu sa vina...asteptam in holul neonatologiei ca sa iese doctorita sa-mi spuna ce se intampla dar pt ca alarma nu se mai oprea mi-am dat seama ca n-o poate stabiliza si de aceea nu poate iesi. Eu nu am vrut sa plec, am ramas acolo si am asteptat cu dureri de stomca si un nod in gat.
In acea noapte am simtit ca cineva ne da putere, desi eram lauza eu ma plimbam impreuna cu sotul meu de la salon la alt etaj la neonatologie sa vedem ce face Ana noastra. Desi pare ciudat ce spun ne gandeam mai mult cum putem sa fim cat de mult acolo, alaturi de ea decat sa intreb ce are, ce se intampla.
In noaptea de 25 spre 26 am ramas pe hol in sectia de neonatologie, sotul meu la capatul holului eu chiar in fata camerei unde o tineau.
Strigau dupa mama, intram, ma uitam la ea si o atingeam pe manuta apoi ma scoteau afara pt ca hotarau sa-i mai faca ceva si iarasi asteptam...
L-a chemat pe sotul meu sa-l tin de mana, sa-l imbratisez si s-o vada si el...am insistat, nu ma interesa daca nu convenea cuiva (tatii nu aveau voie acolo), stim eu ca asa e mai bine sa fim impreuna si intr-adevar acum imi multumeste si stiu ca s-a simtit si el tatic chiar daca doar pt cateva zile.
La o ora din noapte au sunat-o pe doamna dr profesor care a venit si ne-a zis ca este vorba de coagulare vasculara intraseminala si ca i-au luat sange care va fi trimis la analize ca sa afla niste raspunsuri.
Noi dupa aceea am ramas amandoi unul langa altul toata noaptea in fata camerei. Ne uitam la medici cum se miscau in jurul ei si mai zaream cate-o manuta si caputul si apoi iarasi nu mai vedeam nimic dar ne rugam si ne rugam amandoi sa se intample o minune.

Dimineata pe la 6 a murit si ne-am uitat la ea si parea mai mult linistita si nu chinuita ca in clipele precedente si am sarutat-o peste tot. Stateam amandoi in fata ei si ne uitam la ea si sorbeam fiecare imagine in memoria noastra ca sa n-o uitam. Vai....ce frumusica era si atunci am luat-o pt a doua oara in brate si nu pot explica ce am simtit...am sarutat-o pe frunte si pe urechiute si i-am dat-o si sotului meu care a plans cum nu l-am vazut niciodata. Incercam sa ne luam ramas bun si ne spuneam unul altuia ce ni se pare ca seamana cu noi: uite ce picioruse are, uite ca ochisorii sunt ai meu si nasucul al tau... si desi plangeam in continuu parca simteam ca nu plang. Sotul meu i-a facut cu manuta ei o cruce si s-a rugat si eu i-am zis: du-te linistita mama scumpa, odihneste-te ca te-ai luptat destul pt noi... si apoi a trebuit sa plecam.

Cu toata durerea in suflet, durere care simt ca nu va trece niciodata, am multumit lui Dumnezeu ca am putut fi alaturi de ea, ca nu a murit la nastere, i-am multumit ca ne iubeste atat de mult si ne-a lasat-o cateva zile s-o iubim si noi ca doi parinti care si-au asteptat copilul mai mult ca orice pe lume.
Cand am plecat din spital in acea dimineata si am intrat in casa am plans amandoi in hohote si am simtit cu adevarat ca s-a rupt ceva din sufletul nostru. Ne-am uitat la patutul pe care i l-am pregatit, la cadoutul ei de sub bradut, la papuceii minunati pe care i-a primit, la cercelusii pe care i-am cumparat, la tot... ne-am intors acasa fara copilasul nostru, fara fetita noastra frumoasa.
Am inmormantat-o a treia zi cu rugaciuni multe si cu cantece frumoase, inconjurata de multi trandafiri albi si multi multi preoti, langa bunicul ei, tatal sotului meu.


Intr-adevar sa nasti un copilas este cel mai minunat lucru de pe pamant. Acum sunt mami de ingeras si de cate ori imi arde sufletul ma gandesc ca ea este intr-un loc fara durere si suspinare si ii este foarte bine acolo si ma mai gandesc la ce a scris o alta mami de ingerasi (redau cat imi aduc aminte): In ceruri erau multi ingerasi care tineau in mana o lumanare si erau minunati si veseli. Era insa un ingerasi printre ei care era trist si avea lumanarea stinsa. L-au intrebat de ce este trist si el le-a raspuns ca mami a lui plange de tristete si lumanarea lui se stinge mereu...si si-ar dori ca mami sa nu mai planga ca sa fie si el fericit ca ceilalti ingeras.
Aceasta povestioara imi mai da uneori puterea sa inteleg ca ingerasii nostrii sunt linistiti intr-un loc minunat.

[marwana]

Doina mamica puternia da mi voie sa te imbratisez cu caldura si sa ti spun bun venit in familia parintilor de ingeri.
Regret nespus pierderea ingerasei tale Ana Irina si asa cum bine spui si eu cred cu tarie ca este intr un loc plin de iubire ingereasca, de frumos, de liniste. Ea, Ana Irina va fi mereu fetita ta cea scumpa, ingerasul tau drag ce te va proteja de sus dintre nori.
Si cand simti durerea mai mare si dorul mai arzator aminteste ti clipa in care ai tinut o pe Ana prima data in brate, aminteste ti cum o strigai si ea deschidea ochisorii.
Te indrum sa citesti aceste articole :
http://www.organizatiaemma.ro/suport/mame te vor ajuta sa gasesti putere,
-sotului tau ii poti arata articolele de aici http://www.organizatiaemma.ro/suport/tati pentru ca si el sufera, si pe el il doare chiar daca incearca sa para puternic
-iar apropiatilor tai, familiei, colegilor de serviciu le poti trimite un mail cu acest link http://www.organizatiaemma.ro/suport/apropiati de aici vor invata cum sa respecte durerea prin care treci si cum sa nu te raneasca.

Am fost surprinsa placut sa constat ca la spital v au lasat impreuna chiar daca pe hol, ca si taticul ei a putut sa o cunoasca si sa si ia la revedere.

Zbor lin ingeras drag Ana Irina

[cassyan]

Te imbratisez cu mult drag si sunt alaturi de tine Doina. Cu marea durere pe care ati avut/o si care va exista mereu, voi ati reusit sa va bucurati de fetita voastra, sa fiti constienti ca sunteti parinti si veti fi de acum parinti de scump ingeras.
Intradevar, trebuie sa avem Credinta ca ingerasii nostri sunt intr/o lume mai buna si chiar daca, deseori durerea si dorul ne doboara, copiii nostri sunt mereu langa noi si ne dau ei putere si liniste. Si ne ofera atat de multa Iubire...
Si mai suntem noi, mamicile din Emma care ne sprijinim una pe alta, ne alinam, ne intelegem, ne plangem durerea si dorul, dar ne si ridicam impreuna.

Zbor lin frumoasa Ana Irina, lumina vesnica sa te inconjoare in Ceata de Ingerasi.

[mady]

scumpa mea ..imi pare rau ca si tu ai fost pusa in fata unei tragedii..si eu sunt mamica de si de fiecare data cand aflu ca un sufletel se mai ridica la ceruri,pe obraz imi mai curge o lacrima ratacita ..inteleg ce simti ptr ca si puiul meu e de 3 luni si rana e prea adanca
Aici pe forum poti scrie tot ce vrei si tot ce simti iar noi,mamicile de ingerasi iti vor fi mereu aproape..
Ma ca DD sa-ti dea in continuare putere necesara ca sa treci peste suferinta
Pentru micuta Ana sa aiba un zbor lin ..fie ca sa-i lumineze cale
te scumpa mea si iti ofer toate dragostea mea

[ama]

imi pare rau , lacrimile nu ma lasa sa spun prea multe , atat de bine ma regasesc in povestioara voastra e asemanatoare cu a noastra ,sunt alaturi de voi ,va imbratisez si va trimit putere si optimism de la mine ,e foarte greu ,nu-mi gasesc cuvintele ......

te rog sa ai increderea in aceasta mare familie EMMA ,aici vei gasi exact ceea ce tu cauti in cele mai grele momente ale vietii ,respect ,ascultare ,mangaiere aici sunt cei mai minunati si cei mai puternici oameni care i-am intalnit vreodata ....PARINTII DE INGERI

Bunul Dumnezeu sa aiba grija de sufletele voastre


zbor lin ingerasa dragalasa ........zbor lin

[ingerasulGabriela]

Doina asa cum ti-am mai spus imi pare tare rau pentru ingerasa ta Ana Irina, ma bucur ca ti-ai facut curaj sa scri si aici povestea ei ... sufletul tau in aceste clipe are nevoie de sprijn este o perioada extrem de dificila a vietii tale, a vietii voastre, o incercare care nimeni nu si-o doreste ... insa cu incredere in ingerasa ta, cu sprijinul oamenilor care te inteleg si care iti ofera putina incredere vei pasi zi de zi ... purtand in suflet iubirea pt ingerasul tau si speranta reintalnirii viitoare, la timpul potrivit, timp in care viata ta vreau sa cred ca va fi mult mai usoara si mai linistita ... Aici ai pasit in Familia EMMA ... familia in care copiii cerului traiesc clipa de clipa ... pt tine o mare , iar pt ta mii de si zbor lin printre si

[MIHAELA 76]

[Doina]

va multumesc ca v-ati facut timp sa cititi...
imi este atat de greu in cate-o zi si atat de dor de ea chiar daca am cunoscut-o pt scurt timp.
plang de fiecare data cand citesc despre mamiciile de aici si cuvintele sunt prea sarace ca sa spun ce simt dar voi ma intelegeti...sunt in gand si in rugaciune cu toate.

[MiRo]

Doina sunt alaturi de tine, am plans citindu-ti povestea pentru ca este oarecum asemanatoare cu a mea, Miruna mea a stat o zi alaturi de noi...e greu, si noi aveam pregatite toate cele acasa si m-am intors cu bratele goale...te draga mea iar pt ingerasul tau iubit Ana Irina mii de si .... suntem alaturi de tine..

[corina_odolean]

Draga mea, este normala sa plangi, este normal sa incerci sa te desccarci.

Sincer, imi pare rau ca si tu a trebuit sa cunosti acesta mare durere, aceasta mare despartire - de puiul ei drag.

Aici insa suntem o familie, te vom ajuta, iti vom fi alaturi si vom plange impreuna dupa ingerasii nostrii dragi..

O mare si calda pentru tine draga mea, si un cos de minunati , pentru o fetita minunata care a venit pe lume intr-o zi asa de minunata si speciala.

[Doina]

Va multumesc mult ca mi-ati scris atat de repede si mai ales ca ati avut timp si rabdare sa-mi cititi povestea. Chiar daca am intrat de curand am citit cateva povesti pline de dragoste si in acelasi timp de mare tristete si am plans pentru mamicile si ingerasii lor
Nu trebui nici o mamica sa treaca prin asa ceva iar daca se intampla atunci toate familiile sunt bine cuvantate pt ca nu orice familie are un ingeras s-o pazeasca...

Eu azi am avut o zi foarte grea...alternez, am zile si zile si trebuie sa recunosc ca unele mai trec dar altele nu ma lasa sa respir, parca simt o apasare si imi este atat de greu si atat de dor de fetita mea chiar daca am cunoscut-o doar cateva zile.

Trebuie sa recunosc ca nu credeam dar pe mine m-a ajutat foarte mult sa povestesc cu mamici care au trecut sau trec prin acelasi necaz. Desi plang dupa ce citesc fiecare poveste in fiecare zi, am si invatat ca durerea nu trece dar e o cu totul altfel de durere daca este impartasita cu persoane care intr-adevar te inteleg cu adevarat.

Prietenilor mei mai degraba le este mila de mine, altii se tem sa ma intrebe ceva si nici macar nu m-au sunat (lucru ce m-a dezamagit tare in ceea ce-i priveste pe unii). Stiu si inteleg ca si celor din jur le este greu dar consider totusi ca ar trebui sa-si dea silinta si sa faca un efort sa dea macar un telefon. Cu adevarat nu ma pot intelege dar nici nu doresc asa ceva...nu doresc nimanui sa ma inteleaga cu adevarat, sa inteleaga durerea pierderii unui copilasi, dar as vrea sa fie alaturi de mine chiar si cred ca este posibil acest lucru daca vrei, chiar daca nu impartasim aceeasi durere.

imbratisez pe toate mamicile

[Bianca_C]

Doina, draga mea.....abia acum am reusit sa citesc povestea ta....imi pare nespus de rau .......inca o poveste cu final trist, inca un bebelus plecat in bratele lui Dumnezeu.

Iti inteleg durerea si neputinta pe de alta parte....iti inteleg fiecare lacrima care iti curge pe obraz si fiecare gand care iti fulgera mintea.... offf, daca as putea sa fac ceva mai mult decat o vorba buna din indepartari...crede-ma ca as face-o.

Acest gol ramas dupa plecarea Anei la ingeri, va ramane....nimeni nu va putea sa iti stearga durerea pe care o simti pana in adancul sufletului....insa ma gandesc, ca totusi, pe de-o parte, ai o groaza de amintiri....imagini cu micuta ta, care vor ramane intiparite in gand si suflet pe veci

Sa nu uiti niciodata, ca Ea, sigur a plecat intr-o lume mai buna decat a noastra, intr-o lume unde nu simte durere....e langa ingeri, e unul dintre ei, si mai presus de toate, Ea este mult mai aproape de Dumnezeu.....asemenea tuturor ingerasilor nostri care au ales acest drum catre Ceruri.

Ana va fi mereu alaturi de tine si de taticul ei, o veti simti ori de cate ori va veti gandi la ea, va va oferi dragoste si protectie din Imparatia Cerurilor...si tot catre acolo, trimit pentru Ea o si o

Si pentru tine, draga mea o din tot sufletul.

Bia

[Loredana M]

Dorina
Ca si tine si ca celelalte mamici de aici...am si eu zile bune si zile rele..la fel ca tine,este ceva normal.
Aici vei avea parte de toata intelegerea de care ai nevoie,in privinta celor din jur nu te astepta la prea multe,eu am trecut a doua oara prin pierderea ...si au fost langa mine tot acele persoane care au fost si prima oara,si desi am vb in continu despre David si cuvintele ce ma(m-au) durut tot n-au invatat.
Eu iti trimit o calda si pentru printesa ta Ana-Iarina un brat

[MiRo]

despre prieteni...vei fi dezamagita sa vezi ca multi te evita...unii nu-si gasesc cuvintele,altii nici nu le cauta iar altii au impresia ca problemele lor sunt mai importante...sau ca e molipsitor...Am invatat sa ignor si eu la randul meu... sa discut aici sau cu cele cateva persoane care au curajul sa rosteasca numele fetitei mele si sa ma intrebe cum ma simt..Cat despre zile bune si zile rele...toate le avem...important e sa incerci sa-ti pastrezi linistea cat se poate pentru ca te poti imbolnavi de suparare..sa ai grija si de sotul tau ca si el sufera si are nevoie de tine..si uneori tu trebuie sa fii cea puternica pentru el...nu stiu daca am reusit sa te sprijin cu ceva dar te inteleg si pt ingerasa ta iubita Ana mii de si ....

[mihaela r]

Multa putere si liniste sufleteasca,atit pot sa iti spun acum,nu am cuvinte pt a exprima ceea ce simt in acest moment.
Doamne ajuta.

[marwana]

Te si trimit spre tine ganduri pline de bun si frumos. Un sfarsit de saptamana linistit.
Zbor lin ingeras

[ingerasulGabriela]

Doina ma bucur ca venirea ta pe EMMA a avut efectul la care m-am asteptat atunci cand ti-am spus sa vii aici ... si pentru mine EMMA e colacul de salvare ... iti doresc o seara linistita si multa pace in suflet ... pentru ingerasa ta mii de

[Doina]

Paula am citit pe blogul ingerasului tau scump ca regreti cateva lucruri. Uneori mie frica sa ma gandesc la zilele in spital cand eram cu Ana, mie frica sa derulez in minte acele clipe pt ca am si eu regrete. Ma framanta atat de tare de ce nu i-am facut mai multe poze fetitei mele...eu am intrat de nenumarate ori acolo la neonatologie, eu am fost cea care a stat cel mai mult langa ea si nu i-am facut nici o poza, ci doar sotul meu...el a reusit sa-i faca o poza chiar dupa ce s-a nascut si inca una cand l-au lasat s-o vada. Poate daca aveam mai multe poze m-ar ajuta sa nu uit nimic...
Alteori ma chinuie gandul ca nu am tinut-o in brate mai mult cand traia. Am rugat-o pe asistenta sa ma lase dar a zis ca nu e bine, ca totusi avea perfuzii....dar in ziua in care s-a nascut nu avuse si nici atunci nu am tinut-o....decat cateva clipe chiar dupa ce s-a nascut. In rest am tinut-o de manuta si am mai atins-o pe pielicica ei fina cand aveam ocazia...nu am vrut sa deranjez, nu am vrut s-o trezesc atunci cand dormea...stateam cateva minute si apoi ma trimiteau de acolo ca sa mai faca una alta.
Ai dreptate, nu cerdeam dar m-a ajutat tare mult sa scriu despre fetita mea si m-a incurata mult tot ce au scris mamicile de ingeri...datorita lor nu ma mai simt iesita din tipar (pt ca simt uneori ca cei din jur ba ma catalogheaza, ba ma evita ca sunt lasi si nu au curajul sa-mi adreseze o vorba).
tuturor

[ingerasulGabriela]

Doina regrete avem toate ... si eu cred ca nu am sufieciente poze cu ea ... chiar daca i-am facut cateva ... incet inveti sa traiesti si cu aceste regrete ... din pacate ... toate astea sunt firesti ... Ma bucur ca te simti incurajata ...