"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
Ma numesc Mady si sunt mama unui ingeras de 2luni.La fel ca multe dintre voi si eu vin cu o poveste cu final trist.In noiembrie 2010,am nascut un baietel care nu a supravietuit decat 2 ore in care s-a luptat sa traiasca...am avut o sarcina fara nici o problema,am facut analizele necesare si cu toate ca malformatia copilasului meu se putea vedea ecografic,acest lucru nu s-a putut confirma de catre medici..Copilasul meu s-a nascut cu o malformatie congenitala diafragmatica stanga..Imi este foarte greu sa scriu despre acele momente ..singura fericire a mea a fost ca am avut posibilitatea sa-l vad viu si sa-l sarut imediat dupa ce am nascut..iar cel mai dureros moment a fost cand dl doctor a venit si mi-a spus ca.. copilasul nu mai este.Am fost socata pe moment,nu realizam ce se intampla,parca timpul s-a oprit pentru mine ..totul fusese bine pana atunci,chiar si doctorul care mi-a urmat sarcina nu putea intelege de ce s-a intamplat asta..am plans foarte mult si inca mai plang dupa micut..il chema Andrei si a murit nebotezat ca multi alti copii pleacati prea repede in ceruri..Cel mai mult ma afecteaza imaginea lui in acel cosciug mic(arata ca o papusica),amintirile cu el cand imi misca in burtica,pozele de la ecografii si cand l-am avut cateva secunde in brate dupa nastere ..sunt amintiri care nu pot fi sterse,ramai cu ele ptr tot restul vietii..am cazut in depresie si cu toate ca incer din rasputeri sa arat ca m.am vindecat,numai Dumnezeu stie ce este in sufletul meu..si poate voi,care ati trecut prin aceasi drama..am observat ca oamenii nu mai au rabdare sa te asculte,nu inteleg cand dupa cateva luni inca mai plang si sufar enom..ei vor sa uitam si sa stergem cu buretele tot ce s-a intamplat ..dar aici,pe forum mamicilor de ingeri am observat ca nu sunt singura care a trecut prin acele momente groaznice si m-am reagasit in multe povestiri..Singura alinare mi-a ramas baietulul mai mare,Alexandru in care mi-am ,,varsat''toata dragostea..el s-a nascut cu note autiste si speram ca prin Andrei sa-si gasesca un frate si prieten adevarat(copiii de varsta lui il evita si rad ptr ca nu il inteleg)..de multe ori ma intreb de unde mai am putere si cat o sa mai sufar..am momente in care imi doresc un alt copil,cand nu concep viata fara alt bebe si perioade cand ma apasa o mare frica,necontrolabila..Am o prietena care a nascut un copil sanatos si am incercat sa-mi infrunt teama,am mers sa o vizitez,am ajutat-o cat am putut,dar simt ca nu ma mai pot controla,ptr ca ea nu stie cat ma abtin sa nu-i trasmit suferinta mea.nu stiu daca voi avea putere sa trec peste aceasta tragedie..sunt confuza,nu mai stiu ce vreau,ce este bine...va rog,daca puteti,ajutati.ma cu un sfat..pentru ca va simt aproape de sufletul meu,trecand prin ce am trecut si eu
Ultima oară modificat de mady pe 19 Sep 2012, ora 23:00, modificat de 4 ori în total.
Off, mamica draga iti spun un cald bun-venit in familia noastra! Imi pare atat de rau ca a trebuit sa ni te alaturi....Vei vedea ca aici nu te vei mai simti singura,ca mereu va fi cineva care nu se va plictisi sa te asculte.Aici iti vei putea plange ingerasul Andrei fara sa fi judecata.Aici vei fi inteleasa. Starile tale, trairile tale sunt normale, draga mea.Noi toate am trecut prin ele.Vei vedea ca incet,incet vei invata sa traiesti cu aceasta mare pierdere.A trecut atat de putin timp de cand Andrei a devenit ingeras incat e normal sa te simti confuza. Plangi draguta mea, mangaie-ti puiul in vis, vorbeste-i de cate ori simti nevoia.El te aude, el este tot timpul cu tine, cu fratiorul lui,Alexandru,cu taticul lui. Te va ajuta sa te ridici, stie ca are o mamica puternica,altfel nu te-ar fi ales sa-i fi mama. Curaj, draga mea! Noi suntem alturi de tine suntem aici sa-ti stergem lacrimile, sa-ti mangaiem obraji sa te tinem in brate!
Zbor lin, ingeras Andrei!
lumi, mamica ingerasului ROMINA IOANA , a baietelului RICCARDO ANDREI si a micutei RENATA
Buna, scumpa noastra Mady! Regretam ca si tu suferi, regretam ca si tu ai avut nesansa de a ramane cu bebe langa tine, ...REGRETAM! Te imbratisam cu multa caldura si fi sigura ca Andrei va fi mereu fiul tau, chiar si acolo in Cer el zambeste spre tine si mai ales se roaga pentru ca tu, mamica lui atat de iubitoare, sa fi bine. Stim ca iti este greu, pentru ca si noua ne este, insa prin rugaciune si credinta, prin incredere in bine si frumos, vei ajunge pe aleea care te va conduce la optimism, la sperante. Trebuie sa realizezi ca doar traind demn, frumos si curat, vei ajunge in viata de apoi langa bebe si langa toti cei dragi tie si ajunsi printre nori. Sti, aici suntem doar intr-o viata in care avem sansa de a ne modela sufletele, de a le hrani, a le contura, si asa cum le coafam aici, asa vom trai cu ele in lumea vesnica. Sa incerci sa fi linistita, roaga-te mult ca Cerul este Bun si te va intari. Nu uita niciodata ca vei primi in dar multe momente frumoase in viata, chiar daca vor mai veni si alte necazuri, pentru ca asa este viata pamanteana. Insa cei buni sunt mai mult incercati probabil, ...cei buni se ajuta intre ei si se sprijina, iar cuvintele si gandurile bune, ii vor ajuta sa treaca peste toate furtunile vietii. Noi iti vom fi alaturi, draga mamica de ingeras, aici vei putea scrie despre orice gandesti, caci nimeni nu te va judeca, ci dimpotriva toata lumea te va intelege. Te pupacesc pupaceste cu pupici pupaciosi, sperand ca ei vor aseza un suras pe obrajorii tai frumosi.
Pentru ca din cuvintele tale se vede ce suflet frumos ai, iti daruiesc un ocean cu Numai bine, prietena noastra, ai mare grija de tine pentru ca Andrei sa se joace linistit printre stelute. Sfanta Maicuta sa te ocroteasca!
Off Mady ... din pacate ceea ce ai descris tu e atat de firesc atat din partea ta cat si a celor din jur ... Sfat din pacate doar timpul ... imi pare rau ca poate acum (asa credeam eu atunci la momentul respectiv ca timpul nu are ce face, dar m-am inselat) timpul nu sterge, nu elimina, insa timpul transforma durerea, duce la acceptare care are o deosebita importanta ... Dupa ce mi-am pierdut fetita, cand intalneam o mama de inger prima intrebare era "Cum fac sa trec peste asta?" insa acum imi dau seama ca orice raspuns as fi primit atunci nici unul nu ma multumea si mai ales fiecare traim drama pierderii in mod diferit si nu iti poate da nimeni raspunsul la aceasta intrebare, doar tu singura il poti gasi. E foarte important sa sti ca esti mult mai puternica decat crezi si iti poti tu imagina, iar puterea vine in fiecare zi ... chiar daca uneori durerea si dorul cresc cu trecerea timpului. Cei din jur te vor rani de nenumarate ori, fara intentie, insa tu poti sa le faci trimitere pe sit-ul EMMA http://www.organizatiaemma.ro/suport/apropiati unde sunt sfaturi pentru cei apropiati, de asemenea pentru copiii care sufera si ei dar nu reusesc sa inteleaga ce s-a intamplat http://www.organizatiaemma.ro/suport/copiii. Iti doresc multe putere, alinare, mangaiere, iar tau zbor lin printre si
Paula mamica GABRIELEI fetita cerului 27.04-09.05.2010 Te vom iubi mereu, esti primul nostru puiut http://ingerasulgabriela.blogspot.com/ NATALIA 30.03.2012 LAURA 27.09.2014
va multumesc..nici nu stiti cat conteaza pentru mine raspunsurile voastre ..este greu,foarte greu ..Dumnezeu mi-a dat doi ingerasi:unul in ceruri si unul pe pamant..Alex este ingerasul meu de aici..fiind autist nu cunoaste rautatea,invidia,mandria..are sentimente pure..el nu cunoate decat IUBIREA..chiar si atunci cand copii rad de el,zambeste..of,fara sa vreau am deschis o alta rana ..Andrei va ramane pururea in inima mea si sper ca de acolo de sus sa vada cat de mult l-am dorit si ...ca il iubesc ..imi doresc foarte mult ca Dumnezeu,l-a momentul potrivit sa ma binecuvanteze cu un alt sufletel care sa-mi aline cat de cat durerea..citind de pe forum,am inteles ca alt bebe nu va putea sa-l inlocuiasca pe Andrei,el va avea un loc special in inima mea ..sper ca bunul Dumezeu sa imi intelega suferinta,sa-mi intinda mana si sa-mi dea puterea necesara ptr a rezista..va imbratisez pe toate si ma alatur voua
draga mamica indurerata te rog sa primesti si de la mine o calda si sincera , "bun venit"in aceasta mare familie EMMA ,noi toate suntem alaturi de tine,iti intelegem durerea,aici pe acest forum vei gasi multa intelegere si poate un pic de alinare a suferintei pentru ca te rog sa ma crezi toate mamicile de inger iti trimit un gand bun si o din tot sufletul . citind pe acest forum mai multe "povesti" de ingerasi poate te va ajuta sa treci mai usor peste aceasta suferinta,dar noi toate te intelegem si suntem alaturi de tine............ scumpul tau Andrei este mandru de mamica lui si nu va fi uitat niciodata,aici pe acest forum poti vorbi cu el de cate ori simti nevoia,poti sa plangi daca simti nevoia,aici vei fi inteleasa,aici nimeni nu te judeca .
multa putere draga mea si pentru ingerasul tau Andrei multe si
Malformatia care a avut-o Andrei este destul de rara.. din cate am inteles este un caz la 5000..dupa ce l-a piedut pe Andrei,mi-am pus nenumarate intrebari..de ce eu?de ce el?de ce acea malformatie? ..sunt intrebari care ma vor urmari toata viata...cat a fost la mine in burtica s-a alimentat prin cordonul ombilical,dar cand a fost scos,nu s-a putut adapta la mediu extern si au aparut complicatiile..dupa doua ore de chinuri in care s-a luptat sa traiasca(asta a reiesit la autopsie)..pana la urma a renuntat..putea fi salvat daca era observat ecografic de un dr competent ,am facut 3 eco 3D iar la ultima la 36sapt Dr a vazut ceva in neregula(stomacul nu mai era la locului),dar a spus ca este in regula in final..va dati seama ca daca eram pregatiti,Andreiasul nostru poate acum traia? nu inteleg nici acum de ce nu i s-a acordat sansa sa traiasca..imi doresc in continuare un copil,am plecat din spital cu bratele goale si cu speranta la un alt inceput..dar timpul trece,au trecut 2luni de atunci si frica devine tot mai mare..mi-e teama sa nu patesc la fel(cu toate ca Dr.mi-a spus ca nu este genetic)..sa fie bine pana la nastere si atunci sa vad ce se intampla ..daca cineva care a mai trecut prin asa ceva sau care a nascut un copilas sanatos dupa ce a avut o pierdere a unui bebe cu malformatii sa imi spuna ..am nevoie de incurajarea voastra ..va imbratisez ..
Draga mea Mady te si iti sunt alaturi,ti-am citit povestea si iti citesc in contiunuare mesajele . Puiul meu tot acesta malformatie a avut.De cand m-am inscris pe forum tu esti primul caz ca al meu,...nici eu nu ma gasit raspunsuri,sunt ff confuza si nelamurita...Dr ne-au spus ca intradevar nu este genetic dar ca este pur si simplu ghinion din formarea bebeului...si ca la urmatoarea sarcina nu se va repeta.(Ti-am lasat un mesaj privat si id-ul meu de mess daca vrei sa vb mai mult,precum si nr meu de tel) Regret enorm pierderea ta si ma rog ptr sufletelul scump al lui Andrei,si ma rog si pt tine draga mea .Dumnezeu sa-ti fie alaturi si sa-ti arate calea cea dreapta. Pt un scump mii de .
Oana - Mamica ingerasului cel mai iubit Stefan Georgian
Draga mamica indurerata imi pare nespus de rau pentru pierderea ta , e normal sa ai frica , teama si toata suferinta pe care o simti draga mea , noi toate de aici am trecut prin ce treci tu , dar cu credinta mergi maideparte iar daca te gandesti sa mai faci un copil sa stii ca ingerasul Andrei te va ajuta , multe dintre noi ne-a murit primul copil iar daca nu aveam curajul sa mai facem altul ramaneam fara o minune de care sa ne bucuram , asa ca draga mea trebe sa faci ce simti asta te va face sa te simti bine , trebe sa te rogi si sa te rogi mult pentru tine , ca DD si ingerasul sa te ajute sa mergi maideparte , durerea nu va trece niciodata , doar ca te vei invata sa traiesti cu ea in suflet . Iti doresc multa putere , alinare si credinta .
Doamne ajuta Ingeras ai grija de mama ta , zbor lin pui mic si iubit , , , .
Mady , scumpa mea mamica de ingeras !! Te imbratisez si eu ca toate mamicile de aici !! Imi pare nespus de rau , si stiu iadul prin care treci , Eu nu am nascut-o pe Ancutza fetita mea , primul meu copil cu malformatie , dar din cauza travaliului prelugit s-a sufocat si am nascut-o moarta ...Au resuscitat-o si a ramas cu sechele , care i-au afectat creierul si implicit altele ... Dupa ce am avut aceasta experienta 9 ani de zile mi-a fost groaza , sa mai fac un bebe, am renuntat la 2 sarcini , care mi s-au spus dupa diferite analize de sange ca ar iesi cu probleme , deci speranta de a mai avea inca un copil nu se prea intrevedea !! Am mai ramas insarcinata a patra oara si atunci , am decis ca orice ar fi sa-mi las copilul , la inceput , eram ingrozita ....Sotul meu nici nu a putut sa se aproprie de mine sa se bucure , de sarcina era frica ....Am nascut insa unbaietel sanatos , si tare nazdravan ..apoi am prins curaj si am mai ramas insarcinata , mai doream un copil la fel de reusit ...si a sosit , ingerul meu Daniel-Matei , dar tot din cauza culpei medicale , a murit ....Asa ca eu te incurajez sa speri ca intr-o zi vei naste un bebe sanatos , si fara nicio problema si sigur si frumosul tau baiat de pe pamant Alexandru , se va face bine !! Stiu depsre autism , ca e lume a lor , dar cu multa munca si iubire stiu ca puiul tau va fi bine !!
Iti doresc din suflet tot binele din lume si putere , ma rog sa ai liniste sufleteasca , deocamdata durerea si pierderea puiului tau e prea recenta asa ca e bine ca inca sa -l plangi ... Stiu insa ca odata cu trecerea timpului ai sa inveti sa-l simti cu sufletul tau , si durerea se va estompa , si mai stiu ca ingerul tau e langa tine si te iubeste enorm !!
Pentru ingerul tau mii de flori
"Daca ai sti CINE merge langa tine , pe drumul care l-ai ales ,frica ar fi imposibila ." - un Curs de miracole Daniel-Matei - ingerul meu, ce merge cu mine in fiecare clipa pe drumul care l-am ales
sunteti deosebite si va multumesc inca o data pentru mesaje ..am multe intrebari care au ramas momentan fara raspuns ,care imi rascolesc mintea si sufletul,dar acum stiu ca pot comunica cu voi ..sunteti minunate si sper ca,cu ajutorul vostru sa-mi fie mai usor sa trec peste ele
Draga mea Mady ma bucur ca am reusit sa vorbim ,asa bine ne-a facut, .Iti sunt alaturi si te asigur ca aici in acesta mare familie vei gasi intelegere,compasinune,nimeni cu te condamna ca suferi si ca ,te intelegem si iti suntem aproape mereu. Ingeras drag ai grija de mami pt ca tare mult sufera si te iubest mult ,fi alaturi de ea si vino la ea in vis. . Zbor lin ingeras al cerului.
Oana - Mamica ingerasului cel mai iubit Stefan Georgian
si eu ma simt bine cand vorbesc cu voi..va pe toate si chiar daca rana este inca adanca,prin voi imi voi gasi alinarea,voi sunteti umarul pe care voi plange..va dau si nici nu va imaginati cat contaza sa va am aproape..oana daca vrei,mi-ar face placere sa mai vorbit..cand poti ...aseara m-am rugat pentru toate mamicile si pentru ingerasii nostrii
Buna Oana, e greu si e mult prea devreme ca rana sufletului sa se vindece,zilele astea pentru mine se v-a implini un an iti pot spune din propia experienta ca zi de zi , luna de luna vei accepta si vei invata sa traiesti cu aceasta pierdere.Am citit de curand despre emotiile unei pierderi si am realizat ca am trecut prin toate ,acestea sunt 5 mari emotii de baza: negarea si izolarea „este o greseala”, furia „de ce eu ?”, negocierea - cu tine sau cu Dumnezeu, depresia si acceptarea,insa prin aceste stadii trecem in functie de fiecare personalitate,in functie de oamenii care ne ofera sprijin,de puterea noastra...chiar zilele trecute m-m intalnit cu o persoana care m-a intrebat ce-mi face copilul nestiind de pierdere si i-am spus fara sa plang (o mare realizare)ce s-a intamplat,ea a inceput sa planga iar eu ii spuneam hai gata nu mai plange asa fost sa fie....sincer nu am crezut acum cateva luni in urma ca voi avea aceasta putere...Ingerasul tau iti va fi alaturi chiar daca nu fizic,v-a avea grija de sufletul tau si de fratiorul lui.Vorbeste ori de cate ori simti nevoia,plangi...aici noi suntem alaturi de tine,ii poti scrie ingerasului,sau noua...te intelgem si suntem alaturi de tine..
asa este miro..ai perfecta dreptate ..azi am vazut o mamica care a nascut in aceeasi perioada cu mine,ne intalneam cand mergem la control..ea era cu bebita in brate..nu am putut,nu am avut curajul sa dau ochii cu ea,sa o felicit ..nu stiam cum sa intru mai repede in curte ..pe strada mea am fost 6 fete care am nascut...eu am fost prima si cea mai ghinionista ..de fiecare data cand auzeam ca a mai nascut o fata,aveam o stare ciudata..bucurie amesticata cu invidie..mie rusine sa spun asta dar asa am simtit ..poate ca asta am simtit si azi...nu am nimic cu ea..chiar ma bucur ptr ca e fericita..dar am realizat ca,chiar daca spun ca sunt ok,nu este asa...ma aspeapta un drum lung plin de poveri,suspine dupa meu,ma simt asa neputincioasa ca a trebuit sa treaca prin asta...te rog,sufletelul meu..mami te iubeste mult,mult..daca ti.am gresit cu ceva ...IARTA-MA.. nici eu nu ma asteptam sa se termine asa ...mami iti transmite toata dragostea ..
Ce ai simtit este normal, aceleasi trairi le-am avut aproape fiecare dintre noi. Trebuie sa treaca timpul, duerea nu trece, dar............... Din pacate nu mai cred ca pot sa it spun cva care sa te ajute, dar... strans,
Mihaela,- mamica lui ANDREI - viata, sufletul si tot ce inseamna mai frumos si pur si a doi Pui mici, plecati mult prea devreme; - mamica lui Christian - o minune blonda cu ochi albastrii care ne parfumeaza viata aici pe pamant.
multumesc corina ptr incurajare ..chiar am nevoie..hai sa-ti spun ceva,mai exact viata mea de la un puct anume:am avut multe incercari in viata..mama a murit cand aveam 14ani,rapusa de cancer ,la cinci ani a plecat si tata dupa ea ...la 24ani am facut o boala care m-a speriat,ptr ca eram la un pas de moarte(am fost nevoita sa intrrup serviciu un an)..m-am casatorit,si cand am considerat ca este momentul potrivit am ramas insarcinata,pe la 27 ani...am nascut un copil.pe Alex,exact asa cum imi doream,sa fie baiat,sa semene cu tati(eu m-am considerat uratica cand era mica )..cu toate ca nu aveam nici un sprijin(doar eu si sotul),am trecut cu bine peste perioadele de acomodare cu el ..Alex era foarte agitat,o energie iesita din comun,asa este si acum..cand mergem in parc cu celelalte mamici,nu reuseam sa stau si eu putin pe banca cu ele,eu alergam de la topogan la leagan,de la leagan la nisip,de la nisip la catel si uite asa ajungeam acasa obosita..pe la 2ani cand m-am dus cu el la dr ptr ca nu vorbea si era cam absent la ce se intampla pe langa el ,am aflat ca are note autiste ..am trecut prin acele sentimente de care vorbea miro mai sus...negare,neacceptare,depresie profunda(am devenit foarte sensibila si pusa la colt de restul lumii;mi-am dat seama ca ptr mine NORMALITATE nu va mai exista),acceptare..am gasit la un moment dat un centru ptr terapia ABA si eram inebunita,plangeam la telefon cand vorbeam cu cordonatorul ca sa il primeasca si pe Alex acolo ,ptr ca intelesesem ca de asta avea nevoie..pana la urma incet,incet am reusit ..rezultate au inceput sa se vada,dar are foarte mult de recuperat..vindecat in totalitate nu cred ca va fi niciodata ..are nevoie in permanenta de asintenta..nu-l pot lasa nesupravegheat..are handicap gr1..mi-a trebuit 6 ani ca sa ma hotaresc sa mai fac un bebe...imi era frica sa nu fie la fel ..am ramas insarcinata cu Andrei dupa aproape un an de incercari(cand am crezut ca nu voi mai ramane...atunci s-a intamplat minunea )...cat am fost insarcinata spuneam intruna:nu,el va fi sanatos,el nu va avea autism,el va trebui sa fie fratiorul care il va ajuta pe Alex,prietenul lui ..nu m-am gandit nici macar o secunda ca ar ava o malformatie ...nu am stiut,nu s-a vazut nimic..am nascut la 39sapt..am apucat sa-l vad pe Andrei doar careva secunde cat mi l-a pus la piept ..a murit..nu mai este..acum este mult mai aproape de DD,este ..minunea mea din ceruri..imi doresc nespus de mult un alt copil 8-> 8-> si nu neaparat ptr Alex cat ptr mine,ptr ami da putere sa accept viata mai departe ...ti-am scris toate astea ptr ati spune ca am trecut prin multe necazuri..si indiferent cat de jos cad..ma doare,sufar,dar m-a ridic incet,nesigura,cu amaraciune,dar si cu multa speranta ...daca nu asi avea speranta..asi muri efectiv..ma rog in fiecare seara la DD sa-mi dea puterea sa trec peste aceasta suferinta ..si sa sti ca mi-o da...prin voi,mamici de ingeri ..ca si mine..imi descarc tot ce am pe suflet..prin voi DD ma ajuta..va si va consider o binecuvantare ptr mine,chiar daca ne-am imprietenit in momente mai dificile..sa nu va piedeti speranta NICIODATA