



iti spun un cald bun-venit in familia noastra!
din pacate doar timpul ... imi pare rau ca poate acum (asa credeam eu atunci la momentul respectiv ca timpul nu are ce face, dar m-am inselat) timpul nu sterge, nu elimina, insa timpul transforma durerea, duce la acceptare care are o deosebita importanta ... Dupa ce mi-am pierdut fetita, cand intalneam o mama de inger prima intrebare era "Cum fac sa trec peste asta?" insa acum imi dau seama ca orice raspuns as fi primit atunci nici unul nu ma multumea si mai ales fiecare traim drama pierderii in mod diferit si nu iti poate da nimeni raspunsul la aceasta intrebare, doar tu singura il poti gasi. E foarte important sa sti ca esti mult mai puternica decat crezi si iti poti tu imagina, iar puterea vine in fiecare zi ... chiar daca uneori durerea si dorul cresc cu trecerea timpului. Cei din jur te vor rani de nenumarate ori, fara intentie, insa tu poti sa le faci trimitere pe sit-ul EMMA http://www.organizatiaemma.ro/suport/apropiati unde sunt sfaturi pentru cei apropiati, de asemenea pentru copiii care sufera si ei dar nu reusesc sa inteleaga ce s-a intamplat http://www.organizatiaemma.ro/suport/copiii. Iti doresc multe putere, alinare, mangaiere, iar
tau zbor lin printre
si 
..este greu,foarte greu
..Dumnezeu mi-a dat doi ingerasi:unul in ceruri si unul pe pamant..Alex este ingerasul meu de aici..fiind autist nu cunoaste rautatea,invidia,mandria..are sentimente pure..el nu cunoate decat IUBIREA..chiar si atunci cand copii rad de el,zambeste..of,fara sa vreau am deschis o alta rana
..Andrei va ramane pururea in inima mea si sper ca de acolo de sus sa vada cat de mult l-am dorit si ...ca il iubesc
..imi doresc foarte mult ca Dumnezeu,l-a momentul potrivit sa ma binecuvanteze cu un alt sufletel care sa-mi aline cat de cat durerea..citind de pe forum,am inteles ca alt bebe nu va putea sa-l inlocuiasca pe Andrei,el va avea un loc special in inima mea
..sper ca bunul Dumezeu sa imi intelega suferinta,sa-mi intinda mana si sa-mi dea puterea necesara ptr a rezista..va imbratisez pe toate
si ma alatur voua
,
din tot sufletul .
Andrei este mandru de mamica lui si nu va fi uitat niciodata,aici pe acest forum poti vorbi cu el de cate ori simti nevoia,poti sa plangi daca simti nevoia,aici vei fi inteleasa,aici nimeni nu te judeca .
si
din cate am inteles este un caz la 5000..dupa ce l-a piedut pe Andrei,mi-am pus nenumarate intrebari..de ce eu?de ce el?de ce acea malformatie?
..sunt intrebari care ma vor urmari toata viata...cat a fost la mine in burtica s-a alimentat prin cordonul ombilical,dar cand a fost scos,nu s-a putut adapta la mediu extern si au aparut complicatiile..dupa doua ore de chinuri in care s-a luptat sa traiasca(asta a reiesit la autopsie)..pana la urma a renuntat..putea fi salvat daca era observat ecografic de un dr competent
,am facut 3 eco 3D iar la ultima la 36sapt Dr a vazut ceva in neregula(stomacul nu mai era la locului),dar a spus ca este in regula in final..va dati seama ca daca eram pregatiti,Andreiasul nostru poate acum traia?
nu inteleg nici acum de ce nu i s-a acordat sansa sa traiasca..imi doresc in continuare un copil,am plecat din spital cu bratele goale si cu speranta la un alt inceput..dar timpul trece,au trecut 2luni de atunci si frica devine tot mai mare..mi-e teama sa nu patesc la fel(cu toate ca Dr.mi-a spus ca nu este genetic)..sa fie bine pana la nastere si atunci sa vad ce se intampla
..daca cineva care a mai trecut prin asa ceva sau care a nascut un copilas sanatos dupa
..am nevoie de incurajarea voastra
..va imbratisez
..
si iti sunt alaturi,ti-am citit povestea si iti citesc in contiunuare mesajele
.
scump mii de
.
,
,
,
.

..am multe intrebari care au ramas momentan fara raspuns ,care imi rascolesc mintea si sufletul,dar acum stiu ca pot comunica cu voi
..sunteti minunate si sper ca,cu ajutorul vostru sa-mi fie mai usor sa trec peste ele
.Iti sunt alaturi si te asigur ca aici in acesta mare familie vei gasi intelegere,compasinune,nimeni cu te condamna ca suferi si ca
,te intelegem si iti suntem aproape mereu.
.
pe toate si chiar daca rana este inca adanca,prin voi imi voi gasi alinarea,voi sunteti umarul pe care voi plange..va dau
si nici nu va imaginati cat contaza sa va am aproape..oana daca vrei,mi-ar face placere sa mai vorbit..cand poti
...aseara m-am rugat pentru toate mamicile si pentru ingerasii nostrii 
e greu si e mult prea devreme ca rana sufletului sa se vindece,zilele astea pentru mine se v-a implini un an iti pot spune din propia experienta ca zi de zi , luna de luna vei accepta si vei invata sa traiesti cu aceasta pierdere.Am citit de curand despre emotiile unei pierderi si am realizat ca am trecut prin toate ,acestea sunt 5 mari emotii de baza: negarea si izolarea „este o greseala”, furia „de ce eu ?”, negocierea - cu tine sau cu Dumnezeu, depresia si acceptarea,insa prin aceste stadii trecem in functie de fiecare personalitate,in functie de oamenii care ne ofera sprijin,de puterea noastra...chiar zilele trecute m-m intalnit cu o persoana care m-a intrebat ce-mi face copilul nestiind de pierdere si i-am spus fara sa plang (o mare realizare)ce s-a intamplat,ea a inceput sa planga iar eu ii spuneam hai gata nu mai plange asa fost sa fie....sincer nu am crezut acum cateva luni in urma ca voi avea aceasta putere...Ingerasul tau iti va fi alaturi chiar daca nu fizic,v-a avea grija de sufletul tau si de fratiorul lui.Vorbeste ori de cate ori simti nevoia,plangi...aici noi suntem alaturi de tine,ii poti scrie ingerasului,sau noua...te intelgem si suntem alaturi de tine.. 
..azi am vazut o mamica care a nascut in aceeasi perioada cu mine,ne intalneam cand mergem la control..ea era cu bebita in brate..nu am putut,nu am avut curajul sa dau ochii cu ea,sa o felicit
..nu stiam cum sa intru mai repede in curte
..pe strada mea am fost 6 fete care am nascut...eu am fost prima si cea mai ghinionista
..de fiecare data cand auzeam ca a mai nascut o fata,aveam o stare ciudata..bucurie amesticata cu invidie..mie rusine sa spun asta dar asa am simtit
..poate ca asta am simtit si azi...nu am nimic cu ea..chiar ma bucur ptr ca e fericita..dar am realizat ca,chiar daca spun ca sunt ok,nu este asa...ma aspeapta un drum lung plin de poveri,suspine dupa
meu,ma simt asa neputincioasa ca a trebuit sa treaca prin asta...te rog,sufletelul meu..mami te iubeste mult,mult..daca ti.am gresit cu ceva ...IARTA-MA..
nici eu nu ma asteptam sa se termine asa
...mami iti transmite toata dragostea
..
strans,

..chiar am nevoie..hai sa-ti spun ceva,mai exact viata mea de la un puct anume:am avut multe incercari in viata..mama a murit cand aveam 14ani,rapusa de cancer
,la cinci ani a plecat si tata dupa ea
...la 24ani am facut o boala care m-a speriat,ptr ca eram la un pas de moarte(am fost nevoita sa intrrup serviciu un an)..m-am casatorit,si cand am considerat ca este momentul potrivit am ramas insarcinata,pe la 27 ani...am nascut un copil.pe Alex,exact asa cum imi doream,sa fie baiat,sa semene cu tati(eu m-am considerat uratica cand era mica
)..cu toate ca nu aveam nici un sprijin(doar eu si sotul),am trecut cu bine peste perioadele de acomodare cu el
..Alex era foarte agitat,o energie iesita din comun,asa este si acum..cand mergem in parc cu celelalte mamici,nu reuseam sa stau si eu putin pe banca cu ele,eu alergam de la topogan la leagan,de la leagan la nisip,de la nisip la catel si uite asa ajungeam acasa obosita..pe la 2ani cand m-am dus cu el la dr ptr ca nu vorbea si era cam absent la ce se intampla pe langa el ,am aflat ca are note autiste
..am trecut prin acele sentimente de care vorbea miro mai sus...negare,neacceptare,depresie profunda(am devenit foarte sensibila si pusa la colt de restul lumii;mi-am dat seama ca ptr mine NORMALITATE nu va mai exista),acceptare..am gasit la un moment dat un centru ptr terapia ABA si eram inebunita,plangeam la telefon cand vorbeam cu cordonatorul ca sa il primeasca si pe Alex acolo
,ptr ca intelesesem ca de asta avea nevoie..pana la urma incet,incet am reusit
..rezultate au inceput sa se vada,dar are foarte mult de recuperat..vindecat in totalitate nu cred ca va fi niciodata
..are nevoie in permanenta de asintenta..nu-l pot lasa nesupravegheat..are handicap gr1..mi-a trebuit 6 ani ca sa ma hotaresc sa mai fac un bebe...imi era frica sa nu fie la fel
..am ramas insarcinata cu Andrei dupa aproape un an de incercari(cand am crezut ca nu voi mai ramane...atunci s-a intamplat minunea
)...cat am fost insarcinata spuneam intruna:nu,el va fi sanatos,el nu va avea autism,el va trebui sa fie fratiorul care il va ajuta pe Alex,prietenul lui
..nu m-am gandit nici macar o secunda ca ar ava o malformatie
...nu am stiut,nu s-a vazut nimic..am nascut la 39sapt..am apucat sa-l vad pe Andrei doar careva secunde cat mi l-a pus la piept
..a murit..nu mai este..acum este mult mai aproape de DD,este
..minunea mea din ceruri..imi doresc nespus de mult un alt copil 8-> 8-> si nu neaparat ptr Alex cat ptr mine,ptr ami da putere sa accept viata mai departe
...ti-am scris toate astea ptr ati spune ca am trecut prin multe necazuri..si indiferent cat de jos cad..ma doare,sufar,dar m-a ridic incet,nesigura,cu amaraciune,dar si cu multa speranta
...daca nu asi avea speranta..asi muri efectiv..ma rog in fiecare seara la DD sa-mi dea puterea sa trec peste aceasta suferinta
..si sa sti ca mi-o da...prin voi,mamici de ingeri
..ca si mine..imi descarc tot ce am pe suflet..prin voi DD ma ajuta..va
si va consider o binecuvantare ptr mine,chiar daca ne-am imprietenit in momente mai dificile..sa nu va piedeti speranta NICIODATA 
..pe voi?