Durerea mea

[Mariana]

Buna din nou! Mi-ati sugerat sa-mi povestesc experienta si voi incerca sa o fac. Dupa cum v-am mai supui, sper sa fie de folos atat mie cat si altori mamici, mai ales viitoarelor mamici!
Sunt coplesita de emotii dar voi incepe cu inceputul. Dupa o relatie deosebit de frumoasa de 6 ani, depasind numeroasele probleme, pe 3 iulie 1999 se implinea unul dintre visele mele si a dragului meu Adrian, in sfarsit ne casatoream... Am facut acest pas pentru ca dragostea noastra se dorea a fi implinita, ne doream enorm un copil. Pe atunci eram o tanara vesela, supla, optimista de 28 de ani, iar el puternic, motivat, frumos la cei 29. Amundoi proasteti absolventi de postuniversitare, aveam viata inainte, ne doream cel potin 3 copii... Cele 6 luni de asteptare ni s-au parut o vesnicie, dar nu vom uita niciodata ziua cand testul de sarcina a iesit pozitiv! Au urmat 9 luni minunate, chiar daca sarcina a fost extrem de dificila. Dupa a doua vizita la doctor am venit acasa plangand... Slabisem 8 kg, vomitam de nenumarate ori pe zi, chiar si apa, iar doctorita care imi supraveghea sarcina n-a gasit alta solutie dacat sa urle la mine, sa ma jigneasca... Am schimbat doctorul... Am mers la control de cate ori am fost programata sau de cate ori am simtit ceva alarmant, in fiecare saptamana citeam din Cartea viitoarei mame si stiam ce avem de facut si ce face puiul nostru. Am facut toate analizele recomandate, am facut exercitii, am mancat ce trebuie... Cu un an in urma renuntasem la fumat... Sarcina s-a dezvoltat normal, dar copilasul era destul de inalt si de mare. In luna a 8-a doctorul ne-a spus ca vom avea un coplic de circa 4 Kg, totusi nimeni nu ne-a sugerat o cezariana, iar noi nu am indraznit sa ne gandim, dupa atatea pleduarii pro nastere naturala...
In fine, la 37 de saptamani, intr-o seara, a inceput travaliul... Era aproape 11, iar durerile erau moderate si rare asa ca nu mi-am trezit sotul, spre dimineata devenisera regulate, asa ca am pornit spre spital... (Ma adresez acum viitoarelor mamici, nu faceti ca mine, chiar daca in multe publicatii si carti se recomanda acest lucru. Uterul poate fi pregatit, iar travaliul supreveghiat de la inceput e mai sigur) Am ajuns, doctorul meu tocmai intrase in garda... M-a consultat... Eram dilatata doar 3 cm, asa ca mai avam de asteptat. Despartirea de sotul meu a fost cumplita, poate chiar mai grea decat urcatul treptelor de marmura de la Spitalui Bega din Timisoara, cine a trecut pe acolo le stie... M-au adus in sala de nastere: un salon cu 2 incaperi, despartite de o usa care nu era niciodata inchisa, in prima incapere erau 6 paturi in care se zvarcoleau cateva gravide, iar alaturi se nastea...in vazul tuturor!Am asistat, inprimele 2 ore, incare nimeni nu a vent sa ma vada la 3 nastri! una relativ normala, alta cu complicatii, alta cu o mama beata adusa de salvare, careia i s-au taiat pantalonii ca sa poata naste! Deoarce durerile erau inca suportabile am iesit pe hol, m-am plimbat indelung... apoi am facut cunostinta cu baia din celalalt capat al coridorului, unde trona o mizaria de nedescris... Pe la 11 a venit o moasa sa ma vada si cu o voce acra a comentat ca nu ma dilat suficient de repede. Peste o jumatate de ora a venit doctorul (platit cu generozitate, conform tariflui afisat la cabinet), m-a consultat, mi-a pus o perfuzie si a plecat... Dupa inca doaua ore mi-au rupt apele cu mana... Lichidul amniotic nu era limpede, asta indica o suferinta a fatului asa ca au hotarat sa grabeasca nasterea... Nici vorba de ecografie sau de alt aparat de monitorizare... doar cateva injecrii care nu si-au facut efectul... Apoi a mai aparut odata doctorul, mi-a dat discret doua pastile, neuitand sa precizeze ca le-a adus de acasa si ma rugat sa le pun sub limba... In cateva minute durerile au devenit insuportabile... Am ramas in patul meu incercand toate tehnicile de respiratie si de relaxsare despre care citisem si pe care le invatasem, degeaba! Stiam ca nu trebuie sa imping si m-am abtinut cat am putut... Am simtit din nou nevoia sa merg la baie... Distanta mi s-a parut enorma... O asistenta a strigat din urma mea: Ai grija sa nu nasti acolo! Cand am iesit, am ametit... m-a obsevat cineva, m-a condus la patul meu, am spus ca sunt obosita si ca ma doare inima... Mi sa reprosat ca sunt o mofturoasa... Am tacut si am rabdat. Cand a venit iar doctorul i-am spus si lui... A mai urmat o injectie si o perfuzie, nici macar nu mi-au luat tensiunea! Intr-un tarziu n-am mai putut rezista si am inceput sa tip sa mi se faca ceva! A aparut moasa si a inceput sa zbiere la mine ca ce fac, vreau sa nasc in pat... M-a condus in sala alaturata, am urcat pe incomodul aparat binecunoscut. A aparut si echipa format din doctor, moasa, o rezidenta si infirmiera... Dupa cateva zeci de minute bune am simtit ca ametesc din noi. Mi-au dat o masca cu oxigen si au inceput sa tipe si mai tare. (Nu-mi permit sa reproduc aici nici frazele ce mi se adresau, nici comentariile lor!) Apoi am auzit: Stop, stop! Se rupe! Bisturiu! O durere ascutita m-a fulgerat! Apoi totul a fost mai usor si intr-un sfarsit mi-am auzit copila plangand, am vazut-o, am simtit-o! Cantarea aproape 4 kg si era sanatoasa, a luat 9! Credeam ca s-a terminat, dar vai, ma inselasem cumplit! Ceea ce a urmat m-a marcat profund si mi-a cauzat mai mult ca sigur problemele pe care le am acum! M-au cusut pe viu si interior si exterior. Nu mi s-a spus atunci cate suturi am in interior, dac am aflat ulterior, de la alt medic - 8, la fel si exterior. Apoi, fiindca placenta se fragmentase m-au chiuretat, tot pe viu...
Zilele de dupa au fost cumplite, despartita de scumpa mea Maria, care imi era adusa la alaptat doar cand doreau asistentele, fara a ma putea ridica... vorba vine ca la baie trebuia sa ajung! Suturile s-au infectat, iar tratamentul a fost foarte dureros, dar ce contau toate astea! Aveam un copil minunat, o aveam pe Maria noastra! A vazut-o si Adi, dupa ce a platit, bineinteles pe toata lumea de la portar la pediatru!
Nu va voi povesti despre alte lucruri traite si vazute in acel spital universitar al groazei, dar am povestit despre prima mea nastere, pentru ca acum sunt sigura ca problemele ulterioare de sanatate de acola pornesc. Mai presus de toate, Multumesc lui Dumnezeu pentru ca mi-a daruit acest minunat copil!
...Cand fetita noastra a impinit un an si 2 luni, ne-am confruntat cu prima problema de sanatate care era sa ne-o rapeasca... A debutat totul cu o banala raceala si cu rosu in gat! Nu avea nici macar febra! Am mers la doctorita de familie in care aveam la acea vreme deplina incredere. Ne-a prescris un antipiotic pe care l-am luat nu sfintenie 5 zile, dar fara nici un efect... Ne-am dus din nou la control, dar nu ne-a schimbat tratamentul si nici nu ne-a facut vre-o analiza. A doua zi fetita a inceput sa vomite, cand acest lucru s-a repetat de 10 ori am alergat la doctor din nou. Ne-a recomandat metaclopramid si continuarea tratamentului cu antibiotic... Dupa o noapte de cosmar, la 10 dimineata am revenit la cabinet... Fetita era vlaguita, tacuta, inerta. Acelas tratament! Dupa masa am simtit ca nu se mai poate, am luat un taxi si am dus-o la spitalul de copii... Ne-au internat pe loc, inspaimantati de starea ei, dar ce era mai rau urma sa vina! Peste doar cateva ore, a inceput sa faca febra mare, fara a se opri din vomitat. Ne-au transferat la terapie intensiva. Un salon minuscul, un patut cu gratii si un taburet... Au urmat 4 zile de cosmar, cu febra peste 40, conectata la perfuzii fetita mea zacea intr-o stare semiconstienta... Venele slabite crapau pur si simplu din timp in timp, asa ca fluturasul de la perfuzie era mutat de la mana la picoir, de la picor la cap, asa ca tot corpul era numai vanatai. Doctori peste doctori, conferentiari, universitari, analize si nici o schimbare. Sotul meu a cerut sa ma schimbe, dar i s-a raspuns ca nu poate intra in spital ca nu e mama! A cincea zi, dupa ce lucrurile pareau a se normaliza, iar febra mai scazuse, mi s-a recoman sa incerc sa o hranesc. A inghitit cu greu cateva lingurite din supa de morcovi... iar peste o jumatate de ora voma a reaparut, cu o intensitate coplesitoare, febra a revenit, asa ca nu reuseam sa schim compresele de pe membre ca se si uscau si apoi s-a declansat diareea, din minut in minut... Doctorii ridicau din umeri, se indignau de incompetenta doctorului de familie care a prescris un antibiotic cu un spectru foarte ingust, care nu a putut sesiza pericolul, care nu ne-a trimis mai repede la spital, dar pareau sa nu mai aiba solutii... Copilul nostru zacea in patul alela cu gratii livid, cenusiu, era suspecta de infectie generalizata a tractului digestiv, de miocardita acuta... Dupa cateva ore, cand om observat ca nu ne mai viziteaza doctorii, cand apelurile mele disperate nu mai erau auzite l-am sunat pe sotul meu si am indraznit sa rostesc cuvintele infricosatoare pe care nu mi-am permis pana atunci sa le gandesc macar: Fa ceva, suna pe toata lumea, plateste oricat, MA TEM CA O PIERDEM! Nu mi-a povestit decat mai tarziu prin ce a trecut, a alergat intr-un suflet la spital, sunand pe drum la toate numerele din agenda telefonului. A insistat sa ma schimbe, stia ca nu dormisem de o saptamana, stia cate kilograme de cafea am baut, credea ca cedez psihic, dar mai ales se temea ca nu va mai apuca sa o vada in viata... Cineva i-a recomandat un doctor tanar care lucra in acel spital, asa ca peste vre-o ora de la apel, spre seara, cand toti profesorii si conferentiarii plecasera pe la casele lor a intrat in salon. M-am agatat cu toata fiinta mea de acea speranta... S-a uitat peste fisa... A tacut putin, apoi - scurt si la obiect: Doctor de salon e doamna conferentiar, nu pot trece peste ea, adica nu va pot modifica tratamentul... Ceea ce a prescris dumneaei mi se pare slab pentru situatia data. Daca aveti insa incredere in mine, tinan cont de faptul ca nu mai aveti ce pierde... o sa va aduc niste capsule, pe care sa i le dati din 4 in 4 ore, fara sa va vada cineva, daca desigur doriti... Daca aveam incredere! Doamne! Eram in stare sa am incredere in orcine si in orice doar sa-mi spuna ca mai avem sanse! Si am avut, si a fost bine in 3 zile! Marii specialisti clatinau din cap... iar copilul meu se nascuse din nou si striga incontinuu: Papa, Papa da papa!
Ajunul Craciunului ne-a gasit tot in spital, toata lumea ne privea ca pe un miracol, am primit daruri, o crenguta de brad, iar nenea Ac, cum il notezase fetita mea pe cel mai bun asistent din lume, ne-a scos chiar pentru cateva minute perfuzia pentru a merge sa ascultam colindatorii. Apoi ne-am facut bine si am mers acasa. Inainte sa plecam, am vrut sa-i multumim salvatorului nostru. Intelegand cat de important este pentru noi acel gest a cedat insistentelor noastre: Rugati portarul sa va arate vehicolul meu si lasati pachetul acolo! Si cat de surprinsi am fost cand am descoperit bicicletea nu tocmai noua a bunului nostru salvator... Am plecat fericiti, dar nu am incetat sa ne intrebam ce ar fi fost daca... daca... si tatal nu apuca sa o vada, daca mie mi se intampla ceva, daca sa facem ceva in legatura cu doctorita de familie... Nu am facut nimic, ni sa spus ca e bolnava de inima, asa ca am renumtat... Voi tine minte aceste zile la fel cum imi tin minte numele, cu bune si rele, cu cei ce nu ne-au sustinut, care ne-au invinuit, dar mai ales pe toti ce ce ne-au sustinut, fie si cu un zambet! Totusi, nu vreau ca lucrurile sa sa repete si pentru altcineva, deaceea scriu acum!
Dupa cateva luni am hotarat sa renuntam la contraceptie. Maria era sanatoasa, puternica, vesela si ne gandeam ca in curand o vom putea duce la gradinita. Ca sa nu ma simt izolata m-am intors la lucru si am angajat o bona minunata. Intr-o seara l-am intrebat pe sotul meu: Ti-am spus vre-o data ca sunt gravida? Bucuria din ochii lui a fost denedescris, a cercetat testul de sarcina, a sunat sa faca programarea la doctor, m-a rasfatat, s-a grabit sa le spuna tuturor... Zic s-a grabit fiindca ulterior a fost foarte greu sa explic, sa povestesc...
Am fost la primul control impreuna, sotul meu a privit fascinat micutul punctulet care urma sa devina copilas... Ne-am gandit la un nume de baiat si la unul de fata: Mirabela si Alexandru... Aram fericiti! Apoi au aparut greturile, doctorul ne incuraja, zicand ca asta e cea mai buna dovada a faptului ca hormonii isi fac treba. Peste cateva saptamani cand a devenit aproane insuportabil m-a internat pentru cateva zile.Perfuziile m-au ajutat... aveam aproape 4 luni si abea asteptam sa-mi simt copilasul... In ajunul aniversarii de 3 ani de la nunta noastra am adormit fericita, visam la viitorul copil, la concediul pe care trebuia sa-l petrecem la munte... Pe 3 iulie dimineata, m-am trezit incet, am lasat un bilet pe noptiera sotului, care se trezise de cateva ori sa o calmeze pe Maria care fusese agitata din cauza caldurii, asa ca l-am lasat sa mai doarma. Am plecat la serviciu... Pe la 10 am simtit o usoara ameteala... am iesit la arer, inca nu era cald... La 11 am simtit niste dureri ciudate, sacaitoare. Am mers la baie si ceva nu mi s-a parut in ordine... Nu sangeram, dar... Mi-am sunat sotul. Pe la 12 am ajuns la spital, pe drum mi-am sunat doctorul, care, din pacate era si el internat in urma unui accident... a insistat sa ma internez, urma sa vina sa ma vada zilele urmatoare... La camera de garda m-au tinut o ora: mi-au luat tensiunea, temperatura, apoi a trebuit sa astept sa mi se aduca un hala caci venisem de la lucru, apoi au completat un teanc intreg de hartii, apoi a trebuit sa urc iar cumplitele scari de marmura... Durerile devenisera mai insistente, dar nu singeram. Am cerut o ecografie,dar mi s-a raspuns ca asta o va hotara medicul de salon, ca inima copilului se aude asa ca n-am decat sa stau cat mai cuminte. Pe la 14 a venit un doctor sa ma vada... Peste jumatatea de ora mi s-a facut o injectie si am fost anuntata ca in spital nu este progesteron, asa ca va trebui sa aducem... Mi-am sunat sotul, a plecat sa caute. Nu i-au dat fara reteta, a venit dupa reteta, a plecat...
Durerile cresteau, dar incercam sa stau cat mai cuminte... Nu venea nimeni sa mai vada... Pe la 16 am simtit debutul arzator al hemoragiei... Nu am avut pe cine trimite dupa asistenta... Cind n-am mai putut suporta, m-am ridicat si am plecat spre camera de garda... Sangeram abundent! In pragul camerei asistentelor am fost oprita de o voce aspra, am fost intrebata ce am? Am explicat. Durerile erau de nesuportat! A spus ca-mi va face o injectie. Acolo in mijlorul camere, in picioare. Apoi m-am trezit pe jos: cineva ma stropea cu apa, cineva imi cauta vena, cineva ini lua tensiunea... Mi-am revenit. M-au intrebat daca pot megre, am rasouns ca nu stii... Asa ca s-au hotarat sa ma puna la incarcare... Tinuta de brat de o infirmiera am ajuns inapoi in salon... M-a sunat Adi, era inspaimantat, i s-a spus ca e prea tarziu pentr progesteron, am scos un strigat ascutit! N-am putut sa plang... Dupa alte ore bune a venit un doctor, mi-a spus ca sarcina nu mai poate fi salvata si ca ma va chiureta... Sangeram abundent iar durerile devenisera atroce... A venit o asistenta. Mi-a luat temperatura. Aveam febra. Doctorul a zis ca nu ma mai chiureteaza, sa-mi dea antibiotic si sa ma mute in sala de nasteri. Deaba mai tarziu am inteles de ce....
Era sala in care venise pe lume Maria, dar acum era pustie, proaspat iesita din carantina, mirosea puternic a dezinfectant. Atunci am izbucnit in plans, era prea mult pentru mine, cel putin asa credeam in acele clipe. a doua zi am inteles ca pot duce infinit mai mult... Batrana moasa m-a mangaiat pe cap... Mi-a explicat ca va veni sa ma vada, dar ca mai are nu stiu cate nasteri pe cap la cealalta sala asa ca nu poate ramane. A zis ca daca am noroc, poate avortez complet .... Noroc? Mi-a dat o plosca, mi-a mai facut un calmant si a plecat...
Un inel da foc ma cuprindea, ma strangea, ma sufoca... Contractiile erau de o intensitane aiuritoare... Va voi scuti de amanuntele prea brute... acea noapte a fost nespus de lunga... Moasa aparea din ora in ora, cerceta plosca, imi mai facea uneori cate o injectie...
Dupa vizita de dimineata mi s-a spus ca voi fi transferata jos, ca acum nu mai eram insarcinata... Un diagnostic sec imi suna in urechi: Avort spontan incomplet... Am intrebat de ce mi sa intamplat, am cerut analize - inzadar, nici un raspuns, nici o investigatie...
Sangeranda, am coborat scarile... Un salon ingesuit, murdar, supraaglomerat ma astepta aici... Pe la 11 a venit o doctorita masiva, cu parul adunat intr-un coc. M-a supus unui interogatoriu inimaginabil, ceausist: Ce ai facut draga, n-ai avut 50 de mii sa vii sa faci avort, ce a fost in capul tau? Am inghetat! Degeaba am incercat sa-i explic ca era o sarcina dorita, planificata, degeaba ma insistat ca doresc niste teste, niste analize, un raspuns, a tinut-o tot asa...
Peste un timp a revenit. a spus ca trebuie sa merga la sala de tratament pentru chiuretaj. Am mers. In prag mi-a trecut prin cap sa intreb daca mi se va face anestezie. A raspuns ca anestezistul e intr-o operatie. Am refuzat sa intru. M-am prabusit pe un scaun de pe hol...A aparut o asistenta, care mi-a sugerat ca ar fi bine sa platesc, sa dau ceva. I-am explicat ca fusesem internata de urgenta, ca eram la servici cand s-a intamplat si ca putiinii bani pe care ii avem erau undeva in poseta, la garderoba... A intrat in sala de tratament. A iesit. A intrat iar si a zis ca nu se poate face nimic, ca era mai bine pentru mine sa pun capat acestei situatii, ca pierdusem foarte mult sange, ca nu va fi chiar asa rau, ca voi primi anestezie locala...si un calmant. Epuizata de durere am acceptat. Nu voi gasi niciodata cuvintele necesare pentru a descrie ce inseamna un chiuretaj pe viu... Am lesinat de doua ori... Nepasatoare, doctorita-militian m-a facut cum i-a venit la gura, apeland chiar la celebra fraza pe care nu credeam ca o pot auzi in 2002 ( o voi reproduce in cei mai blanzi termeni posibili) - "Cand l-ai conceput ti-a fost bine?" Dumnezeule Mare! M-au dus in salon intr-un carucior, acum se gasise unui! Durerea fizica era insuportabila, dar golul din suflet durea insutit!
M-am temut teribil de externare! De ochii lui, de cuvinte, de soare... Am plans amandoi... Nu vom mai sarbatori nici o data aniversarea nuntii noastre... Nu stiu daca a fost fata sau baiat, nu l-am vazut, nu l-am putut inmormanta... Nu era decat un fat, putei inmormanta doar un prematur... Ingerasul meu nu are nume, nu are un loc pe pamant unde il pot plange, doar in inima mea il port....
La spital, peste cateva zile m-a vizitat doctorul meu... Nici el nu mi-a putut da prea multe explicatii... Poate tensiunea, poate caldura, sau selectia naturala, se intampla...Bucurate ca ai un copil acasa... Sa tratam anemia, sa mai facem analize, vei mai putea incerca...
Nici un cuvant despre trauma psihica, nici o recomandare...
Am tratat anemia, am facut teste peste teste... M-am agatat cumva de ele, pentru ami potoli durerea... Acum stiu ca am avut o depresie destul de severa, pe care poate nici n-am depasit-o in totalitate...
Sotul meu a fost unicul meu sprijin, m-a mangaiat, m-a suportat, m-a fortat sa revin la viata cum a stiut el. Durerea lui a fost la fel de mare, neputinta apasatoare, cumplita. Cine a fost sprijinul lui?.. Eu eram prea coplesita pentru a-l ajuta... Mi-au trebuit luni de zile ca sa pot iesi in oras. A fost cumplit sa explic tuturor...
Ni s-a recomandat sa asteptam un an pana la o viitoare sarcina... In acel moment nici nu ma putem gandi la o noua sarcina... A trecut un an, a mai trecut unui... Durerea nu s-a stins din inima mea. Sotul meu e singur la parinti, nu si-a dorit aceeasi soarta pentru fetita noastra asa ca dupa alte teste am mai incercat o data... De data asta n-am spus nimanui. Doctorul parea increzator... pana prin luna a doua cand a pronuntat verdictul:"Suspiciune de sarcina oprita in evolutie. Sa vedem peste doua saptamani"... Sotul meu a impaturit cu grija pozele de la ecograf, le-a pus in buzunarul de la piept, in partea stanga... Pentru ei era un embrion, pentru noi ingerasul nostru drag... Am pierdut sarcina din nou... Eram cu nervii la pamant! La inceput am refuzat internarea... de data asta am avut parte de anestezie asa ca m-am trezit dintr-o data pustie, goala, confuza. Aproape ca regretam durerile de alta data... Mi-am revenit mult mai greu. Mi-au fost prescrise antidepresive. Dupa ce nu lea-am mai luat, m-am prabusit... Nu imi plansesem lacrimile, nu imi strigasem durerea... Fetita mea m-a readus la viata. Nu a stiut aproape nimeni, nici marar mama. De ce sa sufere si ea? Sotul meu era coplesit...
Revoltati am schimbat doctorul, am facut din nou toate testele... Ne-am dus la biserica... Relatia mea cu divinitatea ar fi o alta discutie, am povstit destule acum... Au mai trecut 2 ani... de data sata nu am planificat nimic... S-a intampalt... Probabil ca multi vor spune ca suntem niste inconstienti. Probabil ca suntem... Maria, acum mare, isi doreste fierbinte un fratior sau o surioara. Cand am vazut testul pozitiv,nu m-am mai putut bucura, nu am mai avut puterea sa sper... am alergat la doctor. Si nu a fost sa fie! soarta a ras din nou de noi, aceeasi zi de 3 iulie, cea mai fericita si cea mai trista zi din viata noastra... Un nou sfarsit, inaintea inceputuluii. Alt spital, alt doctor, alte analize, alta atitudine, mai umana... O alata, a teia sacrcina pierduta, fara explicatii... La final verdictul:" Poate ar fi cazul sa renunti!"
Am fost o tanara supla, vesela, optimista... Acum, cat nu mi-ar fe de greu dar trebuie sa recunosc, am ajuns se nu-mi mai doresc sa ies in oras, mi-am gasit un serviciu de acasa... Starea mea de sanatatea s-a deteriorat dramatic, m-am ingrasat, am probleme cardiace, hipertensiune... Cardiologul care m-a consultat a spus ca nu e posibil sa pierd 3 sarcini fara nici o cauza. A spus ca toate problemele mele pot fi legate de o dereglare hormonala... Am consultat un endocrinolog, care a spus ca nu am probleme. Cardiologul insista pentru o dozare hormonala, pentru analize mai complexe, dar spune ca nu se prea fac in Timisoara... Nu stie unde se fac. Poate ma ajuta cineva? Incerc din rasputeri sa-mi recapat sanatatea...
Nu cred ca voi mai incerca sa am un alt copil, dar pentru Maria mea trebuie sa ma fac bine, trebuie sa traiesc. Ajutati-ma!
Imi cer csuze pentru mesajul prea lung, dar nu m-am priceput sa fiu mai laconica... Multumesc ca existati!

[rodik]

Buna, Mariana. tot citeam povestea voastra si credeam ca urmatorul paragraf va fi altfel... E dureros sa aud cat de mult suferi si tu si sotul tau. Cred ca va e ff greu dar trebuie sa fiti puternici pentru fetita voastra. Banuiesc ca esti la capatul puterilor, distrusa dar trebuie sa gasesti forta de a te ridica si a merge mai departe. Te rog sa ai grija de sanatatea ta. Eu cred si sper ca pana la urma va fi bine, dar inainte de toate trebuie sa te regasesti pe plan fizic si psihic. Si eu sunt o mamica de ingeras nascut mort. am fost deprimata, am avut nevoie de un psiholog. M-au ajutat f mult sedintele la psiholog. Acolo m-am regasit din nou, mi-a redat increderea si ... acum sunt bine. Trebuie sa ai grija de inima si sufletul tau. Sunt sigura ca va fi bine in viitor. Multa sanatate familiei tale si Doamne ajuta! Cu drag te imbratisez, Rodica

[ritamaya]

E dureros ca in secolul XXI o femeie mai trebuie sa treaca prin asa ceva. Imi pare sincer rau, Mariana, pentru ceea ce s-a intamplat. Inca ai pentru ce sa te bucuri. O ai pe Maria. E drept ca ea nu va tine locul ingerasilor plecati prea devreme. Maria e Maria. E sufletul tau, e lumina ochilor vostri.
Din tot sufletul mi-as dori sa redevii femeia supla si plina de viata care ai fost inainte. Nu e usor. Dar incearca, treptat, sa iesi macar in oras. Chiar si pentru o jumatate de ora. E primavara, iar florile poate o sa-ti mai aduca macar un pic de parfum in suflet, daca nu si liniste. Iesi cu Maria si cu sotul tau la o plimbare. Daca nu-ti prieste ziua, cand e lume multa pe strada, incearca pe inserat. Priveste apusul, priveste apa, priveste tot ce trece pe langa tine si - in primul rand - priveste-i pe cei ce-ti sunt dragi si pe care ii ai langa tine. Fa ceva ce-ti place mult. Dupa ce Maya a plecat la ingeri, eu m-am apucat de decorat oua, m-am apucat de desenat, de pictat, de facut tot felul de obiecte decorative. Habar n-aveam ca am inclinatii spre asa ceva. Iesi in natura, intr-un loc izolat daca tie asa iti pica bine. Ia cu tine un aparat de fotografiat si fa poze la tot ce misca. Apoi, cand ajungi acasa, priveste pozele si gandeste-te la lucrurile frumoase care ti-au fost date sa le vezi.
Sunt alaturi de tine, cu sufletul. Si eu am trecut cu Maya prin mai multe internari de cosmar. Stiam ca zilele ii sunt numarate. Si a venit si ziua de 13 ianuarie cand Doamne-Doamne a luat-o la el dupa aproape 10 ore de coma... si patru luni de viata chinuita. O plang si acum si am sa o fac toata viata, dar ii multumesc lui Doamne-Doamne ca nu mi-a luat mintile si m-a lasat sa incerc sa ma bucur de tot ce ma inconjoara.
Cu tot dragul si compasiunea
Rita- mami de inger Maya

[stefania]

Draga Mariana, cuvantul "durere" este prea frumos pentru a descrie prin ce ai trecut.Citind aceasta poveste aveam impresia ca citesc o carte de groaza.O groaza am trait si eu ....am stat 5 luni de zile cu un fat oprit din evolutie la mine in burtica alaturi de unul care traia, cuvantul "groaza" mi-l spuneam in fiecare dimineata cand puneam mana pe burtica, dar "doctorul " meu (ca sa spun asa) era acea bucatica de speranta ce misca la fiecare atingere a mea.Gandestete la Maria...las-o pe ea sa fie doctorul tau de SUFLET, doar ea te poate vindeca acolo. Iti doresc multa sanatate si tot binele din lume, ai grija de fetita ta si de sotul tau, ei sunt totul pentru tine.Capul sus trebuie sa mergi mai departe.
Cu mult drag Stefania , mamica de ingeras.

[Angela]

Mariana draga...sunt cu tot sufletul alaturi de tine. Numele meu este Angela, sunt din Timisoara, am nascut si eu la maternitatea Bega in data de 11 ianuarie anul acesta. Puiul meu drag, Calin Gabriel, a plecat sa se joace cu ingerasii la 6 ore si 45 de minute dupa nastere...inteleg perfect cand vorbesti despre uratenia din aceasta maternitate...pentru ca am cunoscut-o si eu, chiar si uratenia si indiferenta unor "oameni" de acolo...
As vrea sa iti spun ca noi suntem cateva mamici de ingerasi care ne intalnim aproape lunar in Timisoara, la Scoala Mamei Junior si avem si un psiholog care este foarte aproape de noi. Urmatoarea intalnire va fi pe data de 7 iunie la ora 11 si tare ne-am bucura sa te alaturi grupului nostru...daca vei simti ca acest lucru iti face bine. Acolo, cu mamicile de ingerasi, eu ma simt cel mai bine...suntem o familie si adevarul e ca nimeni nu poate intelege mai bine ce sintim decat cele care au trecut prin aceleasi drame.
Sa fii puternica, ai langa tine cel mai frumos dar de la Dumnezeu, pe fetita ta draga!
Daca vei vrea sa iei legatura cu noi...eu iti las aici si nr de tel. 0743700325.
Te imbratiseaza Angela, mamica de ingeras mic Calin Gabriel...

[aditza_tl]

Draga Mariana,este dureros,nici o mie de cuvinte nu pot stavili durerea ta,chiar daca puiul tau nu are nume si un loc unde sa-l pangi,il porti in suflet iar el stie,simte,este prezent in inima ta.Sunt alaturi de tine cu sufletul.
Te imbratiseaza Adriana

[Mariana]

Dragele mele!
Cred ca durerea cu care traiti va face sa deveniti voi insiva niste ingeri, aici pe pamant, printe atata nepasare si cruzime! Cuvintele voastre m-au facut sa pot plange linistit, fara a ma teme ca voi fi judecata sau neinteleasa. As vrea sa am cuvinte pentru a va multumi si pentru a putea, la randul meu, sa va sterg lacrimile... Ceea ce simt e mai presus de cuvinte!
Sunt cu sufletul alaturi de voi si da cate ori va simtiti singure sau de cate ori va este prea greu sa va purtati povara va rog sa ma contactati!
Cu sufletul alaturi de voi,
Mariana, mama unui copilas pe pamant si a trei ingerasi in ceruri.

[steluta]

"Daca-l invoci pe îngerul tau pazitor, el te va lumina si te va calauzi. Din acest motiv l-a asezat Domnul lânga tine. Foloseste-te de el." Padre Dio
Asa ma gandesc si eu ca cei trei ingerasi ai mei sunt de acum ingerii mei pazitori care ma vor calauzii de acum inainte. La fel ai si tu 3 ingerasi pazitori iar Maria e sprijinul si lumina ta aici pe pamant. Multa, multa sanatate iti doresc si bucurie alaturi de Maria.

[aditza_tl]

Mariana,nu ai mai scris de mult timp pe forum,ce s-a intamplat?Sper din suflet ca sunteti bine,iar pe tine te asteptam sa revii printre noi.Te sarut cu drag Adriana

[danutza_c]

Draga Mariana,
Citindu-ti povestea,am ramas inmarmurita...nu mai am cuvinte....
Nu-ti pot spune decat ca eu,cu toata fiinta mea,sunt si voi fi alaturi de voi....
Va doresc din suflet sa fiti sanatosi si s-aveti parte de tot binele din lume...
Daniela,mamica Ingerasului Cristian

[Love_Hurts]

Nu am cuvinte sa-ti spun cat de rau imi pare pentru toate mizeriile prin care a trebuit sa treci.Iti sunt alaturi si eu, la fel ca si celelalte mamici.Sper sa te recuperezi cat mai repede pentru fetita ta, pentru familia ta.
Va doresc sa aveti multa putere sa treceti peste toate necazurile vietii!

[andreaszolomajer]

Abia acum am reusit sa-ti citesc povestioara,si imi pare foarte rau ca a trebuit sa treci prin asemenea chinuri.Iti doresc din tot sufletul sa te faci bine, sa ai grija de sanatatea ta pentru ca Maria sa aiba o mamica sanatoasa.
La noi in Sighet,se recolteaza la particulari si se trimit la Bucuresti dozarile hormonale, ma gandesc ca si la voi e posibil asa ceva.
Sa va dea Dumnezeu putere si sanatate.
Va imbratisez cu drag, Andrea din Sighet.

[andi81]

Dupa cum am mai spus,eu nu sunt o mamica de ingeras,dar sunt o mamica unui baietel pe care era sa il pierd la nastere din cauza medicilor si a conditiilor din spital.Stiu ca aici nu este locul pentru asa ceva,dar in masura in care voi sunteti de acord,propun mamicilor de ingerasi care au trecut prin lucururi similare sa lase in povestea lor atat numele spitalului,cat si a medicilor care le-au lasat sa sufere.Intentia noastra nu este aceea de a speria viitoarele mamici,ci de a le atentiona.Exista oameni care nu inteleg ca in mainile lor sta viata noastra,sufletul nostru,inima noastra.Ca trupusoarele acelea mici,pe care ei le numesc "feti"aduc in viata noastra divinitatea.Simt nevoia sa atrag atentia asupra faptului ca toanele de moment ale unui medic ne poate costa pe noi sufletul.Eu am nascut la Maternitatea Bucur din Bucuresti,sector 4,numele doctoritei este Borzea,dar acum este pensionata.

[nicoleta]

Mariana draga, am citit povestea trista ce isi duce zilele printre cuvintle tale. A fost nemiloasa si cu tine soarta. Dar, in ciuda atator clipe grele, incearca sa accepti necazul si sa inveti sa treci peste fiecare hop ce-l vei intalni pe aleea vietii. Iti multumesc ca ai facut posibil ca familia E.M.M.A. sa creasca, iar noi, parintii de ingeri sa te cunoastem, pe tine, mamica minunata. Desi soarta ne este programata, cu mult inainte de a veni noi pe lume, florile ne imbalsameaza chipurile triste cu parfumul delicat, frunzele ne mangaie sufletele, iar cerul, cu stelele atat de luminoase aduce in mintile noastre uneori obosite, linistea de care avem nevoie. Priveste luna, si soarele, si copii din parcuri, priveste spre noi, parintii iubitori, si vei vedea ca maine vei zambi mai mult si poate poimaine vei putea spune: am invins suferinta. Te pupacesc cu pupici pupaciosi si iti doresc sa ai azi o zi minunata.

[nicoleta]

Buna, Mariana. Ii multumesc cerului ca imi da posibilitatea sa iti trimit pupici pupaciosi, care sper din toata inima ca iti vor aduce veselie si liniste. Iar stelele, stiu sigur, ca, in dansul lor duios, fac si cate o pauza ca sa trimita spre sufletul tau sperante si vise, liniste si lumina. Iti doresc o zi buna si ai mare grija de tine.

[nicoleta]

Buna, Mariana draga!
Azi, cand Sfanta Fecioara iti este atat de aproape, sper ca reusesti sa iti recapeti sperantele si increderea in frumos, sper sa visezi mai mult la bine si bun, sper sa fi vesela alaturi de cei dragi tie.
La multi ani! scumpa femeie, sa ramai mereu asa minunata cum esti acum.
Te pupacesc dulce si sa ai parte azi-doar de bucurii si oameni veseli.
Cu dragoste, nicoleta.

[nicoleta]

Buna, Mariana draga!
Chiar daca vara incet, incet, pleaca dintre noi, sa sti ca noi, familia E.M.M.A. vom ramane aici, peste iarna si ani, peste toate evenimentele lumesti.
Sper cu tarie ca toamna va aduce cu ea un spiridus care sa te gadile ori de cate ori vei fi trista.
Sper ca pupicii mei pupaciosi sa-ti deschida usa dupa care se afla linistea si sperantele.
Te imbratisez cu drag, ai mare grija de tine si de cei dragi tie.
Bucura-te de tot ce ai primit bun de la Cer, astfel Cerul se va simti rasplatit si va continua sa iti daruiasca evenimente placute.
Bucura-te ca vezi si auzi, ca simti si mergi, ca esti asa minunata!
Pupacesc cu pupici pupaciosi pe ...sufletelul tau, caci este asa de frumos!!!
Pupici, ...nicoleta!

[andreaszolomajer]

Draga Mariana,
sunt alaturi de tine dn tot sufletul.
Multe pentru ingerasul tau si multe pentru tine.
Cu mult drag, Andrea.

[Daniela Ginju]

Mariana draga sper ca toate durerile vietii prin care ai trecut sa se opreasca aici si sa nu mai ai parte decat de fericire , inca un bebe si multa sanatate.
Trebuie sa ai grija de tine sa incerci sa-ti recapeti zambetul ,mai ales in fata copilului tau .
Iti dorec multa, multa sanatate , putere si te imbratisez cu drag.
Daniela G.