"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
Buna seara, ma numesc Lupea Magda, sunt din Bucuresti , vaduva de 18 ani ,din casatorie a rezultat un copil , un baiat frumos . Ramanand vaduva cand baiatul meu Alexandru avea doar trei anisori.De atunci si pana acum trei saptamani am facut tot ce mi-a stat in putinta sa-mi cresc copilul singura. Am muncit , am invatat , am luptat cu greutatile vietii . Ajunsese copilul meu mare ca un brad inalt si bine facut si cuminte ca o fata , mereu l-am invatat sa fie corect, cinstit si milos cu cei nevoiasi . Dar anturajul din cartier a pus stapanire pe el si l-am pierdut definitiv , intr-un tragic accident de masina . Un baiat mai mare decat el cu doi ani l-a mintit ca se-a cumparat masina in realitate era inchiriata , a ademenit mai multi copii din cartier ca sa mearga cu el la o plimbare cu masina inafara Bucurestiului .Au fost cinci baieti si doua fete , printre care si copilul meu de 20 de ani , la intoarcere spre Bucuresti a avut loc tragicul accident din care numai copilul meu a murit la locul accidentului ,numai el saracutul .Viteza si inconstienta celui care conducea masina ,a dus la moartea singurului meu copil. Toate organele de cercetare ,medic legist, politia rutiera din Alexandria unde s-a intamplat accidentul nu mi-au dat concursul ca sa aflu adevarul despre moartea copilului meu, Atat mi-au spus ca a fost gasit la cca 15 m. distanta de masina rasturnata din cauza vitezei si a faptului ca soferul avea o alcolemie de 0,60 in sange acesta nemaiputand redresa masina. Ceilalti sase au scapat cu rani usoare . Stau zi si noapte si ma gandesc de ce ,cum , nu-mi pot explica in ce fel s-a putut petrece totul .De ce copilul meu a trebuit sa plateasca cu viata pentru inconstienta unui inconstient care se numea prietenul copilului meu. Nimeni nu-mi poate da nici un raspuns , nu coopereaza nici medicul legist ,cand am solicitat certificatul de necropsie a copilului meu medicul mi-a raspuns ca la ce-mi trebuie ? I-am explicat ca sunt mama lui si vreau sa stiu care a fost motivul mortii , raspunsul a fost ca nu a avut timp sa-l faca cu toate ca trecuse trei zile de la accident. Cei doi comisari care ancheteaza cazul intrbandu-i si pe ei cum a fost posibil sa moara copilul meu in acest accident cand ceilalti sase au scapat cu rani usoare ? nu au stiut au ridicat din umeri , am intrebat care este situatia juridica a masinii , nu mi-au spus decat ca soferul a declarat ca este inchiriata deci ei nu se implica cu nimic nu-i intereseaza daca pot eu sa strang dovezi si sa le duc ar fi foarte bine , ei nu vor sa se implice cu absolut nimic , iau niste declaratii si atat nimic mai mult. Ba din contra eu a trebuit sa dau nenumarate telefoane si la medicul legist si la comisarii de ancheta ca sa faca odata analizele alcolemiei soferului dupa o saptamana jumate a dat Dzeu. si le-a facut. Este groaznic sa te lupti cu acest sistem , nimeni nu te ajuta cu nimic, nimeni nu vrea sa faca ceva pentru aflarea adevarului , este groaznic credeti-ma. Sunt o mama distrusa totul s-a darmat in jurul meu nu mai vad rostul vietii mele fara copilul meu,am nevoie de prieteni care au trecut prin aceeasi situatie care sa ma invete ce sa fac ei ce au facut ca sa treaca peste aceasta tragedie din viata lor. Asta este motivul pentru care va scriu am nevoie de unsprijin psihic , simt cateodata ca-mi pierd mintile , nu stiu daca cineva poate sa inteleaga ce este in sufletul meu . Multumesc pentru sansa de a va scrie , poate prin intermediul dstra. o sa-mi gasesc un punct de sprijin.
Buna seara!Nu stiu ce sa spun...doar condoleante...si sper din tot sufletul meu ca cineva sa inteleaga ce este in inima dvs de mama si sa va ajute,dandu-va raspunsurile pe care le meritati.Inca o data...condoleante si daca va ajute,mai scrieti-ne despre baiatul dumneavoastra,un inger si el.
Imi pare nespus de rau pentru tragedia ta... e atit de nedrept Imi pot inchipui doar cit de greu trebuie sa iti fie sa pierzi un copil dupa ce l-ai crescut timp de 20 de ani si el a fost rostul vietii tale.
As vrea sa te pot ajuta cu ceva, insa din punct de vedere administrativ sau juridic nu prea stiu ce e de facut. Nu pot sa inteleg cum pot fi atit de nepasatori cei de la politie. Ar trebui sa poti depune plingere impotriva vinovatului, cu atit mai mult cu cit exista dovezi ca bause. Nu stiu unde trebuie sa te adresezi, la politie sau tribunalului, normal mi s-ar parea ca politia sa faca cercetari si sa il incrimineze fara un demers din partea ta... Din pacate pe Alexandru nimic nu il poate aduce inapoi, dar tu ca mama ai drepul sa stii ce s-a intimplat si sper sa se faca dreptate...
Magda draga, noi iti sintem alaturi, si poti sa vii sa ne scrii atunci cind te simti singura sau ai nevoie pur si simplu de un umar pe care sa plingi.
Sper sa iti dea D-zeu puterea de a merge mai departe, de a lupta impotiva nepasarii si nedreptatii. Te imbratisez cu drag,
Cami, Mama lui Victor, nascut fara viata pe 14 dec 2007, la 40S Mamica fericita a lui Ilann, nascut pe 30 aprilie 2009
Buna Magda! Iti inteleg durerea, iti inteleg temerile si regret nespus tragedia care te-a cuprins. Fi tare draga mea. Fi puternica si ai mare grija de tine. Puiul tau cu siguranta nu vrea sa te vada suferind. Fereste-te de agonie, incearca sa accepti situatia ca doar asa vei putea continua sa traiesti frumos si sanatos pentru ca fiul tau sa zambeasca mereu. Gandeste-te ca indiferent care ar fi cauza decesului, indiferent ca o afli sau nu, Viata atat de pretioasa a puiului tau nu ti-o mai da nimic si nimeni inapoi. Eu cand mi-a murit primul prunc, o fetita, la 40 de minute dupa nastere, puteam sa bag medicul in puscarie pentru ca era de garda, sef de sectie si avea toate tuburile de oxigen goale. Nu a avut cu ce sa imi reanimeze fetita nascuta sanatoasa dar care a inghitit lichid amnioc la nastere. Dupa 20 de minute de la nastere incepuse sa lupte cu viata gafaind si neavand aer, iar dupa alte 20 de minute a murit sub privirea mea neputincioasa. Am adus medic legist de la cluj, aveam dovada faptului ca acel dr. care era de garda era raspunzator de deces si nu l-am bagat in puscarie. De ce sa fac eu rau daca si el mi-a facut? L-am lasat pe Dumnezeu sa ne judece, iar Dansul mi-a dat o alta fetita dupa doar 2 ani, care acum are 16 ani si ma iubeste enorm. Uneori simt ca plutesc la propriu. Sunt de multe ori pe strada si ma suna fetita, iar cand inchid telefonul simt cum ceva puternic imi face trupul usor si realizez cat e de mare puterea lui Dumnezeu. Fiul tau va fi mereu in preajma ta, si asta nu e doar o teorie sa sti, asa ca fi tare pentru el si nu lupta cu morile de vant. Traieste ca Dumnezeu ti-a dat viata ca sa o traiesti nu ca sa te superi tot mai mult si sa o distrugi. Te imbratisez cu drag si ai incredere in tine. Curaj!
Pot spune ca iti inteleg suferinta . Primul meu ingeras s-a dus la D-zeu cand avea 16 ani jumate, dar crede-ma ca nu e zi in care sa nu ma gandesc la ea si nu e zi in care ea sa nu se gandeasca la mine , simt asta si lucrul acesta ma face sa pot sa merg mai departe. O sa vezi si tu....puiul tau a plecat DINCOLO....dar nu te-a parasit cu totul , ai incredere ....si o sa vezi , mai bine zis o sa simti ca el este si va fi intodeauna cu tine!
Cu drag te imbratiseaza, Steluta mama a 3 ingerasi
Draga mea,ce poti spune in fata unei asemeni suferinte....nu am cuvinte...sper ca DD sa-ti dea putere sa poti merge mai departe...sper ca DD sa faca dreptate......Sincere condoleante...Imi pare atat de rau.....Te .Adriana
Adriana,mamica de inger Cosmin si de pui mic,Cristian-Florin
Buna, Magda draga! Sper ca esti mai linistita, vreau sa cred ca esti mai increzatoare si mai puternica. Magda, soarta ne este programata si nu putem sa o schimbam, trebuie sa invatam sa ne impacam cu ideea asta. Trebuie sa invatam sa acceptam si raul din viata pe langa binele si frumosul, dar in acelasi timp, trebuie sa stim sa il trimitem pe acest rau in cel mai indepartat colt al sufletului. Iar frumosul si binele, trebuie sa invatam sa le selectam, apoi sa le tinem strans in brate sa nu ne scape. Fecioara te va intari, scumpa mea, vei vedea. Si te va ajuta sa treci peste tot ce e greu in viata. Tu, trebuie doar sa te rogi la cer, sa zambesti frumosului din jurul tau si sa ai mare-mare grija de tine. Te imbratisez femeie minunata si te pupacesc dulce cu pupici ...pupaciosi.
Sunt alaturi de tine la aceasta grea suferinta.Numai o mama care ramane singura atunci cand ii este cel mai greu si infrunta viata de una singura asa cum ai facut tu , poate sa inteleaga marea durere pe care o ai in suflet.Este greu dar incercam sa mai gasim un pic de putere ca sa mergem mai departe. Te imbratisez cu drag si nu uita ca suntem aici sa-ti fim alaturi. Cu mult drag Daniela G.
Buna, Magda draga! Sper ca incet, incet, dar sigur, vei simti cum linistea te va cuprinde, cum hora sperantelor te va invita la visare. Sper cu tarie sa scri aici cat de curand ca incepi sa vezi frumosul si binele din jurul tau, ca ...daca vei privi cu atentie, vei gasi si asa ceva. Draga mea, nu exista cuvinte de concolare vizavi de necazul care te-a cuprins, insa noi, familia E.M.M.A. vom fi mereu langa tine, vom fi aici ca sa iti ascultam off-ul, temerile, gandurile si ideile. Fi sigura ca puiul tau este acum in linistea dintre stele, cam devreme-sigur, insa e ferit de rautatile lumesti. Tu, draga mea, invata sa accepti, si incearca sa traiesti si fara el, pentra ca Cerul sa nu se supere pe tine, si candva sa va intalniti. Pentru linistea puiului tau, zambeste cand vezi ceva dragut, cauta-ti o activitate care sa iti acapareze multa atentie, astfel vei mai alunga din gandurile aspre care te incoltesc. Te imbratisez cu dragoste si ai mare grija de tine. Prinde repede pupicii mei pupaciosi ca sa nu fuga cumva...ar fi pacat sa nu aduca zambete pe obrajorii tai. Pupici...Nicoleta.
Buna, Magda draga! Scumpa mea, sper cu tarie ca esti bine, ai tai la fel, va doresc sanatate maxima si o toamna blanda sa va intre in casa. Iar ea, doamna toamna, sa va aduca multe bucurii, multe-multe, si, sa va mai aduca oameni veseli in jurul vostru. Te imbratisez cu mare drag, ...ai grija de tine. Pupici pupaciosi, Nicoleta!!! Pentru tine, femeie sensibila, pentru sufletul tau minunat, Sa ai o zi buna!!!
Draga Magda, permite-mi sa devin o prietena pentru tine... stiu si inteleg toata durerea si drama ingrozitoare prin care treci... nu exista cuvinte care sa exprime disperarea si dorul nesfarsit al unei mame care isi creste copilul, sperand intr-un viitor frumos, sperand sa-i fie sprijin si alinare la batranete... dar care il pierde tocmai atunci cand este in floarea tineretii... este o durere crunta, sfasietoare , care te loveste nimicitor, care devine tot mai adanca cu trecerea timpului. Draga mea copila , Alina , a plecat dintre noi la numai 22 de ani, lasand in urma ei atata durere si jale, atatea lacrimi si suspine... cat pentru o mie de vieti... am ramas marcati toti, dar mai ales eu... care am privit-o murind sub ochii mei, fara s-o pot ajuta cu ceva... si pentru asta trebuie sa le ,,multumesc " d-lor doctori... am crezut ca imi pierd mintile atunci de durere, nici nu am mai reactionat normal, parca eram un robot... imi doream sa mor si eu cu ea , sa ma inghita pamantul... dar probabil ca Dumnezeu are un alt plan cu mine... nu am murit , nici nu am innebunit, chiar nu stiu de unde am avut putere sa-mi continui viata ...chiar daca fiecare zi este o lupta continua .. ramanem cu intrebari fara raspunsuri... doar singura credinta si speranta este aceea care ne mai salveaza... roaga-te Bunului Dumnezeu si Fecioarei Maria ... si intr-o zi vei primi raspuns ... de ce s-a intamplat asa...Sa ai parte de mangaiere si alinare, iubitul tau baiat este un inger al cerului alaturi de Alina, Paula, ceilalti ingerasi micuti si impreuna traiesc intr-o lume curata, fara durere si suferinta. Iti trimit o calda si sincera , iar tau sa fie alaturi mereu. Cu drag, mama Alinei.
Magda draga, buna! Am intrat doar sa-ti spun ca sper sa fi bine, sper cand vei putea sa imi lasi cel mai micut semn in acest sens. Te imbratisez si ai mare grija de tine. Pupici, pupaciosi, pentru sufletul tau atat de frumos. Si tot pentru tine, Pupici...tot eu, Nicoleta!
Draga Magda In primul rand condoleante pentru pierderea suferita. Si eu sunt o mamica de inger. Puiutul meu a trait doar 2 zile. Insa nu pentru asta iti scriu. Sunt avocat si chiar daca nu m-am specializat pe litigii penale iti pot sta alaturi cu un sfat juridic. Poti sa ma contactezi pe mail la adresa damian_mihaela@yahoo.de. Astept o veste de la tine cu intrebari la care o sa-ti scriu poate niste raspunsuri care sa te ajute. Te pup si ai grija de tine
Buna, Magda draga! Sper ca incet, incet, odata cu fiecare cuvant cald de aici, sa-ti reprimesti forta de a spera, forta de a lupta pana la capat cu mare curaj. Viata e o lupta, insa noi, mamele suntem niste soldati puternici si vom razbi mai bine decat oricine pe lumea asta. Te rog scumpa mea, gaseste-ti puterea de a te bucura de tot ce este frumos si bun langa tine, astfel ingerasul tau va fi linistit. El este langa tine, te priveste, te apara, ...te iubeste, insa nu il poti vedea caci acum e intr-o lume buna, fara necazuri si suparari. Te imbratisez si sper ca noi, toti cei din familia E.M.M.A. sa aducem zambete pe obrajii tai si soare in sufletul tau frumos de mama. Primeste o portie de pupici pupaciosi si Dumnezeu sa te ajute mereu! Sa ai o toamna frumoasa!
Buna, Magda draga. Simt nevoia sa stiu ca esti bine, dar...din ce in ce mai bine si mai vesela, mai optimista si mai linistita. Am nevoie ca Cerul sa azvarle spre inima ta sperante a caror implinire sa vina cat mai repede. Te imbratisez cu drag si ai mare grija de tine. Fie ca acum, la rascruce de anotimpuri, acel calm din dansul frunzelor spre pamant, sa te cuprinda si pe tine, ..atunci, gandurile tale se vor limpezi iar sufletul tau atat de frumos va rasufla parca mai usor. Te pupacesc pupaceste cu o portie mare de pupici pupaciosi. Pentru mamica din tine, Pentru dragii tai dintre astre, fie ei tineri sau batrani , odihna si multa lumina. Cu drag, o mamica!
Buna, magda draga! Sper ca esti bine, adica atat de bine incat sa ai grija de tine si sa poti trai demn. Te imbratisez scumpa mea si sa sti ca azi iti sunt alaturi, azi voi fi aici , cu toata fiinta mea, ca sa trimit spre tine gandurile mele de bine, si pupicii mei pupaciosi. Draga noastra, scrie aici tot ce simti, tot ce vrei sa iasa din coltisorul in care fac rau daca raman, descarca-te si poate, asa vei reusi sa te linistesti. Ingerasul tau te iubeste si te vrea linistita, iar tu, mamica iubitoare sa sti ca el acolo e ferit de tot ce este rau. Primeste pentru sufletul tau minunat, de mamica indurerata, Pentru ingerasul tau, odihna si multa lumina. Cu drag, Nicoleta.
Buna, Magda draga! Scumpa mea, azi iti voi fi alaturi in fiecare secunda, iti voi raspunde la toate intrebarile si voi acoperi cu un gram de bine si de frumos, toate durerile sufletului tau minunat. Pentru el, pentru sufletul tau de mama iubitoare, Te imbratisez cu mare drag si ai grija de tine. Trimit alaturi de pupicii mei pupaciosi o caruta cu raze de soare pline cu sperante si optimism, sper ca vei avea puterea de a descarca marfa singura. AAAAaaaa, dar iti trimit cu pupicii si putere ca sa poti sa descarci razele grele de bine ce vin din adancul fiintei mele. Te pupacesc pupaceste, ....bine-bine, ca sa ramana destui pupici pupaciosi pe obrajorii tai si tristetea sa nu aiba acces la chipul tau de mamica draga. Numai bine si Dumnezeu sa te ajute!
Buna, Magda draga! Sper ca astepti sarbatorile cu multa liniste si impacare, sper ca Sfantul Nicolae te-a gasit sanatoasa, sper...ca esti bine. Te imbratisez si ai grija de tine. Te pupacesc pupaceste cu pupici mosulici care aseaza zambete pe obrajorii tai imediat ce vor ajunge la tine. Pentru sufletul tau frumos, care sper sa simta magia Craciunului, Numai bine, Dumnezeu sa te ajute! Cu drag, Nicoleta!