"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
In primul rand vreau sa va pe voi mamici de ingeri...La fel ca si voi toate nu am crezut ca mi se poate intampla vreodata asa ceva...Povestea Alexandrei suna asa : familia noastra era compusa din 3 persoane ,eu ,sotul meu si o minune de baietel ,Razvan,care acum are 7 anisori.Razvan se simtea singur si de citiva ani ne tot spunea ca el vrea un fratior sau o surioara.Intr-un final ne-am hotarat si am scris scrisoare la barza....raspunsul berzei nu sa lasat asteptat,in luna urmatoare am aflat ca RAZVAN va avea un fratior sau o surioara...Am foate foarte fericiti .Razvan spunea tuturor -:tu stii ca mami are un bebe in burta? ,la scoala toata lumea era la curent cu vestea ,Razvan fiind in cl I.Totul a fost bine pana la 16 saptamani cand am facut amniocenteza.Dupa 3 zile am gasit in posta o scrisoare.........era rezultatul cu niste valori fffff mari .Am intrat pe net si am verificat ,nu imi venea sa cred...citeam si nu intelegeam nimic.Scria ca bebelasul e suspect de spina bifida...nu intelegeam ce inseamna aceasta boala,eram inebunita...auzisem pt prima data de aceasta boala.A doua zi am mers la medic si ni sa confirmat ca ceva nu e in regula si am fost trimisi la un spital ,la 300km de locul unde stam noi.Cosmarul incepuse........simteam ca mergem la spital doar asa ca sa fim noi impacati ca am facut tot ce se putea face dar.....l-am intrebat pe sotul meu oare nu se poate intampla o minune si fetita noastra sa se faca bine? a fost suficient sa ma priveasca nu a mai trebuit sa imi raspunda...A doua zi am vazut-o pe Alexandra la eco,dormea...ni sa confirmat ca are spina bifida si ca nu are nici o sansa de supravietuire......A fost o lupta foarte grea ,nu voiam sa renutam la ea dar ce puteam face? acum regret ,luna viitoare trebuia sa nasc ,macar o mai tineam cu mine ...Am nascut-o la 5 luni,in 27 .04.2011,mi sa indus travaliul si am nascut-o .Am vorbit cu medicul si i-am zis ca vreau sa o vad.A fost deacord,am crezut ca am sa plang dar cand am luat-o in brate ma cuprins o stare de liniste ,eram enervant de linistita,spun eu acum..nu voiam decat sa o tin in brate si sa o pup si sa o mangai.Era atat de frumoasa,avea tot ce ii trebuie si avea o culoare roz.Traia cand am nascut-o ,a murit in momentul in care i sa taiat cordonul .Si acum ii vad spasmele de pe piept...Imi este foarte greu ,era fetita pe care mi-am dorit-o toata viata.Nu exista zi sa nu plang ,sa nu ma gandesc la ea ,Am crezut ca imi va fi mai bine cu timpul dar e din ce in ce mai greu.Si acum as vrea sa va povestesc visul pe care la avut sora mea .Inca nu stiam daca e fetita sau baietel ...in vis a venit o fetita la ea ,fetita avea aripi de inger si spunea ca o cauta pe mami,adica pe mine.Sora mea a luat-o de mana si ii spunea dute ,dute uite acolo e mami.O voce ia spus : ea e fetita sorei tale si aceasta fetita trebuia sa vina pe lume mai demult.Fetita se comporta ca un copilas ratacit,si in loc sa mearga in locul unde ia spus sora mea ea a luat-o pe o carare care mergea la nori.Cand am vorbit cu sora mea mi-a spus Dumnezeu sa va Binecuvanteze ,o sa aveti o fetita.Imi doream atat de mult sa aiba dreptate...Acum inteleg atfel visul ,Alexandra avea aripioare si a luat-o pe alta carare ....Oare stie cat am asteptat-o si cat de mult mi-am dorit-o? Nu cred ca stie ,e doar suparata ca am renuntat la ea... Daca mai e cineva in situatia aceasta cu ingeras care a avut spina bifida ,astept un semn.Va multumesc ca ati avut rabdare cu mine...
Vreau doar sa stii ca sunt alaturi de tine, ca fetita ta scumpa nu este si nu va fi niciodata suparata pe tine, ca, la fel ca si alti ingerasi a trecut putin putin putin prin viata voastra ca sa aveti vesnic pe cineva acolo Sus care va iubeste neconditionat, alaturi de Doamne Doamne... Sa ma ierti daca bat campii, sa ma ierti daca te ranesc cu vreo vorba, nici eu nu stiu ce spun, n-a trecut nici o saptamana de cand puiul meu a plecat intr-un loc mai bun. Sau a trecut deja o sapatamana, nu stiu cum sa spun ca sa pot arata cat imi lipseste. Sunt cu tine asa cum stiu eu si pot eu sa fiu...
Da ingerasa ta v-a dat de veste ca nu va fi prea mult printre voi , insa ca va iubeste foarte mult !!
Sunt alaturi de tine draga mea si de familia ta !!
Sper ca intr-o zi sa-ti tii in brate a doua minune divina , care te va face foarte fericita !!
Pentru ingerasa ta mii de lflori , si pupici dulci , zbor lin scumpo !!
"Daca ai sti CINE merge langa tine , pe drumul care l-ai ales ,frica ar fi imposibila ." - un Curs de miracole Daniel-Matei - ingerul meu, ce merge cu mine in fiecare clipa pe drumul care l-am ales
Rodi ma bucur ca ti-ai facut curaj si ai scris povestea Alexandrei ... In primul rand iti spun Bine ai venit in familia E.M.M.A. regret ca esti aici in calitate de mama de ingeras ... Regret pierderea fetitei voastre Alexandra ... Regret ca viata v-a supus unei astfel de incercari, dar stiu ca de acolo de sus ... dintre , Alexandra este mandra de parintii ei ... Zbor lin pritnre Alexandra
Paula mamica GABRIELEI fetita cerului 27.04-09.05.2010 Te vom iubi mereu, esti primul nostru puiut http://ingerasulgabriela.blogspot.com/ NATALIA 30.03.2012 LAURA 27.09.2014
Draga Rodi..da-mi voie sa te imbratisez si aici... Ma bucur ca ai reusit sa scri aici pe forum poveste Alexandrei...spun ma bucur pt ca stiu ca aici Alexandra ta ca si ceilalti ingerasi vor fi strigati pe nume si nu vor fi niciodata uitati.... Sti prea bine ca imi pare fff rau pt pierderea ta si ma rog sa fie bine intr-un final...sti tu ff bine la ce ma refer.... Alexandra nu este suparata pe tine...nu spune asa ceva ..ei ingerasi nu sunt capabili sa fie suparati pe cineva in special pe mamicile lor...sti cand sunt suparati ..cand renuntam sa luptam cu dorul si durerea si ne lasam captive depresiei atunci sunt suparati...mie mi-au aratat-o David si Nasuca ..intr-un vis...nu stiu daca ti l-am spus vreodata dar uite il poti citi aici...viewtopic.php?f=36&t=1648 .... Te imbratisez cu mult drag....
Imi pare rau, imi pare rau ca inca un copilas s-a alaturat cetei de , imi pare rau ca inca o mama sufera..
Stii, tot ce stiu despre spina bifida este ca provoaca la randul ei hidrocefalia ( boala de care s-a stins puiul meu).. Prin spital, stand cu puiul meu am vazut cazuri multe de spina bifida,o boala urata....copilasii desi operati de mici ..unii au sanse, altii nu....Soarta intr-un final hotaraste..
Nu trebuie sa fii cu gandul ca ai gresit cu ceva....fetita ta draga nu este suparata pe tine....
Eu una astazi vreau sa trimit tale ( de ziua ei de nume ) un cos mareeee cu colorati.
Te si-ti sunt alaturi.
Corina - mamica ingerasului IUSTIN si a comorii vietii mele- Bogdan
Rodi,primeste o din partea familiei E.M.M.A, suntem alaturi de tine si de familia ta. Spune-ne cum mai esti, nu mai stim mare lucru despre tine..... Pentru Alexandra mii de si
"Te iubesc si te voi iubi toata viata, iar daca si dupa moarte oamenii iubesc, atunci te voi iubi pentru totdeauna!" D.Alighieri "Learn from yesterday, live for today, hope for tomorrow." ........my precious child.......
Multumesc din suflet ca nu ne-ati uitat...nu am mai avut putere sa intru pe sa mai scriu ceva...Am avut o perioada destul de grea .Dupa pierderea Alexandrei eu si sotul meu incet ,incet, am luat-o fiecare pe o alta cale...Acum dupa atatea luni incepem sa ne revnim...greu dar ne dam silinta,ceea ce e bine .Sper sa reusim si sa ramanem impreuna toti 3 ,eu altfel nici nu imi pot imagina .Stiu ca uneori barbatii reactioneaza altfel la durere,dar....acum a trecut ,sper ca a trecut .Toata durerea si dorul de Alexandra va ramane vesnic ...Razvan ,la scoala are un caiet in care deseneaza ce vor ei in timpul liber....a desenat-o pe surioara lui Alexandra .Mi-a fost foarte greu ,dar m-am bucurat .Nu exista zi sa nu pomeneasca de ea ,asteapta nu nerabdare sa aiba un fratior sau o surioara si eu nu ma simt in stare deloc ....Mai e si varsta ,simt ca nu mai am timp ,e foarte incurcat....in decembrie o sa am 38 de ani cand sa mai fac un copilas? ,dar cum as putea sa il las singur pe Razvan? sunt intrebari care ma macina ,am renuntat sa mai iau acid folic ,stiu ca nu am facut bine dar ce era sa fac ?Sper sa revina totul la normal si sa incep sa iau din nou acid folic si poate poate la anul o sa am puterea sa mai incercam odata .Va pup pe toate mamicile de ingerasi si maine 15 octombrie am sa fiu alaturi de voi aprinzand o lumanare pt ingersii nostrii.
Offf Rodi..nu am mai vb demult....sper sa treceti peste acesta etapa toti trei si sa fie bine sa aveti un nou bebe la anul si sa imi povestesti despre cum te bucuri ... Uffff durerea ia atat de multe forme si ne schimba relatile cu cei dragi.... Eu ma dedic si imi face bine E.M.M.A si povestile de aici este o terapie de a trece durerea prin durere ..nu stiu cum sa exprim...sotul nu vrea sa vb...nu ii place cand vb despre noiele povesti de pe E.M.M.A ...nu vrea sa participe a toate evenimentele E.M.M.A ..inafara de Ziua Parintilor de Ingeri...imi spune ca il rascoleste si il face sa devina un om rau..hain pt ca se tot intreaba ''de ce noi....de ce David ...de ce printesa lui Alexandra...'' si prefera sa nu vorbeasca si pt ca sa nu se schimbe ..e greu de inteles pt mine ... Dar ne traim durerea diferit si ne lasam fiecare loc de intelegere .... Cu teama in suflet vom incerca si noi anul viitor in vara ..ceea ce sper sa aud si de la voi ...stiu situatia de la tine ...dar credema ca si noi am avut perioade in care ...nu lasati situatia materiala sa puna stapanire ...ganditiva ca daca Alexandra era acum langa voi trebuia sa gasiti o solutie si sa va descurcati..asa ca ... ..intelegi ce vreau sa spun... Te imbratisez strans..strans si nu te-am uitat....
Alexandra ai grija de familia ta si da-le putere sa depaseasca aceasta etapa grea din viata lor .... Miii de si pt ...frumos....
Rodi draga,aici ai gasit un punct de sprijin care te ajuta sa mergi mai departe alaturi de familia ta minunata pe care o ai langa tine.
Da,sunt etape grele din viata,e o cumpana mare de trecut,iar in situatia in care apare un ingeras,parintii ajung sa se invinovateasca unul pe altul,pana la divort... dar asta nu e o rezolvare si faptul ca voi ati depasit momentele grele si sunteti si acum impreuna e un lucru minunat si va doresc sa aveti puterea sa mergeti mai departe impreuna,sa va ajutati si sa va sprijiniti unul pe altul si sa aveti puterea sa o luati de la inceput oricand.Va doresc numai bine
Zbor lin Alexandra
mamica ingerasei Gloria mamica ingerasilor gemeni Nirvana si Suraj mamica ingeras Optim(a)
Rodi stiu ca este o zi grea dar noi Echipa E.M.M.A vrem sa sti ca suntem alaturi de tine Si iti trimitem o calda pentru a putea duce dorul si durerea ce te va macina mai mult ca niciodata in aceasta zi de 27... Alexandra noi iti trimitem mii si un ''la multi ani!! ''
Draga Rodi, echipa E.M.M.A. este alaturi de tine si iti trimitem ganduri bune, putere, liniste sufleteasca si calde imbratisari. Ingerasei gingase Alexandra ii trimitem in dar mii de si . Zbor lin si Lumina vesnica!