Dumnezeu ma iubeste!!

[ANGEL]

Buna ziua tuturor!
Datorita Biancai am aflat de acest site cu mult timp,dar nu am avut curajul sa ma loghez.
Au trecut 7 ani 2 luni,1 zi si 50 min de cand I-am dat lui Dumnezeu ingerasul meu.Ati zice ca a trecut mult timp,dar parca a fost ieri,si ranile nu s-au vindecat.Niciodata nu se vor vindeca.
Povestea e lunga si trista!
Aveam 20 de ani.Iubeam si credeam ca sunt iubita!Dar se pare ca dragostea este perceputa diferit de fiecare dintre noi,si de multe ori vedem doar ce ne place sa vedem.Am ramas insarcinata.Eram speriata si fericita in acelasi timp.Aveam planuri mari pentru viata mea care era la inceput.Aripile mi s-au frant nainte de a face primul zbor.Nu eram casatorita cu el.Aveam planuri multe.Vestea ca sunt insarcinata l-a socat,si reactia a fost nemiloasa:"iti dau bani da-l afara".Dupa o relatie de 5 ani asta a fost tot ce el a putut sa imi zica.Nu am zis nimic,eram prea scata sa plang.M-am intors si am plecat.Am simtit atunci ca las toata viata mea in urma.Eram distrusa dar increzatoare ca eu pot face totul singura.A regretat el acele vorbe spuse in pripa.Eu nu am vrut sa il mai vad si sa il mai aud.La scurt timp ai mei au aflat.Au avut aceeasi reactie.Toata lumea hotarase la unison ce e mai bine pentru mine.Am mers la un preot extraordinar impreuna cu mama mea.Ea era rusinata de atitudinea mea."Parinte!singurul meu pacat e ca m-am culcat cu un barbat fara sa fiu casatorita.Nu pot face cel mai mare pacat de pe lume.Nu imipot ucide copilul!!"i-am zis preotului.Mi-a pus mana pe umarul stang si mi-a zis:"O sa fie bine!"Aceste vorbe imi suna si acum in ureche.:O SA FIE BINE!!.Aceste vorbe mi-au dat putere atunci,dar mai tarziu am inteles ce avea sa insemne BINE.
Refuzul meu de a face avort a fost mai mult decat familia mea a putut accepta.Astfel,cand aveam 3 luni de sarcina nu a mai fost loc pt mine in casa parintilor mei.
Lucram ziua si seara umblam prin oras pana lumea se adapostea in case iar eu imi gaseam loc in vreo scara de bloc,pe un pres de la o usa sa "dorm".Uneori dormeam in sala de mese in locul unde lucram.mancam ce apucam.O sa ziceti ca eram nebuna,dar,tinandu-mi mainile pe burta,simtind cum misca,capatam o forta imensa,eram atat de fericita si vorbeam cu el si eram sigura ca voi izbuti.In tot acest timp el,tatal, trecea pe la casa parintilor mei incercand sa repare raul facut:vorbele aruncate fara mila.Dumnezeu sa ma ierte dar nu l-am putut ierta.i-am jurat ca eu o sa fac totul si o sa fie bine pentru mine si pruncul meu,iar el nu il va atinge niciodata.Am fost egoista!M-am simtit mai presus de tot si nu am putut ierta.Dumnezeu a iertat iar eu o fiinta obisnuita am cutezat sa fiu neiertatoare.Mi-am primit lectia.Dura,dar pentru toata viata.
Timpul a trecut!!Aveam 8 luni deja in decembrie 2000.Era iarna si tare frig.Ai mei imi trimit raspuns sa ma intorc acasa.Tatal meu mai mult.Am simtit ca trebuie sa imi calc pe orgoliul prostesc si sa ma duc acasa.Pe 9 decembrie eram acasa.Tot ce primeam toata ziua erau o groaza de vorbe urate.dar eu am simtit ca am cel mai minunat cadou de ziua mea.Eu eram in al noualea cer,iar puiutul meu miscand era de acord cu mine.De sarbatori,cu o boceluta de haine mama m-a trimis de acasa."O sa avem o groaza de invitati,nu vreau sa te vada cu burta la gura aici"Am mers la matusa mea,singura mea aliata.
Au trecut si sarbatorile.era ianuarie.Asteptam cu nerabdare sfarsitul lunii,cu un mic bagajel pregatit.ceva hainute pt mine si pentru gurita mea mica.
23 ianuarie 2001
Tatal meu fusese singurul care imi vorbea cu toate ca fusese un om nu prea bun pana atunci.in acea zi fusese in oras cu treburi.se intalnise cu "un om bun" care ,ironic il intreba:a nascut alina?nu esti bunic?.A fost prea mult pentru el,si cand a venit acasa a intrat in camera mea si mi-a dat o palma cu toata puterea lui.am venit cu capul de soba.nimic nu m-a durut.Am simtit cum o greutate cade din crestetul capului pana in picioare.Nici o durere.
Mi-am luat bagajelul si am pornit pe jos la spital,care era la 7 kilometri departare.Nu aveam unde sa ma duc.
Ajunsa la spital m-am simtit usurata,nebanuind ce avea sa se intample.m-au consultat.totul parea in regula.pana cand,au vrut sa asculte inima baietelului meu...
liniste....o liniste apasatoare.nu aud nimic,zise doctorita moasei.
Nu am inteles ce insemna asta.dar,in cea mai perfecta liniste auzeam gandurile mele intr-o dezordine de nedescris.Mi-au zis ca e ceva in neregula.In cateva secunde prin fata mea au trecut, ca intr-un film derulat forte repede,secvente din viata mea.Totul era ata de rapid.era seara deja.Pe un pat in saa de travaliu priveam in gol sima rugam la Dumnezeu.Nu se poate!!!!Copilul meu e bine si eu il voi tine in curand in brate!!!nu e posibil!!!Ca prin vis vad figura matusii mele iubite.plangand ii zic:spunemi ca nu e adevarat!!spune-mi te rog ca o sa imi vad copilul mult dorit curand!!ea m-a mangaiat si a inceput sa planga...imi pare rau Alina!!!
Acea noapte am petrecut-o in spitalul din orasul meu,orbecaind pe holuri,mangaindu-mi burta si plangand,urland.Trupul nu ma durea,dar sufletul era macelarit.Adoua zi a venit mama mea,senina si nepasatoare cum numai o piatra poate fi.M-au dus la Iasi.
Eu imi mangaiam burta.nu auzeam si nu vedeam nimic.In jurul meu se formase un glob invizibil;eram Eu,El si viata mea intreaga inchisi acolo.La iasi 4 zile eram concultata din 30 in 30 de minute de cate 3,4 doctori.toti ridicau dint umeri.De cezariana nu putea fi vorba,nivelul hemoglobinei fiind foarte mic,iar de fiecare data cand incercau sa imi faca transfuzie de sange lesinam.dupa 4 zile de agonie,dupa 4 incercari de a-mi declansa nasterea,cand toti ridicau din umeri,pe 29 ianuarie 2001 ,la 11,15,m-am despartit de comoara mea.Sunteti mame,si stiti ce inseamna o nastere ;cand pruncutul e viu,el se lupta sa iasa si te ajuta;puiutul meu m-a lasat singura.sufletul lui plecase.Dupa ce am nascut,l-au spalat si infasat,l-au pus intr-o cutie de carton si mi l-au aratat.nu am avut putere sa zic nimic.Eram inghetata.camasa imi era ca tabla de la laptele care curgea necontenit.dupa mine au nascut alte 2 femei.Cand am vazut cum isi tin copii la piept am inebunit.Am inceput sa urlu ca o nebuna.tot ce puteam zice era NU.Nu puteam crede ca ingerul meu nu e la pieptul meu.NU,NU,NU...
A doua zi am incercat sa ma omor.dar,Dumnezeu mi-a aratat din nou ca e cum vrea El si cand vrea El.Nu,nu acum,nu ti-ai indeplinit misiunea pe acest pamant!!!!dar eu nu pot trai fara sufletelul meu mic!!ba da poti!mai ai multe de facut!!
Dumnezeu nu iti da niciodata maimult decat poti duce!!!!
asta am invatat.
si daca El a hotarat ca ingerul meu trebuie sa stea langa el,e pantru ca Dumnezeu ma iubeste si a luat o parte din sufletul meu in ceruri.
asta simt si cred acum.
dar acum 7 ani,am crezut ca Dumnezeu nu exista.am crezut ca Lui nu ii pasa de suferinta mea.cum ar putea Dumnezeu cel de viata datator sa ma lase in intunericul asta si in durerea asta?ma intrebam.
In acele momente nici o vorba nu era de ajuns,nici un gest destul de tandru sa ma faca sa zambesc...
Peste 3 ani,1 luna si 17 zile,un alt inger trimis de Domnul a hotarat sa paseasca odata cu mine intr-o lume noua,necunoscuta,dar atat de minunata.
de 5 ani descopar impreuna cu fetita mea Maria,ce miracol e viata.
El e sus!El ne vegheaza!si el ma atinge usor ca prin vis cand simt ca imi e greu,si pare a-mi spune:mama?!nu ai dreptul sa obosesti.stiu ca poti!!doar esti cea mai minunata mama,mama mea care m-a incredintat lui Dumnezeu!
plang de multe ori.o sa ziceti ca sunt nebuna,dar plang de fericire.oricum Domnul ii da ceea ce eu nu as fi putut nicand.dragostea eterna si linistea eterna.asa ca nu pot fi egoista.

[danycrys]

draga mea ANGEL
DUMNEZEU chiar te iubeste ti-a dovedit-o,chiar daca tu in acele momente credeai ca te-a parasit.EL ne da doar atat cat putem sa ducem nici un gram mai mult.Ma bucur ca te-ai hotarat sa ne impartasesti durerea ta ai sa vezi ca fiecare incurajare si fiecare cuvant din partea noastra te va face sa te simti un pic mai bine,pe mine m-a ajutat enorm.cand te simti singura si iti vine sa tipi scrie-ne si noi iti vom fi alaturi intotdeauna.ingerasul tau te iubeste mult de asta sa fi sigura.te pup dulce
CRY MAMA INGERASULUI DEYAN.MULTE PT TINE MAMICA DE INGER SI MULTE PT INGERASUL TAU SCUMP

[nicoleta]

Buna, Angel draga!
Am plans cu lacrimi cat oceanul, a trebuit sa termin cu lacrimile care nu se mai opreau, ca sa pot scrie si eu pentru tine cateva cuvinte.
Mi se rupe sufletul cand ma gandesc la tragedia ta, la oamenii asprii care se aflau langa tine, la pierderea puiutului tau.
Ai mare dreptate cand spui ca rana nu se va vindeca niciodata.
Mie mi-a murit prima fetita acum 18 ani si jumatate si tot mi-e dor de chipul ei, de ea.
De fiecare data cand ii dau fetitei mele pupicul de noapte buna, mi se rupe sufletul ca Ana nu este si ea in acelasi pat cu sora ei, ca nu o pot pupaci si pe ea, ca nu o pot mangaia.
E greu, cand il iubesti, cand il doresti, cand e al tau.
Da, ...e foarte greu, si faptul ca Dumnezeu a fost atat de Bun si mi-a dat alta fetita, nu ii va putea nimeni umple golul lasat in sufletul meu.
Anul trecut in 19 august ar fi implinit 18 ani. A fost atat de greu pentru mine, ...imi venea sa chem noaptea ca sa intoarca fila cu acea zi din calendar.
Ramanem, scumpa mea, cu acest dor vesnic, cu soarta care ne-a fost scrisa cu mult inainte de a ne naste. Noi trebuie sa invatam sa ne acceptam aceasta soarta, si sa ne bucuram de tot ce ne ofera Cerul, frumos si bun.
Te imbratisez si iti voi fi mereu aproape, aici, in calda familie E.M.M.A.
De cate ori iti va fi greu, deschide usa familiei E.M.M.A. si vei simti intelegerea si mangaierea sufletelor noastre, iar gandurile bune iti vor umple viata cu omptimism si sperante.
Te pupacesc pupaceste cu pupici pupaciosi, cu mare drag, Nicoleta.
Pentru sufletul tau atat de frumos care a luptat cu lumea cruda, intr-u existenta unui bebelus, milioane de
ESTI MINUNATA, ...DA!!!!! ESTI O MINUNE VIE A ACESTEI PLANETE, ESTI SI TU O ZANA DE CIOCOLATA!

[Liliana]

Am citit si eu povestea ta, Alina, si parca ar fi o pagina de roman... iata cum viata intrece peste masura cele mai incredibile scene de fictiune ale cartilor sau filmelor zilelor noastre...
Este tulburatoare povestea ta... mi se pare infioratoare doar imaginandu-mi clipele, orele petrecute de tine in scari de bloc, pe presuri de usi... avand totusi o familie undeva... ce umilinte... ce suferinta... si cata putere ai avut ca sa treci peste toate...cum l-ai dat in bratele lui Dumnezeu pe ingerasul tau iubit.... asteptat...

Si totusi cat optimism razbate din fiecare cuvant de-al tau in care ne-ai povestit aceasta drama crunta... Ce curaj... acel curaj pornit din vigoarea si impetuozitatea varstei fragede a tineretii, dar impletit cu o profunda maturitate a luarii destinului in propriile maini...

Am terminat de citit si am ramas ceva timp consternata sub efectul unor sentimente contradictorii... nu stiam impotriva cui simteam revolta... apoi am primit pacea in suflet, simtind pacea ta pe care o respiri acum, alaturi de fetita ta, Maria...
Ingerasul tau ti-a dat putere sa invingi viata si sa reusesti sa te ridici deasupra tuturor greutatilor ce ti-au iesit inainte. Esti o invingatoare. Cu Dumnezeu alaturi.

As fi vrut sa-ti spun cateva vorbe de mangaiere, insa te simt atat de puternica dincolo de tot ceea ce ai infruntat incat ma simt neputincioasa si nu-mi gasesc cuvintele potrivite.
Iti multumesc insa ca esti aici. Ca ne-ai impartasit aceasta teribila experienta a vietii tale din care exista pentru fiecare cititor cate o morala, cate o invatatura, cate un sfat disimulat in fapte.

Am pregatit pentru ingerasul tau o pagina speciala in albumul EMMA si am transpus povestea ta aici http://www.organizatiaemma.ro/node/429.
Va fi locul in care vom pastra amintirea sa mereu...
Iar ziua in care tu l-ai pus in bratele lui Dumnezeu am notat-o in calendarul EMMA http://www.organizatiaemma.ro/node/409 pentru a ne aminti, pentru a-l comemora, pentru a vorbi si a-i cinsti memoria cum se cuvine... alaturi de tine....

Te imbratisez, cu drag, Alina
Liliana

[ANGEL]

Va multumesc din suflet!!!!!
nu ma asteptam la atatea vorbe frumoase si la atatea incurajari.
upa 7 ani sunt bine.asa cum am mai spus,bucatica aceea din sufletul meu e lipsa.dar sufletul meu va fi din nou complet cand Dumnezeu ma va lua si pe mine acolo in locul plin de fericire eterna!!
am cautat ca fiecare dintre noi raspunsuri.mi-am pus asemeni voua ,mii de intrebari.intrebari retorice!!
raspunsurile toate erau in mine....
ma consolez stiind ca pruncul meu e cu Cel de sus.
dar nu ma pot consola cu gandul ca tatal meu a facut ca ingerasul meu sa se zbata inlauntrul meu pana ce cordonul ombilical i s-a infasurat in jurul gatului pana s-a strangulat.nu ma pot consola cu gandul ca niste montri sunt parintii mei.nu ma pot consola cu gandul ca baietelul meu era un copil perfect sanatos pe care altii l-au condamnat la moarte.
nimic nu m-a alinat si nu ma va alina vreodata,stiind ca am renuntat la tot pentru copilul care nu a vazut soarele,pe care nu l-am putut alapta,pe care nu l-am putut mangaia.eram tanara dar nu mi-a pasat de nimic;nici o clipa nu m-am gandit la avort.
stiind tot ce va fi sa fie,daca s-ar intoarce timpul inapoi o spun cu seninatate ca as lua exact aceasi decizie.sa lupt pentru bucatica mea de rai.
EXISTA DUMNEZEU PENTRU FIECARE!EXISTA MINUNI!
O cred cu tarie.eu traiesc o minune.
dupa ce am nascut baietelul toti doctorii mi-au zis ca o alta sarcina va fi cu un mare risc.ori eu nu rezist nasterii ori copilul meu va avea probleme serioase,din cauza infectiei avuta dupa prima nastere.am stat cu el inauntrul meu mort 4 zile.imi putea fi fatala o septicemie.Dumnezeu e mare si e pretutindeni ,pentru toata lumea!!!
As dori ca fiecare mamica ce trece prin aceste momente sa zica cu tarie:Dumnezeu ma va ajuta!!si asa va fi!
ve-ti avea taria sa mergeti mai departe si ve-ti avea alt inger aici pe pamant.credeti in Dumnezeu si o sa descoperiti in voi insiva o putere enorma ce numai voi o puteti scoate la suprafata!nimeni altcineva.nici o vorba nu e deajuns de puternica,nici un ajutor nu va va face sa mergeti mai departe.PUTEREA E IN VOI!

[Liliana]

Iertare-ti cer

Ma rog la tine Doamne si ma-nchin
Cersind in lacrimi a ta indurare,
Ma iarta de pacatul meu cel mare,
Ridica-ma in sufletul divin.

Te-am acuzat cu ura-ncrancenata
Si socoteala Ti-am cerut sa-mi dai,
De Tine ma simteam amenintata
Si Tie iti spuneam ca mila n-ai.

Cand pe furis in pumni plangeam
Tacerea sa n-o tulbur cu suspine,
Balanta lumii stramba blestemam
Si vina toata-o aruncam spre Tine.

N-am inteles atunci ca m-ai iertat
Si n-am stiut ca toate au un rost,
Ca planul Tau pe mine m-a schimbat,
Ca m-ai intors din drumul meu anost.

Pe calea catre care m-ai impins
Eu n-as fi apucat-o niciodata.
Dojana Ta cu care m-ai atins
M-a preschimbat in altceva pe data.

Acum sunt a Ta fiica, acum esti Tatal meu,
Caci inteleg durerea ce astazi m-a-naltat.
Precum imi dai Tu mie asa voi fi mereu,
Oricat de greu imi pare de-acceptat.

Si sper in toata clipa ca sa merit
Sa ma ridici in slava ta de seama,
Sa-mi intalnesc odorul meu iubit
Ce l-ai luat din bratele-mi de mama.

Pentru tine, Alina, si pentru toate mamele de ingeri care merg inainte pe drumul lor cu nadejdea in Dumnezeu, cu incredere in planul Lui inalt - pe care noi nu-l vom putea vreodata cuprinde si intelege deplin...Sa ne lasam in voia lui cu speranta si acceptare in dreapta Lui judecata...

Liliana

PS: versurile imi apartin - compozitie proprie

[veronicamincu]

draga Alina
si tu mai facut sa plang .nu mi vine sa cred cat de rea este lumea in ziua de azi si totusi este adevarat.
esti o fata puternica se vede asta din cuvintele tale scrise aici.
ma bucur ca ai avut curajul sa intri pe site si sa iti scri povestea ta si a ingerasului tau pentru care ai luptat atat de mult...
nu stiu, .....asa cum spune Liliana te vad puternica si nu stiu ....mie greu sa spun ceva....
vreau sa sti insa ca iti sunt alaturi cu sufletul ....
tau este acum in imparatia cerului si se joaca frumos cu fetita mea
ei ne iubesc si pe fiecare raza de sooare ce ne atinge obrajii ne trimit cate un pupic din partea lor sa stim ca ne sunt alaturi chiar daca nu ii putem vedea
te pup si te imbratisez din departare scumpa mea mamica de inger
pentru ingeras iar pentru sufletul tau de mama iubitoare

[crisstynna]

Draga mea Alina....Vreau sa iti spun ca am plans citind povestea ta.Dupa ce ca pierderea unui copilas doare atat de tare,durerea este atat de sfasietoare,a ta durere a mai fost amplificata si de greutatile vietii,de faptul ca in acea disperare tu nu ai avut nici macar familia alaturi de tine.E fff trist.Intr-un fel povestile noastre seamana...Am vazut ca te-ai impacat oarecum cu idee ca ingerasului tau ii este mai bine acolo Sus,dar nu te poti impaca cu faptul ca cineva i-a luat dreptul la viata.Exact asa a fost si la noi,dubla circulara de cordon,dar la noi medicii si indiferenta lor mi-au condamnat copilasul...Si asta doare atat de tare ....Totusi vazand povestea voastra,mi-ai dat putere,m-ai facut sa inteleg ca Dumnezeu ne iubeste,si nu a uitat de noi...Si ca va veni vremea cand vom avea fiecare o minune aici pe Pamant langa noi,sa ne mangaie sufletele triste.iti multumesc ca ne-ai adus speranta in inimi,si ca ne-ai dat puterea de a merge mai departe.Sunt alaturi de tine.Ma rog si pentru sufletelul tau,pentru ingerasul tau...Sa ai parte de tot binele din lume,si sa fi fericita mereu,alaturi de fetita ta Maria.Te pup si te imbratisez cu mult drag,Cristina,mamica ingerasului Razvan...

[ANGEL]

multumesc Liliana pt versurile superbe.multumesc din suflet Veronica pt vorbele tale.si,rectific:am auzit la o emisiune tv de la Bianca Brad de acest site dar m-am logat la indemnul Veronicai.multumesc Veronica!!!
Cristyana,SPERAMTA MOARE ULTIMA!!
Si nu ai dreptul sa renunti!
stii ce am facut eu la un an dupa ce I-am dat lui Dumnezeu bucata din mine?
M-am casatorit cu un barbat care avea 2 copii.culmea baietei.mama lor murise in acelasi timp cu baietelul meu la 32 de ani de cancer.nu stiam,nu credeam si nu vroiam sa mai am copii.si de 7 ani am gria de ei ca si cum ar fi ai mei.Alexandru are 21 de ani acum si Cezarel al meu are 12.sunt o mama fericita acum.Am 2 baieti si o fetita care ma iubesc enorm si imi zis intr-una ca sunt"CEA MAI BUNA MAMA DIN TOT UNIVERSUL"
Am eu dreptul sa plang?Am eu dreptul sa ii cer socoteala Domului?Am eu dreptul sa clachez si sa imi plang de mila?
NU.SUNT BINECUVANTATA CU 3 COPII MINUNATI.
AM CONTINUAT ACUM PT CA IERI NU MI-AM TERMINAT POVESTEA.SI DACA ACUM ARE UN HAPPY END ,E PT CA DUMNEZEU M-A INVATAT SA LUPT.

[ANGEL]

Mi-am vazut copilul mult iubit o singura data pret de cateva secunde...
Parca dormea...infasat intr-un scutecas alb si asezat intr-o cutie de carton.Doamne cat de frumos era!o fata rotunjoara si un perisor negru...era un copil perfect normal,de 3,200kg.nu am avut timp sa imi dau seama ce se intampla ,nu am auzit ce vorbeau asistentele cu mine,nu stiu ce m-au intrebat.Nu puteam vorbi...l-au luat si l-au dus ,iar privirea mi-a ramas spre usa,asteptam sa mi-l aduca inapoi sa il alaptez,caci pieptul meu clocotea si laptele puiutului se scurgea pe camasa de spital...
peste cateva zile mama mea a venit cu un sicrias si niste hainute,fluturandu-mi-le in fata :uite ce hainute frumoase i-am cumparat!!!!!!!!!!DOAMNE!!!ea auzea ce zice?cata seninatate,se astepta sa ma bucur?sa ii multumesc?zambea si imi zicea ca asa e cel mai bine.Cum asa?asa fara pruncutul meu?si acum sunt consternata cand ma gandesc cum s-a comportat cea care mi-a dat viata si care ar fi trebuit sa stie ce inseamna un copil.am implorat-o sa mi-l mai arate odata,ultima data inainte de pleca de veci ,fara a mai ramane o urma ca El a fost pe pamant.nu a vrut.-am legat cutia si nu o mai deschid.........
dupa nastere aveam 38 de kg
m-am tinut de pereti mult timp ca sa pot merge.nu m-am putut lupta cu ea...
acasa,familia mea il asteptau...bunicii mei au fost singurii carora le-a pasat.bunicul,tata cum ii zic eu,a cautat o cruciulita si i-a pus-o micutului in buzunarel sa nu ii fie urat ,sa nu fie singur pana ajunge la casa Domnului.spre seara,sa nu vada toata lumea,l-au dus acolo,in locul unde ulterior eu mi-am petrecut fiecare seara timp de multe luni...la cimitir.
La cateva zile,bunica mea a chemat preotul sa imi faca molifta.si a incercat sa vb cu preotul daca nu se poate face ceva pentru sufletelul ala mic.preotul a fost radical-NU!!!NICIODATA!!!
"IART-O PE ROABA TA ALINA CARE A LEPADAT PE PRUNCUL SAU........."
CUM??????????
LEPADAT??????????DOAMNE?!!AM RENUNTAT LA TOT PT EL,M-AM LUPTAT CU TOATA LUMEA PT EL.NU L-AM OMORAT EU!!!LEPADAT???????????
Aceste vorbe imi rasuna in minte si acum dupa 7 ani!
de ce?
de ce in aceasta situatie religia nu are mila?de ce nu ne ajuta?de ce ne cufunda intr-un intuneric mai mare?
EI,ingerasii ce s-au dus sa vada soarele de sus,sunt inmormantati separat de toata lumea,ca cei care se sinucid.DE CE?CE VINA AU EI CA DOMNUL I-A VRUT ALATURI INAINTE DE VREME?DE CE SUNT STIGMATIZATI?DE CE CAND MA DUC LA CIMITIR PT VESNIICA POMENIRE,LA CAPATAIUL LUI PREOTUL NU MERGE?DE CE?

[Liliana]

Desi povestea ta de viata este atat de dura in experienta observ cat de mult te-a inaltat cu sufletul si nu numai ca nu te-a incrancenat impotriva lumii ci te-a eliberat de povara urii... Te-a salvat prin credinta nestramutata in Dumnezeu.
Povestea ta trebuia spusa pana la capat si, pentru ca acum stim si finalul fericit care se incheie plin de speranta, am completat pagina ingerasului tau astfel incat sa fie model de viata pentru cei care cauta modele...
http://www.organizatiaemma.ro/node/429

Te imbratisez, Liliana

[Rodica]

Multumesc draga mea Alina pentru toate cuvintele calde si atat de frumoase, multumesc pentru mangaierea pe care incerci sa mi-o strecori in suflet , stiu ca ducem cea mai grea povara din lume, o cruce atat de grea pe care nu credeam ca o putem ridica dar sa traim cu ea toata viata noastra...durerea si dorul dupa ingerii nostri este atat de mare incat orice cuvinte devin uneori inutile in fata acestei suferinte ...dar asa cum spui atat de frumos ,, D-zeu ne iubeste " desi ne-a luat tot ce am avut mai pretios in viata ...totusi spre Tatal nostru Ceresc ridicam ochii si cerem mila si ajutor....putere si speranta ...Cu speranta in viata vesnica, in ingeri traim acum, cu speranta revederii intr-o zi cu cei dragi ... cu aceasta speranta putem merge mai departe pe aceasta grea si dureroasa carare a vietii...
Iti doresc din tot sufletul ca aceasta credinta atat de puternica si curata , aceasta dragoste si speranta in D-zeu sa nu te paraseasca niciodata , caci singurul sprijin este Domnul si Sfanta Lui Maicuta .
Bunul D-zeu sa va ajute si sa va ocroteasca , sa va trimita doar bucurie , pace si liniste !
Pentru tine draga Alina mea sincera si sa-ti lumineze calea vietii!
Cu mare drag, Rodica, mama Alinei.

[Liliana]

Exemplul Maicii Domnului

De pe perete din icoana
Inmiresmata-n flori de crini
Vegheaza trista Sfanta Mama
Slavita-n jur de heruvimi.

Duioasa isi trimite slava
Cu dragoste si cu iertare,
Cu mangaierea ei suava
Spre-a voastra dulce alinare.

Ea stie poate cel mai bine,
Primind al Duhului Cuvant,
Marirea, dar si suferinta
Adusa de Copilul Sfant

Caci din suflarea Intreita
Mariei Domnul i s-a dat,
Caci prin Hristos a fost iubita
De-o lume-ntreaga ce-a urmat.

Durerea ei de Mama Sfanta
Stia ca lumii-i e menit
Si ca in ceruri va sa urce
De unde-n lume a venit.

Stia ce chin avea sa-ndure
Si sufletul plangea in ea
Ca prea devreme-avea sa-L piarda
Si ca ea nu-L putea scapa.

De Dumnezeu ea era Mama.
Poate-ar fi vrut copilul ei
Sa fie om fara de slava
Si ea femeie-ntre femei.

Insa Treimea cea inalta
Din dragoste nemarginita
Pe ea din toate a ales-o
Ca Mama de Hristos iubita.

Acum Ea sta exemplu voua.
Mame de ingeri voi sunteti.
Sa mergeti drept pe drumul asta:
Alese-ati fost fara sa vreti.

E mai presus de lumea noastra,
E planul Domnului cu voi,
V-a dat si voua grea povara
Ca Mamei Sfinte. Pentru noi.

O lume voi salvati prin lacrimi,
Iar ingerasii vostri sus
Sunt fericiti - Chemati de Tatal
Ei cu iubire s-au supus.

Am scris aceste versuri cu ochii in lacrimi... pentru voi...
Caci voi, prin lacrimile si suferintele voastre, rascumparati o parte din pacatele lumii...
Nu stiu de ce asa... Suferinta unora, al celor buni, se pare ca purifica greselile altora....

Liliana

[symyna_cris3]

Scumpa mea,iti scriu cu lacrimi pe obraz...ma doare durerea ta atat de mare!!!Ma dor cuvintele tale care-mi aduc in suflet din nou durerea mea...Plang stiind ca si tine cat de dureros este sa treci prin nasterea unui copil mort [pt ca apoi sa ramai singura...Si plang ,neantelegand,ca si tine,acele vorbe spuse la molifta:lepadat,ucis...Citindu-ti povestea am simtit cu mi se rupe inima...si m-a bufnit plansul...Mi-au revenit in minte clipele de groaza petrecute in sala de nasteri cand nu le puteam intelege pe acele mame care se plang ca le doare,desi vor naste un copilas viu...pe cand eu doar plangeam de durerea sufleteasca...fara sa-mi pese de cea fizica...si-mi spuneam ca as vrea sa ma doara de zece ori mai tare ,dar Razvanel sa se nasca viu...Si apoi la molifta...m-am simtit distrusa,acuzata...ca si cand as fi fost pusa la perete si se aruncau cu pietre in mine...si am plans...si plang...si voi plange mereu...Imi pare rau,draga mea!!Imi pare rau pt tine si pt baietelul tau,imi pare rau pt toate mamicile de ingerasi si pt puii lor...imi pare rau pt mine si pt Razvanel care a murit in burtica mea la 8 luni si jumatate fara sa aibe absolut nimic...si s-a nascut fara viata 2 zile mai tarziu,pe 05 august 2008...
Iarta-ma ca incerc sa ma linistesc si sa nu mai plang,dar nu as vrea sa-i faca vreun rau bebelusului din burtica mea,caci ,sincer...imi vine sa plang si sa urlu de durerea ta...Te imbratisez,draga mea...

[ANGEL]

multumesc din suflet tuturor!!!!!!
Draga mea Symyna,cuvintele tale zic ce simteam si simt eu.Durerea nu dispare niciodata.Dar...nu vreau sa dispara!e o durere dulce si o amintire linistitoare ce stau ascunse in inima mea.da ,ma doare ca nu am avut sansa sa fiu mama Lui mai mult,ma linisteste amintirea celor 9 luni cand a crescut si s-a jucat inlauntrul meu daruindu-mi clipe de neuitat.
Doamne ajuta !!!!

[Bianca]

Draga Alina , uite cum s-au asezat lucrurile si iti scriu in data de 29..... o cifra banala pentru cei mai multi dar o cifra care, va ramane marcata pentru totdeauna, in calendarul sufletului tau....

Povestea ta parca e dintr-un film...un film care ar face audienta mare.....ca doar audienta creste cu atat mai mult, cu cat drama este mai mare .... Ma intreb daca parintii tai si mai ales mama ta, realizeaza macar acum, ce au facut....... Nu stiu daca i-ai iertat dar un lucru stiu sigur: ca esti puternica, altfel Dumnezeu nu ti-ar fi dat asa ceva! Te-a incercat iar tu I-ai demonstrat ca nu se insala.... Pentru ca intr-adevar, numai credinta in El, este cea care iti da putere......si oamenii prin care El, lucreaza.......de aceea ma bucur ca ai "venit" printre noi.....pentru ca mamele de ingeri, cu siguranta, sunt uneltele Lui!

Mesajele tale de aici, m-au ajutat sa inteleg inca o data, drumul vindecarii....Eu am "aniversat" abia doi ani de la pierderea micutei mele Emma si sunt constienta ca e normal sa doara inca....dar dupa 7 ani....sau 9 sau 40....amintirea sa fie la fel de vie....ma sperie......asa cum, insa, imi da curaj faptul ca poti afirma ca doare faptul ca nu iti poti strange puiul in brate dar, in acelasi tmp,i ca te linisteste amintirea celor 9 luni.... asa imi impun sa gandesc si eu.....si nici eu nu vreau sa uit acea.... durere dulce.......e acolo....

Pe langa putere si curaj, dai dovada si de intelepciune si ma bucur pentru tine.....Iti doresc sa te poti bucura de ce ai...meriti...... Doamne ajuta!

O imbratisare si o floare, cu drag, pentru tine si pentru ingerasul tau...

[Bianca]

...si inca ceva ....vorbele spuse de preot mi se par ingrozitor de crude....le-am simtit la fel ca si tine....ca un cutit infipt si rasucit in inima....e atat de nedrept... Exact la asta m-am referit, atunci cand am scris despre atitudinea Bisericii, acum un an, pe sit-ul meu....Tocmai de aceea, voi face tot ce voi putea pentru a convinge preotii, sa aleaga alte cuvinte, fiindca nu este normal, sa dea in mama deja ingenuncheata de durere, in urma pierderii unui copil pe care si l-a dorit si l-a iubit, dar Dumnezeu i l-a luat.....Inainte de a fi preoti...sunt oameni...iar ei, ar trebui sa fie cei mai sensibili la durerea celor din jur si sa stie cum sa ofere sprijin emotional si mai ales spiritual, in momentul in care o mama isi plange copilasul pierdut astfel....ar trebui sa o ajute pe mama, sa inteleaga de ce Dumnezeu a hotarat sa-i ia copilasul atat de asteptat...nu sa o acuze....

Nu inteleg cum de nu isi dau seama ca, avand o asemenea atitudine, mama se va indeparta de Dumnezeu....cel putin in prima perioada....pana cand aceasta va intelege ca preotul a gresit, alegand acele cuvinte.....si ca defapt Dumnezeu este singurul care o poate ajuta cu adevarat... Imi amintesc de un mesaj primit de la o mama care mi-a scris ca atunci cand preotul a rostit aceste cuvinte, s-a ridicat si l-a palmuit!!!......Sper ca acel preot sa fi invatat atunci o lectie, intelegand puterea nociva, a cuvintelor alese gresit.....

....nu pot decat sa sper ca, adunand cat mai multe marturisiri ca ale tale si ale Siminei,voi reusi sa conving preotii, sa fie mai atenti si mai blanzi, cu mamele de ingeri...
Cred ca si studentii la teologie ar trebui sa parcurga un curs de psihologie centralizata pe trauma, tocmai pentru a putea ulterior, sa imbine cunostintele cu spiritualitatea si a-si implini misiunea pe care si-au asumat-o sau care le-a fost data: aceea de a ajuta oamenii sa gaseasca drumul spre Dumnezeu, prin iubire, credinta si iertare..........
Doamne ajuta!

[CORINA SILVIA]

Draga Angel,tragica poveste cu un sfarsit totusi superb,ai mare dreptate Dumnezeu te iubeste si te-a iubit si-n clipele cele mai grele te-a tinut ,ca pe fiecare dintre noi, in brate.Acum poate iti va da si puterea sa ierti!Calde imbratisari pentru tine si frumoasa ta familie si o luminare si mii de flori pentru scumpul tau inger!

[marwana]

Draga mea Angel sper ca azi printre lacrimi sa ii dai ingerului tau un zambet, sau 9, merita azi la implinirea a 9 anisori de cand a devenit ingeras.
Te cu multa caldura