Luca, minunea mea

[alina ene]

Au trecut 7 luni de dor chinuit si fara de leac, 7 luni in care neincetat ma gandesc la el, la tot ce mi-a adus si tot ce mi-a luat odata cu plecarea lui.
Era universul nostru, era notiunea noastra de a trai, era cel mai frumos dar pe care Dumnezeu ni-l oferea.
31 iulie 2008... m-am trezit la 04.30, era o zi frumoasa de vara, o zi de joi pe care parca o asteptasem o viata, m-am ridicat din pat si am mers la baie. Mi se fisurasera membranele, dar ceea ce eliminam nu era o cantitate ingrijoratoare. Mi-am mangaiat burtica si i-am spus puiului meu ca in curand ne vom vedea. Mi-era asa de dor de el...asa de dor....imediat am plecat spre spital.
Dumnezeule, cat de fericiti eram, ne tinem de mana si ne priveam, urma sa devenim bogati caci cea mai mare bogatie era pe drum.
Am ajuns la spital si dupa inregisrarile de vigoare, m-am trezit intr-un salon de pe sectia de chirurgie (ciudat, dar la ginecologie in incinta spitalului Euroclinic nu era loc si pentru noi).
Apoi a inceput cosmarul nostru. Imediat am facut cunostinta cu rezidenta (Cristina Vladu) doctorului. Afisa acel aer de superioritate pe care il regasesti in privirea celor mai snobi oameni. Primul lucru pe care l-a facut, a fost sa o anunte pe una dintre asistente sa-mi faca
clisma, apoi sa ma conduca intr-una din salile de pansamente pentru un asa zis consult.
Dupa ce m-a consultat, mi-a spus ca am dilatatie de 3 cm si fara sa-mi adreseze macar o intrebare, sau sa ma anunte ce urmeaza si care este procedura, mi-a taiat membranele,
pentru ca am simtit pur si simplu iar cand m-am uitat spre ea, in mana dreapta avea o foarfeca mare murdara de sange, iar eu, odata coborata de pe masa si ajunsa la salon, mi-a curs toata ’’apa’. De ce oare nu ma documentasem despre toate 'aceste proceduri?
Era 9.30 cand am intrat in travaliu, iar pe la 11,din cauza durerilor mi-au pus anestezia epidutala. Dr. meu Alexanrdu Filipescu de la Spitalul Elias, nu dadea nici un semn, din cand
in cand vorbea la telefon cu rezidenta care pe tot parcursul travaliului meu a dat semne de
plictiseala si mai tot timpul vorbea la telefon.
Aveam contractii din 5 in 5 minute si durau 1,5 min la o dilatatie de 6. La 12.30 apare si doctorul, nepasator de parca venea sa-mi faca o injectie. Era linistit si relaxat, dupa prima evaluare mi-a zis ca am dilatatie 8 numai ca ...incepusem sa am contractii din ce in ce mai rare si foarte scurte. Se crease deja o panica, imi tot injectau ceva pentru dilatatie erau
deja la a 6 a fiola. Durerile erau clumplite, ma sufocau si ma epuizau in egala masura,
intrebam intr-una daca Luca este bine . Am inceput sa-l rog pe doctor sa-mi faca cezariana, simteam ca bebelusul meu nu va fi bine, e cumplit cum o mama simte asta.. Din cauza
durerilor lesinam, ma trezeam apoi lesinam iarasi. Mi-am intors capul mult in partea stanga
si atunci am vazut cum bataile inimii puiului meu scad. Doctorul era panicat, spunea intr-
una ca nu poate sa-l scoata (de parca era un gunoi in ochi), ca nu m-am dilat decat la
exterior. L-am implorat atunci sa-mi faca cezariana, In disperarea si durerea mea ii
imploram pe toti sa-mi faca cezariana. Imi amintesc cum am prins-o de mana pe rezidenta
lui si am rugat-o sa-i spuna si ea sa-mi faca cezariana iar ea, si-a tras mana si mi-a zis sa
stau linistita si sa nu ma mai agit ca e mai rau. Durerile era din ce in ce mai mari, sala de
nastere se umpluse de medici. ....toti priveau ingroziti. Filipescu s-a intors catre ei si le-a
spus din nou: ‚’’ce sa fac ca nu pot sa-l scot, incearca si tu’’ - i se adresa lui Herghelegiu
care, dupa ce m-a privit pe mine, a privit aparatul care il monitoriza pe Luca si apoi i-a zis i sa ma duca urgent sus si sa-mi faca cezariana. Am intors capul in stanga si am vazut bataile inimii lui Luca undeva la 40-50, apoi m-am uitat in dreapta la ceas, era 13.10. Mi-au coborat picioarele de pe masa cu toate ca Luca era pe canalul de iesire gata gata sa iasa.
.........m-am trezit pe la 17.30, am ridicat mainile si am constatat ca nu am bratara ‚’de mamica’’. Mi-a inghetat sufletul, m-am simtit ca un sloi de gheata care se sufoca. In clipa aia l-am vazut pe Vlad, singur fara Luca in brate, dar a zambit si m-am usurat, M-a luat de mana si a inceput sa ma pupe, l-am intrebat cum e baietelul nostru iar el mi-a spus ca e foarte frumos si foarte mare, mi l-a descris cu lux de amanunte iar la final mi-a spus ca are probleme cu respiratia si ca e conectat la aparate. I-am spus sa-mi arate pozele cu el dar nu ii facuse. Aceasi sloi de gheata m-a cuprins din nou. Vlad i-ar fi facut o mie de poze pana acum daca era totul bine. Mi-am dat seama ca imi ascund ceva. L-am rugt sa mearga sa-i faca poza.
Vlad s-a intors in scurt timp de la Luca , ii facuse o poza.
Era atat de frumos, atat de frumos, era perfect insa pe frunte avea un pansament si era intubat. Inainte sa pot sa intreb ceva Vlad mi-a spus ca are o urma de la forceps dar care va trece curand. Am inghetat din nou: el poate nu stia ce insemna un forceps la o nastere dar eu stiam. Si..........nu vroiam sa ma gandesc, nu puteam sa accept ca Luca al meu, minunea mea, a fost adus pe lumea asta cu forcepsul.
Cezariana a fost facuta prea tarziu pentru baietelul meu. De la 9.30 pana la 13.10, Luca a stat fara pic de lichid si datorita faptului ca a fost un baietel mare nu am putut nici eu sa il aduc si nu a putut nici el sa ma ajute sa vina pe lume natural. Cu toate strigatele mele sa-mi faca cezariana , doctorul a ales sa-l scoata cu vaccum-ul si cu forcepsul si pentru ca nu a reusit nici asa, a fost nevoit sa-mi faca cezariana. Aveam sa aflu mai tarziu ca imediat dupa cezariana, fara sa imi inchida operatia, Filipescu a plecat. M-au cusut medicii de la Euroclinic, el s-a panicat probabil.
Luca nu a primit nici o nota la nastere, nici macar nu a putut fi cantarit in primele ore. Starea lui era mai mult decat critica. Pe Vlad l-au lasat sa stea cu el, sa-l tina de manuta, l-au invatat cum sa-i tina corpul mic si firav in cazul in care facea convulsii si l-au mai invatat sa se roage sa nu se intample asta in primele 12 ore. Si stiu ca s-a rugat cu toata fiinta lui dar Luca al nostru nu a rezistat si a facut convulsii. A 2 a zi am incercat sa ma ridic sa merg la Luca, speram ca o sa-i dau sa pape, stiam cat de esential e laptele matern ca doar d’aia optasem pentru nastere naturala, ca sa pot sa-i fiu alaturi intr-u totul din primele clipe de viata dar ,nu am reusit , eram mult prea slabita.
Pe la 11 a venit in salon neonatologul lui Luca. A incercat sa ne explice ca starea lui nu e buna si ca il transfera in Polizu pentru mai multe investigatii. I-am multuit iar raspunsul ei aproape ne-a ucis :’’aveti pentru ce sa-mi multumiti, am facut tot cese putea face, doar Dumnezeu mai hotaraste acum’’
Vlad a insotit salvarea lui Luca iar eu urma sa mergin 2 ore. Dupa ce au plecat, am urlat. Ma durea sufletul.
Trecusera 24 de ore cand l-am vazut pe Luca pentru prima data. Era la terapie intensiva si nu aveau voie decat mamele asa k am intrat singura.Baietelul ala superb din incubator era al meu. Era minunea mea, era sufletul meu, era mai mult, mult mai multe decat reprezint eu. Daca as fi avut eu ataea perfuzii in manute, picioruse si buricut cate avea el nu m-ar fi durut nici pe sfert decat m-a durut cand l-am vazut pe el atat de conectat la aparate. Era in pampersi iar pe cap avea un fes crosetat rosu cu alb in dungi iar in picioruse sosete albe. M-am arcuit de durere. L-am atins pe manute, era atat de cald iar pielea lui era atat de fina. L-am privit pret de 10 minute, doar atat aveam voie. Dar nu mi-au ajuns si nici nu am stiut ca nu-l voi privi o viata. Nu stiu daca avea ceva de la mine, Vlad imi spune ca barbita, eu si astazi stiu ca era un Vlad in miniatura. Am inceput sa ma rog, aveam la sutiet mir adus de cel care trebuia sa-l boteze. Cu teama de a nu ma vede asistentele am deschis sticluta si am inceput sa-l ating pe tot corpul... si ma rugam, ma rugam la Dumnezeu sa mi-l lase, ii promiteam orice doar sa mi lase. Ca un raspuns la rugamintea mea Luca si-a miscat manuta stanga cu putere. M-am bucurat enorm, mai tarziu am aflat ca era doar un gest incostient.I-am ridicat caciulita de pe cap si ii-am vazut perisorul: era negru si cret de aproape 2 cm., unul dintre ochisori era intredescris, avea ochii caprui.
Apoi neonatologul a stat de vorba cu noi. Ne-a explicat ca sansele lui sunt minime si ca daca ar trai, datorita afectiunilor survenite in urma travaliului, Luca si-ar fi miscat poate doar ochisorii.
Datorita asfixiei Luca avea hemoragie la toate organele interne, iar din cauza vaccum-ului si a forcepsului i se sparsesera vasele de sange si sangele ii patrunsese in substanta cenusie. Atunci am hotarat sa-l botezam. L-am tinut de mana pe tot parcursul slujbei si l-am rugat. L-am rugat sa nu plece. Dar nu m-a ascultat, La mai putin de o ora toti ingerasii vostri au venit sa ma anunte ca Luca o sa mearga cu ei pentru ca e asa de bine si frumos in lumea lor... si mai mi-au spus ca o sa aiba grija de el si impreuna vor veghea asupra noastra. Apoi au plecat cu totii, dar nu inainte de a ma ruga sa va transmit fiecareia dintre voi ca ei va iubesc si isi doresc sa aveti puterea si taria sa mergeti mai departe, ca doar asa vor considera ca sacrificiul lor a meritat.

Alina, mamica ingerasului Luca

[gwendolen]

Draga mea Alina,
Citesc cu amaraciune povestea voastra trista..si ma revolt din nou asupra sistemului medical tampit in care traim....o alta viata luata din cauza comoditatii lor....offf...nici nu stiu ce sa-ti spun...ma bucur ca ai avut curaju sa ni te alaturi...aici vei fi inteleasa, mangaiata cu cate o vorba buna, aici Luca v-a exista mereu, ii vei putea vorbi...noi, eu suntem aici oricand ai nevoie...Pe mine personal m-a ajutat enorm fetele de pe forum, au fost aici cand am avut ceea mai mare nevoie..am primit mereu sustinere si caldura si sinceritate in mesaje...s-au legat adevarate prietenii...
Te imbratisez cu mare caldura, si pentru ingerasul Luca multe !

[Angela]

....of....si daca s-ar putea sa nu fie adevarat....nu inca o drama....nu inca un ingeras ce a lasat in urma lui atata dor.....
Draga Alina,
imi pare sincer rau pentru ca ai simtit trecerea atat de cruda de la "mama" la "mama de inger"...Iti doresc multa multa putere in continuare, sa poti sa-i zambesti puiului tau drag dincolo de lacrimi...
Am trait si eu aceleasi momente de neuitat in urma cu un an si aproape doua luni...tot o cezariana intarziata....puiul meu a supravietuit doar 6 ore si 45 de minute apoi....s-a dus sa se joace cu ingerasii...e greu,e atat de greu de acceptat....si totusi viata merge cumva inainte si gandul ca ei se afla intr-o lume fara de durere si rautati ne mai intareste un pic...si probabil si gandul ca Dumnezeu se va indura de noi si ne va da si un sufletel care sa ne aline aici pe Pamant...
Te si te asteptam aici in familia EMMA oricand vei vrea sa-ti eliberezi sufletul si sa fii inteleasa cu adevarat de cei care au trait din pacate aceleasi clipe....
si pentru ingerasul tau frumos Luca
Angela, mami de ingeras jucaus Calin Gabriel

[hera22]

Cat de trista e povestea ta... ...si cat de revoltator este faptul ca cei care ar trebui sa te ajute, cei care trebuie sa salveze vieti sunt atat de lipsiti de scrupule. Imi pare nespus de rau ca a trebuit sa intalnesti astfel de oameni si mai ales pentru ca Luca a mers in ceruri la ceilalti ingerasi. Durerea asta mare numeni si nimic nu ti-o poate lua, dar trebuie sa fii puternica, sa-ti gasesti credinta in Dumnezeu si sa te rogi pentru ingerasul tau scump si drag. Eu iti trimit o calda si sunt sigura ca ingerasul tau e intr-un loc frumos si linistit de unde va vegheaza somnul si va saruta obrajii in fiecare seara.

[Ralukut]

Draga mea, Alina, plang citindu-ti povestea;m-a impresionat nespus asa cum m-ai impresionat si tu cand te-am cunoscut la intalnirea din ianuarie.
Luca, ce nume frumos,asa trebuia sa-l cheme si pe copilul meu, dar este fata si o cheama Mara.
Ma bucur ca ai reusit sa-ti povestesti aici durerea ta, dar mi se rupe sufletul ca sunt din ce in ce mai multe mame de ingeri.
Nu stiu ce cuvinte ar putea sa te ajute, sa te aline macar putin...Sunt alaturi de tine, ca si celelalte fete, aici poti povesti de micul Luca tot ce vrei, ce ai fi vrut pt. el, tot ce simti.
De-acum inainte vor fi zile foarte grele, dar poate, incet-incet timpul va usura cumva durerea,povara....Va transforma o durere ascutita, intr-o durere surda, putin mai departata.
Luca va fi mereu ingerul tau, steluta ce vegheaza pe cer asupra parintilor lui, si poate intr-o zi veti putea-o lua de la capat sa aveti un copilas si aici langa voi.
Te imbratisez cu drag!

[Liliana]

Alina, te asteptam de mult aici...
Din noiembrie anul trecut, de cand te-ai inscris ca membra a acestui Forum...
Am banuit durerea ta profunda, am stiut insa ca va veni vremea cand vei simti nevoia sa ne vorbesti despre Luca, puiul tau.
Am sperat ca vei gasi puterea de a scrie aici povestea lui pentru ca ea sa nu ramana inscrisa doar cu litere de foc si de lacrimi numai in inima ta.

Noi ne-am gandit la tine si ne-am gandit la Luca. Pregatisem pentru el un balonas alb care-i purta numele in zona "Ingerasii nostrii", aici pe site-ul EMMA.
Balonasului lui Luca isi astepta insa cuminte povestea spusa de mamica lui.
Acum Luca si-a primit o pagina numai pentru el in albumul ingerasilor EMMA aici http://www.organizatiaemma.ro/node/403 .

Acum, exista si aici, pe Forum, pagina lui speciala. Datorita tie, Alina, mamica lui.
De acum inainte noi vom fi alaturi de tine ori de cate ori vei avea nevoie de noi, ori de cate ori vei dori sa vorbesti cuiva despre Luca, cand vei vrea sa plangi pe umarul cuiva care te intelege si te primeste in brate cu caldura.

Stim ca nimic nu iti va lua dorul dupa Luca si nimic nu va sterge amintirea lui.
Tocmai de aceea noi comemoram in fiecare zi ingerasii plecati la ceruri, dar mai cu seama intr-o zi anume din an : in "Ziua mamelor de ingeri". Este ziua in care ridicam la cer baloane catre ingerasi, aprindem lumanari, le inchinam rugaciuni si le trimitem dragostea tuturor si gandurile frumoase.

Pentru ca esti din Bucuresti te invitam alaturi de noi in data de 03 mai 2009, in prima duminica din luna mai, la ora 18:30, pe Stadionul Iolanda Balas unde mame de ingeri si tati deopotriva, bunici, frati, surori, prieteni si orice suflet prezent vor comemora ingerasii cum se cuvine.
Mai multe detalii poti afla de aici viewtopic.php?f=9&t=300&start=0

Alina, de acum esti parte a familiei EMMA. Iti spunem un trist "bun venit".
Iti va face bine prezenta aici. Vei vedea. Mamicile de ingerasi iti vor fi aproape.

Cu drag, Liliana

[crisstynna]

Ma doare sufletul ...simt ca ma sufoc din nou de durere...cand vad ca inca o alta mamica trece prin drama de a-si fi pierdut copilasul,minunea vietii...si tot ce avea mai scump pe lumea asta....Durerea este mult mai mare cand vad cat sunt de asemanatoare povestile noastre.Si eu exact ca tine m-am chinuit mult prea mult....am ajuns sa ii implor sa imi faca cezariana,pt ca la fel ca tine simteam ca puiul meu nu e bine....Din pacate am ajuns la cezariana,dar mult prea tarziu....iar copilasul meu a plecat acolo sus,sa fie alaturi de ceilalti ingerasi....Citind povestea ta...am retrait-o inca o data pe a mea...Imi amintesc ca si Razvan avea o caciulita roz ,si sosete albe...Si la fel,sotul meu a venit dupa ce m-a scos din operatie si mi-a zis ca e atat de frumos,ca e o dulceata de copil...nu mi-a spus adevarul,vroiau sa ma protejeze....Imi revin in minte exact vorbele celor de la neonatologie cum ziceau...Ca daca va trai va ramane cu sechele o viata intreaga....Ne bucuram cand vedeam cate o miscare de la el...desi erau miscari necontrolate..Doamne
cat pot sa semene de mult dramele noastre ...Nici nu stiu ce sa mai spun....Doar vreau sa iti spun ca sunt alaturi de tine cu tot sufletul...Ma rog pentru voi,pentru minunea voastra.Iti doresc din suflet putere de a merge mai departe...Luca va fi mereu in viata voastra,si va ramane mereu in sufletul vostru...Noua celor de aici ne-a mai ramas doar amintirea lor...Si noi va trebui sa fim tari pentru ei,pentru ingerasii nostri,sa le lasam drumul liber,iar zborul lor printre nori sa fie unul lin,sa nu le ingreunam noi aripioarele cu lacrimile noastre...Te rog sa zambesti puiului tau care acum te vede....Te imbratisez cu mult drag....Cristina,mamica ingerasului Razvan

[Suchardine]

Draga mea, Alina, te asteptam aici... Stiu de mult timp povestea ta, din luna noiembrie a anului trecut cand ai fost alaturi de noi si ne-ai povestit despre drama ta.
De cate ori ma gandesc la tine, imi vine in minte chipul tau frumos si ochisorii tai care plang neincetat... Si tin minte ca mi-ai spus ca Luca al tau e inmormantat la Manastirea Cernica si chiar voiam sa te rog, cand ai sa mergi si ai sa vrei, sa mergem impreuna... Tare mult as vrea sa fiu langa tine si sa te tin in brate langa mormantul puiului tau.
Doamne, ce mult ma doare durerea ta si nu pot sa nu ma gandesc ca esti a doua Alina care-si scrie povestea si care, intamplator sau nu, are un ingeras cu acelasi nume: Luca. Tin minte ca atunci am facut 3 pernute cu numele Luca pentru aceeasi intalnire, fiindca si puiul Loredanei din Ploiesti care murise cu o saptamana in urma se numea tot Luca.
Ce sa-ti spun?
Un trist bun-venit!
N-as fi vrut sa te afli aici, n-as fi vrut sa fie nevoie sa-ti trimit gandurile mele calde si frumoase aici ci in cu totul alte circumstante, dar daca asa a hotarat Cineva acolo, sus, atunci vreau sa stii ca pe mine ma vei avea tot timpul aproape.
Te imbratisez cu gandul, cu sufletul si cu tot dragul meu.
Ma rog pentru tine, ma rog din suflet sa-ti gasesti linistea!
Te pup dulce pe tine iar pentru Luca multe si multe

[alina ene]

Mi-e atat de dor de tine incat simt ca o sa-mi pierd mintile. Astazi nu am reusit sa ajung la mormant si am asa un sentiment ciudat ca si cand m-ai fi asteptat acolo iar eu te-am dezamagit ca nu am ajuns. Dorul de tine ma apasa cu fiecare zi care trece mai mult si mai mult.Cand inchid ochii am impresia ca te cuibaresti in bratele mele iar eu te sarut pe capsorul tau frumos si iti cant.... iti cant un cantec de leagan.
Dar cum fiul meu scump si drag, cum sa stiu cum e sa te tin in brate daca niciodata nu am avut ocazia asta, cum sa stiu cum e sa te sarut daca doar in imaginatia mea am facut asta .... doar cantecul e real, ti l-am cantat 9 luni, cele mai frumoase 9 luni din viata mea.
De-ai sti cat te iubesc, de-ai sti cat imi lipsesti...

[Bianca]

Draga Alina , ma bucur ca ai reusit sa faci pasul de a scrie aici.....Ma doare durerea ta si sper ca impartasindu-ti durerea si dorul si primind de la noi, mesaje insotite de gandurile noastre calde si pline de compasiune, sa poti gasi puterea de a merge mai departe.... Nu sa uiti, ci sa gasesti calea de vindecare si sa poti regasi bucuria de a trai...lasand loc sperantei si increderii...

Te rog, te rog, te rog sa nu te mai invinovatesti daca nu ajungi la mormant...Puiul tau stie ca il iubesti si ca iti este dor de el, indiferent de locul in care esti.... El te vede, te simte, te aude chiar daca nu este fizic langa tine... Lasa-l sa zboare lin, ajutat de gandurile tale de iubire...Durerea e precum un bolovan, care il impiedica sa se inalte.....Cauta sa inlocuiesti sentimentele de mânie, culpabilitate şi vină, cu cele de iertare, acceptare şi pace.Cum? Poate urmand exemplul de mai jos.....
Dedesubt este un text pe care l-am primit de curand de la o doamna draga mie si care sper sa te ajute! Eu m-am ragasit in cele spuse de acea mama.......poate citindu-l, undeva in tine, se va prodce un "click"....... Doamne ajuta!
************************************************************************************************************
SĂ FIM APROAPE UNII DE ALTII

Am vorbit cu o femeie, chiar după ce fiul său a murit, aşa că ea, după cum era şi normal, trecea printr-o perioadă de durere intensă. Câteodată îmi trimitea mesaje, sau, în cele mai grele momente, mă suna.
Într-o zi m-a sunat şi a vorbit atât de repede şi cu atâta entuziasm în voce, încât am spus: „Te rog, ia-o încet. Nu înţeleg ce spui.“
A făcut o pauză, a tras de câteva ori adânc aer în piept şi a explicat că a format un grup de părinţi care-şi pierduseră copiii prin sinucidere.

„Până nu am intrat în legătură cu ceilalţi, nu mă puteam gândi la durerea altora. Sunt zeci de părinţi, chiar aici în zona noastră, exact ca mine. Sunt oameni îndureraţi şi se simt ca şi mine – singuri şi disperaţi.“

Pe măsură ce ascultam, mă gândeam Nu vorbeşte ca femeia care m-a sunat pentru prima dată, cu şase luni în urmă. Era încântată de grupul ei de sprijin, şi emoţionată deoarece a avut ocazia să-şi depăşească tragedia şi să facă ceva valoros. Si-a luat durerea şi a transformat-o în ceva pozitiv, care îi putea ajuta pe ceilalţi.

Ceea ce se întâmplă este vindecarea, nu-i aşa?, am gândit eu. Acea mamă a decis să privească dincolo de ea. Observarea nevoilor celorlalţi a fost o alegere voită. Cu cât înţelegea mai mult şi simţea durerea lor, cu atât mai mult se vindeca ea.

Să trecem dincolo de noi reprezintă unul dintre cele mai importante secrete ale succesului. Este ocazia noastră de a-i influenţa şi servi pe ceilalţi. Este un mod de a spune: „Am fost ca tine şi cunosc durerea. Nu vreau ca altcineva să treacă singur prin aceeaşi călătorie distrugătoare.“
Pentru cei mai mulţi oameni nu este o sarcină uşoară să-şi depăşească propria suferinţă. Nu doresc să sugerez că ar trebui să negăm chinul şi a traumă, ci să trecem prin durere şi, la final, să spunem: „Acum sunt gata să continuu. Sunt gata să primesc o vindecare mai mare, acesta fiind un mijloc de a-i ajuta pe ceilalţi“.

Când putem spune: „Nu vreau să rămân aici. Nu vreau să mai trăiesc astfel“, facem primul pas important către propria vindecare.

Acesta este principiul iubirii creştine, chiar dacă nu înţelegem acest lucru. Iubirea, aşa cum e prezentată în Biblie, nu este o emoţie: este o atitudine. Este grija pusă în acţiune. Acea mamă a răspuns cu iubire, sau, ca să folosim cuvintele lui Pavel, şi-a folosit libertatea pentru a-i servi pe ceilalţi, deoarece: „Căci toată Legea se cuprinde într-o singură poruncă: „Iubeşte-l pe aproapele tău, ca pe tine însuţi“.

Noi nu trebuie să vindecăm pe nimeni. Nu trebuie să ne vindecăm pe noi înşine. Ceea ce trebuie să facem este să fim deschişi compasiunii pentru cei care se află în suferinţă. Trebuie să observăm rănile pe care le putem alina. Când putem ajunge la ceilalţi, fără a fi orbiţi sau împietriţi de propria stare, putem oferi ocazii minunate pentru vindecarea lor – şi a noastră. Aceasta înseamnă împlinirea legii lui Dumnezeu.


"Tată Ceresc, deseori este greu pentru mine să ajung la ceilalţi. Câteodată sufăr mult prea tare, pentru a mai putea vedea dincolo de propriile traume, dar nu vreau să continuu să sufăr. Nu mai vreau să trăiesc această viaţă plină de durere. Ajută-mă, prin al tău iubitor Sfânt Duh, să-ţi fiu unealtă întru vindecarea celorlalţi. Amin."
************************************************************************************************************
Ai grija de sufletelul tau....
, cu drag...

[alinasimona]

draga Alina, suferinta ta e imensa stiu asta iar daca vrei sa palngi sau sa vorbesti cu Luca aici este locul potrivit pentru a face asta. Imi aduc aminte de tine de la intalnirea din luna noiembrie, imi aduc aminte ca tot timpul cat ai putut sa stai ai plans. Aici nu iti va cere nimeni sa uiti pentru ca stim ca nu se poate, niciuna dintre noi nu a uitat dar eu pot sa te rog sa nu te mai simti asa vinovata daca nu poti ajunge la mormantul lui, el oricum te iubeste si oricum stie ca nu l-ai uitat ca ca il iubesti. Pentru tine iar pentru Luca multe . te imbratisez cu drag, Alinasimona mamica de un ingeras la Dumnezeu si un sufletel Mihai Alexandru aici langa mine

[dorina_miru]

Draga Alina ,tare rau imi pare,fetita mea avea un an cind s-a dus si tot am ramas cu senzatia aceea ca am bratele goale si-i astept inca sarutul si imbratisarea,dar sa nasti (mai ales in conditii asa de grele) si sa nu apuci sa te bucuri de bebelusul tau,este inuman,si mai ales in mijlocul racelii si indiferentei ,a atmosferei tipic spitalicesti pe care o cunosc atit de bine,cind parca cadrelor medicale li-e frica sa nu se comporte ca niste oameni si nu ca niste roboti care pun perfuzii si schimba pansamente ,este revoltator...Imi pare rau,draga Alina,pentru pierderea ta,te rog primeste compasiunea mea sincera ,iar ingerasului tau minunat, multe si ...Dorina-Cristina,mama ingerasului Miruna-Andreea

[alina ene]

Am fost agitata toata ziua, nu stiam cum sa treaca mai repede sa merg la Luca. Am ajuns cand soarele se indrepta repede spre apus iar o ultima raza pierduta parca... ramasese pe mormantul lui luminandu-l. Am privit-o zambind de parca Luca se cobora pe ea. As fi intins bratele sa-l prind dar m-am trezit brusc la realitate numai ca, de data asta nu am inceput sa plang, i-am multumit zambindu-i cu privirea atintita spre cer.... apoi s-a intamplat ceva ciudat, mi-am coborat privirea spre mormant si am vazut o viorea de padure inmugurita. De ce ciudat: pentru ca niciodata nu i-am plantat viorele pe mormant. Am vrut sa cred ca fiul meu mi-a trimis aceasta floare in semn de multumire pentru ca nu am mai plans.
Am plecat mult, mult mai linistita.
Aveti dreptate dragele mele, Luca e pretutindeni cu mine. Va multumesc pentru incurajari, pentru imbratisari si pentru intelegeri.
Imi amintesc cand imi spuneati o parte dintre voi ce bine ma voi simti cand o sa vorbesc despre baietelul meu aici in locul nostru sacru. Nu stiu de ce mi-a trebuit asa de mult, de-as fi inteles de atunci ca este cea mai blanda si buna terapie ..... Nimeni nu intelege mai bine decat noi dorul si suferinta noastra.

[alina ene]

Stiu ca te-ai gandit la mine si stiu ca mi-ai trimis un milion de pupici si multa dragoste azi, sufletelul meu mic si drag.
Si noi te iubim pui mic.

[Ralukut]

Ma bucur sa te gasesc mai des aici!
Ma bucur ca ai puterea de a incuraja si alte mamici!
Nu am prea multe cuvinte de incurajare, toate cuvintele pier in fata durerii tale. Stand langa tine atunci la intalnire, suferinta ta pur si simplu m-a impietrit.
Sper sa fii mai linistita dupa semnul trimis de Luca si pe zi ce trece sa simti tot mai mult ca l-ar bucura sa fii fericita, mai impacata, cu zambetul pe buze.
Sunt alaturi de tine cu tot sufletul!

[pufuleata-balica]

Alina sincer ma bucur ca ai avut putera sa scrii povestea ingerasului tau si chiar daca noi mai vb si la telefon o simt ca tu sa te poti vindeca iti trebuie sa ai un bebe sanatos si sa treci usor peste tot.
te pup si sa ai grija de tina.

[alina ene]

tristetea vine iar si iar.....
as vrea sa pot sa zbor ...doar sa ajung la tine; as vrea sa intind bratele care ma dor neincetat ... doar sa te ating o secunda; as vrea sa inchid ochii si sa-mi intind buzele spre tine ...doar sa-ti sarut fruntea, manutele, ochisorii; m-as multumi si cu un vis ...dar m-ai privat si de el in ultimile luni si simt ca sunt asa de furioasa pe mine incat nu mai pot nici macar sa-ti vorbesc.
mi-e dor, mi-e groaznic de dor....
de ce oare reactionez asa, de ce ma supar in continuare atat de tare pe mine, de ce...
de ce ma afund in munca de dimineata pana seara in speranta ca e mai usor, de ce am devenit un om ursuz si retras, de ce nu mai pot vorbi cu prietenii, de ce nu-mi gasesc motivatie in nimic, de ce imi e asa de greu sa o iau de la capat si sa-ti fac un fratior sau o surioara, de ce cred ca e nedrept sa-ti fac asta si mai ales de ce imi e teama ca tu nu stii cat de mult te iubesc.

[Loredana M]

DE CE.................?????
Off ce intrebare..o intrebare la care nu cred ca primim raspuns.....
ce greu e...numai noi mamicile de ingeras ,,intelegem lucrul acesta.
incearca sa nu mai pui intrebarea aceasta "DE CE?" ...
ai vazut ingerasul tau ti-a trimis o viorea atunci cand ..i-ai zambit in loc sa plangi.Ingerasul tau vrea ca tu sa fi vesela...nu ursuza...
TE ROG ....hai sa zambim impreuna si sa incercam sa ne bucuram de frumosul ce ne inconjoara ptr ca ingerasi nostri...nu vor ca mamicile lor sa fie triste.Sunt sigura ca daca ei ar avea raspuns la intrebarile noastre...ni-le ar trimite.
iti trimit multi pupici

[ZIBBA]

Draga mea ,am lacrimile pana-n barba dupa ce am citit povestea dramei tale.Parca revad filmul suferintei mele.Stiu prin ce treci si e nedrept ca niste parinti sa sufere atat,dar asa e viata noastra....Ingerasii nostri sunt mai bine acolo,numai ca noi traim cu povara durerii ...
Ce e mai dureros in cazul este ca mare parte din vina o au acei medici,care privesc copiii ca pe "un produs de conceptie" sau ca pe un "avorton".E strigator la cer si legile Romaniei sunt inexistente in aceste cazuri.Si eu sunt medic si nu concep asa ceva.
Ieri s-au implinit 6 saptamani de cand Andrei al nostru e ingeras ,dar nu pot sa invinuiesc pe nimeni de asta,din contra am toata multumirea pentru medicii si personalul din spitalul in care am nascut ,iar cand voi ramane din nou gravida daca D-zeu va vrea,tot la ei am sa merg.
Va doresc tot binele din lume si sa stiti ca Luca e acolo sus,cu Andreiutul meu si cu alti multi ingerasi si ne privesc in fiecare clipa a vietii noastre.
Cu drag,Dana,mama ingerasului Andrei