Pentru cati dintre noi viata este mai presus de toate? Cati dintre noi ne gandim la faptul ca exista si moarte? Dar cati dintre noi ne gandim ca propriul copil poate muri mai repede decat noi?
A treia intrebarea este prea grea pentru un parinte. Dar cand vine vorba sa treci prin aceasta pierdere, iti distruge si sufletul si tot. Simti ca nu mai esti tu.
Sunt o mama care nu a pus niciodata in ecuatie faptul ca propriul copil va disparea mai repede de pe Pamant decat mine. Povestea mea incepe astfel: pe 4/10/2010 am dat nastere celui mai dulce si mai grasun baietel, Mattias. De atunci el a fost steaua mea, a fost cel mai frumos lucru pe care l-as putea primi vreodata, un copil. Timpul trecea si imi aduc si acum aminte, cu drag, cand ne chinuiam sa manance si ne schimonoseam, ca totul sa para mai frumos, noptile nedormite pentru ca avea colici, noptile in care mi se parea cel mai cuminte bebe dar ma trezeam brusc din somn, cu frica ca de nu cumva sa nu mai respire. Dar chiar si-asa, nu m-am gandit ca o data si o data, n-o sa mai fie! Si am trecut prin multe lucruri impreuna, atat bune cat si rele, dar oricum in acest timp a fost atat de alintat, de cuminte si de iubit!:)
Din pacate, vara aceasta a fost una ingrozitoare pentru ca necazurile au venit ca o avalansa catre mine si nu stiam ce sa mai fac si cum sa fac sa fie bine, pentru ca mai intai a murit mama mea, dupa sotul meu care s-a imbolnavit si a necesitat operatie, dupa eu am fost operata de apendicita dar asta nu e chiar asa de grav si, cel mai grav, au inceput problemele cu puiul meu. La modul cel mai sincer va spun ca Mattias obosea foarte repede, el incepand deja sa mearga, dar nu am luat in calcul pentru ca am pus pe seama faptului ca el era mai dolofan. Dar starea lui se agrava, se albastrea la fata. Am hotarat sa merg de urgenta la medic, care a spus ca presupune ca are niste probleme cu inimioara, dar ne-a dat trimitere catre un specialist. Ma urasc din suflet pentru ca nu m-am grabit sa merg la specialist!!! Poate ca acum, micutul meu traia. Poate chiar traia daca mergeam mai devreme! Dar mie imi era frica sa merg, imi era frica de durerosul verdict pe care il voi primi. Dar pentru ca starea lui Mattias se agrava, am hotarat, in luna octombrie, sa mergem la un specialist. Am facut investigatii si s-a descoperit ca, mai popular, micutul meu avea “gauri in inima”. Va dati seama ce durere e in sufletul unei mame si ce simte ea cand afla ca puiul ei trebuie sa faca o operatie? Si ca sansele de supravietuire sunt aproape nule? Este enorm de greu. Iar pentru ca medicii sa ne tina sub observatie, ne-au internat la spital. Urma sa facem operatia in Germania, dar pentru asta necesita, in primul rand, o suma de bani. Nu am vrut sa cersesc in fata nimanui, desi suma aia de bani era cam greu sa o strangem, dar prin intermediul unei extreme de bune prietene, care a facut un fel de campanie, reuseam incet sa strangem banii. Eram foarte fericiti! Dar starea lui Mattias se agrava iar puiul meu mic incepea sa nu mai manance, sa nu mai bea apa si sa nu doarma, mai nou. Pe 11/11/2011 a fost cea mai urata zi din viata mea! Atunci mi-am pierdut puiul. S-a albastrit la fata, a dat ochii peste cap si…s-a dus! Mi-a ramas imaginea aia in cap si imi va ramane mereu, cea a unui copil, a propriul meu copil care MOARE! CARE SE DUCE! CARE NU VA MAI FI!!!
Mi-e greu sa cred ca nu mai e si ca ne vom intalni in Ceruri, peste ceva timp, mi-e greu sa stiu ca nu o sa il mai strang la piept si sa ii spun te iubesc, mi-e foarte greu…
Mattias era fericit. Era fericit, avea un zambet mic pe fata!:) Asta m-a intarit si m-a facut sa cred ca lui ii este bine acolo SUS. L-am si visat recent, imi spunea ca e bine si eu nu trebuie sa ma sufar pentru ca si el e trist, in schimb daca eu voi fi bucuroasa, si el va fi de asemeni.
Eu tot caut un raspuns la intrebarea mea, la DE CE-ul pe care il rostesc in fiecare zi, iar lacrimile mele curg necontenit. E cea mai grea pierdere de vreodata; mai bine muream eu decat el, EL avea atata lume de cunoscut, atatea vise de implinit si atata fericire de adus dar se pare ca Dumnezeu l-a vrut aproape de si e cel mai greu lucru sa iti vezi copilul, intr-un SICRIU, copilul TAU, care ti-a fost un an alaturi, COPILUL pe care l-ai visat dintotdeauna si acum nu mai e!
Avem deja 1 luna, 2 saptamani si 3 zile de cand a plecat si eu tot nu pot sa cred asa ceva. Tot sper ca e un vis si sa ma trezesc, sa-l vad in patutul lui, fericit, jucanud-se sau dormind. Dar patutul lui e gol, hainutele stau pe rafturi si jucariile de asemeni… A fost, nu mai e, si nu va mai fi niciodata! Jucariile acelea nu o sa mai fie atinse de manutele lui mici si firave iar zambetul lui nu imi va mai lumina ziua. Pentru ca a plecat. S-a grabit si a plecat mai devreme. Asa a vrut el. Sau asa a vrut Dumnezeu. Sau poate asta i-a fost misiunea pe pamant. Dar, cu toate astea, A PLECAT!!! Si asta spune totul. Si asta imi aduce mie multa suferinta…
- A silent night, a silent fear, a silent wish, that you were here!!!
Ganduri bune,
Nicoleta
vad ca ai intrat aici si asta ma bucura ... pentru ca acesta e locul pe care eu il numesc familia parintilor de ingeri si colacul meu de salvare ... Iti spun Bine ai venit! cu regretul ca esti si tu mamica de inger ... si iti doresc ca acest forum sa fie oaza ta de liniste si apropiere de Mattias, locul in care sa ii poti impartasi in scris sentimentele tale pentru el ...
iubit Mattias ... multa putere mamei tale.
