Asa DA, asa NU - sfaturi utile

[Liliana]

Organizatia E.M.M.A.- Eternul Miracol Materna Alinare
preluare de pe: http://www.organizatiaemma.ro/suport/apropiati

Pierderea unei sarcini, pierderea unui copilas… sunt cele mai devastatoare momente din viata oricarui parinte! Momente in care acestia, cu greu mai gasesc bucuria si sensul de a trai !
Organizatia E.M.M.A. doreste ca acesti parinti sa stie ca nu sunt singuri, ca le este alaturi in aceasta durere coplesitoare si ca, impreuna vor pastra si vor cinsti cum se cuvine memoria copilasilor lor.

Cum pot sa reactionez, ce sa spun, ce sa nu spun fara sa ranesc ?

Exista multe feluri prin care familiile, prietenii si specialistii isi pot oferi sprijinul celor care se confrunta cu durerea provocata de pierderea unui copil. Sfaturile de mai jos sunt preluate de la specialisti si mai ales adunate din experienta sutelor de persoane care s-au destainuit in legatura cu sprijinul pe care ar fi dorit sa-l primeasca din partea celorlalti pe parcursul durerosului proces de pierdere a copilului.

Aceste persoane si-au exprimat si profunda recunostinta pentru cei care au stiut ce trebuie facut si cum trebuie reactionat in astfel de situatii.

Fraze care NU ajuta:

Poate ca ai folosit deja cateva din aceste fraze, in speranta ca te vei simti mai bine. Daca da, nu fi prea dur cu tine insuti si nu te simti prea vinovat; trebuie doar sa le eviti data viitoare.

-"Gandeste-te ca mai ai un copil",“Lasa ca o sa aveti altul!” - Aceste remarci scad importanta pe care o avea copilul care a decedat. Niciun copil nu il va inlocui pe cel pe care l-au pierdut!

-"Nu mai plange", "Nu te mai gandi", "Incearca sa uiti" - Nu le minimaliza durerea! Plansul ajuta, uitarea si negarea nu!

-"Stiu ceea ce simti" - Nimeni dintre noi nu stie exact cum se simte celalalt.

"Nu mai sufera acum", "Asa a fost sa fie" sau "O sa fie bine pana la urma" - Probabil că e adevărat dar astfel de remarci rareori ajuta, deoartece îi va irita/revolta să auda aşa ceva, mai ales imediat dupa pierdere. Acorda-le timp, să ajungă, să poată spuna ei singuri, asta!

-"Bine ca nu s-a intamplat mai tarziu!" - Oricat de mica a fost sarcina, daca a fost dorita si asteptata, suferinta cauzata de pierdere este foarte mare. O mama isi iubeste copilul inca dinainte ca acesta sa se nasca!

-"Asa a vrut Dumnezeu" - unii cred asta, alţii nu. Indiferent de circumstanţe, situaţia este disperată şi tristă. În loc să începi o dezbatere teologică, mai bine îi consolezi pe părinţi!

-"Timpul vindeca tot", "Tot nu ai depasit momentul?" - Trecerea timpului nu vindeca chiar daca ajuta. La fel ca si oamenii, si procesul de pierdere are nevoie de timp.

-"S-o fi intamplat cu un motiv anume" - Poate ca nu, viata nu e intotdeauna cinstita. Dar daca intr-adevar exista un motiv, e nevoie de timp si rabdare, pentru a-l afla, a-l intelege si a-l accepta!

- "Trebuie sa treci peste asta. Nu e un capat de tara!" - .....!!!!!????!!!!......

Fraze care ajuta:

Am numit aceste fraze "deschizatoare de inimi" pentru ca ii invita pe cei indurerati la conversatie, la impartasirea durerii si a amintirilor cu cel care asculta. Cel mai mare dar pe care il poti face este chiar invitatia ta la o discutie fara ca sa dai sfaturi sau sa judeci, ci doar sa asculti

- "Nu ştiu ce să spun! ....Îmi pare rău!" - pare puţin dar contează enorm, mai ales când e spus cu sinceritate şi căldură...

-”Stiu ca nu-ti pot lua durerea, oricat mi-as dori dar vreau sa stii, ca nu esti singur/a!”- impartasirea durerii, o face mai suportabila chiar si doar pentru o clipa!

“Plânsul îţi face bine” - în felul acesta îi asiguraţi că nu îi judecaţi pentru lacrimile şi tristeţea lor şi îi ajutaţi să facă faţă durerii.

- "Nu am trecut prin asta si nu ştiu cum te simţi în aceste momente dar cred ca ti-e foarte greu si aş vrea să înţeleg şi să te pot ajuta! Poate îmi poţi spune tu cum e!" - Apoi asculta! Sau respecta tacerea!

- "Ce nume i-ati ales?" - După ce afli, rosteste-i numele de câte ori vorbiţi despre copilul pierdut înainte să se nască. Părinţii au nevoie, ca cei din jur să-i perceapă identitatea!

- "Cred că ţi-e foarte dor de ....(numele copilului). Cum te mai simţi?" - De multe ori oamenii îşi exprimă compasiunea doar la început, apoi nimeni nu mai vorbeşte despre această pierdere. Insă părinţii suferă pe o perioadă nedeterminată! Faptul că şi peste ani, aduceţi vorba, le va mângâia sufletele, in mod special in data in care a venit/a plecat copilasul (de) pe lume.

- "Cred ca e greu sa te impaci cu gandul pierderii" - Asculta care sunt dificultatile create de pierdere....si nu face comparatii cu alte cazuri.

Pentru toti cei din jur:

Te rog, considera sfaturile urmatoare doar ca pe niste sugestii. Si mai ales ai incredere in ceea ce simti si in instinctele tale.

Trateaza un cuplu in mod egal! Si tatii au nevoie de sprijin emotional, precum au si mamele!

1. NU evita parintii.
Asta ii va face sa se simta izolati. Contacteaza-i. Nu presupune, ca prefera sa fie singuri.

De fapt, ei au nevoie să ştie că nu sunt singuri! Suna-i sau trimite-le o scrisoare ori un mesaj prin telefon. Cel mai mare bine pe care îl poţi face, este chiar invitaţia la o discuţie. Nu insista daca nu sunt pregătiţi pentru asta. Dar dacă simt nevoia să vorbească, ascultaţi fără a da sfaturi sau a judeca. Şi nu-ti fie teamă să plângi!În astfel de situatii, empatia şi compasiunea (nu mila!) sunt cele mai bune medicamente!

2. Nu te simti vinovat/a daca vor plange!
Imbratiseaza-i atunci cand plang! Nu tu esti cauza acelor lacrimi, pe care ei ti le impartasesc. Nu te teme sa plangi si tu! Asa vei arata ca iti pasa cu adevarat! Incurajeaza si alti prieteni comuni, sa ia legatura cu ei.

3.Asculta!
E mai important sa asculti decat sa-ti faci griji despre a alege cuvintele corecte. Si chiar daca realizezi ca ai spus ceva gresit, e mai important ca ai incercat sa comunici cu ei si ca vrei sa-i intelegi si sa-i ajuti, decat sa nu spui nimic! Tine cont de faptul ca parintii pot fi foarte sensibili (e posibil sa nu vrea sa auda despre sarcina sau nou-nascutul altcuiva. Daca vor sa stie, te vor intreba)

4. Daca esti insarcinata sau ai copil mic.
Tine cont de faptul ca parintii pot fi foarte sensibili (e posibil sa nu vrea sa auda despre sarcina sau nou-nascutul altcuiva.
Daca esti insarcinata sau ai un copil mic, te gandesti probabil ca nu vor sa te vada! Dar s-ar putea sa se bucure pentru tine si sa fie raniti, daca te feresti de ei! Insa daca nu se simt in stare sa te intalneasca, nu o lua personal. Nu vei afla cum e mai bine decat daca ii intrebi!! Suna si intreaba...si nu te supara!

5. Nu evita sa vorbesti despre copil.
Nu schimba subiectul cand pomenesc numele copilului lor din contra, permite-le sa vorbeasca despre el, oricand si oricat de mult vor. Nu-ti fie frica sa ii intrebi despre copil! Si nu te gandi ca varsta copilului determina valoarea si impactul acestuia.

6. Nu te simti obligat sa ai ceva de spus.

Simpla ta prezenta e suficienta. Pierderea fiind recenta, imbratisarea ta, atingerea ta si sentimentele tale sincere de compasiune sunt exact ceea ce isi doreste sa primeasca cel indurerat.

Nu uita sa suni sau sa vizitezi persoana care a suferit pierderea indiferent cat timp a trecut de atunci. Aceasta va aprecia faptul ca inca iti mai pasa si mai ales ca nu i-ai uitat copilul!

7. Preia initiativa.

Nu spune cu jumatate de glas "Daca pot face ceva pentru tine nu ezita sa ma suni"; Gandeste-te la cateva sugestii si ofera-ti ajutorul. Poti spune de exemplu "Mi-ar face placere sa te ajut cu cumparaturile. E ok pentru tine?"; "As vrea sa plantez florile pe care le-ai primit la inmormantarea lui Alex. Pot sa le plantez in curtea ta miercurea viitoare dupa ora doua?"; sau "Vrei sa mergem impreuna sa cumparam niste fructe?".

Fiecare gest pe care il faci spune ceva despre tine si il ajuta pe cel indurerat sa nu fie nevoit sa ceara singur ajutor. De asemenea il ajuta sa inteleaga cat este de important pentru tine. In primele luni de suferinta, de obicei ne desconsideram iar faptul ca cineva vrea sa ne ajute si ii pasa, ne poate ridica moralul in mod miraculos.

8. Ajuta la indeplinirea activitatilor de zi cu zi.

Poti face comisioane, sa raspunzi la telefon, sa pregatesti masa sau sa speli rufele. Aceste activitati aparent nesemnificative pot fi greu de realizat pentru cel indurerat deoarece suferinta reduce cu mult energia fizica a acestuia. O oferta de a petrece seara impreuna doar uitandu-va la televizor poate fi foarte relaxanta mai ales pentru cineva care locuieste singur acum.

9. Da o mana de ajutor copiilor.

Daca sunt copii implicati trimite-le invitatii si cheama-i la o iesire impreuna cu tine si familia ta. Copiii nu trebuie neaparat sa fie izolati de suferinta, dar din cand in cand au nevoie sa evadeze din atmosfera trista existenta in casa lor, pentru ca parintii sa poata trece peste inca o zi de doliu fara acestia. Arata-ti dragostea si sprijinul si indeamna-i la o discutie despre ceea ce simt si ceea ce cred. Pe langa toate celalalte mai au nevoie si de un bun ascultator. Sa nu crezi ca un copil care este aparent calm nu sufera.

11. Nu da sfaturi! Asculta.

O persoana indurerata are foarte mare nevoie de un ascultator care sa-l aprobe, sa-l sprijine si care sa aiba rabdare sa asculte povesti ce se repeta deseori. Nevoia de a povesti ceva scade, in timp ce vindecarea progreseaza. Si de fiecare data cand povestea este spusa, scena mortii devine din ce in ce mai usor de acceptat. Daca exista sentimente de furie, frustrare, dezamagire, frica si tristete, accepta-le. Daca cel care sufera le pastreaza doar pentru el, procesul de vindecare va deveni mai dificil. Impartasirea gandurilor si sentimentelor elimina stresul. Nivelul ridicat de stres acumulat in timpul perioadei de doliu poate duce chiar la probleme de sanatate in cazul unor persoane.

Pe langa sentimentele de furie, vina, neputinta, pe langa iritabilitate, depresie, resentimente pot aparea si simptome fizice precum: dureri in piept, dureri de cap, caderi de tensiune, privire incetosata, atacuri de panica, pierderea parului, senzatia de mancarime pe piele, lipsa sau pofta in exces de mancare, letargie, slabirea muschilor, gura uscata, pierderi de memorie, diabet... Ajuta-ti prietena/prietenul sa ramana sanatos, ascultandu-l.

12. Da voie celuilalt sa isi exprime sentimentele de vinovatie.

O reactie normala pe care o ai atunci cand cineva isi exprima suferinta e sa raspunzi cu "Nu trebuie sa te simti vinovat. Sunt sigur ca ai facut tot ce ai putut".

Nu incerca sa salvezi oamenii de sentimentele lor de vinovatie care de fapt sunt normale pe parcursul perioadei de doliu. (Cel mai des intalnit sentiment este regretul. Vinovatia implica savarsirea unei actiuni care are ca scop ranirea cuiva; regretul apare atunci cand am fi dorit sa fi putut schimba lucrurile.)

E important sa ne exprimam acele ganduri care incep cu "Si daca..." Cu toate acestea, daca cel care a ramas in urma continua sa vorbeasca despre un anume incident la sase luni dupa deces, poti sa intrebi "Ce ai fi vrut sa schimbi atunci?". Dupa ce primesti raspunsul revino cu alta intrebare:"Si ce crezi ca s-ar fi intamplat atunci?" Continua sa pui intrebari la care sa fie greu de raspuns astfel incat acea persoana sa realizeze ca a facut tot ce a putut in acea perioada. (De asemenea fa deosebirea dintre vina reala si cea ireala. Daca sentimentul de vinovatie este unul real, atunci se poate apela la ajutorul unui specialist.)

13. Da voie celui care a ramas in urma sa isi exprime durerea in felul sau.

Nu forta suferindul sa "treaca peste" pierdere. Lasa-l sa faca ceea ce vrea pentru a se putea elibera de energia negativa si de tensiune. Daca vrea sa se uite la fotografii sau sa citeasca fiecare carte asa, de suparare, lasa-l. Fiecare isi exprima suferinta altfel. Nu judeca asta.

14. Nu-l grabi pe cel care a ramas in urma.

Nu pierde din vedere faptul ca o persoana indoliata este si foarte stresata. Nu o impinge spre activitati pe care nu e pregatit sa le duca la capat decat atunci cand aceasta este pregatita. Ai incredere in ea pentru ca stie cel mai bine.

15. Adu-ti aminte de zilele importante!

Dubleaza-ti efortul de a fi receptiv la nevoile celui aflat in necaz in zilele care au o anumita importanta precum sarbatorile, ziua de nastere a persoanei iubite, aniversarea casatoriei sau la comemorarea decesului. Insemneaza-ti aceste zile pe calendar astfel incat sa iti amintesti sa-l contactezi pe cel indurerat in acele zile speciale.

16. Nu il proteja pe cel care sufera de durerea pierderii.

Cel care a ramas in urma trebuie sa se obisnuiasca cu gandul ca persoana iubita nu mai este. Daca incerci sa o protejezi de durerea pe care o simte, mai rau o sa incurci lucrurile. Suferinta nu poate fi resimtita la fel de catre altii, chiar daca acestia isi pot oferi ajutorul. Dar nu exista alta solutie. Ea trebuie sa treaca prin toate etapele suferintei pentru a putea deveni mai puternica.

17. Ajuta la gasirea unor grupuri de oameni cu aceleasi probleme.

Exista multe astfel de grupuri care pot ajuta persoanele singure pe parcursul perioadei de doliu. Acestea pot fi foarte benefice, asa cum spun si versurile: "Clisee, cuvinte cu insemnatate abia ajung la mine.Dar sa simt o mana pe umarul meu/ Un "Stiu ce spui" din partea cuiva care a suferit o pierdere la fel ca mine../Lacrimile din ochii celui care ma intelege atunci cand vorbesc de durerea si singuratatea mea/ Toate acestea ma ajuta sa cred ca viata mai merita traita./ Stiind ca nu sunt singura imi da putere sa lupt cu tristetea./ Si numai atunci pot merge mai departe".

18. Obisnuieste-te cu gandul ca vindecarea poate dura mult timp.

Nu te astepta ca cel indurerat sa "treaca peste" pierdere in cateva saptamani sau luni. Valurile de tristete il pot coplesi si dupa multe luni chiar daca vor scadea in intensitate treptat. Nu trece dupa o zi sau doua luni de la inmormantare asa cum cred unii. De multe ori de abia atunci incepe. S-ar putea sa treaca mai mult de un an pana sa poti vedea rezultatele sustinerii emotionale de care ai dat dovada- dar atunci cand prietenul tau zambeste din nou si durerea incepe sa dispara primesti o recompensa enorma. Daca cel indurerat nu da nici un semn de vindecare, in ciuda eforturilor tale si a trecerii timpului, atunci e posibil sa fie nevoie de ajutorul unui profesionist. (Afla care sunt profesionistii cu experienta in acest domeniu din orasul tau.)

19. Impartaseste amintirile tale.

In primele cateva luni dupa deces exista tendinta de a ne concentra atentia asupra celor care au ramas in urma in timp ce acestia isi concentreaza atentia asupra celor care au murit. Prin faptul ca iti poti impartasi amintirile pe care le ai cu cel decedat, ii poti oferi celui indurerat momente cu adevarat placute. Iti arati dragostea si grija nu numai prin faptul ca iti impartasesti amintirile dar mai ales prin faptul ca ti-ai facut timp pentru asta.

20. Accepta schimbarile de dispozitie.

Asteapta-te la zile bune si zile proaste pentru ceva timp. Urcusurile si coborasurile fac parte din acest proces. Aceste sentimente au fost descrise ca niste valuri care vin si pleaca in mod necontrolat. Treptat zilele bune vor fi mai frecvente dar, cu toate acestea, zilele proaste vor reveni chiar si la un an dupa pierderea cuiva drag.

21. Prietena ta isi va aminti mereu.

Pentru tot restul vietii ei, o lacrima va fi varsata de fiecare data cand isi va aminti de momentele frumoase. Prietena ta este ceea ce este in prezent, pentru ca a iubit cu adevarat acea persoana. A nega existenta decedatului este ca si cum ai nega o parte din viata prietenei tale. Iubeste trecutul ei la fel de mult ca si prezentul acesteia si tu, impreuna cu prietena ta, va veti imbogati.

"A-ti aminti poate fi dureros! A uita este imposibil!"

Termeni legali:
*Materialul reprezinta combinarea unei traduceri realizate de Teodora Draghici, studenta la Universitatea de Vest Timisoara - Facultatea de Litere, dupa un text intitulat "What can I say?" -autor: Fern Ingalls, cu o traducere si adaptare facuta de Bianca Brad, dupa manuscriptul "Puterea compasiunii" scris de Joanne Cacciatore - fondatoare a MISS Foundation

**********************************************************************************************************

Pentru toti cei care au trecut prin drama pierderii unui copilas, am infiintat pe sit-ul www.OrganizatiaEmma.ro, un Forum pe care va incurajam sa-l accesati, acesta fiind un loc unde parintii de ingerasi pot să împărtăşeasca experienţa trăită sau pot afla cum au reusit alte persoane sa-si regaseasca echilibrul vietii dupa o asemenea trauma. Daca doriti să participati la actiunile campaniei „Mame de ingeri” sau să încurajati această iniţiativă, va invitam să accesati pagina de internet mentionata mai sus, unde veti afla mai multe detalii.Va multumim! Echipa E.M.M.A.

[Liliana]

Textul de mai sus face parte din continutul unui material pe care noi l-am distribuit cu ocazia celor doua evenimente "Ziua mamelor de ingeri" din martie 2008 si din mai 2009.

Unul din motivele care m-au determinat sa-l postez aici este ca acest forum este, poate, mult mai citit decat pagina de pe site-ul EMMA care contine aceste informatii.
Apoi, m-am gandit ca, avandu-l aici, la indemana, il puteti si voi folosi pentru a produce schimbarea in jurul vostru. Deja stiu o mamica de inger care l-a folosit si care culege deja rezultate benefice.
Iata cum:

Dupa ce s-a intors la serviciu in urma pierderii copilasului sau in luna a 5-a de sarcina, s-a lovit si ea de intrebarile dureroase, de replicile nepotrivite, de reactiile deplasate din partea celor din jurul ei : colegi, prieteni si chiar din partea clientilor firmei unde lucreaza.
Stia de organizatia EMMA, stia si citise povestile voastre aici, pe forum (le citeste inca, dar nu poate sa-si scrie povestea inca, dar o va face!) si s-a gandit ca trebuie sa vina de la ea initiativa pentru a cauta si gasi o metoda de a produce schimbarea in jurul ei, de a-i determina pe ceilalti sa constientizeze durerea ei, de a-i invata cum sa se poarte in astfel de situatii.

Ii era foarte greu sa vorbeasca despre suferinta ei interioara (nici acum nu poate sa discute despre ingerasul ei), insa citise pe forum cat de mult v-a ajutat pe voi sa va scrieti aici povestea si s-a gandit ca asta ar putea fi o solutie: sa le spuna in scris tuturor ceea ce nu le putea spune in cuvinte rostite.

Si iata ce a, a facut - a pregatit 3 materiale tiparite:
1. si-a scris povestea ingerasului ei (pe care o va posta aici cand va fi pregatita) care se incheia cu poza de la ultima ecografie,
2. a tiparit materialul de mai sus "Asa DA, asa NU" - pe care il avea de la mine (cu sigla EMMA si adresa catre site si forum)
3. a scris o fraza adresata "cititorului" - ceva de genul "daca vrei sa afli De ce?, Cum?, Cand? , daca vrei sa nu ma ranesti prin cuvinte sau reactii nepotrivite, daca vrei sa stii ce simt citeste aceste pagini. Sper sa nu ajungi niciodata sa si simti ceea ce simt eu...."

Si-a tiparit mai multe seturi si a purtat o vreme zi de zi cu ea o mapa cu aceste materiale.
De cate ori intalnea pe cineva, daca se deschidea subiectul despre copilas, ea nu spunea nimic. Doar scotea din mapa un set de hartii si i le dadea persoanei spunandu-i doar atat: "citeste aici si vei afla totul". Asa a procedat mult timp, cam vreo 3 luni pana au aflat toti cei din jurul ei, pana au invatat toti ce sa-i spuna, cum sa se poarte. Si acum mai poarta in poseta cate 1-2 seturi - "pentru situatii neprevazute!"

Pot sa va spun ca si-a gasit o stare de echilibru facand asta. A simtit ca aduce un tribut copilului pierdut vorbind despre el si ca si-a usurat singura viata in mijlocul unei lumi care nu era pregatita sa o primeasca in calitate de "mama de inger".
Sper sa va fie si voua de folos, in cazul in care veti decide ca merita sa-i luati exemplul.

Va imbratisez cu drag,
Liliana

[Nicoleta M]

La indemnul Biancai, in urma intalnirii mamicilor de ingeri, am procedat cam la fel si eu cu toti cunoscutii, prietenii, colegii, apropiatii, rudele ... Am prins curaj si dat fiind ca inca nu am puterea de a vorbi despre fetita mea fara sa plang, si nici sa fiu coerenta in ceea ce voiam sa transmit, am facut un email in care am incercat sa transmit un mesaj (fara a fi perceput drept personal, pe cat posibil). Era ceva de genul:
"...Inainte de toate, v-as ruga tare mult sa nu o luati in mod personal - in nici un caz nu vreau sa atrag atentia asupra mea ci doar as vrea ca pe viitor, treptat, in asemenea cazuri, cat mai multi oameni sa stie cum ar trebui sa reactioneze. La noi pierdeerea unui copilas inca e un subiect tabu si nu exista o educatie/cultura a oamenilor pe aceasta tema. Pana nu demult cu siguranta nici eu nu as fi stiut cum sa reactionez fata de cineva intr-o asmenea situatie (ca sa nu mai zic ca as fi jurat ca nu mi se poate intampla tocmai mie o asemenea tragedie). Acum nu pot decat sa ma "folosesc" de cele traite de mine si sa incerc sa fac ceva pentru cei ce vor mai suferi in viitor (desi nu e drept si nu ar trebui sa se intample asa ceva intr-o lume corecta, din pacate asemenea tragedii vor mai trai si altii).

Am indraznit sa va indic aceasta scurta lectura cu speranta sincera de a nu fi vreodata nevoiti sa folositi sfaturile de mai jos fata de cineva drag/apropiat dar cu nadejdea ca prin asemenea demersuri, vor fi parinti de ingerasi ce vor avea suportul potrivit din partea celor apropiati si vor fi intelesi mult mai bine.
M-as bucura daca ati considera util sa forwardati si altor cunoscuti informatia fara a va fi vreun pic rusine/jena de subiect.
Imi place sa cred ca nu am "deranjat" cu un asemenea mesaj dar cred cu putere in el."Si bineinteles, sugeram lecturarea catorva linkuri de pe site-ul emma.

In momentul in care m-am intors la serviciu dupa pierderea Biancai, colegii au inteles ca m-ar putea proteja cel mai bine nepomenind nimic despre tot ce mi se intamplase; traisem alaturi de ei pe perioada sarcinii cel putin 9 ore pe zi, imi impartasisera trairile, emotiile, temerile, m-au incurajat cand ma simteau nesigura si trista... Si totusi, dupa... s-a lasat tacerea... o tacere atat de dureroasa.... ingrozitor... Ciudat e ca majoritatea celor din jur, familie chiar, au reactionat in aceeasi maniera nemaipomenind nimic de fetita de parca nici nu ar fi existat si totul a fost doar un vis urat... m-am simtit atat de umilita, jignita....
Nimeni si nicicand nu o sa ma poata determina sa nu fiu extrem de mandra de fetita mea superba pe care numai Dumnezeu stie cat am dorit-o.

Incurajez toti parintii de ingeri sa transmita astfel de mesaje... te simti cumva eliberat dupa si mai presus de toate, sa speram ca modificam ceva in modul oamenilor de a reactiona si de a intelege parintii de ingeri. Schimbarea trebuie sa porneasca de la noi caci nimeni nu poate intelege mai bine decat noi ce presupune o asemenea drama.

[Bianca_C]

Dragel mele.....
Voi vorbi acum din proprie experienta si atat...fara sa dau sfaturi, ci va voi arata exemplul pe care eu l-am folosit crezand ca e cel mai bun.
S-a intamplat demult, dupa multe zile in care am incercat din rasputeri sa ma conving ca trebuie sa vorbesc despre pierderea copilului meu si a tatalui sau.....la incurajarile viitoarei mele soacre, in acea perioada am inceput sa discut; toti imi spuneau "vorbeste despre ce s-a intamplat, asa o sa iti descarci sufletul".....e adevarat ca acesti oameni nu erau romani, erau si sun educati sa vada si sa accepte altfel lucrurile....si zilele treceau si parca eu incepeam sa vorbesc si mi mult si mai deschis despre aceasta tragedie cu oamenii care nu stiau ce simt, insa mereu imi spuneau: "as fi vrut sa-l cunosc pe Patrick", "ma gandesc mereu la Andrew si-i zambesc", "cred ca te doare si sincer nu stiu cu ce te pot ajuta in afara de a te asculta", "primeste o imbratisare", "cum ti-l imaginezi pe Patrick ca ar fi fost?", "voi ramane langa tine orice decizie vei lua"....si etc, lista contiua.....
Dupa primele discutii cu apropiatii, familia lui Andrew, cunostinte, prieteni de suflet, am urma sedinte de terapie, special concepute pentru mame care trec printr-o asemenea trauma......despre acest lucru am vorbit si la intalnirea din 6 octombrie, despre cum am avut eu si alte mamici ca mine,la dispozitie o intreaga echipa de medici specialisti, psihologi, psihiatrii ( oamenii care studiaza de ani de zile aceasta problema "despresia port partum" ) si la aceste inalniri se discuta foarte mult, fiecare isi povestea trairile si fricile, durerea si dorul, isi caracteriza copilasul, pe care l-a vazut sau pe care doar si l-a imaginat.....si medicii ne spuneau "excelent fetelor, puteti vorbi, puteti povesti, nu va fie teama ca nimeni nu va judeca si nu va arata cu degetul, niciodata in viata voastra sa nu uitati ca ati fost si ramaneti mame, ca aveti un copilas acolo in ceruri, nu ii uitati numele, nu il stergeti in memorie si nu incercati nicicum sa il alungati din suflet crezand ca asa veti scapa de durere.....in timp, fiecare dintre voi, va invata sa traiasca cu durerea si dorul, cu acceptarea si negarea acestei pierderi, veti rade si veti plange, dar veti ramane mamici"...
Nu o sa uit niciodata aceste cuvinte, aceste incurajari, aceste "suturi in ...." ( pardon ), medici care mi se pareau duri in prima faza, medici pe care nu ii intelegeam, dar ei m-au ajutat.....au fost un alt pion al vindecarii mele...caci primul eu am fost.
Niciodata nu am vrut sa dau sfaturi, stiam ca nu sunt atat de inteleapta de a le oferi cuiva, de cele mai multe ori mi-am dat cu parerea si atat, poate a ajuta, poate a facut mai mult rau decat era deja....nu stiu, dar am incercat, asa cum am fost invatata, asa cum am simtit, eu ca mama de inger......si acel "imi pare rau"....venit din partea oricui, face atat de mult bine, incat multi nu isi pot inchipui.....
Si ca sa inchei in aceiasi tema, "imi pare nespus de rau" pentru fiecare dintre voi, care ati trecut printr-o asemenea tragedie, sunt langa voi pentru a va oferi toata caldura mea, pentru a va asculta sau citi or de cate ori va va durerea ceva si ati aseza cuvintele aici, a voi imbratisa pe fiecare in parte, personal sau virtual......
Bia

[marwana]

Cam asta am facut si eu dupa pierderea Tashei, am conceput un mail pt toti colegii mei de servici si sefi la care am adaugat linkul catre povestea noastra, cand am revenit la servici nu am avut ''surprize'' neplacute, cateodata mai vin colegele la mine care vor un bebe sa ma intrebe diferite lucruri, le raspund, daca ma intreaba de Tasha le raspund, acum am aceasta putere. Da noi trebuie sa ii invatam pe cei din jur pt ca ei nu au de unde sti ce ne doare, ce ne face rau, cum ne ar putea proteja.

[Suchardine]

Este extraordinara povestea scrisa de tine, draga Liliana!
Atat de mult m-a emotionat! Faptul ca prietena ta a avut o asemenea idee, sa ofere materiale cunoscutilor este nu numai un act de curaj extraordinar din partea ei ci si un MAAAAAAAAAAAAARE beneficiu pentru Organizatia EMMA. Daca atat de multi oameni vin spre noi, inseamna ca ne-am atins deja unul dintre obiective. Acela de a sadi speranta si lumina acolo unde exista intuneric, frica, nepasare, indiferenta!
Sper ca prietena ta sa aiba curaj sa intre si pe Forumul EMMA pentru a-si scrie povestea, aceasta fiind o parte importanta a procesului de vindecare.
Multi pentru tine, o mare suchardineasca pentru prietena ta si multe pentru ingerasul ei!

[monicamuresan]

Multumesc Liliana, multumesc EMMA

[Liliana]

Nicoleta M, am citit despre modul in care te-au intampinat colegii, despre tacerea care s-a lasat in jurul tau la intoarcerea la serviciu...
Nimeni nu este pregatit pentru a sti cum sa reactioneze in astfel de situatii.
Cu siguranta ei au crezut ca daca iti vor vorbi despre fetita ta te vor tulbura, iti vor face mai rau. Este primul gand care vine cuiva care se afla in fata unei persoane in doliu.
Toti credem asta. Nu stiu de ce.
Poate pentru ca sunt transmise din generatie in generatie niste invataturi nescrise, unele chiar nerostite. Este vorba de regula subiectelor tabu.
Tocmai de aceea misiunea voastra, a mamelor de ingeri, este cu atat mai importanta si mai grea: in primul rand trebuie sa invingeti rezistenta lumii in fata subiectelor tabu si in al doilea rand trebuie sa va invingeti voua insiva dorinta de izolare vorbind lumii despre durerea voastra.

Lumea nu stie cum sa se poarte, dar va invata de la voi.
Nu au curajul sa deschida subiectul despre ingerasii vostri? Deschideti-l voi.
Abordati-va colegii, prietenii, familia si intrebati-i daca vor sa stea de vorba putin cu voi despre copilasii pe care nu-i mai aveti. Spuneti-le ca acest lucru va face bine.
Credeti-ma, ei nu se asteapta la asta.

Eu nu sunt mama de inger si pot sa va spun ca asa stau lucrurile. Daca mi-ar fi spus cineva in urma cu aproape doi ani ca unei mame care si-a pierdut copilul ii face bine sa vorbeasca despre el si despre durerea ei poate n-as fi crezut ca este chiar asa.
Dupa un an si opt luni in mijlocul vostru stiu si inteleg mult mai multe din durerea voastra si imi dau seama acum cat de mult va ajuta sa evocati prin amintiri copilasul pierdut.

De aceea, repet, de la voi trebuie sa porneasca initiativa ca sa-i schimbati pe cei din jurul vostru. Trebuie sa aveti rabdare cu toti si sa le spuneti ce asteptari aveti de la ei. Nimeni nu se va supara pe voi, dimpotriva, va vor fi recunoscatori ca ii ajutati sa nu mai simta disconfortul de a nu sti cum sa se poarte cu voi.

Dragele mele mame de ingerasi, este trist ca dupa ce traiti o asemenea suferinta tot voi trebuie sa faceti si educatia lumii privind comportamentul fata de voi, mentalitatea si alte aspect. Insa daca nu o faceti voi nu are cine altcineva. Pentru ca NIMENI NU STIE !

Va imbratisez cu drag si va doresc sa reusiti sa faceti primii pasi pe directia aceasta poate anevoioasa de a-i schimba mai intai pe cei din imediata apropiere, de a-i invata mai intai pe ei ce trebuie sa stie despre voi. Mai departe lumea va invata prin efectul de propagare a undelor.... Ca undele pe suprafata unui lac dupa ce s-a aruncat cu o piatra in apa....

Cu drag, Liliana

[Bianca_C]

Multumesc, scumpa mea, Liliana , pentru fiecare cuvintele pe cre ni-l scri, pentru fiecare minut pe care il petreci in fata computer-ului, pentru timpul pe care ti-l dedici, pentru fiecare imbratisare pe care ne-o trimiti
E adevarat, e atat de greu, gandindu-ma ca noi suntem care suferim, si tot noi trebuie sa ne gandim si la ceilalti, de langa noi, de a le explica ce trebuie sa spuna sau nu, cum trebuie sa reactioneze.....pentru ca asta cum tu spuneai, NUMAI NOI STIM!!!!
Eu nu imi pierd increderea, ca intr-o zi, persoanele apropiate oamenilor care trec prin asemenea tragedii, voi sti exact cum trebui sa reactionez. Lumea in care traim evolueaza, si prefer sa cred, ca si mintea unora ar trebuie sa fie in pas cu lumea in care traiesc.
Intr-o zi, voi auzi un simplu "imi pare rau" din suflet, din partea unui om pe care nu il doare ca si pe mine.....cu siguranta!
Va imbratisez din tot sufletul si va doresc intelegere si rabdare in primii pasi catre schimbarea mentalitatilor....daca se mai poate.....
Bia

[adina]

Doamne toate chiar sunt adevarate chiar asa este cum scrii draga noastra Lili , totul se petrece exact asa in viata noastra , zile bune zile grele dar nu multi stiu cum sa se comporte cu noi.

[marwana]

Am vazut ca majoritatea mamicilor se confrunta cu ''indiferenta'' lumii fata de durerea pierderii mult prea devreme a ingerasilor si mi am adus aminte de acest topic deschis de buna noastra prietena Liliana, am hotarat ca in fiecare sambata sa scriu cateva cuvinte ca acest topic sa fie gasit foarte usor.
Sigur va fide ajutor

[monicamuresan]

Ma alatur ideei tale, Marwana draga si scumpica. Il aduc din nou pe prima pagina.

[marwana]

Este din nou sambata asa ca.......va pe toate si de data asta nu doar eu, bb Kinder cred ca vrea sa plec de la calculator, vad ca a inceput sa faca scandal

[Loredana M]

gata acum este in actualitate...
va pup
Loredana

[inaB]

Liliana, si voi toate,

sa stii ca cel mai mare soc(in sens negativ) pentru mine a venit dinpartea mamei mele. o femeie care atrait (inca traieste)literlmente doar pentru noi, copiii ei. dar exact ea a reusit s aadune in ziua in care a murit Ella toate frazele trecute la capitolul ASA NU.
ma durea de fiecare data cind spunea ceva. asa ca...am trimis-o efectiv acasa(ea nu sta in timisoara) si am rugat-o sa vina doar la inmormintare.

chiar si dupa citeva saptamini inca mai lupt cu ea, inca mai strig cind zice ceva gresit.
stiu ca o doare sa o reped(din pacate si eu sunt cam irascibila si izbucnesc), dar ma asteptam ca ea dintre toti sa inteleaga.
stiu ca din dorinta de a ma feri de prea multa durere zice. la fel ca mai toti cei care incearca sa mingiie cu frazele respective.

"este trist ca dupa ce traiti o asemenea suferinta tot voi trebuie sa faceti si educatia lumii privind comportamentul fata de voi, mentalitatea si alte aspecte" asa e Liliana. dar sa stii ca cel mai bine paote invata acel care a trait ceva. daca mergi la psiholog, deseori ai "pretentia" ca si el/ea sa fi trait experienta ta, ca altfe"nu ma intelege". si mai mult, caci toate credem in Dumnezeu, Hrisots are cel mai mare drept sa zica despre suferinta pentru ca...a suferit cel mai mult. nu? zic astea cumva sa innobilam rolul nostru. cind faci ceva cu jertfa(ca doare cumplit sa te pui sa educi omul legat de rana ta, de pierderea ta, o faci cu lacrimi multe )este cu atit mai pretios si mai de impact.

[anasia]

nu stiu cum sa incep...din pacate prietena mea, a nascut ieri, in cezariana de urgenta un ingeras, Andrei Cristian....nu l-a vazut...l-a vazut bunica, familia, nu stiu daca a vrut sau nu sa-l vada, nici nu stiu daca sa-i spun asta sau nu....am vorbit cu tatal si cu bunica, le-am zis ca poate o s-o ajute, macar o poza, dar n-au fost de acord.... au zis ca are malformatii si ca a intrat in putrefactie; deocamdata nu s-au gandit sa-l inmormanteze.....am citit despre multe asemenea tragedii...vor sa treaca mai repede peste aceasta tragedie........

[adina]

Draga mea Ana nu se trece asa usor peste pierderea unui copilas , trebe sa o lase sa decida ea ce doreste nu bunici trebe sa hotarasca ce sa faca , este alegerea parintilor , pentru ca este pierderea lor cea mare pe acest pamant , mama la purtat in brate cateva luni deci alti nu au ce hotara in locul lor , aceasta este parerea mea, te si ma bucur ca ai citit aici pentru a te informa.

[anasia]

adina multumesc, mi-e teama s-o intreb pe ea, sa n-o rascolesc mai mult...l-am intrebat pe tatic....am vorbit cu nasa ei, poate reuseste sa ia o suvita , sa aiba o amintire...sa i-o dea mai tarziu, cand o sa treaca peste soc....

[Loredana M]

Draga anasia ma bucur ca ai decis sa intri pe acest forum si sunt convinsa vei gasi multe sfaturi utile cum poti sa-ti ajuti prietena care trece prin aceste momente grele imi pare sincer rau pentru suferinta ei si despartirea crunta de ingerasul ei Andrei-Cristian care a devenit ingeras inca din burtica mamei care banuiesc l-a asteptat si acum ii este foarte greu.
Calde de la noi pentru prietena ta si pentru tine.
Liliana-bunica de ingeras