Forumul EMMA

de **queenheart_71** pe 30 Iun 2008, ora 01:40

Nu am crezut niciodata ca as putea ajunge una dintre multele persoane care ar avea ceva de scris despre un subiect atat de greu si de trist. Este prima oara cand am suficienta putere de a povesti unor straini (no offense) prin ceea ce am trecut. Vazand-o pe Bianca la emisiunea Agentul VIP – nu aflasem pana acum de tragedia prin care a trecut – am citit cateva dintre mesajele de forum si mi-am luat inima in dinti si am vrut sa vad daca am puterea sa astern in cateva randuri si povestea mea.
M-am casatorit de foarte tanara – aveam doar putin peste 19 ani - si dorinta de a avea un copilas a fost una dintre cele mai fierbinti incepand din primul an de casatorie. De cand ma stiu am avut probleme cu rinichii iar unul dintre medicii neurologi mi-a spus chiar la un moment dat ca datorita acestor probleme sansele ca eu sa raman insarcinata sunt foarte mici daca nu chiar nule, iar daca chiar raman insarcinta s- ar putea sa fie cu probleme. Pe de alta parte medicii ginecologi au spus ca rinichii nu au nici o legatura cu sarcina si ca problemele renale pe care le am nu au nici o influenta in cazul unei sarcine si ca nici nu ma pot impiedica in a ramane insarcinata. Au trecut 5, apoi 10 ani, eu nu ramasesem insarcinata niciodata. Reusisem sa ma impac cu ideea ca sunt una dintre acele multe femei care nu se vor putea bucura niciodata de fericirea de a da viata unui copil, de miracolul maternitati.
Dupa 11 ani de casatorie am divortat – asta este o cu totul si cu totul alta poveste si nu isi are rostul aici. Imediat dupa divort am avut o relatie cu un alt barbat……….SURPRIZA…………..am ramas insarcinata imediat. Astazi ma framanta gandul ca decizia pe care am luat-o atunci a fost una nu chiar atat de buna. Nu era barbatul cu care as fi vrut sa am un viitor, in nici un caz un copil. Am facut un avort.Ce am gandit atunci?? POT SA RAMAN INSARCINATA!!!!! Toti anii de nefericire in care gandul imi era la un copil ii vedea undeva departe, aveam 30 de ani, deci destul timp sa gasesc un alt barbat cu care sa imi intemeiez o noua familie. Nu a trecut foarte mult timp si un barbat deosebit a aparut in viata mea – aici este alta poveste minunata insa dar care nici ea nu isi are rostul aici.
Ne-am casatorit in foarte putin timp si el fiind din Toronto, Canada, l-am urmat intr-o noua lume. Dupa trei ani de casatorie am ramas insarcinata. Fericirea a fost imensa, ne doream din tot sufletul un copil. La 2 luni si jumatate am avut un avort spontan. Dezamagire, nefericire, suparare….A fost o durere imensa dar nu ne-am pierdut speranta si am continuat sa incercam. Un an mai tarziu bunul D-ZEU ne-a dat o noua sansa, am ramas insarcinata din nou. Pana la 3 luni am avut putina teama in suflet dar in momentul in care depasisem acea perioada am inceput sa ma bucur de tot ceea ce poate sa iti aduca miracolul unei noi vieti ce creste in tine. La 4 luni doctorita pe care o vedeam mi-a propus sa fac testele de sange care se fac in general mamicilor peste 30 de ani, aveam acum deja mai bine de 35. Ceva care nu parea in regula aparuse in sangele meu si mi s-a spus ca fetita mea - deja stiam ca este fetita – s-ar putea sa aiba sindromul Down. Mi-a fugit pamantul de sub picioare. Mi-au recomandat o amniocenteza. Bineinteles ca am facut-o, nesigutanta m-ar fi inebunit mai tare. Dupa 2 saptamani de cosmar a venit raspunsul : BRENDA CARMEN – acesta este numele pe care il alesesem pentru ingerasul nostru – era o fetita perfect sanatoasa, nimic nu era in neregula cu ea. HMMMMM. Cel putin rezultatul nu arata nici un fel de semn de sindrom Down, nici un fel de anomalie genetica, totul parea perfect. Pe la sase luni doctorita mi-a spus ca este foarte posibil sa nasc mult mai devreme si ca ar trebui sa fim pregatiti. Ce au facut doi viitori parinti super fericiti?? Am pregatit camera care urma sa fie a ingerasului, hainute, jucarii, chiar si caruciorul si tot ceea ce era necesar pentru momentul in care micuta ar fi venit printre noi. Eram in al noualea cer, stiam ca fetita mea este perfect sanatoasa, totul era perfect pregatit pentru ea, asteptam cu nerabdare momentul minunat sa o strang in brate.
Destin, fatalitate,pedeapsa cereasca…….asa a fost sa fie??!! La 30 de saptamani, adica putin peste 7 luni, intr-o duminica, mi-am dat seama ca de o vreme nu o mai simtisem pe micuta miscandu-se, nici un fel de alte simptome, nimic altceva care sa ma faca sa disper. Totusi am decis ca trebuie sa ma vada un doctor. Dupa doua ore totul a revenit la normal, msicarile si kick-urile in ritmurile normale. Am vorbit la telefon cu doctorita mea, mi-a spus ca nu trebuie sa intru in panica, mai au si bebelusii perioade cand dorm mai mult si ca nu am de ce sa ma tem dar daca se mai repeta sa ma duc direct la spital pentru monitorizare. S-a intamplat din nou a doua zi. L-am sunat pe sotul me, care era la munca, a venit imediat, m-a luat si ne-am dus direct la spital. Erau deja 3 ore de cand nu mai simtisem nici o miscare. Am crezut ca innebunesc, am simtit ca si cand doctorul care mi-a dat teribila veste mi-a smuls inima din piept cand mi-a spus ca micuta mea nu mai traieste. Au trebuit sa imi induca nasterea si asa am adus-o pe lume pe Brenda, un ingeras fara viata, un sufletel nevinovat care cu atingerea ei mi-a adus si fericire si durere. In acele momente i-am simtit enorm lipsa mamei care era acasa in Romania si atunci mi-am urat soacra care nu este deloc o femeie rea si care ma iubeste mult dar care mi-a spus ca asa este mai bine. Mai bine pentru cine?? Mai bine de ce??
Nici in ziua de astazi, a trecut mai bine de un an, nu pot intelege ce s-a intamplat, care a fost cauza. Medicii i-au facut autopsia si o mie de alte teste pentru a intelege si ei ce s-a intamplat. Nu au gasit nimic neinregula cu ea. A fost doar un copil perfect dar care D-ZEU a decis sa o ia la el.
Jumatate din fiinta mea a perit adata cu ea, ma simt vinovata, pedepsita, nevrednica. Au fost momente in care am vrut sa ma duc dupa ea. Sotul meu este “vinovat” daca am reusit sa trec peste dorinta de a pleca si eu din lumea asta, chiar daca nici macar nu stie ce ganduri negre am avut. Nu am crezut ca cineva poate sa planga saptamani la rand fara sfarsit. Suferinta in timp se mai estompeaza, nu mai plagi atat de mult dar niciodata nu vei putea trece peste o durere atat de mare. Nici in ziua de astazi nu ma pot uita la un copilas fara sa plang, tot ce tine de maternitate, de bebelusi ma innebuneste.

BRENDA CARMEN……………chiar daca suferim cand ne gandim la tine, iti multumim ca ai existat in viata noastra, te iubim si vei fi si vei ramane vesnic ingerasul nostru scump.

de **aditza_tl** pe 30 Iun 2008, ora 07:36

Draga mea,imi pare nespus de rau ca trebuie sa-ti spun"bun venit" printre noi,dar ma bucur ca ai avut taria sa impartasesti cu noi trista poveste a ingerasului tau.Aici esti "acasa",este locul unde putem plange si scrie,fara ca cineva sa ne condamne.Stiu...este cumplit...dar...trebuie sa mergi mai departe cu aceasta mare durere in suflet.Brenda este acolo ...sus...cu ingerasii nostrii...se joaca si sunt fericiti.....poate aceasta lume ,nu a fost suficient de buna pentru sufletelele lor pure,si Dumnezeu a decis ca lor...ingerasilor.....le este mai bine acolo....langa EL.....acolo unde nu exista durere si rautate.Sa ni-ti pierzi speranta in El....intr-o zii sigur iti va daruii un bb sanatos [-o<

,iar Brenda il va veghea de acolo de sus.Te imbratisez cu mult drag. >:D<

Adriana

de **andreaszolomajer** pe 30 Iun 2008, ora 09:35

Imi pare nespus de rau pentru soarta pe care ati avut-o.Cum spune fiul meu "macar a fost cu noi pana a fost in burtica".Nu esti vinovata cu nimica.Cineva mi-a spus ca sunt prea multi oameni rai si lui Dumnezeu ii mai trebuie ingerasi,si doar nu-i va lua de la oameni rai.
Imi pare foarte rau , aceste tragedii nu se pot intelege nici asa, ce sa mai vorbim daca medicii sunt cei vinovati de tragediile noastre.
Cred ca Dumnezeu o sa va trimita si voua un copilas sanatos,trebuie sa credeti asta,si mai trebuie sa credeti ca Brenda Carmen va fi totdeauna cu voi sa va vegheze.
Eu una ii simt prezenta fetitei mele Larisa.Cel mai mult am simtit-o atunci cand nu m-am putut hotara ce sa fac, sa dau in judecata medicul din cauza caruia Larisa nu mai e , sau nu.Si parca Larisa era in prezenta mea si facea totul posibil sa o simt si sa ii fac dreptate ,si in momentul in care am conceput plangerea pentru procuratura n-am mai simtit-o asa des si n-am simtit-o asa de apasator,ca si cum s-ar fi linistit.Cu totate ca la noi in tara problemele de genul asta se musamalizeaza,si toata lumea ( cu mici exceptii) m-a sfatuit sa nu fac nimic pentru ca voi avea parte de si mai multa suferinta, o fac pentru fetita mea.

Te rog sa ma ierti daca am scris ceva nepotrivit.

Te imbratisez cu drag , Andrea.

de **Bianca** pe 30 Iun 2008, ora 09:58

Draga Simona >:D<

.....esti la mii de kilometri departare si totusi atat de aproape noi, prin durerea si dorul care ne leaga de copiii nostri! Si desi suntem intr-adevar niste straini, ceea ce ne leaga, ne face sa ne simtim apropiati si, sper eu, ne da puterea de a suporta putin mai usor..."destinul, fatalitatea, pedeapsa cereasca...", sau cum vrea fiecare sa o numeasca.... Eu vreau sa cred ca nu e o pedeapsa, desi asa tindem sa gandim... Poate ca Dumnezeu ne lasa sa credem ca e o pedeapsa, pentru a deveni mai buni, pentru a deveni mai empatici , pentu a declansa acel "ceva" in noi, care sa ne puna pe drumul cel drept...nu ca inainte, am fi fost niste oameni rai, ci pentru ca El are nevoie de mesageri, aici pe Pamant!.... Te asigur ca nu sunt o habotnica...Dupa ce am pierdut-o pe Emma, cand m-am hotarat sa intind o mana de ajutor mamicilor de ingeri, cu toata durerea din suflet, am simtit si simt ca e ceea ce trebuie sa fac si ca ajutand.... ma ajuta foarte mult! Si stiu ca daca nu treceam prin asa ceva, nu as fi facut tot ce fac acum!..Si atunci nu pot sa nu ma intreb daca nu cumva a trebuit sa se intample asa?!?.... Sigur ca nu e un raspuns care sa-mi stinga durerea si dorul dar ma agat de ideea asta si o voi face in continuare, pentru ca, pe langa ajutorul dat, e o terapie pentru sufletul meu... Sper ca toate mamicile de ingeri sa gaseasca o cale de a accepta ce s-a intamplat si de a da un rost pierderii puiului sau, pentru ca altfel...iti pierzi mintile si iti irosesti viata....si daca te autopedepsesti astfel, nu Dumnezeue raspunzator pentru asta!
Am spus toate astea,incercand sa-ti arat calea mea de vindecare..poate te va ajuta si pe tine!....Sper ca nu te-am ranit cu ceva si sper sa reusesti sa nu te mai gasesti vinovata, pedepsita, nevrednica...sentimente pe care le cunosc prea bine

! Asa cum ai spus, bucura-te ca ai avut-o pe Brenda Carmen, chiar si atat de putin timp...ai simtit-o, fost a ta.....si va fi mereu cu tine, cu voi! Exista multe carti care te-ar putea ajuta si pe care ti le poti lua, fiind in Canada! Pana atunci, intra pe site unde poti gasi lucruri care sa te ajute sa depasesti aceste sentimente...Asa cum, scriind aici pe Forum, cred ca iti va face bine, pentru ca aici nu esti judecata, esti inteleasa si primita cu multa caldura! Imi pare tare, tare rau ca esti si tu o mamica de inger dar sa-ti dea Dumnezeu putere, curaj si intelepciune! Ai grija de sufletelul tau! >:D<

, cu drag!

de **steluta** pe 30 Iun 2008, ora 10:17

Draga mea,
Intodeauna dupa ce mai citesc inca o poveste trista a unei mamici de inger...plang si ma gandesc la ingerasii nostrii, ...ce multi sunt si atunci spun...hai sa mai asteptam , poate ca ei , ingerasii nostrii o sa ne ajute de acolo de ACASA sa ajunga si la noi un rasarit de soare!
Cu mult drag,
Steluta

de **danutza_c** pe 30 Iun 2008, ora 11:17

Draga mea,
Sa nu uiti nici o clipa ca nu esti singura...Ingerasul tau,sotul tau,familia ta,dar si noi,mamicile de Ingeri,iti suntem alaturi si te sprijinim...
Sa va dea D-zeu sanatate si puterea de-a merge mai departe...si cu siguranta veti fi binecuvantati cu o minunatie de copil,sanatos si frumos...meritati asta...
Va doresc tot binele din lume...
Daniela,mamica Ingerasului Cristian

de **ritamaya** pe 30 Iun 2008, ora 14:46

Draga queenhearts.
Brenda Carmen traieste acum prin voi, cei care i-ati ramas in urma, la fel cum si ceilalti ingeri traiesc prin parintii lor. Mai cu seama cei ai caror parinti ne-ama dunat aici, pe forumul EMMA. Imi pare rau ca ai ajuns in faza in care tot ce tine de maternitate si de bebelusi te face sa plangi. Si mie mi-a fost greu... la fel ca tuturor. Dar tot de la copii am invatat sa zambesc din nou, sa ma joc, sa rad si sa ma bucur de cea mai ofilita floricica pe care mi-o aduc ei ind ar si spun: "Lita, ti-am adus o floale"... Lucrand cu copii mici, eu ma gandesc ca timpul pe care il petrec cu ei si ceea ce fac cu ei toata ziua as fi facut si cu Maya. Nu-i pot iubi insa la fel de mult. Dar imi lumineaza zilele. Incearca sa intri in "Lasati copiii sa va iubeasca" si ai sa vezi acolo ca multe dintre noi ne-am recapatat zambetul tot de la copii, chiar daca nu sunt ai nostri.
Imi pare rau pentru suferinta voastra! Si va imbratisez cu drag,
Rita - mami de inger Maya

de **queenheart_71** pe 3 Iul 2008, ora 01:01

Va multumesc din tot sufletul tuturor acelora care sunt alaturi de mine si chiar daca si voi ati trecut prin momente la fel de grele, puteti spune cuvinte de imbarbatare acelora ce au nevoie. Abia dupa ce am citit propriul meu mesaj postat pe site, am realizat cata nevoie aveam sa mai ridic capacul si sa dau drumul sentimentelor care ma macina sa ia drumul eterului. Aici nimeni nu imi spune " get over it" a trecut un an deja. Nu, nu a trecut numai un an, mai exact 1 an, 31 de zile, 6 ore si 30 de minute si nu pot sa trec peste pierderea micutei mele....nici acum si nici peste 20 de ani.
Acuma, dupa ani si ani in care sa am un copil era o dorinta arzatoare, stau cu sufletul indoit si ma macina intrebarea daca sa mai incerc sau nu. Lasitate....poate, frica cu siguranta.

de **andreaszolomajer** pe 3 Iul 2008, ora 10:19

La aceasta intrebare numai tu poti raspunde.Nimeni , nu are cum si nu poate stii ce e in sufletul tau.
Inainte sa-mi pierd fetita si eu incurajam la fel mamicile care si-au pierdut copilasii,si multe mi-au raspuns ca nu mai au curaj.Unele au mai incercat si au reusit altele n-au mai incercat.
Cea mai mare spaima a mea afost dupa pierderea fetitei, ca sotul n-o sa mai vrea inca un copil, in primul rand nu mai vrea sa mai trec niciodata prin ce am trecut, pentru ca eu imi doresc din tot sufletul un copilas.Am ramas cu sentimentul neimplinirii,poate ai sa ma crezi nebuna dar inca ma simteam insarcinata cu toate ca am vazut-o pe Larisa cand s-a nascut am tinut-o in brate, am alaptat-o, a trait 13 zile si totusi am simtit ce am simtit dupa ce am pierdut-o, pentru ca cel mai mult ma durea faptul ca-mi sunt bratele goale.Eram pregatita sufleteste pentru un copilas cu treziri in toiul noptii cu toate bunele si relele si dupa 6 saptamani de suferinta si de incercari de a o salva am venit acasa cu bratele goale.

De asta imi doresc inca un copilas , si am sa-l fac chiar daca mi-e frica.Este omenesc ceea ce simtim, pentru ca nu durerea fizica pe cat durerea psihica ne-a doborat si ne-a farmat , si dorinta de a nu mai trece prin asemenea situatii nu ne lasa sa ne mai dorim un copilas.Eu am zis ca trec peste toate si o sa mai incerc odata , dar mi se pare foarte mult pana o sa am voie sa raman insarcinata dupa cezariana( toamna anului viitor).

Doar tu poti decide ce esti instare sa faci.Eu iti doresc succes si te sustin indiferent ce vei hotara.

Te imratisez cu drag, Andrea. >:D<

de **nicoleta** pe 9 Iul 2008, ora 16:45

Codruta draga, cat balsam este in randurile tale, cat de bine pot frazele tale sa inmoaie sufletul care le citeste!. E dureros, e trist, iar cuvinte de consolare nu exista. Exista doar oameni care, stiu sa accepte si sa inteleaga, stiu sa dea sperante si incredere unor suflete sfasiate de durere. Intr-un colt al inimii, indepartat dar existent, va ramane mereu o picatura neagra de sange care lacrimeaza. Durerea noastra poate deveni dulce, privind spre bolta ce ne imbratiseaza pruncii ingerasi. Ea, durerea, poate sa deschida portile spre visare si speranta, daca invatam sa o acceptam, asa mai rece si mai cenusie. Incearca sa zambesti cerului, pentru ca cerul sa iti zambeasca, iar Fecioara Sfanta te va ajuta cu siguranta sa fi mai tare ca durerea, mai dulce ca mierea si mai buna decat painea calda. Te pup si doresc sa ai parte de o viata asa roz precum este sufletul tau de mamica.

de **nicoleta** pe 18 Iul 2008, ora 10:51

Buna, queen, te imbratisez cu drag si sper ca azi soarele iti va trimite o gasca de veselie. Sper ca azi intreg binele din lume sa te viziteze, iar sperantele si visele sa se impleteasca in jurul inimii tale. Te pupacesc dulce si ai mare grija de tine.

de **nicoleta** pe 22 Iul 2008, ora 21:55

Buna queen, draga. Sper ca pupicii mei, ai ajuns sa pupaceasca obrajorii tai, sa-i umple de zambete. Sper ca au reusit sa iti umple sufletul cu sperante si vise, iar inima cu bine si bun. Vreau sa cred ca familia E.M.M.A. a reusit sa aduca in trupsorul tau un plus de liniste si frumos, vreau vesti de la tine, ca esti bine si te bucuri de vara alaturi de cei dragi tie. In speranta ca esti sanatoasa te imbratisez cu drag si ai grija de tine. Puuuupici, nicoleta.

de **nicoleta** pe 6 Sep 2008, ora 03:11

Buna, queen draga!
Chiar daca vara incepe sa plece, noi, familia E.M.M.A. VOM RAMANE AICI, vom ramane sa deschidem in fiecare dimineata, cate o usa spre liniste si sperante.
Sper cu tarie ca toamna iti va aduce evenimente frumoase, veselie si puterea de a visa frumos, de a spera ca dorintele ti se vor indeplini.
Te imbratisez cu drag si ai mare grija de tine.
Pupici, nicoleta!

de **andreaszolomajer** pe 2 Oct 2008, ora 13:25

Sunt alaturi de tine in suferinta ta.
Multe @};-

pentru BRENDA CARMEN si multe [-o<

pentru voi parintii ei.
Cu mult drag, Andrea. >:D<

de **nicoleta** pe 29 Oct 2008, ora 13:04

Buna, queen, draga!
Vreau sa stiu ca esti bine, ca toamna te alinta si ca optimismul creste mare -mare in inima ta.
Sper ca vizitele tale aici sa iti aduca acea incredere care sa te poarte spre vise, si acea putere pentru a trai demn si frumos.
Pentru sufletul tau de mamica, @};-

Pupici pupaciosi , numai bine.
Cu mare drag, o mamica.

de **nicoleta** pe 30 Noi 2008, ora 08:58

Buna, qeen draga!
Scumpa mea, fie ca Sfanta zi de azi sa iti aduca in viata bucurii si puterea de a spera in frumos, in vise implinite.
Fie ca ziua de azi, sa te ajute sa zambesti, sa fi vesela si iubitoare, linistita si optimista.
Fie ca ziua de azi sa te indrume spre o viata sanatoasa si buna, inca 777 de ani de acum incolo.
Te imbratisez si ai mare grija de tine, draga mea. Pentru ca toti cei din Cer si de pe pamant, care te iubim, sa te avem vesela si bine-mereu.
Te pupacesc pupaceste cu pupici pupaciosi si iti doresc o zi suuuper.
Cu mare drag, nicoleta!
Pentru sufletul tau atat de frumos, @};-

Ingerasei tale, rugaciuni si lumina.
Paaaa, numai bine, ...tot eu.

de **nicoleta** pe 1 Dec 2008, ora 11:52

Buna, qeen draga!
Scumpa mea, iti doresc din toata inima ca luna decembrie a acestui an sa iti aduca bucurii si oameni veseli in jurul tau.
Sper ca Sfintele sarbatori sa te gaseasca sanatoasa si plina de sperante.
Te imbratisez si ai mare grija de sufletul tau, pentru ca el sa se bucure de magia acestei luni minunate.
Te pupacesc pupaceste cu pupici mosulici, draga mea, numai bine!
Dumnezeu sa te ajute!
Sa ai o zi buna, cu drag, Nicoleta!

de **nicoleta** pe 2 Dec 2008, ora 11:20

BUna qeen draga!
Scumpa mea, stiu ca data de 2 aduce in sufletul tau amintiri triste, iar eu vreau sa le indulcesc amintindu-ti acum, in aceasta clipa, ca am intrat de ieri in luna Sfintelor sarbatori, in luna cadourilor, iar acum, bucuria si bunatatea oamenilor va ajuta visele sa se implineasca mai repede.
Te imbratisez si trimit acum spre tine pupici mosulici care sa asterne pe obrajorii tai zambete calde.
Iar doamna bruma, mi-a promis ca va tese azi covorase de bine si frumos pe care le va azvarlii sub fiecare pas al tau pentru a te conduce in aceasta zi, spre clipe de bine, langa oameni veseli.
Iti doresc din tot sufletul sa fi sanatoasa si sa ai intelegere in familie, iti doresc sa nu-ti uiti niciodata valoarea si mai ales sa nu uiti ca faci parte din familia E.M.M.A., familie unita-care mereu isi va proteja membrii.
Cu mare drag, te pupaceste cu pupici mosulici, Nicoleta.
Pentru sufletul tau frumos, @};-

de **nicoleta** pe 25 Dec 2008, ora 14:30

Buna, qween draga!
Scumpa mea, fie ca Sfanta zi de azi sa iti sopteasca intr-una la ureche: CRACIUN FERICIT!
Te imbratisez si te pupacesc pupaceste cu pupici pupaciosi care sper sa te gaseasca pentru a aseza pe obrajorii tai zambete calde.
Iti multumesc azi, pentru tot frumosul pe care l-ai asezat in cuvintele tale, pentru ca m-ai purtat in gandurile tale bune, pentru ca m-ai ajutat sa te cunosc si...pentru ca esti asa o femeie minunata!
Sufletului tau frumos, @};-