"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
m-am insurat in vara anului 200x a fost cel mai frumos lucru care mi se intamplase era fata care am iubito de mic si cum totul era frumos am tot incercat sa facem un bebe strumf nu reuseam deloc la un moment dat a aflat ca este insarcinata nu am avut cuvinte radeam in mine nu puteam sa cred dupa atatea dati in care ia intarziat avea senzatii de voma ii mangaiam burtica vb. cu bebele si pe urma ii venea ci..ul de aia cand am aflat de la test ca este gravida nu puteam sa cred am realizat deabia in luna a 4 a caci Dumneazeu n-ea binecuvantat dar... dupa 2 luni ni l-a luat a fost sfarsitul nu ma puteam arata caci toata lumea imi zicea ai grija de xxxx fi cu ea las ca faceti altul vorbe grele nu vreau altul il vreau pe xxxx si durerea toata o tineam in mine dar ea crede caci eu nu l-am vrut m-am schimbat muult eram rece cu ea se pare fara a-mi da seama sau cel putin asa imi zice si m-am schimbat pentru ai face viata si mai frumoasa decat la inceput ea sa fie TOT CE ESTE MAI PRESUS PE LUME dar... acum sa aflu caci ea nu este schimbata cu mine din cauza ingerasului nostru ci am dat peste o groaza de mesaje de la un iubit unde ii spuse in repetate randuri ca il iubeste si mai ii ardea si de vorbe vulgare cu el ii spuse ca ii multumeste caci o iubeste si ea va face tot ca sa fie el cel mai fericit barbat din lume desi are nevasta il iubeste ii multumeste dar eu... eu o iubesc mai presus de viata m-as schimba in fel si chip pentru ea am trecut prin greutati mari de tot si ... m-am schimbat radical dar ea nu apreciaza acum am inteles de ce ,nu stiu daca are rost mesajul meu aici dar nu mai suport sa tin atatea in mine ii prea muult Doamne prea multe prabusiri in viata asta acum este clar caci am pierduto si pe ea incercand sa nu ma arat caci sufar atata dupa XXXX am ajuns la capat prima oara copilul baietelul nostru frumos care batea in burtica si se intorcea acolo si acum este ... si acum si iubirea MEA nu mai pot nu cred caci o voi putea ierta desi o iubesc enorm si nici nu va mai fi nimic k la inceput si poate caci va fi prea tarziu cand eu nu voi mai . .. sper sa imi deie Dumnezeu putere . Nu mai pot sa scriu imi cer scuze caci am intrat aici voi aveti muult mai multe probleme cand se fac ingerasi puisori care i-ati purtat in burtica te iubesc xxxx si tati nu te va uita nici odata ai grija de mami sa fie fericita ingerasul nostru rodul iubiri noastre
Draga tatic de ingeras Cu durere i ti spun i mi pare rau pt pierderea ingerasului tau, te imbratisez cu drag si ma rog lui Dzeu sa ti dea putere sa treci peste toate cu bine. Cat despre sotia ta incearca sa ii fii alaturi, sa comunici cu ea, sa o intelegi pt ca nu este deloc usor sa pierzi un copil pe care ti l doresti, arata i acest forum poate ii va fi mai usor sa stie ca nu este singura. Te cu caldura pt tau si un brat de pt sotia ta
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha
Buna, taticule de ingeras! Regret enorm ca si tu simti aceasta durere a pierderii pruncului. E trist si faptul ca pe langa aceasta durere tu mai ai una destul de grava si delicata, insa nu uita ca Dumnezeu e Bun si te va ajuta. Sunt convinsa ca iti va deschide si tie fereastra spre zile frumoase in care sa simti ca esti multumit si linistit. Eu iti doresc din tot sufletul meu sa ai multa rabdare si sa nu treci la actiuni care mai tarziu iti pot aduce alte probleme pe langa cele deja existente. Asta este viata, cu bune si rele, dar noi trebuie sa invatam sa traim cu necazurile asa cum stim sa traim cu bucuriile. Stiu ca e greu, dar e posibil, e bine si demn sa lupti si sa traiesti frumos. Numai bine, Nicoleta!
Draga tatic de ingeras,imi pare nespus de rau pentru voi si sunt sigura ca DD va avea grija sa va trimita un alt bebe frumos si sanatos.In ceea ce priveste sotia ta,parerea mea este sa incerci sa-i fi aproape,poate e prea ravasita inca si incearca sa fuga de tot ce-i aminteste de ingerasul vostru.Va trimit multe si pentru multe .Va sarut pe amandoi si nu va pierdeti speranta,va fi bine.
Buna, taticule de ingeras. Iti dorim un sfarsit de saptamana frumos, fie ca el sa iti aduca ceea ce iti doresti tu, fie liniste, fie zburdalnicie, bucurii si multa sanatate. Si...poate ne mai dai cate un semn sa stim ca esti bine, noi asta iti dorim din tot sufletul . Numai bine, Dumnezeu sa te ocroteasca, ai mare grija de tine si de cei dragi tie, si...nu uita sa iei in seama tot ce iti ofera Cerul bun si frumos, ...caci iti ofera, numai sa deschizi ochisorii bine...
Doamne tatic de ingeras este foarte greu tu chiar ai scris aici cand copilasul meu avea o zi pe lumea asta , iti trebe foarte multa putere pentru a trece prin problemele pe care le ai trebe sa te rogi la Dumnezeu pentru multa , multa putere si trebe sa te gandesti la viitorul tau , nu este sfarsitul aici ptr ca daca si noi ne gandeam la fel ca nu mai putem atunci o luam razna de mult timp asa ca trebe sa te gandesti la tine si la viitorul tau . Dumnezeu sa iti dea putere sa poti merge maideparte te
draga tatic de ingeras, de multe ori pirderea unui bebe intervine intre parinti si uneori reuseste sa ii desparta... e dureros ce vi s-a intamplat, stiu prin ce ati trecut, am trecut si noi de trei ori prin asta, si ne-a fost greu, dar am invatat sa comunicam si apoi am reinvatat sa ne iubim... iti urez din inima sa treci peste acest moment si sa ne scrii in curand ca esti un tatic si un sot fericit, ca sunteti o familie implinita
Tot ce aveam mai drag pe lume... asa e... viata ne-a luat tot ce am avut mai drag, si e de neinteles insa totul se intampla cu un scop. iubit mii de
Paula mamica GABRIELEI fetita cerului 27.04-09.05.2010 Te vom iubi mereu, esti primul nostru puiut http://ingerasulgabriela.blogspot.com/ NATALIA 30.03.2012 LAURA 27.09.2014
Buna, tatic iubitor! Ce mai faci tu, dragul nostru? Sper sa fi bine, sper ca toti cei dragi tie sa fie bine. Sa ai o vara frumoasa brodata cu milioane de bucurii pe centimetru patrat. Ai un suflet frumos pe care tot mai rar il intalnim in jurul nostru. Si pentru acest suflet frumos, intreg Cerul te va ocroti la fiecare pas.
imi pare rau ca suferi atat...........sper sa iti dea Dumnezeu putere sa treci peste greutati si sa te inconjori numai de oameni cre te iubesc si care te apreciaza........
mamica unui baietel minunat, de cinci anisori, pe nume Vlad, a unui ingeras care a stat in burtica la mami doar 6 saptamini si a unui ingeras mai micut dar pe care ii vom iubi toata viata http://www.organizatiaemma.ro/node/638
Buna tatic de ingeras, ce mai faci tu? cum te mai simti? echipa EMMA te cu mult drag si te invita sa citesti aceste randuri scrise de un tatic de ingeras, un tatic de departe dar care este atat de aproape de noi, de voi taticii...
Ce mai faci, tatic de ingeras? Nu ai mai venit cu vesti ... Intreaga echipa E.M.M.A. speram ca sunteti bine ... Te asteptam cu vesti ... Zi de zi iti poti deschide sufletul aici pe pagina ingerasului vostru.
Zbor lin
Paula mamica GABRIELEI fetita cerului 27.04-09.05.2010 Te vom iubi mereu, esti primul nostru puiut http://ingerasulgabriela.blogspot.com/ NATALIA 30.03.2012 LAURA 27.09.2014