"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
Nici nu stiu cu ce sa incep, cu bucuriile sau cu esecurile traite de mine pana acum. Am sa incep totusi cu parte frumoasa a vietii. Sunt mamica unei fetite, Maria, care azi implineste 3 ani. Un copil dorit si asteptat foarte putin (dupa 3 luni de incercari am aflat ca ne-a ales pe noi sa-i fim parinti). Sarcina a decurs fara probleme iar la 37 de sapt si 2 zile a decis ca e timpul sa ne cunoastem. Am nascut prin cezariana la alegerea mea si de atunci ne umple zilele de fericire, bucurie, griji, nazbatii, emotii, oboseala si iubire pentru un copil sanatos de varsta ei. Prin ea simt ca nu m-am nascut degeaba. Daca doriti, ne puteti vedea pe: http://www.raduiordache.ro/maria. Niciodata nu m-am gandit ca a avea copii (un lucru ce parea asa de usor candva) va deveni mai tarziu aprope imposibil. Spun asta pentru ca, atunci cand Maria avea 1 an si 8 luni am hotarat sa ne marim familia. La inceputul lunii iulie am ramas din nou insarcinata. Bucurie mare dar si putina teama pt ca nu stiam cum va evolua sarcina, speram la fel de bine ca si prima data. De ziua Mariei (25 aug) am anuntat toti prietenii ca vom fi din nou parinti. Din pacate, la o saptamana, pe 1 sept 2007, am pierdut sarcina de 9 saptamani care s-a oprit din evolutie. Multe lacrimi, dezamagire si intrebari ramase vesnic fara raspuns. La spital am fost nevoita sa trec printr-un chiuretaj dupa care m-am refacut foarte repede. Medicul care imi urmarea sarcina s-a spalat pe maini si mi-a dat raspunsul frecvent: pana in 3 luni se intampla, nu se cunoaste motivul. Mi-a impus o pauza de 2 luni dupa care mi-a dat din nou unda verde. Cu teama si speranta am hotarat sa incercam din nou, asa ca, la jumatatea lui ianuarie 2008, am ramas din nou insarcinata pentru a 3-a oara. Au urmat vizitele regulate la ginecolog, analize, ecografii si tot ce tine de urmarirea unei sarcini. Niciodata nu am avut preferinte legate de sexul copiilor. Ne-am dorit sa fie sanatosi si in burtica si dupa aceea. Pe la 3 luni si jumatate am aflat ca va fi baietel. Il vedeam cum creste si ma rugam sa ii fie bine in casuta lui din burtica. Intr-o zi, cand eram la birou, am observat ca ceva nu era in regula, o pata maronie. Am plecat urgent la un cabinet medical unde mi s-a spus la ecograf ca ar fi placenta praevia, diagnostic infirmat de catre ecografistul de la medicul meu care urmarea sarcina. Nu banuiam atunci ca acela va fi inceputul sfarsitului. Duminica, pe 18 mai, s-au rupt membranele si asa l-am pierdut pe Matei, caci asa l-ar fi chemat. Ce ironie, nu? Matei inseamna: dar de la Dumnezeu de care eu nu am avut parte decat pana la 18 saptamani de sarcina. Am avut ragaz cateva zile inainte de a-l pierde sa-l simt cum se joaca prin burtica. Ce dor imi e de zilele cand isi facea simtita prezenta prin mici lovituri, atata cat sa-l simt si sa stiu ca-i e bine. Da oare ii era? A fost nevoie sa trec din nou printr-o cezariana stabilita prin telefon ce catre cei 2 medici (al meu deoarece nu era in Bucuresti atunci si cel care m-a operat). Am facut anestezie generala si as fi vrut sa nu ma mai trezesc niciodata ca sa pot fi cu copii meu pierduti dar trebuia, pentru Maria. Am plecat acasa cu bratele goale si cu sufletul pe jumatate gol dintr-un loc unde vine unul si pleaca 2 sau 3. Noi am venit 2 si a plecat 1. Credeam ca e un cosmar din catre trebuia sa ma trezesc dar, din pacate, totul era real. Mi-as fi vandut si sufletul numai sa am copii inapoi dar cine sa-l cumpere? Si ce dor imi e de ei, de amandoi. L-am simtit pe Matei pana cand am adormit pe masa se operatie. Se agita destul de tare, saracutul. Cred ca presimtea ce-l asteapta, dragul de el. Am lasat placenta la analiza si mi s-a spus ca era putin imbatrtanita dar ca nu era motiv de pierdere a sarcinii. Medicul meu a dat din nou din umeri si a spus ca nu-si explica ceea ce s-a intamplat. A pus totul pe seama efortului si a unui streptococ de tip B, singura analiza proasta care a iesit la vremea respectiva. Alt medic mi-a spus ca ruperea membranelor in trim 2 de sarcina e putin studiata si ca nu-mi poate spune nimic sigur. Cel care m-a operat mi-a spus ca placenta era infectata, lucru care nu a reiesit din analiza ei. Multe pareri si niniun raspuns concret. Parerea mea este ca s-a deschis colul si de aceea s-au rupt membranele. Asta se putea preintampina printr-un cerclaj. Mi s-a spus sa astept 6 luni si apoi sa incerc din nou, dar oare mai am curajul avand in vedere ca nu se stie ce s-a intamplat cu cele 2 sarcini pierdute? Sper ca DD sa aiba grija de sufletelele ingerasilor mei nevinovati si sa ii iubeasca la fel de mult ca si mine. Au trecut deja 3 luni si ceva de la pierderea lui Mateias si nu trece ora din zi in care sa nu ma gandesc la ingerasii mei. Imi cer scuze ca am lungit povestea si poate m-am pierdut in detalii. Sanatate multa putere de a accepta ceea ce ni s-a intamplat. Ne vom aminti de voi toti mereu, dragii nostri copii.
La multi ani! pentru Maria La multi ani, voua - parintilor care ati adus pe lume o fetita pe nume Maria. Sa va traiasca in sanatate si bucurii multi multi ani, sa va aduca multa veselie in viata. Sa va distrati azi alaturi de ea si de cei dragi voua, sa o pupaciti si din partea mea, cu pupicei dulci. Felicitari, draga Codruta, pentru micuta ta, sa ai grija de ea, si de tine ca sa aiba mamica sanatoasa si de toti cei dragi tie, ca sa va fie bine si sa va puteti bucura de tot ce este bun si frumos pe pamant. Fie ca Sfanta Fecioara sa va aiba mereu in grija Ei, fie ca toata viata ta sa fie o primavara insorita. Te imbratisez cu drag si sa ai o zi superba, draga mea. Pupici pupaciosi tie, Mariei si intregii tale familii. Dumnezeu sa va ajute mereu!
Codruta scumpa mi se rupe sufletul vazand inca o poveste noua,inca un ingeras,inca o mamica sfasiata de durere....Si totusi suntem atat de multe.....Dar printre lacrimi,sa sti ca ma bucur ca ne-ai gasit,ca ai avut puterea sa ne scri povestea ta.....Aici scumpa mea vei vedea ca iti vei gasi alinarea.Conteaza enorm de mult sa vorbesti,sa lasi durerea sa iasa din tine.Iti doresc din suflet multa putere,sa mergi mai departe.....Matei se joaca cu Razvanelul meu...pentru ca au devenit ingerasi aproape in aceeasi data.Al tau 18 mai,al meu 19 mai 2008 .....Sunt alaturi de tine.Te pup si te imbratisez cu drag....si te rog sa ai grija de tine.....pentru ingerasul tau,si mai ales pentru printesa ta Maria care iti va managaia sufletul chinuit.Cu mult drag,Cristina,mamica ingerasului Razvan.....
A da am uitat ....Ce sa fac emotiile astea cand scriu pentru prima data unei mamici noi.....La multi ani !!!Mariei....sa creasca mare,sanatoasa si frumoasa...si voua dragi parinti sa va aduca numai bucurii .....Toate dorintele sa i se implineasca si sa nu cunoasca in veci necazul.....Pupici si imbratisari sarbatoritei
Îmi pare rău că ne cunoaştem în asemenea împrejurări, dar vreau să îţi spun şi eu "LA MULŢI ANI!" pentru fetiţa ta, să fie sănătoasă, să aibă parete de multe bucurii în viaţă şi de foarte mult noroc. Îngeraşilor tăi le trimit o floare albă ca sufleţelul lor şi sper că văd în ANDREI un frăţior, pentru că el este de vârsta surioarei lor. Te îmbrăţişez cu multă căldură, Mihaela, mămica lui ANDREI.
Mihaela,- mamica lui ANDREI - viata, sufletul si tot ce inseamna mai frumos si pur si a doi Pui mici, plecati mult prea devreme; - mamica lui Christian - o minune blonda cu ochi albastrii care ne parfumeaza viata aici pe pamant.
Multumesc mult pentru urarile voastre si pentru intelegere. Am s-o pup si din partea voastra si a tuturor copilasilor care nu mai sunt printre noi. Cand va fi mare ii voi spune despre fratiorii ei. Uneori am impresia ca a fost undeva plecata si in momentul cand s-a nascut, a revenit dintr-un mic concediu. Nici nu vad viata fara ea. Va doresc tuturor ca pana la urma sa aveti parte de ceea ce va doriti cel mai mult, si anume un sufletel langa voi, fie ca este vorba de primul, al doilea, al treilea... Ma bucur mult ca m-ati primit asa de bine si m-ati inteles mai bine decat ar putea-o face oricine care nu a trecut prin asa ceva. Sunt sigura ca acolo sus au grija unii de altii, in special cei mari de cei mici. Sunt ca o familie mare numai ca in Rai. ANDREI, ingerasule, sa ai grija si de puiutii mei. RAZVAN, dragule, sa veghezi mereu asupra parintilor tai care te iubesc nespus. Toata dragostea mea pentru toti ingerii din lumea asta. Multumesc inca o data si va transmit muti pupici de alinare
Imi pare rau pentru Matei al tau, si pentru primul ingeras care nu avut nici macar timp sa primeasca un nume... Atitea sufletele pleaca inainte de vreme, lasind in urma parinti cu suflete pustiite. Ingerasii nostri sint acolo sus si sper ca macar lor le e bine...
Sper ca vei reusi si tu sa iti gasesti macar putin linistea alaturi de noi... Scriind despre trairile tale, comunicind cu alte mamici ca noi vei invata cu timpul sa "accepti ceea ce nu poti schimba"... Din pacate pe copii nostri nimic nu ii mai poate aduce inapoi, trebuie sa invatam sa traim cu acest dor in suflet. Iti doresc sa iti dea D-zeu puterea de a merge mai departe, de a continua sa lupti pentru familia ta, pentru Maria, si ... sa nu iti pierzi speranta!
Am vazut pozele cu micuta, e superba! La multi ani si din partea mea, sa va traiasca, sa fie sanatoasa si sa contiune sa va umple viata de bucurie!
Te imbratisez cu drag,
Cami, Mama lui Victor, nascut fara viata pe 14 dec 2007, la 40S Mamica fericita a lui Ilann, nascut pe 30 aprilie 2009
Buna dimineata dragele mele Codruta si Cami_Vic, Ce mult conteaza cuvintele voastre . Pot spune ca nici macar familia mea nu a reusit sa-mi aline durerea asa cum ati facut-o voi, toate cele mi-ati citit poveste trista ca toate celelalte de altfel. Am citit si eu dramele voastre, ale tuturor si ma apuca disperarea cand ma gandesc cat de neputinciosi suntem in fata destinului. Codruta, imi pare asa de rau pentru cei 2 copilasi ai tai. Sunt multe cazurile in care sarcina trebuie intrerupta pentru ca exista riscul ca fatul sa fie afectat datorita medicatiei sau diverselor interventii pe care le sufera mamica. Cred ca e extrem de greu sa iei o astfel de decizie cand stii ca sansele sunt de 50% sa fie bine. Cat despre George, avand in vedere ca s-a nascut la 8 luni, eu stiu ca majoritatea bb-ilor sunt bine ca deja sunt marisori. A mai avut si alte probleme sau neglijenta si nepasarea medicilor i-au hotarat soarta? L-ai vazut dupa ce l-ai nascut? Am sa-l rog pe DD sa aiba grija de toti ingerasii care au ajuns la el la fel cum am fi facut-o si noi. Si eu iti doresc multa sanatate care este cea mai importanta si putere de a-ti creste fetitele care sunt cele mai scumpe comori din lumea asta. Cu siguranta, candva, te vei intalni cu George si cu celalalt ingeras. Cami_Vic, sa stii ca ma simt bine-venita printre voi aici, daca pot sa spun asa. Mi-a luat ceva timp pana sa ma hotarasc sa scriu pe forum. Ma bucur ca sunt lasata sa-mi plang copiii cat si cand simt nevoia fara ca cineva sa-mi reaminteasca de faptul ca "ce a fost, a fost", ca "trebuie sa-mi revin pentru Maria". Mi s-au spus de multe ori lucruri care apar la rubrica "Lucruri pe care nu trebuie sa i le spui unei mame indurerate", cand un simplu "imi pare rau" era suficient. Pana la urma ai aflat ce s-a intamplat cu Victoras? Dragul de el, mai avea asa de putin pana sa te cunoasca...Eu stiu ca dragostea ta pentru el nu se va stinge niciodata si mai cred ca si el stie asta si ca te vegheaza de acolo de sus. Iti urez sa rasara soarele si pe strada ta si sa tii in brate pruncul mult dorit. Multumesc mult pentru urarile facute Mariei. Abia astept sa-ti intorc aceste cuvinte minunate. Voi reveni aici, ACASA.
Draga Codruta, mai intai ii urez fetitei tale Maria " La Multi Ani !" cu multa , multa sanatate si tot ce-si va dori in viata sa i se implineasca, iar voua sa aveti noroc la ea si multe , multe bucurii. Imi pare foarte rau pentru ingerasii tai ,care acum sunt intr-o lume mai buna unde toata lumea se iubeste. Nu exista consolare pentru noi cei ramasi dupa ei, si sunt sigura ca nu exista moment al existentei noastre in care sa nu ne gandim la ei. Aceeasi frica de care vorbesti tu ma stapaneste si pe mine, si totusi golul simtit , bratele goale , chiar daca mai am un copilas, este mult mai dureros decat frica.Incerc sa nu ma gandesc negativ si ma rog lui Dumnezeu sa ne ajute de data asta sa fie mai bine. Bianca a deschis un topic cu rugaciuni pentru mamici si ingerasi in cadrul PROPUNE O SECTIUNE NOUA , unde am scris mai multe rugaciuni , poate gasesti ceva ce sa te ajute , printre altele si o rugaciune pentru ajutorul sfantului Anton pentru a dobandi copii. Te imbratisez cu mult drag, Andrea.
Sa stii ca si eu am avut parte de comentarii care nu isi au locul, dar am invatat cu timpul sa nu le mai bag in seama... Cei din jurul nostru nu au de unde sa stie ca acele cuvinte ne ranesc. E o situatie neobisnuita pentru ei, si cei mai multi, chiar daca sint sensibili la durerea noastra nu gasesc cuvintele potrivite. Mie de cele mai multe ori mi s-a spus ca "e mai bine asa decit sa fi murit dupa citeva ore sau zile dupa nastere". Unde e diferenta? Cine poate "masura" care durere e mai mare? Doar noi stim cit de greu e, si ca nu exista unitate de masura... Doar ca... in timp... invatam sa traim cu ea, cu dorul de ei, sa ne reconstruim viata fara puii nostri. Nu avem de ales... Asa vad eu lucrurile acum, dupa 8 luni jumate.
Da, am aflat tot ce se poate afla despre ce s-a intimplat cu Vic al nostru. Iti redau aici un mesaj pe care il scrisesem pe topicul "lui", pe care probabil nu ai apucat sa il citesti:
Dragele mele, revin acum cu niste precizari de natura medicala... poate vor fi de folos cuiva intr-o zi...
Probabil am mai scris pe undeva ca ne-am dat acordul pentru autopsie pentru a cauta sa intelegem ce s-a intimplat. Avind in vedere ca eu nu am avut nici un semn ca Vic suferea, era foarte important sa gasim niste raspunsuri... Rezultatul analizei anatomo-patologice a sosit dupa vreo doua luni. La Vic nu s-a gasit nici o malformatie care sa justifice decesul, doar ca avea dezvoltarea corespunzatoare unui bebe la 37 sapt cind el de fapt avea 40. Deci in ultimele 3 saptamini nu mai primea cum trebuie si ce trebuie... Acelasi raport descria si compozitia si dimensiunile placentei: hipotrofica, mult mai mica decit greutatea medie, si cu calcifieri (deci nici ca si textura nu era normala).
Mi s-a spus ca asta se intimpla uneori la fumatori (nu e cazul meu, nu am fumat niciodata), la diabetul gestational (nici aici nu se punea problema), sau atunci cind mama are probleme de coagulare. Am inceput sa facem o serie de analize de coagulare (antithrombine III, factor V, proteina C, proteina S, anticardiolipine - scuze daca le-am scris gresit... nu am acum analizele la indemina). Toate au iesit bine, deci nu am reusit sa gasim o cauza clara, o explicatie pentru ce s-a intimplat. Mi s-a spus ca indiferent de rez acestor analize, sarcina viitoare va fi urmarita mult mai serios, controale f dese, monitorizare saptaminala in ultimele 2 luni de sarcina, declansare mai devreme (prin sapt 38) - si - tratament cu aspirina in doze f mici pe parcursul primelor 2 trimestre (asta pentru ca fluidifiza singele pt ca placenta sa se formeze bine).
Raminea sa mai asteptam analizele neuropatologice ale lui Vic, si cariotipul genetic. Acum doua saptamini au sosit intr-un final... La partea legata de sistemul nervos - nici o malformatie, iar cariotipul nu s-a putut face (se intimpla foarte des). Insa medicii spun ca daca Vic nu avea nici o malformatie e foarte putin probabil sa fi avut vreo anomalie genetica. Deci pe scurt - placenta a fost de vina.
Si unde vroiam sa ajung... asta inseamna ca niste controale mai serioase in ultimele saptamini de sarcina ar fi putut POATE (sigur, nu voi sti niciodata...) sa schimbe ceva. La ecograf ar fi putut detecta incepind din sapt 38-39 ca transferul nu se mai facea bine, si s-ar fi putut declansa nasterea mai devreme. Din pacate la spitalul unde am nascut eu dupa ecografia "oficiala" de 7 luni, controalele se fac doar o data pe luna si de multe ori fara ecograf atunci cind "se presupune" ca nu sint complicatii.
Insistati sa vi se faca controale mai dese in ultimele 2 luni de sarcina (chiar saptaminal in ultima luna)!! O mare parte din accidentele care survin pe "ultima 100 de metri" sint din cauza unor probleme de placenta sau cordon, iar copii ar putea fi salvati. Am un mare regret ca nu am stiut asta dinainte, ca nu am avut nici un semn, si ca nu am insistat sau nu am mers la un alt cabinet pentru un control mai serios.
Imi doresc sa foloseasca cuiva intr-o zi tot ce am scris aici...
Te imbratisez cu drag, si ai grija de tine!
Cami, Mama lui Victor, nascut fara viata pe 14 dec 2007, la 40S Mamica fericita a lui Ilann, nascut pe 30 aprilie 2009
Draga Codruta, sunt cu tot sufletul alaturi de tine, ii doresc sanatate fetitei tale, sa va bucurati de ea, iar pentru dragii tai ingerasi , Dumnezeu sa aiba grija de ei ...ei sunt acum intr-o lume fara durere si suferinta , iar de acolo va vegheaza si se roaga pentru voi. Cea mai grea incercare la care poate fi supus un parinte este pierderea copilului... nu este pe lumea aceasta o durere mai mare.. de aceea , daca simti nevoia sa plangi, sa-ti strigi durerea , noi suntem alaturi de tine ... te intelegem si prin rabdare, credinta si dragoste .. iti vei regasi speranta ...Dumnezeu ne iubeste si ne ajuta chiar daca noi nu intelegem de ce s-a intamplat asa...El ne aude strigatul de dor si disperare si in iubirea Lui nemarginita , ne va alina suferintele.Putere si speranta draga mea , aici vei fi printre prietene, asa am simtit si eu cand mi-am strigat durerea ... aici suntem familia EMMA. Cu drag, Rodica.
Andreea, iti multumesc mult pentru urarile adresate Mariei. Ea este cea care m-a tinut pe linia de plutire si o face in continuare. Nu ma pot cufunda total in durerea mea pt ca ea exista si trebuie sa am grija de ea. O iubesc mai mult decat ar putea exprima cuvintele vreodata dar niciodata nu va tine locul celor 2 ingerasi. Ei au fost unici, ca si ea de altfel. Sincera sa fiu, dorinta mea de a fi din nou mama depaseste cu mult frica. Sunt dispusa sa mai risc o data (avand in vedere ca am deja 2 cezariene) pentru a trece prin acele trairi unice. Sotului meu ii e tare frica de o noua incercare deoarece nimeni vreodata nu ne garanteaza ca data viitoare (daca va mai fi) totul va fi bine. Sunt sigura ca va pleca la drum cu inima indoita. Oricum, vom relua discutiile pe aceasta tema la inceputul anului viitor. Voi cauta rugaciunile indicate de tine si sper ca vor avea efect. Iti multumesc pentru suport. Multi pupici lui Rici si o mangaiere pentru Larisa.
Cami, draga mea, as vrea sa dau timpul inapoi sa pot schimba ce s-a intamplat dar, din pacate, sunt un simplu muritor si nu am nici o putere asa ca va trebui sa traiesc cu aceasta durere in suflet. Iti multumesc pentru informatiile pe care mi le-ai furnizat despre Victoras. Si mie la analiza placentei anatomo-patoloaga mi-a spus ca placenta a fost devina, avand cateva portiuni cacifiate si fiind usor imbatranita. Spunea ca fatul parea putin mai mic pentru varsta de sarcina pe care o avea (18 sapt). Cantarea 300 g iar eu am studiat grafice de crestere in sarcina si acolo mentionau ca la varsta aia trebuia sa aiba 200 g. Cel care m-a operat mi-a spus ca placenta era infectata desi anatomo-patoloaga nu a gasit asa ceva. Fiecare imi spune cate ceva de nici nu mai stiu ce sa cred. Lui Matei nu i s-a putut face necropsie deoarece mi-au spus ca cei de la Polizu nu au mijoacele tehnice necesare pentru a analiza un fat mai mic de 500g. Nici nu stiu unde sa ma mai duc si ce analize sa mai fac. Nici eu nu am fumat niciodata, diabet in nici un caz iar probleme de coagulare nu am. Tare mi-e teama ca a fost o eroare medicala care se putea preintampina. Si eu am facut o analiza ceva de genul anticorpi fosfolipidici care a iesit buna + APTT (parca). Cred ca am sa merg si la endocrinologie la indemnul unei cunostinte, poate aflam ceva de acolo. Am fost la control de cate ori am fost chemata pana atunci, chiar si atunci cand am simtit ca ceva nu este in regula. Pana in ultima clipa mi s-a spus ca bb este bine numai ca, pierzand lichidul, n-ar mai supravietuit mult timp. Ce dureros a fost sa-l simt pana cand si-a facut anestezia efectul stiind pa in cateva minute medicul avea sa mi-l omoare.
Condoleante Rodica pentru iubita ta copila, Alina. Dumnezeu sa te intareasca si sa-ti dea putere sa mergi mai departe alaturi de fratele ei, cealalta jumatate a inimii tale. Alina e ca o mamica pt puiutii mei acum. Am incredere ca sunt pe maine bune. Imi multumesc si tie pentru urarile pentru fetita mea si pentru rabdarea pe care ai avut-o de a citi inca o poveste trista din pacate. Conteaza enorm pentru mine sa stiu ca cineva ma intelege asa cum imi doresc si nu ma indeamna sa trec mai departe pentru ca asa trebuie. Gandurile mele se indreapta spre voi.
Codruta, draga mea Sunt alaturi de tine!Sigur ingerasii nostri sunt impreuna si se uita la noi..de acolo..de sus!Dumnezeu are grija de ei, ii sunt alaturi. Eu..cum am mai spus....acolo..sus..in vesnicie poate anii sunt clipe si nu va fi asa de greu pana ii vom imbratisa....
Cautam cu totii raspunsuri la intrebarile noastre, incercam intii de toate sa intelegem ce ni s-a intimplat... si mai ales ce vom putea face data viitoare pentru ca "istora" sa nu se repete. Intr-o mare parte din cazuri se gasesc explicatii... malformatii ale copilului, probleme de sanatate ale mamei, probleme de placenta, etc... Exista insa cazuri, si nu putine, cind moartea "in utero" nu are o explicatie - sau poate doar medicina de azi nu a evoluat suficient pentru a gasi cauza... Cunosc cazuri de genul acesta. Am o prietena care si-a pierdut fetita la 8 luni jumate(tot fara nici un semn!!), si in ciuda unor analize amanuntite (+ autopsie) nu s-a gasit absolut nimic. Pina si placenta era ok... Ei i s-a spus ca e un "accident" similar mortii subite, doar ca a survenit inaintea nasterii... (e poate doar un mod de a spune ca medicii nu stiau ce s-a intimplat, nu au gasit nici o explicatie...) E greu sa acceptam uneori ca medicina nu e o stiinta exacta, ca uneori e vorba de culpa medicala... dar alteori pur si simplu nu se stie.
Tu spuneai ca la tine s-au rupt membranele... Poate ca intr-adevar colul s-a deschis, era ceva fragil acolo... Ce incerc eu sa iti spun, e ca e posibil sa nu gasesti un raspuns exact in legatura cu ce s-a intimplat. Si daca va fi asa, va trebui ca intr-o zi sa accepti asta si sa incerci sa mergi mai departe, sa iti pastrezi increderea ca data viitoare totul va fi bine.
Sa stii ca si sotului meu ii e teama sa "pornim din nou la drum". Isi doreste mult un copil, insa teama lui e mai puternica decit a mea. Si stii de ce? pentru ca ei ca tatici, se simt atit de neputinciosi pe toata durata sarcinii... noi sintem cele care ne purtam copii 9 luni de zile, noi ii simtim, avem cu ei o relatie de alta natura... pe parcursul sarcinii tot ce se intimpla la noi in burtica le "scapa oarecum de sub control", si cred ca de acolo teama... Bineinteles ca e normal sa le fie teama, dar e oarecum ciudat ca le e mai frica decit noua... Si pentru mine dorinta de a fi din nou mama e mai mare decit frica. Gindesc exact ca si tine...
Tu ai deja o fetita, si daca ati reusit o data nu vad de ce nu ati reusi din nou... (usor de spus, stiu )Trebuie doar putina rabdare, sa iti revii fizic intii de toate, si cind veti primi unda verde...Doamne ajuta! Te imbratisez cu drag, si sa ai o zi frumoasa! Cu drag,
Cami, Mama lui Victor, nascut fara viata pe 14 dec 2007, la 40S Mamica fericita a lui Ilann, nascut pe 30 aprilie 2009
draga mamica... e de nedorit ce ai patit tu... sa dea Dzeu sa nu ti se mai intample decat lucruri bune, si Maria sa aiba un fratior sau o surioara. Cu trecerea timpului te astepti sa mai uiti, sa doara mai putin sau sa intelegi mai bine ce se intampla...dar, in ceea ce priveste pierderea sarcinii, sau decesul unui copil...ramane undeva in sufletul nostru o rana adanca, ce pare ca nu se vindeca. Nu putem intelege pe deplin decat noi, mamicile de ingeri...Sanatate multa!
Ai dreptate draguta mea, plicurici, copilasii nostrii sunt intr-un loc mai bun unde nimic nu le tulbura existenta lor vesnica. Sunt sigura ca nu vor sa ne vada indurerati dar poti sa-i comanzi inimii sa treaca peste acest gol imens lasat de ei? Multa sanatate pentru voi, pupici pentru Robi si rugaciuni pentru sufletelul Ioanei
Cami draga, si sotul meu m-a sfatuit sa nu-mi fac prea mari sperante legate de rezultatul placentei ca s-ar putea sa nu aflam nimic. Din pacate a avut dreptate pentru ca nu am aflat mare lucru. Acum sunt convinsa ca nu voi sti niciodata ce s-a intamplat cu adevarat. Imi pare rau pentru prietena ta. Cred ca cel mai greu lucru este sa iei o decizie atunci cand nu se gaseste nici o explicatie pentru ceea ce s-a intamplat. Cred ca multe dintre noi riscam din nou in speranta ca data viitoare va fi bine, atat de mare este dorinta de a fi mame. Sotul meu e destul de egoist. El e singur la parinti si nu a simtit niciodata nevoia de un frate sau sora. Nu spun ca nu si-a dorit copiii (ca nu sunt adepta pacalelilor cand e vorba de asta) dar el era multumit doar cu Maria. Eu am fost cea care a insistat sa mai avem unul. Cred ca teama lor izvoraste din dorinta de a ne apara de un eventual nou esec. Intr-un fel cred ca nu vor sa ne "piarda" si pe noi emotional pentru o vreme... Sunt convinsa ca si ei sufera dar la o alta intensitate pentru ca, asa cum spuneai si tu, nu percep miracolul vietii ca noi care purtam doua suflete intr-un singur trup... Tocmai de asta mi-e asa de greu sa accepta ce se intampla cu mine avand-o deja pe Maria cu care nu am avut niciodata nicio problema. Uneori am impresia ca a fost o intamplare ca Maria a fost bine, ca de fapt sunt probleme cu noi. Fizic ma simt bine dar pot sa stiu cum o fi inauntru, cu toate cele taiate (piele, muschi, uter). Am hotarat ca la inceputul anului viitor sa abordam din nou acest subiect si sper ca pana la urma DD sa-mi asculte rugile. Acelasi lucru ti-l doresc si tie si la toate mamicile care au pierdut ce aveau mai scump pe lume. Cu mult drag si multe urari de bine, Codruta
Draga Codruta, iti spun un sincer "Imi pare rau" pentru pierderile suferite si mai ales ii urez "La multi ani!" (cu intarziere) minunatei tale fetite Maria. Sa-i dea Dumnezeu multa sanatate si sa va aduca numai bucurii. Sa fiti sanatosi sa va bucurati de ea si mai ales sa aveti puterea fiecarui pas de a merge mai departe. Si eu am pierdut prima sarcina tot la 9 saptamani. A fost dureros...primul meu copilas...si mai ales ca asta s-a intamplat exact cu 3 saptamani inainte de nunta nostra. Am plans...am plans...dar nu stiam ce urma sa se intample. Mi-am facut analize peste analize...toate au iesit bine. Am indraznit sa incercam din nou dupa 6 luni. Si a venit puiul meu mic Calin Gabriel...minunea vietii noastre...si am fost atat de fericiti...doar ca el s-a grabit sa iasa din burtica. Si asta s-a intamplat la 7 luni si jumatate. Nu era chiar o tragedie....mai ales ca avea 2kg350...dar....DAR....a fost un travaliu precipitat, medicul meu mi-a refuat cezariana....iar cand a vazut dupa 4 ore ca puiul nu coboara deloc...m-a operat. Puiul a plans la nastere...a fost ok...Doamne, cat de fericita am fost! Pret de 6 ore si 45 de minute....apoi...totul s-a spulberat. Calin a facut o hemoragie puternica si n-a mai putut fi salvat. A fost un pui sanatos...n-a avut malformatii....doar ca a stat cu capsorul inclinat si s-a blocat in timpul travaliului....astfel 4 ore s-a lovit constant de oasele bazinului. Si s-a dus la ingeri....lasandu-ne goi si tristi ... Ce sa spun...a fost culpa medicala si n-am mai avut puterea sa mai lupt...stiam ca nu mi-l aduce nimeni ianpoi...stiam ca nici un medic...NICI UNUL....nu au fost pedepsiti pana acum pt faptele lor...n-am mai avut puterea sa traiesc inca o deceptie.... Asa ca sunt astazi o mama fara de copil...o mamica de ingeras...care la 33 de ani cauta si cauta si cauta puterea de a o lua de la inceput.... De fapt n-am vrut sa povestesc prea multe despre noi ci am vrut sa iti spun ca inteleg exact ceea ce simti, iti respect durerea si mai ales as vrea sa iti spun ca aici, in casuta sufletelor noastre vei gasi mereu stropul de alinare de care avem atata nevoie... Te Angela, mami de ingeras Calin Gabriel... (..."povestea" noastra o gasesti pe forum ...Un dor vesnic...Calin Gabriel )
Angela, mama ingerasului Calin Gabriel si a unei minuni pe Pamant, Octavian Andrei
Draga mea AndreeaClaudia, Iti multumesc pentru compasiune si pentru urarile tale de bine. Sper sa te auda Dumnezeu si intr-o zi sa ma bucur ca s-au adeverit vorbele tale. Am citit si eu despre ingerasii tai si nu pot sa-ti spun decat ca-mi pare nespus de rau si ca te inteleg, eu fiind in aceeasi situatie. Amintirea ingerasilor va ramane vesnic in memoria mea. Ma bucur ca pana la urma ai avut puterea si curajul sa lupti pentru a avea langa voi un sufletel. Felicitari pentru Stefan, sa fie sanatos si sa va umple viata de fericire. Inimioara lui David bate puternic acolo sus ca voi sa stiti ca el e bine si ca vegheaza asupra voastra. Este alaturi ce ceilalti ingerasi puri ca si el. Numai bine si, poate pe viitor va ganditi sa va mariti familia. Cu drag, Codruta
Draga Angela, Multumesc mult pentru urarile tale pentru mititica mea. Doamne ajuta la toti copii sa fie bine si sa auzim din ce in ce mai rar vesti asa de triste despre pierderea unui copilas. Sunt unii medici care parca n-ar fi oameni. Nu stiu ce-i aia responsabilitate pentru viata unui om si au uitat de juramanul pe care l-au depus candva. DD sa-l aiba in paza pe ingerasul tau, Calin Gabriel, de care am citit si eu si m-am intristat ca la fiecare poveste. Dupa cum spui tu, daca-ti facea cezariana de la inceput, sigur puiutul tau era salvat fiind destul de marisor. Vreau sa-ti spun ca sunt si doctori care prefera cezariana in locul nasterii naturale deoarece este mult mai usor pentru ei si nu stau s-o auda pe biata mama cum se "vaicareste". In plus, este mult mai banoasa aceasta operatie. Asa este si doctorul cu care am nascut-o pe Maria. Eu am ales-o pentru ca mi-a fost frica de cea normala si de teama ca s-ar putea intampla ceva rau cu bb (Maria venind cu 3 sapt mai devreme). Ma rog la Dumnezeu sa va dea putere si vointa sa mai incercati o data daca va doriti asta. Sper din suflet sa reusesti. Sunt alaturi de tine cu sufletul si cu gandul. Un buchet imens de flori pentru ingerasul tau, Calin Gabriel. Pupici, Codruta