"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
buna!, ma numesc melania.........tot navigand pe internet v-am gasit pe dumneavoastra, si va scriu in speranta ca poate ma veti putea ajuta...........nici nu stiu cum sa incep........imi este foarte greu sa tastez urmatoarele litere.......mi-a murit fetita de 9 ani si 4 luni in spital...........acum o luna..........mai exact se va face o luna pe 6 aprilie........este o poveste tragica........in luna martie am internat-o pe fata mea la spitalul de copii cu diagnosticul"pareza faciala a frigore", dupa 21-22 de zile au externat-o, mi-au spus ca fetita este bine, ne-au prescris un tratament pe care ar mai fi trebuit sa i-o dam inca 2 sapt, ne-au spus sa nu o lasam afara inca 1 saptamana..........si atat..........am externat-o intr-o zi de joi..........eu am lucrat in aceea zi.........tatal meu a adus-o acasa........dupa zisele tatalui meu era foarte fericita ca a ajuns acasa........s-a jucat cu fratiorul ei mai mic.......era aparent o fetita fericita si sanatoasa........."aparent" pentru ca vineri dimineata deja se plangea de durere de spate.......eu m-am dus la farmacie sa-i cumpar tratamentul dar din pacate nu am gasit medicamentele.......dupa 2 ore de stat la rand mi-au spus ca sunt expirate..........m-am dus la o alta farmacie, iar acolo nu am gasit un fel de medicament........am venit acasa sa ma pregatesc sa ma duc in oras sa i le cumpar, dar deja fetita mea plangea.........o durea si spatele, si picorusele si pieptul.........ne-am inpacientat si am chemat salvarea. a venit salvarea i-au facut ekg-ul si am dus-o de urgenta inapoi la spitalul de copii, unde ne-a primit o doamna"doctor", i-am dat foaia de iesire, s-a uitat la fetita mea....s-a uitat la foaie........si fara sa o examineze mi-a spus urmatoarele:- ca durerea poate sa survina si din cauza ca nu i-am dat tratamentul de dimineata, si daca ma duc si o cumpar pot sa o duc acasa.......daca nu, ea ne poate si interna pe aceeasi sectie de unde am exterat-o cu o zi inainte, DAR doctorita de specialitate care a tratat-o pe fetita mea abia marti o sa ajunga la servici...........doar era vinerea mare nu???? cum sa vina doctorii la servici in prag de sarbatoare???........acestea fiind spuse am hotarat ca o sa duc pe fetita mea acasa, tratamentul ii pot da si eu, si.......am refuzat internarea. am intrebat-o pe doamna"doctor" din nou, daca fetita mea este, va fi in siguranta daca o duc acasa?, doamna"doctor", i- a dat fetitei mele un paracetamol, mi-a spus sa-i fac frectii cu spirt si sa ii mai dau paracetamol in cazul in care o mai doare spatele.........si atat........am venit acasa.....dar din pacate durerea nu o lasa nici cum........toata noaptea i-am dat paracetamol, i-am facut frectii, si i-am dat tratamentul in speranta ca durerile o sa o lase.......sambata dimineata eu m-am dus la servici.......eu o zi am lucrat si una nu.......sambata am lucrat.......dar am tinut legatura cu familia in continuu........si mi-au spus ca durerile nu o lasa pe fetita mea....am ajuns acasa.......fetita mea era extenuata........de la dureri si oboseala........am decis sa o ducem inapoi la spital.......deja am dus-o pe fetita in brate ptr ca nu mai avea putere sa mearga........au preluat doctorii.......si mi-au spus ca are varicela........i-au facut toate analizele, si totul era in ordine.........ptr ca a contactat varicela nu o puteau interna in spitalul de copii, ne-au trimis la spitalul de boli infectioase..........am ajuns si acolo.....dar.........durerile nu o lasau!!!!, nici o secunda..........plangea, urla chiar.........toata noaptea i-au dat calmante, dar degeaba.........nu intelegea nici doctorul de garda de unde vine durerea aceea groaznica de spate.......dimineata ne-a trimis inapoi la spitalul de copii, ptr alte investigatii, deoarece la spitalul de boli infectioase nu o puteau trata doar ptr varicela nu si pentru durerea aceea mare de spate..........si s-a facut duminica dimineata.........si nici un diagnostic..........ne-am dus inapoi la spitalul de copii...i-au facut DIN NOU toate analizele posibile.......si la fel.......nici un diagnostic.........fetita mea urla in continuare de dureri.........asta daca va puteti imagina.........o fetita de 9 ani si 4 luni.........in chinuri groaznice de vineri si pana duminica dimineata.........si nici un diagnostic!!!!!...........normal ca ne-au trimis DIN NOU inapoi la spitalul de boli infectioase, fara nici un diagnostic, si cu dureri la fel de mari.............duminica noaptea spitalul de boli infectioase ne-au trimis inapoi la spitalul de copii ca nu mai stiau ce sa faca.........cu toata bunavointa lor se simteau incompetenti..........asa ca am ajuns inapoi la spitalul de copii.........dupa multe insistente si chiar "pile" ne-au lasat sa ramanem cu fetita intr-o camera izolata de ceilalti copilasi.......luni dimineata a venit o doamna doctor de la reanimare si a decis ca o sa-i induca coma deoarece fetita era atat de extenuata ca avea sanse foarte putine de viata.........dupa un alt rand de analize........abia luni dimineata si-au dat seama ca din cele sase functii, adica creier, inima, ficat, plamani, fiere si rinichi ii functionau doar 2.......creierul si inima........abia luni dupa masa, dupa ce telefoanele rudelor nostrii au inceput sa inpanzeasca si sa recurga la relatiile din cadrul medical, au incepu sa i se faca "rost" de niste medicamente care "nu se gaseau", si abia luni a aflat profesorul spitalului de acest caz, chiar si directorul spitalului..........abia luni s-au facut niste analize si chiar au primit rezultatele analizelor in cateva ore, care in mod normal se eliberau in cateva zile, ca sa ne spuna ca fetita mea avea ceea mai urata forma existenta de varicela in combinatie cu pareza faciala..........si ca sansele ei de a traii sunt minime..........dar ei lupta si ptr sansele acelea minime..........dar din pacate abiade luni.............iar marti dupa masa la ora 3 far 5 minute fetita mea a intrat in soc cardiac iar la 4 fara 20 a murit...............intrebarea mea este urmatoarea" este sau nu un caz de malpraxis cazul fetitei mele?" avand in vedere ca fetita mea a fost tratata cu pareza faciala si urma un tratament cu predninson, un medicament care iti scade imunitatea.......nu ar fi trebuit sa fie monitorizata mereu?, nu s-au gandit ca ar fi putut contacta varicela in spital, cum s-a si intamplat?, nu stiau ca o simpla raceala i-ar fi fost fatala?, si in al doilea rand doamna"doctor" a procedat bine cand m-a lasat acasa in VINEREA MARE, fara sa o consulte?, si fara sa imi expuna toate riscurile?
draga mamica de ingeras, imi pare tare rau ca esti si tu printre noi.............iti inteleg suferinta............ din ceea ce ne povestesti este un caz de malpraxis...........dar e greu de spus cum se dovedeste acest lucru.............nu se stie ce scrie in foaia de internare/externare din spital si e greu de zis daca se suprapune peste perioada de incubatie a varicelei mai ales daca aceasta a fost contactata in mediu intraspitalicesc..............numai o persoana care citit ceea ce s-a scris in acte iti poate da exact raspunsul la intrebarea ta. imi pare rau iti doresc numai bine si sa fii puternica draga mamica
Alina
mamica unui baietel minunat, de cinci anisori, pe nume Vlad, a unui ingeras care a stat in burtica la mami doar 6 saptamini si a unui ingeras mai micut dar pe care ii vom iubi toata viata http://www.organizatiaemma.ro/node/638
buna Alina!, intreadevar este un caz de malpraxism, mi-a confirmat multa multa lume, dar si acuma incerc sa adun cat mai multe informatii, poate poate aflu si eu adevaratul motiv cauza mortii fetitei mele........eu inca sper..in ciuda faptului ca la fel de multa lume mi-a zis ca nu prea as avea sanse de castig in cazul unui proces, dearece medicii sunt mana in mana, iar acocatii din orasul meu nu au curajul de a se baga intr-un caz de malpraxism......imediat dupa o luna la moartea fetitei mele am fost invitata de euforia tv sa-mi spun povestea(pvestea pe care v-am scris si dumneavoastra am trimis pe la mai multe reviste si televiziuni), iar acol a fost invitata si o doamna avocata cu care si acuma tin legatura mai mult ma sustine ca prietena deoarece mi-a marturisit si ea ca nu prea avem sanse de castig.........tot Laura avcata s-a interesat aici in brasov si mi-a transmis ca avocatii nu se baga deoarece sansele sunt minime, aproape inexistente.........eu totusi insist si caut si caut pe forumuri, pe site-uri informatii poate poate sunt parinti de ingerasi care i-au dat pe medici in judecata, si poate poate exista familii care au reusit sa faca dreptate pentru ingerasul lor si pentru alti ingerasi...pentru ca nu este nrmal ce se intampla....sunt din ce in ce mai multi copilasi care ne parasesc mult prea devreme din cauza doctorilor carora nu le pasa, din cauza doctorilor care sunt nistre frustrati, din cauza unor doctri care se rabuna pe pacienti din cauza politicului........credeti-ma ca in viata mea nu m-am simtit atat de neputincioasa ca si acuma....nu pot sa cncep ca fetita mea de 9 ani si 4 luni pana atunci perfect sanatoasa a trebuit sa ma paraseasca, o fetita aproape domnisoara.....este inadmisibil asa ceva!.........este greu sa accepti....acum ar fi inceput clasa a IV-a.......era o fetita frumoasa, desteapta, iubitoare.....a inceput sa-i placa poeziile, se juca cu rimele, a inceput sa scrie poezioare.....Doamne ce mandra am fost de ea.......nu stiu.......simt ca imi pierd mintile si noptile incercand sa inteleg de ce a trebuit sa ne paraseasca.......am sperat ca cu trecerea timpului o sa-mi fie un pic mai usor.......dar nu se intampla asa........este din ce in ce mai greu.......si acuma o astept, si acuma dupa 6 luni o astept.......nu exista o noapte fara sa o visez, zi fara sa ma gandesc la ea.....credeti-ma ca nu pot merge nici la mormantul ei.....mi se face rau....nu pot nici acuma accepta ca ea este IN PAMANT.....singura, acolo........offf doamne.....nu mai stiu ce sa cred.........mi-ar placea sa fie asa cum mi-a zis ea inainte sa moara.....dupa cum v-am scris in povestioara mea de mai sus avea dureri groaznice fara oprire........nici sa soarma nu a putut in acele 4 zile groaznice din cauza durerilor...la un moment dat se juca cu telefonul ei.....si a atipit.......cred ca vreo 2-3 minute.....si-a deschis ochisorii si dupa 4 zile s-a uitat la mine prima oara zambind si mi-a spus asa" mama, sti ce am visat?, am visat ca am devenit ingeras, am avut aripi, si asa am zburat din spital".........si asa s-a si intamplat....dupa 25-26 de ore a zburat cu aripiorele de ingeras din spital.........ar fi frumos sa fi devenit ingeras.......ar fi frumos sa fi fost chemata de doamne doamne si ea de aceea sa plece si nu din cauza doctoriilor.......nu mai stiu ce sa cred........
Melania draga mea Da draga mea este malpraxism ce am citit eu. fetita ta a plecat la cer din cauza doctorilor...daca ai puterea necesara dar si resursele financiare lupta draga mea ca astfel de doctori sa nu mai existe in spitalele noastre Chiar daca pt fetita ta nu mai poti face nimik prin demersurile tale impotriva lor poti salva multi copii care ar intra pe mainile unor astfel de animale ce noi ii numim doctori Trebuie doar sa te linistesti si sa vezi daca ai puterea sa incepi o asemenea lupta...pt ca doare si doare si doare pana la infinit Sunt aici pt tine Ingeras ajuns la cer sa ai zbor lin printre stelute si sa ii dai putere mamicii tale
O parte din mine traieste dincolo de nori mereu te vom iubi Luca
Melania, draga mea, lasa-ma sa te tare, tare si sa-ti spun ca imi pare rau pentru marea ta pierdere pentru pierderea iubitei tale fetite...
Si DA...un DA mare... este un caz de malpraxis...
Nu stiu , am inteles eu bine sau esti din Bv? Pentru ca si iubitul meu copilas a intrat in coma tot din cauza unei doctorite de la Spitalul de Copii , care a preferat sa-si faca somnul de frumusete in loc sa fie alaturi de copilasii din saloane.. Eu am fost cea care le-a atentionat pe asistente ca iubitul meu copilas nu este ok, iar ele cand au venit langa noi, meu drag tocmai intra in coma... Am si acum in minte acea imagine...a copilului meu drag intarnd in coma..
este inuman, ceea ce se intampla la noi...Doamne fereste sa ajungi pe mana lor..
Te inca odata draga mea, iar iubitei tale fetite ii trimit mii de si mii si mii de
Corina - mamica ingerasului IUSTIN si a comorii vietii mele- Bogdan
Melania ...nu am cuvinte !! Imi pare nespus de rau ..e atat de strigator la Ceruri ... Cum ai putut sa-ti pierzi copilul cu zile , din cauza inconstientei si nepasarii asa zisilor medici !! Imi pare atat de rau !! Si te inteleg perfect , pentru ca eu am trecut de Nu mai stiu cate ori prin asta !! Te imbratisez , si sper ca intr-o zi cei vinovati sa plateasca cu adevarat si-n viata asta ...pe pamant !! Pentru frumoasa ta fetita un pupic dulce si mii de flori !
"Daca ai sti CINE merge langa tine , pe drumul care l-ai ales ,frica ar fi imposibila ." - un Curs de miracole Daniel-Matei - ingerul meu, ce merge cu mine in fiecare clipa pe drumul care l-am ales
In primul rand imi pare f.rau de ce sa intamplat nici nu stiu ce sa zic ar trebui sa iti iei un avocat el ar sti cel mai bine ce sa faci normal ca e malpraxis si eu sant in situatia ta dar au trecut deja 6 luni si nu stiu daca mai pot sa fac ceva dar la tine sti cum se zice bate fieru pana e cald .Te rog tine ma la curent si spune mi ce ai rezolvat.Multa putere in continoare sa ai si liniste sufleteasca de care avem atata nevoie
Azi am gasit puterea sa recitesc cele scrise de tine si sa incerc sa ti scriu cateva randuri...regret nespus pierderea fetitei tale Orsolya Renata, inca nu gasesc cuvinte potrivite ....te cu tot sufletul. Este adevarat ca micuta ta printesa Orsolya Renata este acum un inger, acolo sus la DD nu mai simte nici un fel de durere, acolo este iubire si lumina. Zbor lin, Orsolya Renata printesa a cerului
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha
In anii pamanteni fetita ta minunata Orsolya Renata ar fi implinit 10 anisori. Te echipa EMMA si ti este alaturi. Azi fetita ta va fi sarbatorita de ingeri. Orsolya Renata ar vrea macar un zambet azi de la mamica ei, va fi cel mai frumos cadou pe care ea l ar primi. Zbor lin ingeras scump Orsolya Renata,
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha
Zbor lin ingeras iubit ... La multi ani eterni, de acolo din cer sa ii dai multa putere mamei tale.
Paula mamica GABRIELEI fetita cerului 27.04-09.05.2010 Te vom iubi mereu, esti primul nostru puiut http://ingerasulgabriela.blogspot.com/ NATALIA 30.03.2012 LAURA 27.09.2014
Draga mea,te inteleg perfect si din cate am citit...DA, este malpraxis.Si eu sunt in aceeasi situatie ca tine.Mi-am pierdut fetita de 5 anisori si 7 luni in 24 mai 2010 tot in urama unui caz de malpraxis petrecut la spitalul de boli infectioase si ceea ce pot sa iti spun ca inca nici acum nu am primit raspunsuri.Colegiul medicilor inca nu s-a pronuntat.Ancheta merge f greu pt ca cei ce o ingreuneaza sunt chiar medicii.Se apara f mult intre ei si evita sa dea raspunsuri.Noi am depus plangere penala.Tu ai depus?Poate ne putem ajuta una pe alta macar cu cateva idei.Sunt cateva lucruri care trebuie facute.Daca vrei , te ajut cu cea mai mare placere.Imi doresc sa se termine o data cu aceste culpe medicale si cei vinovati de plecarea ingerasilor nostri sa fie trasi la raspundere. http://romanianmalpraxis.blogspot.com/2 ... az-de.html Sa iti dea D-zeu multa putere si ingerasei tale multa lumina !
Delia - mamica printesei- ingeras Patricia Vanesa ( 12.10.2004 - 24.05.2010 ) Am fost o mamica fericita 5 ani,7luni si 12 zile, voi fi o mamica de ingeras o viata intreaga. http://inmemoriamaktaapatriciavanesa.blogspot.com/ http://www.youtube.com/watch?v=j0oOmz7grmQ
Dureros Nu este de dorit sa intri in aceasta lume a mamelor de ingeri sau sa faci parte din ea, dar destinul ofera tot felul de surprize atat placute cat si neplacute. Trebuie sa consulti un avocat. El te poate sfatui ce masuri pot fi luate sau de ce dovezi ai nevoie pentru a sustine acest lucru.Poate ar trebui macar sa incerci.Si daca vei cere despagubiri ,te poti intelege cu avocatul ca daca castigati, o parte din bani ii revine.Intelegerea. Ca toti pornim de la premiza nu am cu ce plati un avocat, de asta zic. Trebuie sa te mai sfatuiesti. Cred ca trebuie facuta o plangere la colegiul medicilor. Nu au fost destul de competenti ca sa dea un diagnostic sau macar interes Intr-un proces li se poate lua si dreptul de a mai practica ,daca se dovedeste ca au fost incompetenti. Cere sprijinul lui Dumnezeu si a Arhanghelului Mihael sa te sustina in descoperi adevarul si a face dreptate! Chiar nu am mai citit ce s-a intamplat cu cei de la maternitatea Giulesti,ce pedepse au primit. Sora mea in septembrie a avut o operatie destul de grea. Dupa experienta mea cu doctorii am sfatuit-o sa mearga la cel mai bun,sa profite de toate cunostintele pe care le avem in sistemul sanitar ........... Langa patul ei era o judecatoare si am zis ca nu ma las pana nu ma lamuresc ce puteam face si cat castig de cauza aveam. Ma aprinsesem ,astia ai mei nu ma mai puteau opri din intrebari. A zis ca judecatorul atata timp cat are dovezi care il incrimineaza nu poate lua o hotarare incorecta. Mie de exemplu mi-a zis mediat trebuia facuta plangere la Colegiul medicilor. Daca eu ii banuiam ca necropsia este falsa ei formau o comisie. In privinta procesului , nu imi dadea sanse de reusita,nu aveam chitante de la ea , nu am avut nici un ecograf de la ea.....
"Daca ai sti CINE merge langa tine , pe drumul care l-ai ales ,frica ar fi imposibila ." - un Curs de miracole Daniel-Matei - ingerul meu, ce merge cu mine in fiecare clipa pe drumul care l-am ales
M am tot gandit ce as putea spune acum in preajma sarbatorilor, noua parintilor de ingeri ne este tare greu, visele ne au fost spulberate, inima rupta in doua, o parte a sufletului nostru se afla in cer. Multi dintre noi nu mai simtim bucuria Craciunului si poate ca nu speam la un an mai bun. Fie ca noul an sa va gaseasca sanatosi, sa va aduca speranta si tot ce este mai bun pe acest pamant.Echipa E.M.M.A va doreste pace in suflete, putere si curaj de a lupta si a merge mai departe.
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha
Ganduri bune, sanatate, daruri multe, imbelsugate. Mosul bun sa va aduca tot ce va doriti! Craciun fericit!
Paula mamica GABRIELEI fetita cerului 27.04-09.05.2010 Te vom iubi mereu, esti primul nostru puiut http://ingerasulgabriela.blogspot.com/ NATALIA 30.03.2012 LAURA 27.09.2014