Forumul EMMA

de **Iza** pe 6 Iul 2010, ora 00:27

Dragele mele,
A venit momentul sa ne cunoasteti. Povestea noastra a inceput intr-o zi ploioasa si friguroasa de octombrie, mai exact, 16 octombrie 2009, cand l-am gasit pe Tanase, un pisoi de aproape trei luni, abandonat impreuna cu fratii lui, intr-un sac, pe marginea drumului. Ma veti intreba ce legatura are un pisoi cu problemele noastre. Atunci...nu avea nici o legatura. L-am gasit in timp ce ma indreptam spre serviciu. Eram impreuna cu sotul meu cand am auzit mieunatul. Un mieunat sfasietor, ca un strigat de ajutor. Au trecut pe langa el sute, poate chiar mii de oameni, dar eu am fost aleasa sa il salvez. Si am facut-o. L-am scos din acel sac. Din pacate pentru fratii lui nu am mai putut face nimic. Murisera peste noapte de frig si de foame. Desi eram in intarziere, m-am intors acasa cu Tanase. L-am spalat, l-am infasurat intr-un tricou vechi si l-am luat cu mine la serviciu cu gandul de a-l lasa acolo. Mi-a fost mila de el si seara, l-am adus acasa. Astfel, Tanase a intrat in familia noastra. Numai ca, Tanase, nu a venit singur. La o saptamana dupa ce l-am gasit am aflat ca sunt insarcinata. Am fost foarte surprinsa de veste. Nu ma asteptam la asa ceva. Copiii mei erau mari de acum. Nu v-am spus ca sunt mamica unui baiat de 16 ani si a unei fetite de 14. Aveam un sentiment confuz de fericire si teama in acelas timp. O parte din mine era fericita de noua sarcina pe cand, o alta parte era ingrijorata. Imi faceam probleme de felul cum vor primi ai mei vestea, cum voi spune copiilor, cum voi scoate capul in lume, ce va spune lumea si multe astfel de ganduri. Apoi, mi-am luat inima in dinti si mi-am anuntat familia. Am fost cea mai fericita femeie de pe pamant cand le-am vazut reactia si bucuria din priviri. Din acel moment nu mi-a mai pasat de lume si de gura ei pacatoasa.
Am inceput sa am grija de minunea care prindea forma in pantecul meu. Dar nu numai eu. Tanase era mereu langa mine. Nu ma pierdea din ochi. Dormea la picioarele mele si de nenumarate ori il gaseam cuibarit langa burta mea. Credeam atunci ca ma iubeste si astfel, isi arata recunostinta pentru ca l-am salvat. In saptamana a zecea de sarcina l-am simtit foarte agitat. Imi dadea tarcoale si ma privea foarte ingrijorat. Nu am inteles atunci de ce. Am fost apoi la un cotrol. Am aflat ca aveam sarcina gemelara univitelina (cu o singura placenta) insa unul din bebelusi se oprise din evolutie iar al doilea era foarte bine si se dezvolta normal. Tanase incerca sa ma previna. Au urmat apoi ecografii, analize, controale medicale periodice, etc. Totul mergea minunat. Bebelusa mea crestea iar eu nu imi mai incapeam in piele de fericire. Nu aveam de ce sa imi fac probleme.
Totul a mers perfect pana in saptamana 33 de sarcina. Pe 16 mai, m-am trezit si am realizat ca miscarile fetale sunt un pic altfel. Nu mai erau la fel de puternice si nici asa de dese ca pana atunci. Mi-am sunat doctorita si am venit la spital pentru o ecografie. Mi-au spus ca totul este bine, sa nu intru in panica si sa plec acasa. A doua zi m-am dus din nou la spital si am spus ca ceva nu merge bine. Nu mai simteam miscari fetale. Din nou m-am lovit de aceeasi indiferenta. Am cerut sa fac o alta ecografie. Atunci doctorita mi-a spus ca as putea sa fac una. Mi-a sugerat sa merg la CMU. Si am plecat. Am ajuns la CMU. Am fost programata pentru a doua zi la ora 10.00. Au fost cele mai lungi clipe din viata mea. A doua zi, 18 mai, la ecografie, am primit vestea ingrozitoare. Copilasul meu cel drag nu mai avea flux sangvin pe artera ombilicala. Era in suferinta fetala grava cu insuficienta cardiaca, hepatica si cerebrala. Trebuia scoasa de urgenta. Am plecat de acolo nici eu nu stiu cum. Nu mai vedeam nimic in fata ochilor. Plangeam si ma rugam la Dumnezeu sa imi salveze fetita. La ora 11.00 am ajuns la Spitalul Polizu. Am mai asteptat inca doua ore pana mi s-au facut formele de internare. La ora 14.00 am intrat in sala de operatie pentru cezariana. In sfarsit...am vazut-o. Era albastra, APGAR 6, 1800 g, 42 cm. Am auzit-o plangand si mi-am zis ca am reusit. Apoi mi-au adus-o aproape. A fost prima si ultima data cand i-am vazut ochisorii. Ma cauta din priviri. M-a gasit si pret de cateva secunde m-a privit patrunzator, apoi si-a indreptat ochii spre cei din sala, incercand astfel sa cuprinda tot universul. Au luat-o la reanimare si pana dimineata nu am mai stiut nimic de ea, desi intrebam pe toata lumea. A rezistat 5 zile, timp in care, a luptat continuu. "Este un copil plin de surprize" asa mi se spunea ori de cate ori mergeam la reanimare sa o vad. O mangaiam si ii vorbeam incercand sa ii dau putere de la mine. Nu aveam voie sa stau decat 2-3 minute. Avea ochisorii acoperiti de comprese iar fata acoperita de leocoplastul care ii fixa sonda de intubatie. Cand ma auzea, desi era sedata, incepea sa se agite. O mangaiam pe frunte si ii vorbeam pana se linistea. Intr-o seara m-au dat afara imediat cum am ajuns la ea. I-am spus ca trebuie sa plec si atunci a inceput sa planga. Am mangaiat-o si i-am spus sa nu mai planga, pentru ca ma intorc la ea. A tacut si am plecat ravasita. S-a stins in Duminica Rusaliilor dupa 5 zile de chin. Am simtit ca s-a rupt ceva in mine. M-am intors acasa cu bratele goale, fara putere si lipsita de orice dorinta de a mai trai.
Cat timp am fost plecata la maternitate, Tanase a fost extrem de agitat. Toti credeau ca este asa din cauza mea. Nu era asa. Cand m-am intors nici nu m-a bagat in seama. A stat o zi intreaga pe geam si a oftat. I-am spus sotului ca mi-e teama pentru viata lui. Mi-a spus ca am luat-o razna si sa ma potolesc. Peste noapte, Tanase s-a asezat langa mine, asa cum facea de obicei. Brusc, a sarit pe pantecul meu gol dupa care a iesit afara din casa. Cred ca a fost momentul in care a realizat ca nu mai are pe cine proteja. S-a intors peste cateva minute. De abia respira. L-am dus la veterinar. Avea un corp strain pe trahee. Cu o zi inainte de inmormantarea Iarinei, Tanase a fost operat pentru extragerea corpului strain. Operatia a fost un succes insa, la 6 ore de la operatie, traheea lui s-a inchis inexplicabil si a murit sufocat. L-am inmormantat in aceeasi zi, in gradina din spatele casei. Au venit impreuna si au plecat impreuna. Pana si moartea lor a fost asemanatoare. Iarina nu se putea adapta respirator, Tanase a murit sufocat. Am simtit intotdeauna ca intre ei doi exista o legatura. Au fost prea multe coincidente. Dupa ce a murit si el mi-am dat seama ca el avea grija de micuta mea. El a fost trimis pentru ea si nu pentru mine. Mi-o imaginez cum alearga in gradinile Raiului impreuna cu Tanase, cum il trage de urechi si de coada si ma bucur ca nu este singura.
Dupa ce am aflat ca este fetita am inceput sa cautam nume pentru ea. Fiecare venea cu cate un nume iar mie nu imi placea nimic. Cand eram insarcinata in 5 luni am visat-o. Mergeam pe un drum drept. Eu in stanga si ea in dreapta. Ma tinea de mana si vorbea intruna. Era imbracata intr-o rochita alba, cu parul negru desfacut pe spate. Deodata, si-a ridicat privirea spre mine si mi-a spus: "Numele meu este Iarina". M-am trezit nauca. Pana atunci nu stiam de existenta acestui nume. Mi-am trezit sotul si i-am spus ce am visat. L-am intrebat daca el a mai auzit acest nume. A negat. Am cautat apoi pe Google numele Iarina. L-am gasit. Provine din limba slava si inseamna LUMINA.
Acum...dupa toate cate s-au intamplat, am inteles insemnatatea visului. A incercat sa imi spuna in vis, ca este un ingeras. A zabovit putin pe la noi iar apoi a plecat. Ne vegheaza din cer si ne lumineaza calea. O simtim permanent cu noi si continua sa ne uimeasca. Este exact cum ni s-a spus: "un copil plin de surprize", Lumina noastra!
Te iubim nespus, ingeras mic!

de **CORINA SILVIA** pe 6 Iul 2010, ora 06:43

Buna Iza , mamica scumpa !!
Bine ai venit !! >:D<

Si ma bucur ca ai avut puterea sa ne povestesti despre "Lumina " ta Iarina !
Imi pare foarte rau ca fizic nu mai este langa voi , cred ca ati fi avut revelatie dupa revelatie avand-o !!
Dar si intodeauna exista un "DAR " , stii sigur ca este langa voi !Si pisoiul Tanase !
E impresionanta povestea ta , te gandesti cat de multe mesaje primim in fiecare zi de la Creator si noi nu prea le bagam in seama !!
Draga mea , te imbratisez cu drag , ma rog pentru linistea voastra sufleteasca . Si iti trimit mii de flori tie si frumoasei familii de pe pamant si din ceruri !
Iarina va ramane langa voi pana va veti indeplini menirea si apoi va va astepta in prag fericita sa va ajute sa-l treceti sa va intoarceti intr-o zi ACASA !!
Aici in cea de-a doua Familie EMMA cum imi place sa o numesc , vei primi un strop din iubirea acea divina , necondiitonata , in care este ingerasa ta !
Din tot sufletul iti doresc ca-n fiecare zi sa-ti simti cu spiritul tau , puiul de dincolo !!
>:D<

de **ingerasulGabriela** pe 6 Iul 2010, ora 07:14

Iza

imi pare tare rau, dar faci parte din familia noastra a mamelor de ingerasi... dar sa sti ca nimic nu e intamplator cel putin eu asa cred... Fetitele noastre ar fi trebuit sa se nasca la diferenta de 2 saptamani, dar s-au nascut mult prea devreme... si au devenit O:-)

pt ca si numele lor indica asta: Iarina (lumina) si Gabriela (slujitorul Domnului - doar ca nu am stiut semnificatia decat dupa ce a murit). Si au plecat la cer la 2 saptamani distanta. Acolo lor le e bine, iar noi ca parinti intotdeauna dorim sa le oferim tot ce e mai bun asa ca nu ne ramane sa acceptam decat ca au tot ce e mai bun.
Iarina O:-)

ai grija de mama, tata si fratii tai de pe pamant si joaca-te in cer cu O:-)

Gabriela mea si cu fratiorul tau care s-a dus acolo cu mult inainte de a te naste tu, dar nu il uita nici pe Tanase care a ajutat-o pe mami sa te cunoasca si sa iti vada ochisorii frumosi. Mii de @};-

si un zbor lin printre (*)

.

de **adina** pe 6 Iul 2010, ora 07:27

Draga mea imi pare nespus de rau pentru pierdere ta , si totodata vreau sa iti urez bine ai venit in familia EMMA o familie calda si primitoare de care vei fi inteleasa mereu , vreau sa te >:D<

si sa iti doresc multa putere , alinare in suflet si multa sanatate , aici oricand vei simti o durere imensa vei putea scrie , ii vei putea scrie scumpei tale O:-)

, este greu noi te intelegem dar va trebui sa te inveti sa traiesti cu aceasta durere mare , numai bine . O:-)

.

de **corina_odolean** pe 6 Iul 2010, ora 07:30

Iza, scumpa mamica de O:-)

iti urez si eu un trist " bun venit " in acesta mare familie a mamelor de ingeri...

Este impresionanta povestea ta , de fapt la fel ca toate povestile de O:-)

de aici....

In povestea ta, am realizat, inca o data ca primim zilnic atatea semne si noi din pacate nu prea le luam in seama....

Da-mi voie sa-ti ofer o mare si calda >:D<

, iar

tale iubite, un buchet imens de (*)

si mii si mii de [-o<

de **cassyan** pe 6 Iul 2010, ora 07:48

Te imbratisez cu mult drag Iza. Iarina Irina este mereu in gandurile mele si in rugaciunile de la biserica unde ma duc eu. Cand ii scriu numele, il scriu cu zambetul pe buze. Si mi-o inchipui alergand prin Lumina cu parul fluturandu-i prin vant, atat de negru si sclipitor. Ce legatura intensa (cred ca este prea putin spus) ati avut!!!!!!!! Ingerasii nostri ne-au oferit, in scurta lor viata de langa noi, asa multa iubire si atat de divina, sa ne ajunga pana vom ajunge la ei.

Dar oricum, ei sunt mereu langa noi si ne iubesc. =((

Printesuca Iarina Irina alearga prin Ceata de Ingerasi daruind Lumina ta.
Un brat imens de @};-

pentru tine, frumoasa Printesa.

de **Angela-Ema** pe 6 Iul 2010, ora 08:23

Te asteptam, Iza! Cu bratele >:D<

si sufletul

deschise! Ma bucur mult ca ai reusit sa-ti scrii povestea ! Imi pare rau ca trebuie sa treci si tu prin aceasta mare suferinta, dar ma bucur ca ai venit intre noi, pentru ca e mai usor sa ducem impreuna aceasta povara. Bun venit in familia E.M.M.A. !

Pentru ingerasa ta Iarina O:-)

....Lumina voastra, trimit spre cer multe (*)

vesele sa se joace cu ele si multe @};-

de **friendly_stefania** pe 6 Iul 2010, ora 08:24

de **steladanes** pe 6 Iul 2010, ora 09:45

Draga mea,te imbratisez si-mi pare nespus de rau ptr pierderea ta.Aceleasi coincidente le-am trait si eu si ,desi aparent altii ar spune ca sunt doar coincidente noi stim ca nu este asa.Avem un catel,mops,pe care-l iubim foarte mult.In ziua in care a murit LUCA,seara stateam in camera alaturata cu sotul meu,sora mea si cumnatul meu iar Rudy latra foarte tare.Un lucru neobisnuit deoarece catelul nostru este tare lenes.Nu l-am bagat in seama dar dupa un timp,ptr ca nu se mai oprea ne-am dus in bucatarie.Pe masa aprinsesem o lumanare langa icoana,lumanarea a cazut si a luat foc fata de masa si scaunul.Am ramas incremeniti.L-am mangaiat si in secunda urmatoare Rudy a cazut pe spate ,scotea niste sunete groaznice ,se zbatea si ...am crezut ca moare.Catelusul nostru a stat cuibarit langa burtica mea zilnic atata timp cat LUCA a fost acolo iar dupa ce l-au scos pe LUCA catelul nu a mai dormit decat la picioarele mele.Sotul meu la zgaltait tare l-a batut pe spate si si-a revenit,a inceput sa respire si a fugit speriat.Am plans mult,m-am gandit ca puiutul meu drag imi trimite semne,m-am gandit mult....Mi-e tare dor de ingerasul meu si stiu ca tot ce ni se intampla nu este intamplator.Te imbratisez ,draga mea si sunt alaturi de tine.Ma rog sa ai putere sa treci peste cosmarul asta

de **tuchi** pe 6 Iul 2010, ora 11:55

Draga Iza,
Bun venit printre inimi mereu calde.
Am citit astazi despre micuta ta Iarina ( Lumina ) din ceruri. Sunt alaturi de tine sufleteste si te imbratisez cu mult drag.
Nici eu nu cred ca sunt simple coincidente ceea ce visam, auzim, ni se intampla sau vedem in momente cheie din viata noastra. Dragul de Tanase i-a tinut companie micutei Iarina pe tot parcursul cat a stat pe Pamant, chiar daca ea era in burtica la tine si cand Iarina s-a inaltat la ingeri, Tanase s-a hotarat si el sa o insoteasca. Poate ca acum toti ingerasii nostri se joaca frumos cu Tanase...
Iti doresc multa putere sa poti invata sa accepti durerea continua care va fi cu tine mereu, sa inveti sa o stapanesti si sa poti sa-ti spui tu insati cu un zambet chiar daca printre lacrimi fiind ca ai trei copii: doi aici si un inger. Robert al d-nei Annemarie spunea : "Nu lasati durerea sa fie mai mare decat iubirea"; noi am putea sa adaugam aici: sa nu lasam durerea sa fie mai mare decat Lumina...
>:D<

Mihaela, mama ingerasului Alexandra-Maria

de **Iza** pe 6 Iul 2010, ora 12:03

Dragele mele,
De la bun inceput am stiut ca ma pot baza pe voi. Mi-ati fost sprijin din prima zi in care am intrat in marea familie EMMA, desi am stat un pic in umbra. Nu am avut curaj sa scriu pana acum. Nici acum nu stiu cum am reusit. De cand Iarina s-a ridicat la ingeri, am inceput sa fiu mult mai atenta la tot ce ma inconjoara si sa dau mai multa importanta lucrurilor simple din jur. Asa cum ati spuns, primim permanent mesaje de la Creator, numai ca nu stim sa le citim. Ne-am pierdut aceasta capacitate.
O simt mereu aproape si... mai mult, simt ca imi da putere. Desi imi este foarte greu sa accept, m-am obisnuit cu ideea ca nu mai este fizic. O simt dimineata cand ma trezesc, o simt in fiece adiere de vant, in fiecare raza de soare, in fiecare frunza, in fiecare floare dar cel mai mult, o simt in inima mea. Stiu ca este acolo si ma vegheaza.
Va imbratisez cu drag, mamici binecuvantate si multumesc ca sunteti aici cu mine si cu bulgarele meu luminos, Iarina.

de **corina_odolean** pe 6 Iul 2010, ora 15:08

Iza, scumpa mea, ma bucur ca prezenta aici iti face bine si ca simti ca te poti baza pe noi....

Totodata, ma bucur ca o poti simtii pe lumina vietii tale, pe Iarina...Este minunat...

La mine, desi au trecut 3 ani de cand Iusti a plecat am momente cand nu ii simt prezenta deloc....Poate ca uneori las ca durerea sa fie mai mare decat iubirea..

Multe, >:D<

pentru tine draga mea, iar O:-)

tale iubite, zbor lin printre miile de (*)

de **Iza** pe 6 Iul 2010, ora 18:16

As vrea sa va povestesc acum, o alta intamplare stranie a carei semnificatie am inteles-o abia duminica, 4 iulie.
Imediat dupa ce micuta mea s-a stins, am avut un vis, vis pe care il uitasem complet. Eram intr-un loc pe care nu il cunosteam, undeva la munte. vremea era foarte rea, ploua si era frig. Imi inghetasera mainile si picioarele. Mergeam pe un drum cu mult noroi cand, deodata, am ajuns in fata unei biserici. Biserica se afla in constructie. Era nefinisata la exterior, cu peretii proaspat tencuiti, cu mormane de nisip si materiale de constructii asezate in ordine, undeva langa un perete. Am intrat in biserica si am nimerit in mijlocul slujbei. Din altar, se auzea o muzica divina, aproape nepamanteana. Biserica era scaldata intr-o lumina calda. P eretii proaspat pictati te imbiau la rugaciune. Si am stat si am ascultat slujba. Ma simteam in alta dimensiune. Dupa ce slujba s-a terminat, preotul m-a invitat la masa, intr-o gradina acoperita, ca o sera as zice. Acesta a fost visul de atunci.
Dupa inmormantarea Iarinei am hotarat impreuna cu sotul meu sa facem Parastasul de 6 saptamani la Valea Plopului, un sat aproape de Valenii de Munte, unde un parinte inimos si cu frica de Dumnezeu, pe nume (tineti-va bine)... Tanase, a infiintat un orfelinat. Pe 1 iunie am fost acolo si am stabilit impreuna cu Parintele toate detaliile. Pomenirea am facut-o sambata acasa, iar parastasul a doua zi la Valea Plopului. Inainte de a ajunge la copiii de acolo am vrut sa ma opresc la slujba de Duminica, la biserica din sat. Cand am ajuns in fata bisericii mi s-au inmuiat picioarele. Era aceeasi biserica din visul meu. In secunda in care am vazut-o mi-am reamintit visul, cu toate detaliile lui. Afara ploua si imi inghetasera mainile si picioarele. Am intrat in biserica. Slujba era in toi. Preotul era in altar si se auzea acea muzica angelica. Aproape ca stiam ce urmeaza sa se cante. Dintr-o data, biserica a fost scaldata intr-o lumina calda. Eram coplesita de emotie. In acel moment am realizat ca Iarina a fost cea care mi-a trimis coordonatele exacte. De la bun inceput ea a vrut ca noi sa ajungem acolo. Asa cum tot ea mi-a trimis link-ul organizatiei EMMA, prin cea mai buna prietena a mea. Dupa slujba, parintele a venit la noi si ne-a invitat la masa, de data aceasta in tabara copiilor, in sala de mese cea noua, cu geamuri foarte mari.
Acum intelegeti ce se intampla? Semne si mesaje sunt peste tot.
Iarina, iubita mea, ma rog pentru tine neincetat.
@};-

de **cristina_iancu** pe 6 Iul 2010, ora 20:16

Si eu te intampin cu bratele deschise draga mea

La fel ca si Angi, asteptam sa ne scrii si aici, sa ne povestesti despre Iarina O:-)

si despre Tanase O:-)

Am creat o pagina cu povestioara ei http://www.organizatiaemma.ro/node/631 si un balonas alb.

Iza cum spui si tu DD ne trimite semne. Eu inainte s-o pierd pe Denisa am visat un bebelus care nu-si mai putea tine capul. Era imbracat intr-un costumas albastru si avea o caciulita alba pe capsor. Era in bratele mele si eu ma chinuiam sa-i fac capul sa stea drept, dar tot timpul cadea...Nu i-am dat importanta atunci, dar apoi, straile de rau, senzatia ca ceva nu e in regula...si raspunsul ca totul e ok al doctorului. Am invatat ca trebuie sa asculti ceea ce simti, indiferent ce zic ceilalti. De aceea tuturor le spun acum sa aiba incredere in ceea ce simt conteaza enorm de mult.

Te imbratisez cu mult drag >:D<

de **onutza** pe 6 Iul 2010, ora 21:37

Iza draga mea te >:D<

si eu si iti spun ca nu vei fi niciodata singura,mereu noi iti vom fi aproape si te vom primi cu bratele deschise si cu vorbe bune.Imi pare ff rau pt pierderea fetitei tale scumpe Iarina(ce nume frumos

) ,ai pierdut o fetita aici pe pamant dar ai gastigat un ingeras scump ,care te vegheaza pe tine si pe cei dragi tie.Stiu ca este ff greu ,uneori raman fara cuvinte,si eu mi-am pierdut baietelul la 22 sapt si imi este ff greu ,dar incerc sa fiu tare pt ingerasul meu din ceruri si pt sotul meu, si sa gandesc cat de poate de pozitiv pt ca imi doresc cat mai repede un bebe.
Mii de [-o<

pt tine bland O:-)

Iarina,vino la mamica ta in vis si spune-i ca esti bine si cat de mult o iubesti.Ai venit cand mai putin se astepta si totusi te-a iubit si ti-a asteptat nasterea ,esti fetita ei draga,esti ingerul ei pazitor. >:D<

.Dumenezeu sa-ti aline sufletul greu incercat si sa-ti lumineze viata scumpa mamica Iza.

de **Iza** pe 6 Iul 2010, ora 21:46

Cristina, draga mea,
Tu esti cea care mi-a deschis usa familiei noastre si mi-a oferit umarul pe care am plans. Si apoi...acea pernuta minunata. In cazul meu chiar a facut minuni. Dorm cu ea in fiecare noapte si o strang la piept, ca si cand ar fi micuta mea. De multe ori ma cert pentru ca o strang prea tare. Iar acum...ai venit cu fotografia lui Tanase. Deocamdata...nu reusesc sa atasez o fotografie a lui. Dar o voi face in curand. Pana atunci...vezi link-urile de mai jos. Sunt poze facute in ziua in care l-am adus acasa. Ai sa vezi ce bine seamana cu pisoiul atasat de tine. Sa fie oare o alta coincidenta? Iti multumesc pentru tot. La fel si Buburuza mea.
Te imbratisez cu drag si ma rog pentru tine sa iti fie bine!
>:D<

http://picasaweb.google.com/body76/Tana ... 2214809266
http://picasaweb.google.com/body76/Tana ... 9177330930
http://picasaweb.google.com/body76/Tana ... 9286588594

de **Ioana D** pe 6 Iul 2010, ora 23:03

Iza...m-a impresionat povestea ta...si eu am nascut la Polizu, si bebele meu tot de acolo a plecat ingeras...iti inteleg sentimentele si daca ai nevoie de cine va, eu sunt aici... Iarina va veghea mereu asupra voastra, si Tanase la fel...
Nu pot sa te indemn sa fi puternica...stiu ca e greu...stiu exact cat de greu este, dar te imbratisez si te asigur ca aici vei primi intotdeauna ganduri bune
Ma rog pentru ingerasa ta [-o<

, iar pe tine te >:D<

de **Iza** pe 7 Iul 2010, ora 06:48

Draga Onutza,
Nici nu sti ce efect a avut rugaciunea ta. Fetita mea a venit la mine in vis. Eu ii strigam numele iar ea a venit si am vazut-o stand deasupra patului meu, cu privirea atintita asupra mea. Cand am vazut-o la randul meu, s-a aplecat spre mine si mi-a oferit o calda mangaiere, apoi...s-a ridicat zglobie spre cer.
Mii de imbratisari, mamicilor frumoase!
Iti multumesc micutzo ca ai coborat o clipa pentru mine. Te iubesc, frumoasa mea.
@};-