Ingeras iubit Alexandru

[Ioana D]

Cand am ramas insarcinata, eram amandoi in al noualea cer, alaturi de ce dragi. Puiul a fost alintat si s-a vorbit cu el de cand am aflat ca exista. au inceput planurile...visurile..
Sarcina a decurs normal , eu eram foarte prudenta pentru ca imi era frica sa nu se intample ceva deoarece aveam o prietena careia i se oprise sarcina din evolutie la cateva saptamani. Faceam controale periodice, prima oara cand i-am auzit inimioara am trait o emotie de nedescris...puiul meu era acolo. Totul a fost bine pana la prima ecografie morfofetala . Am fost la o clinica privata,fara recomandare pentru un doctor anume. Nici nu mi-am imaginat ca ceva ar putea fi in neregula, aveam cea mai mare grija de puiul care crestea in mine,eram sanatosi, nu aveam antecedente in familie...Si deodata..pe masa de ecografie aud"copilul dumneavoastra are ceva in neregula" . Am crezut ca mor acolo, inima imi batea nebuneste, ma uitam cu disperare la sotul meu. Nici nu s-a mai uitat la altceva- sa ne spuna ce sex are copilul, sa ni-l arate. M-am dat jos si ne-a spus ca pare a avea ceva la inima-un ventricul dezvoltat insuficient. Ne-a recomandat sa mai facem peste o saptamana alta ecografie. Bineinteles celebrele cuvinte"sunteti tineri" etc...
Nu vreau sa va spun ce am simtit..eram disperati amandoi, plangeam.... Am hotarat sa mergem chiar atunci in alta parte sa mai facem o morfofetala, sa ni se confirme. In ziua aceea am facut o morfofetala la alta clinica privata, unde ni s-a infirma categoric ipoteza ca bebele sa aiba o malformatie la inima, ni s-a spus ca oricum inima nu era complet dezvoltata decat la 24 de saptamani- atunci aveam 19, si urma o noa morfofetala peste 2 saptamani. Si noua ni s-a parut si atunci si la celelate morfofetale(inca 4 pana la sfarsitul sarcinii, toate 4 care au infirmat din nou si din nou ca ceva nu ar fi in regula cu inima lui ALex, pentru ca asa urma sa il cheme pe puiul nostru) ca inima era bine, ca avea toate cele 4 camere camere dezvoltate normal, si doctorita la care am fost spunea ca e totul in regula, stiind si de ce spusese primul doctor si acordand o atentie deosebita inimioarei.Totusi cu toate acestea, o umbra de teama m-a urmarit pe tot parcursul sarcinii, amintindu-mi de primul diagnostic. Ma rugam zi de zi sa fie totul bine si bebe sa fie sanatos, dar ma gandeam ca e dezvoltat mai mult decat bine- dupa dimensiuni, ma gandeam ca asa ceva se intampla foarte rar si mai ales ma gandeam la toate ecografiile care spuneau ca totul este in regula si imi ziceam ca nu se poate sa nu se vada daca ceva chiar era in neregula. Eram entuziasmati in perspectiva apropierii nasterii, am cumparat tot ce trebuie, i-am facut camera cu multa dragoste,faceam mii de planuri..
S-a apropiat si momentul nasterii si doctorul meu - un om minunat, a spus ca vom face cezariana deoarece bebe nu se intorsese(oricum si eu doream cezariana pentru ca imi era frica de nastere normala).
A venit si ziua nasterii, dimineata la spital, pregatiri pentru operatie, totul a decurs extrem de bine si la ora 9 .30 l-am vazut pe puiul meu- era superb, am inceput sa plang de bucurie, apoi l-am tinut pe piept, l-am pupat, eram atat de fericita...simteam ca toate grijile s-au risipit, ca nimic nu mai poate fi rau acum. Am stat la terapie intensiva pana a doa zi dimineata,il puneam pe sotul meu si pe ceilalti sa mearga des la bebe, sa-l vada si sa imi confirme ca este bine, imi aduceau poze, eram toti in al noualea cer.Era ca un vis frumos, niciun gand rau nu mi-a trecut prin minte. Acum abia asteptam sa vina a doua zi, sa il tin pe Alex in brate sa il pup si sa nu ma mai dezlipesc de el niciodata. A venit a doua zi , eram hotarata sa ma mobilizez repede ca sa am grija de el. am ajuns in salon si il asteptam sa mi-l aduca. Si il asteptam... Pana la urma m-am ridicat de una singura si m-am dus la bebelusi, sa il iau eu, nu mai aveam rabdare... Ajunsa acolo, mi se spune" nu este aici-l-au dus jos" .Un etaj mai jos stiam ca este terapia intensiva nou nascuti, dar am sperat ca e altceva. Mi se taiase respiratia, simteam ca mi-a picat cerul pe umeri. Am intrebat ce are, dar raspunsul a fost evaziv- nu se simtea bine. Mise facea rau treptat, credeam ca nu se intampla asta. Sotul meu era pe drum inspre mine impreuna cu mama si cumnata. I-am sunat si le-am zis ca e jos, ca nu stiu ce are..de fapt nici nu mai stiu ce am zis. Am plecat de una singura la etajul de jos, la terape intensiva, nimeni nu ma baga in seama , mi-au zis sa revin in jumatate de ora ca era vizita.Ma rugam de ei sa imi zica dar nu am aflat nimic. Ulterior am aflat ca nici ei nu stiau, anuiau ca e ceva infectios, mi-au luat analize si mie sa nu cumva sa fi luat ceva de la mine intrauterin. Ultimele analize fusesera bune cu 3 saptamani in urma... I-am amintit doctorului de prima morfofetala si ne-a cerut de urgenta ecografiile sa se uite pe ele impreuna cu sefa de la terapie intensiva- neo-natologie. Deja eram disperati. S-au uitat si au zis ca ei exclud din ceea ce au vazut ca ceva sa fie in neregula cu inimioara, dar totusi l-au trimis la Grigore Alexandrescu pentru o investigatie mai amanuntita la inima. Eram disperati si totusi speram... sotul a plecat si el acolo. Nu au avut puterea sa ma sune sa imi zica, l-au sunat pe tata care venise si el intr-un suflet la spital.Pe hol l-am auzit cum i-a zis mamei cu vocea gatuita- " e foarte grav". Eram pierduta...am stiut ca cele mai negre ganduri erau realitate. De atunci totul s-a petrecut foarte repede. Diagnosticul era extrem de grav- ventricul unic, atriu unic si transpozitie de mari vase. Stiam cat de grav este, dar eram hotarati sa facem totul pentru Alex. Primul raspuns de la Targu Mures a fost ca nu au locuri. Eu nu stiu cum, eu eram pierduta , sotul meu, nasul si alti oameni , unii care nici nu ne cunosteau, oameni cu suflet mare, au inceput sa faca demersuri ca sa fie primit la Tg Mures pentru operatie. Intre timp l-am botezat chiar a doua zi de la nastere- nu vreau sa va spun ce simte o mama cand isi vede copilul abia nascut cu tuburi care il tin in viata. Un copil minunat, atat de frumos ca un ingeras, cu o greutatae si o dimensiune aproape de perfectiune. Alaturi de el la botez am fost doar eu , nasul si preotul- reguli de terapie intensiva. Sotul meu, parintii, cumnata priveau pe un geam . Plangeam si eu, sprijinita de nasul nostru , plangeau si ei, si acum plang cand povestesc...O durere fara margini , la fel cum simt si acum.
Totusi speram ca va fi bine, a doua zi urma sa primim un raspuns de la Tg Mures. Eram cu totii distrusi, mama a ramas cu mine peste noapte, sotul meu era ca o fantoma, ma durea sufletul cand il vedeam cum sufera si el.Il vizitam pe Alex atunci cand era posibil(rar de altfel ,as fi vrut sa pot sta mai mult langa el) era atat de frumos, plangeam langa el si parea ca ne simte, il rugam sa reziste , ma intrebam de ce e el acolo... de ce ni se intampla noua... A doua zi, dupa o noapte mai mult nedormita, desi stiu ca mi-au administat somnifere avand in vedere situatia data, am primit raspunsul asteptat- era acceptat. Transportul nu s-a facut in ziua aceea deoarece elicopterul nu ar fi avut suficient timp sa ajunga pe lumina la Targu Mures, dar ni s-a zis ca e stabil.Cel putin asa a zis sefa sectiei de terapie intensiva, de al carei profesionalism nu ma indoiesc, este o personalitate in lumea medicala. Intr-o discutie cu o alta doctorita de acolo, o discutie cat se poate de umana, ceea ce nu pot spune despre doctorita mai sus mentionata,am aflat ca starea lui Alex este grava, si ca desi intr-un moment este stabil, nu se stie ce se intampla in urmatoarele cinci minute.Repet, aceasta malformatie este extrem de grava si rar intalnita, ni s-a spus ca nu suntem noi de vina(mai ales ca stiam ca sarcina a fost pregatita si dusa exemplar), toti ne ziceau ca sansele sa se intample din nou sunt minime... va dati seama ca asta nu avea nici o valoare, pentru ca ni se intampla deja..noi il vroiam pe Alex. M-am externat in aceeasi zi(luni am nascut, era miercuri deci), pentru ca urma sa plecam si noi dupa el a doua zi la Tg Mures.El cu elicopterul, noi cu masina.Inainte sa plec din spital am mai intrat la el, si am stat mai mult ca niciodata, l-am pupat pe tot corpul, i-am vorbit, l-am rugat sa reziste, era atat de frumos, era deja sedat ca sa nu se agite. Ii pusesera o caciulita frumos impletita, viu colorata si sosetele, nu ma lasasera sa ii aduc eu decat pampersi si servetele umede, tot din cauza protocolului de terapie intensiva. Ii statea asa bine cu caciulita, era asa frumos si linistit, i-am studiat fiecare trasatura,i-am atins fiecare particica de corp, l-am pupat. Ma uitam cu teama la aparatele de monitorizare, sa nu se intample ceva. Am vazut cum i-au dat laptic printr-un tubusor, mi s-a rupt inima de durere ca nu il pot tine eu la san sa incerc sa ii dau lapte, inca nici nu aveam lapte... Ma rugam sa fie totul bine, aflasem ca va fi vorba de cateva operatii care nu l-ar fi vindecat total si ar fi imbunatatit calitatea vietii, apoi probabil de un transplant.Il rugam sa fie rezistent, ii ziceam ca il iubim... Nu as mai fi plecat de langa el, m-am intors de multe ori sa il mai pup o data , sa il mai vad..A fost ultima oara cand l-am vazut in viata....plangeam atunci si plang si acum...Am plecat acasa, drumul , scurt de altfel, m-a cam chinuit, pentru ca operatia era foarte recenta . Pana la urma urma sa plece doar sotul cu masina a doua zi si eu cu prima cursa cu avionul, de la Bucuresti pana la Tg Mures fiind ceva ore de mers cu masina.A doua zi la prima ora sotul a plecat la spital sa il vada urcat in elicopter, mai fusese si seara sa il vada pe Alex, dupa ce ma adusese acasa.Si el remarcase caciulita si cat de bine ii sta si incercasem sa ne facem curaj ca totul va fi bine pentru puiul nostru. La spital a aflat... Alex nu mai rezistase, in noaptea aceea devenise ingeras in cer... Am aflat si eu de la mama care ramasese cu mine acasa....nu pot sa exprim durerea, nu am cuvinte. Nu stiu cum a avut sotul meu putere sa alerge pentru acte, pentru sicriasul pe care l-am vrut alb ca pentru un ingeras, pentru cimitir, eu eram pierduta, si chiar daca nu as fi fost operata nu cred ca as fi avut atata forta, cum el are si in prezent ca sa ma sustina, sa nu imi arate cat sufera si el(desi vad asta in privirea lui si in ochii uneori prea luciosi). In prezent el este ancora mea, de el ma agat si ma sprijin, si el este aici pentru mine...incercam sa ne vindecam inimile impreuna...stim ca nu se va vindeca aceasta rana niciodata.. A patra zi dupa nastere l-am inmormantat pe puiul nostru iubit...si acolo era atat de frumos, l-am imbracat cu prima hainuta pe care i-o luase mami si o stransese la piept de atatea ori imaginandu-si cum va fi sa il stranga si pe el imbracat cu ea.Nu a apucat insa sa il tina in brate decat cateva clipe imediat dupa nastere in sala de operatii....si fericirea a fost asa de scurta. Am atatea regrete...atata durere, atatea intrebari fara raspuns si mai ales - de ce ni s-a intamplat tocmai noua?????A trecut foarte putin timp, si durerea e la fel de mare...nu stiu daca se va diminua cu timpul...in camera lui nu am mai avut curaj sa intru din ziua in care am aflat ca e ingeras, bagajul cu hainutele pentru spital e inca nedesfacut.Am hotarat sa pastram totul pentru momentul cand Alex din cer va avea un fratior sau o surioara pe pamant, pentru ca totul a fost luat cu cea mai mare dragoste. Dar pana atunci mai e cale lunga, trebuie sa ne revenim si nu va fi usor deloc, nici nu stiu cum vom face, pentru ca eu inca ma simt pierduta...Sper ca atunci cand se va intampla sa reusesc sa gandesc optimist, vom merge cu siguranta la cei mai mari specialisti in diagnostic prenatal al acestor tip de malformatii si la cei mai buni in morfologie fetala...sigur ne va fi frica sa n ni se intample din nou...dar cum am spus, pana atunci mai este...Acum nu sunt decat regrete, durere, un gol imens. Acum trebuia sa fiu mamica...si nu sunt. Toate visele mele nu mai sunt...

Ce e scris mai sus am scris la 2 saptamani dupa plecarea puiului meu iubit- asa simt si acum, si acum plang in fiecare zi, mi-am inramat o poza cu el si o tin aproape de mine pe noptiera, mi-am facut un mic album cu putinele poze care mi-au ramas de la el...e tot ce mai am, pozele si amintirea lui care nu va pieri niciodata... I-am plantat flori pe mormant si au inflorit frumos, parca sa se stie ca acolo e un sufletel curat care nu a trait decat 3 zile ...

Ioana

[marwana]

I mi pare tare rau pentru pierderea ingerasului tau Alexandru, da mi voie sa te cu caldura, sa ti spun Bun Venit in famila noastra, o familie care va incerca din rasputeri sa ti aline un picut suferinta. Spre finalul povestii spui ca ar fi trebuit sa fii mama, vreau sa t spun draga mea ioana ca esti mama, esti mama de inger si o mama de inger este una puternica, desi nici una dintre noi nu ne am dorit asta. Ai dreptate cand spui ca este greu, ca inca plangi, este normal ceea ce simti. In timp te vei invata cu aceasta durere, incet vei accepta plecarea lui Alex, acorda timp durerii tale, aici nu vei fi singura, cand vei avea nevoie aici ne gasesti. Este tare bine ca sotul si familia te sprijina si i ti sunt aproape.
pentru Alexandru

[onutza]

Off Doamne cate durere .Iti spun "Bun venit" aici printe mamicile de ingerasi,nu mi-as fi dorit inca un scump pui sa devina ingeras.Ti-am citit mamica iubitoare Ioana povestea trista a Alex cu lacrimi in ochi ,este fff greu ,este cumplit prin ceea ce treci,povestea ta semna un pic cu a mea,cu a dragului meu pui numai ca eu nu am mai putut duce sarcina la termen,nu am cuvinte sa imi exprim regretul.Dar gandeste-te scumpa mea ca puiului tau ii este bine acolo la DD ,nu mai sufera,nu il mai doare nimic,este ingerul tau pazitor care te va veghea si te va iubii toata viata,pt ca pe tine te-a ales sa ii fi mamica.Uita-te spre cer si trimite-i un zambet mare si ganduri bune si ai sa vezi cum el iti va alina sufletul,va veni la tine in vis si te va magaia pt ca te iubeste mult.Ai facut tot ce era posibil pt el,esti o mamica curajoasa si o femeie puternica,ai laturi de tine un om extraordinar,sotul tau,care te va sustine mereu si iti va arata intrega lui dragoste.Tot respectul meu pt el.
Imi doresc sa fi tare,tare pt puiul tau,pt ca scumpii nostri asa ne vor,sigur ca vei plange ori de cate ori te vei gandii la el si ii vei vedea pozele ,inceraca ca iubirea pt puiul tau sa creasa mult mult de tot astfel incat sa acopere durerea din sufletul tau.Lasa iubirea sa fie mai mare decat durerea,asa dragul tau va si fff fericit.Noi,marea familie E.M.M.A suntem aici sa iti alinam un pic suferinta si sa te primim cu bratele deschise ,te intelegem perfect si iti suntem alaturi ori de cate ori ai nevoie.MIi de pt sufletelul ingerasului Alexandru.
Oana ,mamica ingerasului Stefan-Georgian.

[cassyan]

Offffffff sufleţel pur şi puternic, care a stat lângă mămica lui.
Că doar pe tine a vrut să te aleagă Ioana, să-i fii mămică, să-i fiţi părinţi. Voi aţi fost aleşi de Alex şi trebuie să fii mândră că eşti mămica lui Alex, că eşti MĂMICĂ.
Durerea este imensă, nemăsurabilă şi dorul va deveni atât de intens cu timpul. Păstrează amintirile puţine, dureroase şi plăcute, care cu trecerea timpului vor deveni adevărate nestemate.
Şi vino mereu lângă noi, să-ţi spui durerea, neliniştea, disperarea, neputinţa, dorul şi nu în ultimul rând iubirea pentru sufleţelul tău, puiul tău.
Alexandru, îngeraş scump, Ceata de Îngeraşi te-a primit cu aripioarele lor diafane, te-a înconjurat cu dragostea lor necondiţionată şi te-a dus în braţe la Mămica Sfântă de Sus.
Şi acum, cu Iubirea ta veşnică vino la părinţii tăi şi alinăi, linişteşte-i, mângâie-i, iubeşte-i.
Ioana primeşte îmbrăţişarea mea strânsă, strânsă şi să-ţi dea Dumnezeu putere în continuare, credinţă şi speranţă.
Cu toată simpatia şi căldura, Luminiţa

[Oana_Rus]

Draga Ioana, in ziua in care a murit Matei m-am rugat la Dumnezeu ca eu sa fiu ultima mamica careia ii moare bebelasul, dar vad ca nu mi-a auzit ruga. Te imbratisez cu mare drag si vreau sa-ti spun ca intr-un fel noi toti suntem impreuna, si cei de pe Pamant si cei din Ceruri. Fara sa crezi ca delirez iti spun ca eu il simt pe ingerasul meu tot timpul, nu-l simt la modul fizic, dar il simt in intamplari, in vorbe, in fapte. E greu sa fi mama de inger si nu doresc nimanui asa ceva, dar ingerasii nostri au plecat la Dumnezeu atat de devreme cu un scop. Dumnezeu l-a dus la el si la vindecat de boala de care suferea inimioara lui, acum pe Alexandru nu-l mai doare nimic, poate doar sufletelul ca a lasat in urma lui o blanda mamica si un drag de tata care nu stiu cum sa-si potoleasca durerea si cum sa mearga mai departe fara scumpul lor odor.
Te cu mare drag si ma rog la Dumnezeu sa-ti linisteasca sufletul si sa-ti aline durerea, iar pentru micutul ingeras multe si zbor lin printre

[monicamuresan]

Ioana, Mamica indurerata, Mamica de Inger mult iubit, as vrea sa te intampin cu bratele deschise, dar... nu pot. De aceea, te intampin cu ochii plini de lacrimi, cu capul plecat in fata durerii tale, cu mainile tremurand pe taste, cu capul gol de cuvinte... incerc sa-ti transmit putere, dar acum nu pot.
Pot doar sa-ti spun ca sunt alaturi de tine , ca impreuna cu tine si ma rog la bunul Dumnezeu pentru linistea ta sufleteasca si sa nu-ti pierzi Credinta. Dar stiu ca Ingerasul tau iubit Alexandru, va avea grija de sufletul tau si te va invata sa-l iubesti in continuare, chiar daca fizic nu mai este langa tine.
Mii de si pentru Ingerasul iubit Alexandru. Zbor lin si Lumina vesnica, alaturi de toti Ingerasii scumpi si dragi .

[Loredana M]

Draga Ioana eu sunt bunica de ingeras dar te rog sa ma crezi ca mi-au dat lacrimile cand am citit aceasta trista poveste a ingerasului tau Alex.Imi pare atat de rau pentru durerea si suferinta ta,te rog sa primesti o calda de la mine.
Aici in marea familie EMMA vei gasi sprijin si intelegere.
te sarut cu drag Lili

[cassyan]

Ioana, poate Alex aşa a vrut, să staţi liniştiţi până la sfârşitul sarcinii, să-l aşteptaţi doar cu bucurie şi iubire, neumbrite de nimic. Şi ţi-a oferit clipele de mângâiat, de pupăceală, de a-i simţi căldura trupuşorului.
Şi eu am realizat, de-abia după.... că, Cristian ne-a ocrotit, ne-a protejat de multe alte lucruri greu de suportat, şi îngeraş a devenit atât de liniştit.
Întrebări îţi vei pune mereu de acum încolo şi celebrul: DACĂ..........
Noi nu trebuie să ne pierdem credinţa, cu atât mai mult trebuie să trăim aşa încât să merităm să ajungem lângă îngeraşii noştri, că ei sunt deja în braţele Sfinte.
offffff, e atât de greu.............
Te îmbrăţişez cu drag, Lumi

[IOANA-RALUCA]

Te cu multa dragoste si caldura draga mamica!
Iti doresc sa ai mult curaj,speranta,putere sa mergi mai departe....Este foarte greu,cunosc sentimentele care te incerca,intrebarile fara raspuns.....DAR din pacate acum nu se mai poate schimba nimic.....TREBUIE sa avem puterea de a ''accepta ceea ce nu se poate schimba''.Iti sunt alaturi draga mamica puternica si iubitoare.....Ingerasul ta Alexandru este acum intr-o lume mult mai frumoasa ,unde sunt sigura ca nimic nu-l doare....

Somn lin iubitul nostru ingeras Alex,si sa nu-ti fie teama.....ai langa tine o armata de ingerasi.....Matei Alexandru,ingerasul meu iti este alaturi!
Pentru tine mamica luptatoare

[steluta]

Imi pare rau....de cate ori vad o noua poveste postata.....imi pare rau
Curaj pentru a accepta si pentru ca durerea ta sa nu devina mai mare ca iubirea (Un inger printre ingerasi a spus acest lucru)
Te imbratisez cu drag,
Steluta

[adina]

Offf draga mea ce rau imi paree off Doamne cata durere in sufletele noastre as dori draga mea sa te imbratisez tareee , tareee si sa plangi pe umarul meu , stiu ce inseamna draga mea transpozitia de vase mari , aceias problema am avut si eu cu ingerasul meu , Doamne draga mea nici nu stiu ce as putea sa iti spun in aceste momente grele , iti doresc multa , multa putere , alinare in suflet si numai bine , stiu ce simti in aceste momente si mii de intrebari de ce , de ce noua? acest raspuns il are bunul Dumnezeu iar daca el sa nascut asa bolnavior Dumnezeu nu vrea sa vada copilasi suferind si atunci este mai bine pentru ei acolo sus , draga mea aceste cuvinte le vei intelege putin mai tarziu acuma e prea recenta pierderea ta , vreau doar sa iti daruiesc multa putere incredere si speranta , alinare multa in suflet.
Ingerasului Alexandru multe zbor lin si lumina vesnica , draguta mamica sunt aici alaturi de tine si de sufletul tau greu incercat in aceste momente.

[Bianca_C]

Draga mea, am citit de doua ori povestea ta, tot de doua ori am incercat sa iti scriu, insa conexiunea la internet nu a fost de partea mea, insa acum, a treia oara, uite-ma aici, alaturi de sufletul tau, spunandu-ti ca imi pare nespus de rau pentru pierderea micutului Alex ....
Inca un bebelus nevinovat plecat prea devreme dintre noi, insa inca odata totul se face cu voia Domnului....si noi suntem atat de mici incat nu putem interveni ....
Draga mea, simt ca esti o femeie puternica, stiu ca vei reusi sa accepti pierderea micutului tau, in sensul ca a ajuns intr-un loc bun, fara durere, unde lumea iubeste...
In fiecare clipa si la orice pas, el va fi alaturi de tine, fii sigura de asta !!!
Si eu voi fi alaturi de tine, oricand vei avea nevoie de mine , sa nu uiti asta!
Iti trimit din suflet o calda...
Pentru Alex, o si mii de care sa ii lumineze drumul.
Bia

[CORINA SILVIA]

Draga mamica de ingeras ,lasa-ma pentru cateva clipe sa te strang in brate ,sperand ca durerea si disperarea pe care o simti acum sa ti le mai alin .
Imi pare nespus de rau ca ai devenit mamica de ingeras ,dar iti urez si eu un calduros bine ai venit langa noi ,in familia EMMA ,unde durerea ,lacrimile si tristetea ,dorul neostoit de frumosul tau Alex ,iti vor fi intelese .
Aici te vom sprijini din toate puterile ,te vom iubi neconditionat si -ti vom oferi intotdeauna din sufletele noastre alinare si intelegere ,te vom asculta ,si iti vom intinde intotdeauna un umar pe care sa plangi si niste brate care sa te cuprinda ,sa te sustina si sa te ajute sa te ridici dupa cumplita pierderea a puiului tau .

Cu dragoste ,pentru tine ,pentru sotul tau ...
Pentru scumpul tau ingeras mii de flori !!

[ailed]

Draga mea Ioana.
Eu cu ajutorul acestei familii mari de pe forum am reusit sa accept mai usor pierderea ingerasilor mei si sa constientizez ca nu sunt singura care trece prin asa ceva.Iti doresc ca si tu sa-ti gasesti linistea , puterea de a merge mai departe si ca de cate ori simti ca te prabusesti sa te gandesti la ingerasul tau iubit iar el de acolo de sus sa-ti dea putere sa te ridici din nou.Sunt convinsa ca ingerasii nostri sunt tristi atunci cand suntem suparate si ne vad ca plangem si de aceea ar trebui sa ridicam ochii spre cer, sa zambim si sa le spunem cat de mult ii iubim.Ei de acolo de sus vegheaza asupra noastra si va fi bine si pt noi intr-o zi.
Te calduros si pt linistea ta si a ingerasului tau ma voi la DD.

[MIHAELA 76]

Draga Ioana, imi pare atat de rau pentru ce vi s-a intamplat voua si voastru Alex
Durerea nu va trece niciodata pentru ca timpul nu il va lua pe Alex din sufletul tau, dra vei invata sa traiesti cu durerea, vei invata sa iti stapanesti emotiile, iar intrebarile vor fi cu raspuns sau nu, dar nu te vor mai macina atat de rau............
Acum este prea devreme si orice as spune eu ti se pare poate ca nu are sens, dar trebuie sa gasesti o cale de a merge mai departe........Ingerasii nostri au dovedit ca au fost foarte puternici si au luptat ca si cand ar fi fost cei mai mari luptatori si noi la randul nostru trebuie sa luptam pentru ei, sa incercam sa mergem mai departe, desi uneori ne intrebam de ce sa mai facem asta sau pentru cine sa mai facem asta?
Aici vei gasi totdeuna un sprijin, va fi mereu cineva care sa te asculte si sa iti impartaseasca un gand, in cunostinta de cauza.
Deci iti ofer totdeauna un umar pe care sa plangi, o vorba care sa te ridice si o imbratisare calda, un pupuc, asa cum spunea ANDREI, care sa iti usuce lacrimile fierbinti care vor curge pe obrajii tai, o floare pentru sufletul tau curat...........


Pentru tine ALEX, .

Mihaela, mamica lui ANDREI.

[Ioana D]

Va multumesc mult mamicilor de ingerasi pentru vorbele de incurajare, stiu ca ma intelegeti toate, si m-a miscat tare mult faptul ca mi-ati raspuns atat de multe-inseamna foarte mult pentru mine sa pot lua legatura cu oameni care ma inteleg perfect si de care nu trebuie sa imi ascund marea suferinta. Multi cred ca poti trece asa repede peste o atat de mare suferinta, multi cred cand ma vad ca sunt mai bine, ca arat bine si ca mi-am mai revenit, dar poate ca nmai voi ma intelegeti ce e in sufletul meu cu adevarat, ce se ascunde in spatele chipului meu care poate daca il vede cineva pe strada arata ca cel al unui om neincercat de mare durere, poate unii cand ma vad ma considera chiar un om lipsit de probleme si griji...cine stie.... Am auzit tot felul de lucruri cum ca asa ceva te intareste-la ce folos ? sau ca nu trebuie sa te prabusesti la prima incercare grea- dar cum sa nu te prabusesti ? si ce ma supara e expresia- lasa ca sunteti tineri o sa aveti altul- dar ei sigur nu stiu ca niciun alt copil nu il va inlocui pe Alex, el va fi intotdeauna primul meu copil si il voi iubi intotdeauna. Vorbeam cu sotul meu si ziceam ca atunci cand o sa avem si un copil sanatos el va fi cel mai iubit copil de pe pamant, iar Alex cel mai iubit copil din cer...Va imbratisez pe toate si ma rog pentru ingerasii nostri, atat cat pot sa ma rog acum, pentru ca uneori am impresia ca Dumnezeu ne uita....ca isi intoarce privirea de la noi

[anna maria]

Ioana mult curaj si multa putere...stiu prin ce treci si sunt alaturi de tine...pt micutul Alexandru o si pt tine

[monicamuresan]

Draguta Ioana, Iubirea pentru Ingerasul vostru drag si scump Alexandru, va creste o data cu timpul , dar, si dorul de el va fi tot mai mare. De aceea, noi, aici, pe acest Forum, am invatat de la Ingerasul Robert "sa nu lasam durerea sa devina mai mare decat Iubirea."
Sa nu uiti aceste cuvinte, iar ori de cate ori vei simti ca dorul este prea puternic si ca te doboara, sa-ti amintesti ca noi suntem aici, ca noi suntem alaturi de tine si te sustinem. Inteleg atat de bine ce simti, ce traiesti, si stiu ca vor veni si zile mai putin bune, dar si zile in care Linistea angelica iti va mangaia sufletul si iti va alina durerea.
Ingerasii nostri scumpi si dragi sunt fericiti, sunt linistiti, inimile lor sunt perfecte, sunt pline de Lumina si Iubire Ei sunt Ingerasii nostri si ne vor veghea, ne vor alina, ne vor Iubi vesnic... si noi la fel

[tuchi]

Draga Ioana,
Primeste te rog inca o imbratisare calda. Eu sunt mama ingerasului Alexandra, Alexandra-Maria...tot cu defecte cardiace cat a fost pe pamant...tot nascuta "perfecta" si la cateva ore sau o zi s-au constat defectele cardiace.
Sunt alaturi de tine, acum, la inceput de drum. Ingerasul tau te va ajuta sa depasesti durerea. Mereu va fi de acum alaturi de tine si de familia ta. Sunt intrebari firesti :"de ce eu?''. Dar... asa au ales ei mititeii. Ei ne-au ales pe noi. Pentru ca au stiut cata dragoste e in sufeltul nostru. Si atat cat au trait aici au fost inconjurati cu ea, si le-a fost bine asa. Ar fi suferit mult cu inimioarele atat de bolnave. Noi le-am fi dat si i-am fi inconjurat cu tot ce era omeneste posibil. Dar nu le-am fi putut da sanatatea totala. Pentru noi ar fi fost bine sa fie aici cu noi. Dar pentru ei? Ce ar fi fost? Cum ar fi fosr sa nu se poata juca la fel cu ceilalti copii? Sa stea prin spitale mereu? Sa fie terorizati de atatea injectii si perfuzii? Si au ales sa plece devreme ca sa ne vegheze mai apoi pentru totdeauna.
Te imbratisez cu drag si-ti urez curaj, liniste si impacare atat cu tine insati cat si cu ...viitorul...pe acest drum al parintilor care si-au pierdut o parte din inima:puiutii lor dragi.
Mihaela