"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
asta a fost mesajul nostru pe coroana de flori pe care eu si tatal fetitei mele i-am pus-o andreei-elena la mormant!pe 1 oct 2007 am naascut si am crezut ca nu exista ceva mai frumos pe lume decat sa iti tii copilul in brate,sa il alaptezi sa te caute cu privirea-i dulce si pura...atat de dulce e zambetul unui copilas si chiar si plansetul pe care mi-as dori sa il aud iar si iar...doctorii mi-au spus ca este bine dar eu nu cred ca era asa.stateam undeva la tara,nu era kiar un loc uitat de lume,era un mini-oras.mi-aduc aminte ca inainte cu vreo 2 sapt sa se intample tragicul moment din viata mea,fetita mea plangea f mult si nu stiam de ce,eu fiind tanara 18 ani nu stiam ce se intampla.ulterior am aflat ca nu se satura cu piept.si am fost la asistenta acasa pe ploaie disperata si mi-a zis ca au avut programul pana la ora 2 si ca trebuia sa vin cu copilul la cabinet nu sa o deranjez pe ea.mentionez ca atunci fetita mea era nebotezata si avea o luna si putin.atunci aasistenta,nu doctora,mi-a dat o reteta sa ii dau antibiotice puiului meu dar nu i-am dat pt ca nu mi se pare normal sa ii dai unui bebelus antibiotice fara sa il vezi macar.am asteptat pana a doua zi sa vina doctora.a venit si mi-a zis ca este perfect sanatoasa.ca nu are nimic.atunci a fost a doua oara intr-o luna si ceva in care a venit doctora la noi acasa,si a doua oara la cerere un lucru anormal,pt ca este datoare sa vina cel putin de 2 ori pe saptamana sa vada nou-nascutul.tocmai de aceea cand a murit nici nu stiam ce sa scrie pe certificatul constatator,ea nu stia cate kg avea fata mea,nu stia cat crescuse,nu stia nici macar ce inseamna miocardita!caci asta a fost diagnosticul stop cardio-respirator rezultat de la miocardita acuta hemoragica si pneumonie acuta.a fost o moarte neasteptata si care a lasat in urma o durere nemarginita.am inmormantat-o dupa 3 zile,am adus-o direct de la morga am tinut fata acasa o ora,cam asa si apoi au dus -o la cimitir,pe mine nu m-au lasat sa merg la cimitir.necazul s-a intamplat intr-o vineri dimineata,de 23 noiembrie 2007 si mi-au tinut printesa 3 zile la morga!nenorociti,oameni fara suflet.acum traiesc in amintirea ei, a Andreei,puiutul meu.si eu si tatal ei suferim enorm.va multumesc ca existati,moral inseamna extrem de mult pt mine.
Cel mai frumos lucru care ti se poate intampla este sa iti zambeasca un copilas.Si mai frumos este ca acel copilas sa fie al tau!Cristina- mami de ingeras dulce ANDREEA ELENA
Cristina,draga,am citit povestea ta, cu lacrimi in ochi.Este strigator la cer,inca un copil plecat de langa parintii lui ,din cauza "oamenilor in halate".Ma doare ,ca trebuie sa-ti spun"Bun venit",dar aici esti acasa,noi suntem langa tine cand ai nevoie.Andreea,se joaca acum cu ingerasii nostri,acolo, in lumea aceea buna, unde nu exista durere si rautate.Ma rog la Dumnezeu ,sa-ti dea tarie si putere, sa inveti sa traiesti cu aceasta mare durere. Te imbratisez cu drag. Adriana
Adriana,mamica de inger Cosmin si de pui mic,Cristian-Florin
multumesc mult pt vorbele tale,conteaza enorm.mi-a placut f mult expresia :`se joaca cu ingerasii nostri` .e o prima sansa sa ne revenim fiind alaturi unii de altii.multumesc
Cel mai frumos lucru care ti se poate intampla este sa iti zambeasca un copilas.Si mai frumos este ca acel copilas sa fie al tau!Cristina- mami de ingeras dulce ANDREEA ELENA
Voi fii alaturi de tine de fiecare data cand ai nevoie, Aici esti acasa,unde poti plange si povesti,fara ca cineva sa ta judece sau sa te condamne.Te Adriana
Adriana,mamica de inger Cosmin si de pui mic,Cristian-Florin
ce trist..imi pare atat de rau ptr micuta ta!!sunt atat de trista,ma doare sufletul de tristete ptr tine,ptr noi ca trebuie sa trecem prin cea mai crunta durere..aceea dea nu ne putea bucura de micutii nostri deoarece dumnezeu i'a iubit prea mult si avea nevoie de ingerasi langa el..nu-i avem pe bebelusii nostri alaturi de noi,dar sunt sigura ca noaptea cand dormim vin la noi,ne mangaie si ne saruta cu tandretea ce doar un bebelus o poate avea..te pup draga mea,si eu,noi suntem alaturi de tine!
Cristina-mamica Ingerasului Eric Stefan,si a unui printisor aici pe pamant Lukas Matei.
daca as mai putea macar sa o vad razand...ma bucur ca suntem alaturi unele de altele ne mai alina putin din suferinta fara sfarsit.
Cel mai frumos lucru care ti se poate intampla este sa iti zambeasca un copilas.Si mai frumos este ca acel copilas sa fie al tau!Cristina- mami de ingeras dulce ANDREEA ELENA
Imi pare nespus de rau pentru fetita ta.Sfatul meu tuturor celor ce au copii este : nu ascultati de medicii de familie chiar daca ei trebuie sa vina in vizita la domiciliu,duceti copiii la pediatru daca sunt bolnavi.Indiferent de boala mergeti la specialisti.Sunt foarte suparata pe ei pentru ca alaltaieri a ajuns fetita unei prietene la urgenta pediatrie cu fetita de 1an jumate ,pentru ca medicul de familie i-a dat un antibiotic pentru rosu in gat care nu i-a fost bun si pe langa ca a refuzat sa-i schimbe antibioticul inca a asigurat-o pe mamica ca nu mai are rosu in gat,dar oare fetita de la ce mai facea febra,varsaturi, etc? Am trimis-o cu fetita la pediatrie si au vrut sa o interneze sa-i dea perfuzii de dezhidratata ce era.Bine-nteles acum ca a primit antibioticul bun acum e mai bine , dar ce se putea intampla? Scuza-ma dar sunt foarte suparata. Iti multumesc pentru cuvintele tale. Iti doresc din tot sufletul sa va vindece Dumnezeu sufletele care sunt pline de durere.
Draga mamicuta de ingeras, te imbratisez si iti spun din suflet "Imi pare rau"! Tare as vrea sa se poata gasi un leac pt durerea nostra...sau ceva ce sa faca dorul de copilasii nostri un pic mai suportabil. Dar.........aici in casuta EMMA ne avem unii pe altii...sprijin total,intelegere,respect al durerii,stropi de alinare pe care nu-i gasim in alta parte... Eu iti doresc muuuuuuuuuuuuuuuulta sanatate si muuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuulta putere si sa stii ca ingerasii nostri dragi sunt fericiti si vesnici! Poate ca nu ne-am pierdut copilasii..........ci ne-am dobandit ingerasii! Te imbratiseaza Angela, mami de ingeras jucaus Calin Gabriel
Angela, mama ingerasului Calin Gabriel si a unei minuni pe Pamant, Octavian Andrei
sarut mana Cristina! Un tatic de ingeras Rudi iti este aproape.Cam tot la aceeasi data sufeream amandoi.Eu mi-am inmormantat deja ingerasul de 3 anisori,Rudi,pe 15 octombrie...l-am internat pe picioarele lui,si l-am scos din spital in sicriu.Laringita.Culpa medicala multipla.Concluzia spitalului si a Colegiului Medicilor:toata lumea si-a facut datoria,nimeni nu e vinovat!Am ajuns sa fim noi considerati vinovati pentru ca nu l-am dus la timp la spital! In fine.Sunt foarte intristat de moartea fetitei tale n-am cuvinte.Vocabularul roman e prea sarac sa-mi exprime durerea fatza de moartea copilului tau...pacat!Mare pacat. Iti sunt alaturi cat pot de mult.Cu toata fiinta mea. Ai umarul meu pe care sa plangi...umar de tatic de ingeras Rudi.
va multumesc din suflet pt vorbele voastre momentan nu am in pc decat 3 poze cu printesa mea si acelea sunt de la inmormantare,sunt in sicriu,la cimitir.nici nu se vede asa clar chipul ei....poate k am sa le pun...imi e greu sa le privesc.va imbratisez cu drag.
Cel mai frumos lucru care ti se poate intampla este sa iti zambeasca un copilas.Si mai frumos este ca acel copilas sa fie al tau!Cristina- mami de ingeras dulce ANDREEA ELENA
Incotro s-o apucam cu doctorii astia???? Fetita mea de 2 ani si 9 luni a luat 4 antibiotice in 2 luni, prescrise de "specialist", medic pediatru. Ieri ni l-a dat pe al 4 lea, dar am ajuns si la Budimex aseara, pt. ca dupa un supozitor cu novocalmin, in 2 ore nu scazuse febra decat la 39. Coada mare, toti cu febra etc. Doctorita m-a certat ca i-am dat antibiotice prea des si ca sa nu mai vin decat la ei sau la Gr. Alexandrescu. Dar primul antibiotic din aceasta serie tot la Budimex l-am primit, tot intr-o seara cu febra f. mare. Aseara ne-a trimis la Victor Babes,suspect de scarlatina, ca i-a iesit si o eruptie pe corp.Dupa alte asteptari, dr. de acolo a spus ca nu e nici o scarlatina, iar la ce are in gat era normal ca pediatrul sa prescrie antibiotic si sa merg asa in continuare. Deci ne-am intors acasa, la fel cum am plecat, in plus cu diaree ca i-au pus un supozitor cu paracetamol la Budimex. In concluzie, ea nu mai vroia sa manance sau sa bea si deci nu puteam sa-i dau nurofen, novocalmin si paracetamol supozitoare nu sunt f. fericite la varsta asta si cu diaree.... Ne-am chinuit toata noaptea, a facut febra intr-una, mai cu babesti, mai fortat, am vazut si zorii zilei. Dar pe viitor ce sa mai facem, ca dr. de la Budimex zice ca o distrugem cu atatea antibiotice, ca e intr-o prapastie imunologica din care nu mai poate iesi. Anul trecut cand am patit cam la fel, am mai consultat o dr. care e total impotriva antibioticelor si n-am luat, dar am ajuns iar in urgenta cu puroi in gat. Am incercat o gramada de imunostimulatoare: propolis, echinaceea, septilin, oscilococcinum.Nici nu apucau sa actioneze ca incepea alta boala. In cine sa mai crezi, pe cine sa te mai bazezi??? Le pasa la vreunii ca ne nenorocesc copiii sau, mai rau, ca ni-i baga in pamant???!!!
Un dureros "bun venit", Cristina. E atat de greu sa te gandesti cum ar fi fost daca... medicii erau mai "umani", daca respectau acel juramant pe care l-au rostit cand au terminat facultatea, daca recunosteau la un momentdat ca sunt depasiti de situatie... daca, daca, daca... Nu am nimic cu ei, pentru ca - din fericire - noi, in mare masura, am avut noroc cu medicii. Insa cand citesc atatea povesti dureroase care au final tragic din cauza medicilor ma trec fiorii si ma intreb "Pana cand?" Rita - mami de inger Maya
e greu Cristina, nu pot găsi cuvinte potrivite care să liniştească un pic, care să te ajute............nu pot să te îmbrăţişez cu multă căldură....... Mihaela, mămica lui ANDREI.
Mihaela,- mamica lui ANDREI - viata, sufletul si tot ce inseamna mai frumos si pur si a doi Pui mici, plecati mult prea devreme; - mamica lui Christian - o minune blonda cu ochi albastrii care ne parfumeaza viata aici pe pamant.
[b][Offf Cristina,e asa de greu...si la mine la fel dr pediatra a lui bubu i-a dat antibiotic prin tel,a venit o singura data aksa apoi deloc..knd treb sa faca vaccinul i-am zis sa vina aksa k mi-e frica sa nu raceasca k tocmai ii trecuse si a zis sec doamna eu nu pot venii aksa knd vreti dvs,veniti cu copilul la dispensar..Greseala mea a fst atunci k trebuia sa o schimb in secunda urmatoare..din greseli invatam..dar greseala asta a fst prea mare si plina de durere!!!Sunt alaturi de tine!! /b]
Draga Cristina ...stau in fata tastaturii si ma intreb ce cuvinte sa mai aleg, cand am folosit de atatea ori "Imi pare rau", stiind insa, ca nu e de indeajuns pentru a alina durerea.... Cum sa mai formulez tristetea cand vad cate povesti se strand, cate inimi frante si cata durere se aduna aici si simt cum ma coplesesc lacrimile inca o data, si inca o data, si inca o data....?!? Micuta voastra Andreea -Elena, vreau sa cred ca se joaca acum cu Emma mea si cu toti ceilalti ingerasi stransi in Gradina lui Dumnezeu, unde nu exista durere si lacrimi, frig si rautate, meschinarie sufleteasca si ignoranta...Asa vreau sa cred...pentru ca asa mi-e mai usor sa suport dorul asta care ma sfredeleste....Cristina, vino aici, oricand simti nevoia....pentru ca aici, cred ne simtim un pic mai aproape de ingerasii nostri.... Sa va dea Dumnezeu putere.... , cu drag
multumesc frumos bianca.ma simt foarte aproape de sufletele voastre si durerea e mai usor de suportat alaturi de alti oameni care inteleg aceasta durere....multumesc tare mult ca m-ati primit cu niste cuvinte asa frumoase....insa imi pare rau ca exista asa ceva....imi pare rau ca suferim...mai bine nu aveam ocazia sa intram pe acest site...dar....acum suntem o familie.....dureroasa....va imbratisez cu mare drag
Cel mai frumos lucru care ti se poate intampla este sa iti zambeasca un copilas.Si mai frumos este ca acel copilas sa fie al tau!Cristina- mami de ingeras dulce ANDREEA ELENA
Doresc sa te imbratisez si sa-ti spun cat de rau imi pare ca citesc despre un alt ingeras care a plecat prea repede de langa mami si tati. "Dormi in pace suflet bland"
Atat de mult imi place sa cred ca ingerasii nostri sunt inconjurati de fericire, precum noi suntem de tristete. Parca-mi place sa mi imaginez adunati precum si noi ne-am adunat aici.
Draga Cristina, sunt Angela, mamica ingerasului Calin Gabriel. Sunt din Timisoara,dar ma aflu in Constanta deja de trei saptamani. Sotul meu lucreaza aici si cred ca voi sta si eu pana la 1 septembrie. Eu sunt invatatoare si profit de vacanta de vara pentru a sta mai mult aici unde Vlad lucreaza de aproape un an. Ideea e ca mi-ar place sa ne intalnim...cumva....candva....daca vei vrea si tu. Eu am evident foarte mult timp liber si deci este in functie de tine si de programul tau. Daca vei dori sa ne intalnim si sa ne cunoastem si altfel decat pe forum, astept un semn de la tine. Sper ca esti bine sanatoasa si ca ai gasit o cale de a duce mai usor dorul de tau. La mine au trecut 6 luni si este...greu...foarte greu... Te si astept un semn. Angela, mami de ingeras jucaus Calin Gabriel
Angela, mama ingerasului Calin Gabriel si a unei minuni pe Pamant, Octavian Andrei
Draga Cristina, te imbratisez cu drag si sper ca azi sa ai o zi super, iar in jurul tau sa fie doar oameni veseli, de bine. Sper ca soarele sa transforme hrana ta in sperante si apa in vise, iar acestea sa iti potoleasca nu doar foamea si setea dar si nerebdarea. Sper ca totul in jur sa te linisteasca, iar zambetele cerului sa danseze in jurul tau de dimineata pana seara si de noaptea pana in zori. Te pup dulce si ai mare grija de tine.