Subiect tabu

[andreea stoica]

Pana acum cativa ani asa am fost considerate noi mamicile de ingeri in aceasta Romanie cu conceptii inca comuniste si inapoiate.Fiecare dintre noi cunostea pe cineva cu un astfel de "statut" dar nimeni nu vorbea deschis despre asta,nimeni nu intindea o mana de ajutor,nimeni nu rostea un cuvant de alinare pentru sufletele chinuite de dor si tristete.E teribil de greu sa traiesti cu aceasta durere in suflet,e si mai greu sa porti singur aceasta povara,ascunsa undeva in coltul sufletului ca sa n-o vada nimeni,ca sa nu te judece,ca sa nu te arate cu degetul.Pana nu treci prin o astfel de experienta nu poti concepe cruzimea cadrelor medicale si a preotilor,cei care, ironia sortii ar trebui sa salveze vieti ,si suflete.
Cum poti privi si accepta durerea unei mame si sa ramai impasibil,cum poti trai mai departe cu constiinta impacata si sa mai ai mandria sa te numesti medic?
Sunt inca multi cei care trec indiferenti pe langa durerea si neputinta noastra,multumiti ca nu se afla ei in locul nostru,de cealalta parte a baricadei.De parca am fii avut de ales....
Mi-am pierdut increderea si credinta in toti acesti ani in care nu s-a schimbat nimic,si privesc neputincioasa cum numarul nostru,al mamicilor de ingeri e tot mai mare pe zi ce trece.Uneori mi-as dori ca durerea noastra s-o poata simti toti acei doctori care au mainile patate de sangele inocent al ingerasilor nostrii si toti preotii care ne-au refuzat linistea sufleteasca.Pe urma stau si realizez ca daca gandesc astfel nu sunt cu nimic mai buna ca ei,ca nimic din ce as face nu mi-ar aduce alinare sau pace in suflet.
Nimeni nu te invata cum sa traiesti dupa....si astfel i-ti dai seama cat de ridicol ai trait pana atunci ,cat de mult te preocupau lucrurile inutile si superficiale care altora li se par normale.Astept sa vina o zi in care sa pot trece pe langa acel "doctor" si sa-l pot privi in ochi fara furie si manie,o zi in care sa pot intra in Biserica cu pace in suflet.

[Liliana]

Andreea, este de inteles durerea profunda care iti macina sufletul , inima, gandurile, viata, viitorul...
Ai pierdut un copilas, ai pierdut ACEL copilas...
Nu putem schimba nimic din acest trist trecut si nici macar nu putem schimba foarte mult acest dureros prezent, dar putem sa incercam sa facem ceva cu viitorul.

Lucrurile pot fi indreptate, dar este nevoie de multa intelepciune si multa atentie in fiecare pas pe care-l facem inainte. Avem nevoi de ajutor din toate directiile .
Inainte de orice avem insa nevoie sa redam sufletelor voastre atat de chinuite de durere un pic din pacea pierduta. Acesta este rolul acestui Forum. Incercam sa cream o oaza de liniste si armonie in mijlocul furtunii acestei lumi.
Incercam sa nu tulburam pe nimeni aici, pe Forum.

Mamele de ingeri cauta pacea iesind din valtoarea obisnuita a zilelor, parasind problemele grele si revoltatoare ale lumii evadand pe acest Forum, un loc unde, oricum, nu pot fi rezolvate aceste probleme.
Iarta-ne, crede-ne : iti intelegem revolta. Insa solutiile practice pentru rezolvarea practica a unor cauze care au creat durerea multor mame de ingeri nu pot fi gasite aici pe Forum. Ele pot fi discutate in alt cadru, in alt context, in alte circumstante, in alt loc.

Te invitam la intalnirile noastre unde putem dezbate astfel de subiect in detaliu si unde putem gasi impreuna solutii, metode sau idei de imbunatatire a multor aspecte din aceasta problematica. Acesta reprezinta unul din obiectivele Organizatiei EMMA. Insa dezbaterea acestora nu face obiectul acestui Forum.

Te imbratisam cu drag si te rugam sa ne ierti. Iti multumim pentru creditul pe care il oferi demersului nostru, efortului nostru de a le fi aproape tuturor mamelor de ingeri si, implicit, tie, te primim in caldura sufletului nostru si te mangaiem incercand ca vindecam tensiunea, patima, negura, lacrimile amare, incrancenarea si incarcand sa semanam semintele iertarii, ale sperantei, ale increderii, ale iubirii, ale unui viitor mai bun.

Increderea si credinta pot fi recastigate, Andreea.
Trebuie insa sa vrei si tu asta cu tot dinadinsul.
De aceea suntem noi aici: pentru a descoperi in voi si pentru a scoate la lumina aceasta dorinta de incredere si de credinta in Dumnezeu, in oameni, in Viata.

Cu drag, Liliana

[andreea stoica]

I-mi pare rau daca cuvintele mele au fost intelese gresit,n-am facut-o cu intentie.Ceea ce vroiam sa spun de fapt dar poate nu am gasit cuvintele potrivite e ca dupa atata timp in care mi-am plans durerea singura si nestiuta de nimeni am gasit pe acest Forum femei asemeni mie,care au suferit la fel sau poate mai mult decat mine si care au gasit forta de a alina alte suflete chinuite prin cuvintele lor pline de intelegere.N-am avut intentia sa pornesc o cruciada ,am scris ceea ce aveam pe suflet si sunt convinsa ca multe din mamicile de ingeri au simtit la fel dupa pierderea copilasilor lor.I-mi cer scuze inca o data daca am jignit pe cineva prin ceea ce am scris.

[Liliana]

N-ai jignit pe nimeni, dimpotriva, te intelegem, Andreea si incercam sa iti fim aproape si tie, sa te sustinem atunci cand supararea este de nsuportat.
Te strangem la pieptul nostru cu drag si vrem sa alinam cat de putin durerea ta, sa te mangaiem si sa iti oferim aici un colt de pace, un strop de liniste asa cum, poate n-ai gasit in alta parte.
Este adevarat ca nimeni si nimic nu pregateste o femeie pentru aceasta experienta a vietii si nimeni n-ar trebui sa cunoasca aceasta crunta durere.
Si eu sunt mama si imi pot imagina prapastia care despica in doua lumea unei femei care si-a pierdut copilul de toti ceilalti din jurul ei. Totul este diferit in viata ei de "dupa".
Marinela, o mamica de ingerasi, membra si ea a acestui forum, a deschis un astfel de subiect aici "Ce faci....dupa?" Este o dovada vie a unei vieti care pare a se duce intr-un alt univers... "dupa". Totusi noi avem incredere ca putem sa va ajutam sa descoperiti rostul vietii de "dupa".

Lumea pare a fi lipsita de intelegere si indiferenta, pare a fi straina de tot ce-i in sufletul unei mame de inger. Insa toate informatiile despre durerea voastra exista undeva stocate in subconstientul lumii si noi trebuie doar sa le scoatem la lumina si sa le utilizam cu blandete si rabdare pentru a obtine niste rezultate pozitive din partea lumii.
Fiecare om in parte, fiecare individ are o anumita doza de compasiune si intelegere a suferintei semenilor sai insa, deseori, oamenii nu sunt constienti ca cei de langa ei sufera cu adevarat, sau ca sufera "altfel" fata de cum s-ar astepta ei.

Noi asta incercam sa facem acum : sa sensibilizam lumea intreaga asupra suferintelor si problemelor pe care le traiesc mamele de ingeri. Dar trebuie sa facem asta cu bagare de seama, cu rabdare, cu tact, cu blandete, ca sa ii facem sa inteleaga si sa simta cu adevarat COMPASIUNEA, nu doar s-o spuna in cuvinte.
O fortare a notei poate duce la respingerea cauzei, a subiectului, a efortului.
Trebuie sa ajungem la inima tuturor inainte de a ajunge la constiinta lor.
Trebuie sa-i ajutam sa simta inainte de a le da teme la care sa se gandeasca.
Aceasta este marea provocare, marele efort, marea grija a noastra.
Trebuie sa-i convingem pe oameni cu inima inainte de a-i convinge cu taria argumentelor.
Iubirea invinge intotdeauna ratiunea.

Iti multumim din tot sufletul pentru ca esti aici, Andreea. Noi suntem alaturi de tine si de toate mamele de ingeri. Este rostul nostru. Este o menire mai presus de ratiune. Nu ne impinge nimeni sa facem asta. Simtim ca vrem sa fim aici, ca avem nevoie sa exprimam compasiunea, dragostea, increderea, recunostinta. Ca voi aveti nevoie de toate acestea.

Si am tot folosit verbul la persoana a II-a plural: noi... Noi, eu, tu, voi...
Organizatia EMMA... suntem aici toti cu un scop mai presus de noi insine... il vom duce la implinire, desigur, in cel mai frumos mod cu putinta... impreuna...

Cu multa caldura,
Liliana

[Liliana]

De cateva zile am un gand pe care vreau sa vi-l impartasesc si voua si ma tot intrebam unde sa-l scriu. Am cautat pe tot forumul si am dat de acesta "Subiect tabu".
Exact la fix! Mesajul meu de acum vine ca o completare a celor de mai sus.

In ultima vreme am constat o foarte frumoasa comunicare pe forum intre cat mai multe mamici.
Daca la inceput comunicarea pe acest forum a inceput cu o oarecare reticenta, fara speranta, cu mesaje timide, poate chiar fara increderea in rostul scrierii lor, iata ca in prezent din ce in ce mai multi parinti de ingerasi isi deschid sufletele aici, in acest loc unde se cauta si unde se gaseste intelegere, caldura si bunavointa.

Subiectul a iesit treptat din sfera "tabu" si a inceput sa faca parte din viata voastra.
M-a emotionant profund zilele trecute cand am citit un mesaj plin de duiosie care spunea ceva de genul: "iti spun si eu acum cum mi s-a spus si mie la inceput cand am intrat pe acest forum...."

Nimeni nu ne-a invatat in viata cum sa le fim aproape si cum sa-i alinam pe cei din jurul nostru cand acestia sufera dupa pierderea cuiva drag. Nu se predau la scoala astfel de lectii. Iata insa ca aici, pe forumul EMMA, s-a creat un loc in care invatam unii de la altii aceasta lectie grea.

Nici chiar unele mame de ingeri nu stiau ce cuvinte sa rosteasca pentru a arata compasiunea si caldura unei alte mame de inger... Durerea este greu de pus in cuvinte...
Cum sa incurajezi pe cineva? O alta mamica chiar spunea "nu gasesc cuvintele de consolare, pentru ca nu exista"
Totusi aceste cuvinte sunt in sufletul nostru, in inima noastra! Ele arata ca ne pasa !
Iar noi toti le-am descoperit impreuna aici, pe forumul EMMA.

Voi, parintii de ingeri, impovarati de lacrimi si durere, ati gasit pana la urma in adancul suferintei voastre cuvintele potrivite pentru a va alina durerea unii altora!
Cat de mult au contat toate aceste cuvinte! Un simplu "imi pare rau", un emoticon tacut si grav , un sincer si cald "te imbratisez", toate acestea sunt semne ca incepe sa se topeasca gheata dura si opaca in care a fost ascuns atata timp acest subiect tabu.

V-ati apropiat unii de ceilalti cu cel mai salvator sentiment : speranta !
Tot speranta v-a tinut uniti pe acest forum, tot ea a usurat povara, a tamaduit usor din ranile adanci. Sunt atat de multe marturii pe acest forum in care voi ati marturisit cat de bine v-a facut prezenta aici, odata cu participarea la aceste discutii, incat s-a creat pe site o pagina speciala numita "Beneficiile EMMA" care creste in fiecare zi.

Atata timp cat vom trai in aceasta lume gandindu-ne unii la altii, pasandu-ne de durerea celor de langa noi, bucurandu-ne odata cu acestia, felicitandu-i in zilele lor fericite si mangaindu-i cand lacrimile le curg amare in suflete, vom simti ca viata nu ne trece fara rost. Atata timp cat simtim ca sensul propriei vieti se leaga de sensul vietilor tuturor celor din jur, mai avem o sansa sa producem schimbari in bine si vom putea gasi in noi puterea de a le manifesta.

Deocamdata aici, pe forumul EMMA, invatam impreuna si traim lectia compasiunii !
Este o lectie in care se pune mult suflet, multa iubire, intelegere, rabdare, incredere.
Este o lectie care nu se poate invata pe de rost, ca alte lectii, ci se invata prin traire sincera, curata, inteleapta. Este o lectie a dedicarii tale pentru cel care are nevoie de tine!
Este o lectie a sacrificiului, uneori! Este o lectie a exemplului personal!

Si mai este o lectie care nu se termina niciodata! In fiecare zi mai avem cate ceva de invatat, caci viata ne ofera mereu situatii din care sa extragem noi invataminte!
Numai de noi depinde daca vrem sa invatam aceasta lectie a compasiunii!
Cu cat mai mult vom invata, cu atat mai mult bine vom putea face celor care au nevoie de sprijinul nostru!

Va imbratisez, dragi parinti de ingeri!
Cu mare drag, Liliana

[Bianca_C]

Andreea, draga mea
E adevarat, ca pana nu demult acesta era un subiect tabu, pierderea unui copil, povestea mamei de inger, trairile si sentimentele ei; parca toti se fereau sa vorbeasca despre asa ceva, parca era un pacat.....sau nici nu stiu cum sa-l numesc de fapt....
Acum timpul trece, mentalitatea se schimba, lumea merge mai departe si incearca sa se cizeleze, sa se "cultive" in legatura cu acest subiect...si din pacate, mai presus decat toate, observ neputincioasa, cum numarul ingerasilor creste, cum in urma lor lasa parinti de inger si in unele cazuri, familii destramate... ( asta de fapt e tragedia zilelor noastre...numarul mare de decesuri in randul bebelusilor )
Referitor la medici si la preoti....ambele domenii, atat medicina, cat si religia in Romania, mi se pare subiecte delicate ( pentru ca exista minusuri si plusuri in ambele cazuri, pentru ca buruieni au toti in gradinile lor ).....
Cu ceva timp in urma, la fel am gandit si eu, ca tine....dorind ca suferinta pe care o resimt sa o simta cel vinovat...insa si eu mi-am spus caci daca imi voi dori asa ceva, asta nu ma face mai inteligenta decat ceilalti, nici mai demna de a trai linistita mai departe....si in timp, am invatat ca acesti oameni sunt tot oameni, care pot gresi, insa niciodata nu voi accepta incompetenta in meseria unuia dintre ei, cu atat mai mult in ceea ce priveste un copilas si viata lui........
Dar am reusit sa ii privesc in ochi, pe toti acestia, fara ura si fara niciun pic de resentiment, pentru ca mi-am impus si se pare ca am reusit, oricat de greu mi-a fost si oricat de greu imi va fi si de acum inainte.
Alteori am intalit oameni care nu au trecut prin aceasta durere si totusi care m-au inteles ( dar nu din acesta Romanie ).....si eu a zis intotdeauna, ca acela care poate intelege prin ce trecem, este acela care la randul lui a trecut prin aceiasi pierdere....moartea propriului copil, din cauza naturala, accidentala sau eroare medicala......pare a fi moarte sufletului tau in calitate de parinte....e ceva ce nu o sa reusim niciodata sa explicam prin cuvinte, nu exista cuvinte pentru a evidentia aceasta durere cruda
Dar mi-as dori, ca intr-o buna zi, sa poti trece pe strada si sa-l poti privi in ochi pe acest medic, fara sa te simti nevoita sa ii doresti raul, si atunci cand vei trece pe langa o biserica, poate sa pleci capul in fata lui Dumnezeu si sa IL lasi pe El sa te conduca in biserica cu sufletul impacat....
Iti doresc tot binele din lume .......
Bia

[andreea stoica]

Multumesc Bianca pt alinarea pe care o aduci cu vorbele tale.Desi port in suflet durerea si dorul dupe ingerasul meu am incercat sa ma impac cu drumul greu pe care mi l-a harazit soarta si sa nu ma abat de la valorile morale pe care mi le-am impus de-a lungul anilor.Inca nu pot intra in biserica fara sa nu mi se umple ochii de lacrimi dar incerc sa tin capul sus.Iar pe acel doctor n-o sa-l mai privesc in ochi niciodata pt ca desi nu i-am dorit raul niciodata cu adevarat soarta a avut alte planuri.E dovada ca exista un D-zeu pe lumea asta.
Iti spun sincer,cand am aflat de existenta acestui forum nu mi-a venit sa cred ca dupa atata timp cineva da glas unei dureri pe care am purtat-o in suflet atata timp,nestiuta de nimeni,neinteleasa.Un loc unde nu esti privita ca o ciudatenie,ca o stigmata,un loc unde poti primi sfaturi si incurajare de la persoane care te inteleg fara sa te compatimeasca.
D-zeu sa te binecuvanteze pentru mana pe care ai intins-o parintilor de ingeri.

[nicoleta]

Buna, Andreea draga!
Ai mare dreptate, scumpa noastra, cand spui ca Dumnezeu face dreptate. Asa este. Si pe ingerasii nostrii i-a asezat langa Sfanta Maicuta unde sunt feriti de chin si urat, sunt sigura ca i-a luat in Cer pentru a-i feri de necazuri mari sau de rautati.
Referitor la oamenii care fac rau celor din jur, sa sti ca ei nu vor fi niciodata fericiti, eu am analizat acest aspect al vietii pamantene si asta dupa ce s-au facut analize in toata lumea. Desi cei care fac rau semenilor, vor ca lumea sa stie ca sunt bine, puternici, de neintepat, lucrurile stau cu totul altfel. Ei sunt cei mai nefericiti oameni insa ascund acest lucru. Nimic nu este intamplator in univers, doar ca noi oamenii nu putem detine intreg controlul pentru a intelege toate fenomenele care ne inconjoara.
Ai toata admiratia mea pentru cat iubesti, ...pentru cum iubesti, ...pentru sufletul tau sincer si prietenos.
Te imbratisez si iti doresc numai bine.
Pupici pupaciosi...pupaceste , cu mult drag de la Nicoleta!