"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
Mama lui Bula : - Bula, ce cadou i-ai cumparat bunicii pentru Craciun? - O minge de fotbal. - Pai cum, Bula, bunica joaca fotbal?… - Dar ea cum mi-a cumparat mie carti cu Eminescu?
"Te iubesc si te voi iubi toata viata, iar daca si dupa moarte oamenii iubesc, atunci te voi iubi pentru totdeauna!" D.Alighieri "Learn from yesterday, live for today, hope for tomorrow." ........my precious child.......
1. Auzind despre gravitatea imbolnavirii cu SIDA, un tanar de doar 20 de ani isi intreaba tatal despre modalitatile prin care poti lua aceasta boala: - Prin contact sexual si prin mucoasa.... raspunde tatal, intrerupt imediat de fiu. - Auzi, dar de la o mucoasa de 16 ani poti lua SIDA? intreaba nelamurit tanarul.
2. - Ce reprezinta burta la barbati? - Un monument ridicat in cinstea eroului cazut.
3. O cercetare recenta a descoperit faptul ca barbatii sunt cele mai nefericite si neimplinite fiinte de pe Pamant. Motivul? Au tate fara lapte, oua fara coaja, cocosel fara aripi si sacul care atarna este fara bani.
4. O femeie ii spune indignata si mirata prietenei sale: - Draga mea, sotul tau flirteaza cu blonda aia, fara pic de rusine. Au trecut peste trei ore, tu chiar nu ai de gand sa zici nimic? - Shhhh, taci, te rog, vreau sa vad cat poate sa mai stea cu burta supta!
5. Doi bebelusi la cresa intretin o conversatie: - Tu ce esti, baietel sau fetita? - Baietel. - Dar de unde stii? - Daca iese infirmiera din camera, iti arata. In 5 minute iese infirmiera, iar baietelul ridica repede paturica: - Uite, vezi, am sosetute albastre.
6. Doua batranici discuta despre sotii lor: - Gheorghito, Ion al meu e impotent 100%; - Lasa, n-are nimic, Costica al meu e impotent 300%. - Dar cum asa? - A cazut prostul din pod si si-a rupt si degetul, si limba.
7. Intrebare: Ce detine o femeie care are doua oua in mana? Raspuns: Atentia totala si nepartinita a barbatului.
8. O tanara casatorita de curand se plange mamei sale la telefon: - Am ajuns sa nu-l mai suport deloc... E tot timpul asa de prost dispus incat am devenit si eu teribil de nervoasa. Ma supar din orice. Am si slabit foarte tare din cauza asta. - De ce nu-l parasesti atunci? intreba mama. - Asa voi face, dar mai intai astept sa ajung la 50 de kilograme.
9. La barul unui restaurant, Gigel se destainuie prietenului sau: - Aseara am ajuns acasa mai devreme ca de obicei si, cand am intrat in dormitor, am gasit-o pe nevasta-mea in pat cu un strain. Se tavalea cu un turist american in patul meu. - Si ce i-ai zis? Intreaba socat prietenul. - Nimic. Nu stiu o iota englezeste! Doar nu vroiai sa ma fac si mai tare de ras.
10. Barbatul are trei mari dorinte. Care sunt acestea? a) Sa fie asa frumos cum este in ochii mamei sale; b) Sa fie asa bogat cum crede fiu-sau ca este; c) Sa aiba atatea femei cate suspecteaza nevasta-sa ca are.
"Te iubesc si te voi iubi toata viata, iar daca si dupa moarte oamenii iubesc, atunci te voi iubi pentru totdeauna!" D.Alighieri "Learn from yesterday, live for today, hope for tomorrow." ........my precious child.......
1. Iei in masina o autostopista, o fata tanara si frumoasa. Brusc, fata lesina in masina si o duci la spital. Acest lucru este stresant. 2. Dar la spital, medicii iti spun ca ea este insarcinata si te felicita ca vei fi tatic. Le spui ca nu tu esti tatal, dar fata sustine ca tu esti! Aceasta situatie devine foarte… stresanta. 3. Asadar… ceri un test ADN sa demonstrezi ca nu tu esti tatal. La finalul testelor, doctorul iti spune ca esti infertil si cel mai probabil asa te-ai nascut. Esti extrem de stresat dar totusi te simti usurat. 4. Pe drumul spre casa te gandesti la cei 3 copii ai tai. ACUMA SA VEZI STRES!
1. - Marea majoritate a barbatilor nici nu se gandesc sa aleaga cadouri pana in Ajun de Craciun; - Ar avea probleme de orientare , pentru ca in mod inevitabil s-ar rataci acolo sus in zapada si nori si ar refuza apoi sa se opreasca sa intrebe care este directia; - Barbatii nu pot impacheta cadouri; - Barbatii mai degraba ar muri decat sa se imbrace in catifea rosie; - Barbatii ar simti ca masculinitatea lor este amenintata daca ar fi vazuti impreuna cu toti acei spiridusi; - Barbatii nu raspund la scrisori; - Barbatii ar refuza sa permita ca fizicul lor sa fie descris , chiar si in gluma , ca ceva asemanator cu "un bol plin cu jeleuri"; - Barbatii nu sunt interesati de ciorapi decat daca ii poarta altcineva; - Daca ar trebui sa zica Ho Ho Ho, le-ar diminua serios sansele de a agata; - In final, sa fie responsabili cu Craciunul ar insemna sa isi ia un angajament.
2. Doua blonde hotarasc sa mearga in padure sa-si caute un brad de Craciun. Dupa cateva ore de cautare una dintre ele ii spune celeilalte: - Asa nu mai merge! Eu propun sa luam primul brad care il gasim... nu mai conteaza daca are globuri sau nu!!
3. As vrea sa cumpar un cadou de Craciun pentru iubita mea. Puteti sa-mi dati un sfat? - E tanara? - Nu tocmai. - Eleganta? - Oarecum. - Frumoasa? - Nimic deosebit. - Culta? - Foarte putin. - Atunci sa cumperi cadoul... pentru altcineva!
4. Mos Craciun vine la psihiatru si spune: - Doctore, ajuta-ma, nu mai cred in mine!
5. O discutie intre doi copii, in camera lor: Baietelul catre fetita: - Ce-i vei cere lui Mos Craciun anul acesta? - O papusica Barbie. Dar tu? - Eu ii voi cere un Tampax! - Tampax? Ce e asta? - Hmmm, habar n-am! Dar zic la televizor ca daca-l folosesti poti merge la plaja in fiecare zi, sa mergi cu bicicleta, sa inoti in piscina, sa dansezi, sa alergi, sa faci o multime de lucruri... fara ca nimeni sa-si dea seama!
6. Vine Mos Craciun la copiii somalezi. Toti erau slabi de le ieseau oasele prin piele. - Dar voi de ce sunteti asa de slabi? intreaba Mos Craciun. - Stii, Mos Craciun, zice un copil, noi nu prea mancam. - Ei, se supara Mos Craciun, daca nu mancati, nici jucarii nu primiti.
7. Cele trei etape din viata unui barbat: Crede in Mos Craciun Nu crede in Mos Craciun Este Mos Craciun
8. Un copilas ii scrie lui Mos Craciun: Trimite-mi un fratior. Mos Craciun citeste scrisoarea si raspunde: Trimite-mi-o pe mama ta.
9. Dupa o zi criminala, in care lui Mos Craciun toate i-au mers prost - i s-au imbolnavit 4 pitici, 3 reni au racit, sania s-a rupt, a ramas fara bautura si a venit si soacra-sa in vizita, seara, suna la usa un ingeras cu un brad imens de Craciun. "Ce sa fac cu bradul Mosule?" intreaba ingerasul. “Bagati-l in fund” ii raspunde Mos Craciun nervos. Si de atunci exista traditia cu ingerasul infipt in varful bradului.
10. Problema de logica: Chiar inainte de Craciun, un politician cinstit, un avocat binevoitor si Mos Craciun se aflau in liftul unui hotel foarte select. Inainte ca usa sa se deschida, observa o bancnota de o suta de mii pe jos. Care dintre cei trei ridica bancnota? Raspuns: Mos Craciun - bineinteles, ca ceilalti doi nu exista!
Mama lui Bula : - Bula, ce cadou i-ai cumparat bunicii pentru Craciun? - O minge de fotbal. - Pai cum, Bula, bunica joaca fotbal?… - Dar ea cum mi-a cumparat mie carti cu Eminescu? *** O brunetă şi o blondă decorează bradul de Craciun. Bruneta bagă în priză instalaţia electrica pentru pom şi o întreabă pe blondă: - Funcţionează? Blonda răspunde: - Da, nu, da, nu, da, nu… *** - Ce cadou vrei sa-i faci sotiei tale de Mos Nicolae ? - Toata dragostea mea ! - Dar asta-i curata risipa ! De Craciun ce o sa-i mai dai ? *** ”Draga mosule,te rog sa-mi aduci un trenulet electric, o masinuta si o ciocolata,” scrie un copil dorintele sale pentru Craciun. Se duce copilul la posta si duce scrisoarea. Postaritele deschid scrisoarea, o citesc si li se face mila de el. Hotarasc sa puna mana de la mana si sa-i cumpere darurile. Ii cumpara trenuletul, masinuta, dar de ciocolata nu le mai ajung banii. Trimit cadoul copilului. La cateva zile de la Craciun, copilul duce la posta o alta scrisoare, de multumire, pentru Mos Craciun: ”Draga mosule, iti multumesc pentru cadouri, trenuletul este magnific, masinuta e super. Eu sunt convins ca mi-ai adus si ciocolata, dar cred ca zdrentele alea de la Posta au mancat-o!” *** “Cele trei etape din viata unui barbat: 1. – Crede in Mos Craciun. 2. – Nu crede in Mos Craciun. 3. – Este Mos Craciun !”… *** La anu’ şi la mulţi ani!
- Cum stii daca Mos Craciun este intr-adevar barbat? - Simplu. Nicio femeie nu poarta aceeasi vestimentatie in fiecare an. *** Angajatii unor firme, de aici si de afara, sunt intrebati ce vor face cu banii primiti ca prima de Craciun:
Austriacul: - Probabil voi cumpara schiuri de ultima generatie intregii familii si voi petrece toate sarbatorile de iarna intr-o statiune din Alpi. Reporterul: - Si cu restul ce va ramane? Austriacul: - Cred ca o sa-mi schimb toata mobila din casa.
Englezul: - Din banii de prima posibil sa-mi iau o motocicleta sport. Reporterul: - Doar atat? Englezul: - Iar cu ce-mi ramane, imi doresc sa fac un safari in Africa.
Romanul: - Da, din ce-am primit de Craciun, sper sa-mi ajunga de cinci kilograme de carne, un cozonac si un sir de covrigi pentru colindatori. Reporterul: - ??? Romanul: - Iar ca sa incropesc ceva si de Revelion...din pensia mamei. *** Doua blonde merg in padure sa caute un brad de Craciun. Umbla ore in sir fara sa gaseasca ce-si doresc. La un moment dat, una din ele, oarecum dezamagita, ii spune partenerei de drumetie silvica: - Asa nu mai merge. Eu zic sa luam primul brad pe care-l intalnim, indiferent daca are globuri sau nu. *** - Ionel, cum ai petrecut Craciunul? - Am facut un pom frumos, l-am umplut cu o gramada de jucarii... si tare m-am bucurat. - Si tu Georgica? - Si noi am facut un brad mare, din care n-au lipsit jucariile cele mai alese... si asa ce ne-am bucurat. - Dar tu Vasilica? - Pai, noi avem un magazin de jucarii si cand ne-am vazut cu rafturile goale, Doamne ce-am mai sarit in sus de bucurie!
"Te iubesc si te voi iubi toata viata, iar daca si dupa moarte oamenii iubesc, atunci te voi iubi pentru totdeauna!" D.Alighieri "Learn from yesterday, live for today, hope for tomorrow." ........my precious child.......
Draga mea, primeste o calda si din suflet din partea noastra!
"Te iubesc si te voi iubi toata viata, iar daca si dupa moarte oamenii iubesc, atunci te voi iubi pentru totdeauna!" D.Alighieri "Learn from yesterday, live for today, hope for tomorrow." ........my precious child.......