M-am hoarat sa scriu acum din nou pt ca se apropie data de 23 august cd ingerasul meu ar fi implinit 7ani..........pot sa zic ca a devenit o zi de cosmar.Poate daca as spune altcuiva ar zice ca dupa atatia ani durerea nu mai e la fel.....GRESIT.....durerea este ffffffffffff mare si voi stiti asta .
Chiar si dupa atata timp stau si plang, cum spunea cineva mai inainte "pe la colturi", vreau sa fiu tare in fata celorlalti......nu am vb cu nimeni pana acum despre asta decat atunci dupa ce s-au intamplat evenimentele, dar de atunci nimeni nu mai zice nimic.......ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic niciodata si asta sincer ma doare rau pt ca eu nicimacar o zi nu am incetat sa ma gandesc la ingerasul meu.
Singurele lucruri care ma tin tare si imi dau putere sunt sotul meu si copilasul meu.
Acum imi pare rau ca am gandit asa ..........dar au fost momente cd mi-am dorit ca doctorul sa nu ma fi salvat nici pe mine atunci, pt ca si eu am fost intr-o situatie critica,si eram acum cu ingerasul meu.
De ce ......De ce toata aceasta durere care ma macina putin cate putin, dupa atatia ani ma intreb de unde mai am lacrimi sa plang.....
Nu mai pot sa scriu nimic.......
Va pup pe toate si va inteleg durerea.........
Iar pt tine ingerasul meu Marian........mami te iubeste mult , mult......si nu te-a uitat si nute va uita niciodata.....mami se roaga mereu pt tine
mihaelalazarescu29 scrie:Buna din nou.........
Cu toate ca am mai scris pana acum niciodata nu am avut puterea sa scriu tot, doat franturi .......azi cred ca ingerasul meu mi-a dat putere ca vreau sa scriu si eu povestea noastra......in primul rand la multi ani ingerasul meu, azi, 23 august, ai fi implinit 7 ani, mi-e dor de tine.........tare dor.......
totul a inceput in ianuarie 2003 cd mi sa confirmat faptul ca sunt insarcinata chiar daca banuiam asta d ela sarbatori.Bucuria mea sia sotului a fost enorma pt ca ne doream un copil nu a fost o intamplare......si uite asa sarcina a fost usoara , fara pb pana in luna august cu o luna inainte de a naste.....nu stiu de ce dar toata luna ma avut sentimentul ca se va intampla ceva, am trait cu teama in suflet......dac totul va fi bine, daca copilul meu va fi bine ....daca ......si iar daca.....intr-o zi de luni 17 .08 .2003 m-a internat in spitalpt ca imi crescuse tensiunea si dr voia sa ma tina sub observatie.....sambata dim pe 23 august mi sa rupt apa......am inceput cu tel la medic , la familie .Au venit cu totii la spital, sa pregatit sala de operatie.....ar fi tb sa fiu bucuroasa ca urma s ama intalnesc cu bb , dar nu era asa....imi era teama sa merg in sala deoperatie ......ma intrebam mereu ....daca ceva nu va fi bine?
Nu am fcaut anestezie totala si cd au scos copilul am stiu ca ceva nu e bine ,pt ca nu a plans imediat ....a durat ceva...........insa toata lumea din jur imi zicea sa fiu linistita ca e bine.......am ajuns in salon, o d-na mi-a adus copilul ...l-am vz cateva secunde si a plecat.a venit medicul , sa asezat langa mine si mi-a zis ca a are pb respiratorii, dar sa fiu linistita ca e mai bine si e tinut sub observatie.......au urmat clipele de dupa operatie .....nueram eu prea lamurita dar nici multa putere nu aveam ca eram dupa operatie ......dupa amiaza a venit medicul din nou......am mai vb ....destul de mult a stat d evb cu mine...dupa care a plecat si a zis ca mai vb maine dim...el urma sa intre de garda......seara am sunat pe sotul meu f optimista sa il intreb ce nume o sa ii punem ca eram nehotarati ne placeau 2.........insa el imi raspundea cu o voce cam stinsa...lasa ca vb maine......vin la tine .....numai ca a doua zi dim le-a luat-o altcineva inainte la toti....pe la 7 dim a venit o asistenta. mai bine zis o bestie cu chip de om care isi zicea asistenta , care fara buna dim, fara cum te simti .....mi-a zis, va citez exact cuv ei, nu am cum sa le uit"d-na copilul d-voasta nu are nici o sansa sa mai traiasca, vb acasa sa aduca un preot sa nu moara fara sa fie increstinat" dupa care s aintors si a plecat....
Va da-ti seama ce a urmat., a fost ca un soc pt mine......cd toata lumea incerca s ama ia mai usor , sa ma pregateasca cumva...........a venit ea si a trantit vestea............am inceput sa plang , sa sun pe sotul meu si mai mult tipam decat vb.........iam cerut s avina imediat la spital s avada ce face copilul............si a venit.....a venit i la mine , ne-am luat in brate si am inceput s aplangem amandoi , atunci am inteles ca nu era bine deloc copilul, dar ca dr meu a vrut s ama lase o zi sa-mi revin din operatie , sa imi dea niste calmante si apoi sa stam de vb cu totii, eu , el si sotul...........numai ca nu a fost asa..am inceput sa plang sa ma agit si m-au dus in salon , iar sotul meu a plecat......ma simteam din ce in ce mai rau......plangeam , simteam ca nu mai pot respira.........se invartea totul in jurul meu.........atunci a observat dr ca imi sangera operatia..........se crease o adevarat armata de medici si asistente in jurul meu,.....dadus epatul in mijlocul salonului sa se poata misca in jurul meu.......care imi lua tensiunea, care lua sange pt analize.............nicinumai stiu cine si ce facea.........doar atat mai stiu ca dr a zis ....pregatiti sala de operatii...am avut putere sa sun acasa si sa ii anunt ca ma opereaza din nou...atat....ei saracii erau nedumeriti , doar ce plecasera de la mine , intrebau de ce?....nu stiu atat le-am raspuns si am inchis......si n secundele urmatoare nu am mai apucat decats a zic ........mi se face rau........si atata nu mai stiu nimci decat din ce mi-au zis sotul si medicul.
aveam tensiunea 20 si mi-a dat sangelke pe la operatie, ma deschis din nou........asta dim pe la 10 abia la 22 a putut sa le dea o veste rudelor ca o sa-mi revin...........o zi intreaga au stat si sau rugat sa se intample o minune sa ma salveze...........medicul a stat in permanneta langa mine asteptand o minune sa poata iesi pe hol sale dea o veste buna rudelor care umpluse tot etajul......cd mi-am revenit .....nu puteam sa deschis ochii, dar am auzit o vocecare mi-a zis .....mihaela daca stii cine sunt strange-ma d emana, si l-am strans ca i-am recunoscut vocea, era medicu; meu care ma salvase desi altii nu stiu daca ar fi avut curajul asta , si cd l-am intrebat de ce a riscat mi-a zis ca stia ca bb nu maipoate fi salvat si ca ar fi fost prea mult pt el sa piarda si mama si copilul........ca in momentul ala a gandit cu inima .......da , chiar daca nu va vine s acredeti mai sunt si oameni printre noi, si e un medic tanar dar care isi face meseria cu suflet.....o zo intreaga nu a iesit din salon.....ca nu stia ce raspuns sa le dea , daca imi voi reveni sau daca..........nu, ca si-ar fi dorit sa faca un tunelpe sub pamant sa nu mai vada privirile intrebatoare ale tuturor.....si el sa nu aibe un raspuns sa le dea.........in fine.....incepusem sa respir cat de cat natural......nu puteam inca s adeschid ochii si tuburile acelea pe gat care ma ajutase sa respir pana atunci ma deranjau , la un moment dat nu puteam deloc s arespir, am intrat in panica, sa ma agit si la un moment dat mi-am zis ..........nu se poate tb sa ma fac bine nu imi las sotul singur si incet incet mi-am revenit......a venit si medicul si asistentele si sefa de sectie si mi-au povestit cu totii cate emotiile-am dat.........
Dar pt mine abia acum urmau emotiile.....dim cd m-au mutat de la terapie am auzit pe cineva cda zis sa ma duca la salon14 ,et 3, atunci am inteles ca ceva rau sa intamplat acolo nu erau mamicile cu copii, ele erau la et2.La salon ma asteptau sotul, mama , soacra, cumnatul nasa........toti incercau sa fie veseli dar se vedea o umbra de tristete pe chipurile lor......a venit si dr......si a urmat vestea cea urat......copilul incetase din viata in dim aceea de 25.08.surprinzator a fost cat de cat acceptabil ziua aia( apoi am aflat ca eram " dozata " bine cu calmante), dar greul a inceput abia dupa ce a trecut efectul calmantelor, cd am realizat ceea ce se intamplase......au urmat zile si nopti de plans, minute si ore de discutii cu medicul, care vreaus a zic ca ma ajutat f mult din punct d evedere psihologic.........a discutat f mult cu mine, a incercat sa ma faca sa accept situatia, sa inteleg ceea ce sa intamplat .........am mai stat 2 sapt in spital pt ca mi-am revenit fffff greu.cel mai greu insa mi-a fost cd am plecat acasa , cd am intrat pe usa si ma intampinat mama cu o privire trista, insa nu a zis nimic,.........nici eu nu am zis nimci ,m-am dus in camera si am plans impreuna cu sotul........nu stiu pana cd, stiu doar ca se facuse seara......nu am putut suporta s amai stau in casa in care stiam ca voi sta cu copilul meu asa ca ne-am mutat la soacra mea..........numai ca nici aici nu mi-a fost usor.....erau 2 prietene care doar ce nascusera si ele, erau prietenii care nu stiau cum sa reactineze cd seintalneau cu noi.....ce s azica sa nu ne faca sa suferim..........eu plangeam continuu...........incet , incet am inceput sa ma apropii de copii prietenelor si sincer va zic ii iubeam pe acei copiii, si ele saracele ma lasau sa-i iau , sa-i strang in brate, nu ziceau nimic......intr-o zi m-am hoarat si i-am zis sotului meu ca eu nu mai pot asa......vreau un copil sa fie al meu.....sa-l iubesc, sa-l strang in brate cd vreau...........numai ca raspunsul lui m-a speriat putin.....abia atunci am inteles ca si el suferea , ca fusese neglijat de toti, toti m-au consolat pe mine , dar pe el..........nimeni
Ainceput sa planga si mi-a zis NU, nu vreau sa mai trec prin ce am trecut, nu vreau sa am iar sentimentul ca te pierd si pe tine.........nu-ti imaginezi ce a fost in sufletul meu atunci cd stiam ca bb nu-l voi avea........cd asteptam un raspuns de la medic daca te voi mai avea si pe tine sau nu..........nu mai vreau asemenea sentimente.............deci pur si simplu mi sa rupt imima cd l-am auzit...........niciodata nu mi-a zis cd a suferit , a tinut in el totul...............si am lasat timpul s atreaca si in iunie 2005 am ramas insarcinata ........nu va zic cum au trecut cele 9 luni, parca stateau pe loc, ce teama era in sufletul meu, cate intrebari., daca......daca ........m-am dus la medic, acelasi de prima data si am stat de vb cu el impreuna cu sotul meu a reusit sa ne ridice moralul,e un medic extraordinat din toate punctele de vedere , care stie ce si cand sa zica.......vreau sa va zis ca la fiecare 2 sapt eram la cabinet la el.......si tb sa stea de vb cu mine , sa-mi zica ca totul va fi bine...........nu stiu cum dar reusea sa imi ridice moralul asta cam pt 2 sapt pt ca apoi iar picam in depresie..............aveam nevoie sa aud in permanenta ca va fi bine...............si multumesc lui d-zeu si medicului meu ca totula fost bine.........si pe 9.03.2006 am adus pe lume un baietel sanatos Bogdan -Raul, care este gura noastra de oxigen, cel care ne ajuta sa mergem mai departe, sipe care uneori il " sufoc" cu dragostea mea si mereu traiesc cu acea teama in suflet ......sa nu mi-l ia si pe el ......
De aceea dragul meu ingeras Marian te rog ca de acolo de unde esti sa veghezi asupra fratelui tau sa-i fie mereu bine si sa stii ma mami te iubeste mult.........mult de tot si nu te va uita niciodata , tu ai locul tau special in inima mea........te poarta mami mereu in suflet oriunde as fi............te iubesc ingeras mic
Offfffffffff cat de greu e sa scriu toate astea..........dar ma simt mult mai bine acum dupa ce am reusit , de 2 - 3 ori am mai incercat si nu am reusit...........
Va imbratisez pe toate ........si sa ne ajute dd sa mergem mai departe ............................chiar daca inima noastar e
, lumina vesnica 
, multe 
un buchet de 
