"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
Dragele mele mamici puternice, chiar daca nu sunt mama de inger, am avut in familie doi ingerasi plecati la Dumnezeu mult inainte de vreme si am fost ieri cu sufletul si inima si toate lacrimile mele alaturi de voi. Va imbratisez cu drag. Annemarie, daca la anul va fi ceva la Offenburg, poti conta pe mine.
Ce surpriza placuta mi-ai facut draga Cora !!! Cu draga inima iti accept oferta de a participa la anul aici la Offenburg. Si eu care m-am simtit atat de singura aici... Va imbratisez cu mult drag si revin cu mai mult timp Annemarie
De mult timp nu am apucat sa iti scriu, draga mea...., dar uite, o fac acum....si iti trimit o din suflet, un de departe si o cu tot dragul..... Bia...
"Te iubesc si te voi iubi toata viata, iar daca si dupa moarte oamenii iubesc, atunci te voi iubi pentru totdeauna!" D.Alighieri "Learn from yesterday, live for today, hope for tomorrow." ........my precious child.......
Buna seara dragi prieteni de suflet.. Nu am scris de mult. Am muncit mult in ultimul timp. Nu scriu ca sa ma lamentez , din contra : sunt foarte fericita cu munca mea. N-as vrea sa schimb cu nimeni de pe aceasta planeta. In fiecare zi am multe ocazii de a face bine. M-am intrebat daca mai este necesar , pentru mine , pentru voi , sa mai scriu in acest forum. Mi se parea ca toate s-au scris , tot ce trebuia scris aici.
Azi am primit o invitatie din partea colegilor de clasa a lui Robert. Invitatie pentru petrecerea de sfarsit de liceu / gimnaziu, numita aici Abifeier. Robert acum ar fi trecut de toate examene in afara de oral. Dar cum "in Cer nu e nevoie de Abitur "( bacalaureat dupa 13 ani ), nu mai trebuia sa-l faca.
Voi merge la aceasta petrecere. ca sa onorez viata, mai ales munca de invatare a lui Robert in toti acesti ani , ca sa ma bucur alaturi de colegii sai de clasa de reusita ...A lor , dar mai ales a lui Robert. El este copilul meu si sufletul cu care am convenit inainte de a veni in acesta viata sa trecem amandoi , ca suflete , prin aceasta experienta ....Ca sa mai facem un pas inspre Divinitate.
Sunt absolut convinsa ca AM puterea de a participa la aceasta petrecere de sfarsit de gimnaziu. Si va fi bine pentru toti. Stiu in acelasi timp ca multi oameni se asteapta sa nu pot participa. Stiu ca multi din cei care citesc aici vor fi cel putin surprinsi. Insa traiesc dupa motto-ul : Orice ai face , fii mereu tu insati. Daca particip sunt eu insami, atunci sufletul a preluat regia. daca nu particip las superioritate ego-ului , caruia ii pasa " ce se cade ".
Robert va fi si el acolo. Isi va sarbatori viata atat de scurta si totusi atat de implinita.
Ieri mi-a spus un om cu totul deosebit -care lucreaza in consilierea celor cu datorii f. mari- am fost cu o clienta de-a mea acolo: " Stiti ce inseamna in limba sanscrita cuvantul moarte ? Es wurde mir genug zuteil = Mi s-a facut parte suficient..."
Nimeni nu pleaca inainte de timp. Atunci cand ni s-a facut parte de suficienta viata plecam.Unii pleaca inainte de a fi venit chiar... Ca sa revina din nou ...in alt timp si alt loc .. dar in acelasi rol de suflet incarnat...
Va invit sa va amintiti" ca ati mai trecut pe-aici ", pe planeta albastra . Amintiti-va Cine sunteti cu adevarat si lasati sa strabata Lumina lui Dumnezeu din inima voastra spre fiecare fiinta pe care o intalniti. Atunci si cei din jurul vostru isi vor lasa si ei la randul lor ,Lumina sa straluceasca . Si va fi pace... Asa sa fie. Annemarie
Bravo Annemarie ! Faci un pas important pentru amandoi ..Ce crede lumea asta are mai putina importanta .. Stiu sigur , ca si tine ca Robert va fi cu siguranta madru si fericit ! Te imbratsisez cu drag , si doresc sa mai scrii pe aici oricat de rar ar fi ...Nu s-a spus inca tot !
Pentru Spiritul tau frumso si intelept , care alaturi de a lui Robert fac o echipa minunata!
"Daca ai sti CINE merge langa tine , pe drumul care l-ai ales ,frica ar fi imposibila ." - un Curs de miracole Daniel-Matei - ingerul meu, ce merge cu mine in fiecare clipa pe drumul care l-am ales
Multumesc din inima , Corina Silvia. Intelepciunea inimii tale te-a facut sa intelegi insemnatatea profunda a intentiei mele de a-l sarbatori pe Robert. Redau si aici ce am scris pe topicul despre Ziua Ingerilor, deoarece intentionez sa mai revin maine cu studii despre eficienta rugaciunii in comun.
Dragi prieteni de suflet , redau mai jos rugaciunea care imi este cea mai importanta din toate rugaciunile , ptr. ca este un instrument de invocare a fortelor benefice ptr. intreaga omenire , nu numai ptr. copii nostri plecati. Citita cu voce tare devine o mantra cu o putere extraordinara... Incercati... Parerea mea personala este ca fiecare om sa fie liber sa se roage cum doreste si fiecare din noi vom rezona cu altfel de rugaciuni. Pentru cei care simt o rezonata in inima si minte citind-o , am redat-o mai jos. Daca invocam energii inspre folosul intregii omeniri, desigur ca implicit este si spre folosul sufletelor copiilor nostri plecati. Conteaza intentia venita din inima si mai conteaza si numarul de persoane.Cu cat suntem mai multi cu atat putem face mai mult bine.Exista studii care dovedesc stiintific afirmatia mea. Despre asta mai scriu si in topicul "alaturi de annemarie ".Maine.
Marea Invocare
Din punctul de Lumina din Gandul lui Dumnezeu Lumina sa curga in gandul oamenilor Lumina sa coboare pe Pamant
Din punctul de Iubire din inima lui Dumnezeu Iubirea sa curga in inimile oamenilor Pentru ca sa poata reveni Christos pe Pamant
Din centrul unde Vointa lui Dumnezeu este cunoscuta Planul sa ghideze slaba vointa a oamenilor Plan pe care Maestri il cunosc si il servesc
Din centrul pe care il numim rasa umana Planul Iubirii si al Luminii sa infloreasca Si sa poata sigila poarta casei raului
Fie ca Lumina, Iubirea si Puterea Sa restaureze Planul pe Pamant.
Marea Invocare, folosita de Christos prima oara in iunie 1945, a fost data omenirii pentru a ne permite sa invocam energii care ar schimba lumea noastra si ar face posibila reintoarcerea lui Christos si a Ierarhiei Spirituale.Aceasta rugaciune mondiala , tradusa in mult limbi,nu e sustinuta de un grup sau o secta.Este folosita zilnic de barbati si femei cu buna voire, care doresc sa stabileasca relatii umane corecte in intreaga omenire.
Extras din “ Misiunea lui Maitreya “, vol 3, autor. Benjamin Creme , Editura Solteris, traducera in lb. Romana : Florin Gheorghita
Draga mea, sunt sigura ca decizia ta de a merge la Abifeier e buna ... la fel cum sunt sigura ca nu va fi usor ... la fel cum sunt sigura ca iti va face o mare placere sa vezi colegii lui Robert, si sa simti ca si el e acolo ... pentru ca va fi, el este acolo unde esti si tu mereu ... la fel cum sunt sigura ca esti puternica si inteleapta ...
Draga Annemarie, Intentia ta de a-l sarbatori pe Robert este minunata. Iti admir puterea si intelepciunea. Robert cred ca are evolutia aceea pe care v-ati propus-o inainte de timpuri, inainte de veacuri avand asa un sprijin acum , aici. Esti fericita ca poti fi asa. Te imbratisez cu drag, Mihaela
Buna seara dragi cititoari al acestui forum, nu am scris de f. mult timp aici si m-am gandit sa revin. Intre timp am constituit "Grupul de autoajutorare ptr. parinti orfani " ;insa nu va pot da nici un fel de detaliu deoareca am conventit , conform modului de functionare al acestor grupe , sa pastram tacerea asupra oricaror date privitoare la grup. Insa functioneaza - lucrul cel mai important. Sambata am fost la Abitur-feier , festivitatea de incheiere a gimnazioului , mai precis a bacalaureatului . Lui Robert i-au consacrat o pagina dubla in revista de Abitur, a fost amintit in mai multe cuvantari si a fost prezent pe panoul celor care au facut examenul. Pe merit consider: deaorece el a avut de absolvit examenul vietii. Am stat pana s-au dat diplomele toate , pana la ultimul. Toata festivitatea a durat mai multe ore , cu masa festiva etc. Eu am ramas de la 18:00 la 23:00 . Timp suficient ca sa onorez munca de invatare , viata , zambetul ,umorul ,bunatatea si iubirea neconditionata a lui Robert ptr. semenii sai. Si pe toata aceasta durata mi-am autoanalizat starea: nici urma nu am gasit de invidie ptr. cei care au facut drumul pana dincolo de examen , nici urma de invidie ptr. parintii care isi au copii in viata... Din contra: m-am putut bucura de reusita lor, de notele lor bune. Prietenull cel mai drag lui Robert din clasa a facut primul loc pe gimanziu si a luat 6 premii de merit. N-am stiut ca e atat de inteligent si de bun. Acum stiu si sunt fericita ca Robert a avut prieteni atat de deosebiti. Reprezentantul elevilor din cls 13-a , a afirmat ca moartea prematura a lui Robert i-a invatat ce este comunitatea si fraternitatea si mai ales i-a ajutat sa reflecteze asupra sensului existentei umane.Au devenit o unitate. Recomand oricarui parinte sa faca acest pas important ptr. copilul plecat, ptr. anturajul in care a trait dar si pentru fiecare "parinte orfan"in parte. Trebuie foarte mult curaj , dar si mai multa IUBIRE. Altfel nu merge. Daca nu ne testam puterea , n-o constientizam niciodata. Va imbratisez acum cu aceasta PUTERE ! Annemarie
Annemarie , cat de mutl ma bucur ca a fost frumos ! Ca te-ai simtit bine ..ca ai putut sa faci fata acestei provocari cu mare -mare intelepciune ! Ma bucur ca ai onorat amintirea fiului tau cu atata dragoste ! Esti un exemplu ..Atunci asa voi face si eu ! Pe 31 iulie , ziua in care "micul meu print " s-a nascut voi avea o nunta , dar si un botez ..2 in unu cum se spune ,Iar daca tu ai avut puterea prin forta care ti-a dat-o iubirea neconditionata a lui Robert si a ta fata de le .Atunci si eu trebuie sa am aceeasi putere ! Te imbratisez cu drag , si te mai asteptam cu mare -mare nerabdare si iubire pe aici !!
"Daca ai sti CINE merge langa tine , pe drumul care l-ai ales ,frica ar fi imposibila ." - un Curs de miracole Daniel-Matei - ingerul meu, ce merge cu mine in fiecare clipa pe drumul care l-am ales
Buna seara , dragi cititori ale acestor randuri... Ma bucur sa fiu din nou aici dupa atatea saptamani de absenta de pe acest forum. Absenta datorata pe de-o parte crizei de timp , insa pe de-alta parte indoielilor inevitabile in legatura cu necesitatea de a scrie aici. Au trecut atatea luni de cand a trecut in dimensiunea non-fizica copilul meu. Astept sa se faca 14 august: vor fi noua luni . Moasele calculeaza in luni si noua luni e durata unei sarcini. Daca timp de o sarcina dureaza asteptarea unui copil , cat dureaza sa-l poti lasa sa plece in pace ? Inevitabile sunt si zilele in care dorul dupa copilul plecat este imens. In astfel de zile stau si uneori nu reusesc sa " las iubirea sa fie mai mare decat durerea". Intr-o astfel de seara am stat si am plans fara sa ma pot opri ,tinuta in brate de cel care mereu ma incurajeaza , ma linisteste si imi da putere atunci cand propriile mele rezerve s-au epuizat: sotul meu , tatal lui Robert. La un moment dat mi-a spus: " Incearca te rog sa te linistesti. Dac-ai sti cat de mult incearca Robert sa te mangaie acum..." Imediat l-am perceput pe Robert , "stand " la distanta de cca 1-2 m de capatul patului meu. Era atat de ingrijorat de starea mea !! Telepatic m-a intrebat : " Cum pot sa te ajut? " Mi-a venit subit in minte experienta din dimineata zilei sale de inmormantare a corpului, dimineata in care ne-a asigurat de IUBIREA Ingerilor. I-am raspuns fara sa gandesc: "Trimite-mi ingerii." Nici nu am formulat pana la capat , ca i-am si perceput. Erau 3 sau 4 . Parca au stat pana atunci asteptand doar invitatia de a ajuta- ei nu ne incalca niciodata liberul arbitru- trebuie sa vrem sa fim ajutati ! S-au asezat de-o parte si de alta a mea si - asa am perceput eu- si-au asezat aripile pe corpul meu. Subit mi-a disparut durerea , dorul , tristetea , focul din inima . Mi-a venit in minte expresia atat de sugestiva: " parca ti-a luat durerea cu mana " ; in acest caz cu aripile Ingerilor mi s-a luat durerea ; Ei au asternut peste intreaga mea fiinta un fel de " balsam ingeresc de primul ajutor ". Totul a durat cca 2 secunde doar ! Nu pot descrie starea de bine in care am ramas de atunci incoace.Le-am multumit cu puterea sufletului meu ptr. ajutorul acordat si i-am multumit sufletului care in aceasta scurta viata de numai 19 ani s-a incarnat in omul care mi-a fost copilul iubit Robert. Multumesc Creatorului care permite mereu , atat in planul fizic , cat si in cel non-fizic ,sa fie exprimata puterea si iubirea divina inspre vindecarea noastra a tuturor. Si nu uitati: Ingerii ne pot ajuta doar daca ajutorul LOR este dorit si voit de noi.Se pare ca trebuia sa fac aceasta experienta a durerii si dorului ; altfel n-as fi indraznit sa cer ajutorul Ingerilor vindecatori. Va invit sa apelati la ajutorul Ingerilor; ei sunt gata oricand sa va aline durerea asa cum au alinat si durerea mea.In cultura noastra ii cunoastem ca Fiinte inaripate- ne face mai usor sa intelegem modul lor de a se deplasa. Insa in realitate nu au nevoie de aripi , Ei se deplaseaza cu puterea gandului si EI SUNT IUBIRE. Uneori ii numim Maestri Sunetului si ai Iubirii. Si uneori le percepem chiar si culoarea de un roz deschis cu corona alb-sidefata. Poate vin dintr-o civilizaite intergalactica si ajuta omenirea in perioadele critice ale civilizatiei noastre umane. Cine stie ? O duminica frumoasa va doresc, plina de liniste si armonie; asa deci cum Creatorul a lasat ptr. noi aceasta zi. Annemarie
Te imbratisez , draga Anemarie ! Si iti multumesc inca odata pentru ca mi-ai impartasit propria-ti experienta a vindecarii durerii , si eu stiu ca si tine , ca uneori lasam , cu voia noastra , durerea sa ne copleseasca , sa ne invaluie sa ne sufoce ..Din cauza naturii mintii , umane , atat de inselatoare , care ne poarta intotdeauna spre negurile sufletului nostru , rascolind toate sentimentele noastre negative , de parca s-ar hrani cu energia lor ... Si mie mi s-a intamplat de fiecare data , cazand prada acestei suferinte , sa simt atingerea ingerilor...Acea pace si liniste , neputand fi descrisa in cuvinte , acea fericire si iubire perfecta ce-ti vindeca inima si trupul , doar daca , asa cum spui tu , le ceri ajutorul ! In disperarea noastra , ii cerem ajutorul lui Dumnezeu , il imploram sa ne curme suferinta , sa ne ajute , chiar daca ii cerem LUI direct ajutorul , ingerii lui actioneaza sub imnesa si perfecta iubire dumnezeiasca ... Totul e sa ceri ajutor ....Si va veni ... asa e ... Draga Anemarie , esti o femeie puternica , pentru ca te recunosti uneori invinsa , pentru ca recunosti ca intotdeauna ai nevoie de ingerii tai sa te apere sa te protejeze , sa te aline si mai ales sa te invete sa te vindeci ... Multumesc Ane , multumesc si ingerilor pentru daruiesc si ajuta cu atata iubire !!
Te imbratisez , draga Robert , spirit intelept si iubitor !!
"Daca ai sti CINE merge langa tine , pe drumul care l-ai ales ,frica ar fi imposibila ." - un Curs de miracole Daniel-Matei - ingerul meu, ce merge cu mine in fiecare clipa pe drumul care l-am ales
Buna seara dragi cititori al acestui topic! Pentru tine draga mea Corina Silvia , dar si pentru toti cei care au nevoie de speranta si consolare scriu acum. Am fost iar plecata in Italia pentru doar trei zile. Ne-am intalnit, la casa unei surori ale sotului meu ,cu mai multe rude printre care si bunica din Romania a lui Robert. Lectia care am invata-o de la plecarea copilului meu este : sa traiesti in prezent si sa nu amani pe altadata fiindca nu se stie daca mai ai ocazia. Stiind ca sotul meu conduce masina si voi avea timp de citit , am luat cu mine o carte cumparata doar cu o saptamana inainte de plecarea lui Robert: " Autobiografia unui yoghin" de Paramahansa Yogananda. Atunci cand am cumparat-o , s-a deschis la capitolul in care Yogananda scrie despre moartea subita si prematura a mamei sale. Ca atare am citit acel capitol intai ( mereu citesc pe sarite). Nu stiam atunci cat de mult imi va folosi peste doar o saptamana. Acum in masina,citind si rasfoind am dat de imaginea pe care o gasiti pe acest link: http://www.paramhansa-yogananda.net/ Am tot privit-o si cu toate ca stiu ca acest Avatar -pentru mine nu este doar un yohin -nu mai este printre noi in acest corp fizic , mi se parea ca ochii lui lacrimeaza mai mult , parea viu si radia atata iubire si compasiune. Si in cand l-am rugat , formuland cu greu cuvinte gandite,sa-mi aline cumva dorul si durerea dupa Rpbert. Mi-a raspuns : " Stiu ptr. ce ma rogi , fiica mea" .Nimeni nu mi-a spus pana acum "fiica mea". Pe CD-playerul masinii a inceput un cantec in care prima strofa incepea cu "doru 'mi de fratele meu" . M-am gandit la Dominik cat de mare trebuie sa fie dorul de Robert ,fratele sau plecat. Si subit , in fractiuni de secunda ,am adormit adanc.Si ,mare minune: l-am vazut pe Robert viu , zambitor , senin si preocupat de munca pe care o are de facut in noua sa dimensiune.La fel de subit cum am adormit m-am si trezit: trecusera doar 2 strofe insa in inima mea s-a intins , ca atunci cand deschizi un robinet de apa, balsamul seninatatii lui Robert. Ii multumesc lui Dumnezeu , ii multumesc lui Yogananda , si ii multumesc lui Robert ptr. astfel de trairi . E adevarat " Cere si ti se va da". Deci: cereti si rugati-va ptr. ajutor si-l veti primi.Asa cum si eu l-am primit. Va imbratisez cu IUBIREA sufletului meu Annemarie
Draga Annemarie mereu , imi ungi sufletul cu balsamul cuvintelor tale , cu intamplarile tale pline de minuni dincolo de granitele , asa zisului real al nostru !! Iti sorb de fiecare data cuvintele si ma simt ata de bine , atat de incarcata energetic pozitiv , incat astept cu nerabdare ca un copil , sa defaca iar cadourile , ce mi le trimit de fiecare data cu multa dragoste !
Te imbratisez ca de fiecare data , cu multa iubire !!
"Daca ai sti CINE merge langa tine , pe drumul care l-ai ales ,frica ar fi imposibila ." - un Curs de miracole Daniel-Matei - ingerul meu, ce merge cu mine in fiecare clipa pe drumul care l-am ales
Draga Anemarie, nu stiu daca e intamplator, (eu nu cred ca e asa), in sufletul meu a prins putere Iubirea neconditionata pentru Ingerasul meu, atunci cand tu ai inceput sa scrii pe acest topic. Cuvintele Ingerasului tau, Robert, mi-au umplut sufletul de Iubire, m-au ridicat din prapastia disperarii si a durerii necontrolate. Dar, durerea a prins putere... tot mai tare, tot mai adanc... si simteam ce mult imi lipsesc mesajele tale, cuvintele tale, indrumarile Ingerului tau. Mi-e dor de tine, de mangaierea cuvintelor tale, de Speranta care imi umple sufletul cand te citesc Iti trimit un brat mare de si numai ganduri bune.
va multumesc ptr. raspunsurile trimise.Nu scriu cu intentia de a primi un raspuns , insa daca vine in mod neasteptat ma bucur mult. De ce nu scriu decat foarte rar ? Muncesc mult, am putin timp la dispozitie si uneori ma gandesc ca a trecut deja mult timp de cand am inceput sa scriu si cu siguranta ca aveti lucruri mai importante de facut decat de citi aici.Cu siguranta sunt mame si tati cu suferinta mai proaspata care trebuie consolati. Personal cunosc si aici unde traiesc mai multe familii indoliate si constat un mod diferit de abordare la acesti oameni. Insa ceea ce aproape toti avem ín comun: plecarea copiilor nostri ne determina sa ne definim intr-un mod nou existenta. Ptr. mine viata a devenit foarte pretioasa; fiecare clipa o traiesc cat se paote de constient si fac bine cand am ocazia.M-am intrebat si inainte , insa acum cu o mai mare intensitate, care este misiunea mea aici pe Pamant. Raspunsul a venit sub forma de vis. Desigur ca visele sunt uneori doar prelucrari ale subiectelor cu care ne confruntam in cursul zilei, uneori insa sunt modul in care propriul nostru suflet ne indruma.
Visul: Se facea ca sunt de multe ,multe vieti aici pe Pamant.Am trait multe experiente umane , unele bune , altele mai putin bune; am trait in perioade in care omenirea trecea prin violente si razboaie , dar si in timpuri de pace. Insa asa de grav cum a fost in timpul in care am venit in aceasta viata , nu a fost niciodata. Atunci , " Cei de Sus " , Cei care au grija intr-un mod neincetat de destinele omenirii mi-au oferit "un job". Mi s-a spus ca mi se ofera un fel de rol , pe care-l joc zilnic , si ptr. care e nevoie sa port o vestimentatie de culoare roz.M-am privit de sus in jos: eram o femeie inalta ( in realitate corpul meu fizic e de doar 157 cm! ) iar croiul vestimentatiei era un fel de sari indian cu elemente din lumea vestica.Trebuia sa-l imbrac in fiecare dimineata si seara puteam sa-l dau jos. Prin munca pe care o faceam in vis , asiguram mai multe pace si armonie oamenilor.Am acceptat cu o singura conditie: seara sa pot veni mereu ACASA.
Trezindu-ma am realizat imediat ca vestimentatia de culoare roz inseamna sa emani mereu IUBIRE neconditionata. Iar amestecul de oriental si vestic inseamna sa nu ramai ingradit in limitele unei rase , culturi sau religii. Sa " poti veni seara mereu acasa " inseamna ca atunci cand dormim sufletul nostru se intoarce acolo unde isi are casa, la nivelul energetic pe care l-a atins. Minunat vis , care mi-a raspuns la intrebarea atat de arzatoare privind rolul meu de aici! Visul atat de semnificativ a venit in dimineata zilei de 15 august, ziua in care sarbatorim Maica Domnului in mod deosebit.
Ziua urmatoare ,nemaigandindu-ma la visul zilei precedenta, dimineata inainte de a pleca la treaba , intr-o liniste absoluta am perceput dintr-o data: " Si nu uita sa-ti iei , vestimentatia de culoare roz ."
Daca vrem , suntem capabili cu totii sa purtam aceasta" haina a iubirii neconditionate " printre oameni . Indrazniti .Caci Dumnezeu ne-a facut pe toti dupa "chipul si asemanarea sa" ! Ii purtam chiar semnatura in fiecare molecula de ADN din corpul nostru.
Cand lasam ca fim patrunsi de IUBIRE , si aceasta curge prin noi spre semenii nostri , nu facem altceva decat sa lasam sa se manifecte divinitatea din noi. Uneori lumina de culoare roz este chiar fotografiabila. Ptr. cei care au nevoie de semne.
Va imbratisez cu acea Lumina roz !Sunt inca la treaba .... Annemarie
La multi ani, multa sanatate si sa ai parte de impliniri, iar Robert sa iti fie mereu aproape, mereu alaturi.
Paula mamica GABRIELEI fetita cerului 27.04-09.05.2010 Te vom iubi mereu, esti primul nostru puiut http://ingerasulgabriela.blogspot.com/ NATALIA 30.03.2012 LAURA 27.09.2014
La multi ani draga Annemarie !!! As dori sa exprim mult mai multe prin cuvinte , dar sunt prea mici asa ca las sentimentele sa vorbeasca !! Iti trimit cele mai alese sentimente , din cutiuta sufletului meu , invaluite in toata dragostea mea !! Sa fii sanatoasa !! Te imbratisez cu drag !!
"Daca ai sti CINE merge langa tine , pe drumul care l-ai ales ,frica ar fi imposibila ." - un Curs de miracole Daniel-Matei - ingerul meu, ce merge cu mine in fiecare clipa pe drumul care l-am ales
Buna dimineata , Va multumsc din suflet, ca va ganditi la mine. Tocmai m-am gandit ca e prima data cand Robert nu-mi spune "la multi ani " si iata aici pe topicul dedicat lui ,voi sunteti cele care exprimati in cuvinte ceea ce mi-ar fi spus Robert. Va multumesc ca ati dat curs chemarii inimii. Duminica trecuta Robert ar fi implinit 20 ani. L-am onorat in felul nostru fiind invitati cu doi prieteni apropiati la preotul parohiei noastre Sf. Cruce. Pentru noi toti nu a fost usor sa depasim aceasta zi , insa cu ajutorul Celos de Sus a functionat. Va imbratisez si sa va doresc sa puteti lasa Divinitatea din voi sa emane din fiecare atom al fiintei voastre , ca sa-i determinati astfel si pe altii sa faca la fel. Binecuvantata sa va fie viata, familia, sanatatea... Annemarie