"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
M-am hotarat greu sa scriu dar azi ingerasu meu face 2 ani de cand a plecat de langa noi. Din totdeauna mi-au placut copiii si imediat dupa ce m-am casatorit ne-am hotarat sa avem un copil.Dupa 9 luni de incercari am ramas gravida iar cand am fost la 6 saptamani la eco mi s-a spus ca am sarcina gemelara.M-am bucurat enorm.Mai tarziu am aflat ca o sa avem 2 baiati. Timp de 26 sapt nu am avut nici un fel de problema dar dupa 26 de sapt a inceput cosmarul. Au inceputul contractiile.Doctorul a reusit sa-mi opreasca contractiile dar am inceputul sa fac febra.Am facut o serie de analize si mi s-a spus ca am o infectie foarte urata la rinichi.Am inceput o serie de antiobiotice dar infectia nu a trecut.Au zis ca nu au ce sa faca si nu poate fi tratata decat dupa ce nasc. La 33 sapt mi s-a rupt apa si am nascut prin cezarian 2 baieti PAUL-YANNIS de 2070gr si PETRU-ALEXANDRU de2090gr.Alexandru nu a putut respira si astfel i s-a pus o masca pt putea respira mai bine.Dupa ce am nascut doctoru ginecolog a venit si mi-a spus ca sunt amandoi firavi si urmatoarele 48 de ore sunt decisive. A doua zi sotul si mama au fost si i-au vazut,dar doctorii nu le-au spus nimic.La ora 14 au intrat in salon si au intrebat cine e BALINT PAULA(eu fiind)atunci mi-am dat seama ca ceva rau s-a intamplat.Au venit sa-mi spuna ca ALEXANDRU a murit.A facut pneumotorax la ambii plamani apoi a intrat in convulsi si nu au mai avut ce sa-i faca.Am crezut ca o sa mor. A doua zi sotul meu a fost sa-l vada pe YANNIS(eu nu ma puteam sa ma misca din cauza durerii de la operatie).Cand s-a intors am stiut ca ceva s-a intamplat.YANNIS intrase in stop respirator si respira cu ajutorul aparatelor.Ni s-a spus ca si el are pneumotorax si au chemat un chirurg si i-au facut o incizie si i-au pus un tub pt a i se scurge lichidul din plaman.SAmbata am nascut iar luni s-a intamplat cu YANNIS.Am chemat un preot si i-am facut botezul de urgenta.asta o fost marti.Miercuri YANNIS a putut respira nu a mai trebuit sa fie intubat.Dar ni s-a spus ca are alte complicatii.Au zis ca ar fi bine s-a nu-l ingropam pe ALEXANDRU(era la morga nu ni l-au dat si nici pe cei de acolo nu i-au lasat sa-l ingoape)pt ca s-ar putea sa moara si Yannis si costurile pt inmormantare erau aceleasi ori pt unu ori pt doi.Si astfel 2sapt a stat ingerasu meu acolo. Dupa 2 sapt de la maternitate m-au transferat la alta clinica si in sfarsit mi-au spus ca YANNIS este in afara pericolului si astfel am putut sa-l ingropam si pe Alexandru. dupa 5 sapt de stat in spital am putut sa-mi iau puiul acasa.Cand am ajuns acasa am avut un soc.acolo ma asteptau toate lucrurile lui ALEXANDRU. Dupa 5sapt am mers la mormant si am reusit sa duc si un preot ca sa stie si ingerasu meu ca mereu o sa fie iubit si mereu o sa-i simt lipsa. Desi YANNIS a facut ieri 2 ani si este foate bine sanatos ii simt lipsa lui Alexandru mai ales cand i-am cantat la multi ani si am suflat in lumanari. AR FI TREBUIT SA FIE 2 TORTURI.............
Ultima oară modificat de ANA-PAULA pe 23 Oct 2010, ora 18:27, modificat 1 dată în total.
cat de trist trebuie sa fie...mai ales pentru tine..ca trebuie sa candti "la multi ani". Eu nu pot sa cant asa ceva...nici sa ascult. Poimaine si ingerasul meu ar fi implinit 2 anisori....stiu prin ce treci...stiu ca nu trece... Dar il ai pe Yannis....macar ai pe cine sa strangi in brate....saruta-l cat pentru 2, petrece timp cu el ca si cum ar fi 2....iubire e destula...
mamica de ingeas scump in ceruri Darius Andrei (15.07.2008 - 16.08.2008)si baietel minunat pe pamant Flavius Cristian
Draga Paula ce rau imi pare ca intilnesc inca o mamica care simte aceasta durere sfisietoare si inca odata na simt neputincioasa,nu pot sa iti iau din durere,nu stiu nici macar ce cuvinte sa iti spun sa te ajute,chiar ieri vorbeam cu sotul meu ca atunci cind veneam noi de la spital cu copilasul nostru in sicriu,am trecut cu masina pe linga o inmormintare a unui copilas mort intr-un accident si care avea un fratior geaman si spuneam ce durere trebuie sa simta parinti lor acum cind vad celalalt copilas,acelas lucru il spun si acum,trebuie sa fii o mamica tare puternica,Dumnezeu sa te ajute ,sa iti dea multa putere si sa aiba grija si de Yannis caruia ii spun si eu La Multi Ani.Doamne ajuta
Paula o poveste trista si in acelasi timp fericita ... ai un ingeras in cer si unul pe pamant, prin Yannis il vezi crescand si pe Alexandru ... stiu ca nu e acelasi lucru, dar tot e mai bine decat sa ii fi pierdut pe amandoi. Ai avut 2 luptatori, dar din pacate doar unul a invins aici pe pamant, celalalt a castigat o viata mai buna acolo, sus in cer. Dureros sa trebuiasca sa canti La multi ani! copilului tau de pe pamant cand sti ca tau din cer a plecat cam in acelasi timp. Cautati puterea sa ii zambesti si sa te bucuri de Yannis si mereu sa sti ca Alexandru traieste prin intermediul fratiorului lui. Ani eterni acolo in cer al cerului Alexandru si multi ani minunati aici pe pamant de pe pamant Yannis.
Paula mamica GABRIELEI fetita cerului 27.04-09.05.2010 Te vom iubi mereu, esti primul nostru puiut http://ingerasulgabriela.blogspot.com/ NATALIA 30.03.2012 LAURA 27.09.2014
Ana esti o mamica puternica, te cu mult drag si i ti urez'' Bun venit'' in familia noastra, este pacat ca a trebuit sa te cunoastem datorita acestei dureri si totusi este bine ca ne ai permis sa il cunoastem pe Petru Alexandru. De acum nu vei mai fi singura, aici puiutul tau traieste,aici ii poti vorbi, poti plange cand simti nevoia fara ca cineva sa ti spuna ca trebuie sa uiti, sa mergi mai departe, ca asa a fost mai bine, de altfel cuvinte pe care sunt sigura ca le stii si nu ti fac bine deloc. I mi pare tare rau pentru pierderea micutului tau ingeras Petru Alexandru, stiu bine cat de greu este pentru ca nici un copil ce il vei avea nu il va inlocui. Lamulti ani ETERNI! micut ingeras Petru Alexandru si zbor lin printre stelute La multi ani ! cu multa sanatate, bucurii si impliniri micutului Paul Yannis. Ori de cate ori vei simti nevoia aici sunt, te si i ti trimit un brat mare de , inteleg cat de greu este cand '' un och rade si altul plange''.
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha
Draga Ana , imi pare atat de rau ! E cumplit de greu sa aniversez o viata si sa plangi in acelasi timp dupa una pierduta! Ai avut o tarie mare si esti puternica ! sper din tot sufletul sa-ti gasesti pacea sufleteasca sa te poti ridica si merge impreuna in viata , cu Yannis de manuta si cu Alexandru in suflet !
Ai doi ingeri , unul pamantean si unul ceresc !
Te imbratisez cu drag ! Iar puiului tau Alexandru ii trimit mii de flori si un pupic dulce-dulce !!
"Daca ai sti CINE merge langa tine , pe drumul care l-ai ales ,frica ar fi imposibila ." - un Curs de miracole Daniel-Matei - ingerul meu, ce merge cu mine in fiecare clipa pe drumul care l-am ales
Draga mea imi pare nespus de rau pentru pierderea ta , iar copilasului Yannis LA MULTI ANI CU SANATATE ingerasul tau este mereu langa voi , el are grija de fratiorul lui care este langa voi , iti doresc multa putere , alinare si tot binele , inegrasului tau zbor lin , lumina vesnica si mii de .
Draga Ana, Imi pare foarte rau sa aud de inca un ingeras plecat la ceruri. Din pacate pentru noi, mamicile de ingeri, nu ne ramane decat sa ne plangem puii si sa ii tinem permanent in inimile noastre. Pentru tine...durerea trebuie sa fie si mai mare, vazandu-l pe Yannis, pentru ca ...prin el, in fiecare secunda, il vezi pe Alexandru. Judecand la rece...asa il vezi crescand si pe Alexandru. Sa nu te indoiesti niciodata de ingerul tau. El este cu tine, merge alaturi de tine, respira prin tine. Te imbratisez mamica binecuvantata de inger. Pentru tine un cos imens de si unul de curaj, iar pentru tau frumos, un curcubeu de .
"If you have no voice: SCREAM ! If you have no legs: RUN ! If you have no hope: INVENT !" (Cirque du soleil - "Alegria")
Buna, Ana draga! E greu....offfffffff...cat de greu este sa afli astfel de evenimente. Din pacate, simt astazi apasarea unei zile reci si negre....... Astazi ti+am citit tie trista poveste, ...povestea unui Petru separat de mama lui iubitoare...si tot astazi am aflat ca si Petru , fiul Madalinei, a ramas fara mama lui atat de devreme.................offffffffffffffff................. Te imbratisez cu multa caldura, incercand sa topesc putin din focul dorului si a durerii tale. Dumnezeu te va ajuta, scumpa noastra, vei vedea ca iti va indruma pasii spre bine si frumos, iar puiul tau se va ruga mereu acolo, printre stelute pentru ca mama lui sa fie bine. Ai mare grija de tine, astfel Petru va fi linistit si zburdalnic in joaca lui printre astre. Te pupacesc pupaceste cu pupici pupaciosi. Pentru tine, , milioane de si mult Ingerasului tau, lumina, multa lumina.
draga Ana, nu ..asta a fost primul cuvint cind am citit despre Alexandru, parca as fi vrut sa nu citesc in continuare.
nu pot intelege durerea ta. e...adinca si cred ca o simti infiecare zimbet, in fiecare pas, in fiecare tort al lui Yannis. si totusi in acelasi timp ai si bucuria ca il ai pe Yannis linga tine. doamne ce greu!!!! ma rog sa ai putere si pace. si te imbratisez cu mare drag!
Ina B, mamica pentru Iunia Christa(8ani) si cindva, undeva in glorie, si pentru Ella Gloria(7 zile martie 2010).
Scumpa mamica a ingerasului Petru-Alexandru te imbratisez si eu cu mare drag Stiu ca ziua de 12 iulie a fost importanta pentru tine, ziua ingerasului din cer si a minunii de baietel de aici de pe pamant. O zi atat de importanta pentru tine scumpa mamica, o zi atat de frumoasa, dar atat de trista in acelasi timp Ma bucur ca ti-ai deschis sufletul aici pe forum, dupa cum vezi durerea ti-e inteleasa aici si oricand vrei sa vorbesti despre ingerasul din cer o poti face. Mereu vei gasi niste mamici de ingerasi care iti vor fi alaturi cu o vorba frumoasa.
Am creat pentru iubitul ingeras Petru-Alexandru o pagina cu povestioara lui http://www.organizatiaemma.ro/node/633 si un balonas alb cu numele sau scris pe el, iar datele sale de comemorare sunt trecute in calendarul EMMA.
Mămica îngeraşului fluturaş Denisa Georgiana şi a micuţei Eliza Ana-Maria Desene pentru un îngeraş:http://dennyg.daportfolio.com/
Of, draga Ana, ce pacat..ce pacat ca si tu ai un care a plecat de langa tine...
Ma bucur insa ca ne-ai impartasit si noua poveste ta trista.....O poveste trista cu final pe jumatate fericit..pe jumatate trist...
Fericit pentru ca Yannis a castigat batalia , iar trist pentru ca Petru a pierdut-o....
Cred ca o parte a sufletului plange, iar o parte zambeste , vazand ca au trecut 2 anisori de cand Yannis a venit pe lume, iar Petru a venit si a parasit-o foarte devreme... Este greu, ....de aceea da-mi voie sa iti ofer o calda si sincera , pentru tine, iar tau iubit, mii de si mii de in dar..
Corina - mamica ingerasului IUSTIN si a comorii vietii mele- Bogdan
Va multumesc mult pt toate cuvintele si ma bucur ca in sfarsit am gasit un loc unde pot sa vorbesc de ingerasu meu fara sa mi sa spuna sa uit ca il am pe Yannis si ca in zilele de azi ii foarte greu sa cresti 2 copii de odata.
Paula (nu stiu cum ti se spune, dar eu iti voi spune Paula tiza mea) aici nimeni nu iti va spune sa uiti ... eventual iti va spune sa accepti ca micutul tau nu mai e fizic langa tine insa e psihic ... sa uiti e ceva imposibil, dar sa iti amintesti poate deveni chiar placut ... daca iti amintesti clipele fericite oricat de putine ar fi ele. Alexandru mii de si ma bucur ca mamica ta a gasit aceasta familie care atat mie cat si altori mamici le-a facut mult bine.
Paula mamica GABRIELEI fetita cerului 27.04-09.05.2010 Te vom iubi mereu, esti primul nostru puiut http://ingerasulgabriela.blogspot.com/ NATALIA 30.03.2012 LAURA 27.09.2014
Draga mamica din pacate aici la noi este foarte mare nedreptate , asistentele nu isi fac treaba , mai vb si urat , acu speram sa se trezeasca si sa fie multumite doar cu salariul pe care il iau , iti doresc numai bine mamicuta de ingeras Petru , multa putere , alinare si numai bine , zbor lin pui mic , lumina vesnica , multe si .
M am tot gandit ce as putea spune acum in preajma sarbatorilor, noua parintilor de ingeri ne este tare greu, visele ne au fost spulberate, inima rupta in doua, o parte a sufletului nostru se afla in cer. Multi dintre noi nu mai simtim bucuria Craciunului si poate ca nu speam la un an mai bun. Fie ca noul an sa va gaseasca sanatosi, sa va aduca speranta si tot ce este mai bun pe acest pamant.Echipa E.M.M.A va doreste pace in suflete, putere si curaj de a lupta si a merge mai departe.
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha
Ganduri bune, sanatate, daruri multe, imbelsugate. Mosul bun sa va aduca tot ce va doriti! Craciun fericit!
Paula mamica GABRIELEI fetita cerului 27.04-09.05.2010 Te vom iubi mereu, esti primul nostru puiut http://ingerasulgabriela.blogspot.com/ NATALIA 30.03.2012 LAURA 27.09.2014