Care au fost gandurile tale, cand ai auzit "Nu mai e"

[nicoleta]

Buna, Ionela!
Imi pare nespus de rau ca si tu ai trait o poveste asa de trista.
Sper ca timpul si familia E.M.M.A. sa te ajute sa mergi mai departe si sper ca intr-o zi ne vei scrie din postura de mamica vesela.
Te imbratisez draga mea, sperand ca pupicii mei pupaciosi te vor inveseli.
Cu admiratie, nicoleta.

[cristina]

Ce am simtit cand am primit telefon de la doctorita care ma asistat la nastere..si mi-a spus.."vezi tu,cristina..trebuie sa-ti dau o veste..o veste din nefericire foarte rea.."nici prin gand nu mi-a trecut care era vestea cea rea..pentru ca dimineata vorbisem cu doctorita de la timisoara,cea care se ocupa de pretiosul meu copilas..mi-a spus ca este mai bine.......am intrebat-o"cat de rea este vestea asta.."..iar ea mi-a raspuns.."cea mai rea,cristina"......am simtit ca ma prabusesc,ca tot cerul cazuse pe mine si era atat de greu incat nu puteam respira si ma durea,doamne ce tare ma durea....o durere pe care nu o pot descrie in cuvinte dar pe care din pacate toate am simtit-o..eram cu sotul meu acasa,abia ce terminasem bagajul de facut pentru plecarea la timisoara k sa ma internez cu Eric..eram obosita si stateam in pat..cand am primit acel telefon..de la ora 13 si pana la ora 15 eu am plans incontinuu,fara motiv..asa cum nu o mai facusem niciodata pana atunci,erau lacrimi pline de durere,imi plangea sufletul..dar de ce,pentru ca atunci inca nu stiam ca Eric decedase...(a fost declarat decedat la ora 15:50),totusi am simtit..spuneam ca imi vreau copilasul acasa..sa stiu ca este langa mine...iar el,micutul meu frumos..se chinuia sa mearga in lumea aceea plina de bunatate si fara durere..50 de minute l-au resuscitat iar eu am simtit asta....eram departe de el,la 250 km..dar iubirea de mama nu are km,distanta sau frontiere...nu exista durere mai mare ca aceea cand medicul iti spune ca aceea micuta minune,atat de asteptata si iubita,nu mai este..ca toate dorintele,planurile,visurile,toata iubirea,rabdarea pe care doar o mama le are..trebuie inchise in sertarul sufletului...

[monica_b]

Greu ...
La mine totul este foarte proaspat, 24 august 2008. Sarcina 37 de saptamani. Cu o seara inainte glumisem cu niste prieteni ca in ziua aceea vor veni sa ma sustina la spital.
M-am internat cu apa rupta, au venit moasele... nu se auzeau bataile fetale... dar bebe miscase cu o seara inainte... mergem la ecograf, se vede activitate cardiaca... sau a mintit doctora... nu o sa stiu niciodata. M-au controlat 5 doctori ca am prins schimb de garda plus doua moase. Am nascut repede, in 4 ore jumate. Cand a iesit bebe am vazut fata rezidentei cu care am nascut, panicata... m-am intors si am vazut cum neonatoloaga incerca sa-l resusciteze pe Andrei, puiul meu si spunea "daca ar fi avut macar o bataie am fi putut sa-l salvam". Andrei al meu nu a respirat nici o secunda. Am simtit ca mor, se invartea toata camera cu mine,nu aveam lacrimi, am vrut sa ma dau jos de pe masa, le-am rugat, le-am implorat sa mi-l dea sa-l vad, sa-l tin in brate. Nu au vrut.Mi-au zis ca nu e bine. De unde stiau ele ce e mai bine pentru mine?????!!!!! M-au sedat. 3 zile nu am varsat o lacrima. Eu am facut sepsis sever post partum, probabil ca am luat infectia chiar din spital.Era sa mor si eu, toate analizele ma indicau moarta, erau toate incercuite cu valori de 5 ori mai mari sau mai mici decat normal. 20 de doctori se dadeau cu capul de pereti si nu stiau ce am. Nu am putut merge la inmormantare. Cand am ajuns acasa dupa 2 saptamani prin spitale am inceput sa plang si sa urlu. Stransesera din casa TOT ce luasem pentru bebe. Ma simteam goala si pustie. Ce trebuia sa fie un vis frumos s-a terminat printr-un cosmar prin care NIMENI nu ar trebui sa treaca. Este atat de dureros incat iti vine sa te sfasii, iti vine sa urli sa... nu stiu, nu am cuvinte. Suntem atat de neputinciosi in fata sortii...

[MIHAELA 76]

Monica, lacrimile îmi curg şiroaie, cuvintele mi se amestecă la fel ca şi gândurile, simt o apropiere foatre mare de tine pentru că şi pe îngeraşul meui îl cheamă tău ANDREI.
Nu cred că pot să îţi spun ceva care să te facă să te simţi mai bine, nu există cuvinte care să ajute în astfel de ocazii, dar aici vei găsi tot timpul un "umăr" pe care să plângi şi o "mână întinsă" care să te ajute să te ridici.
E greu, e foarte dureros dar aici vom găsi tot timpul înţelegere şi sprijin.
Te îmbrăţişez cumultă căldură sufletească, te sărut cu multă dragoste şi o să îl rog pe îngeraşul meu ANDREI să aibă grijă de îngeraşul tău ANDREI.
Mihaela, mămica lui ANDREI.

[alinasimona]

eram plina de speranta cand am facut testul si a iesit pozitiv, se intamplase minunea pe care o asteptam cu toate ca nu ne-am chinuit foarte mult pana am ramas insarcinata. Am spus la tota lumea ca vom avea un bebe pe care il asteptam cu atat de multa dragoste de oferit. Atunci cand am fost la primul control la ginecologie am fost singura pentru ca sotul meu nu a putut merge cu mine din cauza serviciului, aveam in suflet o bucurie enoma care nu se poate descrie in cuvinte. M-au lasat sa cred ca totul este o.k. (dar nu a fost sa fie asa), dar m-a chemat la foarte scurt timp la control, erem bucuroasa ca voi putea merge cu sotul meu la al doi-lea control va putea sa isi vada si el sufletelul care crestea in burta mea. la al doi-lea control am aflat ca nu mai e am simtit ca imi cade tot spitalul in cap, am inceput sa plang si nu m-am putut oprin din plans 2 zile ( nu il simtisem era foarte mic avea doar 9 saptamani dar stiam ca este acolo), la fel m-am simtit vinovata si suparata pe corpul meu ca nu mi-a dat nici un semnal ca ceva este in neregula (nu am avut nimic nici sangerari nici dureri absolut nimic) dupa ce am facut necesarul chiuretaj si dupa refacerea de dupa am fost la control (unde doctorita a fost din nou o bomboana de femeie ) am avut prima raza de soare de la moartea bebelusui meu mi sa spus ca daca asta ne dorim intradevar sa ne punem iar pe treaba si daca in 6 sap eu nu sunt iar insarcinata doctorita se lasa de meseria de ginecolog. A avut dreptate in 6 sap eram inapoi la ea insarcinata si cu frica in san sa nu se intaple iar vre-o nenorocire, m-a linistit si mi-a zis cu zambetul pe buze ca totul e o.k. am luat un tratament pana aproape de jumatatea sacrinii si acum sunt fericita mamica a lui Mihai Alexandru care are deja 2 ani si 4 lui. Asta nu inseamna ca nu ma mai gandesc la primul bebe pe care l-am iubit din tot sufletul meu, dar imi place mie sa cred ca sufletelul de langa mine are acolo sus la Doamne Doamne un fratior sau o surioara care are grija de el si il protejeaza de toate relele care sunt aici pe pamant.
Va imbratiseaza cu drag o mamica de un ingeras la Dumnezeu si unul aici cu mine.

[crisstynna]

Ai mare dreptate Codruta...am vazut si eu emisiunea si am ramas cand am auzit ca suntem cazuri izolate...Nu cred ca este adevarat,dovada numarul mare de mamici care suntem pe forum,si care ne-am pierdut copilasii din neatentia si indiferenta lor,.....si ca noi cred ca sunt mult mai multe care nu pot sau nu vor sa vorbeasca...poate ca li se pare mai usor....Numai cat am fost noi in spital au fost o gramada de copilasi....plus ca saptamana trecuta am auzit de alte 2 cazuri,exact la acelasi spital.....O prietena a cumnatei mele urma sa nasca...i s-a rupt apa,s-a dus la spital si inca nu avea dureri...si Dr o trimte acasa si ai spune ca o suna el cand sa mearga inapoi......pai l-as bate pe omul asta ......Si saraca s-a dus acasa,si a inceput sa sangereze si astepta sa o sune Dr sa mearga inapoi,.....Nu stiu ce s-a mai intamplat,dar am rugat-o pe cumnata mea sa ma tina la curent.....Si am mai aflat ca tot la acel spital au chinuit o mamica pana a facut de doua ori preinfarct pe masa de nasteri,apoi intr-un final au dus-o la cezariana,dar mamica a murit pe masa,iar copilasul era in stare grava.....Si astea zic ei ca suntem cazuri izolate???/As fi curioasa sa treaca ei prin asa ceva....oare ce ar spune????Ma rog pt noi sa se schimbe ceva.....sa putem totusi avea incredere in cineva.....Dumnezeu sa ne ajute....

[ramonusa]

Draga mea ritamaya,
Si eu mi-am visat fetita. Am visat-o cu cateva zile inainte de a afla ca sunt insarcinata. In fiecare zi multumesc lui Dumnezeu pentru acel vis. Nici nu planuisem aceasta sarcina, dar cat m-am mai bucurat de ea... Atat cat am putut in cinci saptamani cat a durat fericirea.... Sarcina mi s-a oprit din evolutie la 9 saptamani, fara nici o explicatie. Era prima mea sarcina.
Care au fost gandurile mele? Negarea a fost primul sentiment si am mers sa cer si o a doua opinie. Refuzam sa cred ca D-zeu nu a vrut ca micuta mea Daria Stefania (simteam ca e fetita, fetita din vis sa isi cunoasca mama. Apoi durere, furie, lacrimi, disperare, vinovatie....Nu exista cuvant, gand sau persoana care sa iti aline durerea in astfel de clipe... Inca mai traiesc aceleasi sentimente.... Nu cred ca durerea o sa dispara vreodata si nici nu vreau sa uit, pentru ca astfel Daria Stefania traieste prin mine atat cat eu voi trai. Si acest gand imi ofera un oarecare comfort psihic. Chiar daca unii poate cred ca sunt nebuna, stiu ca voi fi cu ea in Ceruri, asa cum eram cu ea in vis.

draga miki!
am trait si eu o poveste asemanatoare cu a ta... pe 27 iunie2008, am decoperit si eu ca sarcina mea este oprita in evolutie...tipete, torente de lacrimi, furie, nu au fost de ajuns sa poata alina suferinta...era prima mea sarcina, copilasul celui pe care il iubesc cu toata fiinta mea, celui caruia voiam sa il ofer cadou de ziua lui.Ce e mai trist ...nu am avut nici cea mai mica problema, toate analizele imi iesisera bine...si in ziua aceea am mers la controlul de 12 sap...dar bebita, NU MAI ERA!daca as gasi un medicament pt. uiatare, dar este o amagire, nu pot sa il uit...el a fost ingerasul meu si va ramanea pt. veci. Asa e, el, sau ea traieste prin noi si aceasta ne ajuta sa mergem mai departe! Dumnezeu, insa nu ne va uita!

[nicoleta]

Buna, Ionela draga!
Scumpa mea, imi plange sufletul de cate ori citesc cate o poveste despre ingerasii nostrii, ...si inca o poveste, inca una...apoi inca una si ...tot asa, fara sa simt ca mamicile sunt sigure pe mana medicilor, fara sa simt ca cineva are o putere in acest sens.
De aceea iti recomand sa te rogi Cerului cu toata fiinta ta, sa iti pui sperantele in slujba Cerului, caci Acesta iti cunoaste bunatatea si te va ajuta sa iti implinesti visele si mai intai de toate sa te linistesti.
Trebuie sa ne acceptam soarta, trebuie sa ne bucuram de tot ce e frumos si bun langa noi, iar atunci Cerul va vedea ca ii suntem recunoscatori pentru tot ce ne ofera, si ne va oferi si implinirile dorintelor noastre.
Ingerasul tau vrea sa vada ca iti este bine, vrea sa vada cum te rogi pentru el si cum ai mare grija de tine, aici pe pamant.
Te imbratisez si te pupacesc cu o portie mare de pupici pupaciosi.
Dumnezeu sa te ajute vesnic, o zi buna!
Pentru mamica din tine,

[nicoleta]

Buna, ramonusa draga!
Noi nu trebuie sa mai cautam raspunsuri la intrebari cum sunt: de ce eu? de ce asa? dar ce-am facut?
Pentru ca oamenii mai buni sunt mai incercati de catre Cer, insa, ei sunt iubiti si alinati cu alte placeri in viata.
Trebuie sa inveti sa te bucuri de tot ce e frumos si bun in jurul tau, astfel ii vei oferi Cerului recunostinta ta fata de darurile Lui.
Apoi, in timp, dupa rugaciuni si sperante, visele tale se vor implini cu siguranta.
Stiu ca orice inceput e greu, stiu cat de tare doare dorul, insa, crede-ma, ca se poate trece si peste aceste clipe in care simti ca totul se prabuseste in fata ta.
Sa crezi in vise, scumpo, sa crezi in bine si frumos, sa crezi in zile mai bune si in bucurii!
Te imbratisez si ai mare grija de tine.
Primeste o portie mare de pupici pupaciosi, iar pentru mamica din tine,
Dumnezeu sa te ajute!

[ildy]

HM.... Gandurile mele nici nu stiu unde sa incep primul gand era/ NU se poate NU este adevarat e o greseala DE CE ??????????? ................... Era si mai cumplit pt ca era ziua de nastere a fiicei mele de 10 ani MELINDA si trebuia sa fie o zii plina de sperante si bucurii si nu a fost asa. ....... seara la ora 23 si ceva mi sa zis ca........IMI PARE RAU NU MAI ESTE ........este cumplit ..este de nedescris senzatia aia de neputinta de disperare de durere .singura mea intrebare a fost ................si acum ce se va intampla?
raspunsul doctorului .. provocam nasterea nu merita sa te tai ........... mie imi era indiferent imi vroiam copilul viu si sanatos dar nu se putea ..... am sunat acasa la sotul meu a raspuns fetita eu de frica sa nu isi deie seama am vorbit cu ea senin si far sa plang nu stiu de unde atata putere dar... cand a ridicat sotul si a trebuit sa ii spun vestea ca nu mai este am crezut ca se crapa pamintul si eu ma prabusesc in gol.....ma simt si acuma vinovata pt ca nu mia trecut in gand niciodata ca vreau sa mor.............nu aveam dreptul asta pt ca mai aveam o fetita acasa care avea nevoie de mine intreaga si sanatoasa .acum simt cand va citesc povestile ca mii rusine dar eu nu am vrut asta nu am vrut pt ca aveau nevoie de mine acasa fiica si sotul meu.... din contra imi era frica de moarte si aveam atacuri de panica pe care cateodata le mai am . atrecut deja 3 luni dar durerea nu vrea sa ma lasa este tot mai puternica si dorul este la fel
totusi am noroc cu sotul si fetita mea si cu toata familia care ma sprijina ..... dar cunostintele noastre parca incep sa uite de intamplarea asta tragica si nu inteleg de ce mai plang de ce nu imi trece?
.
dupa nasterea groaznic de dureroasa si din punc de vedere fizic si psihic eram dupa parerea mea parca anesteziata nu prea eram constienta ce sa intamplat parca visam ..........parca era un cosmar....... dar mam trezit brusc la realitate cand am iesit din spita cu mana si burta goala si cea mai cumplita a fost cand am intrat in curtea casei si pe usa cu ..MANA si burta goala si cu o derere imensa in suflet AM SIMTIT CA MI SE SFASIE SUFLETUL SE DURERE MA SCUZATI CA AM SCRIS ASA DE MULT DAR AICI SIMT CA IMI POT DESCHIDE SUFLETUL FARA SA MA JUDECE NIMENI SI CA TOATE SUNTETI ALATUR DE MINE VA PUP VA CU DRGA SI DUMNEZEU SA ODIHNEASCA PE INGERASII NOSTRII

[victi]

Mie nu mi-a zis nimeni "Nu mai e"...Toata lumea i-mi spunea "E in ambulanta...va fi bine ..e doar putin lovit..."....si eu credeam...vroiam sa cred toate astea,cu toate ca sub cearceaful alb vedeam pantalonii lui...sosetele...

Am ajuns la locul accidentului...Coloana de masini nu se sfarsea..."Doi au murit...Pe unul l-au dus cu salvarea"...Cuvintele i-mi ardeau inima...M-am zbatut sa ajung pana in apropierea lui...politia nu ma lasa...atunci de ce m-au chemat??..Eram singura...asa cum sunt si acum...Cei care ma cunosteau trageau de mine...ma opreau...dar eu AM VAZUT...Am simtit ca e Doru meu !!!Am strigat "De ce nu misca???"..."E sedat "...Minciunile continuau...fostul sot a ajuns langa el ...l-a privit si a plecat mai departe...speranta mi-a renascut..."Daca totusi nu e Doru?'"Doar tatal lui nu putea sa plece de langa el asa repede...eu as fi stat acolo...l-as fi luat in brate...dar...cineva facea fotografii...i-a descoperit...si...ERA DORU SI COLEGUL SAU DE BANCA VLAD....intuneric.....
M-am trezit in ambulanta...au vrut sa ma ia de acolo...atunci a ajuns prietena lui Doru cu mama ei...Mi-am revenit cat de cat asa ca m-au lasat sa merg cu ele cu masina...
Morga...asteptam ...I-au adus pompierii...Doru era pe o patura in carouri...pe fata siroaie de sange...am cazut...eram constienta dar picioarele nu voiau sa ma asculte...ma uitam in jur...sa ma ajute cineva sa merg la el...o asistenta m-a vazut pana la urma si a venit sa ma sprijine...am intrat...l-am luat in brate...era cald...ma uitam nedumerita de ce nimeni nu il resusciteaza...de ce stau toti si se uita la el fara sa faca nimic...am inceput sa implor sa faca ceva...se uitau la mine muti...interzisi...lacrimile le curgeau pe fata...Am inceput sa-i fac masaj cardiac...incet...incet...masajul s-a transforma in mangaiere...acceptasem adevarul....crud...ERAM GOALA!!!

Victy

[nicoleta]

Draga Victy, ma doare sufletul de cate ori citesc randurile tale.
E atat durere, ...offff ca nu pot crede, nu vreau sa cred, pentru ca...nu vreau sa fie adevarat.
As vrea sa ma trezesc dintr-un somn si sa observ ca totul a fost un vis.
Draga de tine, te inteleg mamica draga, atat de bine.
Plangi si suspina, scrie aici tot ce mintea ta indurerata iti dicteaza, ..scoate toata frustarea din tine, toata disperarea pune-o in cuvinte si trimite-o aici. Nu tine in tine durerea, nu o lasa in trupul tau intreg, ca sa nu te macine de tot.
As vrea sa fiu langa tine, sa te strang in brate si sa iti mangai tamplele in timp ce dormi, as vrea sa pot face ceva impotriva suferintei tale, ca sa o starpesc, sa o alung in cea mai indepartata departare.
Te pupacesc draga mea, si am sa ma rog ca Bunul Dumnezeu sa te ajute sa traiesti in continuare cu liniste si multa putere.
Numai bine, ai mare grija de tine.

[cristina_mama_de_inger]

eu nu am auzit...eu am gasit fetita moarta in patut....m-am trezit,in ziua aceea trebuia sa o imbrac bine si sa mergem la dispensar si la primarie(aveam niste treburi)...deci cum spuneam...m-am trezit,si,ca in fiecare dimineata dealtfel,m-am dus la ea la patut si am strans-o un pic de nascuc(imi intrase in reflex,de fapt era un gest de afectiune,nu stiu daca intelegeti)....si deobicei se stramba cand faceam asta,insa acum nu a mai schitat nici un gest...inca nu vazusem pata rosie de sange pe care o avea dedesuptul nasucului(nu stiu cum,de-abia ma trezisem),chiar daca nu a schitat nici un gest,nu m-am gandit ca e ceva neregula,si am strans-o iar,mai tare putin...nici atunci...incepusem sa ma panichez,ma gandeam ca a lesinat...am incercat sa ii deschid ochisorii...nu am putut...erau lipiti...apoi am tipat,am strigat-o pe un din cumnatele mele,dar a venit cealalta cumnata,apoi a venit si cea pe care am strigat-o initial...una din ele a sunat la 112(mi-aduc aminte ca a zis `nu stiu ce are,cred ca e moarta)...a venit si cumnatul meu(va dati seama,am fost 4 persoane cun ea si nu realizam nici una ce s-a intamplat..NU AM VRUT,NU AM MAI FOST IN STARE...o cumnata a infasat-o intr-un pled si cealalta a chemat un vecin cu masina sa ma duca la dispensar cu fata...am ajuns acolo(fata mea aveam deja semne vinetii pe trupusorul mic si plapand)...acolo,asistentul(de fapt era o asistenta cu tatal ei,care era proprietarul cabinetului) m-a intrebat daca am batut-o...eu m-am gandit la bataie ca la o metoda de-a lor de a o face sa isi revina..nu intelesem sensul intrebarii....ei de fapt m-au intrebat daca am maltratat-o...apoi am zis ca nu,nu sunt atat de nebuna incat sa fac acest lucru...apoi am coborat din cabinet sa mergem sa luam certificatul de nastere al fetei si buletinul meu ca sa mergem la morga,in medgidia.pana sa ma urc in masina,venise si salvarea...doamna de pe salvare a zis...`da,au inceput sa apara deja semnele cadavriere)...asta m-a marcat,parca realizam un pic ce se intampla.cei de pe salvare au zis ca nu mai are rost prezenta lor deoarece eram la cabinetul medical unde se sesizase decesul.pe drum,catre medgidia,mi-am tinut fata in brate...si se ingreuna,se ingreuna tot mai mult...inca speram sa fie un cosmar...speram...incorect spus...asteptam sa ma trezesc din cosmar...eram sigura ca nu e adevarat...nici cand am ajuns la morga si mi-a luat-o omul ala mic din brate nu am crezut ca e adevarat...poate de-asta nici nu am plans atunci...eram panicata,dar nu putea sa fie adevarat...deci eu inca asteptam sa ma trezesc din somn....de fapt...si acum...astept acelasi lucru....

[ELLA]

Buna intrebare........dar oare am mai simtit ceva?Imi aduc aminte ca sotul meu a inceput sa planga in urma telefonului primit....."d-le Susu,baietelul mai mic,Paul,nu a reusit sa treaca de aceasta noapte"(am avut 2 baietei gemeni),mi am dat seama ca s a intamplat ceva,atunci el a spus e vb despre Paul,am plans amandoi,si acum il rog pe Dzeu sa ma ierte ca i am spus cat de tare Il urasc,era nedrept,ii doream si ii iubeam,ii simteam ca pe o minune pt care ii multumisem tot timpul sarcinii..."de ce mi i ai dat daca acum ii iei la tine?ca sa ma lovesti,cu ce am gresit eu,de ce nu le lovesti pe mamele care nu si doresc copii,de ce pe mine?"Ne am imbracat si am asteptat cu nerabdare sa intru in salon sa l vad in incubator langa fratiorul lui,Raul,eram convinsa ca nu e adevarat,ca se inselase doctorita.Ii uram pe medici la maternitate ca nu i au pus in acelasi incubator,cum puteau sa ii desparta in burtica la mami ei se inghesuiau unul langa celalalt,cand mi am dat seama ca intradevar era adevarat am renuntat sa mai lupt pt Raul,eram convinsa ca va avea aceeasi soarta,nu am mai avut putere,credeam ca nu mai are rost,imi pusesem in gand sa ma sinucid.il imploram pe Dzeu sa ma ia pe mine in locul micutului.Din a 2 a zi am refuzat tot:pe Raul,sa mananc,sa i dau lapte lui Raul,sa ma ridic din pat,nu ma puteam opri din plans si incepand din clipa aia,2 ani am suferit de insomnie,pana cand am urmat un tratament antidepresiv.Marele meu regret este ca nu m au lasat sa il tin in brate,macar 1 min sa il iau din sicriu in brate,caci pana atunci nu avusesem voie sa l miscam.Cu ajutorul sotului care ma ridica cu forta din pat,ma imbraca si ma ducea la spital la Raul(a stat la incubator 2 luni si 4 zile) mi am revenit si mai ales cu ajutorul lui Dzeu si a puiutului meu iubit,Raul,ei toti m au ajutat.Dar din acea zi(15 iulie 2005) mergeam doar cu strangere de inima pana la spital,pana nu vedea ca e in incubator ma durea groaznic stomacul,facusem o gastrita pe fond nervos,medicii si asitentele imi spuneau mereu sa nu mai plang dupa Paul ca i transmit starea lui Raul mai ales ca alaptam,sa nu mai merg asa des la cimitir si sa stau mai mult pe acasa sa ma odihnesc nu sa stau la spital cu el asa mult timp zilnic,dar nu puteam,as fi dormit pe un scaun langa incubator insa nu ne lasau acolo decat in alta aripa de spital.Odata cu timpul nu am mai cautat raspunsuri desi stiu ca daca nu dormeau asistentele la ora 4 dimi cand Paul a facut stop cardiac puteau sa i de a o sansa la viata sa incerce sa l resusciteze pt a 3 a oara,copilul nu avea nici o malformatie,era doar mic(810 gr),dar si Raul era mic(830 gr) si a reusit sa lupte,acum putea avea un fratior.........
Am inteles ca singura sansa sa nu il pierd pe Paul definitiv este sa il iubesc la fel de tare ca pana acum,in acest fel el ramane cu mine si cu noi.........

[marialivia1]

Cand am realizat ca intr-adevar...nu mai e si nu va fi niciodata fetita mea, am crezut ca nu voi mai putea trai, dar nu a fost asa. Desi familia mea s-a destramat, am gasit puterea sa invat sa traiesc...altfel, o alta viata, cu alte personaje, dar intotdeauna cu copiii mei aproape.
LIVIA NICOLETA a fost dorita cu ardoare, cu atat de multa patima, incat parca patima aceea a faramat-o. Era o farama de fetica, de o frumusete angelica, alba-stravezie, cu pielea fina si curata, cu ochii mari, neobisnuit de mari si cu privirea nefiresc de clara pentru un bebe atat de mic ca ea. Cand ma apropiam de incubator intindea instinctiv manutele si mie mi se parea cea mai frumoasa fiinta de de pamant si eram fericita, fericita, apoi ma-ntristam stiind ca poate nu va mai fi...si nu a mai fost.
Parintii mei si EL evitau sa-mi vorbeasca, nimeni ,niciodata nu a vorbit desprea EA, niciodata nimeni nu a amintit de EA, de parca nu ar fi existat vreodata si pe mine mereu m-a durut acest lucru, pentru ca EA a fost fetita mea.
Daca acest site nu ar fi fost si multumesc inca o data BIANCAI ca ,,l-a nascut,, pentru noi toate, nu as fi avut niciodata ocazia sa-i mai rostesc numele, sa vorbesc despre EA.
Tremur toata scriind si au trecut atatia ani, cand ma gandesc doar...simt aceeasi durere si acelasi amar , dar macar am cui sa spun si ma simt inteleasa...Cum a fost cand am aflat ca nu mai e?
Cum este si acum, in acest moment, ma faram in atatea mii bucati...niciodata nu voi mai fi la fel, pentru ca durere mai mare decat aceea ca am pierdut-o pe ea nu poate fi. Niciodata nu am mai fost la fel, dar dupa aceea am devenit puternica, puternica, chiar daca sufletul a ramas la fel de fragil...
Nimic si nimeni nu o va putea inlocui...pe sufletica mea...

MARIA, MAMA INGERASEI LIVIA NICOLETA

[hera22]

Nici nu stiu daca pot sa separ trairile simtite in acel moment. A fost un amalgam de sentimente care m-au coplesit. In primul rand am simtit o furie imensa impotriva intregului colectiv medical care m-au purtat de colo colo si care nu a dat macar un rasp intrebarilor mele. Apoi m-am simtit neputincioasa, neajutorata, neinteleasa de cei din jurul meu. Am simtit teama..n-am vrut sa-mi vad copilasul, sa-l tin in brate. A doua zi m-am simtit atat de singura si un gol imens mi-a patruns in suflet. Imi curgea laptele, dar eu nu aveam pe cine sa hranesc. A fost ingrozitor... Acum dupa 9 luni de cand Bogdan Mihai a plecat la ingeri ma simt tot singura si cu acelasi gol in suflet si in inima. Mi-e dor de el si as face orice sa-l aduc inapoi. Dar stiu ca este intr-un loc frumos si nu pot decat sa ma lui Doamne Doamne sa aiba grija de el.

[Oana]

Nici nu mai stiu ce am gandit. Stiu doar ca ma urasc in fiecare moment de atunci incoace, ca nu am avut taria de a o lua in brate. Ma dor bratele de dorul ei, mi se frang mainile de lipsa puiului meu.

[nicoleta]

Buna, Oana draga!
Scumpa mea, ...atat de mult frumos te defineste, ..asa un suflet sensibil am simtit in cuvintele tale, mi-ai cucerit inima, si tu vorbesti de ura...nu, ...asta sa nu o mai faci, draga mea.
Vezi ca eu am o amica tare buna, se numeste pasarica stie tot, si imi spune daca te mai dispretuiesti...iar eu...voi lua masuri...
Te imbratisez draga mea, si te port mereu in gandurile mele bune, lucru ce iti va face bine, vei vedea, ...optimismul si energia mea pozitiva va reusi in timp sa te invete cum sa observi frumosul si binele din jurul tau.
Iar pe tine, ...sper ca vei reusi sa te vezi in oglinda care arata realul, nu in cea care arata dupa frustarea ta.
Iti daruiesc acum, un brat mare de sperand ca vor inveseli putin pe acea Oana pe care eu o cunosc dupa cuvintele asternute aici, cu sinceritate.
Pupici, numai bine, ...si ai grija, ..nu uita ca amica mea, pasarica stie tot, vede tot, ...tot-tot...cu drag, eu!!!

[roxanasc]

Imi amintesc ca mi-era ciuda ca ma puteam tine pe picioare, dupa care pentru o fractiune de secunda, m-am gindit ca Dumnezeu m-a scapat de probleme, pentru ca simtisem de la inceput ca nu era in regula, desi la controale totul era bine. Acum mi-e rusine de gindul asta. Uneori ma intreb daca nu cumva instinctul asta a facut sa se intimple asa...Si apoi m-a doborit frica, mi-a fost frica sa-l vad, sa urlu, sa pling, sa ma zbat. Am simtit cum ma cuprinde amorteala...Acum sint plina de regrete, de faptul ca nu l-am vazut si nu mi-am luat ramas bun de la el si nu l-am sarutat, nu i-am spus ca l-am iubit si l-am dorit, ca nu l-am atins nici macar cu privirea...