"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
Au trecut zile , saptamani si luni deja ... amu' se face si anu' ... avem si acum amintiri care ne dor ... nu le vom uita nicicand ... au fost clipe minunate , atata timp cat ai fost pe drum ... acestea ne mai tin in viata ... ma bucuram ca existi ... abia asteptam sa te cunosc ... imi facusem multe vise ... sa mai zambesc , in fiecare zi ma lupt cu mine ca sa o fac ... imi este greu sa adorm ... te zaresc ... dispari ... este un vis ? ... a fost un vis ... un vis vei ramane ... Alerg ... te strig ... unde esti ?!? As vrea sa te intorci ... Sa mai iubesc ? ... ma straduiesc , atat mi-a mai ramas ... as vrea sa cred iar in tine ... dar nu mai vreau sa treaca vremea dupa tine in zadar ... as vrea sa te intorci ... as vrea sa ramai cu noi , sa ne continuam visul ... Ploaia imi bate in geam ... ma gandesc din nou la tine ... te asteptam ... nu ne uita , te rog ... nu pot sa cred ca visul nostru s-a sfarsit ... nici nu vreau sa cred acest lucru .. nu vreau ! ... ai lasat un gol in urma ta ... doua suflete pustii ... Aceeasi poveste , a noastra , dainuie inca in gandurile si-n inimile noastre ... ne doare ca nu te mai avem ... si totusi e o zi senina , insa , numai in viata noastra Soarele nu mai apare ... l-ai luat cu tine ?!?
Ne este dor de tine ALEX!
Ultima oară modificat de Camelia ALEX pe 17 Mai 2011, ora 16:30, modificat de 8 ori în total.
Ingerasul meu pazitor ALEX ...merge alaturi de mine in fiecare zi si clipa.
Draga mea te cu mare drag si imi pare nespus de rau pentru pierderea ta , vreau sa te intampin cu bine ai venit in familia EMMA , in aceasta familie mare in care fiecare mamica a trecut prin drama ei si toate dintre noi te vor intelege , aici poti sa scrii tot ce simti tu pentru puiul tau , tot ce ai dori ca el sa afle , iti doresc multa putere , alinare si credinta , scumpului tau . zbor lin si mii de .
Draga mamica de ingeras Alex echipa EMMA te si spune bun venit. Regret enorm pierderea ta, i ti inteleg zbuciumul, tare mi ar place sa te si cu o simpla mangaiere sa ti iau toata durerea.Alex este acum in bratele lui DD si de acolo de sus te vegheaza, este ingerasul tau pazitor acum. pentru Alex
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha
draga de tine. e greu si daca nu il vezi si daca il vezi pe copilul care pleaca prea devreme. sunt sigura ca s-a simtit iubit de tine, de voi. nu stiu, nu ti-as putea niciodata respunde la intrebarea dece? e intrebarea cu care traim toate. cea mai grea.fara raspuns. aici. dar cindva o sa stim si raspunsul.
pin aatunci...te imbratisez, ma doare de tine si cu tine.
fii tare.
in luna august...nu stiu. mie mi-a fost cumplit de greu saptamina trecuta. acuma r fi trebuit sa se nasca la termen Ella me adraga. a fost....fff grea saptamina. dar am avut prietenei linga mine. sotul(trist si obosit si el) si Dumnezeu parca a adus oameni la care nu ma asptetam sa vorbeasca cu mine, sa ma asculte, sa plinga cu mine.
abordeaza-ma cu libertate oricind ai nevoie de cineva care sa te asculte. bine?
Ina B, mamica pentru Iunia Christa(8ani) si cindva, undeva in glorie, si pentru Ella Gloria(7 zile martie 2010).
SCUMPA SI INDURERATA MAMICA DE ALEX..........IMI PARE SINCER NESPUS DE RAU CA A TREBUIT SA TRECI SI TU PRIN ACEST NECAZ, PRIN INFERNUL DURERII DE A-TI PIERDE TOT CE AVEAI MAI DRAG SI MAI IUBIT PE-QCESTA LUME, SI-ANUME COPILASUL PRIMESTE MEA CALDA SI PRIETENOASA...........SI INCEARCA SA VB CIT DE DES POTI TU CU INGERASUL TAU ALEX SI SPUNEI CIT DE MULT L-ATI DORIT, L-ATI IUBIT SI CIT DE DOR VA ESTE DE EL, SI RUGATI-L SA VA INTAREASCA SI SA VA AJUTE SA MERGETI INAINTE .......... EU SINT TOT O MAMICA DE INGERAS....ANDREI NANU........L-AM DORIT, L-AM IUBIT, L-AM AVUT TIMP DE 9-LUNI--9-ZILE--11-ORE--SI--20 DE MINUTE......TIMP IN CARE A KINUIT NESPUS DE MULT, AM LUPTAT SA-L VINDEC DE-O NENOROCITA DE BOALA [ CIROZA HEPATICA], DAR EL MITITELUL DOAR ATIT A AVUT ZILE DE LA D-ZEU.............A FOST UN ADEVARAT LUPTATOR, A REZISTAT PINA CE A PRIMIT SI-O BUCATICA DIN FICATUL MEU............ADICA I-AM DAT NASTERE A DOUA OARA, DAR DIN PACATE DD A AVUT ALTE PLANURI CU EL SI DUPA 8 ZILE DE LA TRANSPLANT CEVA S-A INTIMPLAT SI-A FOST NEVOIE DE UN ALT FICAT.........IL GASISEM SI PE ACESTA, NUMAI CA, CU 30-MINUTE INAINTE DE A INTRA IN SALA DE OPERATIE INIMIOARA LUI A OBOSIT SI-A INCETAT SA MAI BATA.... DD L-A KEMAT LA EL........PE 16--11--2008 LA 23-45 ANDREI AL NOSTRU A DEVENIT INGERAS AL DOMNULUI............. ACUM ESTE INGERASUL NOSTRU PAZITOR................... IARTA-MA CAMELIA, DAR NU STIU DE CE AM SIMTIT NEVOIA SA-TI POVESTESC PE SCURT POVESTEA MEA SI-A INGERASULUI MEU ANDREI......... PT TN SI FAM TA MULTA SANATATE, LINISTE IN SUFLET SI PUTERE.. PT ALEX SI ANDREI SI PT TOTI INGERASII MULTA LUMINA, SI
''''''' Corina , mama ingerasului ANDREI NANU '''''''
'''''''Corina , mama ingerasului ANDREI NANU , a unui pui fff mik nenascut , si-a unei minunate fetite aici pe pamint, ANDREA MARIA '''''''
Draga mea iti spun si eu bine ai venit in aceasta familie,te si eu imi pare foarte rau ca trebuie sa treci si tu prin asa durere,dar sa stii ca aici vei gasi intelegerea pe care nu oricine o poate oferi ci doar acele persoane care o traiesc.Dumnezeu sa iti ajute sa poti sa mergi inainte iar tau drag sa ii ofere fericirea vesnica intr-un loc cu multe flori si stelute luminoase .
Scumpa mea Camelia(asa am inteles ca te cheama -daca gresesc iarta-ma si corecteaza-ma ca nu ma supar) bun venit in marea noastra familie EMMA ,ma bucur ca ti-ai deschis inima si ai scris povestea tau Alex,am privit din nou pozele sa incerc sa te recunosc dar din pacate ,as fi vrut sa-ti pot oferi o calda un umar pe care sa plangi,dar ma bucur ca ai fost acolo si sper eu ai simtit caldura sufletelor mamicilor de din Brasov care sunt dispuse sa te cunoasca . Aceasta mare familie EMMA ne-a dat ocazia sa ne putem cunoaste sa ne putem vorbi pentru ca doar parintii de inger pot intelege durerea si nevoia voastra de a vorbi despre copilasul vostru.(mai ales asa cum este cazul tau la fel ca al fetitei mele Lore ca nu ati avut sansa sa va tineti copilul la pieptul vostru-multa lume nu intelege si doare ....... ) multe si calde Liliana-bunica de ingeras David
Inca un ingeras Alex.... O imbratisare pentru tine, mamica de inger si mult curaj si optimism, sa fi puternica. Cat desppre raspunsuri, nu astepta sa ai vreo explicatie...pentru ca eu cred ca nu o sa o gasesti....eu una in cazul meu inca ma chinui sa aflu de ce??? de ce noi??? si nu gasesc raspuns, si ma macina intrebarile, asa ca macar tu incearca sa nu te chinui cu intrebari fara raspuns. multe pentru Alex
Ioana Mamica lui David si a Sofiei aici pe pamant, si a puiului Alexandru -acolo sus
''Sa stii sa lupti cand vrei sa ai, sa nu regreti cand pierzi sau dai, sa poti urca cand altii te coboara, sa poti sa induri cand altii te inseala, sa poti zambi cand inima iti plange, sa-ti fie cald chiar daca afara ninge, sa poti avea dorinta chiar daca is clipe ce trec in nefiinta, sa poti trai cand lupta e pierduta, sa ai in viata tot ce sufletul iti cere: credinta, dragoste, placere.''
multa sanatate.pupici
Ultima oară modificat de Camelia ALEX pe 17 Mai 2011, ora 16:33, modificat 1 dată în total.
Ingerasul meu pazitor ALEX ...merge alaturi de mine in fiecare zi si clipa.
Draga mea, da-mi voie sa iti ofer o mare si calda . Imi pare rau ca inca un a plecat de langa mamica lui...imi pare rau ca a trebuit sa treci prin asta...dar imi pare bine ca ne-ai descoperit, ca ai descoperit marea familie E.M.M.A.
La fel ca si Lily stau si eu si ma uit pe pozele de la ZPI si incerc sa te gasesc..nu stiu...a fost o zi in care parca am plutit de emotii. Ma bucur ca Loredana te-a indrumat catre noi.....este o persoana deosebita, abia astept sa vina in tara sa mai putem sta de vorba...nu stiu cum face dar reuseste sa ne umple sufletul cu optimismul ei.
Multe, multe pentru tine scumpa mamica de , iar micutulul Alex, zbor lin printre miile de
Corina - mamica ingerasului IUSTIN si a comorii vietii mele- Bogdan
Asa este darga mea, doar mamicile puternice pot indura durerea pierderii unui copilas, tu acum ai devenit una dintre aceste mamici, tare i mi pare rau. Ma bucur ca ai putut sa mergi la ZPI, ma bucur ca l ai simtit aproape pe Alex, mi aduc aminte de prima mea participare, o pierdusem pe Tasha de nici 3 zile, dar ca am fost pe stadion atunci mi a facut bine, mult bine. Te cu mult drag
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha
Draga Cami.... Ma bucur ca ai scris povestea lui Alex aici... Ma bucur ca am putut fi alaturi de tine sufleteste din primele momente,desi imi doresc sa nu mai treaca nimeni prin aceasta suferinta. Eu stiu cat de mult va doreati un bebe...ne cunoastem de cat de 10 ani??...ce repede a trecut timpul... Ma bucur ca ai simtit efectele benefice ale organizatiei...eu le-am simtit din primele zile,si pot spune cu mana pe inima ca de acea sunt asa optimista si ptr ca seman cu mama ...totul i se datoreaza ei. Eu iti ofer o calda imbratisare chiar daca este virtuala si sper sa te faci bine curand. ALEX ai grija de mami sa se faca bine .... Te pup... Loredana
Faptul ca ai participat la Ziua Parintilor de Ingeri, la Brasov, si ai vazut zecile de baloane colorate inaltate spre cer mi-a amintit de mine anul trecut. Anul trecut, cand tot in februarie mi-am pierdut si eu ingerasa, am participat pentru prima data la Ziua Parintilor de Ingeri...
Mult curaj draga mea
Mămica îngeraşului fluturaş Denisa Georgiana şi a micuţei Eliza Ana-Maria Desene pentru un îngeraş:http://dennyg.daportfolio.com/
Ramai ce esti, nimic mai mult Urmeaza-ti drumul in tacere Chiar daca lacrimi de durere Te vor rascoli Nu ezita, nu spune NU Si nu uita ca TU esti TU De-ai gresit sau ai pierdut Nu te opri din drumul inceput Nu regreta timpul pierdut Si tot ce puteai face si n-ai facut Lupta, sperand ca intr-o zi Tot ce iti doresti se va implini.
zile frumoase si insorite.pupici
Ingerasul meu pazitor ALEX ...merge alaturi de mine in fiecare zi si clipa.
Draga mea Abia acum am reusit sa citesc povestea ingerasului tau, inca o poveste trista , inca un copilas devenit ingeras prea devreme, imi pare nespus de rau...... Alex este acum unul dintre miile de ingerasi ai lui Dumnezeu, este sufletului tau, care iti zambeste zi de zi, chiar daca tu nu il vezi, care te vegheaza in fiecare noapte si iti ofera protectie Ai grija de sufletul tau, chiar daca doare atat de tare aceasta pierdere, nu te da batuta, mergi mai departe cu credinta in Dumnezeu, Alex iti va ghida pasii, sunt sigura de asta... Primeste o din partea mea... Si pentru micutul , o din tot sufletul. Cu drag, Bia
"Te iubesc si te voi iubi toata viata, iar daca si dupa moarte oamenii iubesc, atunci te voi iubi pentru totdeauna!" D.Alighieri "Learn from yesterday, live for today, hope for tomorrow." ........my precious child.......
Cu tot dragul si din tot sufletul Aici o sa fiu oricand vei avea nevoie de mine, sa nu eziti niciun moment..... Somnic usor, draga mea, alaturi de micutul ingeras, cu care "am discutat" eu si mi-a spus ca daca nu are foarte multe lucruri de facut, coboara in vis la mamica lui Bia
"Te iubesc si te voi iubi toata viata, iar daca si dupa moarte oamenii iubesc, atunci te voi iubi pentru totdeauna!" D.Alighieri "Learn from yesterday, live for today, hope for tomorrow." ........my precious child.......
Draga Cami sunt cu gandul la tine stiu de la Lore ca ai probleme grave de sanatate eu la DD sa te ajute sa treci cu bine si peste acest mare necaz. tau Alex vegheaza acolo sus asupra ta,daca ai posibilitatea mai lasa-ne si noua cate un msg aici sa stim ce faci. multe si draga mea si suntem cu gandul la tine si ne rugam pentru sanatate ta. Lili_bunica de ingeras David
BUNA tuturor,uite acum sunt bine,dar am fost plecat la Cluj in urma unor pb.din timpul sarcinii.ALEX ingerasul nostru mi-a lasat in urma o malformatie venoasa calcaneana la piciorul stang am fost operata acum doua sapt.si am fost internata in spital 20 de zile.Ieri am venit acasa acum lucrez la recuperare in rest multa rabdare.M-am gandit la voi mult si va multumesc din inima pt. orice gand bun in rest numai de bine.Va cu drag.pupici
Ultima oară modificat de Camelia ALEX pe 1 Iul 2010, ora 20:32, modificat de 2 ori în total.
Ingerasul meu pazitor ALEX ...merge alaturi de mine in fiecare zi si clipa.