Doleantele Mamelor de Ingeri

[alinam]

Cu ce medici m-am intalnit in viata mea...AS FACE PRECUM ANTONESCU, I-AS STRANGE SI LE-AS DA FOC.....
Imi pare rau ca spun asta dar asa este, toti medicii pe care i-am intalnit au fost praf,
- Dr.GRAMA - cu care am nascut
- Dr. ROBANESCU- care ne-a facut sa ne pierdem timpul doi ani( primii doi ani din viata lui Adita) in loc sa ne spuna ca trebuie gimnastica de recuperare intensiv, mai ales ca era mititel
- Dr. TUTUNARU - care ma tot plimba de 5 ani in loc sa-mi dea un tratament ca lumea pentru infertilitate
- Dr. PADURE-
si multi, multi altii...

[Bianca_C]

Cred totusi, fara a supara pe nimeni , ca pe langa "educarea" medicilor in ceea ce priveste depresia postpartum ( dupa pierderea unui copil ), si noi, in calitate de mame ar trebui sa ne informam ( e adevarat ca niciuna dintre noi nu s-a gandit vreodata ca va trece prin asa ceva si era aproape iesit din comun sa caute simptomele aceste depresii, un pic mai diferita decat cea prepartum ), insa, cum noi, ca mame care pierd un copil, nu suntem in stare sa cerem un ajutor, sa o faca macar cei alaturati noua, sa le ceara ei medicilor tratamente specializate, astfel din ambele parti sa putem primi un ajutor, oricat de mic ar fi el....

Tin minte, ca in perioada in care eram insarcinata cu Patrick ( fiind foare tanara, nu constientizam foarte bine ce inseamna sarcina cu toate ale ei, am ales calea unor sedinte cu medici specializati care sa ma invete cum sa respir, cum sa ma asez, sa ma educe pentru ziua cea mare ).....mi-aduc aminte ca mergeam la cursuri, si eram uimita de cate lucruri pot afla, moasele de acolo erau atat de amabile si incercau sa ne explice exact ce si cum trebuie sa facem, inclusiv despre alaptare vorbeam.....intr-o buna zi, una din mamicile care venea la cursuri a adus pe lume gemeni, baietei, unul dintre ei plecase la Ceruri, si moasele au decis ca ar fi bine sa vorbim si despre asta...depresia postpartum, dupa moarte...recunosc ca in prima faza nu am fost foarte incantata, nu vroiam sa stiu detalii, pentru ca gandul meu refuza ca ar putea sa se intample asa ceva cu Patrick, si nu prea am luat aminte la ce se discuta, insa unele lucruri mi s-au intiparit in minte, si vi le voi spune si voua astazi...din perioada in care nu eram mama de inger, ci doar o tanara care astepta un copil

Moasele ne spuneau : "oricui i se poate intampla, chiar daca nu ne dorim, se poate intampla si daca ajungem in acest prag, organismul fiecareia dintre noi reactioneaza in diferite variante, insa prima faza ar fi durerea coplesitoare, pe care o putem controla....simtiti nevoia de ajutor, atunci cereti-l, oricarei persoane care este langa voi, asistenta, moasa, medic.....meseria le impune fiecaruia dintre ei sa dea o mana de ajutor. Va simtiti bratele goale?!, incercati sa inchideti ochii si sa va imaginati copilul la piept, poate sa fie o amagire pentru unele dintre voi, insa in multe situatii a avut efect; corpul va refuza orice contact cu un at copil, aflat in acea maternitate, ochii nu vor vrea sa vada alt nou nascut, insa incercati, atat cat puteti sa va priviti propriul copil, va ramane o imagine importanta din viata dvs, daca va este teama sa-l luati in brate, nu lasati teama sa puna stapanire pe maini, faceti-va curaj...e dreptul dvs sa aveti parte de aceste minute alaturi de copil...."

Lectiile moaselor cu siuguranta continua, e adevarat ca in clipa de fata vorbesc despre un alt sistem medical, mult mai avansat, insa de fapt asta ne si dorim, nu?!....
Moasele din Romania de ce nu ar putea sa ne vorbeasca cu aceiasi blandete in momentul pierderii copilului?!...de ce sunt atat de grabite sa plece la alta sala de nastere sau in alte cabine sa isi bea cafeaua?!...nu vreau sa ma revolt, nu vreau sa jignesc, Doamne fereste, nu o sa arunc niciodata cu bolovani in nimeni, si stiu ca nu putem amesteca toti medicii in aceiasi oala.....mai e adeavarat ca fac parte dintre familie de medici, dar asta nu inseamna ca ridic steagul pacii acum, nicicum, nu ii voi ridica in slavi pe cei care nu merita.

Cred cu traie ca avem medici minunati in Romania, pacat ca nu am dat noi peste ei pana acum,cred ca putem evolua ca mentalitate, ca sprijin, ca educatie, ca tehnologie....in ceea ce priveste medicina, ca putem lua exemplu de afara, daca noi nu suntem in stare....

Tot acest subiect despre "doleantele mamelor de ingeri" poate continua fara oprire, fiecare dintre noi vedem lucrurile din diferite parti, fiecare dintre noi are cate o experienta si daca le-am uni pe toate, ar fi minunat....avem dreptul la parere, avem dreptul sa primim toata ingrijirea medicala in aceste situatii....

Va las pe voi sa continuati....intre timp caut cateva articole din politicile spitalelor din strainatate pentru a vedea exact cum se procedeaza acolo, ....asa ar trebui sa se intample si la noi.....

O zi buna tuturor si un week end minunat
Cu drag, Bia

[marwana]

mai este foarte putin timp