Avortul spontan-sursa de stres in relatia de cuplu

[Mitrofan Mariana]

Buna ziua, numele meu este Mitrofan Mariana, sunt si eu o mamica, ce a pierdut o sarcina, iar acest lucru a avut o influenta foarte mare in viata mea. Tot datorita acestui fapt am ales ca lucrarea mea de licenta sa aiba ca subiect aceasta problema majora, care la noi in Romania nu este tratata deloc asa cum ar trebui din punct de vedere psihologic. Pentru a trage un semnal de alarma trimit prin acest mesaj citeva chestionare pe care rog sa le completati daca doriti sa va oferiti ajutorul in aceasta problema.( Chestionarele trebuie completate de ambii parteneri, sot si sotie)..................
.................................................
............................................
..........................
Vă mulţumesc pentru colaborare !!

Va voi tine la curent cu rezultatele cercetarii

[Daniela Ginju]

Din cate am citit mai sus aceste chestionare completate vor fi confidentiale dar.......nu ai trecut o adresa unde le vor trimite acei care le vor completa.

[Admin]

ATENTIONARE!

A fost incalcat punctul 12 din regulamentul acestui Forum!:

"12. Cereti permisiunea
Oricine doreste sa posteze chestionare in vederea oricarui fel de studiu, trebuie sa ceara intai permisiunea Administratorului. In caz contrar, chestionarul postat, va fi sters!"

Exceptand incalcarea regulamentului, din intrebarile puse, nu reiesea clar cui se adresa: celor care au pierdut sarcina sau celor care au suferit un avort spontan.
Mai mult decat atat, relevanta raspunsurilor in cazul unui studiu despre stresul in relatia de cuplu, nu ar avea nicio legatura cu pierderea sarcinii!
Multumim pentru intelegere!
Echipa E.M.M.A.

[sirius]

Ce pot sa spun,decat ca si eu am trecut printr-o astfel de suferinta...Nimic nu te face sa te simti bine, totul dispare : fericire, implinire sufleteasca...absolut totul devine un tot lipsit de culoare, de valoare...Cel mai dureros moment din viata unei femei...Iar atunci cand se aud acele cuvinte "linistitoare": lasa ca esti tanara, o sa poti face alti copii...simti cum te prabusesti. Au trecut aproape 4 ani de atunci, pe 21 oct era ziua mea de nastere, iar pe 26 oct.am aflat ca s-a oprit din evolutie de o saptamana aproximativ. Doctora, vazandu-mi disperarea, a spus sa nu mergem a doua zi la spital pt chiuretaj si sa mai asteptam pana luni (era joi). Aveam dureri insuportabile,incepusem sa sangerez, iar sotul meu a insistat sa mergem a doua zi (de sf.Dumitru). La spitalul Cantacuzino, indiferent de cotizatie sau nu, ai parte de un tratament ca la carte...
Mi s-a luat sange pt internarea de o jumatate de zi, apoi asistenta,foarte "draguta", mi-a facut anestezia partiala a inceput sa vorbeasca pe un ton ridicat: " Nu te misca sa nu aud dupa aceea ca nu si-a facut efectul!!". Asta m-a "calmat" si mi-a "linistit" suferinta. Am mers singurica apoi pana in sala de masacru si acolo era o doctora ce isi lua micul dejun, un doctor ce citea ziarul si-si bea cafeaua. Doctora s-a apucat sa scoata, sa traga nu stiu ce facea, dar simteam totul:"Stiu ca te doare, incearca totusi sa te relaxezi!" Cum?! Asistenta ce mi-a facut anestezia vb cu doctora:" Ce bine daca se intampla si la mine la fel!".Dupa...Am MERS SPRIJINITA de pereti SINGURA pana in salon. Sotul era plecat in oras dupa vaccin, am rh negativ, adica si cireasa de pe tort. In salon o doamna, ce fuma si bea cafea : "Mancal-ar mama pe el." spunea ea mangaindu-si burtica. "Eu nu pot sa nu fumez si sa nu beau cafea, el e bine, mai am un copil acasa, la fel am procedat!", o alta pacienta "Stai linistita ca esti tanara, o sa mai faci copii!" Doctora,in ciuda tuturor lucrurilor e o doctorita buna, o strica spitalul si personalul. Traumele psihice nu au disparut...dar poate o sa vorbesc altadata. Pt cel de al doilea copil caut o doctora sau un doctor bun, un spital cu rezerva ( nu particular), si oameni preocupati de soarta celui mic ,nu de cotizatii.Mai ales ca nu poti sa nu dai fiecarei persoane in parte bani, caci nu se uita la tine. Dupa aceea am aflat ca trebuia sa-i faca autopsie ca asa s-ar proceda...ce mai conteaza. Eram atat de speriata si de suparata ca practic nu vedeam decat o ceata densa. L-am visat zambind dupa aceea...un zambet angelic...M-am gandit ca vrea sa-mi spuna ca nu-i suparat pe mine. Apoi suparat...Apoi era o fetita. Acel vis m-a facut sa simt cata iubire iti poate oferi copilasul tau. Era imbracata intr-o rochita verde, dar nu orice verde, un verde cald, cum e iarba spre sfarsitul verii. Ma tinea de gat, si nu puteam sa o desprind de mine, atat de strans ma tinea. Avea un par cret, saten pana la gatut tunsa. Eram atat de fericita! Dar a fost doar un vis, doar un vis... M-am mai linistit psihic dupa ce i-am aprins lumanari la biserica, si am dat hainute altor copilasi care nu aveau o situatie materiala buna. Dar iarasi se apropie ziua fatidica, cand am aflat ca nu-i mai bate inimioara. Poate nu eram atat de traumatizata daca nu-l vedeam la ecograf...Nu stiu ce sa zic...Dar viata unui copil e mai importanta decat viata mea. Sa va dea Dumnezeu putere sa treceti cu bine peste acest hop teribil din viata voastra!!!!!