As propune,dragele mele...un subiect putin diferit.El are referire la acele mame,care, spre deosebire de noi,care si dupa multi ani ne plangem pruncii,ele si-i abandoneaza.
Viata mi-a oferit prilejul de a creste alaturi de copiii mei si alti copii,parasiti de mamele lor.
Si acum strang la piept o copila de 8 ani,abandonata de mama ei,cand era foarte mica.
Copiii acestia, oricat de mult incerci sa suplinesti mama naturala, cunoscand-o pe aceea, au o vesnica tanjeala dupa ea, mereu suferinta si tristete, au probleme de comportament, de suflet,de adaptare.
Credeti ca putem trage un semnal? Am putea constientiza pe tinerele ce fac copii atat de usor si tot atat de usor si-i si abandoneaza?
Am strans durerea in noi, dar am putea face cumva si lumina in suflete cenusii...sau poate insuficient educate moral, spiritual ?
Scuze daca subiectul propus de mine nu este potrivit si va imbratisez pe toete.
MARIA, mamica ingerasului LIVIA NICOLETA





.
.