Pana acum cativa ani asa am fost considerate noi mamicile de ingeri in aceasta Romanie cu conceptii inca comuniste si inapoiate.Fiecare dintre noi cunostea pe cineva cu un astfel de "statut" dar nimeni nu vorbea deschis despre asta,nimeni nu intindea o mana de ajutor,nimeni nu rostea un cuvant de alinare pentru sufletele chinuite de dor si tristete.E teribil de greu sa traiesti cu aceasta durere in suflet,e si mai greu sa porti singur aceasta povara,ascunsa undeva in coltul sufletului ca sa n-o vada nimeni,ca sa nu te judece,ca sa nu te arate cu degetul.Pana nu treci prin o astfel de experienta nu poti concepe cruzimea cadrelor medicale si a preotilor,cei care, ironia sortii ar trebui sa salveze vieti ,si suflete.
Cum poti privi si accepta durerea unei mame si sa ramai impasibil,cum poti trai mai departe cu constiinta impacata si sa mai ai mandria sa te numesti medic?
Sunt inca multi cei care trec indiferenti pe langa durerea si neputinta noastra,multumiti ca nu se afla ei in locul nostru,de cealalta parte a baricadei.De parca am fii avut de ales....
Mi-am pierdut increderea si credinta in toti acesti ani in care nu s-a schimbat nimic,si privesc neputincioasa cum numarul nostru,al mamicilor de ingeri e tot mai mare pe zi ce trece.Uneori mi-as dori ca durerea noastra s-o poata simti toti acei doctori care au mainile patate de sangele inocent al ingerasilor nostrii si toti preotii care ne-au refuzat linistea sufleteasca.Pe urma stau si realizez ca daca gandesc astfel nu sunt cu nimic mai buna ca ei,ca nimic din ce as face nu mi-ar aduce alinare sau pace in suflet.
Nimeni nu te invata cum sa traiesti dupa....si astfel i-ti dai seama cat de ridicol ai trait pana atunci ,cat de mult te preocupau lucrurile inutile si superficiale care altora li se par normale.Astept sa vina o zi in care sa pot trece pe langa acel "doctor" si sa-l pot privi in ochi fara furie si manie,o zi in care sa pot intra in Biserica cu pace in suflet.



, un sincer si cald "te imbratisez", toate acestea sunt semne ca incepe sa se topeasca gheata dura si opaca in care a fost ascuns atata timp acest subiect tabu.
).....si eu a zis intotdeauna, ca acela care poate intelege prin ce trecem, este acela care la randul lui a trecut prin aceiasi pierdere....moartea propriului copil, din cauza naturala, accidentala sau eroare medicala......pare a fi moarte sufletului tau in calitate de parinte....e ceva ce nu o sa reusim niciodata sa explicam prin cuvinte, nu exista cuvinte pentru a evidentia aceasta durere cruda