"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
Într-o țară afectată ocazional de fenomene meteorologice severe, https://ro.meteo.widget.info oferă alerte în timp real, menținând utilizatorii informați cu privire la orice potențiale situații de urgență. Această caracteristică este crucială pentru ca persoanele, comunitățile și organizațiile din România să rămână pregătite și să răspundă eficient la condițiile meteorologice nefavorabile.
Enter the YouTube activation code displayed on your device by login into yt.be/activate. By this you can activate YouTube on Smart TV by login to the webpage yt.be and enter the activation code.
When you visit this 123.hp.com/setup website, you'll typically find instructions and software downloads to help you set up and install your HP printer.
Watch Amazon movies & TV shows online or stream right to your smart TV, game console, PC, ... Enter the code displayed at this amazon.com/code website.
Begin by connecting your mobile to the TV. The Amazon app is all you need to connect your mobile to your TV at with the help of this amazon.com/code website. Transform your mobile into a remote control.
Using a web browser on your computer or smartphone, go to the amazon.com/code website and then you will be prompted to enter the activation code from your TV screen. Double-check to make sure you enter it correctly.
When you launch the Prime Video app on X1 or Flex, you’ll be prompted to sign in to your Amazon account. If you don’t have an Amazon account, you can create one at amazon.com/mytv.
Visit the amazon.com/mytv website on your browser and enter the code to activate the services. Lastly, you will need to login again to confirm the process.