"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
Va las un link catre ziarul "Adevarul" in care a aparut un articol exceptional despre povestile mamelor de pe Forumul E.M.M.A. si despre Organizatia E.M.M.A.. Multumim din suflet, Sandra Scarlat! http://www.adevarul.ro/articole/nascuti-ingeri.html
Un articol foarte bine scris! Emotionant si totusi spunand lucrurile pe nume. Este un articol care spune povestea, dar care subliniaza si sfaturile necesare, invatatura care trebuie retinuta. Bravo.
Nu sunt mama de inger, dar totusi sunt aici. Alaturi de voi, parintii de ingeri...
Un articol frumos scris,emotionant...insa parca mult prea scurt...parca nu ajung doua pagini de ziar pentru a reda o biblioteca intreaga de suferinta. E apreciabil totusi ca macar atat s-a scris,si daca am reusit astfel sa smulgem macar un "Hmm..." din gura celor care au citit-o si care-din fericire-nu sunt parinti de ingeri,facandu-i sa reflecte oleaca asupra a ceea ce inseamna o viata de copil,e un succes enorm articolul!
Astfel de articole au darul de a-i face pe toti (sau macar pe foarte multi) sa constientizeze zbuciumul sufletesc si furtuna care se abate peste viata unei femei si a familiei acesteia cand isi pierde copilul nenascut. Durerea dupa o astfel de pierdere este cel mai greu inteleasa. In plus, articolul aduce in atentie modul in care trebuie sa fie intampinata o mama care si-a pierdut copilul. Iar sfaturile sunt, evident, aplicabile si taticilor in egala masura. Avem pe forum cativa tatici de ingerasi care si-au dovedit sensibilitatea interioara in egala masura cu a mamelor de ingeri. Riddick, tu ai fost primul care si-a dezvaluit aici durerea. Au urmat apoi si alti tatici. Sa-i amintim pe Alin, Marcel, Horatiu... Imi cer scuze, voi reveni si voi completa lista (va rog sa ma ajutati si voi in acest sens... ).
Este nevoie de astfel de articole, este nevoie sa va spuneti voi mereu si mereu povestea. Este nevoie sa se auda cuvantul vostru. Pentru ca astfel lumea va intelege ca tacerea nu este o solutie, ca ignorarea subiectului nu sterge suferinta, ca izolarea voastra nu va ajuta sa mergeti inainte si ca viata in mijlocul lumii se desfasoara cu efortul tuturor, de ambele parti: efortul vostru de a va adapta din nou vietii in mijlocul lumii, dar si efortul oamenilor de a va intelege, de a va accepta ca v-ati schimbat, ca nu mai sunteti cei de dinainte, ca este nevoie de o anumita atitudine fata de voi, de o anumite cuvinte, de o alta perspectiva. Efortul trebuie sa fie comun pentru ca traim impreuna si trebuie sa invatam unii de la altii... unii pe altii... voi sa ne invatati pe noi... da... este nevoie de asta...
Asa incepe schimbarea. Voi ati facut primul pas scriindu-va aici povestile. Un suflet sensibil al unui jurnalist a scris un articol bun. Azi alt articol. Maine alt articol. Alti jurnalisti. Sute de suflete emotionate au citit, vor citi si vor vorbi altora despre asta. Voi veti duce povestea mai departe... Lumea se schimba...
Nu sunt mama de inger, dar totusi sunt aici. Alaturi de voi, parintii de ingeri...
Da, asa-i.....un articol reusit, scris din suflet, cu cuvinte simple si pline de sensibilitate; si cum de fapt sa scrii un articol, intr-un ziar atat de citit, fara pic de sensibilitate?! Bravo Sandra, ma bucur sa vad ca sunt oameni care ni se alatura, ma bucur ca lumea a inceput sa inteleaga ce inseamna aceasta pierdere, sunt linistita ca deja nu mai devine un subiect tabu..... Multumim inca odata!!! Bia
"Te iubesc si te voi iubi toata viata, iar daca si dupa moarte oamenii iubesc, atunci te voi iubi pentru totdeauna!" D.Alighieri "Learn from yesterday, live for today, hope for tomorrow." ........my precious child.......
Pentru a putea actualiza aceasta pagina cu toate articolele din presa care fac referire la Organizatia EMMA si la problematica parintilor de ingeri as avea nevoie de ajutorul vostru. Va rog copiati link-urile catre toate articolele pe care le descoperiti in aces sens in presa on-line si sa le postati aici. Ulterior eu voi face trimitere catre ele actualizand astfel pagina Media a site-ului (pagina indicata mai sus). Daca gasiti articole publicate in presa in perioada iunie 2009 - octombrie 2009 va rog sa mi le semnalati aici.
Va multumesc. Liliana
Nu sunt mama de inger, dar totusi sunt aici. Alaturi de voi, parintii de ingeri...
Mihaela,- mamica lui ANDREI - viata, sufletul si tot ce inseamna mai frumos si pur si a doi Pui mici, plecati mult prea devreme; - mamica lui Christian - o minune blonda cu ochi albastrii care ne parfumeaza viata aici pe pamant.