Priviti se poate.....

[Loredana M]

Buna tuturor...
M-am tot gandit daca sa deschid acest topic..dar azi m-am hotarat sa-l fac pt a putea cu usurinta sa raspund si sa arat tuturor DE CE E.M.M.A
Pt ca aceasta organizatie vrea toate aceste lucruri de care eu am beneficiat aici in Londra
si pt ca cunosc diferenta ..pt cei ce nu cunosc povestea noastra va spun in 2 cuvinte
In 4 martie 2009 am pierdut un copil la 34 de sapt David in Romania...si intr-o oarecare parte s-au comportat frumos cu mine dar as fi vrut sa-l tin in brate..sa am poze ,sa-l iau acasa..dar nu s-a putut...
In 27 ian 2011 am pierdut din nou la 22 de sapt Alexandra in Londra..si aici am primit doar imbratisari de la toata lumea si doar ''imi pare rau'' fara alte comentari..am tinut-o in brate din prima clipa ..a fost imbracata cu o rochita roz..a sta cu mine 13 ore..a avut parte de o ceremonie..este intr-un loc destinat lor ingerilor...
Ieri am descoperit ca lacul din fata cimitirului se numeste ALEXANDRA LAKE...am considerat ca este un semn si ca scopul Alexandrei este acela de a dovedi ca se poate..si trebuie sa luptam sa schimbam mentalitatea in Romania...
Priviti pozele si veti intelege...
Va imbratisez..si din nou SE POATE ...trebuie sa luptam...https://picasaweb.google.com/lilianalor ... ALEXANDRA#

[cassyan]

Am privit Loredana (vroiam sa scriu Alexandra , cred ca ma trage de mana Alexandra si spune "Ok, dar poti sa vb cu mine" ); eu sunt f. optimista dar acum ma intreb oare se va putea si la noi?
Am vazut in poze RESPECT, respect fata de copii, fata de copiii nascuti, de fapt toti copiii sunt nascuti, mai devreme sau mai tarziu, care sunt langa noi sau sunt deja in Rai.
E atat de frumos si de sensibil parculetul Ingerasilor
Privesc pozele cu placere, intelegi ce vreau sa spun.. numai noi, parintii de ingeri ne putem bucura cu/de durere

Dar, ai mare dreptate, TREBUIE SA LUPTAM....
Pupici Lore, si transmite/i si lui Veronica , Stefi

[ingerasulGabriela]

In urma cu cateva saptamani priveam cu admiratie, durere (pt pierdere) si bucurie (pt ca stiam ca iti doresti sa o vezi si ai reusit) pozele cu micuta Alexandra ... stiam povestea ta, stiam povestea atat cu David, cat si cu Alexandra ... am cautat de atunci zi de zi sa iti spun ceva ... mereu am simtit ca nu e momentul ... acum simt ca s-ar putea sa fie momentul potrivit.

Inevitabil ma gandeam cat de diferita poate fi o aceeasi experienta ... desi durerea e aceeasi ... diferenta o fac ... cei din jur ... sprijinul, primele cuvinte, reactia ... lucruri marunte care fac marea diferenta ...

Azi toata ziua in capul meu era o idee, care inca nu am impartasit-o cu nimeni, de a darui mamelor care pierd un copil un ghiveci cu o floricica care are nevoie de grija multa si atentie, iar pe ghiveci desenat/pictat un ingeras ...

TREBUIE SA FACEM SI NOI AICI PT MAMELE CARE ISI PIERD COPIII SUFERINTA PUTIN MAI USOARA.

Loredana toata admiratia mea, multa putere, ingerasilor tai zbor lin printre . Ai avut o fetita minunata, ai un ingeras pretios ... ma bucur ca ai avut sansa sa o ti in brate ...

[Loredana M]

Va intrebati daca se va putea si la noi....???
Eu nu ma intreb acest lucru..eu stiu ca se va intampla acest lucru..incet,incet cu perseverenta ..va trebui sigur sa trecem peste multe obstacole,gandiri..dar se va putea...pt ca suntem multe deja si trebuie sa ne gandim la viitoarele mamici de inger..pt ca ele vor exista chiar daca noi ne-am dori ca sa nu mai existe alte mamici de inger..
Asa ca nu va mai intrebati se va putea...spuneti vom face acest lucru sa se intample si la noi....
Orice suflet merita respect...
Va imbratisez cu drag...

[Loredana M]

FF buna idea cu ghiveciul...

[Bianca]

Draga Loredana , este extraordinara puterea de care dai dovada la atat de putin timp de la pierderea Alexandrei .... si ma bucur enorm pentru tine, ca ai reusit sa gasesti deja un sens in asta , pentru ca stiu ca asta te va ajuta sa te ridici mai usor, atunci cand te vor cotropi amintirile..si durerea... si dorul...

Desi pretul a fost mult prea mare, probabil ca, faptul ca poti face o comparatie intre cum stau lucrurile in Romania si Anglia, te ajuta sa vezi si sa accepti altfel pierderile tale, sa intelegi si sa stii ce trebuie facut

Pentru ca TREBUIE sa fie si in Romania posibil, ca parintii si ingerasul lor, sa fie tratati cu respect; sa-si poata lua "Bun ramas" de la puiutul lor, aiba amintiri cu si de la el, si sa existe un loc unde sa poata fi comemorati, asa cum merita si cum se cuvine

Si va fi! Va deveni o normalitate si la noi! Nu se va ajunge la asta peste noapte dar, asa cum am spus de atatea ori: daca vom intelege ca NOI, Parintii de Ingeri suntem primii care trebuie sa luam atitudine, ca prin ceea ce facem onoram memoria copiilor nostri si daca ne vom uni, sansele vor fi mult mai mari sa obtinem ceea ce ne dorim si asteptam de la cei din jurul nostru!

... scuze....iar m-a luat valul ...dar cred cu tarie in asta pentru ca vad cate am realizat (noi ) intr-un timp asa scurt si pentru ca primesc mereu semne ( si nu numai eu ) ca suntem pe drumul cel bun!

Fotografiile facute de tine, draga Lore , sunt minunate si vor fi un model pentru proiectul adaugat pe lista obiectivelor EMMA

Draga Paula , ideea cu ghiveciul este foarte frumoasa ! ...pe de alta parte ma gandesc cum ar fi daca se intampla ca (nici) floricica sa nu reziste .. . ( e doar parerea mea ...te rog nu mi-o lua in nume de rau )....

Ideea este ca orice gest de compasiune, conteaza enorm....totul e sa fie facut din suflet si cu caldura ...

Vreau sa cred ca toti cei care vor intra pe sit-ul si pe Forum-ul EMMA vor intelege acest lucru!

Doamne ajuta!


"Nu te indoi niciodata ca un grup mic de oameni dedicati, poate schimba lumea. Intr-adevar, asa s-a intamplat intotdeauna!" Margaret Mead

[ingerasulGabriela]

Sa sti Bianca ca si eu m-am intrebat ce se intampla in acel caz ... si de aceea am si avut o retinere ... sotul s-a refugiat in flori si animale, doar, eu si in ele dar mai putin, insa am suferit si suferim de fiecare data cand una se stinge ...

Incet cu apsi marunti putem face mai mult ... incepand de la acea coala de hartie cu amprentutele si o poza ... atat de simplu si de ieftin ... mai greu e inceputul.

[Bianca]

Draga Paula ...mi-era teama sa nu te superi dar raspunsul tau mi-a aratat ca nu sunt singura care a avut retineri in privinta floricelelor din ghiveci asa si iti multumesc pentru ca&ce-ai scris

Dar, asa cum ai spus si tu, sunt nenumarate felurile in care iti poti arata compasiunea: un card de comemorare, un ingeras (sub orice forma),.... talpite,...numele copilasului scris frumos pe...o pernuta de exemplu, care poate fi stransa in brate,....o bratara,.... un pandantiv.....un album frumos, in care sa fie trecute versuri, citate, poze cu ingerasi si talpite... si tot asa...

Alte idei mai pot fi preluate si adaptate, din articolul de pe site: http://www.organizatiaemma.ro/memoria/comemorare (de fapt acel articol este binevenit si pentru mamele/tatii care simt nevoia sa faca ceva in memoria copilasului si nu stiu ce anume...)

Nu trebuie sa fie ceva scump ci, asa cum am spus, sa fie un gest facut din suflet si cu caldura! Conteaza enorm!

Sunt sigura ca incet-incet, oamenii vor invata sa faca aceste gesturi!
Insa noi trebuie sa ii invatam asta... cu toleranta, rabdare si intelepciune ...

Doamne ajuta!

[marwana]

Eu tot ce pot sa spun in acest moment este....O SA FIE SI LA NOI ASA curand.
Sigur va fi, si suferinta parintilor de ingeri va fi un picut mai usoara.

[corina_odolean]

Asa este..

trebuie sa aratam ca si la noi se poate..

" Pic cu pic se faca mult.."

In timp sunt sigura ca vom reusi..

Doar avem sprijinul unei cete de ingerasi..

[Loredana M]

da asa este fetelor incet incet se va putea si la noi
TREBUIE

[Loredana M]

Bia..
Ai mare dreptate cand spui ca traind aceasi experienta in 2 locuri diferite...si fiind tratata diferita stiu diferenta...
Da pretul este mare...durerea este imensa..lucru acesta ca am poze amintiri cu Alexandra imi face bine,dar plange inima in mine ca David nu a avut parte de acelasi tratament..
Ma intreb adesea ce s-a intamplat cu trupusorul lui...
Chipul lui s-a sters din memoria mea..pt ca nu l-am privit decat cateva secunde..ma condamn ca am uitat chipul copilul meu,dar stiu ca suntem oameni si este firesc ca ti se stearga anumite lucruri din memorie daca nu ai o poza pt ati reimrospata imaginea.
Da facand toate aceste lucruri cu Alexandra ...si aceste poze care stiu ca vor impresiona ....imi da putere ca pierderile mele au un sens.
Pt mine a fost usor ca am gasit imediat un sens....
Cum am mai spus in nenorocul meu sunt o norocoasa..... ..din prima clipa am intalnit sustinerea ta si a org E.M.M.A.......si ..atunci...normal ca vom face acest lucru ..ca toate obiectivele E.M.M.A sa devina o normalitate...
Va imbratisez cu drag....

[Bianca]

M-am tot gandit la acest topic si la cate s-ar mai putea scrie despre cat de mult conteaza sa crezi si mai ales, sa te implici intr-o cauza nobila, ca putin mai devreme sa citesc unul dintre mesajele postate de Laura(Verchi) ..... A venit ca o continuare a gandurilor mele si imi permit sa-l copiez aici fiind ( cred ) potrivit .....

Deoarece, ca sa ajungem sa spunem si despre Romania "Priviti: Se poate!" trebuie sa credem in asta si mai ales "sa facem, sa experimentam, nu sa vorbim degeaba si in vant..."...lucru valabil la orice nivel, in orice privinta, in orice tip de relatie!

Doamne ajuta!

Misiunea

Dupa un îndelungat rastimp de viata comunitara, de meditatie si rugaciune, trei discipoli îsi parasira maestrul si îsi începura misiunea în lume.
Dupa zece ani, cei trei se întoarsera sa-l vada pe învatatorul lor.
Batrânul calugar îi pofti sa seada în jurul sau, întrucât durerile batrânetii nu-l mai lasau sa se ridice. Fiecare dintre ei începu sa povesteasca tot ceea ce facuse.
- Eu, începu cel dintâi cu un oarece orgoliu în glas, am scris o multime de carti si le-am vândut în milioane de exemplare.
- Ai umplut asadar lumea de hârtie, zise învatatorul.
- Eu, cuvânta cel de-al doilea cu mândrie, am predicat într-o multime de locuri.
- Ai umplut asadar lumea cu vorbe, zise învatatorul.
Spuse si cel de-al treilea:
- Eu ti-am adus aceasta pernita ca sa ai de ce sa-ti sprijini picioarele sa nu te doara.
- Tu, zise învatatorul surâzând, tu L-ai gasit pe Dumnezeu.
........misiunea noastra e sa facem, sa experimentam, nu sa vorbim degeaba si in vant.....

[Bianca_C]

Sigur ca "se poate si in Romania!" n-am nici cea mai mica indoiala; dar mai stiu ca e nevoie de rabdare, pasi marunti bine ganditi si calculati, luarea unor decizii importante, in prealabil discutate cu amanunte, alaturarea unor oameni cu suflet, pe langa cei care exista deja ...credinta, speranta si curaj.

Am invatat in viata ca nimic nu e imposibil dar iti doresti cu adevarat, ca nimic nu este atat de sus incat sa nu poti ajunge la el, am invatat ca dupa orice coboras exista intotdeauna un urcus, am invatat ca puterea cuvantului "a vrea" este foarte importanta, am invatat, ca si voi de altfel...ca viata ne ofera de toate, dar ca sta in puterea noastra sa schimbam ceea ce nu ne place si sa cream ceva special, de care este intr-adevar nevoie.

[camy_p]

Imi doresc foarte mult si eu ca unele lucruri sa se schimbe si aici, in Romania..
Imi aduc aminte cum stateam in spital, eu fara copilas, el era la Institutul de Bolo cardiovasculare...si colega mea de salon evea fetita langa ea.... ma bucuram pentru ea, dar eu cand vedeam acel copilas plangeam si mai tare si ma intrebam "de ce nu am si eu copilasul langa mine?"

Dupa inmormantare am realizat ca nu mai am ce face....nu aveam ce sa mai tin in brate, ma uitam la golul din bratele mele...la hainutele lui...la linistea din casa, pe care nu mi-o doream

Cred ca nici nu conteaza cu ce se incepe, numai sa putem face ceva pentru viitoarele mamici de ingeri...

Daca pot sa va ajut si eu cu ceva, cu mare placere, ma ofer voluntar!

[Loredana M]

Am gasit acest mesaj in acest topic si m-am gandit sa-l aduc mai in fata pentru al citi mai multe persoane

>:D<

M-am tot gandit la acest topic si la cate s-ar mai putea scrie despre cat de mult conteaza sa crezi si mai ales, sa te implici intr-o cauza nobila, ca putin mai devreme sa citesc unul dintre mesajele postate de Laura(Verchi) ..... A venit ca o continuare a gandurilor mele si imi permit sa-l copiez aici fiind ( cred ) potrivit .....

Deoarece, ca sa ajungem sa spunem si despre Romania "Priviti: Se poate!" trebuie sa credem in asta si mai ales "sa facem, sa experimentam, nu sa vorbim degeaba si in vant..."...lucru valabil la orice nivel, in orice privinta, in orice tip de relatie!

Doamne ajuta!

Misiunea

Dupa un îndelungat rastimp de viata comunitara, de meditatie si rugaciune, trei discipoli îsi parasira maestrul si îsi începura misiunea în lume.
Dupa zece ani, cei trei se întoarsera sa-l vada pe învatatorul lor.
Batrânul calugar îi pofti sa seada în jurul sau, întrucât durerile batrânetii nu-l mai lasau sa se ridice. Fiecare dintre ei începu sa povesteasca tot ceea ce facuse.
- Eu, începu cel dintâi cu un oarece orgoliu în glas, am scris o multime de carti si le-am vândut în milioane de exemplare.
- Ai umplut asadar lumea de hârtie, zise învatatorul.
- Eu, cuvânta cel de-al doilea cu mândrie, am predicat într-o multime de locuri.
- Ai umplut asadar lumea cu vorbe, zise învatatorul.
Spuse si cel de-al treilea:
- Eu ti-am adus aceasta pernita ca sa ai de ce sa-ti sprijini picioarele sa nu te doara.
- Tu, zise învatatorul surâzând, tu L-ai gasit pe Dumnezeu.
........misiunea noastra e sa facem, sa experimentam, nu sa vorbim degeaba si in vant.....

[marwana]

Nu stiu daca este locul cel mai indicat...dar parca ce am sa va povestesc se potriveste cu titlul.

Vreau sa va povestesc despre prietenii mei Raluca si Bogdan de care sunt foarte mandra.
Ei m-au ajutat atunci cand eu nu am putut fi prezenta la pregatirile evenimentelor E.M.M.A.
Cumnata lor zilele trecute a pierdut un baietel la aproape 6 luni de sarcina, m-au sunat sa imi spuna ce pot face pentru ea...cum o pot ajuta...le-am spus. Au vorbit cu mamica dar ea a refuzat categoric sa ma vada sau sa vorbeasca cu mine in acele clipe... a refuzat sa aiba amintiri cu baietelul ei ...eu aveam acasa kitul pentru amintiri...dar a refuzat...
Bogdan a incercat sa ii explice importanta amintirlor dar fara succes....

Asa ca tot greul l-au dus ei... Bogdan si Raluca au stat multa vreme langa ea si i-au vorbit...au incurajat-o...au vorbit cu familia si le-a spus ce ar putea face pentru ea ca sa ii fie mai usor...Bogdan a citit articolele de pe site pentru a sti exact cum sa ii fie alaturi.
Ma suna si imi spunea ca apropiatii au venit la spital si i-au spus sa nu mai planga si atunci el a imbratisat-o si i-a spus sa faca tot ce simte ea, sa planga, sa tipe, sa vorbeasca si sa spuna ce are pe suflet daca asta simte...iar pe cei ce au venit sa o viziteze ii astepta la usa si le spunea ce ii face bine sa auda si ce nu.

Spunea ca cei de la spital inainte de inceperea nasterii au adus si un incubator in speranta ca vor putea totusi salva bebelusul asta l-a impresionat, insa din pacate puiutul mic s-a stins...

Acum urmeaza sa printeze articolele de pe site si sa mearga sa i le dea...a vorbit cu ea despre E.M.M.A. a vorbit despre intalnirile de suflet si ...spera sa o poata convinge sa vorbeasca cu noi...I-am spus sa ii acorde timp.

Bogdan si Raluca nu sunt parinti de ingeri...dar ne sunt noua alaturi si...asa au invatat ce ar trebui facut in astfel de momente.

Le multumesc ca sunt alaturi de mine...de E.M.M.A.