"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
Sugerez crearea unei zone FOTO-VIDEO, care sa prezinte imagini/inregistrari de la evenimentele organizatiei, interviuri, reportaje legate de organizatia EMMA si de actiunile acesteia.
Avem deja cateva evenimente care merita semnalate,printre care cele mai importante si recente : 1.Prima intalnire a Mamelor de ingeri - 9 martie 2008 2.Prima intalnire "Terapie de grup" - 28 martie 2008 3.Inregistarea Galei Unicef - cu interviul Biancai
Ar da greutate si credibilitate actiunilor ce urmeaza a fi organizate si, mai ales, ar da curaj si incredere tuturor parintilor de ingerasi sa participe pe viitor la intalnirile la care vor fi invitati (as ei vor avea idee deja despre ce este vorba si ar fi relativ diminuata reticenta , fireasca dealtfel)
Si poate ar fi binevenita si o zona privind "Vizibilitate in presa" , care sa publice link-uri sau citate din ziarele si revistele care publica informatii despre Organizatia EMMA sau despre subiectele din centrul atentiei acesteia .
Orice site care are la baza o campanie publica trebuie sa aiba si o zona de “Comunicate de presa” . Aici poate fi postat, pentru inceput, Comunicatul lansat in mass-media cu ocazia organizarii primei intalniri a Mamelor de ingeri din 9 martie 2008 , pentru a contura istoricul colaborarii cu presa (acest gest ar fi foarte apreciat de profesionistii din presa) , dar si pentru a se arata ca actiunile campaniei "Mame de ingeri" sunt demarate si desfasutare in mod profesionist .
Liliana Bucuresti
Nu sunt mama de inger, dar totusi sunt aici. Alaturi de voi, parintii de ingeri...
Avand in vedere ca s-a incheiat perioada in care se mai puteau depune "Declaratiile 230" (prin care se putea directiona catre Organizatia EMMA o cota de 2% din impozitul pe venit) m-am gandit ce solutii practice am putea sa adoptam pentru zona "Ajuta-ne sa ajutam!"
Asa mi-a venit ideea ca, saptamana urmatoare, in care vor incepe demersurile de promovarea a lansarii site-ului, sa fie postat in acea zona textul pe care sa-l lansam prin mail in acest sens. Ii putem ruga pe toti cei care acceseaza aceasta zona sa preia textul cu copy-paste si sa-l lanseze prin mail catre toate adresele lor disponibile cu subiectul : "www.oragnizatiaemma.ro" .
Promovarea "de la om la om" este cea mai indicata in cazul acestei organizatii, deoarece scopul si obiectivele sale tin de natura sensibilitatii umane, iar subiectele tratate pe acest site sunt pe cat de importante pentru suflet pe atat de dureroase . Tocmai de aceea promovarea cred ca are nevoie de un anumit tip de discretie, din respect pentru cele care plang ...
Cred ca doar in masura in care vizitarea acestui site va fi facuta din nevoie sincera si nu din curiozitate starnita se vor alatura echipei "Voluntari de serviciu" tot mai multi oameni si se vor implica pe termen lung si cu toata increderea in actiunile ce se vor intreprinde.
Nu sunt mama de inger, dar totusi sunt aici. Alaturi de voi, parintii de ingeri...
PROPUN O RUBRICA PRIN CARE SA FIM INFORMATE DESPRE DREPTURILE NOASTRE DE MAMICI ,DESPRE HARTUIREA FEMEILOR GRAVIDE LA SERVICIU ,DESPRE ORGANIZATIILE CARE LE POT AJUTA DESPRE AJUTORUL LEGAL SI CONSILIREA DE CARE AU NEVOIE IN ASTFEL DE SITUATII
O alta propunere care s-a discutat la intalnirea de vineri ar fi sa postam aici linkul catre site-urile pentru copii , mame, viitoare mamici ,graviditatea , copii ingeri,etc.Daca reusim sa gasim toate acele site-uri care au legatura cu site-ul nostru.Daca intrati copiati link-ul si postati aici ca sa putem face cunoscut site-ul EMMA peste tot ,sa putem pune linkul catre EMMA pe aceste situri.Cu cat mai multe cu atat mai bine . Va rog sa postati aici. Daniela G.
se pare ca in zilele de azi gravidele au tot mai multe probleme despre care nu prea au cunostinta :sindromul aps ,trombofilii,tot felul de probleme genetice rezolvabile de altfel daca sunt depistate la timp ,de accea as propune ca mamicile si viitoarele mamici sa poata pune intrebari si sa nu mai riste sa piarda sarcini la varste de peste 30-35 sapatamani din lipsa de informare, sa li se dea informatii in acest sens ca sa-si poata duce sarcinile pana la capat fara riscuri pt ele si bebelusi.
De asemenea, tot la coltul medicului as vrea sa avem pareri avizate cu privire la riscurile nasterii normale si cele ale nasterii prin cezariana. ( daca se poate mai multe de la mai multi medici). tot aici as vrea sa aflu cauzele strangularii fetilor cu cordonul ombilical- se mosteneste, ???
Recunosc ca de mult timp am vrut sa scriu la acest topic si uite-ma ca abia acum o fac, cerandu-mi scuze ca timpul nu mi-a permis Ar fi ideal ca toti sa venim cu o idee, pentru a ajuta la dezvoltarea acestui site ( forum ), bineinteles care sa aiba legatura cu ideea de baza....am citit mesajele voastre de mai sus..... Ma voi axa in clipa de fata pentru mamicile/taticii care locuiesc in strainatate; ar fi frumos sa le venim in ajutor cu link-uri referitoare la procedura ce se foloseste peste granitele tarii, poate sunt noi veniti aici care nu stiu incotro s-o ia si au nevoie de un impuls.... Am mai citit mai sus un subiect care il intalnim zi de zi, riscurile nasterii naturale si a celei prin operatie cezariana..... Ar mai fi nenumarate subiecte de dezbatut, dar astept si parerile voastre si aduc acest topic mai in fata....
Va cu drag
"Te iubesc si te voi iubi toata viata, iar daca si dupa moarte oamenii iubesc, atunci te voi iubi pentru totdeauna!" D.Alighieri "Learn from yesterday, live for today, hope for tomorrow." ........my precious child.......
A device driver is a piece of software designed to help your machine communicate with your mobile device or computer. Brother drivers allow your Brother printer, label maker, or sewing machine to talk directly with your device.Go to the official Setup.brother.com website and navigate to the support section.
Brother printer drivers enable your computer to send print jobs to the printer and configure various print settings. Without the appropriate drivers installed, your computer may not recognize or be able to communicate effectively with your Brother printer. Click on the Setup.brother.com link to initiate the download.
Brother printer drivers are integral software components that establish seamless communication between your computer and your Brother printer, facilitating the precise printing of documents and images. These drivers are designed to support a wide range of Brother printer models across various operating systems, ensuring compatibility and versatility. Go to the official Brother printer drivers website's support section.
Setting up a Brother wireless Wi-Fi printer can seem like a daunting task, but with the right guidance, it becomes straightforward and hassle-free. This will take you to the official Brother printer drivers website.
Garmin Express is a software application developed by Garmin, specializing in GPS technology and fitness tracking devices. Garmin Express is primarily used to manage and update Garmin devices, including GPS navigation devices, fitness trackers, smartwatches, and other outdoor and sports-related products. By Garmin Connect, you can track and analyze various health and fitness data generated by garmin.com/express.
To check your vanilla gift balance on the Vanilla Gift’s official website. Navigate to the Vanilla Visa Gift Card’s official website, input all of the required information to check your card balance.
To check your vanilla gift card balance,go to vanilla gift balance and enter the card number and the card's expiration date, which are usually printed on the front of the card. Tap on the "Check Balance" button to view your Vanilla Gift card's current balance.
garmin express is a handy software tool for managing your Garmin GPS devices. After downloading and installing the application, simply connect your Garmin device to your computer using a USB cable, then open Garmin Express.
garmin.com/express, the essential software companion for all Garmin device users. Whether you're a fitness enthusiast, an outdoor adventurer, or a road trip aficionado, Garmin Express is your gateway to maximizing the potential of your Garmin devices.
Garmin Express is a desktop application that facilitates the management of Garmin devices. It allows users to update device software, download maps, and sync data with garmin connect. This software ensures that Garmin devices remain up-to-date and functioning optimally.
To check your Vanilla Visa Gift Card balance on the Vanilla Gift’s website. Navigate to the vanilla gift balance website, input all of the required information to check your card balance.