"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
Bianca iti trimit si eu o calda La multi ani ! si sa ai parte de multa sanatate si toate visele sa-ti fie indeplinite. cu mult drag si din toata inima si Liliana-Brasov
In sfarsit am ajuns acasa si pot sa iti scriu, toata ziua m-am gandit la tine, la ingerii tai, la povestea voastra pe care am recitit-o azi.
Azi m-am intrebat cum si ce sa iti scriu...este o zi care iti aduce un amalgam de amintiri, placute dar si durereoase.
Este ziua ta si iti spun din suflet La multi ani sanatosi alaturi de cei dragi tie, vazuti si nevazuti...azi chiar nu ai fost singura, gandurile echipei E.M.M.A. au fost si ele indreptate spre tine, este ziua in care fiul ta Patrick a venit pe lume dar si ziua in care partenerul tau de viata Andrew a primit cadoul suprem de la DD...aripi de inger.
Zbor lin Luca Patrick , zbor lin Andrew
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha
N-am intrat demult aici in casuta sufletelor. Am o greutate in suflet, o lupta parca de dus intre forte invizibile de durere si n-am mai putut multa vreme sa scriu. Nici acum nu stiu daca am sa reusesc. Ceva m-a impins azi de la spate sa deschid forumul si sa caut. La fel ca acum trei ani cand primul mesaj citit a fost povestea ta. Ce sa caut? Nu stiam... Acum stiu. A trecut acel 19 iulie si eu nu am fost aici. O noua scapare, un nou motiv de a ma autoinvinui... Totusi iti voi da trei imbratisari: una pentru tine...de ziua ta draga mea. Stiu ce inseamna ziua ta. In anii astia am invatat cu varf si indesat ce inseamna ziua ta...ziua mea. As vrea ca imbratisarea mea sa cuprinda alinarea de care ai nevoie, frumuseatea a ceea ce ar fi trebuit sa fie candva daca ingerii poate nu greseau paragraful din cartea vietilor si toata recunostinta mea. A doua imbratisare iti este adresata pentru ziua fiului tau, ingerasul printre ingeri; aceasta imbratisare as vrea sa cuprinda dragostea unei mame de inger catre cealalta mama de inger, o dragoste pe care numai noi cele ce traim aceste pierderi o stim si o traim la cote inimaginabil de dureroase. A treia imbratisare pe care ti-o "transfer" aici este pentru iubirea vietii tale care a plecat pentru a-si putea creste ingerul acolo unde noi nu avem acces...inca. Sunt alaturi de tine; poate ca nu se vede; sper totusi ca se simte. Esti mereu in gandurile mele, asa cum mereu ma gandesc cum ar fi fost daca...
Suntem alaturi de tine Bianca, alaturi de sufletul tau care azi plange. Se implinesc 9 ani de cand Luca Patrick a plecat alaturi de tati lui, stiu ca timpul nu a sters durerea din sufletul tau, doar te-ai mai invatat un picut cu ea.
Zbor lin drag ingeras, zbor lin Luca Patrick
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha
Draga Bia, Azi ingerul tau de catifea implineste 9 ani. Au fost 9 ani de durere, intrebari, resemnare pentru tine, o mama luptatoare care ne dai atata putere tuturor celor de aici. Sunt alaturi de tine cu sufletul. Te-as tine in brate, fizic vorbind daca am fi mai aproape. Te tin in brate insa spiritual. La noapte va mai arde o candela in camera fetitei mele...pentru Luca Patrick, ingerasul dintre ingeri, ingerasul tau de catifea.
Sunt alaturi de tine in aceasta zi grea......Luca Patrick implineste 9 anisori eterni.......il rog pe ingerasul tau si pe tati lui sa iti dea putere sa mergi inainte......te imbratisez cu drag
Ingeras Luca Patrick ......iti trimit multe floricele parfumate , luminita si rugaciuni
Nu te-am tinut in brate , dar te simtim Nu ne-ai vorbit dar te auzim Nu te-am cunoscut dar TE IUBIM!
Sunt si eu alaturi de tine scumpa mea ! Sunt alaturi de tristetea si bucuria de a avea un inger . Plang si ma bucur ca te-am cunoscut in asemenea imprejurari !
Stiu ca vorbele mele pentru cei ce nu au cunoscut o astfel de suferinta sunt cuvinte spuse aiurea , insa pentru noi are sens !
Te imbratisez si azi , ai voie sa plangi , sa te doara , sa fii mama ! Eu sunt alaturi si te tin strans in brate .
Mii de flori pui
"Daca ai sti CINE merge langa tine , pe drumul care l-ai ales ,frica ar fi imposibila ." - un Curs de miracole Daniel-Matei - ingerul meu, ce merge cu mine in fiecare clipa pe drumul care l-am ales
Tot timpul esti prezenta pentru a alina o mamica sau pentru a comemora ziua unui ingeras . Ma "bucur" intr-un fel ca si eu pot fi langa tine printr-o stransa virtuala . pemtru Luca Patrick pentru o mamica speciala
Incep prin a-mi cere scuze ca nu am apucat sa va raspund mai devreme, la urarile pentru 19 iulie si la gandurile bune si sincere...de ieri...27 iulie.
Va multumesc in numele meu si al ingerilor mei mult prea iubiti, pentru ca nu ne-ati uitat, am tot respectul pentru acea secunda din viata voastra pe care ati petrecut-o gandindu-va...la Noi, toti trei
Cuvintele ar fi in zadar in clipe ca acestea, si da, tot ce ati scris voi mai sus este exact ceea ce sufletul meu traieste de mai bine de o saptamana e greu, a fost greu in ambele zile si uite...totusi, si dupa 9 ani durerea si dorul sunt aceleasi si lipsa lor pare si mai adanca ....insa da, da...am invatat sa traiesc cu si fara ei, sa ii iubesc fara sa-i vad, sa-i imbratisez fara sa-i ating, sa le vorbesc fara sa le aud glasul, sa le spun "te iubesc" fara sa stiu unde sunt exact.
Ma rog doar, lui Dumnezeu sa aiba grija de amandoi si sa le ofere mult iubire
ingerul meu de catifea tatic bun
Inchei prin a va multumi inca odata pentru toate acele ganduri transmise Noua, care fac mai mult decat un simplu cuvant...sunt sigura ca ingerii mei va vor mangaia sufletele cum doar ei stiu sa o faca
"Te iubesc si te voi iubi toata viata, iar daca si dupa moarte oamenii iubesc, atunci te voi iubi pentru totdeauna!" D.Alighieri "Learn from yesterday, live for today, hope for tomorrow." ........my precious child.......
Bianca , numai bine iti doresc , multa alinare in suflet si putere . Ingerasilor le spun sa aiba grija de tine si sa iti aline putin durera si dorul . Zbor lin Luca , , , . Pentru tine mamica .
"Daca ai sti CINE merge langa tine , pe drumul care l-ai ales ,frica ar fi imposibila ." - un Curs de miracole Daniel-Matei - ingerul meu, ce merge cu mine in fiecare clipa pe drumul care l-am ales
in ciuda faptului ca sunt relativ noua pe aici .....cu toate ca nu-mi doream sa-mi fac aparitia niciodata in calitatea de mama de inger ....., imi permit sa-ti spun ca ai tot respectul din partea mea , pt povestea ta , pt durerea ta si pt taria de care-ai dat dovada ! Sincer , povestea ta este absolut cutremuratoare , insa iata Dumnezeu te-a intarit ....Luca si taticul lui ti-au fost intotdeauna aproape si i-ai simtit chiar daca nu-i localizai exact asa cum ai spus .....Da, au trecut 9 ani ...e greu tare , imi imaginez ce-a fost in sufletul tau toata perioada asta ....insa ai dat dovada ca poti duce ceea ce Ti-a dat Dumnezeu sa duci ....sa cari povara asta !!! Am invatat multe de la tine si de la mamicile acestea pline de durere si dor ......voi toate m-ati invatat cum sa merg mai departe , cum sa-mi accept realitatea si cum sa traiesc cu durerea !!!
Va multumesc din suflet pt tot .....tuturor !
Un pupic dulce s-a ratacit in Tulcea .....l-am trimis spre tine Bia ..... de la Luca si taticul lui ! Iti multumesc pt TOT ceea ce-am invatat din povestea ta .....!!!! Cu drag si-o imbratisare , Mirela
Doare ENORM si va durea ETERN ..pierdea ingerasului meu...ALIN CONSTANTIN ... Ingeras nascut fara viata pe 12.08.2012
Draga Bianca am citit povestea ta, este cutremurtor de dureroasa imi pare nespus de rau pentru pierderile tale....esti o mama si o femeie foarte puternica ... pentru Patrick si taticul lui, iar pentru tine draga mea tot si toate din lume......alaturi de tine cu sufletul mereu
Mamica unei Printese Antonia-Casandra in Cer si a unui baietel pe pamant Mark- Antonio
mi-e dor de tine draga mea ce s-a intamplat cu tine ? sper ca esti bine !!
"Daca ai sti CINE merge langa tine , pe drumul care l-ai ales ,frica ar fi imposibila ." - un Curs de miracole Daniel-Matei - ingerul meu, ce merge cu mine in fiecare clipa pe drumul care l-am ales