ANDREI - un suflet mare într-un corp mic şi chinuit

[MIHAELA 76]

ANDREI, acum un INGERAŞ în lumea îngerilor. S-a născut normal, s-a dezvoltat normal până la 1 an şi 6 luni. În ian. 2007 a venit vestea cumplită NEUROBLASTOM, şanse de viaţă 2 săpt. Am plecat cu el de la Craiova la Bucureşti cu multe speranţe şi vise. A început curele de citostatice la Bucureşti, iar în 30 mai a fost operat şi speranţele au fost şi mai mari. Ni s-a spus că este sănătos. Dar... dapă numai 2 luni vestea că boala a revenit a căzut ca o bombă. A început o nouă cură de citostatice şi nu i s-a mai dat nici o şanşă.
Am simţit că trebuie să luptăm mai departe, să facem tot ce ne stă în putere pentru a ne salva coplilul. Ne-am luptat cu sistemul, cu cei care îl condamnaseră pe ANDREI înainte de a-l trata, am încercat să facem mai multe împrumuturi, să stângem fonduri din donaţii, dar ghinion ANDREI nu avea nişte părinţi cunoscuţi şi nu am reuşit să strângem decât 4000 de euro din cei 70000 necesari. În final, am reuşit să obţinem fomularul E112 şi am plecat în Germania, plini de speranţă şi cu o dorinţă enormă de a ne întoarce cu ANDREI sănătos în Rom.
În Ger. am avut norocul să întâlnim nişte OAMENI şi ADEVĂRAŢI PROFESIONIŞTI, care au făcut tot ce le-a stat în putere pentru a-l salva pe ANDREI, dar pentru el era mult prea târziu, tratamentul aplicat în Rom. nu a făcut decât să-l lovească mai puternic decât nenorocitul de cancer care mi l-a luat de lângă mine.
Datorită medicilor din Ger., ANDREI nu a suferit şi a plecat de lângă noi în patul lui alături de cei pe care îi iubea. Ne-am întors pe data de 14 februarie 2008 în Rom., am plecat direct la părinţii mei, pentru că el asta a dorit. Au fost câteva zile cumplite, în care ANDREI nu a spus odată că se simte rău, că nu mai poate să respire, a avut puterea să mă mângâie şi să-mi spună ;;TE IUBESC MAMI;;
Pe data de 18.02.2008 la ora 18,20 ANDREI a trecut în lumea îngerilor. În clipa aceea am simţit că cerul cade peste mine, dar pentru ANDREI trebuia să fiu tare. Soţul meu mi-a spus că nu vrea ca ANDREI să se ducă în cer în braţele lui. Înainte de a se întâmpla nenorocirea a cerut o guriţă de apă, după care a străns pumnişorii şi guriţa şi a încercat să se lupte să trăiască. În acea clipă, l-am luat în braţe şi am încercat să-l liniştesc, să-i spun că nu i se va întâmpla nimic rău, iar el s-a uitat în ochii mei şi parcă a încercat să-mi dea putere de la el.
Deşi au trecut 2 luni şi jumătate de la nefericitul eveniment, nu pot să nu-mi plâng COPILUL, ÎNGERUL ŞI SUFLETUL MEU. Am fost acuzată că sunt egoistă, că profit de imaginea lui ANDREI, mio s-a spus că nu are rost să mai plâng că nu îl mai aduc înapoi şi că nu sunt singura care a pierdut un copil, că mă victimizez, de ce stau atât la mormântul lui că oricum nu mai are nici un rost, că am înnebunit.
Dacă cineva crede că sunt nebună şi că nu are nici un rost să mai plâng că acum este prea târziu va rog să îmi spuneţi, accept orice părere din partea voastră pentru că aţi trecut prin aceleaşi evenimente ca şi mine. Eu consider, că indiferent dacă ANDREI nu mai este fizic printre noi, el a fost şi va rămâne SUFLETUL, ÎNGERUL şi VIAŢA MEA.
Consider că ANDREI merită să nu fie uitat şi să vorbesc despre el pentru că a fost un LUPĂTOR, UN CURAJOS, UN OM mai mult decât alţii care au trăit zeci de ani. Nu vreau ca nimeni să-mi minimizeze durerea, să nu încerce să încerce să şteargă sau să ascundă lucrurile lui, s[ mă oprească să vorbesc despre EL.
Vă pup şi vă îmbrăţişez, vă mulţumesc că mă ascultaţi şi vă simt că sunteţi alături de mine ca nişte adevăraţi prieteni, Mihaela ,mămica unui ÎNGER -ANDREI-

[aditza_tl]

Buna Mihaela,sunt Adriana si mamica de inger Cosmin.Dumnezeu sa-l odihneasca in pace pe Andrei,sa ai curajul sa vorbesti tot timpul despre el,sa nu-ti fie rusine sa-l plangi oriunde si oricand,este dreptul tau de mama.Cine nu a trecut prin ce trecem noi,nu ne intelege si tot timpul ne condamna.
iti doresc din suflet,sa-ti dea Dumnezeu putere si tarie sa poti duce aceasta durere care te macina in fiecare zii,sa fii tare pentru Andrei.
Te imbratiseaza cu drag Adriana,mamica de inger Cosmin

[MIHAELA 76]

Vă mulţumesc pentru încurajări şi pot să spun că acum simt că sunteţi nisti PRIETENE adevărate căre ascultă fără să judece şi încurajază fără interese.
Vă mulţumesc, Mihaela mămica lui ANDREI.

[genny]

Offf, draga mea, nu tu esti cea nebuna din toata povestea asta....
E incredibil cum poti sa judeci si sa arunci niste vorbe in vant asa aiurea care fac atata rau... Te inteleg perfect, m-am izbit si continui sa ma izbesc si acum de asta, dupa 15 saptamani de la nenorocire.....(puiuta mea, s-a nascut fara viata din motive necunoscute...)
Dar vorba Adrianei, cine nu a trecut prin asta nu intelege si totusi.... eu cred ca nu-ti trebuie facultate la Sorbona ca sa dai dovada de putina sensibilitate si un strop de empatie...
Vorbeste despre Andrei, plange-l si fa tot ce crezi tu ca sa fie bine si nu lasa pe nimeni sa-ti spuna ce si cum sa simti, nimeni nu stie mai bine ca tine...
Cu asa un puiut luptator nu ma astept ca mamica lui sa fie mai prejos...
Te imbratisez cu drag si ma rog sa ai putere sa traiesti cu durerea asta in suflet...
Cu mare drag Genny, mamica de ingeras Mara-Eliza

[ritamaya]

Imi curg siroaie de lacrimi pe obraji... Dumnezeu sa-l odihneasca pe Andrei al tau si pe toti ingerii. Vorbeste tuturor despre puiutul tau... N-a decat sa te judece si sa emita tot felul de ipoteze... Eu incerc sa invat sa ignor astfel de comentarii, care vin de la oameni care fie n-au suflet, fie (acordandu-le circumstante atenuante) nu au de unde sa stie ce simtim noi. Am rememorat si eu - si ieri si azi - ultimele ore din viata Soarelui meu... Si ma doare sufletul. A fost in coma, dar stiu ca m-a auzit de cate ori i-am spus "Te iubesc, galuska" si - in acele cateva ore - i-a spus de sute de ori... Dar imi pare ca nu a fost destul. Ultima suflare si-a dat-o in bratele mele, in pozitia ei preferata, cu capul pe umarul meu stang si mana mea de-a lungul spatelui ei. A fost un ultim suspin, iar copilul meu a devenit inger! Doamne, ce-as mai vrea sa o strang in brate o data!
Sunt alaturi de tine si de ingerasul tau
Rita - mami de inger Maya

[Angela]

Draga Mihaela...sunt cu sufletul alaturi de tine! Nimeni nu poate intelege cu adevarat ce simte o mamica de ingeras...nimeni in afara altor mame de ingeri...De aceea iti spun nu doar ca o formula, ci chiar din suflet...suntem cu tine, noi toate cele care ne-am intalnit aici unite din pacate de acelasi vesnic dor...dorul de copilasii nostrii...dorul cel mai greu de dus...dorul care doare...atat de tare doare!!!
Sa fii puternica, sa plangi pentru puiul tau, sa vorbesti cu el, sa-i canti, sa-i zambesti macar din cand in cand...sa faci tot ceea ce simti ca trebuie sa faci...si sa nu-ti pese de nimeni si de nimic...cei care sunt cu adevarat apropiati de tine vor intelege...iar restul chiar nu conteaza, deloc...!
si eu am intalnit oameni care n-au inteles nimic din ceea ce traim noi dupa pierderea lui Calin si ...exact ca mesajele neimportante care mai intra pe mail...asa am procedat si cu acei "oameni"...i-am bifat, le-am dat "delete" si gata...si asta este deja un efort din partea mea pe care nu-l meritau...am ramas cu putini prieteni...si ce-am pierdut? nimic. De fapt am pierdut tot ce aveam mai scump...pe primul si unicul meu copilas...asta doare si am mai pierdut-o pe acea Angela care incepea ficare noua zi cu seninatate si speranta...acum...nu-ti mai povestesc cum e fiecare zi, sunt sigura ca stii...
Deci...te imbratiseaza cu sufletul Angela, mamica de ingeras Calin Gabriel

[ELLA]

draga mamica de ingerash,nu am cuvinte sa descriu ce am simtit citindu ti povestea trista,lacrimi si durere dar cred ca aceste cuvinte sunt insuficiente pt a exprima marea durere din suflet.....sunt mamica de ingerash si te inteleg perfect..puiul meu a trait doar 10 zile in care a fost la incubator,a avut doar 6 luni si 900 grame,asadar nu am avut voie sa l tinem in brate sau sa l miscam suferinta a fost extrem de mare cand am primit acel telefon de la medic(paul nu reusise sa mai lupte a suferit un infarct miocardic si a plecat sus la doamne-doamne)s a rupt sufletul in mine,s a oprit timpul in loc si nu am vrut sa cred ca e adevarat.....si acum sa compar durerea mea cu a ta draga mea,nu pot...de ce?.....suferinta ta e mult mai mare,am inteles dupa cateva luni cand fratiorul geaman a lui paul,raul a reusit sa lupte cu prematuritatea,acum puiul meu are 3 anisori peste 2 luni si il iubesc tot mai mult pe zi ce trece,e bucatica din mine si inca mi e frica sa nu il pierd,inca traiesc cu aceasta frica....de paul nu am reusit sa ma atasez asa de mult,nu am avut dreptul sa l tin in brate,e greu de explicat,dar dragostea creste cu fiecare zi,nu pot sa mi imaginez cum e sa pierzi un copil de 1 an si jumatate sau de 3 ani sau de 20 ani,e foarte greu si multumesc lui dumnezeu ca mi a dat putere sa inteleg ca a fost mai bine ca s a intamplat dua 10 zile de la nastere si nu mai tarziu.....as fi innebunit.....nu cred ca cineva are dreptul sa condamne durerea cuiva,cred ca sunt oameni insensibili,ar trebui sa inteleaga ca nu vei uita niciodata acest sufletel,ca dorul de parinte nu se stinge.....eu nu am vrut sa discut cu nimeni despre paul evitam oamenii sau schimbam repede subiectul nu ma intereseaza ce cred ceilalti,il rog pe dumnezeu sa i spuna ca il iubesc eu si fratiorul lui geaman si ca ne e dor de el.....te iubim paul.....si pe ceilalti ingerashi puri

[Admin]

Mihaela, cat de greu trebuie sa-ti fie sa nu-ti poti plange puiul in pace...

Prin plans ne simtim mai aproape de puiutii nostri, astfel nu-i dam uitarii, ei sunt parte din viata noastra. Ei, desi nu sunt printre noi, sunt puiutii nostri, nu-i vom uita niciodata si nici nu vrem sa-i uitam vreodata.

Plangi Mihaela oricand simti nevoia, vorbeste despre Andrei persoanelor carora le pasa si, desi este fff greu, ignorai pe cei ce ce nu-ti inteleg suferinta. Ferice de ei ca nu au trecut prin cele mai dificile momente prin care poate trece o persoana!

[MIHAELA 76]

Vă mulţumesc că aţi citit povestea lui ANDREI şi m-aţi încurajat, aceste msj. sunt foatre importante pentru mine.
Vă mulţumesc încă odată, Mihaela mămica lui ANDREI

[gabriela]

ma feresc sa folosesc prea multe cuvinte pentru un eveniment care are nevoie de atata liniste..totusi..din literatura de specialitate..am aflat ca plansul..retrairea momentului care te a marcat..nu sunt decat niste pasi esentiali catre vindecare.Draga mea prietena am un sfat..pe care o sa l detaliez in alta parte a forumului...de fapt iti propun un test.ia o foaie de hartie in care sa i scrii ingerasului tau..tot ce simti pt el..tot tot tot...apoi dupa ce te ai descarcat arde hartia respectiva...acelasi exercitiu fa si intr o scrisoare adresata sotului tau..sau multimii care nu a stiut sa ti fie alaturi care te a ranit..etc..scrie scrisorile si arde-le..si in acelasi timp incearca in suflet sa i ierti..ex: te iert "sotule" pentru ca nu ai stiut sa mi fii alaturi ca nu au stiut sa mi vb te iert pt ca ...etc...ai incerdere ca te va ajuta.eu am incercat..si e min unata...nu eu am inventat tehinca ci am invatat o de la cineva important despre care poate va voi vb la un moment dat!!
cu dragoste gabriela

[MIHAELA 76]

Mai sunt 2 zile iubitul meu şi se împlinesc 3 luni de când nu ne-am ţinut în braţe, de când nu ne-am mai alinta şi suferinţa mea este din ce în ce mai mare. Nu mai găsesc nimic bun în jurul meu, nu mai am nici un ideal în viaţă, nu îmi mai găsesc rostul pe acest pământ. Sufletul îmi este pustiu şi sec, inima este sfâşiată şi parcă nu vrea să mai bată.
Deşi sunt 3 luni, nici până acum nu am reuşit să înţeleg de ce a trebuit să fii tu cel chinuit, de ce a trebuit să suporţi atâta durere şi suferinţă, de ce nu am putut să fac nimic pentru tine, să i-au eu acele dureri şi să fiu eu cea care să meargă în altă lume.
Mami te iubeşte şi tu vei rămâne cel mai important din viaţa mea, ştiu că tu simţi asta şi eşti lângă mine. tu ai fost cel care ai înţeles foarte bine de ce eu fac anumite gesturi, ai înţeles mai bine decât oamenii care au trăit mulţi ani pe pământ dar care nu au fost atât de maturi ca tine. Tu ai ştiut să gândeşti matur şi ai înţeles că poate am greşit dar ai fost tot timpul lângă mine cu sufleţelul tău curat şi nu mi-ai spus nimic deşi tu erai mult mai matur decât ceilalţi copii.
Azi mami vine la tine să-ţi aducă flori frumoase şi să mai vorbim aşa cum vorbim noi de obicei. Mi-e dor de aceste lucruri şi abia aştept să ajung la tine.
Te iubesc îngerul meu, tu eşti viaţa mea şi vei rămâne sufletul meu. Mi-e greu puiul meu, dar nu voi face nimic să te dezamăgesc şi voi fi puternică pentru tine, îţi promit că vei fi mândru de mine şi voi lupta cu toată lumea pentru a păstra amintirile tale vii. Pentru mine tu ai plecat într-o lume mai bună, nu ai murit şi nu vei muri niciodată.
Aşteaptă-ne puiul meu pentru că azi mami şi tati vin la tine.
Mamiţa ta care te iubeşte mai mult decât viaţa ei.

[Suchardine]

As vrea sa pot sa spun ceva. Din pacate nu pot. Pentru ca nu am trecut prin asa ceva. Eu sunt doar un om care poate fi extrem de empatic cu voi, care poate darui neconditionat, care va iubeste fara sa fi vazut, pentru durerea voastra, pentru ingerii vostri pentru care lupt in fiecare zi sa mai fac ceva bun pentru Organizatia EMMA.
Cred ca singurul lucru pe care-l poti face este sa-ti gasesti alinare in lucrurile care-ti fac bine. Incearca sa scrii mult despre el... Sa scrii povesti despre el, sa vorbesti celor care vor sa te asculte. Noi de aceea suntem aici.
Te imbratisez cu drag si sper ca Dumnezeu sa-ti dea putere sa treci peste toate necazurile. Ingerul tau te vegheaza cu siguranta si stie ca mami il iubeste...
Cu drag.

[MIHAELA 76]

Azi sunt 3 luni de când nu l-am mai văzut pe ANDREI. Mi-e dor de el, nu cred că există cuvinte care să poată exprima ceea ce simt.
Retrăiesc fiecare clipă petrecută în urmă cu 3 luni şi am acelaşi sentiment că poate am greşit undeva. În acea zi nu a existat nimic pentru mine doar dorinţa de a-l lua pe ANDREI în braţe şi a fugi cu el departe pentru ca nimeni să nu mi-l poată lua. Clipa în care cei apropiaţi lui au ridicat sicriul pe umeri a fost cumplită. Unul din verişorii mei a încercat să mă ţină în braţe pentru ca băieţii să îl scoată din casă pe ANDREI, iar eu parcă înebunisem, loveam cu picioarele în toţi cei din jurul meu şi încercam să-i opresc să-mi ia copilul. Deşi nu am decât 1,55m şi 34 Kg, iar verişorul meu are aproape 2m şi 100 Kg nu a putut să mă ţină în braţe. de unde din spate am auzit pe cineva spunând că sunt nebună şi că ar trebui să mi se facă calmante. În acea zi nu am mai avut putere să mă manifest altfel, "cu demnitate" aşa cum mi-a cerut soţul meu. Din acea zi nu mai sunt aceeaşi, nu mai sunt la fel de veselă, de luptătoare, nu mai vreau nimic de la viaţă şi de la D-zeu. Nu mai am nevoie nimic pe lumea asta, nu-mi doresc decât să nu mai aud că viaţa merge înainte şi că o să îi distrug pe cei din jur dacă mai plâng sau dacă vorbesc despre copilul meu.
Nu vreau să mi se ceară să râd atunci când nu pot, să ascult glume sau râsete care nu îmi fac decât rău.
Îmi este aşa de dor de tine iubitul meu şi timpul mi se pare că trece foarte încet, aş vrea să treacă ani într-o zi pentru a se apropia cât mai repede ziua în care să ne întâlnim.
Să nu uiţi niciodată că tu eşti cel mai de preţ pentru mine şi te port mereu în inima şi în sufletul meu.
Te iubesc INGERUL MEU.

[Angela]

Doamne, Mihaela, sa fii puternica!
Si eu numar cu aceeasi tristete zilele, sapatamanile...au trecut 4 luni si 9 zile de cand puiul meu s-a dus sa se joace cu ingerasii! As vrea sa pot face ceva ca sa fie mai usor...pentru noi toate, pentru fiecare in parte...dar nu pot, asa cum nu pot sa-mi aduc nici copilasul inapoi...Singura alinare este gandul ca acolo unde sunt ei...e bine, e mult mai bine decat ne-am putea noi imagina!
Te imbratiseaza cu sufletul Angela, mamica de ingeras Calin Gabriel...

[MIHAELA 76]

Ieri a fost ziua de naştere a soţului meu, a împlinit 35 de ani şi am simţit că trebuie să fac ceva pentru ca el să înţeleagă şi mai ales să recunoască că şi el suferă, deşi nu se exteriorizează niciodată. Iar scris câteva rânduri şi i-am dat o fotografie în care suntem toţi trei, eu, el şi ANDREI.I-au dat lacrimile şi a încercat să fie cât mai apropiat de mine, dar felicitarea nu a ţinut-o în mână decât câteva secunde, în schimb în această dimineaţă când a crezut că nu îl văd a citit mesajul şi a privit fotografia, am fost foarte mulţumită şi consider că un prim pas a fost făcut.
Mesajele de la voi, prietenele mele, l-au ajutat să înţeleagă că nu voi mai fi cea dinainte şi acum nu mă mai acuză dacă vreau să plâng la mormântul lui, dacă vorbesc despre el.
Vă mulţumesc din suflet şi vă pot spune că pe mine m-aţi ajutat enorm de mult.
Vă sărut şi vă îmbrăţişez cu mult drag, Mihaela, mamiţa lui ANDREI.

[andreaszolomajer]

Draga Mihaela,
te imbratisez cu drag, si iti multumesc pentru cuvintele tale de incurajare.
Imi pare nespus de rau pentru Andrei al vostru.Am lucrat si eu la Oncologie un an si ceva inainte sa raman insarcinata cu Larisa( de nu-mi ceream transferul la alta sectie acum ziceam ca de aia a avut malformatiile).Nu am rezistat psihic sa vad prin ce trec sarmanii bolnavi, lupta aceea zi de zi.Am ajuns la un punct despre care am scris pe pagina mea, cand mergeam acasa la bolnavii care nu mai puteau fi transportati la spital sa le fac perfuzii, sa ii ajut.O batranica imi zicea "ingeras".E foarte greu pentru cine nu-i din familie, d-apoi unei mame , e infernal sa-ti vezi puiul suferind. Si eu de as fi putut as fi suferit eu mai degraba decat sa-mi vad fetita in chinurile acelea.Dar din pacate nu-s foarte multi in spitale care sa simta asa, si nu stiu cat timp mai trebuie sa treaca si cate generatii, ca sa se schimbe ceva.Dar un licar de speranta totusi exista,pentru ca la Ginecologia unde am fost internata la Cluj, am dat peste niste oameni deosebit , care fara sa ma cunoasca din-nainte m-au ajutat enorm de mult.Si pe mine la randul meu m-au ajutat cum pe vremea aceea am ajutat si eu (una dintre asistente mi-a dus hainele acasa la ea si mi le-a spalat, eu fiind cu cezariana si neavand pe nimeni sa ma ajute.Si de atunci ma bucur nespus ca mai sunt oameni buni.
Tare m-am temut de reactia fiului meu , cand va afla ce a patit Larisa, pentru ca tare mult si-a dorit o surioara , si i-am spus ca a fost tare bolnava ,si i-a fost tare mila de ea la Doamne Doamne, si l-a luat la El, si noi trebuie sa fim fericiti ca acum e ingeras si are grija de noi. Si atunci el m-a intrebat "de ce plangem, daca am spus ca trebuie sa fim fericiti?"
Si noi i-am raspuns: " noi suntem egoisti, ca am fi vrut sa ramana cu noi"Saracii nostrii ingerasi au scapat de suferinta.La care Rici mi-a raspuns :"da-de urmatorul va avea mai mult noroc , si va fi sanatos"
Cu cuvintele unui copil , va consolez pe voi ,pe toti aflati in situatiile noastre,si pe mine , cu toate ca nimeni si nimic nu ii va inlocui pe ingerasii nostrii.
Va imbratisez cu drag, Andrea.

[MIHAELA 76]

Da, Andrea şi eu sper că următorul copil va fi un îngeraş pe pământ care să îmi dea putere să merg mai departe. Şi eu m-am gândit că radiaţiile ar fi de vină pentru ce i s-a întâmplat lui ANDREI, dar...poate cine să spună cu certitudine? Poate cineva să ne dea un răspuns care să ne ajute?
Mulţumesc pentru că mi-ai împărtăşit cuvintele spuse de puiul tău şi că eşti şi tu de părere că la noi în spitale lucrează prea puţini "oameni".
Te sărut, Mihaela mămica lui ANDREI.

[MIHAELA 76]

Puiul meu, azi mi-am adus aminte de momentele crunte prin care am trecut atunci când medicii germani ne-au spus că nu mai pot face nimic pentru tine. Momente de groză şi deznădejde, momente de furie faţă de cei ce ar fi putut fi sinceri cu noi şi ar fi putut să recunoască faptul că sunt limitaţi în ceea ce priveşte tratarea ta.
Îmi aduc aminte ce plini de speranţă am plecat în Ger., ce încrezători eram că totul va decurge normal şi vom fi împreună mulţi ani de acum încolo, dar...viaţa nu a vrut să se întâmple asta, nu a vrut să te lase lângă noi.
Se spune că nu primeşti mai mult decât poţi duce, dar oare este adevărat? Eu simt că timpul trece foarte greu şi sunt mai mult decât distrusă de dorul tău. Ai fost cel mai puternic dintre noi şi nu ai spus niciodată cât de greu îţi este, ce dureri ai. Acum...nu mai găsim putere să luptăm, nu ne mai găsim echilibrul şi numai amintirea dorinţei tale de a trăi ne mai ţine pe picioare.
Eu şi tatăl tău ne amintim cu ne strâgeai în braţe şi ne mângâiai, încercam să nu vezi cât de mult sufeream că nu putem să facem nimic pentru tine şi ieşeam pe rând din camera ta ca să nu ne vezi că plângem şi să nu suferi şi mai mult decât sufereai.
Mi s-a spus că trebuie să fiu mândră că tu eşti înger, dar oare ce mamă este mândră că puiul ei este ales să fie înger? Îmi doresc să pot să trec peste aceste momente pentru ca tu să fii mândră de mine, să consideri că sunt demnă să fiu mama ta.
De două săptămâni mă joc foarte mult cu Sandra(prietena ta, cu care nu ai apucat să te joci prea mult) şi mă ajută enorm de mult faptul că ea îmi spune " mama lui ANDREI", iar pe tati Îl strigă "tata lui ANDREI".
Îţi scriu aceste gânduri pentru că noi am vorbit tot timpul cu tine, orice, poate şi pentru că tu te-ai maturizat mai mult decât ceilalţi copii de vârsta ta, erai mult mai înţelegător şi înţelegeai tot ce se întâmplă cu tine.
Iubitul meu să fii sigur că tu eşti puiul nostru drag, care este alături de noi din ceruri şi iubirea noastră pentru tine nu se va schimba niciodată, fotografiile tale sunt peste tot în casă, fantul îl luăm cu noi oriunde plecăm, Tom şi Jerry, ochelarii de soare, barbetuţa ta este pe comodă, adidaşii de care tu erai foarte mândru şi băscuţa de şoricel sunt şi ele în camera noastră cât mai aproape de noi, te aşteaptă, deşi cred că şi ele au înţeles că tu nu mai vii...
Ne este dor de tine şi pentru că eu te visez în fiecare zi sunt convinsă că asta se întâmplă deoarece tu vrei să-mi dai putere să merg mai departe şi îţi mulţumesc. Îmi pare rău că nu mai pot vorbi cu tine, dar îmi curg şiroaie de lacrimi şi nu mă mai pot concentra.
Te iubim mult, mult, ....mami şi tati.

[MIHAELA 76]

Te iubesc mult puiul meu, fiecare zi petrecută fără tine este tot mai grea, mai întunecată, fără soare, fără o rază de lumină. sufletul meu este pustiu, tu ai fost raţinea noastră de a trăi, sensul vieţii noastre. Acum nimic nu va mai fi la fel, nimic nu va mai avea aceeaşi semnificaţie şi lumină. Chiar dacă va mai răsări vreodată soarele în viaţa noastră tot timpul va fi un norişor pe cerul nostru. Rana din suflet va rămâne şi noi nu vom mai putea să ne bucurăm de nimic la fel de intens ca până acum. Pentru noi tot timpul va exista cumplita zi de 18 febr, ziua în care tu ai trecut în lumea îngerilor.Pentru noi ziua de luni era cea mai frumoasă pentru că era ziua în care venisei tu pe lume, dar acum este o zi pe care eu aş vrea să o evit în fiecare săptămână pentru că deacum este ziua în care tu ai "plecat".
Mi-e atât de dor de mângâierea mânuţelor tale, de "te bec, mami" şi de cuvintele pe care tu mi le spuneai, mai mult sau mai puţin corect, dar care sunau atât de frumos din guriţa ta mică.
Fiecare colţişor al camerei noastre ne aminteşte de tine, pozele care sunt peste tot în camera noastră, lucrurile tale ne dau puterea să mergem în fiecare zi mai departe. Să nu crezi că aceste lucruri se vor schimba vreodată. Tu vei rămâne mereu copilul nostru, sufletul nostru va avea mereu golul care a rămas în urma pierderii tale şi nimic nu va putea să îl umple.
Te iubesc, Îngeraşul meu.
Mami.